ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3271/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3271/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la data de 8 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului

Vâlcea, secția civilă, sub nr. 4134/90/2010,

petentul N.G. a solicitat, în contradictoriu cu

Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, și Comisia pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, anularea, în parte, a hotărârii nr. 111 din 23 septembrie 2010, în

ceea ce privește art. 2 al acesteia, și obligarea intimaților la plata sumei de

18.800 euro, cu titlu de despăgubire.

În motivare, contestatorul a arătat că

este proprietarul imobilului situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, punctul „La Troianu-Pasaj".

Prin hotărârea nr. 222 din 31 iulie 2009,

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat demararea procedurii de

expropriere a imobilelor terenuri și construcții, afectate de realizarea obiectivului

de investiții „Amenajare și modernizare str. A.S. și P.I.M.".

Având în vedere că imobilul, proprietatea

contestatorului, a fost afectat de această lucrare, la data de 22 septembrie 2010

a fost convocat la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea în scopul verificării dreptului

său de proprietate asupra imobilului ce urma să fie supus exproprierii și al stabilirii

cuantumului despăgubirii aferente.

În acest sens, s-a stabilit că petentului

urma să-i fie expropriată o suprafață de teren de 94 mp, pentru care i s-a propus

o despăgubire de 4.700 euro, pe care o consideră derizorie în raport cu valoarea

de piață a imobilului. Cu această ocazie a fost încheiat un proces-verbal în care

a fost consemnată poziția sa.

Ulterior, intimatul Municipiul Râmnicu

Vâlcea - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis hotărârea nr. 111

din 23 septembrie 2010 prin care, la art. 2, contrar opoziției contestatorului în

ceea ce privește cuantumul despăgubirii, a stabilit valoarea acesteia la suma de

4.700 euro.

Din punctul său de vedere, hotărârea este

nelegală în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, întrucât calcului a fost

făcut unilateral de către intimați, fără a i se aduce la cunoștință criteriile în

raport de care a fost determinată valoarea aferentă unui metru pătrat de teren.

Aceasta cu atât mai mult cu cât imobilul este situat în Municipiul Râmnicu Vâlcea,

în zona de impozitare cu valoarea cea mai mare, la aproximativ 1 km de centrul orașului,

fiind deservit de lucrări de utilitate publică, iar prețul de vânzare practicat

în zonă este de 200 euro/mp.

În drept, contestația a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 44 alin. (3) din Constituția României, Legea nr. 198/2004 și

H.G. nr. 434/2009.

Prin cererea înregistrată la data de 18

ianuarie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, sub nr. 200/90/2010,

contestatorii M.V., S.N.,

P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.Mi., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A.,

S.I., V.C., Z.F., Ș.I. și SC T. SRL Râmnicu Vâlcea au solicitat anularea hotărârilor

nr. 222 din 31 iulie 2009 și nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul Local

Râmnicu Vâlcea.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2011 a

Tribunalului Vâlcea, secția civilă,

a

fost admisă cererea de conexare a Dosarului nr. 4134/90/2010 la Dosarul nr. 200/90/2010

ai aceleiași instanțe, formulată de apărătorul contestatorului, întrucât s-a constatat

îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 164 C. proc. civ., între

cele două cauze existând o strânsă legătură.

Prin sentința nr. 1339 din 25 noiembrie

2011 pronunțată de Tribunului Vâlcea, secția I civilă, în Dosarul nr. 200/90/2020

a fost admisă contestația

formulată de contestatorii expropriați M.V., S.N., P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.Mi.,

C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A., S.I., V.C., Z.F., Ș.I., SC T. SRL

Râmnicu Vâlcea, G.M., M.L., M.M., M.G., M.E., D.I., I.T., C.Ma., R.M., R.N., R.E.,

R.El., T.V., T.M., T.O.Ș., T.L.M., M.M.G., M.Ma., C.l., C.I.M., S.Io., Ru.N., M.N.M.,

N.G., R.R.B., R.E.l.R.; s-a dispus anularea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 și

a H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu

Vâlcea; intimații Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea și Primarul municipiului

Râmnicu Vâlcea au fost obligați să acorde contestatorilor despăgubiri pentru terenurile

expropriate, conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de experții

tehnici S.G. și C.T., despăgubirea cuvenită contestatorului N.G. fiind stabilită

la suma de 10.152 euro, adică 43.733 RON, aferentă suprafeței expropriate de 94

mp; cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă.

În motivare, s-a reținut că petenții sunt

proprietarii terenurilor situate pe străzile A.S. și P.l.M., expropriate în temeiul

H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 și H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 emise de Consiliul

Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Prin H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 s-a

aprobat declanșarea procedurii expropriere a imobilelor terenuri și construcții

afectate de lucrările de amenajare și modernizare a arterelor mai sus menționate,

stabilindu-se un preț de 50 euro/mp. Ulterior, prin H.C.L. nr. 252 din 31 iulie

2009, a fost rectificată decizia menționată anterior și s-a redus valoarea unui

metru pătrat de teren la 27 euro/mp, invocându-se o eroare de tehnoredactare.

S~a mai reținut că părțile nu au căzut

de acord asupra cuantumului despăgubirilor, și, prin urmare, în temeiul dispozițiilor

art. 25 din Legea nr. 33/1994, a fost constituită o comisie de experți tehnici,

compusă din trei membri, unul numit de instanță, altul de expropriator și al treilea

de persoanele ale căror proprietăți erau supuse exproprierii.

Prin centralizatorul la raportul de expertiză

întocmit în cauză, prețul pe metrul pătrat de teren a fost stabilit în mod diferențiat,

în funcție de suprafața supusă exproprierii.

La data de 19 martie 2012, contestatorul

N.G. a formulat o cerere de aderare la apelul promovat de contestatorii M.V., S.N.,

P.A., V.V., C.M.C.G., Z.M., Z.Mi., C.F., C.M., C.A., P.M., P.E., V.G.D., V.G.A.,

S.I., V.C., Z.F., Ș.l., SC T. SRL, G.M., M.L., M.M., M.G. și M.E., D.I., I.T., C.Ma.,

T.V., T.M., T.O.Ș., T.L.M., M.M.G., M.Ma., M.N.M. și S.Io. împotriva sentinței

nr. 1339 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă,

în Dosarul nr. 200/90/2010.

De asemenea în cauză, la termenul de judecată

din 8 mai 2012, au formulat cerere de aderare la apel și contestatorii R.R.B., R.E.I.R.,

R.M., R.N. și R.E.

Prin încheierea din 8 mai 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 200/90/2010

au

fost disjunse apelurile pentru fiecare proprietate, formându-se noi dosare, cu termene

de judecată diferite, în cauza de față fiind păstrate apelurile declarate de contestatorul

M.V. și Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, și Consiliul Local al municipiului

Râmnicu Vâlcea, precum și cererile de aderare la apel formulate de contestatorii

N.G. și R.

Prin decizia nr. 30 din 29 mai 2012, pronunțată

în Dosarul nr. 200/90/2010, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

a admis apelurile declarate de contestatorul

M.V., de intimații Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, și Consiliul Local al

municipiului Râmnicu Vâlcea, și a respins cererile de aderare la apel formulate

de contestatorii N.G., R.R.B., R.E I.R., R.M., R.N., R.E. și R.E.; a constatat nulitatea

sentinței nr. 1339 din 25 noiembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă,

și a reținut cauza spre soluționare pe fond, în limita apelurilor exercitate de

M.V. și Municipiul Râmnicu Vâlcea.

În motivare, s-a apreciat, în ceea ce privește

cererile de aderare la apel, că acestea s-au făcut în raport de apelul coparticipanțîior

procesuali, ceilalți contestatori, iar nu față de apelul promovat de adversarii

acestora. În aceste condiții, s-a constatat că o astfel de cerere este inadmisibilă.

S-a mai reținut că lipsa semnăturii magistratului

de pe rninuta întocmită de către instanță cu prilejul pronunțării asupra cauzei

este sancționată cu nulitatea, conform dispozițiilor art. 258 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece nu mai poate fi acoperită, ca în cazul exemplarelor originale ale

hotărârii, prin semnarea ulterioară.

Prin încheierea din 11 septembrie 2012

a Curții de Apel Pitești, secția l civilă, pronunțată în Dosarul nr. 200/90/2010,

a fost disjunsă judecata în

fond privind proprietatea contestatorilor N.G., R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E.

și R.El., formându-se Dosarul nr. 836/46/2012, cu termen de judecata la data de

11 septembrie 2012.

Ulterior, prin încheierea din 8 octombrie

2013, pronunțată în Dosarul nr. 836/46/2012, s-a dispus din nou disjungerea judecății

privind proprietatea contestatorului N.G.

de

cea a petenților R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E. și R.El., formându-se Dosarul

nr. 1693/46/201'3, cu termen de judecată la data de 19 noiembrie 2013.

Prin decizia nr. 479 din 3 iunie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. 1693/46/2013

a fost respinsă contestația formulată de

petentul N.G.; s-a stabilit onorariul definitiv al experților la suma de 500 RON

pentru fiecare dintre ei și s-a respins cererea de suplimentare a acestuia; contestatorul

a fost obligat la plata sumei de 500 RON în contul expertului C.L. și la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1000 RON către intimații Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin

primar, și Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea.

În motivare, instanța a reținut că petentul

nu a contestat decât hotărârea nr. 111 din 23 septembrie 2010 și că, până la închiderea

dezbaterilor în fața primei instanțe, acesta nu a înțeles să-și modifice sau să-și

completeze acțiunea, în sensul formulării unor pretenții cu privire la H.C.L.

nr. 222 din 31 iulie 2009 și H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009.

Deși contestalorul s-a pretins unic proprietar

asupra imobilului expropriat, instanța a constatat că, potrivii contractului de

vânzare-cumpărare încheiat în anul 2001, acesta era, la data dobândirii, căsătorit

cu N.E., care nu a atacat actele întocmite în vederea exproprierii, deși a fost

încunoștințată prin adresele nr. 27546 din 14 septembrie 2010, nr. 1137 din 11

ianuarie 2010 și nr. 1134 din 11 ianuarie 2010 emise de Primăria municipiului Râmnicu

Vâlcea.

Prin hotărârea nr. 111 din 23 septembrie

2010 eliberată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, pe care petentul

a contestat-o, după negocierile purtate, s-a stabilit un preț unitar de 50 de euro/m.p.

pentru terenul expropriat în suprafață de 94 m.p.

Experților numiți în cauză li s-a fixat

sarcina de a stabili, în concret, valoarea proprietății contestatorului N.G., ținându-se

cont de caracteristicile individuale ale acesteia, așa după cum acestea rezultă

din mențiunile cărții funciare și potrivit categoriei de folosință, avându-se în

vedere utilitățile care, eventual, ar fi provocat o creștere sau o scădere a prețului

proprietății sau care ar fi adăugat o asemenea valoare investiției, în măsura în

care, prin contestație, s-a arătat că proprietățile ar fi fost în mod evident depreciate

prin lipsa drumului asfaltat, al canalizării, a rețelelor electrice și altele asemenea,

care ar fi urmat să fie remediate prin lucrarea în vederea căreia s-a decis exproprierea.

Raportul de expertiză astfel întocmit,

care cuprinde concluziile comune ale celor trei experți desemnați, a identificat

valori de 53,73 euro, 58,93 euro și 41,61 euro pe metrul pătrat, pentru proprietăți

similare celei aparținând contestatorului, în funcție de criteriile fixate de instanță

și ținând cont de contractele autentificate prezentate de către expropriator, proprietarul

neputând indica asemenea înscrisuri.

De la aceste prețuri, s-a făcut o estimare

a valorii unității metrice la 54 euro.

Având în vedere că experții nu au prezentat

o argumentație de ordin tehnic, instanța a apreciat că prețul acceptabil se poate

stabili, ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente

unor proprietăți similare, medie care s-a calculat la 51,42 euro/m.p. unitate (suma

acestora, împărțită la 3).

Această rezultantă este puțin diferită

față de cea propusă de către expropriator, însă mai mare decât cea la care însuși

contestatorul, cu 9 ani înainte, a dobândit întreaga suprafață de 2.500 rn.p., respectiv,

3,596 euro, (adică 100.000.000 ROL), la cursul valutar de 2,78 RON stabilit în octombrie

2001.

În acest context, s-a arătat că valoarea

astfel determinată este oricum mai mare decât cea minim permisă de birourile notariale

pentru momentul de referință, care era de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.

Curtea a mai reținut că experții, cu prilejui

depunerii primului raport de expertiză, au solicitat majorarea sumelor aproximate

în momentul prezentării de către instanță, a cerințelor lucrării pe care au fost

însărcinați să o realizeze. Or, cererile de suplimentare a onorariilor nu au fost

însoțite de nota de evaluare a acestora, completată, pentru a da posibilitatea instanței

să procedeze la încuviințarea unora mai mari, din acest motiv fiind încuviințată

numai suma de 500 RON pentru fiecare expert, cu titlu de onorariu definitiv.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs,

în termenul procedural, contestatorul N.G.,

solicitând modificarea hotărârii atacate, admiterea contestației

formulate împotriva hotărârii nr. 111 din 23 ianuarie 2010, formulată în contradictoriu

cu intimații Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, și Consiliul Local al municipiului

Râmnicu Vâlcea.

În motivare, invocând dispozițiile

art. 488 pct. 5 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, însă făcând trimitere

și la prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., acesta a arătat că instanța a încălcat

regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din această perspectivă, recurentul a menționat

că, în mod greșit, instanța a reținut că a contestat doar hotărârea nr. 111 din

23 septembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, deși Dosarul

nr. 200/90/2010, la care a fost conexată și contestația sa, cuprindea toate cererile

formulate de ceilalți proprietari expropriați, prin care au fost atacate actele

de expropriere, în ceea ce privește prețul propus de expropriator.

În opinia sa, Curtea trebuia să aibă în

vedere ineficiența, caducitatea sau chiar nulitatea H.C.L. nr. 222 din 31 iulie

2009 și nr. 252 din 31 iulie 2009, din moment ce, prin hotărârea nr. 111 din 23

septembrie 2010, expropriatorul a menținut un preț unitar de 50 euro/mp. Nulitatea

deciziilor operează ca urmare a faptului că s-a încercat reducerea substanțială

a prețului, de la 50 euro/mp la 25 euro/mp, pe falsul argument al redactării greșite

în prima hotărâre, aspect ce afectează chiar substanța actului, atrăgând nulitatea

absolută a acestuia, ce operează erga orrmes.

Din această perspectivă, contestatorul

N.G. a arătat că se consideră discriminat față de ceilalți petenți, cărora li s-au

admis contestațiile, fiindu-i încălcat, astfel, dreptul la un proces echitabil.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 488 pct. 8 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, contestatorul a susținut

că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor

de drept material. Acesta și-a exprimat nemulțumirea față de punctul de vedere al

instanței, care a reținut că prețul stabilit de expropriator este asemănător celui

acceptabil stabilit în conformitate cu expertizele judiciare efectuate în cauză,

prin care, în funcție de criteriile fixate, s-a făcut o estimare a valorii de 54

euro/mp, iar, într-o altă variantă, de 51,42 euro/mp, care este mai mare decât cea

propusă de expropriator, reprezentând, în esență, un motiv pentru care s-ar fi impus

admiterea și nu respingerea contestației.

Deși din probele administrate a rezultat

un preț relativ mai mare pe metrul pătrat propus de expropriator, instanța a respins

contestația, apreciind că acest aspect este irelevant, încălcând, astfel, normele

în materie de expropriere, referitoare la dreapta și prealabila despăgubire.

În cererea de recurs, contestatorul a precizat

că a formulat contestația și în numele soției sale, N.E., în temeiul mandatului

tacit pe care soții și-l pot acorda în ceea ce privește actele de folosință și de

administrare a bunurilor comune. Împrejurarea că cererea a fost semnată doar de

contestator nu constituie un motiv de respingere a contestației.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile

art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Calea de atac este scutită de la plata

taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 198/2004.

Intimații Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin

primar și Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea nu au formulat întâmpinare,

însă au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului formulat

de contestatorul N.G., ca nefondat.

În recurs nu au fost administrate probe,

în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor

formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Ca o chestiune prealabilă, întrucât cererea

de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția

civilă, la data de 8 noiembrie 2010, potrivit prevederilor art. 24 C. proc. civ.

aprobat prin Legea nr. 134/2010, care a intrat în vigoare ulterior promovării acțiunii

civile în cauză, respectiv la 15 februarie 2013, litigiul este guvernat de normele

C. proc. civ. de la 1865, aplicabil la data inițierii demersului judiciar de către

contestator.

În raport de aceste considerente, recursul

va fi analizat din perspectiva acestor norme, respectiv art. 304 pct. 5 și pct.

9 C. proc. civ. de fa 1865, corespondente motivelor de recurs încadrate de petent

în prevederile art. 488 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 5

C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același act normativ.

Având în vedere că acest text legal reprezintă dreptul comun în materia nulității

actelor de procedură, motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ. poate fi invocat numai pentru neregularitățile procedurale săvârșite

de către instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 din art. 304 ale aceluiași

act normativ, sau pentru nesocotirea principiilor procesului civil, distincte de

cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs.

În cauză, critica întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este nefondată.

Prin contestația înregistrată la data de

8 noiembrie 2010 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, sub nr. 4134/90/2010,

petentul N.G. a solicitat anularea, în parte, a hotărârii nr. 111 din 23

septembrie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004. Pe parcursul

desfășurării litigiului, contestatorul nu a înțeles să formuleze cerere de completare

sau de modificare a acțiunii civile, prin care să solicite și anularea hotărârilor

nr. 222 din 31 iulie 2009 și nr. 252 din 31 iulie 2009 ale Consiliului Local al

municipiului Râmnicu Vâlcea, așa după cum, corect, a reținut și instanța de apel.

Din moment ce o asemenea pretenție nu a

făcut obiectul contestației, nu i se poate imputa instanței de apel că nu a reținut

ineficienta, caducitatea sau chiar nulitatea hotărârilor mai sus menționate, întrucât,

conform dispozițiilor art. 129 alin. final, coroborat cu art. 292 C. proc. civ.,

instanța este ținută de limitele învestirii sale, determinate prin acțiunea civilă,

aceasta neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse

judecății.

Într-adevăr, prin contestația înregistrată

pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, sub nr. 200/90/2010, la care a fost

inițial conexată și contestația formulată de contestatorul N.G., petenții expropriați

pentru aceeași cauză de utilitate publică au atacat hotărârile nr. 222 din 31

iulie 2009 și nr. 252 din 31 iulie 2009 emise Consiliul Local al municipiului Râmnicu

Vâicea. Acest aspect, însă, nu putea să aibă nicio înrâurire asupra modului de soluționare

a contestației promovate de N.G., întrucât obiectul acesteia a constat, strict,

în anularea, în parte, a hotărârii nr. 111 din 23 septembrie 2010 emise de Municipiul

Râmnicu Vâlcea - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.

Din această perspectivă, se constată că,

în cauză, recurentului nu i s-a creat nicio discriminare în raport cu ceilalți contestatori

și nici nu i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât, așa după cum

s-a arătat deja, instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii sale, dând

eficiență principiului disponibilității procesului civil, care lasă la libera apreciere

a reclamantului fixarea cadrului procesual și limitele cererii de chemare în judecată.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004

stipulează că acțiunea formulată de către expropriat, referitoare la stabilirea

despăgubirilor, se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr.

33/1994

Potrivit prevederilor art. 27 din Legea

nr. 33/1994, instanța, primind rezultatul expertizei, îl va compara cu oferta și

cu pretențiile formulate de părți și va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanță

nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât

cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată, asttel că despăgubirea

stabilită de instanță trebuie să se situeze în aceste limite.

Pentru a determina despăgubirile care reprezintă

valoarea reală a terenului expropriat, cuvenite contestatorului, prin încheierea

din 28 ianuarie 2014, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize, de către

o comisie alcătuită din trei experți, în care să se țină cont de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, terenuri cu caracteristici tehnico-utilitare similare,

urmând a se întocmi două variante, la data preluării în fapt a terenului sau la

data plății efective a despăgubirilor, precum și la data întocmirii raportului de

expertiză. Totodată, instanța a solicitat să se determine daunele aduse proprietarului

în funcție de afectarea folosinței prin suprafața expropriată, pentru cazul în care

nu se constată un spor de valoare urmare a lucrărilor ce urmau a fi realizate.

În raportul de expertiză, care cuprinde

opinia comună a celor trei experți desemnați, au fost găsite, în funcție de criteriile

fixate de instanță și de contractele autentificate prezentate de către expropriator

pentru proprietăți similare, valori de 53,73 euro, 58,93 euro și 41,61 euro/mp.

Având în vedere că experții nu au prezentat

o argumentație de ordin tehnic, instanța le-a cenzurat, prin stabilirea unei medii

aritmetice a valorilor mai sus menționate, ponderea având-o cele aferente unor proprietăți

similare, calculată la 51,42 euro/m.p. unitate (suma acestora împărțită la 3).

În acest context, Curtea a constatat că

rezultanta este puțin diferită de cea propusă de expropriator, însă mai mare decât

cea pe care însuși coniestatorul a achitat-o la achiziționarea întregii suprafețe

de teren de 2.500 mp, respectiv 3.596 euro (100.000.000 ROL), în octombrie 2001,

valoarea astfel stabilită fiind oricum superioară celei minim permise de grila notarială

pentru momentul de referință, care era de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.

Această modalitate de evaluare a despăgubirii

nu încalcă nicio dispoziție legală, fiind în consens cu prevederile art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora instanța hotărăște asupra despăgubirii

pe baza rezultatului expertizei, comparându-l cu oferta și cu pretențiile formulate

de părți.

În raport de aceste considerente, nu poate

fi primită susținerea recurentului referitoare ia faptul că instanța de apel a pronunțat

o hotărâre care este contrară nomelor în materia exproprierii, întrucât aceasta

a reținut că prețul stabilit de expropriator este asemănător cu cel acceptabil,

determinat potrivit expertizei întocmite în cauză.

Prin urmare, se constată că atât cuantumul,

cât și întinderea prejudiciului suferit de recurentul-contestator au fost corect

stabilite de instanța de apel, prin raportare la criteriile prevăzute în materie

de expropriere, raportul de expertiză fiind întocmit în conformitate cu dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Critica referitoare la faptul că soția

contestatorului nu a atacat împreună cu acesta actele de expropriere este fondată,

dar nu constituie, în sine, un motiv pentru admiterea cererii de recurs, deoarece

instanța de apel nu a pus în discuție, din această perspectivă, legitimarea procesuală

activă a reclamantului.

Față de aceste argumente, Înalta Curte,

în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul formulat de contestatorul N.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de contestatorul N.G. împotriva deciziei nr. 479 din 3 iunie 2014 a Curții de Apel

Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 noiembrie 2014.