ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 07 decembrie 2022
Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea primei instanțe:
Prin sentința penală nr. 838 din data de 02.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria sectorului 2 București a hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracțiunea ce face obiectul cauzei a fost săvârșită de către inculpat în concurs real cu infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev.de art. 335 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, prin sentința penală nr. 2856/13.12.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016 și cu infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, prin sentința penală nr. 1239/07.06.2017 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală.
În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., cu referire la Decizia nr. 10/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 500/12.06.2020, a anulat liberarea condiționată a inculpatului A., dispusă prin sentința penală nr. 2736/25.10.2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În temeiul art. 40 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1239/07.06.2017 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, a înlăturat sporul aplicat și a repus pedepsele în individualitatea lor, respectiv: 1 (un) an închisoare și 8 (opt) luni închisoare.
În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen. rap.la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată în cauză, cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2856/13.12.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016 și cu pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1239/07.06.2017 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 (un) an închisoare, la care a adăugat sporul fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte două pedepse stabilite (1 an închisoare și 8 luni închisoare), respectiv sporul de 6 (șase) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 1 (un) an, 6 (șase) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, care se va executa în regim de detenție.
În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului partea din pedeapsa principală executată, începând din data de 01.02.2017 până la data de 31.10.2017, inclusiv.
A constatat că, prin sentința penală nr. 2856/13.12.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 1 an, iar prin sentința penală nr. 1239/07.06.2017 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, i-a fost aplicată pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi, pe o perioadă de 4 ani.
A constatat că prin sentința penală nr. 2856/13.12.2016 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă prin neexercitarea căii de atac la data de 28.12.2016 și prin sentința penală nr. 1239/07.06.2017 pronunțată de Judecătoria Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 1094/11.09.2017 a Curții de Apel București, secția I Penală, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., rap.la art. 67 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate. În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) și alin. (5) C. pen., rap. la art. 65 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până când pedeapsă principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 45 alin. (4) C. pen., a dedus din pedeapsa complementară rezultantă aplicată în cauză, partea executată începând din data de 15.12.2017 până la data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art. 555 C. proc. pen., a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, în conformitate cu noua hotărâre, la data rămânerii definitive.
S-a reținut că inculpatul A., în data de 01.12.2016, în jurul orelor 23:00, a condus autovehiculul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe raza mun. București, respectiv pe str. x, fără a deține permis de conducere, prilej cu care a fost depistat, în trafic, de către un echipaj de poliție din cadrul secției 6.
II. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia penală nr. 997/A/07 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost admis apelul declarat de inculpatul A., a fost desființată, în totalitate, sentința penală atacată și rejudecând:
În baza art. 396 alin. (1), (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală, în faza de cameră preliminară, în faza de judecată în primă instanță și în apel au rămas în sarcina statului.
III. Hotărârea atacată cu recurs în casație
Împotriva deciziei penale nr. 997/A/07 iulie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs în casație cu privire la inculpatul A..
În cererea scrisă, aflată la dosar nr. x/2020, a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Prin cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în sensul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A..
În motivarea recursului, s-au susținut următoarele:
La data de 01.12.2016, în jurul orei 23:00, inculpatul A. a fost depistat de organele de poliție în timp ce a condus autovehiculul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe raza mun. București, respectiv pe str. x, fără a deține permis de conducere.
Prin ordonanța din 14.12.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de 335 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanța din 28.02.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale in personam față de suspectul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de 335 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanța din 09.11.2020 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de 335, alin. (1) C. pen.
Prin rechizitoriul nr. x/2016 din data de 07.12.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Prin sentința penală nr. 838 din data de 02.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Analizând elementele de fapt ale cauzei și succesiunea actelor de urmărire penală, a actelor de verificare a legalității efectuării urmăririi penale și a sesizării instanței în procedura de cameră preliminară, a procedurii de judecată în primă instanță si de judecată în apel, se constată următoarele:
Prin Decizia nr. 297/2018, publicată în Monitorul Oficial din 25.06.2018, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.
În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională arată că "22. instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât aceasta instituie, pe de o parte, un termen de decădere a organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen, apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare, pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale. Astfel, prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societății de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucât, după trecerea unui anumit interval de timp, de la momentul săvârșirii infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajării răspunderii penale.
S-a susținut că, așa fiind, analiza dispozițiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale trebuie făcută din aceeași dublă perspectivă, ea reprezentând, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripție, în care își poate exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale.
Prin prisma acestui ultim aspect, întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale."
Întreaga motivare a acestei decizii "se încheie cu argumentul din paragraful 34 potrivit căruia "Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat." (sublinierea recurentului).
Ulterior pronunțării Deciziei nr. 297/2018, prin Decizia nr. 650/2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a mai multor dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind C. pen., precum și a Legii nr. 78/2000 (publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 07.02.2019), analizând art. I pct. 27 referitor la art. 155 alin. (2) din C. pen. (având în proiect cu următorul conținut: "(2) După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție față de persoana în favoarea căreia curge prescripția de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură") prin care acest text era modificat în sensul punerii în acord cu Decizia nr. 297/2018, reformulând într-un singur text alin. (2) și (3) ale art. 155 din C. pen., se arată că:
"417. Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că acesta, pe de o parte, preia în conținutul său normativ prevederile actuale ale art, 155 alin. (2) din C. pen., iar, pe de altă parte, modifică soluția legislativă cuprinsă în alin. (3) al aceluiași articol, optând pentru o soluție legislativă contrară acestuia. Prin înglobarea celor două ipoteze normative, soluția legislativă preconizată la art. 155 alin. (2) din C. pen. stabilește o nouă concepție asupra curgerii termenului de prescripție după fiecare întrerupere. O atare reconfigurare normativă este însă contrară art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2) și art. 147 alin. (4) din Constituție.
Prin Decizia nr. 443 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 24 octombrie 2017, paragrafele 22-25, Curtea a reținut, cu privire la problema efectelor întreruperii termenului de prescripție, în situația comiterii unei infracțiuni, în participație, de către mai multe persoane, că, potrivit textului în vigoare al art. 155 alin. (3) din C. pen., "întreruperea cursului prescripției produce efecte față de toți participanții la infracțiune, chiar dacă actul de întrerupere privește numai pe unii dintre aceștia"
Din cele de mai sus rezultă că instanța constituțională a constatat că, prin natura sa, prescripția semnifică diminuarea rezonanței sociale a săvârșirii infracțiunii, până la uitarea ei de către membrii societății, ceea ce înseamnă că ea produce efecte in rem, prin raportare la faptele de natură penală săvârșite, și nu in personam, în mod diferit pentru fiecare participant în parte. Or, textul legal criticat nu face decât să altereze natura juridică a prescripției, înlocuind semnificația instituției prescripției răspunderii penale în ipoteza comiterii unei infracțiuni în participație cu unul dintre efectele acesteia. Prin urmare, întreruperea cursului prescripției trebuie să producă efecte față de toți participanții la săvârșirea unei infracțiuni, și nu cu privire numai față de persoana în favoarea căreia curge prescripția de la momentul la care s-a comunicat actul de procedură. Prin urmare, întrucât, prin prisma instituției prescripției răspunderii penale, comunicarea actului de procedură prevăzut de lege autorului sau unuia dintre participanții la săvârșirea infracțiunii semnifică o menținere a rezonanței sociale a faptei, ceea ce înseamnă că fapta nu a fost uitată și este în atenția societății, efectul acesteia vizează fapta, și nu persoanele. Prin urmare, întreruperea termenului de prescripție, cu consecința curgerii unui nou termen de prescripție, nu poate fi raportată la persoană, ci la faptă, acesta din urmă fiind criteriul care ține de natura prescripției."(sublinierea recurentului)
În prezenta cauză, Parchetul a apreciat că actele de procedură mai sus enunțate și efectuate înainte de pronunțarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 09.06.2022, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, aveau aptitudinea de a întrerupe cursul prescripției, fiind comunicate și dovedind că organele statului au efectuat urmărirea penală, verificarea legalității sesizării și judecata în primă instanță cu celeritate.
Inculpatul a fost încunoștințat despre acuzațiile ce i s-au adus, fiind lipsit de orice echivoc că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii acesteia.
Având în vedere efectul instantaneu al întreruperii termenului de prescripție, faptul că actele de procedură întreruptive au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale și a exigențelor impuse de Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale (reluate și în Decizia nr. 650/2018 publicată în 07.02.2019) și faptul că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, astfel cum prevede și art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a apreciat că o constatare ulterioară a neconstituționalității aceluiași text de lege (art. 155 alin. (1) C. pen.) prin Decizia nr. 358/2022 nu poate lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură efectuate în cauză și comunicate inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022).
IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute.
În cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8) din C. proc. pen.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen.. (printre care și cazul în care intervine amnistia sau prescripția), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.
Prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., parchetul a susținut, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
Prealabil, Înalta Curte analizează, în condițiile pronunțării Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, problema intervenirii prescripției răspunderii penale.
La momentul adoptării și intrării în vigoare a C. pen. al României, 01 februarie 2014, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că: "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională".
Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".
Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.
Pentru a pronunța această soluție instanța de contencios constituțional a reținut următoarele:
"72. Așa fiind, Curtea constată că ansamblul normativ în vigoare nu oferă toate elementele legislative necesare aplicării previzibile a normei sancționate prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018.
Astfel, deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.
În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.
Curtea constată că o astfel de consecință este rezultatul nerespectării de către legiuitor a obligațiilor ce îi revin potrivit Legii fundamentale și a pasivității sale, chiar și în ciuda faptului că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție semnalau încă din anul 2019 practica neunitară rezultată din lipsa intervenției legislative. De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale. Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale.
În acest context, Curtea constată că situația creată prin pasivitatea legiuitorului, consecutivă publicării deciziei de admitere amintite, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, care consacră caracterul de stat de drept al statului român, precum și supremația Constituției. Aceasta, deoarece prevalența Constituției asupra întregului sistem normativ reprezintă principiul crucial al statului de drept. Or, garant al supremației Legii fundamentale este însăși Curtea Constituțională, prin deciziile pe care le pronunță, astfel că neglijarea constatărilor și dispozițiilor cuprinse în deciziile acesteia determină fragilizarea structurii constituționale ce trebuie să caracterizeze statul de drept (în același sens, Decizia nr. 230 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 26 mai 2022).
Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate.".
Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.
Prin urmare, Înalta Curte arată că în perioada 25.06.2018-30.05.2022, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, au încetat să mai aibă efecte juridice, dispozițiile C. pen. în vigoare în perioada menționată constituind legea penală mai favorabilă.
Pe cale de consecință, termenele de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpat se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinit a termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.
Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
În raport cu aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel București, secția I penală, admițând apelul declarat de inculpatul A., a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, însă pentru raționamentele expuse anterior, iar nu pentru împlinirea unui nou termen de prescripție de 5 ani, după întreruperea acestuia la data de 28.02.2017.
Astfel, termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data săvârșirii faptei reținute în sarcina inculpatului A., 01.12.2016 și s-a împlinit la data de 01.12.2021, fără a suferi vreo întrerupere, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, aplicarea exclusiv a dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen. constituind lege penală mai favorabilă (dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. nemaifiind în fondul activ al legislației penale, potrivit deciziilor Curții Constituționale mai sus evocate).
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., instanța va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.
Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 997/A din data de 07 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.
Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 decembrie 2022.