ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2019

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
26.09.2019
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 331 din data de 21 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2018, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 C. pen. raportat la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 79 alin. (3) C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 8 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 4 luni, rezultând o pedeapsă de 8 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei ori după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se execută în condițiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de 8 ani și 10 luni închisoare, durata reținerii din data de 9 iulie 2018 și a arestării preventive de la data de 10 iulie 2018, până la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive, luată față de inculpatul A. prin Încheierea nr. 95 din 10 iulie 2018, în Dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Suceava și menținută ulterior.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, cu referire la Anexa 1 din Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) și alin. (5) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 20 RON, reprezentând contravaloarea unui cuțit tip cutter, folosit la comiterea faptei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către persoana vătămată B. a unui tricou de culoare albă cu model tip camuflaj, a unei perechi de pantaloni cu model tip camuflaj, a unei perechi de chiloți de culoare gri cu albastru, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (coletele 1, 2 și 3); de asemenea, s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unei bluze din material textil cu mâneci lungi de culoare neagră, a unei geci de piele ecologică de culoarea neagră, a unei perechi de pantaloni de material textil și a unei perechi de pantofi de piele de culoare neagră, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești (coletele 1, 2, 3 și 4) - bunuri aflate la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Suceava, secția Penală.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19 și art. 25 alin. (1) cu referire la art. 404 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Județean de Urgență Suceava și a fost obligat inculpatul A. să plătească suma de 1637,48 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 19 și art. 25 alin. (1) cu referire la art. 404 alin. (1) C. proc. pen. și art. 1349, 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de Serviciul de Ambulanță Suceava și a fost obligat inculpatul A. să plătească suma de 725 RON reprezentând cheltuieli ocazionate de serviciile de ambulanță.

În baza art. 398 și art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata către stat a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 2.560 RON din cursul urmăririi penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 177 din 15 februarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A., cetățean român, necăsătorit, fără copii, fără obligații militare, studii 8 clase, muncitor, recidivist, în prezent aflat în PNT Botoșani, împotriva Sentinței penale nr. 331 din data de 21 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2018.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

A fost înlăturată din sentință aplicarea, relativ la pedepsele accesorii, a dispozițiilor art. 45 alin. (5) C. pen. și art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la data rămânerii definitive a prezentei decizii și până când pedeapsa principală privativă de libertate, în cuantum de 8 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, va fi executată sau considerată ca executată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei.

În temeiul art. 422 C. proc. pen. coroborat cu art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la data de 21 decembrie 2018, la zi.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva deciziei penale anterior menționate, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A..

În motivele scrise pe care se fundamentează calea de atac și în susținerea orală a acestora a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., arătându-se că pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, având în vedere greșita încadrare juridică dată faptei în infracțiunea de tentativă la omor calificat, în condițiile în care, în cauză erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, în forma agravată.

Prin Încheierea din 20 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din 15 februarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de încriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauza dedusă judecății.

Prin motivele scrise de recurs, susținute și oral de apărătorul recurentului inculpat, se realizează o analiză a probelor, tinzându-se practic către o schimbare a încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat, în infracțiunea de lovire sau alte violențe (pentru care legea prevede limite de pedeapsă mai reduse), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Înalta Curte reține în acest sens că, în procedura recursului în casație, se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport cu încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța de apel.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul inculpat nu pot face obiectul analizei Înaltei Curți, în calea de atac a recursului în casație verificându-se doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, prin raportare la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de către instanțele anterioare.

Astfel, în raport cu criticile formulate, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație menționat, pedeapsa aplicată recurentului inculpat, prin raportare la încadrarea juridică reținută în cauză, fiind situată în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din 15 februarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 177 din 15 februarie 2019 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă