ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133/11.03.2022 pronunțată de Judecătoria Sector 1 în dosarul nr. x/2021, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 295 alin. (1) C. pen. rap la art. 308 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare (fapta din data de 05.04.2017).

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3), rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen., rap. la art. 295 alin. (1) teza finală C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă care urmează a se executa conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și alin. (2) C. pen. (respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 19 C. proc. pen. și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1358 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. S.R.L. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 9.398,88 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea prejudiciul cauzat acestei societăți.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (700 RON aferente fazei de urmărire penală și 800 RON aferente fazei de judecată și cameră preliminară).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I Penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 133/11.03.2022 pronunțate de Judecătoria Sector 1, în dosarul nr. x/2021.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și, în fond, rejudecând, în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. cu privire la infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., (fapta din data de 05.04.2017), ca urmare a împlinirii termenului prescripției generale a răspunderii penale.

A fost înlăturată dispoziția privind obligarea inculpatului, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.500 RON.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca toate acele cheltuieli judiciare să rămână în sarcina statului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut dispoziția primei instanțe de obligare a inculpatului pe latură civilă la plata despăgubirilor materiale către partea civilă.

S-a luat act că inculpatul a achitat integral suma de 9.398,88 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea prejudiciul cauzat părții civile S.C. B. S.R.L., la care a fost obligat prin sentința apelată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu contravin deciziei din apel.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 941/A din data de 05.07.2022, la data de 05.08.2022, a formulat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror C., în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., în raport cu data comunicării deciziei atacate (07.07.2022).

În esență, în motivarea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror, a susținut că în cauză în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpat, constatându-se împlinirea termenului prescripției generale a răspunderii penale.

Astfel, s-a arătat că instanța de apel și-a întemeiat concluzia inexistenței unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale pe considerentele deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României.

S-a susținut că prin această decizie, Curtea a reținut că "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", dar nu se precizează care sunt efectele deja produse în contextul în care organele judiciare au fost obligate să aplice instituția întreruperii prescripției răspunderii penale, instituție care nu este desființată de către Curtea Constituțională așa cum rezultă din paragraful 74. Același paragraf 74 informează că termenele generale de prescripție sunt în continuare constituționale, fără a spune expres ce se întâmplă cu termenele prescripției care curg deja în condițiile unei întreruperi, care în perioada 2018 -2022 părea predictibilă. În opinia parchetului, Curtea Constituțională avea posibilitatea de a informa direct că, o consecință directă a deciziei nr. 358/2022 este că, în perioada 2018-2022, niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale nu a produs efecte juridice.

S-a susținut că nu ne aflăm într-o astfel de situație, atunci când actul de întrerupere a intervenit în baza considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale care impunea o astfel de soluție în cazul actelor procesuale esențiale pentru derularea procesului penal ce au fost comunicate suspectului sau inculpatului, iar producerea unor astfel de efecte juridice nu este exclusă expres prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale.

S-a mai arătat că, de altfel, predictibilitatea întreruperii prescripției răspunderii penale prin actele procesuale ce trebuia să fie comunicate persoanei acuzate (învinuit sau suspect, inculpat) a fost și reflectată înainte de publicarea deciziei nr. 358/2022, prin Ordonanța de Urgență nr. 71/2022 care a modificat art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul întreruperii "prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului".

A menționat Ministerul Public că dacă decizia nr. 297/2018 ar fi operat ca o lege ce excludea întreruperea prescripției răspunderii penale prin acte procesuale comunicate suspectului sau inculpatului, ar fi existat o mențiune expresă în considerente în acest sens. De asemenea, s-a apreciat că dacă decizia nr. 358/2022 ar fi operat ca o lege care intervine retroactiv și exclude aplicarea întreruperii prescripției penale în perioada 2018-2022 și exclude de la aplicare directă considerentele deciziei nr. 297/2018, ar fi trebuit să existe o dispoziție expresă în acest sens și o motivare a revirimentului jurisprudențial. Întrucât considerentele celor două decizii exclud doar actul procesual care nu se comunică suspectului sau inculpatului, și cele două decizii sunt considerate omogene de către Curtea Constituțională, atunci actul de întrerupere predictibil, act procesual comunicat suspectului sau inculpatului, produce efecte juridice, în baza obligației organelor judiciare de a respecta atât considerentele deciziei nr. 297/2018 cât și ale deciziei nr. 358/2022.

Prin motivele de recurs în casație, s-a arătat că, în prezenta cauză, după publicarea deciziei nr. 297/2018, au fost efectuate mai multe acte de procedură, printre care sunt și următoarele:

- procesul-verbal din data de 14.01.2021 în care s-a consemnat faptul că suspectul A. a luat la cunoștință de drepturile și obligațiile procesuale pe care le are în această calitate, fiindu-i comunicate prin mijloace de comunicare electronică, la adresa de e-mail comunicată.

- procesul-verbal din data de 23.03.2021 în care s-a consemnat faptul că inculpatul A. a luat la cunoștință de drepturile și obligațiile procesuale pe care le are în această calitate, fiindu-i comunicate prin mijloace de comunicare electronică, la adresa de e-mail comunicată.

- rechizitoriul nr. x/2019 din data de 10.05.2021, înregistrat la prima instanță sub nr. unic x/2021, prin a fost trimis în judecată inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 C. pen.

- încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 29.06.2021 prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății față de inculpat.

- hotărârea în primă instanță din data de 11.03.2022;

Cu excepția ordonanței organelor de cercetare penală din data de 25.07.2017 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., s-a susținut că toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală, inclusiv acte de procedură, au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018).

Pentru motivele arătate în scris, în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către părți, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 21.09.2022, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 18.10.2022, dată până la care a fost depus la dosar raportul asupra recursului în casație de față.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 18 octombrie 2022, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 29 noiembrie 2022, ocazie cu care s-au luat concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărării intimatului inculpat A. pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare invocat în cauză, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte constată că parchetul a susținut că în cauză în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., constatându-se împlinirea termenului prescripției generale a răspunderii penale, sub acest aspect, instanța de apel întemeindu-și concluzia inexistenței unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale pe considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României. În opinia recurentului, Curtea Constituțională nu a constatat că, o consecință directă a deciziei nr. 358/2022 este că, în perioada 2018-2022, niciun act de întrerupere a prescripției răspunderii penale nu a produs efecte juridice. Or, s-a susținut că nu este incidentă această situație, în condițiile în care actul de întrerupere a intervenit în baza considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale care impuneau o astfel de soluție în cazul actelor procesuale esențiale pentru derularea procesului penal ce au fost comunicate suspectului sau inculpatului, iar producerea unor astfel de efecte juridice nu este exclusă expres prin decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale.

Astfel, parchetul a arătat că, în prezenta cauză, după publicarea Deciziei nr. 297/2018, au fost efectuate mai multe acte de procedură comunicate inculpatului, printre care procesul-verbal din data de 14.01.2021, procesul-verbal din data de 23.03.2021, rechizitoriul nr. x/2019 din data de 10.05.2021, încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 29.06.2021 a judecătorului de cameră preliminară, hotărârea în primă instanță din data de 11.03.2022. Prin urmare, a arătat Ministerul Public că, exceptând ordonanța organelor de cercetare penală din data de 25.07.2017 prin care s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen., toate celelalte acte aflate în dosarul de urmărire penală, inclusiv acte de procedură, au fost efectuate ulterior datei de 25 iunie 2018 (când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018).

Argumentele invocate de parchet în susținerea cererii de recurs în casație sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72);

De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74);

Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitatea nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).

În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen.

În sensul celor de mai sus este și Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a Înalte Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a statuat că "Având în vedere delimitarea efectelor prescripției răspunderii penale astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 1.092/2012 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013) într-un efect principal, reprezentat de înlăturarea răspunderii penale și, respectiv, un efect derivat, de ordin procesual, constând în înlăturarea acțiunii penale, se reține că, la rândul său, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale are un efect de drept material, modificând regimul răspunderii penale prin prelungirea intervalului de timp în care statul își poate exercita dreptul de a trage la răspundere penală, și un efect derivat, de ordin procesual, respectiv repunerea organelor judiciare într-un nou termen în care își pot exercita rolul activ, conferit de dispozițiile art. 5 din C. proc. pen., de stabilire a adevărului, în cauzele penale, pe baza probelor administrate.

Cele două efecte nu se confundă și nu sunt reglementate de aceleași categorii de norme legale.

În consecință, nu este posibilă extinderea regulilor referitoare la aplicarea în timp a legii procesuale care reglementează condițiile de legalitate ale actului procedural care constituie cauza la efectul de drept material al întreruperii cursului prescripției. Mai concret, dacă s-ar admite că întreruperea prescripției este reglementată de norme procesuale întrucât cauza ei este un act de procedură, ar însemna să se confunde cauza în sine cu efectul principal constând în întreruperea cursului prescripției penale. Or, așa cum s-a arătat, cauza prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. (îndeplinirea unui act de procedură) are ca efect de drept material întreruperea termenului de prescripție, care produce consecința prelungirii termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală.

Așadar, nu pot fi extinse dispozițiile procesuale care reglementează cauza (actul de procedură) la întreaga instituție a întreruperii cursului prescripției, efectul acesteia fiind prevăzut în mod distinct de legea penală de drept material și constând în prelungirea termenului în care poate fi atrasă răspunderea penală."

În cauză, în acord cu decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că pentru fapta inculpatului A. s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

Se reține din decizia recurată că inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 C. pen., reținându-se că la data de 05.04.2017, în calitate de lucrător comercial - controlor de calitate la S.C. B. S.R.L., punctul de lucru din localitatea București Sectorul 1, Șoseaua x, HALA C3, parter și etaj, inculpatul A. și-a însușit, din gestiunea societății unde își desfășura activitatea, trei laptopuri, în valoare totală de 9.398,88 RON, bunuri pe care le gestiona în baza atribuțiilor de serviciu, fapta acestuia constituind infracțiunea de delapidare, pentru care norma de incriminare - art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen. - prevede pedeapsa închisorii de la 1 an și 4 luni la 4 ani și 8 luni.

Art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. prevede că termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea reținută în sarcina intimatului inculpat A., anterior menționate, termenul de prescripție incident în cauză este cel prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., și anume de 5 ani, care a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv 05.04.2017 și s-a împlinit la data de 04.04.2022.

În consecință, față de cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru fapta inculpatului A. a fost înlăturată, în mod corect prin decizia recurată, pronunțată la data de 05.07.2022, instanța de apel dispunând, în temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., (fapta din data de 05.04.2017), ca urmare a împlinirii termenului prescripției generale a răspunderii penale.

Prin urmare, motivul de casare invocat de către parchet este nefondat.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 941/A din data de 05.07.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.