ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 februarie 2006

și precizată prin cererea depusă la 5 aprilie 2006, reclamanta SC E. SRL Jurilovca

a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M.A.P.D.R. și A.N.P.A., să se

dispună rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15 august 2003,

obligarea pârâților să primească zonele concesionate și întreaga documentație

tehnică referitoare la obiectul concesiunii și să-i restituie garanțiile

aferente concesiunii.

La data de 6 ianuarie

2010 și în raport de modificările intervenite în privința administrării

resurselor acvatice vii prin Legea nr. 317/2009, reclamanta a solicitat să fie

introdus în cauză în calitate de pârât Ministerul Mediului.

Cererea de rezilierea

formulată de reclamantă a fost motivată pe culpa exclusivă a concedentului,

care a evoluat de la simpla afectare a principiului echilibrului financiar al

concesiunii până la culpa gravă, prin încălcarea principiului continuității

asigurării exploatării serviciului public.

Reclamanta a învederat

că, autoritatea concedentă nu și-a îndeplinit obligațiile de a-i notifica

apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor sale, de

a nu modifica în mod unilateral contractul de concesiune și de a nu-i tulbura

exercițiul drepturilor rezultate din acest contract. De asemenea, s-a susținut

că autoritatea concedentă a încălcat obligația de informare/comunicare cu

celeritate a documentelor concesiunii, obligația de sprijinire a

concesionarului în executarea propriilor obligații, precum și obligația

respectării principiilor de loialitate și cooperare în contracte.

Prin întâmpinările

formulate la data de 5 aprilie 2006, pârâții M.A.P.D.R. și A.N.P.A. au

solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.B.D.D.

Parte în litigiu, în

calitate de pârâtă, de la data de 3 mai 2006, A.R.B.D.D. a invocat prin

întâmpinarea depusă la 5 iunie 2006 excepția lipsei calității procesuale

pasive, arătând că, între această instituție și A.N.P.A. a operat o subrogație

în baza căreia agenția pârâtă a preluat toate drepturile și obligațiile din

contractele de concesiune.

Aceeași excepție a

fost invocată de reclamantă, cu motivarea că, A.R.B.D.D. nu este parte în

contractul de concesiune și nici în cel de escrow, ca urmare a subrogației

intervenite în baza legii.

La data de 7

februarie 2007, pârâtul M.A.P.D.R. a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

Prin încheierea dată

în ședința publică de la 9 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile privind

lipsa calității procesuale pasive a A.R.B.D.D. și inadmisibilitatea acțiunii pentru

lipsa plângerii prealabile, iar prin încheierea din 23 ianuarie 2008, a respins

și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A., reținând că, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 192/2001, republicată, această pârâtă

îndeplinește funcția de autoritate de management a politicii structurale în

domeniul pisciculturii și acvaculturii.

Ca urmare a modificărilor

aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și

acvacultura prin Legea nr. 317/2009, reclamanta a solicitat să se constate transmiterea

calității procesuale pasive de la A.N.P.A. către A.R.B.D.D., în calitate de

administrator al resurselor, aflată în subordinea Ministerului Mediului, ca

autoritate centrală.

Față de aceeași

modificare legislativă, pârâta A.N.P.A. a invocat din nou excepția lipsei

calității procesuale pasive, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3)

și (4) din Legea nr. 317/2009, resursele acvatice vii din Rezervația Biosferei D.D.

sunt administrate de A.R.B.D.D., care se subrogă A.N.P.A. în ceea ce privește

drepturile și obligațiile rezultate din contractele de concesiune, având ca

obiect valorificarea resurselor acvatice vii din Rezervația Biosferei D.D.

Pentru aceleași

considerente, excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată și de

pârâtul M.A.P.D.R.

Prin sentința civilă nr.

1374 din 17 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților M.A.D.R. (fost M.A.P.D.R.) și A.N.P.A., respingând acțiunea formulată

în contradictoriu cu acești pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.

Prin aceeași

sentință, a fost admisă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții A.R.B.D.D.

și M.M.P. și pe cale de consecință, s-a dispus rezilierea contractului de

concesiune nr. 12518/ARBDD din 15 august 2003, cu obligarea pârâților să

primească zonele concesionate și întreaga documentație tehnică referitoare la

obiectul concesiunii și să-i restituie reclamantei garanțiile aferente concesiunii.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.P.A. și a M.A.D.R. a fost admisă față de

reglementarea cuprinsă în Legea nr. 317/2009, conform căreia, a operat o nouă

subrogație legală în privința titularului dreptului de administrare a resurselor

acvatice vii din perimetrul Rezervației Biosferei D.D., dreptului de

concesionare a terenurilor de pe teritoriul acestei rezervații și a dreptului

de a încheia contracte în vederea exploatării și/sau privatizării terenurilor

de pe teritoriul rezervației respective, în favoarea A.R.B.D.D., instituție

publică aflată în subordinea Ministerului Mediului, precum și în ceea ce

privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele de concesiune,

având ca obiect valorificarea resurselor acvatice vii din Rezervația Biosferei D.D.

Sub aspect procesual, s-a reținut că a operat o transmisiune a calității procesuale

pasive de la A.N.P.A. către A.R.B.D.D. și de la M.A.D.R. (fost M.A.P.D.R.)

către Ministerul Mediului și Pădurilor.

Pe fondul cauzei, s-a

dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12518/ARBDD din 15 august 2003

având ca obiect activitatea de valorificare a resurselor piscicole situate în

perimetrul Rezervației Biosferei D.D. în zona nr. 20, Insula Dranov, potrivit

clauzei cuprinse la Cap. XVII, art. 17.1 lit. c) din contract pentru

nerespectarea de către părți a obligațiilor contractuale.

Pe baza probelor

administrate în cauză, s-a reținut că reclamanta a dovedit neîndeplinirea de

către concedent a obligațiilor asumate prin art. 16.2 din contractul de

concesiune, referitoare la notificarea concesionarului cu privire la propunerea

legislativă și ulterior, modificarea legislativă adusă prin Legea nr. 113/2005,

având ca obiect liberalizarea accesului la resursa piscicolă, precum și cu privire

la Ordinul comun nr. 642 din 15 iulie 2005, care determină restrângerea

obiectului de exploatare al contractului de concesiune, la tulburarea

concesionarului în exercițiul drepturilor din contractul de concesiune.

De asemenea, s-a

reținut nerespectarea de către concedent a obligațiilor referitoare la

sprijinirea concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivului,

neeliberând împuternicirile de pază ale agenților de pază, preschimbate sau

autoriazțiile de pescuit solicitate.

Instanța de fond a avut

în vedere și întâmpinarea prin care pârâta A.N.P.A. a arătat că este de acord

cu rezilierea contractului de concesiune și primirea zonelor concesionate,

solicitând să fie respinsă numai cererea de restituire a garanțiilor aferente

concesiunii, pe motiv că, potrivit contractului de escrow încheiat de

reclamantă cu R.B. S.A. Tulcea, Agenția Babadag nu poate efectua operațiuni de

cont fără acordul scris al A.R.B.D.D.

Instanța de fond a

mai reținut că, de esența contractului de concesiune este interdependența,

echilibrul financiar între cuantumul remunerației și obligațiilor impuse

concesionarului și contravaloarea exploatării bunului/serviciului concesionat,

iar în condițiile în care acest echilibru dispare, în sensul scăderii valorii

exploatării, intervine dreptul concesionarului de a denunța contractul, cu

posibilitatea de a cere despăgubiri în situația în care dezechilibrul a fost

cauzat și/sau cu concursul concedentului.

Împotriva acestei

sentințe și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., au declarat recurs pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și A.R.B.D.D.,

solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică.

Recurenții – pârâți

au criticat sentința atât în privința modului în care prima instanță a analizat

și a respins excepția privind lipsa procedurii prealabile și a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A., cât și în privința soluției dată

pe fond, susținându-se că a fost interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, fiind valorificate insuficient probele administrate în cauză,

inclusiv raportul de expertiză, ceea ce a determinat o apreciere eronată a

condițiilor necesare pentru a se dispune rezilierea contractului de concesiune.

Recurenții au

susținut că, soluția de respingere a excepției plângerii prealabile a fost dată

prin încheierea de la 9 mai 2007 cu încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea

nr. 554/2004, întrucât intimata – reclamantă nu a dovedit exercitarea

recursului administrativ prealabil sesizării instanței de judecată, care are

caracter obligatoriu și în litigiile derivate din executarea contractelor

administrative.

Recurenții au criticat

și soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A.,

arătând că această administrație are calitatea de mandatar al M.A.P.A.M. (fost

M.A.P.M. și ulterior, Ministerul Mediului), potrivit clauzelor contractuale și

prevederilor art. 2 din H.G. nr. 153 /2002.

Recurenții au arătat

că, potrivit acestei reglementări, concesionarea valorificării resurselor stuficole

prevăzute la art. 1 se va efectua de către M.A.P.M. prin A.R.B.D.D., care are

calitatea de concedent în numele statului.

Sub același aspect,

recurentul M.M.P. a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive vădit

contradictorii, întrucât instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.N.P.A., expunând însă în considerentele hotărârii că această agenție

a fost de acord cu rezilierea contractului și primirea zonelor concesionate.

Pe fondul cauzei, s-a

arătat că în mod greșit s-a dispus rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD

din 15 august  2003, în absența unei măsuri dispuse de către autoritatea

contractantă și în prezența exclusivă a modificărilor legislative, atributul

suveran al puterii legislative și care nu poate fi imputat recurenților,astfel

că s-a constatat fără temei afectarea echilibrului financiar între cuantumul

remunerației și obligațiile impuse concesionarului și contravaloarea exploatării

bunurilor.

Recurenții au arătat

că intimata - reclamantă nu a demonstrat nici o culpă a autorităților contractante

și dimpotrivă, schimbarea condițiilor contractuale a fost determinată exclusiv

de modificările legislative referitoare la liberalizarea accesului la resursele

acvatice vii, prin atribuirea accesului în mod direct pescarilor, persoanelor fizice

și/sau juridice, organizațiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial,

legal constituite și recunoscute.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele

considerente:

Motivul de recurs

prin care ambii recurenți au criticat soluția de respingere a excepției privind

inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile se dovedește a fi

nefondat și urmează să fie respins, constatându-se că intimata – reclamantă a

dovedit îndeplinirea acestei cerințe procedurale anterior instanței de

contencios administrativ.

Procedura

administrativă prealabilă a fost realizată prin cererea adresată de intimata –

reclamantă pentru revocarea actelor administrative considerate a fi fost

întocmite cu exces de putere, prin corespondența purtată între părțile contractante

privind modificările aduse contractelor în mod unilateral de către concedent și

prin încercările părților de a soluționa pe cale amiabilă neînțelegerile

relative la modificarea unilaterală a contractului de către concedent și la

nerespectarea obligațiilor asumate prin contract.

Înscrisurile depuse

la dosar și necontestate de către recurenți dovedesc exercitarea în cauză a

recursului administrativ, prin procedura prealabilă a concilierii, în sensul

dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., incidente în materia

contractelor administrative, de natura concesiunii depuse judecății în prezenta

cauză, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Critica adusă

soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a A.N.P.A. este

de asemenea nefondată față de modificările legislative aduse domeniului care

vizează contractele de concesiune și calitatea de administrator al resurselor

piscicole, precum și transferul calității procesuale pasive în prezentul

litigiu.

Soluția instanței de

fond este conformă reglementării cuprinse în Legea nr. 317/2009, prin care a

avut loc o nouă modificare a cadrului legal în privința administrării

resurselor acvatice vii.

Astfel, s-a avut în

vedere că, potrivit acestei legi, A.N.P.A. administrează resursele acvatice vii

din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția celor din

Rezervația Biosferei D.D., care sunt administrate de A.R.B.D.D.

Ca urmare a acestor

modificări legislative, se constată că, atât la data judecății în fond, cât și

la data judecării recursului, calitatea procesuală pasivă derivând din

calitatea de concedent aparține Ministerului Mediului și Pădurilor și

Administrației Biosferei D.D.

Criticile formulate

de recurenți pe fondul cauzei sunt neîntemeiate, întrucât prima instanță a dispus

în mod judicios rezilierea contractului de concesiune nr. 12.518/ARBDD din 15

august 2003 atât pentru încălcarea unor obligații contractuale de către concedent,

dar și pentru imposibilitatea realizării obiectului contractului de concesiune,

prin afectarea echilibrului financiar al concesiunii, în urma modificărilor

legislative aduse Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul

și acvacultura, prin Legea nr. 113/2005 privind aprobarea Ordonanței de urgență

a Guvernului nr. 69/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001,

ca urmare a liberalizării accesului la resursele acvatice vii în vederea

practicării pescuitului în scop comercial.

Pe baza înscrisurilor

depuse în cauză, a susținerilor părților, inclusiv recunoașterile acestora,

instanța de fond a apreciat corect că este întemeiată cererea de reziliere

formulată de intimata – reclamantă, întrucât concedentul nu și-a respectat

obligațiile contractuale asumate prin art. 16.2 din contractul de concesiune cu

privire la notificarea concesionarului despre propunerea legislativă și

ulterior, modificarea legislativă cuprinsă în Legea nr. 113/2005, având ca

obiect liberalizarea accesului la resursa piscicolă, precum și cu privire la

Ordinul comun nr. 642 din 15 mai 2005, care determină restrângerea obiectului

de exploatare al contractului de concesiune, la tulburarea concesionarului în

exercițiul drepturilor din contractul de concesiune, prin lipsa de sprijin a concesionarului

în executarea îndatoririlor de pază a obiectivului, neeliberând împuternicirile

de pază ale agenților de pază, preschimbate sau autorizațiile de pescuit

solicitate.

De asemenea, s-a

constatat corect că de esența contractului de concesiune este interdependența,

echilibrul financiar între cuantumul remunerației și obligațiile impuse

concesionarului și contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui

echilibru este încălcat principiul continuității asigurării exploatării

serviciului public, determinând imposibilitatea realizării obiectului

concesiunii.

De altfel, recurenta

– pârâtă Administrației Biosferei D.D. a exprimat acordul său pentru rezilierea

contractului de concesiune și restituirea garanțiilor, prin concluziile

formulate cu ocazia soluționării cauzei pe fond la termenul din 17 februarie 2010.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

În baza dispozițiilor

art. 274, raportat la art. 316 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați să

plătească intimatei – reclamante cheltuieli de judecată care au fost suportate

în recurs și dovedite prin înscrisuri, în limita sumei de 20 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de pârâții A.R.B.D.D. și Ministerul Mediului și Pădurilor împotriva

sentinței nr. 1374 din 17 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții să

plătească intimatei – reclamante SC E. SRL cheltuieli de judecată în sumă de 20

lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2012.