ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4625/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4625/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1339 din 25

noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admițând

contestația formulată de contestatoarea

expropriată

M.N.M., a anulat H.C.L. din 31 iulie

2009 și H.C.L. din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate

de expropriator, fiind obligați intimații să acorde contestatoarei, alături de

alte persoane ale căror proprietăți au suportat aceeași măsură, despăgubiri

pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de

expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. și C.T., 14.835 euro, respectiv

63.908 lei

pentru 129 mp

.

În motivare, s-a

reținut în fapt că, în vederea amenajării și modernizării străzilor A.S. și I.M.

din Râmnicu Vâlcea, Consiliul local a aprobat declanșarea procedurii de

expropriere a terenurilor și construcțiilor, peste care ar urma ca investiția

să fie realizată, propunând un preț de 50 euro/mp. în baza unei expertize

efectuată la cererea expropriatorului, prin H.C.L. din 31 iulie 2009.

Ulterior, arată

instanța, prin H.C.L. din 31 iulie 2009, în realitate, 26 aug.2009, prima

hotărâre fiind rectificată, prețul s-a propus a fi de 27 euro/mp.

Instanța a fost

inițial sesizată cu cererea comună formulată de

M.V., S.N., P.A., V.V. pe parcursul

judecății fiind conexate dosare în care și alți reclamanți au contestat

aceleași hotărâri.

Împotriva sentinței,

la data de 9 ianuarie 2012, a formulat apel contestatoarea, după cum au

formulat, separat, și alți proprietari.

Prin încheierea din 8

mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a constatat că se impune ca,

în funcție de cererile și apărările formulate de către fiecare dintre titularii

dreptului de proprietate, dar mai ales în funcție de starea de fapt distinctă a

fiecărei proprietăți, să fie disjunse apelurile privind fiecare dintre aceste

proprietăți și să se formeze câte un dosar distinct.

În dosarul de față a

fost păstrat apelul formulat de către contestatoarea M.N.M. și, respectiv,

Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce privește proprietatea acestuia.

Prin încheierea din

25 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a pus în discuție și a

trecut la îndreptarea erorii materiale strecurată cu prilejul conceptării

părților, fiind corectă în sensul înscrierii ca parte în proces a Municipiului

Râmnicu Vâlcea, prin Primar și Consiliul local, respectiv organele sale

reprezentativ-executiv și deliberativ.

Instanța a pus în

discuție, din oficiu, consecințele stării de fapt constate în cauză, respectiv

lipsa semnăturii magistratului și a mențiunii pronunțării în ședință publică a

hotărârii la prima instanță de fond.

Prin Decizia civilă nr.

35 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, admițând apelurile

formulate de contestatoarea M.N.M. și intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin

Primar și Consiliul local, a constatat nulitatea sentinței, în ce-i privește pe

apelanți și a reținut cauza pentru judecata în fond, la același termen,

încuviințând pentru contestator, proba cu înscrisuri pe teza categoriei de

folosință actuale și a zonei de situare a terenului expropriat, precum și

expertiză tehnică judiciară, spre a se lămuri situația terenului din litigiu la

momentul exproprierii, suprafața întregii proprietăți a contestatorului din

zona afectată de expropriere, categoria de folosință la momentul exproprierii,

măsura care a fost afectată proprietatea prin suprafața preluată în domeniul

public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorului va suporta

un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce a generat

exproprierea.

Pentru a lua această

hotărâre, s-a reținut în fapt că, în minuta pronunțării, lipsește semnătura

judecătorului.

Nesemnarea minutei

împiedică realizarea controlului judiciar în sensul verificării respectării

dispozițiilor imperative referitoare la pronunțarea hotărârii de către

judecătorul cauzei, situația fiind una din cele prevăzute de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ. în care, cuprinsă în mod expres în lege nulitatea, vătămarea se

presupune până la proba contrarie.

Cum actualele

dispoziții ale

art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu mai permit desființarea

hotărârii și trimiterea ei spre rejudecare primei instanțe de fond, soluția

acesteia fiind dată asupra fondului pretențiilor, pricina a fost reținută

pentru soluționare asupra fondului contestației.

Prin Decizia nr. 5

din 15 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis contestația,

a modificat în parte Hotărârea din 3 martie 2010 emisă de intimat, în sensul că

a stabilit valoarea despăgubirilor contestatoarei la 68 euro/mp în echivalent

în lei la data plății, respectiv un total de 8.772 euro, din care deja s-a

plătit în contul contestatoarei suma de 26.673,98 lei; a obligat pe intimat la

plata către contestatoare a sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată, după

respingerea cererilor de suplimentare făcute de experții Kiseleschi Sorin și

Chiorean Cornel; a dispus eliberarea onorariilor de câte 500 lei către fiecare

dintre experții K.S.I., C.C.M. și M.M.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a reținut următoarele considerente:

În condițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994 și față de dispozițiile art. 22 alin. (3) din

Legea nr. 255/2010, s-a pus în vedere

comisiei formată din trei experți să stabilească

despăgubirile cuvenite

contestatorului, reprezentând valoarea reală a terenului expropriat rezultând

din prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel în Municipiul

Râmnicu Vâlcea, la data întocmirii raportului de expertiză precum și daunele

aduse proprietarului, în funcție de afectarea folosinței, pentru cazul în care

nu se constată un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza.

Asupra contestației

formulată de către proprietara expropriată M.N.M., cu prioritate, față de

pronunțarea instanței a cărei hotărâre a fost constată nulă, potrivit celor de

mai sus, Curtea a observat că, pe de o parte, în privința acestui proprietar,

instituția beneficiară a exproprierii a întocmit și emis Hotărârea din 3 martie

2010, pe care contestatoarea, potrivit acțiunii inițial formulat în Dosarul nr.

200/90/2010, a înțeles să o atace, iar nu cum, greșit se reținuse și acordase,

prin sentința anulată.

Prin această hotărâre,

după negocierile purtate cu alți proprietari de pe aceeași stradă, Consiliul local

a stabilit un preț unitar de 50 de euro/mp așa cum s-a stabilit în privința

fiecărei proprietăți, fără a distinge între acestea.

Experților numiți în

cauză li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili, în

concret, valoarea proprietății contestatoarei M.N.M.

,

ținându-se cont de caracteristicile individuale ale acesteia, așa cum rezultă

ele din mențiunile cărții funciare, categoria de folosință (întrucât unele

dintre proprietățile căzute sub măsură aveau proprietatea de teren cultivabil,

arabil, altele teren curți-construcții, cu consecințe asupra valorii acestora),

avându-se, totodată, în vedere utilitățile care, eventual, ar fi provocat o

creștere sau scădere, prin lipsa lor, pentru proprietate și, respectiv, ar fi

adăugat o asemenea valoare a investiției, în măsura în care, prin contestație,

s-a învederat faptul că proprietățile ar fi fost în mod evident depreciate de

lipsa drumului asfaltat, lipsa canalizării, a rețelelor electrice și altele

asemenea, lipsuri ce urmează a fi remediate prin investiția în vederea căreia

s-a luat măsura.

Întrucât, într-un

prim pas, în contra dispozițiilor instanței, stabilirea valorii proprietăților

s-a făcut pornindu-se de la anunțuri de mică publicitate care, însă, nu dau

garanția unui preț real de circulație, câtă vreme nu au fost acceptate în acel

cuantum de către cumpărători, instanța a dispus refacerea expertizei și a pus

în vedere întocmirea lucrării în funcție de acte de vânzare-cumpărare

prezentate de părți în dosar, referitoare la proprietăți situate în aceeași

zonă sau în zone apropiate sau cu aceleași caracteristici, iar în măsura în

care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcție de prețurile

minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în

litigiu.

Noua lucrare

întocmită, având concluzii comune pentru toți cei trei experți, a găsit, în

funcție de criteriile fixate, ținând cont de contracte autentificate,

prezentate de către expropriator, câtă vreme, proprietarul nu a identificat

altele asemenea, valori de 57,71, 71,38, 75,57 euro metrul pătrat, pentru

proprietăți cu valori apropiate, adică, atât mai prost, cât și mai bine cotate.

De la acestea, s-a

făcut o estimare a valorii unității metrice de 76

euro

metrul pătrat, fără însă, a se indica motivația sau criteriul pentru care ea a

fost stabilită mai mare chiar decât cea găsită pentru o proprietate de calitate

superioară.

În aceste condiții,

instanța a considerat că prețul acceptabil se poate stabili ca o medie

aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăți

similare, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate (suma între

57,71, 71,38, 75,57, împărțită la 3).

Totodată, s-a dispus

calcularea valorii și în funcție de momentul preluării efective, când, constatându-se

o valoare de 62 euro/mp (fila 169), mai mare decât cea propusă de către

expropriator, fără a mai vorbi despre faptul ca acesta, la un moment dat, a și

înjumătățit-o, ceea ce a atras, în mod justificat, nemulțumirea proprietarului

care a fost, astfel, silit a apela la apărarea dreptului său, pe calea

justiției.

Valoarea astfel

stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri

notariale pentru momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv 90

lei/mp.

În ce privește

suplimentarea sumelor solicitate de experți, s-a reținut că, p

lata sumei provizorii

și a sumei din nota de evaluare a onorariului și a celei definitive către

expertul judiciar prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice

judiciare conform art. 17 alin. (4) și art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000

presupune o prealabilă verificare a conformității evaluării realizate de expert

cu normele de stabilire a onorariilor pentru expertiză, instanța dispunând

asupra sumei definitive solicitate de expert numai în legătură cu modalitatea

în care s-a răspuns obiectivelor fixate.

În cauza de față,

lucrarea inițial întocmită nu a putut fi folosită, ea nerespectând obiectivele

fixate de către instanță.

În aceste condiții,

cum la cea de-a doua lucrare, nu a mai fost făcut un alt decont, instanța a trecut

la verificarea celei dintâi spre a se verifica în ce măsură lucrările înscrise

în acesta au fost utile realizării celei de-a doua lucrări.

Astfel, în decontul

întocmit de către expert I.S.K., se înscrie un necesar de 4 ore în vederea

întocmirii unui releveu și respectiv a calculării valorii în baza acestuia,

fără însă ca în dosar să se regăsească asemenea lucrare.

Astfel, releveul

folosit este în realitate o fotocopie a lucrării întocmită în Dosarul nr. 200/90/2010

al fondului, singurele completări fiind marcarea proprietății V., înscrierea

datei întocmirii acestuia a termenului de judecată, precum și a semnăturii

experților, mențiuni care nu justifică un consum de 4 ore pentru realizare, la

fel cum nici mențiunile făcute în copia planului de amplasament și delimitare a

imobilului privind lucrarea întocmită la biroul de cadastru în vederea

dezlipirii parcelei căzute sub expropriere (filele 45-45 și138-140).

Totodată, depunerea

raportului la instanță a fost făcută deodată pentru un număr de 6 dosare, așa

cum rezultă din verificările făcute în sistemul E. al instanței reflectate în

raportul extras din evidența electronic, aflat la fila 163 așa încât iarăși nu

se constată justificată o durată de 2 ore în acest scop.

Un alt consum orar a

fost înscris a se constitui în cel necesar suplimentar pentru a se răspunde la

obiecțiuni calculat la un procent de 20% din orele înscrise la pct. 1-8.

În aceste condiții,

din totalul de 20 ore, Curtea a constatat ca nejustificate 9 ore.

Celor justificate, li

s-a aplicat un preț orar la care au fost adăugate reținerile prevăzute de O.G. nr.

2/2000 pentru Ministerul Justiției, impozitul și contribuția de asigurări de

sănătate, alte cheltuieli pentru documentare, convocări, deplasări, redactări

și transmiteri de documente, precum și deplasare cu autoturismul în afara

municipiului, ajungându-se la dublarea sumei apreciată, inițial, de către

expert a fi necesară pentru executarea lucrării.

Pe de o parte, prețul

pentru onorariul minim tarifar orar este cel din care se percep taxele,

impozitele și contribuțiile la asigurări, așa încât, modalitatea de calcul este

greșită.

Cât despre costurile

conexe, urmează a se observa că, așa cum rezultă din lucrare și se arată de

către părți, deplasarea nu a fost făcută în afara municipiului, ci în

municipiul, singura justificată fiind cea pentru prezentarea la convocarea

făcută de către instanță.

Or, în aceeași

ședință, experții s-au prezentat împreună și în mai multe dosare având același

obiect, așa încât, nu se justifică un cost separat pentru fiecare cauză ce ar

reprezenta valoarea unei deplasări distincte între orașele Râmnicu Vâlcea și

Pitești.

În privința

cheltuielilor de documentare, convocări, deplasări, redactări și transmiteri de

documente, se observă că singurele documente folosite sunt cele aflate la

dosar, iar convocarea a fost făcută de instanță, așa cum rezultă de altfel și

din calculul timpului minim alocat, care a fost indicat ca fiind zero.

Cât privește

costurile de redactare și transmitere de alte documente, ele au mai fost odată

înscrise la pct. 7 referitor la timpul minim necesar alocat.

Față de această

situație, Curtea a constatat că dublarea onorariului inițial cerut de către

expertul I.S.K. este nejustificată, motiv pentru care cererea nu a fost admisă.

La fel în ceea ce

privește lucrarea întocmită de expertul C.M.C., care a solicitat suplimentarea

onorariului inițial aproximat cu 300

lei, pentru

un total de 15 ore de lucru în care însă se includ 2

ore

pentru transport auto, timp necesar întocmirii de convocări, telefoane și alte

diligențe, fără ca toate acestea să se regăsească efectiv, pentru aceleași

considerente mai sus arătate, incluzând faptul că în aceeași împrejurare a fost

efectuată lucrare în mai multe dosare, așa încât, costurile de deplasare,

documentare, studiu și concepție au fost folosite în toate celelalte lucrări.

În sfârșit, cel de-al

treilea expert, executând de fapt aceeași lucrare, în aceleași condiții,

solicită majorarea onorariului pe care l-a solicitat inițial, justificând, la

fel ca și dl. expert K., lucrări de întocmire de relevee, răspunsuri la obiecțiuni

neformulate, încă, dar anticipate, așa încât, și în privința acestuia cererea

s-a constatat nefondată.

În atare condiții,

Curtea a respins cererile de suplimentare a onorariilor și a dispus eliberarea

către biroul local de expertiză numai a sumelor inițial încuviințate și

înaintate de către părți.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de reclamanta Mihancea Nicoleta Mădălina care a

formulat următoarele critici:

Instanța de apel a

procedat la acordarea despăgubirilor in cuantum de 68 euro/mp cu încălcarea art.

26 alin. (1) si (2) din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea pentru

expropriere trebuie să fie justă, raportat la momentul stabilirii acestora prin

hotărâre judecătorească.

Astfel, deși instanța

s-a conformat dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 si a avut la

dispoziție lucrările întocmite de către cei trei experți, nu a luat în calcul

aceste valori, ci doar contractele de vânzare cumpărare puse la dispoziție de

intimați, care nu reprezintă valoarea reală de circulație a terenurilor în zona

supusă exproprierii.

Recurenta susține că

instanța a reținut in mod greșit ca "prețul acceptabil se poate stabili ca

o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor

proprietăți similare, medie care s-a calculat a fi cea de 68 euro pe unitate",

această motivare fiind în contradicție cu dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Totodată, în mod

greșit instanța a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii raportul

de expertiză din 15 ianuarie 2013, raport întocmit în baza contractelor de

vânzare cumpărare puse le dispoziție de intimată, încheiate în 09 iulie 2008,

17 ianuarie 2009, 22 martie 2010, 24 iunie 2010, care in mod cert nu reprezintă

valoarea de circulație a terenurilor la data întocmirii raportului de expertiză

(08 octombrie 2012 sau 15 ianuarie 2013), așa cum prevede legea.

Recurenta critică

decizia și sub aspectul că despăgubirile stabilite de instanță nu cuprind și

prejudiciul suferit

prin

diminuarea

suprafeței aferente casei si curții.

Solicită admiterea

recursului, casarea deciziei recurate, iar pe fond, admiterea contestației,

astfel cum a fost formulată.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile din cererea

de recurs, ce se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt fondate, în măsura în care

sunt de natură a susține necesitatea determinării cuantumului despăgubirilor

cuvenite, ca persoană expropriată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Suma de

bani stabilită de instanța de apel, cu titlu de despăgubiri, în favoarea

reclamantei, este rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora „La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Se

constată că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a

despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat

expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv

data întocmirii raportului de expertiză.

Cele două aspecte

esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții

desemnați de către instanța de judecată sunt, în primul rând, prețul de piață

al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada

relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând,

momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel

al întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Criticile formulate

prin cererea de recurs sunt fondate, în măsura în care sunt de natură a susține

necesitatea completării în apel a probatoriilor, pentru lămurirea pe deplin a

împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamantei, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

În acest context al

analizei, este fondată critica privind calcularea cuantumului despăgubirii fără

a se ține seama de criteriul „prețului cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele”, prevăzut de același text legal.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în

contracte de vânzare-cumpărare, el neputând fi raportat la ofertele de preț ale

agențiilor imobiliare sau ale rubricilor de vânzări din anunțurile de mică

publicitate sau de pe internet.

Or, instanța de apel

a validat cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză din care nu

rezultă că experții au ținut seama de prețul cu care se vindeau, în mod

obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Astfel, la întocmirea

raportului de expertiză au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate

pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea despăgubirilor fiind

calculată în raport de aceste oferte.

Din cuprinsul acestei

lucrări, reiese că metoda de evaluare folosită a fost aceea a comparației

directe pornind de la analiza prețurilor de ofertare din publicații de

specialitate și de pe internet, iar nu a prețurilor din tranzacțiile încheiate

în zonă.

Experții aveau

obligația de a face verificări cu privire la prețurile terenurilor ce rezultau

din tranzacțiile încheiate în zonă, urmând ca pe baza informațiilor primite

privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în

considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în

care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile din zonă, la data

întocmirii raportului de expertiză, experții puteau apela la alte comparabile

decât prețul de vânzare în determinarea despăgubirilor aferente exproprierii.

Expertiza nu este,

însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei

asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de

expertiză nu se putea accepta evaluarea pe baza ofertelor de vânzare.

Neprocedând în acest

mod, curtea de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, la care să poată

fi aplicate dispozițiile legale în materie, respectiv art. 26 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 33/1994.

Este, de asemenea,

fondată și critica potrivit căreia, la stabilirea despăgubirii, în mod greșit instanța

de apel a stabilit o medie aritmetică a valorilor indicate de către cei trei

experți,

însușindu-și

o valoare de

68

euro/mp echivalent în lei la data plății, respectiv un total de 8.772 euro

, bazată pe

argumentul

că "prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3

valori” stabilite de experți

.

Astfel, se constată

că, deși instanța de apel a dispus în mod corect refacerea expertizei pentru a

se asigura respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, în final,

soluția procesuală nu a respectat exigențele acestui text legal.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea art. 26

din Legea nr. 33/1994 în baza art. 312 alin. (1) - (3) și art. 314 C. proc.

civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, în limita criticilor găsite întemeiate, și pe cale de consecință va

casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de

apel.

Cu ocazia

rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai

sus arătat și, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea

unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamantei în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr.

33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de contestatoarea M.N.M. împotriva Deciziei civile nr. 5 din 15 ianuarie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I Civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.