ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4625/2013

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admițând contestația formulată de contestatoarea expropriată M.N.M., a anulat H.C.L. din 31 iulie 2009 și H.C.L. din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, fiind obligați intimații să acorde contestatoarei, alături de alte persoane ale căror proprietăți au suportat aceeași măsură, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. și C.T., 14.835 euro, respectiv 63.908 lei pentru 129 mp . În motivare, s-a reținut în fapt că, în vederea amenajării și modernizării străzilor A.S.

și I.M. din Râmnicu Vâlcea, Consiliul local a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a terenurilor și construcțiilor, peste care ar urma ca investiția să fie realizată, propunând un preț de 50 euro/mp. în baza unei expertize efectuată la cererea expropriatorului, prin H.C.L. din 31 iulie 2009. Ulterior, arată instanța, prin H.C.L. din 31 iulie 2009, în realitate, 26 aug.2009, prima hotărâre fiind rectificată, prețul s-a propus a fi de 27 euro/mp. Instanța a fost inițial sesizată cu cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V. pe parcursul judecății fiind conexate dosare în care și alți reclamanți au contestat aceleași hotărâri. Împotriva sentinței, la data de 9 ianuarie 2012, a formulat apel contestatoarea, după cum au formulat, separat, și alți proprietari.

Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a constatat că se impune ca, în funcție de cererile și apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în funcție de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăți, să fie disjunse apelurile privind fiecare dintre aceste proprietăți și să se formeze câte un dosar distinct. În dosarul de față a fost păstrat apelul formulat de către contestatoarea M.N.M. și, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce privește proprietatea acestuia. Prin încheierea din 25 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a pus în discuție și a trecut la îndreptarea erorii materiale strecurată cu prilejul conceptării părților, fiind corectă în sensul înscrierii ca parte în proces a Municipiului Râmnicu Vâlcea, prin Primar și Consiliul local, respectiv organele sale reprezentativ-executiv și deliberativ.

Instanța a pus în discuție, din oficiu, consecințele stării de fapt constate în cauză, respectiv lipsa semnăturii magistratului și a mențiunii pronunțării în ședință publică a hotărârii la prima instanță de fond. Prin Decizia civilă nr. 35 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, admițând apelurile formulate de contestatoarea M.N.M.

și intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Primar și Consiliul local, a constatat nulitatea sentinței, în ce-i privește pe apelanți și a reținut cauza pentru judecata în fond, la același termen, încuviințând pentru contestator, proba cu înscrisuri pe teza categoriei de folosință actuale și a zonei de situare a terenului expropriat, precum și expertiză tehnică judiciară, spre a se lămuri situația terenului din litigiu la momentul exproprierii, suprafața întregii proprietăți a contestatorului din zona afectată de expropriere, categoria de folosință la momentul exproprierii, măsura care a fost afectată proprietatea prin suprafața preluată în domeniul public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorului va suporta un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce a generat exproprierea.

Pentru a lua această hotărâre, s-a reținut în fapt că, în minuta pronunțării, lipsește semnătura judecătorului. Nesemnarea minutei împiedică realizarea controlului judiciar în sensul verificării respectării dispozițiilor imperative referitoare la pronunțarea hotărârii de către judecătorul cauzei, situația fiind una din cele prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în care, cuprinsă în mod expres în lege nulitatea, vătămarea se presupune până la proba contrarie. Cum actualele dispoziții ale art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu mai permit desființarea hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare primei instanțe de fond, soluția acesteia fiind dată asupra fondului pretențiilor, pricina a fost reținută pentru soluționare asupra fondului contestației.

Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis contestația, a modificat în parte Hotărârea din 3 martie 2010 emisă de intimat, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor contestatoarei la 68 euro/mp în echivalent în lei la data plății, respectiv un total de 8.772 euro, din care deja s-a plătit în contul contestatoarei suma de 26.673,98 lei; a obligat pe intimat la plata către contestatoare a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, după respingerea cererilor de suplimentare făcute de experții Kiseleschi Sorin și Chiorean Cornel; a dispus eliberarea onorariilor de câte 500 lei către fiecare dintre experții K.S.I., C.C.M. și M.M.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut următoarele considerente: În condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și față de dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, s-a pus în vedere comisiei formată din trei experți să stabilească despăgubirile cuvenite contestatorului, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat rezultând din prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel în Municipiul Râmnicu Vâlcea, la data întocmirii raportului de expertiză precum și daunele aduse proprietarului, în funcție de afectarea folosinței, pentru cazul în care nu se constată un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza.

Asupra contestației formulată de către proprietara expropriată M.N.M., cu prioritate, față de pronunțarea instanței a cărei hotărâre a fost constată nulă, potrivit celor de mai sus, Curtea a observat că, pe de o parte, în privința acestui proprietar, instituția beneficiară a exproprierii a întocmit și emis Hotărârea din 3 martie 2010, pe care contestatoarea, potrivit acțiunii inițial formulat în Dosarul nr. 200/90/2010, a înțeles să o atace, iar nu cum, greșit se reținuse și acordase, prin sentința anulată. Prin această hotărâre, după negocierile purtate cu alți proprietari de pe aceeași stradă, Consiliul local a stabilit un preț unitar de 50 de euro/mp așa cum s-a stabilit în privința fiecărei proprietăți, fără a distinge între acestea.

Experților numiți în cauză li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili, în concret, valoarea proprietății contestatoarei M.N.M. , ținându-se cont de caracteristicile individuale ale acesteia, așa cum rezultă ele din mențiunile cărții funciare, categoria de folosință (întrucât unele dintre proprietățile căzute sub măsură aveau proprietatea de teren cultivabil, arabil, altele teren curți-construcții, cu consecințe asupra valorii acestora), avându-se, totodată, în vedere utilitățile care, eventual, ar fi provocat o creștere sau scădere, prin lipsa lor, pentru proprietate și, respectiv, ar fi adăugat o asemenea valoare a investiției, în măsura în care, prin contestație, s-a învederat faptul că proprietățile ar fi fost în mod evident depreciate de lipsa drumului asfaltat, lipsa canalizării, a rețelelor electrice și altele asemenea, lipsuri ce urmează a fi remediate prin investiția în vederea căreia s-a luat măsura.

Întrucât, într-un prim pas, în contra dispozițiilor instanței, stabilirea valorii proprietăților s-a făcut pornindu-se de la anunțuri de mică publicitate care, însă, nu dau garanția unui preț real de circulație, câtă vreme nu au fost acceptate în acel cuantum de către cumpărători, instanța a dispus refacerea expertizei și a pus în vedere întocmirea lucrării în funcție de acte de vânzare-cumpărare prezentate de părți în dosar, referitoare la proprietăți situate în aceeași zonă sau în zone apropiate sau cu aceleași caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcție de prețurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în litigiu.

Noua lucrare întocmită, având concluzii comune pentru toți cei trei experți, a găsit, în funcție de criteriile fixate, ținând cont de contracte autentificate, prezentate de către expropriator, câtă vreme, proprietarul nu a identificat altele asemenea, valori de 57,71, 71,38, 75,57 euro metrul pătrat, pentru proprietăți cu valori apropiate, adică, atât mai prost, cât și mai bine cotate. De la acestea, s-a făcut o estimare a valorii unității metrice de 76 euro metrul pătrat, fără însă, a se indica motivația sau criteriul pentru care ea a fost stabilită mai mare chiar decât cea găsită pentru o proprietate de calitate superioară.

În aceste condiții, instanța a considerat că prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăți similare, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate (suma între 57,71, 71,38, 75,57, împărțită la 3). Totodată, s-a dispus calcularea valorii și în funcție de momentul preluării efective, când, constatându-se o valoare de 62 euro/mp (fila 169), mai mare decât cea propusă de către expropriator, fără a mai vorbi despre faptul ca acesta, la un moment dat, a și înjumătățit-o, ceea ce a atras, în mod justificat, nemulțumirea proprietarului care a fost, astfel, silit a apela la apărarea dreptului său, pe calea justiției.

Valoarea astfel stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri notariale pentru momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv 90 lei/mp. În ce privește suplimentarea sumelor solicitate de experți, s-a reținut că, p lata sumei provizorii și a sumei din nota de evaluare a onorariului și a celei definitive către expertul judiciar prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare conform art. 17 alin. (4) și art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000 presupune o prealabilă verificare a conformității evaluării realizate de expert cu normele de stabilire a onorariilor pentru expertiză, instanța dispunând asupra sumei definitive solicitate de expert numai în legătură cu modalitatea în care s-a răspuns obiectivelor fixate.

În cauza de față, lucrarea inițial întocmită nu a putut fi folosită, ea nerespectând obiectivele fixate de către instanță. În aceste condiții, cum la cea de-a doua lucrare, nu a mai fost făcut un alt decont, instanța a trecut la verificarea celei dintâi spre a se verifica în ce măsură lucrările înscrise în acesta au fost utile realizării celei de-a doua lucrări. Astfel, în decontul întocmit de către expert I.S.K., se înscrie un necesar de 4 ore în vederea întocmirii unui releveu și respectiv a calculării valorii în baza acestuia, fără însă ca în dosar să se regăsească asemenea lucrare.

Astfel, releveul folosit este în realitate o fotocopie a lucrării întocmită în Dosarul nr. 200/90/2010 al fondului, singurele completări fiind marcarea proprietății V., înscrierea datei întocmirii acestuia a termenului de judecată, precum și a semnăturii experților, mențiuni care nu justifică un consum de 4 ore pentru realizare, la fel cum nici mențiunile făcute în copia planului de amplasament și delimitare a imobilului privind lucrarea întocmită la biroul de cadastru în vederea dezlipirii parcelei căzute sub expropriere (filele 45-45 și138-140). Totodată, depunerea raportului la instanță a fost făcută deodată pentru un număr de 6 dosare, așa cum rezultă din verificările făcute în sistemul E. al instanței reflectate în raportul extras din evidența electronic, aflat la fila 163 așa încât iarăși nu se constată justificată o durată de 2 ore în acest scop.

Un alt consum orar a fost înscris a se constitui în cel necesar suplimentar pentru a se răspunde la obiecțiuni calculat la un procent de 20% din orele înscrise la pct. 1-8. În aceste condiții, din totalul de 20 ore, Curtea a constatat ca nejustificate 9 ore. Celor justificate, li s-a aplicat un preț orar la care au fost adăugate reținerile prevăzute de O.G. nr. 2/2000 pentru Ministerul Justiției, impozitul și contribuția de asigurări de sănătate, alte cheltuieli pentru documentare, convocări, deplasări, redactări și transmiteri de documente, precum și deplasare cu autoturismul în afara municipiului, ajungându-se la dublarea sumei apreciată, inițial, de către expert a fi necesară pentru executarea lucrării.

Pe de o parte, prețul pentru onorariul minim tarifar orar este cel din care se percep taxele, impozitele și contribuțiile la asigurări, așa încât, modalitatea de calcul este greșită. Cât despre costurile conexe, urmează a se observa că, așa cum rezultă din lucrare și se arată de către părți, deplasarea nu a fost făcută în afara municipiului, ci în municipiul, singura justificată fiind cea pentru prezentarea la convocarea făcută de către instanță. Or, în aceeași ședință, experții s-au prezentat împreună și în mai multe dosare având același obiect, așa încât, nu se justifică un cost separat pentru fiecare cauză ce ar reprezenta valoarea unei deplasări distincte între orașele Râmnicu Vâlcea și Pitești.

În privința cheltuielilor de documentare, convocări, deplasări, redactări și transmiteri de documente, se observă că singurele documente folosite sunt cele aflate la dosar, iar convocarea a fost făcută de instanță, așa cum rezultă de altfel și din calculul timpului minim alocat, care a fost indicat ca fiind zero. Cât privește costurile de redactare și transmitere de alte documente, ele au mai fost odată înscrise la pct. 7 referitor la timpul minim necesar alocat. Față de această situație, Curtea a constatat că dublarea onorariului inițial cerut de către expertul I.S.K. este nejustificată, motiv pentru care cererea nu a fost admisă.

La fel în ceea ce privește lucrarea întocmită de expertul C.M.C., care a solicitat suplimentarea onorariului inițial aproximat cu 300 lei, pentru un total de 15 ore de lucru în care însă se includ 2 ore pentru transport auto, timp necesar întocmirii de convocări, telefoane și alte diligențe, fără ca toate acestea să se regăsească efectiv, pentru aceleași considerente mai sus arătate, incluzând faptul că în aceeași împrejurare a fost efectuată lucrare în mai multe dosare, așa încât, costurile de deplasare, documentare, studiu și concepție au fost folosite în toate celelalte lucrări. În sfârșit, cel de-al treilea expert, executând de fapt aceeași lucrare, în aceleași condiții, solicită majorarea onorariului pe care l-a solicitat inițial, justificând, la fel ca și dl. expert K., lucrări de întocmire de relevee, răspunsuri la obiecțiuni neformulate, încă, dar anticipate, așa încât, și în privința acestuia cererea s-a constatat nefondată.

În atare condiții, Curtea a respins cererile de suplimentare a onorariilor și a dispus eliberarea către biroul local de expertiză numai a sumelor inițial încuviințate și înaintate de către părți. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta Mihancea Nicoleta Mădălina care a formulat următoarele critici: Instanța de apel a procedat la acordarea despăgubirilor in cuantum de 68 euro/mp cu încălcarea art. 26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea pentru expropriere trebuie să fie justă, raportat la momentul stabilirii acestora prin hotărâre judecătorească. Astfel, deși instanța s-a conformat dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 si a avut la dispoziție lucrările întocmite de către cei trei experți, nu a luat în calcul aceste valori, ci doar contractele de vânzare cumpărare puse la dispoziție de intimați, care nu reprezintă valoarea reală de circulație a terenurilor în zona supusă exproprierii.

Recurenta susține că instanța a reținut in mod greșit ca "prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăți similare, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate", această motivare fiind în contradicție cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Totodată, în mod greșit instanța a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii raportul de expertiză din 15 ianuarie 2013, raport întocmit în baza contractelor de vânzare cumpărare puse le dispoziție de intimată, încheiate în 09 iulie 2008, 17 ianuarie 2009, 22 martie 2010, 24 iunie 2010, care in mod cert nu reprezintă valoarea de circulație a terenurilor la data întocmirii raportului de expertiză (08 octombrie 2012 sau 15 ianuarie 2013), așa cum prevede legea.

Recurenta critică decizia și sub aspectul că despăgubirile stabilite de instanță nu cuprind și prejudiciul suferit prin diminuarea suprafeței aferente casei si curții. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile din cererea de recurs, ce se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite, ca persoană expropriată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Suma de bani stabilită de instanța de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea reclamantei, este rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”. Se constată că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv data întocmirii raportului de expertiză.

Cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății. Criticile formulate prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

În acest context al analizei, este fondată critica privind calcularea cuantumului despăgubirii fără a se ține seama de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele”, prevăzut de același text legal. Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică publicitate sau de pe internet. Or, instanța de apel a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză din care nu rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, la întocmirea raportului de expertiză au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte. Din cuprinsul acestei lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate în zonă. Experții aveau obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, la data întocmirii raportului de expertiză, experții puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii. Expertiza nu este, însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare. Neprocedând în acest mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată fi aplicate dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Este, de asemenea, fondată și critica potrivit căreia, la stabilirea despăgubirii, în mod greșit instanța de apel a stabilit o medie aritmetică a valorilor indicate de către cei trei experți, însușindu-și o valoare de 68 euro/mp echivalent în lei la data plății, respectiv un total de 8.772 euro , bazată pe argumentul că "prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori” stabilite de experți . Astfel, se constată că, deși instanța de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru a se asigura respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în final, soluția procesuală nu a respectat exigențele acestui text legal. În consecință, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea art. 26 din Legea nr. 33/1994 în baza art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 C. proc.

civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în limita criticilor găsite întemeiate, și pe cale de consecință va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea M.N.M. împotriva Deciziei civile nr. 5 din 15 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I Civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013.