ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 martie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din data de 29.06.2021, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. x/2020, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă din 08.05.2019.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă a cărei executare va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si exercitarea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 1 an și 6 luni, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Vaslui, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus ca inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 70 de zile, în cadrul Primăriei mun. Bârlad, jud. Vaslui sau în cadrul Poliției mun. Bârlad, jud. Vaslui, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probațiune pe baza evaluării inculpatului, conform art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., art. 91 alin. (4) C. pen., a fost atenționat inculpatul asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei în regim de detenție în cazul nerespectării, cu rea-credință, pe parcursul termenului de supraveghere, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse, a neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile până la expirarea termenului de supraveghere sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 719 din 02.11.2021, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de inculpatul apelant A. împotriva sentinței penale nr. 210 din 29.06.2021 a Judecătoriei Bârlad.

Împotriva deciziei penale nr. 719 din 02.11.2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, inculpatul A. a declarat recurs în casație, în termen legal, la data de 25.11.2021.

Prin cererea de recurs în casație formulată, recurentul inculpat A. a invocat temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație și achitarea, întrucât fapta comisă nu este prevăzută de legea penală.

În motivele scrise, a susținut că soluția de condamnare a fost menținută în apel, fiind interpretat în mod eronat modul de calcul a termenului de 15 zile care vizează perioada de valabilitate a dovezii înlocuitoare a permisului de conducere.

A solicitat să se constate că dovada înlocuitoare este emisă pentru 15 zile, însă perioada este stabilită în mod greșit de către organul poliției rutiere și de către instanța de apel.

Potrivit dipozitiilor legale în materie, dovada înlocuitoare a permisului de conducere pentru 15 zile trebuia să aibă perioada stabilită între 22.04.2019-08.05.2019.

O.U.G. nr. 195/2002 nu reglementează modalitatea de calcul a termenului de 15 zile pentru dovezile înlocuitoare ale permisului de conducere.

În aceste condiții, în conformitate cu disp. art. 109 alin. (9) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 47 din O.G. nr. 2/2001 si art. 181 alin. pct. 2 și alin. (2) din C. proc. civ., termenul de 15 zile se calculează astfel:

"Când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în rima zi lucrătoare care urmează."

În cauză, organul de poliție a eliberat dovada înlocuitoare pentru 15 zile, însă a stabilit în mod eronat perioada între 22.04.2019-07.05.2019, în loc de 22.04.2019-08.05.2019, așa cum era corect. În aceste condiții, la data de 08.05.2019, când a fost oprit de echipajul de poliție, avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Prin încheierea din data de 23 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 719 din 02.11.2021 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fot respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.

La termenul din data de 09.03.2022, au avut loc dezbaterile asupra recursului în casație declarat de inculpat, cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte, după deliberare, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei prin prisma cazurilor de recurs în casație expres și limitativ prevăzute de lege.

Așadar, se constată că, potrivit noului C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au autoritate de lucru judecat, însă, numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și de apel (situația de fapt rezultată din coroborarea probelor), intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi exercitată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, stabilitatea situațiilor juridice rezultate din hotărârile judecătorești definitive, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, așa cum s-a arătat anterior, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca având consecințe grave, excluzând reexaminarea faptelor și probelor, dar și încadrarea juridică dată acestora și, implicit, evaluarea legii penale mai favorabile, deoarece, în acest mod, s-ar ajunge la transformarea recursului în casație într-un "apel deghizat".

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs în casație invocat de inculpatul A., prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține, de exemplu, schimbarea încadrării juridice a faptei sau a calificării juridice în aplicarea legii penale mai favorabile, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Analizând recursul în casație declarat, Înalta Curte constată că, în concret, criticile inculpatului fac referire la faptul că perioada de valabilitate de 15 zile a dovezii înlocuitoare a fost stabilită în mod greșit de către organul poliției rutiere și de către instanța de apel, perioada de valabilitate a acesteia fiind 22.04.2019-08.05.2019, și nu 22.04.2019-07.05.2019.

Pe situația de fapt stabilită cu titul definitiv de către instanțelde de fond și de apel s-a reținut în sarcina inculpatului A. că "la data de 08.05.2019, în jurul orei 23:30, a condus autoturismul x cu nr. de înmatriculare x pe bld. Republicii, zona Grădina din mun. Bârlad, deși avea dreptul de a conduce suspendat.", iar referitor la critica inculpatului vizând calcularea celor 15 zile, instanța de apel a reținut că, "calculând cele 15 zile, cu începere de la data de 23.04.2019, Curtea constată că termenul de 15 zile a expirat la data de 07.05.2019, aceasta fiind ultima zi în care inculpatul apelant a avut drept de circulație în baza dovezii înlocuitoare ce i-a fost eliberata la data de 22.04.2019."

Înalta Curte constată că ceea ce critică, în concret, inculpatul este însăși situația de fapt reținută cu caracter definitiv de către cele două instanțe, argumentele pe care acesta le aduce în susținerea recursului în casație declarat tinzând la schimbarea acestei situații de fapt, cu consecința achitării inculpatului, aspecte pe care instanța de casație nu le poate cenzura, având în vedere că recursul în casație urmărește să supună instanței supreme exclusiv erorile de drept care pot fi circumscrise cazurilor de casare limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de curtea de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, fiind prevăzută de legea penală și întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen. prin urmare, constată că recursul în casație declarat de inculpat este nefondat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 719 din data de 02 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 719 din data de 02 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 martie 2022.