ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 februarie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 589 din 21.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. în condițiile art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. cetățenie română, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen. și art. 79 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 1 an. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1505/20.12.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1077/04.09.2013 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (1) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății de față este concurentă cu infracțiunea de evaziune în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. 1969 prin sentința penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj.

A fost menținută pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. 1969 aplicată prin sentința penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen. cu referire la Decizia nr. 22/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare rezultând pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1), (3) lit. a) raportat la art. 67 și la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, executare ce va începe conform art. 68 lit. c) din C. pen.. În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen. și la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsa accesorie, ce se execută conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. cu referire la art. 40 alin. (3) din C. pen. și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a dedus din pedeapsa finală aplicată perioada executată din data de 12.09.2013 până în data de 16.06.2015 și respectiv din data de 02.11.2020 la zi.

În temeiul art. 585 raportat la art. 555 din C. proc. pen., a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 338 din 29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A din 01.10.2018 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform sentinței, după rămânerea definitivă a acesteia.

Prin încheierea din 18 mai 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 278 din C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta și dispozitivul sentinței penale nr. 589/21.04.2021 pronunțată în dosar nr. x/2020, în sensul înlăturării din paragraful 1 a mențiunii cu privire la prevederile art. 43 alin. (5) din C. pen. și art. 79 alin. (3) din C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătoria Cluj-Napoca a reținut următoarele:

În procedura de cameră preliminară, prin încheierea penală nr. 524/CP din 23.07.2020, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății (dosarul nr. x/2020).

Judecarea cauzei în primă instanță s-a făcut potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, conform prevederilor art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4) și art. 375 din C. proc. pen., întrucât, anterior începerii cercetării judecătorești, în ședința publică din 23 martie 2021, prezent personal în stare de deținere, ulterior predării sale de către autoritățile elene în vederea executării mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 415/2017 al Tribunalului Cluj, inculpatul A., asistat de către avocații ales, a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și vinovăția, solicitând soluționarea pricinii în baza probelor ce s-au administrat exclusiv în cursul urmăririi penale.

Analizând materialul probator administrat pe parcursul procesului penal din perspectiva prevederilor art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (1), (2) și 10 din C. proc. pen., instanța de fond a reținut că, în data de 31 august 2018, în jurul orei 02:40, inculpatul a condus autovehiculul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x 1 Mai din municipiul Cluj-Napoca, având la ora 03:20 o alcoolemie de 1,97 g/l în sânge, refuzând a doua probă.

Având în vedere ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, instanța de fond a apreciat, din perspectiva prevederilor art. 103 și art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. că, în cauză, există suficiente probe directe și indirecte, precise, necontestate și complete, probe legal administrate și convingătoare (cauza Telfner c. Austriei), concordante, care toate coroborate converg spre convingerea că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. care, în data de 31 august 2018, în jurul orei 02:40, a condus autovehiculul marca x cu numărul de înmatriculare x pe strada x 1 Mai din municipiul Cluj-Napoca, având la ora 03:20 o alcoolemie peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv de 1,97 g/l în sânge, refuzând a doua probă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

Pentru a stabili în concret pedeapsa, instanța a avut în vedere că sancțiunea penală reprezintă o măsura de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni; instanța a avut în vedere și de faptul că, prin executarea pedepsei, se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, de ordinea de drept și de regulile de conviețuire sociala, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana inculpatului.

Așadar, în procesul de individualizare judiciară și dozare a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea comisă, instanța de fond s-a raportat la gravitatea faptei săvârșite și periculozitatea inculpatului, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 din C. pen., constând în împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, raportându-se la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda penală), reduse cu o treime din perspectiva prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În ceea ce privește gradul de pericol social al infracțiunii comise, instanța s-a raportat la întreaga activitate infracțională, apreciind că acesta este unul mediu spre ridicat, chiar daca infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. este una de pericol abstract, legiuitorul prezumând pericolul acesteia, în contextul în care inculpatul, pe fondul consumului de alcool, s-a urcat la volanul autovehiculului pe care l-a condus pe drumurile publice din municipiul Cluj-Napoca, pe timp de noapte, când gradul de oboseală este ridicat, iar aptitudinile conducătorului auto de a conduce în condiții de siguranță și securitate sunt diminuate, pe o distanță destul de lungă, fără a putea oferi explicații plauzibile. Valoarea alcoolemiei depistate în sânge a fost una ridicată, de 1,97 g/l, ceea ce denota un consum ridicat de băuturi alcoolice anterior urcării la volan. Chiar dacă inculpatul nu a fost implicat în producerea vreunui eveniment rutier, acesta a fost depistat de către organele de poliție întrucât a avut un comportament necorespunzător în trafic.

Un alt criteriu care a fost avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei a fost cel legat de persoana inculpatului. Instanța de fond a apreciat că trebuie analizate atât aspectele care caracterizează persoana inculpatului anterior săvârșirii faptei ce face obiectul cauzei, pentru a se stabili dacă este vorba de o persoană cu predispoziție spre adoptarea unui comportament infracțional, cât și aspectele care rezultă în privința inculpatului din modul de săvârșire al faptei și conduita ulterioară a acestuia, pentru ca atât cuantumul pedepsei, cât și modalitatea de executare să ducă la atingerea scopului sancționator și preventiv al pedepsei. În acest sens, instanța de fond a constatat ca inculpatul este o persoană matură, în vârsta de 51 de ani (48 de ani la data comiterii faptei), cetățean român, având finalizate studiile superioare, nefiind căsătorit, însă având în întreținere doi copii minori.

S-a reținut că, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta suferind mai multe condamnări penale începând din anul 2005 și chiar pentru același gen de fapte (art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002). Astfel, cu toate că inculpatul a mai fost condamnat anterior și a beneficiat de clemența acordată de către instanțele de judecată, prin aplicarea unui tratament sancționator mai blând, constând în suspendarea condiționată și, ulterior, suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate și, cunoscând consecințele penale ale comiterii unor noi infracțiuni ulterior executării acestei pedepse, acesta nu a abandonat activitatea infracțională, dovedind astfel, pe de o parte, o anumită perseverență în comiterea de fapte ilicite, și, pe de altă parte, că sancțiunile penale deja aplicate nu si-au atins scopul preventiv special.

Instanța de fond a constatat că nici conduita procesuală a inculpatului nu a fost una pe deplin corespunzătoare atâta timp cât datele de la dosar indică faptul că acesta s-a sustras fazei de urmărire penală, abia, ulterior, în fata instanței, acesta colaborând cu organele judiciare, recunoscând și regretând fapta comisă. Pe de altă parte, s-a reținut că, astfel cum rezultă din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, începând cu anul 2018, inculpatul s-a stabilit legal în Grecia, Atena, desfășurându-și activitatea în cadrul societății în comandita pe care a înființat-o în anul 2019, având ca obiect de activitate servicii de transport rutier, comerț cu amănuntul de mașini și alte activități de curatore clădiri și curățări industriale, fiind chiar administratorul societății.

Față de împrejurările mai sus menționate, în contextul în care infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală este una de pericol, constând tocmai în aceea că legea a stabilit că a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de peste 0,80 gr %

0

constituie infracțiune, iar pericolul unei astfel de fapte este unul obiectiv, legal și efectiv, instanța nu a apreciat oportun a valorifica în favoarea inculpatului exclusiv aspectele personale pozitive, în contextul în care numărul infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului este în creștere, ceea ce implică din partea instanțelor de judecată aplicarea unor sancțiuni mai severe pentru sancționarea și reeducarea celor vinovați de comiterea unor astfel de infracțiuni.

S-a considerat că împrejurările care caracterizează fapta comisă imprimă acesteia un grad de pericol social mediu spre ridicat, iar, pe de altă parte, aspectele personale pozitive ce îl caracterizează pe inculpat nu pot fi privite izolat sau unilateral, ci în contextul celorlalte criterii menționate anterior, astfel încât instanța de fond a apreciat că amenda penală, ca sancțiune aplicabilă inculpatului, nu este aptă de a satisface scopul preventiv special al pedepsei.

Pentru considerentele expuse, constatând că fapta există, a fost săvârșită de inculpat și constituie infracțiune în sensul art. 15 din C. pen., îndeplinind condițiile de tipicitate obiectivă și subiectivă, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., în condițiile art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., apreciind că această pedeapsă va constitui un avertisment suficient pentru inculpat de a nu mai săvârși fapte cu caracter penal în viitor și care corespunde, sub aspectul naturii și cuantumului mai apropiat de limita minimă specială redusă, scopului sancționator și preventiv (special și general) prescris de prevederile art. 3 din Legea nr. 254/2013, dar și dublului caracter al pedepsei, coercitiv și corectiv.

În vederea completării represiunii rezultate din pedeapsa principală stabilită, în temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i), alin. (3) din C. pen., instanța de fond i-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice, și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, având în vedere gravitatea și natura infracțiunii comise, dar și predispoziția inculpatului de a comite infracțiuni, precum și aspectul că această condamnare conduce la o stare de nedemnitate pentru exercitarea acestor drepturi, activitățile interzise presupunând în primul rând responsabilitate civică, încrederea publică sau exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 1 an.

Pentru aceleași rațiuni, în temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1505/20.12.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1077/04.09.2013 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (1) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de evaziune în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969 prin sentința penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj.

S-a menținut pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969 aplicată prin sentința penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen., cu referire la Decizia nr. 22/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1), (3) lit. a) raportat la art. 67 și la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani, executare ce va începe conform art. 68 lit. c) din C. pen.. În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 65 alin. (1) din C. pen. și la art. 66 alin. (1) lit. a) și b), alin. (3) din C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor de a fi ales în cadrul autorităților publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, ca pedeapsa accesorie, ce se execută conform art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. cu referire la art. 40 alin. (3) din C. pen. și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a dedus din pedeapsa finală aplicată perioada executată din data de 12.09.2013 până în data de 16.06.2015 și respectiv din data de 02.11.2020 la zi.

Împotriva sentinței penale nr. 589 din 21.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a declarat apel inculpatul A., solicitând desființarea sentinței atacate și, în principal, condamnarea la pedeapsa amenzii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. și, în subsidiar, recontopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedepsele aplicate prin hotărârile de condamnare anterioare, dându-se eficiență dispozițiilor vechiul C. pen.

Apelantul a apreciat că pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni este excesivă, în raport de circumstanțele concrete în care a fost comisă fapta, dar și în raport de persoana sa, solicitând aplicarea pedepsei amenzii penale.

Cu privire la solicitarea formulată în subsidiar, printre altele, recurentul a susținut că modalitatea în care instanța de fond a procedat la contopirea pedepselor conform actualului Cod este una nelegală, deoarece, la aplicarea tratamentului sancționator al recidivei postcondamnatorii, s-a cumulat aritmetic pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune cu pedeapsa anterioară în integralitatea sa, iar nu cu restul rămas neexecutat, contrar dispozițiilor exprese ale art. 43 alin. (1) din C. pen., conform cărora, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta. Așa cum s-a arătat în literatura de specialitate, restul rămas neexecutat din prima pedeapsă urmează a se raporta la momentul comiterii infracțiunii care formează termenul al doilea, iar nu în raport de momentul la care este judecată această infracțiune și se calculează pedeapsa rezultantă, inculpatul aflându-se în executarea pedepsei închisorii în perioada 12.09.2013-16.06.2015 (1 an, 9 luni și 4 zile). Respectând pe deplin această modalitate de calcul, se ajunge la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 3 luni și 4 zile.

Analizând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpatul A. (care s-a prevalat de dispozițiile art. 374 alin. (4), art. 375 din C. proc. pen.), în sensul că acesta, la data de 31 august 2018, în jurul orei 02:40, a condus autovehiculul marca x cu numărul de înmatriculare x, prin Piața 1 Mai din municipiul Cluj-Napoca, având o alcoolemie de 1,97 gr./l alcool pur în sânge, la ora 03:20, refuzând cea de-a doua probă, constatându-se că fapta realizează elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

Instanța de apel a constatat că solicitarea inculpatului, din petitul principal, referitoare la aplicarea unei amenzi pentru fapta reținută în sarcina sa, nu este întemeiată. În acest sens, s-a reținut că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată sau cu executarea în regim de detenție, iar executarea acestor pedepse nu au condus la reeducarea sa. Pe de altă parte, inculpatul, deși a fost condamnat de mai multe ori pentru diverse infracțiuni și avea cunoștință de gravitatea faptei sale, a condus autoturismul menționat mai sus la o oră târzie din noapte, având o alcoolemie de 1,97 gr. %

0

alcool pur în sânge, cu mult peste limita ca fapta să constituie infracțiune (0,80 gr. %

0

), sens în care, și sub acest aspect, s-a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse cu amenda.

În schimb, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea apelului promovat de inculpat în ceea ce privește petitul subsidiar, respectiv modalitatea de contopire a pedepselor.

S-a reținut că, potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată că executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

În cauză, instanța de fond, în mod greșit, a contopit întreaga pedeapsă rezultantă anterioară, de 3 ani și 8 luni închisoare, cu pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză, deși, până la data comiterii infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, inculpatul a executat în perioada 12.09.2013 - 16.06.2015, 1 an, 9 luni și 4 zile, fapta fiind comisă la data de 31.08.2018, sens în care instanța de fond trebuia să stabilească restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, la care să fie adăugat pedeapsa aplicată inculpatului în prezenta cauză, potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen.

Apărătorul ales al inculpatului, prin motivele de apel, a arătat în mod greșit că pedeapsa rezultantă care ar urma să fie executată de inculpat ar fi de 3 ani, 3 luni și 4 zile, întrucât inculpatul a executat, în perioada 12.09.2013 - 16.06.2015 din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 338 din 29.11.2017 al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj, 1 an, 9 luni și 4 zile, astfel încât restul de pedeapsă rămas de executat este de 1 an, 10 luni și 26 zile, contopit cu pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată inculpatului în prezenta cauză, ceea ce conduce la o rezultantă este de 3 ani, 4 luni și 26 zile.

Având în vedere că instanța de fond în mod greșit a contopit pedeapsa anterioară aplicată inculpatului cu pedeapsa aplicată acestuia în prezenta cauză, și nu cu restul de pedeapsă rămas de executat, așa cum s-a arătat în detaliu mai sus, prin decizia penală nr. 1042/A din 11 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 589 din 21.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost desființată în parte cu privire la modalitatea de contopire a pedepselor și a pedepsei rezultante ce urmează să fie executată de către inculpat și, pronunțându-se o nouă hotărâre, s-a constatat că restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. din 1969, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 338 din 29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048 din 01.10.2018 a Curții de Apel Cluj, este de 1 an, 10 luni și 26 de zile, care a fost contopit cu pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, de 1 an și 6 luni închisoare, rezultanta fiind de 3 ani, 4 luni și 26 zile, care va fi executată în regim de detenție.

Potrivit art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani, 4 luni și 26 de zile perioada executată, începând cu data de 02.11.2020, la zi.

În baza art. 585 raportat la art. 555 din C. proc. pen., a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 338 din 29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048 din 01.10.2018 a Curții de Apel Cluj, urmând să se emită un nou mandat de executare a pedepsei închisorii potrivit deciziei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva deciziei penale nr. 1042/A din 11 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivarea căii de atac, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a arătat că pedeapsa ce ar fi trebuit să o execute era de 3 ani, 3 luni și 4 zile, și nu de 3 ani, 4 luni și 26 zile cum a stabilit instanța de apel.

În opinia recurentului, restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară a fost stabilit în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece nu s-a ținut cont de perioada considerată ca executată conform art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013, deși efectul retroactiv al acestei dispoziții a fost statuat prin deciziile nr. 7/2018 și nr. 15/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În această modalitate de calcul a pedepsei, în condițiile în care doar o parte a acesteia a fost contopită, devine imposibilă efectuarea celorlalte deduceri constând în câștigurile obținute pe durata executării pedepsei anterioare, cum sunt zilele considerate ca executate din pedeapsa care a format primul termen al recidivei postcondamnatorii, sens în care s-a creat o situație juridică mai grea în propria cale de atac, inculpatul fiind singurul care a declarat apel.

S-a arătat că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. Pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu stabilirea și aplicarea cuantumului pedepsei, cu încălcarea limitei minime sau maxime deduse din incidența tuturor cauzelor sau stărilor de reducere sau agravare a pedepsei ori din limitele pe care principiul non reformatio in pejus le generează (deciziile nr. 32/RC/2015, nr. 144/RC/2015, nr. 203/RC/2015, nr. 218/RC/2015, nr. 390/RC/2015, nr. 142/RC/2016, nr. 459/RC/2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală).

Potrivit principiului non reformatio in pejus, inculpatului nu îi poate fi agravată situația, în propria cale de atac. Recurentul a arătat că este singurul care a exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și, în acest context, al aplicării principiului non reformatio in pejus, instanța de apel nu putea pronunța o hotărâre defavorabilă sau care să îngreuneze situația singurului apelant. Verificând aceste dispoziții legale și făcând aplicarea acestora la speța de față, rezultă că instanța de apel, deși a pronunțat o pedeapsă mai redusă față de cea stabilită de instanța de fond, în drept a îngreunat situația apelantului, având în vedere că nu a efectuat și operațiunile de deducere a zilelor considerate câștigate, prin efectul legii executării pedepselor, fapt care a dus la crearea unei ficțiuni juridice, condamnatul având de executat în fapt mai mult, față de situația în care ar fi fost menținută pedeapsa instanței de fond, care ar fi permis scăderea zilelor considerate ca executate în baza Legii nr. 254/2013.

Pentru aceste motive, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea greșitei aplicări a legii, vizând aplicarea unei pedepse cu încălcarea pincipiului non reformatio in pejus, cu respectarea individualizării judiciare a pedepsei, astfel după cum s-a arătat anterior.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 25 noiembrie 2021, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

S-a reținut în acest sens că decizia nr. 1042/A din 11 august 2021 a Curții de Apel Cluj, secția Penală și de Minori (dosarul nr. x/2020) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Deopotrivă, s-a reținut că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a constatat că recurentul inculpat a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Instanța a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Conform jurisprudenței instanței supreme, cazul reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. vizează înlăturarea nelegalităților care afectează limitele și natura sancțiunii (pedepse principale, complementare, accesorii, măsuri educative). Aceste prevederi sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei. Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută și menținută prin hotărârea atacată, precum și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de fond sau de apel.

Relativ la cele ce precedă, instanța a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în ceea ce privește verificarea aplicării dispozițiilor privind tratamentul sancționator al recidivei postcondamnatorii (art. 43 alin. (1) din C. pen.), recurentul susținând că pedeapsa ce ar fi trebuit să o execute era de 3 ani, 3 luni și 4 zile, și nu de 3 ani, 4 luni și 26 zile cum a stabilit instanța de apel. În opinia recurentului, restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară a fost stabilit în alte limite decât cele prevăzute de lege, deoarece nu s-a ținut cont de perioada considerată ca executată conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013.

Instanța a reținut că această critică nu presupune chestiuni de apreciere privind individualizarea pedepsei și a modalității de executare, ci vizează strict efectuarea unei analize cu privire la modul de calcul al primului termen al recidivei poscondamnatorii.

. . . . . . . . . .

Înalta Curte reține că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

Din această perspectivă, examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În jurisprudența instanței supreme s-a reținut că acest caz de casare este incident în situația unor erori de drept produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale. Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. (...) o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune (Î.C.C.J., secția penală, decizia nr. 84/RC/2019).

Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul a susținut că pedeapsa ce ar fi trebuit să o execute era de 3 ani, 3 luni și 4 zile, și nu de 3 ani, 4 luni și 26 zile cum a stabilit instanța de apel, întrucât restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară a fost stabilit în alte limite decât cele prevăzute de lege, nefiind avută în vedere perioada considerată ca executată conform art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, deși efectul retroactiv al acestei dispoziții a fost statuat prin deciziile nr. 7/2018 și nr. 15/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Înalta Curte reține că, în speță, prin sentința penală nr. 589 din 21.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. în condițiile art. 349 alin. (2), art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. prev. de art. 336 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1din C. pen.

În temeiul art. 41 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1505/20.12.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1077/04.09.2013 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 40 alin. (1) raportat la art. 38 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății de față este concurentă cu infracțiunea de evaziune în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. 1969 prin sentința penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalul Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj.

A fost menținută pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b din C. pen. 1969 aplicată prin sentința penală nr. 338/29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048/A/01.10.2018 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 43 alin. (1) din C. pen. cu referire la Decizia nr. 22/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare rezultând pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție, conform art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. cu referire la art. 40 alin. (3) din C. pen. și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 cu modificările și completările ulterioare, s-a dedus din pedeapsa finală aplicată perioada executată din data de 12.09.2013 până în data de 16.06.2015 și respectiv din data de 02.11.2020 la zi.

Prin decizia penală nr. 1042/A din 11 august 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, s-a constatat că restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 338 din 29.11.2017 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 1048 din 01.10.2018 a Curții de Apel Cluj, este de 1 an, 10 luni și 26 de zile, care a fost contopit cu pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, de 1 an și 6 luni închisoare, rezultanta fiind de 3 ani, 4 luni și 26 zile, care s-a dispus să fie executată în regim de detenție.

Potrivit art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani, 4 luni și 26 de zile perioada executată, începând cu data de 02.11.2020, la zi.

Referitor la susținerea recurentului inculpat, în sensul că este incidentă în cauză Decizia nr. 7/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța observă că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 242/08 aprilie 2021 s-a constatat că dispozițiile art. 55

1

din Legea nr. 254/2013, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei Curții Constituțonale menționate anterior, printre altele, s-au reținut următoarele:

"29. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, a reținut că (i) dispozițiile art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 nu disting, în acordarea măsurii compensatorii, între persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și persoanele liberate condiționat și nu limitează aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a legii menționate; (ii) evoluția procesului legislativ care a condus la adoptarea Legii nr. 169/2017 relevă, cu claritate, voința legiuitorului de a nu limita aplicarea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 și de a nu limita acordarea măsurii compensatorii la instituția liberării condiționate, aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii menționate; (iii) modificările operate de legiuitor asupra formei inițiale a proiectului, prin eliminarea reglementării măsurii compensatorii din capitolul consacrat liberării condiționate și includerea acestei reglementări în capitolul dedicat condițiilor de detenție, dar mai ales prin eliminarea referirii la liberarea condiționată, reflectă voința acestuia de a nu restrânge aplicabilitatea dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013 la persoanele private de libertate aflate în executarea pedepsei închisorii, care au vocația de a beneficia de liberarea condiționată ulterior intrării în vigoare a legii menționate; (iv) excluderea persoanelor liberate condiționat anterior din sfera de aplicare a dispozițiilor art. 55

1

alin. (1) și (8) din Legea nr. 254/2013, atunci când devin incidente dispozițiile în materia revocării liberării condiționate, ar contraveni voinței legiuitorului, care rezultă din evoluția procesului legislativ.

1

se va aplica doar în cazul persoanelor care se află la momentul adoptării acestei dispoziții într-un penitenciar. Această concluzie decurge logic, pe de-o parte, din obiectul de reglementare al legii modificate și, pe de altă parte, din opțiunea legiuitorului de a legifera distinct, prin două acte normative separate, punerea în executare a acelor "instituții"/"măsuri" care presupun restrângerea exercițiului libertății individuale, respectiv, punerea în executare a acelor "instituții"/"măsuri" care se realizează prin alte procedee, care, deși pot determina restrângerea exercițiului unor drepturi ori al unor libertăți fundamentale, nu produc efecte în sfera libertății individuale, în sensul restrângerii exercițiului acesteia, pe de altă parte. A aprecia în mod contrar ar însemna că în cazul oricărei dispoziții din Legea nr. 254/2013 legiuitorul ar trebui să facă precizări relative la persoanele care intră în sfera de aplicare a acesteia, ceea ce ar determina o îngreunare nejustificată a actului normativ, cu implicații asupra calității și previzibilității normelor conținute.

1

, fapt ce ar fi trebuit să determine instanța supremă să realizeze o analiză de ansamblu a conținutului normativ al actului pentru a determina voința legiuitorului. Astfel, prin art. I pct. 2 din Legea nr. 169/2017, legiuitorul a dispus introducerea unui nou alineat, alin. (9), la art. 45 din Legea nr. 254/2013, în sensul că "este interzisă transferarea sau mutarea, pentru motive personale, la cererea persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate, din condiții corespunzătoare, în condiții necorespunzătoare de detenție, în scopul de a beneficia de măsura compensatorie prevăzută la art. 55

1

alin. (1) și (2)". Or, este evident că interdicția reglementată de legiuitor are în vedere solicitările persoanei condamnate care execută o pedeapsă privativă de libertate, care, relativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, nu era liberată condiționat, ci se afla la locul de detenție. Totodată, art. V alin. (1) din Legea nr. 169/2017 dispunea în sensul că "în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Biroul evidență și organizarea muncii din cadrul fiecărei unități va deschide o fișă de evidență pentru fiecare persoană privată de libertate în care vor fi consemnate clădirile în care a fost cazată pe parcursul pedepsei". Art. VI alin. (1) din același act normativ prevedea că "prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, precum și minorilor care au executat pedepse în penitenciare potrivit Legii nr. 15/1968 privind C. pen. al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centrele de det