ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 148/F din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2008, printre alții, au fost condamnați următorii inculpați:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248

1

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare (punctul "E" din rechizitoriu).

În baza art. 64 C. pen.- 65 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere și s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispozițiilor art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecție a victimelor și reintegrară socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 86

4

C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligațiile care îi revin pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 238 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2).

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) și 8 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 121-122 lit. d) C. pen. și art. 124 C. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. (punctul "E" din rechizitoriu).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la D. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare (punctele "D", "E" din rechizitoriu).

În baza art. 64 C. pen.- 65 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, toate pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere și s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani, conform dispozițiilor art. 86

2

C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul că pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la datele fixate la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de Protecție a victimelor și reintegrară socială a infractorilor;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În temeiul art. 86

4

C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori obligațiile care îi revin pe durata termenului de încercare.

În temeiul art. 238 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reținute din art. 17 Legea nr. 78/200 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2).

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) și 8 C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu aplic. art. 121-122 lit. d) C. pen. și art. 124 C. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpatul D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. (punctele "D" și "E" din rechizitoriu).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 26 C. pen. rap la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248

1

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen., rap la art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a fost achitată inculpata B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap la art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap la art. 248

1

C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în esență, s-a reținut că, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, la Primăria Constanța a fost constituită Comisia formată din: inc. E., Primarul municipiului, președinte, A., la acea dată consilier local, membru, D., director la Administrația Publică Locală, membru, F., director Direcția Patrimoniu, membru, G., consilier local, membru, H., la acea dată consilier juridic în cadrul Primăriei Constanța, membru, I., director executiv, Direcția Tehnic Investiții, membru (Dispoziția nr. 854/15.05.2001, vol. 100, f:183).

În procedura de soluționare a notificărilor întemeiate pe Legea nr. 10/2001, prin dispoziții ale primarului, inc. E., cu sprijinul nemijlocit al membrilor Comisiei de aplicare a acestui act normativ, inc.: A., D., F., G., I., J., H. și K., al inculpaților: L., M., N. și O., funcționari în cadrul Primăriei Constanța, al inculpatelor P., registrator de carte funciară și Q., asistent registrator, ambele din cadrul OCPI Constanța, cu participația penală a celorlalți inc. și anume, mandatarii: R., S., T. și U., a notarilor publici V., W. și B., moștenitorii persoanelor îndreptățite: X. și Y., cesionarii cumpărători de drepturi succesorale: Z. și AA., BB., prin firma să "CC." SĂ, DD. și EE., FF., prin SC "GG." SĂ, și C., HH., II. și JJ., că persoană fizică și prin firma să "KK." SĂ, interpușii cumpărători de terenuri, inculpații: LL., MM. și NN., prin firma să "OO." SĂ și "PP." SĂ, la care era acționar, și cu participația penală esențială a inculpatului QQ., evaluatorul agreat de Primăria Constanța, au fost constituite drepturi de proprietate privată asupra unor vaste teritorii intravilane, din patrimoniul Municipiului Constanța și din domeniul public al statului, prin întocmirea de documente oficiale și sub semnătură privată cu conținut fals, cu încălcarea gravă, cu știință, a atribuțiilor de serviciu, în ambele modalități normative, și prin încălcarea flagrantă a dispozițiilor privind restituirea proprietăților, conținute în Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe, printre alții au declarat apel inculpații A., B., C. și D..

Prin decizia penală nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, au fost respinse ca nefondate, apelurile formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală au formulat cereri de recurs în casație inculpații A., B., C. și D..

Inculpatul A. a formulat cererea de recurs în casație la data de 9 mai 2025, prin avocat ales RR..

Inculpata B. a formulat cererea de recurs în casație la data de 12 si la data de 14 mai 2025.

Inculpatul C. a formulat cererea de recurs în casație la data de 29 aprilie 2025.

Inculpatul D. a formulat cererea de recurs în casație la data de 22 aprilie 2025.

Prin motivele formulate, cu titlu prealabil, recurenții- inculpați au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438, alin. (3), Cod procedurä penală și art. 435 C. proc. pen.

Referitor la prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., în esență, recurentul C. a susținut că încetarea procesului penal, prin intervenirea prescripției, având in vedere Decizia CCR nr. 297/2018, a fost invocata în fața instanței de apel. Exceptia invocată a fost respinsă cu motivarea că în esență, decizia CCR nr. 297/2018 este una interpretativa.

Instanta de apel a respins în mod greșit exceptia prescripției răspunderii penale, deși aceasta era incidentă conform dispozitiilor C. pen. în vigoare la data soluționării. Aplicarea greșită a dispozițiilor legale privind prescripția reprezintă caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025 a declarat neconstituțional art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care nu permitea inculpatului să invoce, prin recurs în casatie, grețita aplicare a legii în privința cauzelor de încetare a procesului penal (inclusiv prescriptia).

Prin urmare, dreptul de a formula prezentul recurs a devenit efectiv abia la data publicärii deciziei CCR în Monitorul Oficial (11 aprilie 2025). Interzicerea actuatului recurs ar conduce la executarea unei pedepse în absenta unei răspunderi penale. Instanța de apel a respins în mod greșit exceptia prescripției răspunderii penale, deși potrivit Deciziilor CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022, prescripția specială nu mai produce efecte, iar faptele pentru care a fost condamnat erau prescrise la data solutionării apelului. Întrucât este vorba despre o cauză de încetare a procesului penal, greșita aplicare a normelor privind prescripția reprezintă caz de casare conform art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. La momentul rămânerii definitive a hotărârii, numai procurorul avea dreptul să exercite recurs în casație pentru acest motiv, potrivit vechii reglementäri.

Prin Decizia nr. 50/16 februarie 2025, Curtea Constitutională a declarat neconstitutional art. 438 pct. 8 C. proc. pen., în măsura în care nu permitea si inculpatului să exercite recurs în casatie pentru respingerea nelegală a unei cauze de încetare. Astfel, dreptul de a invoca acest caz de casare a fost recunoscut abia în aprilie 2025, odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Nu mi se poate imputa neexercitarea unui drept care nu exista la acel moment.

În subsidiar, a invocat faptul că următoarele dispozitii legale îi încalcă dreptul efectiv de acces la recursul în casație: art. 435, alin. (2), Cod procedurä penală-referitor la termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei din apel, în care poate fi exercitat recursul in casație, art. 438, alin. (3), C. proc. pen. -care arată că în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursut în casație, nu mai poate formula o noua cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Concluzionând a arătat că, instanța de apel, în mod greșit, nu a dispus încetarea procesului penal, soluție care se impunea ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 326 alin. (1) C. pen.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, pe cale de consecință, să se dispună încetarea procesului penal.

Recurentul A. a susținut în esență că recursul de casație este formulat în termen legal, respectiv în termen de 30 de zile de la publicarii in M.O. a deciziei CCR nr. 50/2025, prin care s-a soluționat problema egalității de arme între drepturile procesuale ale inculpatului, respectiv ale acuzării, fiind evident ca remedierea acestei situatii generate de constatarea neconstitutionalitații unui text de lege care îngradea inculpatului posibilitatea exercitării acestui motiv de recurs în casatie opereaza în fapt ca o repunere în termen, in scopul, pe de o pa-rte, al asigurării egalității în drepturi în fața legii a tututor cetățenilor, iar pe de alta parte, nu se poate menține o hotarâre judecătorească de condamnare întemeiata pe o eroare de judecată evidentă, cu atît mai mult cu cât instanța de apel a apreciat în mod greșit că se impune respingerea apelului întemeiat pe solicitarea de constatarea intervenției precripției răspunderii penale.

Apărarea a susținut că instanta de apel a dispus în mod greșit condamnarea inculpatului pentru abuz în serviciu (în formă continuată) si constituirea unui grup infractional organizat, având în vedere că în speță era incidentă prescripția drept cauză de încetare a procesului penal.

Astfel, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 si prevederile art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă era Noul C. pen. în forma ulterioară publicării Deciziei CCR nr. 297/2018, lege conform căreia nu exista caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, asa încât, la data împlinirii termenelor generale de prescriptie, a intervenit prescripția răspunderii penale, soluția legală care se impunea fiind încetarea procesului penal.

În concluzie, având în vedere toate cele de mai sus, precum faptul că decizia definitivă de condamnare a fost pronunțată la data de 07 februarie 2019, în baza Deciziei CCR nr. 297/2018 coroboratä cu art. 5 C. pen., instanța de apel trebuia să constate că în speță era incidentă o cauză de încetare a procesului penal și în consecință, să dispună, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., încetarea procesului penal în ceea ce îl privește pe contestatorul A., raportat la toate infracțiunile pentru care, în mod nelegal, s-a dispus condamnarea.

În drept a invocat art. 434 Cod procedurä penală raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) Cod procedurä penală.

Recurenții D. și B. au solicitat în temeiul dispozitiilor art. 435, alin. (2), C. proc. pen. repunerea în termenul de 30 de zile, pentru a putea formula recurs în casatie împotriva deciziei penale nr. 32/07-02-2019, date în dosarul penal nr. x/2008 al Inaltei Curți de Casatie si Justitie; în subsidiar, au invocat excepții de neconstituționalitate, respectiv, cele ale prevederilor art. 435, alin. (2), C. proc. pen. și cele ale art. 438, alin. (3) C. proc. pen.

Cu referire la cererea de repunere în termen:

Dispozițiile art. 435, alin. (2), C. proc. pen., prevăd că recursul în casație poate fi introdus de părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel. Aparent, având în vedere că decizia penala nr. 32/2019 a fost comunicată în luna noiembrie 2019, s-ar putea concluziona ca un nou recurs în casație este prescris. Sancțiunea prevăzută de prevederile art. 435, alin. (2) C. proc. pen., operează însă numai pentru cadrul legislativ existent la data comunicării deciziei penale de condamnare și numai pentru motivele de recurs în casație astfel cum au fost reglementate în acel moment.

În prezent, iși produce efecte juridice decizia CCR nr. 50/2025, care permite și inculpatului să formuleze recurs în casație pentru nelegala aplicare a încetarii procesului penal.

Decizia Curtii Constitutionale nr. 50/2025 a declarat neconstitutionale art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care nu permitea inculpatului să invoce, prin recurs în casatie, grețita aplicare a legii în privința cauzelor de încetare a procesului penal (inclusiv prescripția).

Prin urmare, dreptul de a formula prezentul recurs a devenit efectiv abia la data publicării deciziei CCR în Monitorul Oficial (11 aprilie 2025).Aplicarea interdicției prevăzute de art. 438, alin. (3), C. proc. pen. (care interzice un al doilea recurs în casatie) ar constitui o restrângere nejustificată și disproporționată a accesului la o cale de atac legală, deoarece la data primului recurs nu aveau acces legal la motivul pe care îl invocăm acum; nu putem fi sanctionați pentru neexercitarea unui drept care nu era recunoscut legal la acel moment. Interzicerea actualului recurs ar conduce la executarea unei pedepse în absența unei răspunderi penale. Instanta de apel a respins în mod greșit excepția prescripției răspunderii penale, deși potrivit Deciziilor CCR nr. 297/2018 si nr. 358/2022, prescripția specială nu mai produce efecte, iar faptele pentru care au fost condamnați erau prescrise la data solutionării apelului.

Prin Decizia nr. 50/16 februarie 2025, Curtea Constitutională a declarat neconstitutională art. 438 pct. 8 C. proc. pen., în măsura în care nu permitea și inculpatului să exercite recurs în casație pentru respingerea nelegală a unei cauze de încetare. Astfel, dreptul de a invoca acest caz de casare a fost recunoscut abia în aprilie 2025, odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Avînd în vedere situația de fapt astfel cum a fost stabilita prin decizia penală nr. 32/2019, potrivit careia data epuizării întregii activității infracționale este data de 23.12.2004, incidente sunt dispozițiile art. 154 C. pen., prin raportare la care termenul de prescripțe era împlinit pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina inculpaților. Determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii la situatia de fapt reținută prin decizia definitivă, astfel încat se circumscrie configurației juridice a recursului in casatie. Efectul principal al prescripției este înlaturarea raspunderii penale fiind împlinit termenul de prescripție, ceea ce atrage încetarea procesului penal.

Cererile de recurs în casație au fost comunicate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție și celorlalți coinculpați din cauză, însă Ministerul Public nu a depus concluzii scrise.

La data de 13 mai 2025 prin e-mail U.A.T Municipiul Constantă, persoană juridică de drept public, a depus concluzii scrise, solicitând respingerea cererilor de recurs în casație ca tardiv formulate.

La data de 19 mai 2025 data poștei, inculpatul DD. prin avocat a depus concluzii scrise prin care a arătat că se prevalează de dispozițiile art. 443 C. proc. pen. și achiesează la cererile formulate de (foști coinculpați) D. și C. privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 435 și art. 438 alin. (3) C. proc. pen.. .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 iulie 2025, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din data de 7 octombrie 2025.

În cuprinsul raportului întocmit de magistratul asistent, s-a concluzionat în sensul că cererile de recurs în casație apar ca fiind inadmisibile, având în vedere dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2025, iar pentru termenul din 7 octombrie 2025 a fost depus raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat care a arătat că cererile de recurs în casație sunt inadmisibile având în vedere dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., care prevăd că, în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

***

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 din Codul de procedură penală, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen..:

"(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

(2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. .438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia penală nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen.., se constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, titularii cererilor de recurs în casație sunt inculpații A., B., C. și D., iar prin decizia recurată au fost respinse apelurile declarate de aceștia.

În ceea ce privește condiția referitoare la formularea cererilor în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că, raportat la dispozițiile art. 435 C. proc. pen.., cererile de recurs în casație au fost introduse cu depășirea termenului de 30 de zile de la data comunicării deciziei pronunțate de instanța de apel.

În ceea ce privește dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., prevăd că, în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin urmare, nu pot fi atacate cu recurs în casație hotărârile împotriva cărora a mai fost exercitată această cale extraordinară de atac, fiind respinsă, iar titularul căii de atac este același - parte sau procuror.

În concluzie, în condițiile în care, în speță, inculpații A., B., C. și D. au mai formulat cereri de recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale (nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală), soluționată prin decizia nr. 208/RC din data de 11 mai 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor în casație, urmează ca, în prezenta cauză, Înalta Curte să constate inadmisibilitatea cererilor de recurs în casație de față, având în vedere dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008, sunt inamisibile, deoarece nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de lege în art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., respectiv aceea de a nu mai fi formulat anterior o cerere de recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri chiar dacă aceasta a fost respinsă.

În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, având în vedere culpa lor procesuală, vor fi obligați recurenții- inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 07 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2008.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2025.