ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4383/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1339 din 25

noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admițând contestația formulată de

contestatorul-expropriat S.I., a anulat hotarârea Consiliului Local nr. X1 din

31 iulie 2009 și hotărârea Consiliului Local nr. X2 din 31 iulie 2009 ale

Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, prin organele sale de

decizie și execuție, fiind obligați intimații să acorde contestatorului,

alături de alte persoane ale căror proprietăți au suportat aceeași măsură,

despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul

de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. și C.T., 15.065 euro, respectiv

64.898 RON, pentru 131 mp.

În motivare, s-a reținut

în fapt că, în vederea amenajării și modernizării str. A.S. și I.M. din Râmnicu-Vâlcea,

Consiliul local a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a terenurilor și

construcțiilor, propunând un preț de 50 euro/mp în baza unei expertize efectuate

la cererea expropriatorului prin hotărârea Consiliului Local nr. X1 din 31

iulie 2009.

Ulterior, arată instanța,

prin hotărârea Consiliului Local nr. X2 din 31 iulie 2009, în realitate, 26 august

2009, prima hotărâre fiind rectificată, prețul s-a propus a fi de 27 euro/mp.

Instanța a fost inițial

sesizată cu cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V. pe parcursul judecății

fiind conexate dosarele în care și alți reclamanți au contestat aceleași hotărâri.

Împotriva sentinței, la

data de 11 ianuarie 2012, a formulat apel contestatorul, ulterior apelului formulat

de alți contestatori.

Prin decizia civilă

nr. 34 din 29 mai 2012, Curtea, a admis apelurile formulate de contestatorul S.I.

și intimatul Municipiul Râmnicu-Vâlcea prin Primar și Consiliul Local, a constatat

nulitatea sentinței, în ceea ce-i privește pe apelanți și a reținut cauza pentru

judecata în fond, fixând termen la 11 septembrie 2012.

Pentru a lua această hotărâre,

s-a reținut în fapt că în minuta, care se întocmește imediat cu prilejul deliberării,

lipsește semnătura judecătorului.

Această lipsă este sancționată

de lege cu nulitatea, lipsa nemaiputând fi, ca în cazul exemplarelor originale ale

hotărârii, acoperită prin semnarea ulterioară, față de dispozițiile art. 258

alin. (1) C. proc. civ.

Nesemnarea minutei împiedică

realizarea controlului judiciar în sensul verificării respectării dispozițiilor

imperative referitoare la pronunțarea hotărârii de către judecătorul cauzei, situația

fiind una din cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care, cuprinsă

în mod expres în lege, nulitatea, vătămarea se presupune până la proba contrarie.

Cum actualele dispoziții

ale art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu mai permit desființarea hotărârii

și trimiterea ei spre rejudecare primei instanțe de fond, soluția acesteia fiind

dată asupra fondului pretențiilor, pricina a fost reținută pentru soluționare asupra

fondului contestației.

Asupra contestației formulate

de către proprietarul expropriat S.I., cu prioritate, față de pronunțarea instanței

a cărei hotărâre a fost constatată nulă, potrivit celor de mai sus, Curtea a observat

că, pe de o parte, în privința acestui proprietar, instituția beneficiară a exproprierii

a întocmit și emis hotărârea nr. 34 din 3 martie 2010, pe care contestatorul, cu

cererea de precizare a acțiunii inițial formulată în Dosarul nr. 200/90/2010, a

înțeles să o atace, alăturat de toate celelalte decizii și hotărâri adoptate în

procesul de expropriere, atât generic pentru întreaga stradă, cât și în mod direct

pentru proprietatea acestuia.

Prin această hotărâre,

după negocierile purtate cu alți proprietari de pe aceeași stradă, consiliul local

a stabilit un preț unitar de 50 de euro/mp al fiecărei proprietăți, fără a distinge

între acestea.

Experților numiți în cauză

li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili, în concret, valoarea

proprietății contestatorului S.I., ținându-se cont de caracteristicile individuale

ale acesteia, așa cum rezultă ele din mențiunile cărții funciare, categoria de folosință

(întrucât unele dintre proprietățile căzute sub măsură aveau proprietatea de teren

cultivabil, arabil, altele teren curți-construcții, cu consecințe asupra valorii

acestora), avându-se, totodată, în vedere utilitățile care, eventual, ar fi provocat

o creștere sau scădere, prin lipsa lor, pentru proprietate și, respectiv, ar fi

adăugat o asemenea valoare a investiției, în măsura în care, prin contestație, s-a

învederat faptul că proprietățile ar fi fost în mod evident depreciate de lipsa

drumului asfaltat, lipsa canalizării, a rețelelor electrice și altele asemenea,

lipsuri ce urmează a fi remediate prin investiția în vederea căreia s-a luat măsura.

Întrucât, într-un prim

pas, în contra dispozițiilor instanței, stabilirea valorii proprietăților s-a făcut

pornindu-se de la anunțuri de mică publicitate care, însă, nu dau garanția unui

preț real de circulație, câtă vreme nu au fost acceptate în acel cuantum de către

cumpărători, instanța a dispus refacerea expertizei și a pus în vedere întocmirea

lucrării în funcție de acte de vânzare-cumpărare prezentate de părți în dosar, referitoare

la proprietăți situate în aceeași zonă sau în zone apropiate, sau cu aceleași caracteristici,

iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcție

de prețurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona

în litigiu.

În aceste condiții, instanța

a considerat că prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor

3 valori, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate.

Valoarea astfel stabilită

este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri notariale pentru

momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.

Astfel, Curtea de Apel

Pitești a admis contestația formulată de contestatorul S.I., prin Primar și

prin Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea, a modificat în parte hotărârea

din 3 martie 2010, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor contestatoarei

la 68 euro mp, în echivalent, în RON, la data plății, reprezentând un total de 8908

euro, din care s-a plătit suma de 27.087,53 RON.

Împotriva deciziei civile

nr. 12 din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat

recurs reclamantul S.I., susținându-se următoarele motive de nelegalitate a hotărârii

recurate.

Se susține că, pentru

a ajunge la valoarea de 68 euro/mp, instanța de judecată a făcut o medie aritmetică

a celor trei valori stabilite de către experți, în funcție de criteriile fixate,

ținând cont de contracte autentificate prezentate de către expropriator, valorile

fiind de 57,85 euro/mp, 71,38 euro/mp și 75,57 euro/mp, stabilite pentru momentul

întocmirii raportului de expertiză.

Se consideră că valoarea

stabilită de către instanță nu este corectă, ținând cont că în speță, terenul

se află amplasat mai aproape de centrul orașului față de alte terenuri expertizate

în aceeași zi și care se află în puncte mai îndepărtate față de oraș și cu toate

acestea au fost evaluate la un preț mai mare pe mp.

De asemenea, se apreciază

că valoarea terenului rămas în proprietate, după expropriere, s-a diminuat considerabil,

motiv pentru care, stabilirea despăgubirilor ce i se cuveneau, la prețul de 76 euro/mp

ar fi fost corectă.

Se consideră că la stabilirea

cuantumului despăgubirii, instanța ar fi trebuit să țină seama de amplasamentul

terenului în litigiu (aflat mai aproape de centrul municipiului), de împrejurarea

că prin exproprierea unei părți din terenul respectiv, scade considerabil valoarea

terenului rămas în proprietate, ca și a posibilității de a-l mai valorifica ulterior.

Decizia atacată este nelegală

și sub aspectul neacordării, în totalitate, a cheltuielilor de judecată, ocazionate

cu acest litigiu.

În acest sens, se arată

că, la instanța de fond, onorariul de expert a fost achitat de toți (cei pentru

care s-a dispus efectuarea expertizei), în suma de 3.000 RON și plătit într-o sumă

globală.

Curtea de Apel însă, a

dispus obligarea intimatului la plata sumei de 1.041,65 RON, cheltuieli de judecată,

sumă ce se compune din onorariul de expert achitat pentru efectuarea expertizei

dispusă de curte fără a se avea în vedere și expertiza dispusă la instanța de fond

unde, toți contestatarii, au achitat în mod egal suma de 3.000 RON.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Se invocă de către recurentul-reclamant

S.I. eronata stabilire de către instanță a valorii calculate de experți, critică

ce s-ar circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pentru a fi incident acest

motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea

sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de

apel a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

Conform acestor dispoziții,

despăgubirea ce se impune a fi acordată se compune din valoarea reală a imobilului

și din prejudiciul cauza proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la

calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța, vor ține seama

de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane.

Sintagma „prețul cu care

se vând în mod obișnuit imobilele”, în unitatea administrativ teritorială are în

vedere prețul de piață tranzacționat prin diverse contracte de vânzare-cumpărare

încheiate cu privire la terenuri similare.

În cauză, s-au respectat

aceste dispoziții legale, nefiind incident motivul de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nici criticile formulate

de recurentul-reclamant sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată nu pot

conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Dispozițiile art. 274

C. proc. civ. au fost interpretate în mod just de instanța de apel care a obligat

în mod legal pe intimat, la plata către contestator a sumei de 1.041,65 RON cheltuieli

de judecată, după respingerea cererilor de suplimentare formulate de experții K.S.I.,

M.M. și C.C.M.

Astfel, instanța de apel

a reținut că din totalul de 20 ore, Curtea a constatat ca nejustificate 7 ore.

Celor justificate li s-a

aplicat un preț orar la care au fost adăugate reținerile prevăzute de O.G. nr. 2/2000

pentru Ministerul Justiției, impozitul și contribuția de asigurări de sănătate,

alte cheltuieli pentru documentare, convocări, deplasări, redactări și transmiteri

de documente, precum și deplasare cu autoturismul în afara municipiului, ajungându-se

la dublarea sumei apreciată de către expert a fi necesară pentru executarea lucrării.

S-a susținut că, pe de

o parte, prețul pentru onorariul minim tarifar orar este cel din care se percep

taxele, impozitele și contribuțiile la asigurări, așa încât modalitatea de calcul

este greșită.

Față de această situație,

Curtea a constatat că dublarea onorariului inițial cerut de către expertul K.S.I.

este nejustificată, motiv pentru care cererea nu a fost admisă, ca de altfel nici

celelalte cereri formulate.

Instanța constată că nu

sunt astfel incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Pentru aceste considerente,

se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține

decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul S.I.

împotriva deciziei civile nr. 12 din 22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești,

secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie

2013.