ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 februarie 2022

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din 16.03.2021 a Judecătoriei Dorohoi, în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, transportul, preluarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2006 modificată i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 105 alin. (1) din C. pen. a fost anulată liberarea condiționată dispusă în favoarea inculpatului A. prin sentința penală nr. 364 din 26 martie 2020 a Judecătoriei Botoșani cu privire la executarea pedepsei de 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 262 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen., prin sentința penală nr. 431 din 23 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. x/2019, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 836 din 07 octombrie 2019 a Curții de Apel Suceava.

S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin prezenta sentință penală este în concurs real cu infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat prevăzută de art. 262 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (5) din C. pen., pentru săvârșirea căreia inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, prin sentința penală nr. 431 din 23 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosarul nr. x/2019, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 836 din 07 octombrie 2019 a Curții de Apel Suceava.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost contopită pedeapsa aplicată prin prezenta sentință penală cu pedeapsa de 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală menționată anterior și i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, care a fost sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă, dispunându-se astfel ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 9 (nouă) luni închisoare în regim de penitenciar.

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, respectiv din data de 19.08.2016, ora 02:30, până la data de 20.08.2016, ora 02:30, perioada executată de la 08.10.2019 la 19.05.2020 inclusiv și cele 12 zile considerate executate suplimentar conform art. 55

1

din Legea nr. 169/2017.

I s-a aplicat inculpatului A., pe lângă pedeapsa rezultantă cu închisoarea, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, executabilă în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin decizia penală nr. 652 din data de 8 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 96 din 16.03.2021 a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 652 din 8 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 15.02.2022, reținând că aspectele invocate în cererea de recurs în casație pot fi valorificate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, în limitele procesuale menționate și în raport cu situația de fapt astfel cum a fost stabilită definitiv de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă, astfel cum este incriminată de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constă în aceea că la data de 20.03.2017, în jurul orei 14:25, inculpatul A. a fost identificat de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Botoșani - Poliția municipiului Dorohoi - Biroul Rutier, pe DC 72 pe raza localității Saucenița, comuna Văculești, jud. Botoșani, în timp ce transporta cu autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, un număr de 3004 pachete de țigări, fără a fi însoțite de documente legale de proveniență, acestea provenind din activitatea de contrabandă, faptă prin care s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 33.662 RON.

Înalta Curte analizează incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele în care calea de atac a fost admisă în principiu, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac, în această categorie fiind incluse și aspectele vizând latura subiectivă. În consecință, critica recurentului referitoare la condiția premisă, aceea ca inculpatul să fi cunoscut în momentul deținerii și transportării proveniența ilicită a bunurilor, ține de latura subiectivă a infracțiunii și nu poate face obiectul analizei în cadrul recursului în casație.

Înalta Curte examinează exclusiv chestiunile privitoare la lipsa prevederii în legea penală a faptei pentru care a fost condamnat recurentul, precum și tipicitatea obiectivă a acesteia. Prin raportare la aceste exigențe legale, Înalta Curte reține că recurentul inculpat a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, potrivit căruia "Sunt asimilate infracțiunii de contrabandă și se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia."

În ce privește înțelesul noțiunii de "contrabandă" din conținutul normei de incriminare, prin Decizia nr. 32/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 62 din 28 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia vizând interpretarea acesteia și a statuat în sensul că sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă" privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

Astfel, în interpretarea obligatorie a instanței supreme, sensul noțiunii de "contrabandă" este cel prevăzut de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, conform cărora introducerea sau scoaterea din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a oricăror alte bunuri este permisă numai prin punctele de trecere a frontierei de stat, în care sunt organizate birouri vamale care funcționează potrivit legii, iar potrivit alin. (4), la trecerea frontierei de stat, mărfurile, mijloacele de transport și orice alte bunuri sunt supuse controlului vamal și aplicării reglementărilor vamale numai de autoritatea vamală.

În argumentarea deciziei, s-a arătat că urmarea imediată a infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal și pentru încrederea în mărfurile ce sunt introduse în circuitul comercial, infracțiunea asimilată în discuție fiind o infracțiune de pericol și nu de rezultat, nefiind condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) și de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Astfel cum s-a reținut și în considerentele Deciziei în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, incriminează o formă de tăinuire a bunurilor provenind din contrabandă, ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal.

În cauză, în raport de situația de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanța de apel, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă corespund faptei reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului este reprezentat de acțiunea de transport al celor 3004 pachete de țigări, fără a fi însoțite de documente legale de proveniență, despre care știa că provin din contrabandă așa cum este aceasta definită de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

În contextul celor expuse mai sus, criticile recurentului vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracțiunii și omisiunea analizării situației premisă obligatorie, respectiv proveniența acestor bunuri, astfel cum este definită prin Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sunt neîntemeiate și tind la reinterpretarea probelor, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 652 din data de 8 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 652 din data de 8 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2022.