ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1129 din data de 30 iulie 2020 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) și (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare pentru săvârșirea la data de 7 ianuarie 2018, în stare de pluralitate intermediară, a infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe".

În baza art. 55 lit. a) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) și alin. (3) C. pen., coroborat cu art. 67 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce autovehicule din categoriile "A" și "B" pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 54 C. pen., coroborat cu art. 65 alin. (1) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) și alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce autovehicule din categoriile "A" și "B", pedeapsă ce se execută în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că prin Sentința penală nr. 244 din data de 3 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în Dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 18 noiembrie 2015, față de inculpat s-a dispus în baza art. 81 și 82 C. pen. din 1969, suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe", prev. de art. 87 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, faptă săvârșită la data de 01 septembrie 2013, iar în baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus cu titlu de pedeapsă accesorie interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 44 alin. (1) C. pen. și cu aplicarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 și în considerarea Deciziei nr. 13/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. nr. 410 din data de 10 iunie 2015, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare dispuse prin Sentința penală nr. 244 din data de 3 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Vălenii de Munte în Dosarul penal nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 18 noiembrie 2015, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare în regim de detenție potrivit art. 60 C. pen.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) și alin. (3) C. pen., coroborat cu art. 67 alin. (1) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) și alin. (3) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce vehicule, pedeapsă ce se execută în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, la data de 7 ianuarie 2018, în jurul orei 02:55 a condus autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare XX YY 363 pe drumurile publice, având o alcoolemie de 2,40 g ‰ la ora 03:25, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe" prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale, inculpatul A. a formulat apel.

Prin Decizia penală nr. 1144 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1129 din data de 30 iulie 2020 a Judecătoriei Ploiești.

Împotriva acestei decizii penale, inculpatul A. a formulat recurs în casație.

În esență, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală câtă vreme aceasta nu se circumscrie normei de incriminare.

Sub acesta aspect, s-a solicitat de către apărare să se aprecieze asupra înțelesului termenului "faptă care nu este prevăzută de legea penală" la care face referire art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., dar și art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen. prin care se reglementează o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale.

Potrivit art. 15 din C. pen., sub denumirea "Trăsăturile esențiale ale infracțiunii", este definită infracțiunea ca fiind "fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o" și reprezintă "singurul temei al răspunderii penale".

În opinia apărării, neîndeplinirea vreunuia dintre elementele ce constituie trăsăturile esențiale ale infracțiunii conduce la inexistența temeiului răspunderii penale, cu consecința imposibilității de a fi exercitată o acțiune penală și reprezintă o cauză care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acesteia, situație reglementată prin dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a din C. proc. pen.. Cu alte cuvinte, nu poate exista temei pentru răspunderea penală în situația în care fapta concretă nu îndeplinește condițiile laturii obiective sau alte cerințe esențiale cuprinse în norma de incriminare și deci nu există temei nici pentru punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale.

S-a mai arătat că lipsa unuia dintre elementele conținutului constitutiv al infracțiunii reprezenta cazul de împiedicare a punerii în mișcare și exercitării acțiunii penale prev. de art. 10 lit. d) din C. proc. pen. din 1968, care nu se regăsește în mod explicit în cuprinsul art. 16 din C. proc. pen., dar care nu poate fi considerat exclus dintre aceste cazuri, întrucât în lipsa unui element constitutiv al infracțiunii nu există temei al răspunderii penale.

Cu privire la motivele de fapt și de drept care impun casarea hotărârilor ce formează obiectul recursului în casație și pronunțarea unei hotărâri de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., apărarea inculpatului a menționat că atât instanța de fond, cât și cea de apel au o motivare contradictorie sub aspectul argumentelor care conduc la soluția adoptată și reprezintă în realitate o justificare nereușită de a-i respinge toate apărările prin care a făcut dovada că în mod greșit, chiar dacă judecata cauzei s-a făcut în baza recunoașterii vinovăției, nu se impunea condamnarea sa.

S-a susținut că instanțele judecătorești au reținut incorect, împotriva jurisprudenței naționale (deciziile Curții Constituționale) și împotriva jurisprudenței europene (deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului) că expertiza medico-legală de efectuare a calculului retroactiv nu este în practică drept o probă obligatorie, determinarea, dincolo de orice dubiu rezonabil, a alcoolemiei inculpatului, fiind necesară a fi determinată numai la momentul depistării.

În cuprinsul cererii de recurs în casație, apărarea a mai făcut referire la Decizia nr. 3/2014 pronunțată la 12 mai 2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

S-a menționat că potrivit art. 336 alin. (1) din C. pen. "conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau amendă".

În această nouă formă de incriminare a faptei de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe s-au schimbat condițiile de incriminare în ceea ce privește momentul la care este necesară existența îmbibației alcoolice în sângele conducătorului auto, pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracțiunii, față de reglementarea anterioară, prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002. S-a mai precizat că prin modificarea conținutului infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, legiuitorul a urmărit, așa cum rezultă și din expunerea de motive a noului C. pen., eliminarea posibilității unei recalculări ulterioare a îmbibației de alcool în sânge, în scopul eliminării inconvenientelor create de această recalculare.

S-a susținut că procesul penal este guvernat de principiul oficialității astfel încât din probele administrate în cauză a rezultat fără putere de tăgada că se impunea o recalculare a alcoolemiei avându-se în vedere intervalul mare de timp de la momentul producerii accidentului și până la momentul recoltării probelor biologice, întreaga evoluție conducând la o altă apreciere a alcoolemiei, respectiv că alcoolemia se situa pe o curba ascendentă, iar la momentul producerii accidentului era situată sub limita legală, cea de 0,80‰, neimpunându-se tragerea inculpatului la răspundere penală.

În opinia apărării inculpatului, contrar dispozițiilor legale, dar și a jurisprudenței, instanțele au considerat fără dubiu că în cauză nu poate fi dispusă altă modalitate de executare, în afara celei privative de libertate, chiar dacă în cauză durata pedepsei rezultante aplicate nu depășește 3 ani, deoarece dispozițiile legale cu caracter special derogator nu permit dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante care include și o pedeapsă a cărei suspendare condiționată a fost revocată.

S-a precizat că soluția de condamnare dată de instanța de apel reprezintă o încălcare a prezumției de nevinovăție deoarece nu are un suport probatoriu, din corelarea probelor dosarului nerezultând niciun element de fapt cu privire la existența indubitabilă a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

S-a concluzionat de către inculpat, prin avocat, că în cauză acțiunile pe care inculpatul le-a întreprins și care rezultă din probele dosarului, nu se circumscriu conținutului normelor de incriminare a infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, astfel că se dovedește a fi nelegală condamnarea sa pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, fiind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Prin urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Critica formulată de recurent, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din C. pen., este analizată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esență, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului reținute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză a rezultat necesitatea recalculării alcoolemiei avându-se în vedere intervalul mare de timp de la momentul producerii accidentului și până la momentul recoltării probelor biologice, întreaga evoluție conducând la o altă apreciere a alcoolemiei, respectiv că alcoolemia se situa pe o curba ascendentă, iar la momentul producerii accidentului era situată sub limita legală, cea de 0,80‰, neimpunându-se tragerea inculpatului la răspundere penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, Înalta Curte constată că inculpatul a uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 374 alin. (4) raportat la art. 375 C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptelor astfel cum au fost reținute în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanța de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. și, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1144 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1144 din data de 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 aprilie 2021.

Procesat de GGC - LM