ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58/27.04.2023 pronunțată de Tribunalul Mureș, prima instanță, printre altele, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 188 C. pen., art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen.,cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 9 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu și fix de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 8 luni și 10 luni închisoare aplicate, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 8 ani și 3 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a redus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, de la data de 13 august 2021-17 decembrie 2021.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen.. În temeiul art. 188 C. pen., art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat

În temeiul art. în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu și fix de 5 luni închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 6 luni și 9 luni închisoare, inculpatul B. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani și 11 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a redus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, de la data de 12 august 2021-09 februarie 2022.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C., de sub acuzația săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen.. În temeiul art. 188 C. pen., art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu și fix de 2 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul C. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 5 ani și 5 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a redus din pedeapsa aplicată inculpatului C. durata reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, de la data de 12 august 2021-17 decembrie 2021.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 188 C. pen. raportat la art. 67 alin. (1) și (2) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului D. exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatului D. exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, respectiv s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor obligatoriu și fix de 6 luni închisoare, reprezentând o treime din pedepsele de 8 luni și 10 luni închisoare aplicate prin prezenta, inculpatul D. urmând să execute pedeapsa rezultantă finală de 8 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă complementară.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus interzicere exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până când pedeapsa închisorii este executată sau considerată ca executată, cu titlu de pedeapsă accesorie

În temeiul art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate durata arestării preventive și a arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, de la data de 10 septembrie 2021-09 februarie 2022 și 23 februarie 2022-29 iunie 2022.

În esență, în fapt, în ceea ce privește infracțiunile de tulburare a ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 C. pen. și portul și folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) și (2) C. pen., s-a reținut că la data de 11 august 2021, în jurul orelor 23

20

-23

47

, inculpații E., F., G., D., B., A. și D., în timp ce se aflau în incinta restaurantului Casablanca din municipiul Reghin, prin exercitarea de violențe împotriva bunurilor și persoanelor au tulburat grav ordinea și liniștea publică, insuflând persoanelor prezente o stare de temere și indignare.

În ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., s-a reținut că la data de 11 august 2021, în jurul orelor 23

42

, în timp ce se aflau în incinta restaurantului Casablanca din municipiul Reghin, inculpații D., F., B., D., C., A. și H. au agresat-o pe persoana vătămată E. cu pumnii și picioarele, folosindu-se și de corpuri tăietoare-înțepătoare, precum și de piese de mobilier, cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie.

Împotriva sentinței penale nr. 58/27.04.2023 pronunțată de Tribunalul Mureș au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și, printre alții, inculpații C., B., D. și A..

Prin decizia penală nr. 462 din 11 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul C. împotriva sentinței penale nr. 58/27.04.2023 pronunțată de Tribunalul Mureș.

În temeiul art. 423 alin. (1) din C. proc. pen., s-a desființat parțial sentința atacată și rejudecând cauza:

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 5,5 ani închisoare aplicată de prima instanță inculpatului C. și s-au repus în individualitatea lor pedepsele de: 5,3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 din C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a), d) din C. pen. și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1), (6) rap. la art. 17 alin. (2) și art. 16 lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului C. de sub acuza săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 alin. (1) din C. pen., ca urmare a prescripției răspunderii penale prev. de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate, printre alții, de inculpații A., B. și D. împotriva aceleiași sentințe penale.

Decizia penală nr. 462 din 11.07.2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată către inculpații A. la data de 17.07.2025, B. la data de 17.07.2025, C. la data de 17.07.2025 și D. la data de 16.07.2025 la Penitenciarul Târgu Mureș, dosar curtea de apel.

Pentru inculpații A., B., C. și D. termenul s-a împlinit la data de 18.08.2025, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 462 din 11.07.2025 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs în casație inculpații A., B., C. și D. la data de 18.08.2025.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpații A., C. și B. a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș la data de 21.08.2025, inculpații G. la 27.08.2025, F. la data de 26.08.2025, D. la data de 22.08.2025, D. la data de 27.08.2025, H. la data de 26.08.2025, A. la data de 27.08.2025, E. la data de 26.08.2025, părților civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș la data de 26.08.2025, Spitalul Municipal Dr. Eugen Nicoară Reghin la data de 26.08.2025, către partea vătămată la data de 26.08.2025.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul D. a fost comunicată către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș la data de 24.09.2025, inculpații G. la data de 26.09.2025, B. la data de 26.09.2025, C. la data de 26.09.2025, D. la data de 26.09.2025, F. la data de 29.09.2025, A. la data de 03.10.2025, H. la data de 29.09.2025, A. la data de 26.09.2025, E. la data de 25.09.2025, părților civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș la data de 25.09.2025, Spitalul Municipal Dr. Eugen Nicoară Reghin la data de 26.09.2025,

În cauză, la data de 09.10.2025 au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș cu privire la recursul formulat de inculpatul D. și, în esență, a solicitat să se constate că recursul în casație promovat de inculpat este inadmisibil, întrucât așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză fapta săvârșită de inculpat este prevăzută de legea penală, iar încadrarea juridică este corectă raportată la starea de fapt reținută, atât de organele de urmărire penală, cât și de către instanță, existând o corespondență logică între fapta săvârșită și încadrarea juridică a acesteia.

Mai mult decât atât, aceste aspecte au fost invocate de către recurent și în fața instanței de apel, dar în cele din urmă s-a dispus respingerea căii de atac.

În concluzie, în temeiul art. 440 alin. (1) C. proc. pen. s-a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație promovată de inculpatul D. împotriva deciziei penale nr. 462/A/11.07.2025 a Curții de Apel Tg. Mureș pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererilor, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 04.11.2025.

În cuprinsul cererilor de recurs în casație formulate, inculpații C., B., A. și D. au invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și au solicitat admiterea recursului în casație, casarea în parte a deciziei atacate, numai în ceea ce îi privește pe inculpați și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În esență, au susținut că pentru a reține această încadrare juridică și formă de participație penală, instanța de apel a constatat că pe tot parcursul derulării evenimentelor, acțiunile conjugate ale inculpaților au fost în sensul de a suprima viața victimei, existând o înțelegere expresă sau tacită în sensul că toți făptuitorii atacă victima și îi aplică lovituri sau acționează într-o modalitate care, în ansamblu îi poate cauza acesteia moartea, fără a avea relevanță împrejurarea că unele lovituri au fost de mai mică intensitate sau gravitate și nu puteau singure să producă rezultatul, căci intenția de coautori la tentativă la omor rezultă din materialitatea tuturor acțiunilor săvârșite.

Astfel, au mai susținut că motivul de casare pe care îl invocă se raportează exclusiv la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate deja în cauza, întrucât în cadrul acestei căi extraordinare de atac se analizează doar aspecte de drept, fără a avea în vedere o reevaluare a situației de fapt sau a materialului probator.

Așadar, criticile formulate împotriva hotărârii instanței de apel vizează încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, apreciind, în esență, că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, temeiul de drept al prezentului recurs în casație formulat constă în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege pentru a fi întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor prevăzută de art. 188 din C. pen.

În urma examinării legalității hotărârii atacate se poate constata ca este incident cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât fapta reținută în sarcina inculpaților C., B., A. și D. nu corespunde normei de incriminare, respectiv art. 188 din C. proc. pen., rămasă în forma tentativei, în vederea evaluării dacă există o corespondență deplină între fapta săvârșită și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de norma de incriminare, se impune a se reține, preliminar, că în contextul cauzei pendinte, se poate realiza o distincție clară între cei care au aplicat lovituri letale și ceilalți participanți, care doar au conlucrat activ la săvârșirea faptei.

Așadar, tentativa la infracțiunea de omor în forma coautoratului poate fi reținută doar dacă participanții au acționat concomitent, în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției comune și unice de a ucide, cu mențiunea că acei coinculpați care nu au aplicat lovituri vătămătoare victimei au contribuit nemijlocit la reducerea posibilităților acesteia de a se apăra, la diminuarea capacității sale fizice de a rezista agresiunii și care s-ar putea înscrie la nexul cauzal al infracțiunii.

În continuare, s-a făcut referire la poziția subiectivă a coautorilor să fie unică și comună, de a suprima viața victimei, fiind cu toții conștienți de urmările lor comune și au dorit producerea lor, precum și la declarațiile martorilor audiați în cauză.

S-a mai precizat că nu au luat parte la niciun acord, fie el expres sau tacit, de a proceda la atacarea persoanei vătămate în scopul de a-i suprima viața și nu au procedat la aplicarea niciunei lovituri persoanei vătămate, în ciuda faptului că, așa cum rezultă din materialul probator, erau înarmați și nici nu au acționat în scopul de a suprima șansele persoanei vătămate de a rezista agresiunii, întrucât simpla prezență a acestora pe etajul în care se aflau mai multe camere, printre care și cea în care au fost aplicate loviturile persoanei vătămate, nu poate conduce în mod automat la reținerea formei de participație a coautoratului la tentativă la infracțiunea de omor, cu atât mai mult cu cât, toate persoanele nu au urcat scările imobilului simultan și nici nu se aflau de la bun început la localul la care au fost produse o serie de agresiuni fizice, iar întreaga activitate infracțională a început și a fost epuizată într-un termen foarte scurt. Și mai mult decât atât, camera în care au avut loc agresiunile fizice prezintă dimensiuni reduse care, în mod efectiv, fizic, nu permit capacitatea de a se afla un număr atât de ridicat de persoane în interior și care să se manifesteze în mod activ prin realizarea unor mișcări, spațiul camerei fiind ocupat inclusiv de obiectele de mobilier.

Simpla prezență a inculpaților care au urcat la etajul în care se afla camera în care au fost aplicate loviturile persoanei vătămate nu conduce în mod automat la reținerea unei intenții de a ucide în baza unui acord expres sau tacit, având în vedere că nu au intrat în camera în care se afla persoana vătămată și nici nu i-au aplicat lovituri, fiind într-o stare de latență, pasivitate. Inculpații s-au aflat la imobilul în care s-au produs vătămările, întrucât au luat la cunoștință că a avut loc un atac între două familii, un membru de familie a fost ucis de către persoana vătămată, iar la momentul în care au ajuns organele de poliție se aflau deja la imobil, astfel încât nu poate exista intenția de a ucide persoana vătămată în același imobil în care se aflau organele de poliție, cunoscând prezența acestora.

Așadar, se poate reține existența coautoratului când se exercită acțiuni nemijlocite, simultane, de mai multe persoane în baza unei legături subiective, fiind coautori la infracțiunea de tentativă la omor toți cei care au aplicat lovituri victimei cu intenția de a o ucide, indiferent dacă urmarea s-a produs ca efect conjugat al loviturilor aplicate sau a fost cauzată nemijlocit de o lovitură aplicată de unul dintre coautori, iar pentru ca unul dintre coautori să răspundă trebuie să fi săvârșit împotriva victimei, direct sau indirect, activ sau pasiv, un act de violență, dar nu este necesar ca actul de violență al făptuitorului să acopere în întregime sfera actului tipic, căci el nu este privit izolat, ci în raport de totalitatea actelor săvârșite de coautori, așadar, fiecare act de violență conține un dinamism propriu, fizic și psihic, prin care participă la faptă în ansamblu, demonstrând astfel unitatea structurală a acesteia.

Au mai susținut că nu au procedat la aplicarea niciunei lovituri persoanei vătămate, având în vedere că nici nu s-a aflat în interiorul camerei în care au fost exercitate agresiunile împotriva sa. Este incontestabilă împrejurarea că inculpații erau prezenți la imobil pentru a-i aplica lovituri persoanei vătămate, însă reprezentarea subiectivă nu viza uciderea acesteia, ci aplicarea unei corecții, exercitarea anumitor agresiuni fizice în scopul exclusiv a-1 speria pentru a nu mai adopta pe viitor o atitudine agresivă precum cea adoptată anterior în aceeași zi, cât și în scopul răzbunării victimei agresiunilor exercitate la rândul său de către persoana vătămată.

Pentru a reține caracterul întemeiat al susținerilor formulate, au solicitat să se aibă în vedere mijloacele de probă administrate în cauză.

Concluzionând, au solicitat admiterea recursurilor în casație, casarea hotărârii, achitarea și în subsidiar trimiterea cauzei la instanța de apel.

Înalta Curte, verificând cerințele legale pentru admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată, constată că acestea nu sunt îndeplinite în cauză, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. au fost introduse în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererile de recurs în casație îndeplinesc și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționat numele și prenumele inculpaților, hotărârea care se atacă, precum și semnătura apărătorului ales, avocat I. în ceea ce îi privește pe inculpații A., B. și C. și personal în ceea ce îl privește pe inculpatul D..

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurenții inculpați A., B., C. și D. au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte a reținut că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situații în care fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Procedând, în aceste coordonate de principiu, la verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că deși recurenții și-au întemeiat, în drept, cererile de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care au formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.

În concret, se reține că motivele invocate în cererile de recurs în casație vizează trimiterea cauzei spre rejudecare, temeinicia soluției pronunțate de instanța de apel, reevaluarea probatoriului administrat, recurenții susținând că probele administrate în cauză nu au relevat că au avut intenția de a săvârși infracțiunea de tentativă la omor.

În ceea ce privește lipsa vinovăției prevăzute de lege, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., aceasta reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în mișcare și de exercitare a acțiunii penale distinctă de neprevederea în legea penală, cuprinsă în teza I a articolului menționat. Or, raportat la modul în care cele două teze au fost legiferate și la dispozițiile art. 15 alin. (1) din C. pen. potrivit căruia "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o", se constată că doar neprevederea în legea penală ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Totodată, solicitarea de reapreciere a probatoriului administrat, reevaluarea laturii subiective, precum și a probatoriului cu consecința schimbării situației de fapt reținută de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu se subsumează cazului prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. și nici vreunui alt caz de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., ci constituie un proces complex de analiză asupra împrejurărilor concrete ale cauzei, care intră în atributul exclusiv al instanței de fond/apel și nu pot fi cenzurate, prin urmare, în cadrul prezentului demers judiciar.

Formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat atrage nerespectarea condiției de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.. De altfel, invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurenți trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță.

Ca atare, în raport cu motivele cererilor de recurs în casație coroborat cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., potrivit cărora, pe calea recursului în casație, instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, Înalta Curte constată că, în cauză, cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen. a fost invocat pur formal, cererile neavând aptitudinea de a declanșa controlul de legalitate al deciziei penale atacate, în limitele cazului de casare invocat.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea oricăror pretinse nelegalități, ci exclusiv examinarea hotărârii atacate prin prisma celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., respectiv, încălcarea competenței după materie sau după calitatea persoanei, fapta pentru care s-a dispus condamnarea nu este prevăzută de legea penală, dispunerea eronată a încetării procesului penal, constatarea greșită sau omisiunea de a constata grațierea și aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C. și D. împotriva deciziei nr. 462/2025 din data de 11 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurenții-inculpați la plata sumei de câte 300 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.