ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18/2020 pronunțată la data de 10.03.2022 de Judecătoria Săliște în dosarul nr. x/2020, s-a dispus, în baza art. 335 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului A. , la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (în varianta conducerii unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată).

În baza art. 43 alin. (1) raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa stabilită restul rămas neexecutat la momentul comiterii infracțiunii din prezentul dosar, rezultând o pedeapsă de 1 an, 11 luni si 10 zile de închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenție. (1 an și 6 luni + 160 de zile rămase de executat la data de 06.07.2019).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În esență, pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că în data de 6 iulie 2019, în jurul orelor 1635, a condus pe Autostrada A1, pe ruta Deva - Sibiu, județul Sibiu, autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 450/2022 din 09 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 18/2022 pronunțată la data de 10.03.2022 în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Săliște.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 450/2022 din 09 iunie 2022, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales B., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În motivarea cererii de recurs în casație, apărătorul inculpatului A. a susținut că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. penală). În esență, s-a arătat că nu se înțeleg limitele maxime și minime de pedeapsă și cuantumul aplicat în raport cu elementele care duceau la scăderea pedepsei.

A menționat apărarea inculpatului că în cauză s-a considerat că nu ne aflăm în prezenta dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. civ. penală și că inculpatul nu se poate bucura de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. civ. penală, însă, în opina sa, această susținere este evident nelegală și netemeinică întrucât dacă ne raportăm la pedeapsa pentru infracțiunea pentru care a fost inițial trimis în judecată inculpatul, aceasta a fost recunoscută însă inculpatul a arătat că se află în eroare în raport de faptul că permisul său de conducere era suspendat, declarația sa în fața instanței fiind mai mult decât lămuritoare. Astfel, s-a arătat că se poate observa că inculpatul poate beneficia de dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., din numeroasele acte în circumstanțiere depuse la dosarul de fond, a căror reevaluare o solicită, rezultă că inculpatul a avut un comportament în general bun în sânul comunității din care provenea, precum și atitudine în general bună înainte de săvârșirea infracțiunii.

Chiar dacă nu se putea aplica procedura simplificată prevăzută de art. 374, 375 raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. civ. penală, consideră apărătorul inculpatului că această atitudine procesuală a acestuia nu putea sa treacă neobservată cu privire la individualizarea pedepsei.

Prin urmare, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în casație, iar în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. civ. penală raportat la alin. (3) al aceluiași articol, casarea hotărârii atacate și trimiterea cu rejudecare fie la instanța de apel fie la instanța de fond.

Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror, conform dovezii de comunicare aflate la dosar. La dosarul cauzei nu au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 22.08.2022, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 20.09.2022, dată până la care a fost întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Prin încheierea din data de 20.09.2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 29.11.2022, ocazie cu care s-au luat concluziile părților pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Totodată, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. În temeiul acestui caz de casare, în esență, apărarea recurentului inculpat a criticat faptul că la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului A. instanțele de fond și apel nu au dat eficiență dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în condițiile în care acesta a recunoscut fapta pentru care a fost inițial trimis în judecată, arătând însă că s-a aflat în eroare cu privire la faptul că permisul său de conducere era suspendat. Totodată, în raport cu atitudinea inculpatului și având în vedere numeroasele acte în circumstanțiere depuse la dosarul de fond, a căror reevaluare o solicită, apărarea recurentului a susținut că, la individualizarea pedepsei, se impunea reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei și incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I. C. civ..J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, acestea sunt singurele în măsură să stabilească cuantumul pedepsei în contextul concret al cauzei.

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casație astfel cum au fost formulate, dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat A. a invocat, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nelegalitatea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, criticându-se modalitatea de individualizare a acesteia sub aspectul cuantumului, care nu a fost redus potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și nu au fost reținute circumstanțele atenuante prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului.

Susținerile apărării vizând aplicarea cauzei de reducere a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic anterior expuse și de la dispozițiile legale incidente, în cauză se constată caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate în cauză situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Astfel, Înalta Curte constată că fapta reținută în speță în sarcina inculpatului A., de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (în varianta conducerii unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată), prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În cauză, pentru această infracțiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar din cuprinsul hotărârii definitive pronunțate în cauză rezultă că nu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și nici a vreunei cauze de agravare sau atenuare prevăzute de lege.

Au mai reținut instanțele că inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind eliberat condiționat la data de 14.03.2019, conform deciziei penale nr. 55/14.03.2019 a Tribunalului Giurgiu, având 396 zile considerate executate suplimentar conform Legii nr. 169/2017 și un rest rămas de executat de 274 zile.

Art. 43 C. pen. reglementează pedeapsa în caz de recidivă, alin. (1) prevăzând că: Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

Prin urmare, în cauză, în baza art. 43 alin. (1) raportat la art. 41 alin. (1) C. pen., s-a adăugat la pedeapsa stabilită (de 1 an și 6 luni închisoare), restul rămas neexecutat la momentul comiterii infracțiunii din prezentul dosar, dispunându-se astfel executarea de către inculpat a pedepsei principale rezultante de 1 an, 11 luni și 10 zile de închisoare, (1 an și 6 luni + 160 de zile rămase de executat la data de 06.07.2019).

În acest context, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A., de 1 an și 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 256/2020 pronunțată la data de 10.03.2022 de Judecătoria Săliște, definitivă prin decizia penală recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., precum și pedeapsa rezultantă de 1 an, 11 luni și 10 zile închisoare stabilită ca urmare a aplicării regimului sancționator în cazul recidivei, sunt în limite legale, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute de lege și tratamentului sancționator aplicabil, anterior menționate.

Așa cum s-a arătat, în incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, cu luarea în considerare a cauzelor de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost deja stabilită de instanța de apel, în acest cadru procesual excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Prin urmare, astfel de susțineri formulate în cauză de către recurentul inculpat A. vizând reindividualizarea pedepsei aplicate acestuia, așa cum au fost formulate, excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 450/2022 din data de 09 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Totodată, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul inculpat A. la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 450/2022 din data de 09 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.