ÎCCJ, Secția penală, decizia din 08.10.2025 — cale de atac împotriva sentinței nr. 255/2024 a Tribunalului Ilfov

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului A. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii intervalul de timp în care inculpatul A. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reținere și arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018. În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului C. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului C. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii intervalul de timp în care inculpatul C. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reținere și arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018. În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul C. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului E. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului E. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii, intervalul de timp în care inculpatul E. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reținere și arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018. În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul E. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 48 rap. la art. 32 și la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare; pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de omor. În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului D. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatului D. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii intervalul de timp în care inculpatul D. a fost privat de libertate prin măsuri preventive, respectiv reținere și arest preventiv în intervalul 22.08.2018 - 05.09.2018. În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul D. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 48 rap. la art. 32 și la art. 188 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă de omor. În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. și art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei B. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei B. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 7 alin. (1) rap. la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.), s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpata B. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ., art. 1371 alin. (1) din C. civ. și art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon și au fost obligați pe inculpații: A., C., E., D., F., B., G. și H., în solidar, la plata către aceasta a sumei de 4880,49 RON, daune materiale, reprezentând costul îngrijirilor medicale acordate victimei I., la care s-a adăugat dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data părăsirii spitalului de către pacient, respectiv; 18.08.2018 și până la data achitării debitului. În baza art. 20 alin. (1), (4) din C. proc. pen., s-a respins ca tardivă acțiunea civilă exercitată de persoana vătămată I. împotriva inculpaților: A., C., E., D., F., B., G. și H.. În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri identificate în procesele-verbale aflate la filele: 325 vol. III dup, 334 vol. III dup și la fila x dup, respectiv: lamă metalică de sabie, ghioagă de lemn în lungime de aproximativ 140 cm, ghioagă de lemn în lungime de aproximativ 141 cm, topor cu mâner de lemn, bară metalică în lungime de aproximativ 180 cm cu vârf în formă de săgeata, cuțit cu lama de aproximativ 25 cm și mâner din lemn, ghioagă din lemn în lungime de aproximativ 148 cm, topor cu mâner din lemn cu lungime de aproximativ 115 cm, topor cu mâner din lemn cu lungime de aproximativ 90 cm și bară metalică cu vârful ascuțit în lungime de aproximativ 215 cm. În baza art. 274 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 1.456,25 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, printre alții, inculpații A., B., C., D. și E.. Prin decizia penală nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către apelanții-inculpați F., E., C., A., B. și D., precum și de către apelanta-parte civilă I. împotriva sentinței penale nr. 255/F din data de 24.10.2024, pronunțate de către Tribunalul Ilfov, secția Penală, în dosarul nr. x/2019. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați toți apelanții la plata sumei de 500 RON, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare, ocazionate de soluționarea apelului promovat de aceștia. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariile avocaților din oficiu, desemnați pentru inculpații C., A., F., E., D. și B. în cuantum de 1.440 RON fiecare, au rămas în sarcina statului și au fost plătite conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., cheltuielile constând în onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru partea-civilă I., în cuantum de 1.440 RON, au rămas în sarcina statului și au fost plătite conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România. În fapt, Curtea de Apel București a constatat că instanța de fond a reținut, în mod corect, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale că, inculpații A., C., E., împreună cu alți doi inculpați, la data de 13.08.2018, în jurul orei 18:00, în incinta imobilului situat la adresa din jud. Ilfov, împreună cu J. (decedat în cursul incidentului), au exercitat acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate I. prin lovire cu corpuri contondente și corpuri tăietoare, cauzându-i acestuia leziuni traumatice care au necesitat 45- 50 de zile de îngrijire medicală și care nu i-au pus în pericol viața. În sarcina inculpaților B. și D. s-a reținut că, la data de 13.08.2018, în jurul orei 18:00, au acordat sprijin fizic și moral inculpaților A., C., E., G. și H. pentru a-l agresa pe I.. Împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală au formulat cereri de recurs în casație inculpații A., B., C., D. și E. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2019. 1. Recurentul inculpat A. a indicat, în cuprinsul cererii de recurs în casație, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025. În motivarea cererii, în esență, recurentul A. a arătat că, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că ar fi săvârșit acte de agresiune, ci doar că a fost prezent la locul faptei. Acesta a susținut că instanțele de fond și de apel au reținut vinovăția sa prin raportare la un grup de persoane și nu strict la propria sa conduită, fără a preciza care au fost acțiunile ilegale săvârșite de el, stabilindu-se o "infracțiune generală de omor". Recurentul a mai arătat că, pe de o parte, nu a atins victima, iar pe de altă parte aceasta a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 45-50 de zile de îngrijiri medicale, respectiv sub 90 de zile, astfel cum prevede textul de incriminare al infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. Sub acest aspect, recurentul a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii reținute, ceea ce conduce la concluzia că încadrarea juridică este nelegală. În opinia sa, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, în ipoteza în care ar fi găsit vinovat, fapta pentru care ar putea fi condamnată este cea de loviri sau alte violențe, infracțiune sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani. Totodată, recurentul a susținut că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen., acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, însă în cauză o astfel de plângere lipsește. În aceste condiții, recurentul a solicitat ca, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și, în consecință, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., față de lipsa plângerii prealabile. La data de 23.06.2025, inculpatul A. a transmis la dosar, prin poștă, o altă cerere de recurs în casație prin care a arătat că există foarte multe neconcordanțe, atât în ceea ce privește declarațiile martorilor, cât și în certificatele-medico-legale, care confirmă împrejurarea că din victimă a unor agresiuni fizice a ajuns autorul unei fapte de tentative de omor. 2. În cuprinsul cererii de recurs în casație recurenta B. nu nu a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. În esență, recurenta a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casare, arătând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.. Totodată, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluționarea recursului în casație. Recurenta a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa și disjungerea cauzei în ceea ce o privește, arătând că astfel i se va putea aplica o pedeapsă mai blândă. Totodată, aceasta a solicitat să se dispună achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 30 din C. pen., arătând că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege. În plus, recurenta a solicitat să se constate că a recunoscut faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, sens în care, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. 3. În cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul inculpat C. a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025, arătând că în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal în raport de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. În motivarea cererii, în esență, recurentul a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor, în condițiile în care nu s-a atins de persoana vătămată. Astfel, a arătat că nu a fost autorul actelor de agresiune, precizând că, la momentul la care a coborât dintr-o mașină, aproape de intrarea într-un imobil, a fost lovit, astfel că a leșinat și ulterior a fost transportat la spital. Totodată, a mai arătat că instanțele de fond și apel au analizat situația sa juridică împreună cu a celorlalți inculpați cercetați în cauză, neavând în vedere situația sa personală. Față modalitatea în care a fost analizată fapta imputată de către instanțele de judecată, recurentul a arătat că nu a avut parte de un proces echitabil conform art. 6 și art. 17 din CEDO. Pentru aceste motive, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurată, și în consecință încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, raportat la dispozițiile art. 19 alin. (1) din C. pen. 4. În cuprinsul cererii de recurs în casație recurentul D. nu a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. În esență, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casare, arătând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.. Totodată a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluționarea recursului în casație. Recurentul a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa și disjungerea cauzei în ceea ce îl privește, arătând că astfel i se va putea aplica o pedeapsă mai blândă. Totodată, recurentul a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 30 din C. pen., arătând că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege. În plus, a solicitat să se constate că a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, sens în care, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. 5. În cuprinsul cererii de recurs în casație recurentul E. nu a indicat niciunul din cazurile de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. În esență, recurentul a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casare, arătând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 434-438 din C. proc. pen.. Totodată a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în temeiul art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. a solicitat suspendarea executării pedepsei până la soluționarea recursului în casație. Recurentul a solicitat să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa și disjungerea cauzei în ceea ce îl privește, arătând că astfel i se va putea aplica o pedeapsă mai blândă. Totodată, recurentul a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., raportat la art. 30 din C. pen., arătând că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege. În plus, a solicitat să se constate că a recunoscut faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, sens în care, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. La dosar a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că cererile de recurs în casație formulate de cei cinci recurenți nu îndeplinesc condițiile legale pentru admiterea acestora în principiu. Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de recurenții inculpați A., B., C., D. și E., împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Procedând la verificarea chestiunilor pur formale ale cererilor de recurs în casație, în raport de fiecare dintre recurenții inculpați A., B., C., D. și E., Înalta Curte constată următoarele: 1. Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație la data de 17 iunie 2025, prin poștă împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din data de 19 mai 2025 (în Penitenciar București Rahova - dosar curte), conform art. 435 din C. proc. pen. Totodată, se constată că recurentul a depus o a doua cerere de recurs în casație la data de 23 iunie 2025, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., ultima zi în care putea fi exercitată calea extraordinară de atac fiind 19 iunie 2025. Cererea formulată peste termen nu va fi avută în vedere la analiza admisibilității în principiu. Decizia penală nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel. Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat. Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală), iar cererea poartă semnătura recurentului. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., cu aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025. Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate. Din această perspectivă se reține că, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate. Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. invocat de recurentul A., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal. Se evidențiază că, prin decizia recurată inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani, în regim de detenție, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. Prin decizia nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal. Înalta Curte constată că, deși recurentul invocă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., totuși criticile formulate vizează aspecte privind starea de fapt, reaprecierea probelor administrate și încadrarea juridică a faptei. Recurentul A. solicită schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri și alte violente, iar în raport de această din urmă infracțiune să se dispună încetarea procesului penal față de lipsa plângerii prealabile. Aceste critici nu pot face obiectul controlului exercitat în cadrul recursului în casație, cale extraordinară de atac limitată exclusiv la examinarea legalității hotărârii și la cazurile expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Jurisprudența instanței supreme a stabilit imposibilitatea evaluării schimbării încadrării juridice în cadrul recursului în casație reținându-se că încadrarea juridică a faptei este operațiunea de stabilire a corespondenței între fapta pretins comisă și modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reținerea normelor generale aplicabile (privind participația și cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale). Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operațiune care intră în atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casație, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secția Penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020). Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., aspect ce nu echivalează cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate impuse de lege pentru exercițiul căii de atac. 2. Recurenta B. a formulat cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 10 iunie 2025, prin poștă, așa cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatei i-a fost comunicată decizia recurată la data de 6 mai 2025, în Penitenciarul de Femei Tîrgșor (conform dovezii aflate la dosar curte). Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel și se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situațiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare și cele art. 270 alin. (1) și alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul inițial al termenului este data comunicării deciziei instanței de apel, indiferent de titularul căii de atac. Având în vedere dispozițiile procedurale anterior menționate, se constată că termenul de declarare al recursului în casație s-a împlinit la data de 6 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casație a fost formulată la data de 10 iunie 2025, cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen. În consecință, raportat la data formulării prezentului recurs în casație (10.06.2025), Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpata B. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Un recurs în casație declarat peste termen este un recurs tardiv. Tardivitatea se analizează, din oficiu, în etapa admiterii în principiu, având în vedere prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. În acest context, în care cel puțin una din cerințele ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de recurs în casație, respectiv cea prev. de art. 435 din C. proc. pen. nu este respectată, nu se mai justifică analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de recurs în casație, dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., fiind de strictă interpretare. 3. Recurentul inculpat C. a formulat cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 02 iulie 2025, prin poștă, astfel cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatului i-a fost comunicată decizia recurată la data de 02 mai 2025, în Penitenciarul de București Rahova (conform dovezii aflate la dosar curte). Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel și se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situațiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare și cele art. 270 alin. (1) și alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul inițial al termenului este data comunicării deciziei instanței de apel, indiferent de titularul căii de atac. Având în vedere dispozițiile procedurale anterior menționate, se constată că termenul de declarare al recursului în casație s-a împlinit la data de 2 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casație a fost formulată la data de 2 iulie 2025, cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen. În consecință, raportat la data formulării prezentului recurs în casație (02.07.2025), se observă că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Un recurs în casație declarat peste termen este un recurs tardiv. Tardivitatea se analizează, din oficiu, în etapa admiterii în principiu, având în vedere prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Această constatare face inutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. 4. Recurentul inculpat D. a formulat cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 04 iulie 2025, prin poștă, astfel cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatului i-a fost comunicată decizia recurată la data de 02 mai 2025, în Penitenciarul de București Rahova (conform dovezii aflate la dosar curte). Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel și se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situațiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare și cele art. 270 alin. (1) și alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul inițial al termenului este data comunicării deciziei instanței de apel, indiferent de titularul căii de atac. Având în vedere dispozițiile procedurale anterior menționate, se constată că termenul de declarare al recursului în casație s-a împlinit la data de 02 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casație a fost formulată la data de 04 iulie 2025, cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen. În consecință, raportat la data formulării prezentului recurs în casație (04.07.2025), se observă că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul D. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Această constatare face inutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. 5. Recurentul inculpat E. a formulat cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 617/A din 24 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 04 iulie 2025, prin poștă, așa cum reiese din înscrisul de la dosar ÎCCJ. Inculpatului i-a fost comunicată decizia recurată la data de 02 mai 2025, în Penitenciarul de București Rahova (conform dovezii aflate la dosar curte). Potrivit art. 435 din C. proc. pen., recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel și se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe zile, fiind aplicabile si prevederile art. 269 alin. (4) privind situațiile când ultima zi a termenului cade într-o zi nelucrătoare și cele art. 270 alin. (1) și alin. (2) referitoare la actele considerate ca făcute în termen; momentul inițial al termenului este data comunicării deciziei instanței de apel, indiferent de titularul căii de atac. Având în vedere dispozițiile procedurale anterior menționate, se constată că termenul de declarare al recursului în casație s-a împlinit la data de 02 iunie 2025, astfel că cererea de recurs în casație a fost formulată la data de 04 iulie 2025, cu depășirea termenului legal de 30 de zile de la comunicarea deciziei atacate, în interiorul căruia trebuia exercitată calea de atac, conform art. 435 C. proc. pen. În consecință, raportat la data formulării prezentului recurs în casație (04.07.2025), se observă că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul E. nu a fost depusă în termenul prevăzut de lege. Un recurs în casație declarat peste termen este un recurs tardiv. Tardivitatea se analizează, din oficiu, în etapa admiterii în principiu, având în vedere prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. potrivit cărora dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. În acest context, în care cel puțin una din cerințele ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru a fi admisibilă cererea de recurs în casație, respectiv cea prev. de art. 435 din C. proc. pen. nu este respectată, nu se mai justifică analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de recurs în casație, dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., fiind de strictă interpretare. În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate formulată de recurenții B., D. și E., se constată că dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Aceasta înseamnă că, în ipoteza în care calea extraordinară de atac este respinsă ca inadmisibilă fără a se proceda la verificări suplimentare, cererea de suspendare a executării hotărârii rămâne fără obiect. Pentru aceste considerente, constatând că cererile de recurs în casație formulate de cei cinci inculpați nu îndeplinesc condițiile legale pentru admiterea în principiu, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. și E., împotriva deciziei penale nr. 617/A din data de 24 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.