ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 septembrie 2022

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 925 din 15.07.2021 a Judecătoriei Oradea, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 94/P/24.05.2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la data de 11.06.2019, i s-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 94/P/24.05.2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 11.06.2019, și s-a dispus executarea pedepsei.

În baza art. 96 alin. (5) și art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat pedeapsa de 1 an și 6 luni aplicată în cauză la pedeapsa anterioară de 2 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani, care se execută în condițiile prev. de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 ore din 11.06.2013, ora 13:30.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cantității de 1200 de țigarete (60 pachete țigarete) nemarcate sau marcate necorespunzător depuse la Camera de corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Bihor, conform dovezii seria x din 02.03.2020.

S-a luat act de împrejurarea că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat în cuantum de 964 RON, conform chitanței seria x nr. x

În baza art. 25 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), (2) și 5 și art. 86 din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 și art. 1381 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumei de 964 RON, calculate de la data comiterii faptei și până la data plății.

Împotriva sentinței penale nr. 925 din 15.07.2021 a Judecătoriei Oradea, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 96/A din 02 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea împotriva sentinței penale nr. 925 din 15.07.2021 pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost desființată în parte, în sensul că:

A fost înlăturată circumstanța atenuantă legală, prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. d) din C. pen., reținută în favoarea inculpatului A., în procesul de individualizare a răspunderii penale, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen.

S-a reținut în favoarea inculpatului A. circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen., respectiv eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și a fost păstrat cuantumul pedepsei aplicate de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., respectiv 1 an 6 luni închisoare, precum și operațiunea de contopire cu pedeapsa de 2 ani 6 luni, ce reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii, pedeapsă aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 94/P din 24.05.2019 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare la 11.06.2019.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, care nu contravin deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 925/15.07.2021 pronunțată de Judecătoria Oradea

Hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 martie 2022, la Penitenciarul Oradea, iar termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 11 aprilie 2022.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 31 martie 2022 (dată înregistrării la registratura Curții de Apel Oradea).

În cuprinsul cererii de recurs în casație, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a arătat că a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, constând în aceea că, la data de 28.11.2019, în timp ce se afla în zona Pieței Agroalimentare Rogerius din municipiul Oradea, județul Bihor, respectiv str. x, a deținut într-o pungă din material de plastic cu imprimeuri albastre cantitatea de 200 țigarete (10 pachete) marca x, 200 țigarete (10 pachete) marca x, 200 țigarete (10 pachete) marca x, 200 țigarete (10 pachete) marca x, 200 țigarete (10 pachete) marca x și 200 țigarete (10 pachete) marca x, în total 1200 țigarete (60 pachete), mărfuri care trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă. Prejudiciul cauzat în prezenta cauză se ridică la suma de 964 RON (achitată în cursul urmăririi penale), iar valoarea în vamă a bunurilor a fost de 322 de RON.

În continuare, recurentul a făcut referire la decizia Curții Constituționale din 24.03.2022, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul Vamal. În argumentarea soluției sale, Curtea a constatat că fapta săvârșită în condițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 este o infracțiune derivată, corelativă și cu privire la majoritatea acțiunilor/operațiunilor ce constituie elementul material al infracțiunii, este o infracțiune subsecventă, ce împrumută din caracterul faptei din care provin bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal - respectiv din infracțiunea prevăzută la alin. (1) al art. 270 din Codul vamal sau din infracțiunile prevăzute la alin. (2) lit. a), b) și c) al aceluiași articol. Astfel că, în condițiile în care alin. (2) lit. a) al art. 270 din Legea nr. 86/2006 are stabilit un plafon valoric, reglementarea unei limite valorice similare celei stabilite prin alineatul menționat este necesară pentru o justă individualizare a pedepsei, corespunzătoare pericolului social. Curtea a constatat că, nesocotind principiul ultima ratio în materie penală, dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu reglementează un prag valoric sub care fapta nu constituie infracțiune, contrar principiului constituțional al statului de drept, consacrat în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.

Recurentul a apreciat că cele statuate de instanțele de fond și de control judiciar sunt nefondate, întrucât starea de fapt reținută de acestea nu are corespondent în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nefiind prevăzută de legea penală, mai ales în condițiile deciziei Curții Constituționale din 24 martie 2022.

În ceea ce privește starea de fapt reținută în rehizitoriu, recurentul a susținut că nu există nicio probă administrată în cauză care să confirme faptul că știa că mărfurile provin din contrabandă, astfel cum prevede art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006, din perspectiva Deciziei nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că noțiunea de contrabandă utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, în sintagma "cunoscând că acestea provin din contrabandă" privește contrabanda constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, ori introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal.

S-a făcut referire la probele administrate în cauză (declarația inculpatului A., din fața instanței de fond, din 25.05.2021, declarațiile date de organele de constatare, respectiv martorii B. și C., declarația martorului asistent D., procesul-verbal de constatare în care nu este menționată săvârșirea vreunei infracțiuni), precum și la dispozițiile art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României și s-a precizat că elementul material al acestei infracțiuni constă în colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor și mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal sau că sunt destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

De asemenea, s-a menționat că, în Decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care s-a făcut referire anterior, se reține, printre altele, că "ceea ce interesează este ca făptuitorul să fi știut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în țară sau sunt menite a fi scoase din țară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică să fi cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală aceasta are sau nu caracter penal".

În considerentele acestei decizii, s-a statuat că infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) și art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal: să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora; să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Potrivit art. 4 pct. 18 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, controlul vamal constă în "acte specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale și a altor dispoziții legale privind intrarea, ieșirea, tranzitul, transferul și destinația finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României și alte țări."

În ambele situații, făptuitorul cunoaște proveniența sau destinarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Cunoașterea provenienței din contrabandă a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, ca și cunoașterea destinării acestora, respectiv pentru săvârșirea contrabandei, înseamnă cunoașterea caracterului ilicit al provenienței sau destinării lor, a faptului că a fost ocolit controlul vamal ori că bunurile sau mărfurile de acest tip sunt menite să eludeze controlul vamal, aspecte care pot rezulta din diferite împrejurări de fapt, instanța urmând să țină seama de aceste circumstanțe în procesul de stabilire a încadrării juridice a faptei în infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Așadar, pentru reținerea infracțiunii asimilate celei de contrabandă se impune ca făptuitorul să cunoască proveniența bunurilor din contrabandă.

Atât pentru subiecții activi ai infracțiunii, cât și pentru organele judiciare, condiția de a cunoaște împrejurarea că bunurile provin din contrabandă este îndeplinită în situația în care există certitudinea și nu o eventuală bănuială că bunurile provin din contrabandă, respectiv să se cunoască măcar în linii mari prin care dintre modalitățile incriminate ca faptă de contrabandă au pătruns bunurile în România.

În cauză, apărarea a apreciat că nici elementul deținerii nu a fost pe deplin dovedit, având în vedere că martorul asistent a declarat că nu poate susține ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal de constatare, întrucât nu a văzut niciun pachet de țigări și nu s-a efectuat nicio constatare în fapt.

Chiar dacă s-ar admite că, la data de 28.11.2019, în timp ce se afla în zona Pieței Agroalimentare Rogerius din municipiul Oradea, județul Bihor respectiv str. x, inculpatul a deținut într-o pungă din material de plastic cu imprimeuri albastre cantitatea de 200 de țigarete (10 de pachete) marca x, 200 țigarete (10 pachete) marca x, 200 de țigarete (10 pachete) x, 200 de țigarete (10 pachete) marca x, 200 de țigarete (10 pachete) marca x, 200 țigarete marca x, în total 1200 de țigarete (60 pachete), fără a se lămuri prin nicio probă proveniența acestora, destinarea lor, împrejurările de fapt și circumstanțele în care se reține că s-a săvârșit fapta de către inculpat nu pot susține existența faptei de contrabandă, în forma asimilată.

În cauză nu s-a stabilit prin niciun mijloc de probă că bunurile aflate în posesia inculpatului au fost introduse în țară printr-o infracțiune de contrabandă și că acesta cunoștea acest aspect (în cursul urmăririi penale fiind consemnate în declarația inculpatului aspecte pe care acesta nu le-a furnizat), motiv pentru care, în lipsa existenței unor motive de fapt privind cunoașterea provenienței bunurilor, nu se poate reține această infracțiune în sarcina inculpatului.

S-a susținut că instanța nu a identificat niciuna din variantele normative de incriminare prev. de art. 270 alin. (1) și (2) din Legea nr. 86/2006 prin care să se fi comis infracțiunea premisă de contrabandă (respectiv ca bunurile să fie introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau introducerea acestora în țară prin locurile stabilite pentru control vamal, însă prin sustragerea de la acesta).

Mai mult, astfel cum s-a arătat anterior, la 24.03.2022, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea 86/2006 privind Codul Vamal, aspect ce se impune a fi discutat cu referire la situația juridică a inculpatului, inclusiv din perspectiva tipicității infracțiunii.

Deși la momentul redactării recursului în casație nu era publicată decizia Curții Constituționale indicată anterior, s-a apreciat că starea de fapt reținută în sarcina inculpatului A. nu poate îndeplini latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, chiar dacă s-ar accepta viabilă ipoteza de a împrumuta pragul valoric de la art. 270 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, respectiv cel de 20.000 RON în cazul mărfurilor accizabile sau 40.000 RON în cazul celor neaccizabile. În acest context, având în vedere că valoarea în vamă a bunurilor deținute de inculpat este 322 de RON, s-a apreciat că nu este realizată tipicitatea obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, nefiind o faptă prevăzută de legea penală.

Prin urmare, s-a apreciat că fapta de a deține 1200 de țigarete, cu o valoare în vamă de 322 de RON și fără ca inculpatul să cunoască că provin din contrabandă, nu este prevăzută de legea penală, sens în care s-a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., cu aplicarea deciziei Curții Constituționale din 24 martie 2022 referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării deciziei recurate.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și părții civile Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, însă nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 26 aprilie 2022, iar prin rezoluția judecătorului de filtru s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la termenul din data de 31 mai 2022.

Prin raportul întocmit de magistratul asistent s-a apreciat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracțiunea de contrabandă, în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, respectiv. Conform susținerilor recurentului inculpat, pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este necesar să fie îndeplinită și o cerință esențială, respectiv făptuitorul să cunoască proveniența bunurilor din contrabandă, condiție care nu este, însă, realizată în cauză.

În raport s-a menționat că analiza acestui aspect se poate realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Prin încheierea din 31 mai 2022 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și, conform art. 441 din C. proc. pen., s-a dispus suspendarea executării sentinței penale nr. 925 din 15 iulie 2021 a Judecătoriei Oradea, secția Penală, definitivă prin decizia penală nr. 96/A din 02 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2020, până la soluționarea pe fond a recursului în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., instanța a constatat că decizia nr. 96/A din 02 martie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2020) a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile sau soluțiile enumerate de art. 434 alin. (2) din C. proc. pen.. Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., s-a constatat că și acestea sunt îndeplinite. Astfel, titularul cererii de recurs în casație este inculpatul A., iar prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de acesta.

În ceea ce privește condiția referitoare la formularea cererii în termenul prevăzut de lege, s-a reținut că decizia pronunțată de instanța de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 10 martie 2022, la Penitenciarul Oradea, iar acesta a declarat recurs în casație la 31 martie 2022 (dată înregistrării la registratura Curții de Apel Oradea), cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a constatat că sunt îndeplinite și cerințele reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele inculpatului (fiind indicat și locul de deținere - Penitenciarul Oradea), hotărârea care se atacă, iar cererea a fost semnată de persoana care a exercitat calea extraordinară de atac (prin avocat E., cu împuternicirea avocațială nr. x, aflată la dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Oradea). Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Instanța a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a reținut că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său ori modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin motivele de recurs, în esență, incupatul A. a susținut că, pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii de contrabandă, în forma asimilată, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, este necesar să fie îndeplinită și o cerință esențială, respectiv făptuitorul să cunoască proveniența bunurilor din contrabandă, condiție care nu este, însă, realizată în cauză.

Deopotrivă, s-a invocat incidența în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2022

Instanța a constatat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent, redate anterior, urmând ca analiza argumentelor aduse în susținerea acestor critici să fie realizată strict în raport cu situația de fapt reținută cu titlu definitiv în hotărârea atacată, fără a se putea proceda la reexaminarea conținutului mijloacelor de probă ori la reaprecierea materialului probator.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpatul A., instanța a constatat că aceasta este întemeiată, apreciind că motivele formulate de recurent în susținerea cererii de suspendare a executării hotărârii, care sunt aceleași cu cele invocate în susținerea căii de atac a recursului în casație, constituie un motiv rezonabil pentru suspendarea executării hotărârii atacate până la judecarea pe fond a recursului în casație.

Anterior termenului de judecată din data de 13 septembrie 2022, recurentul inculpat A. a transmis două cereri la dosar. În prima cerere, acesta a solicitat să se constate că recursul în casație a rămas fără obiect, având în vedere că prin sentința penală nr. 712/25 mai 2022 a Judecătoriei Oradea (rămasă definitivă prin neapelare) i-a fost admisă contestația la executare, s-a constatat că este dezincriminată infracțiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 și a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1067/2022 emis în baza sentinței penale nr. 925/2021 a Judecătoriei Oradea. Ulterior, prin cea de-a doua cerere, recurentul inculpat a solicitat să se ia act de retragerea căii de atac exercitată împotriva deciziei penale nr. 96/A din data de 02 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. În acest sens a solicitat fie acordarea unui termen în regim de urgență în vederea dezbaterii în contradictoriu a recursului, fie să se ia act de retragerea căii de atac în cameră de consiliu, fără citarea părților. A fost anexată acestei cereri declarația recurentului în sensul retragerii recursului în casație, autentificată prin încheierea nr. 1112/21 iunie 2022 de Biroul Individual Notarial F..

Prin rezoluția din data de 02 septembrie 2022, având în vedere cererea formulată de recurentul inculpat A., prin apărător ales, a fost preschimbat termenul de judecată din data de 13 septembrie 2022, Completul nr. 7, la data de 06 septembrie 2022, Completul nr. 7, ora 08:45, cu citarea recurentului inculpat și încunoștințarea apărătorului ales al acestuia.

La termenul din data de 06 septembrie 2022, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat și reprezentantul Ministerului Public au formulat concluzii în sensul de a se lua act de manifestarea de voință a părții.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Conform prevederilor art. 436 alin. (3) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, părțile și procurorul își pot retrage recursul în casație declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de recurs.

În speță, recurentul inculpat A. a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat să ia act de retragerea căii extraordinare de atac, anexând și o declarație acest sens, autentificată prin încheierea nr. 1112/21 iunie 2022 de Biroul Individual Notarial F.

Înalta Curte văzând, pe de o parte, declarația recurentului inculpat A., în sensul retragerii căii extraordinare de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat-o poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, va lua act de retragerea recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 96/A din data de 02 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Conform prevederilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 96/A din data de 02 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 627 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 septembrie 2022.