ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 februarie 2006 și precizată prin cererea depusă la 5 aprilie 2006, reclamanta SC E. SRL Jurilovca a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M.A.P.D.R. și A.N.P.A., să se dispună rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003, obligarea pârâților să primească zonele concesionate și întreaga documentație tehnică referitoare la obiectul concesiunii și să-i restituie garanțiile aferente concesiunii. La data de 6 ianuarie 2010 și în raport de modificările intervenite în privința administrării resurselor acvatice vii prin Legea nr. 317/2009, reclamanta a solicitat să fie introdus în cauză în calitate de pârât Ministerul Mediului.

Cererea de rezilierea formulată de reclamantă a fost motivată pe culpa exclusivă a concedentului, care a evoluat de la simpla afectare a principiului echilibrului financiar al concesiunii până la culpa gravă, prin încălcarea principiului continuității asigurării exploatării serviciului public. Reclamanta a învederat că, autoritatea concedentă nu și-a îndeplinit obligațiile de a-i notifica apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor sale, de a nu modifica în mod unilateral contractul de concesiune și de a nu-i tulbura exercițiul drepturilor rezultate din acest contract. De asemenea, s-a susținut că autoritatea concedentă a încălcat obligația de informare/comunicare cu celeritate a documentelor concesiunii, obligația de sprijinire a concesionarului în executarea propriilor obligații, precum și obligația respectării principiilor de loialitate și cooperare în contracte.

Prin întâmpinările formulate la data de 5 aprilie 2006, pârâții M.A.P.D.R. și A.N.P.A. au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.B.D.D. Parte în litigiu, în calitate de pârâtă, de la data de 3 mai 2006, A.R.B.D.D. a invocat prin întâmpinarea depusă la 5 iunie 2006 excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, între această instituție și A.N.P.A. a operat o subrogație în baza căreia agenția pârâtă a preluat toate drepturile și obligațiile din contractele de concesiune. Aceeași excepție a fost invocată de reclamantă, cu motivarea că, A.R.B.D.D. nu este parte în contractul de concesiune și nici în cel de escrow, ca urmare a subrogației intervenite în baza legii. La data de 7 februarie 2007, pârâtul M.A.P.D.R.

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile. Prin încheierea dată în ședința publică de la 9 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a A.R.B.D.D. și inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2008, a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A., reținând că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 192/2001, republicată, această pârâtă îndeplinește funcția de autoritate de management a politicii structurale în domeniul pisciculturii și acvaculturii. Ca urmare a modificărilor aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura prin Legea nr. 317/2009, reclamanta a solicitat să se constate transmiterea calității procesuale pasive de la A.N.P.A.

către A.R.B.D.D., în calitate de administrator al resurselor, aflată în subordinea Ministerului Mediului, ca autoritate centrală. Față de aceeași modificare legislativă, pârâta A.N.P.A. a invocat din nou excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2009, resursele acvatice vii din Rezervația Biosferei D.D. sunt administrate de A.R.B.D.D., care se subrogă A.N.P.A. în ceea ce privește drepturile și obligațiile rezultate din contractele de concesiune, având ca obiect valorificarea resurselor acvatice vii din Rezervația Biosferei D.D. Pentru aceleași considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată și de pârâtul M.A.P.D.R.

Prin sentința civilă nr. 1374 din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A.D.R. (fost M.A.P.D.R.) și A.N.P.A., respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive. Prin aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții A.R.B.D.D. și M.M.P. și pe cale de consecință, s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12518/ARBDD din 15 august 2003, cu obligarea pârâților să primească zonele concesionate și întreaga documentație tehnică referitoare la obiectul concesiunii și să-i restituie reclamantei garanțiile aferente concesiunii.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A. și a M.A.D.R. a fost admisă față de reglementarea cuprinsă în Legea nr. 317/2009, conform căreia, a operat o nouă subrogație legală în privința titularului dreptului de administrare a resurselor acvatice vii din perimetrul Rezervației Biosferei D.D., dreptului de concesionare a terenurilor de pe teritoriul acestei rezervații și a dreptului de a încheia contracte în vederea exploatării și/sau privatizării terenurilor de pe teritoriul rezervației respective, în favoarea A.R.B.D.D., instituție publică aflată în subordinea Ministerului Mediului, precum și în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele de concesiune, având ca obiect valorificarea resurselor acvatice vii din Rezervația Biosferei D.D.

Sub aspect procesual, s-a reținut că a operat o transmisiune a calității procesuale pasive de la A.N.P.A. către A.R.B.D.D. și de la M.A.D.R. (fost M.A.P.D.R.) către Ministerul Mediului și Pădurilor. Pe fondul cauzei, s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12518/ARBDD din 15 august 2003 având ca obiect activitatea de valorificare a resurselor piscicole situate în perimetrul Rezervației Biosferei D.D. în zona nr. 20, Insula Dranov, potrivit clauzei cuprinse la Cap. XVII, art. 17.1 lit. c) din contract pentru nerespectarea de către părți a obligațiilor contractuale.

Pe baza probelor administrate în cauză, s-a reținut că reclamanta a dovedit neîndeplinirea de către concedent a obligațiilor asumate prin art. 16.2 din contractul de concesiune, referitoare la notificarea concesionarului cu privire la propunerea legislativă și ulterior, modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 113/2005, având ca obiect liberalizarea accesului la resursa piscicolă, precum și cu privire la Ordinul comun nr. 642 din 15 iulie 2005, care determină restrângerea obiectului de exploatare al contractului de concesiune, la tulburarea concesionarului în exercițiul drepturilor din contractul de concesiune. De asemenea, s-a reținut nerespectarea de către concedent a obligațiilor referitoare la sprijinirea concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivului, neeliberând împuternicirile de pază ale agenților de pază, preschimbate sau autoriazțiile de pescuit solicitate.

Instanța de fond a avut în vedere și întâmpinarea prin care pârâta A.N.P.A. a arătat că este de acord cu rezilierea contractului de concesiune și primirea zonelor concesionate, solicitând să fie respinsă numai cererea de restituire a garanțiilor aferente concesiunii, pe motiv că, potrivit contractului de escrow încheiat de reclamantă cu R.B. S.A. Tulcea, Agenția Babadag nu poate efectua operațiuni de cont fără acordul scris al A.R.B.D.D. Instanța de fond a mai reținut că, de esența contractului de concesiune este interdependența, echilibrul financiar între cuantumul remunerației și obligațiilor impuse concesionarului și contravaloarea exploatării bunului/serviciului concesionat, iar în condițiile în care acest echilibru dispare, în sensul scăderii valorii exploatării, intervine dreptul concesionarului de a denunța contractul, cu posibilitatea de a cere despăgubiri în situația în care dezechilibrul a fost cauzat și/sau cu concursul concedentului.

Împotriva acestei sentințe și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și A.R.B.D.D., solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică. Recurenții – pârâți au criticat sentința atât în privința modului în care prima instanță a analizat și a respins excepția privind lipsa procedurii prealabile și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A., cât și în privința soluției dată pe fond, susținându-se că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind valorificate insuficient probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, ceea ce a determinat o apreciere eronată a condițiilor necesare pentru a se dispune rezilierea contractului de concesiune.

Recurenții au susținut că, soluția de respingere a excepției plângerii prealabile a fost dată prin încheierea de la 9 mai 2007 cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât intimata – reclamantă nu a dovedit exercitarea recursului administrativ prealabil sesizării instanței de judecată, care are caracter obligatoriu și în litigiile derivate din executarea contractelor administrative. Recurenții au criticat și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A., arătând că această administrație are calitatea de mandatar al M.A.P.A.M. (fost M.A.P.M. și ulterior, Ministerul Mediului), potrivit clauzelor contractuale și prevederilor art. 2 din H.G.

nr. 153 /2002. Recurenții au arătat că, potrivit acestei reglementări, concesionarea valorificării resurselor stuficole prevăzute la art. 1 se va efectua de către M.A.P.M. prin A.R.B.D.D., care are calitatea de concedent în numele statului. Sub același aspect, recurentul M.M.P. a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive vădit contradictorii, întrucât instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A., expunând însă în considerentele hotărârii că această agenție a fost de acord cu rezilierea contractului și primirea zonelor concesionate.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că în mod greșit s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003, în absența unei măsuri dispuse de către autoritatea contractantă și în prezența exclusivă a modificărilor legislative, atributul suveran al puterii legislative și care nu poate fi imputat recurenților,astfel că s-a constatat fără temei afectarea echilibrului financiar între cuantumul remunerației și obligațiile impuse concesionarului și contravaloarea exploatării bunurilor. Recurenții au arătat că intimata - reclamantă nu a demonstrat nici o culpă a autorităților contractante și dimpotrivă, schimbarea condițiilor contractuale a fost determinată exclusiv de modificările legislative referitoare la liberalizarea accesului la resursele acvatice vii, prin atribuirea accesului în mod direct pescarilor, persoanelor fizice și/sau juridice, organizațiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial, legal constituite și recunoscute.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prin care ambii recurenți au criticat soluția de respingere a excepției privind inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile se dovedește a fi nefondat și urmează să fie respins, constatându-se că intimata – reclamantă a dovedit îndeplinirea acestei cerințe procedurale anterior instanței de contencios administrativ.

Procedura administrativă prealabilă a fost realizată prin cererea adresată de intimata – reclamantă pentru revocarea actelor administrative considerate a fi fost întocmite cu exces de putere, prin corespondența purtată între părțile contractante privind modificările aduse contractelor în mod unilateral de către concedent și prin încercările părților de a soluționa pe cale amiabilă neînțelegerile relative la modificarea unilaterală a contractului de către concedent și la nerespectarea obligațiilor asumate prin contract. Înscrisurile depuse la dosar și necontestate de către recurenți dovedesc exercitarea în cauză a recursului administrativ, prin procedura prealabilă a concilierii, în sensul dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ., incidente în materia contractelor administrative, de natura concesiunii depuse judecății în prezenta cauză, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Critica adusă soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A. este de asemenea nefondată față de modificările legislative aduse domeniului care vizează contractele de concesiune și calitatea de administrator al resurselor piscicole, precum și transferul calității procesuale pasive în prezentul litigiu. Soluția instanței de fond este conformă reglementării cuprinse în Legea nr. 317/2009, prin care a avut loc o nouă modificare a cadrului legal în privința administrării resurselor acvatice vii.

Astfel, s-a avut în vedere că, potrivit acestei legi, A.N.P.A. administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția celor din Rezervația Biosferei D.D., care sunt administrate de A.R.B.D.D. Ca urmare a acestor modificări legislative, se constată că, atât la data judecății în fond, cât și la data judecării recursului, calitatea procesuală pasivă derivând din calitatea de concedent aparține Ministerului Mediului și Pădurilor și Administrației Biosferei D.D.

Criticile formulate de recurenți pe fondul cauzei sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a dispus în mod judicios rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003 atât pentru încălcarea unor obligații contractuale de către concedent, dar și pentru imposibilitatea realizării obiectului contractului de concesiune, prin afectarea echilibrului financiar al concesiunii, în urma modificărilor legislative aduse Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, prin Legea nr. 113/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001, ca urmare a liberalizării accesului la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului în scop comercial.

Pe baza înscrisurilor depuse în cauză, a susținerilor părților, inclusiv recunoașterile acestora, instanța de fond a apreciat corect că este întemeiată cererea de reziliere formulată de intimata – reclamantă, întrucât concedentul nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate prin art. 16.2 din contractul de concesiune cu privire la notificarea concesionarului despre propunerea legislativă și ulterior, modificarea legislativă cuprinsă în Legea nr. 113/2005, având ca obiect liberalizarea accesului la resursa piscicolă, precum și cu privire la Ordinul comun nr. 642 din 15 mai 2005, care determină restrângerea obiectului de exploatare al contractului de concesiune, la tulburarea concesionarului în exercițiul drepturilor din contractul de concesiune, prin lipsa de sprijin a concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivului, neeliberând împuternicirile de pază ale agenților de pază, preschimbate sau autorizațiile de pescuit solicitate.

De asemenea, s-a constatat corect că de esența contractului de concesiune este interdependența, echilibrul financiar între cuantumul remunerației și obligațiile impuse concesionarului și contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui echilibru este încălcat principiul continuității asigurării exploatării serviciului public, determinând imposibilitatea realizării obiectului concesiunii. De altfel, recurenta – pârâtă Administrației Biosferei D.D. a exprimat acordul său pentru rezilierea contractului de concesiune și restituirea garanțiilor, prin concluziile formulate cu ocazia soluționării cauzei pe fond la termenul din 17 februarie 2010. Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate. În baza dispozițiilor art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei – reclamante cheltuieli de judecată care au fost suportate în recurs și dovedite prin înscrisuri, în limita sumei de 20 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții A.R.B.D.D. și Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva sentinței nr. 1374 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenții să plătească intimatei – reclamante SC E. SRL cheltuieli de judecată în sumă de 20 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2012.