ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3620/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea a admis acțiunea reclamanților M.M. și M.M.G.; a anulat Hotărârea C.L. nr. x și y din 31 iulie 2009 emise de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator; a obligat intimații să acorde reclamanților, alături de alte persoane ale căror proprietăți au suportat aceeași măsura, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. și C.T., 44.500 euro, respectiv, 191.700 lei pentru 356 mp. Instanța a fost inițial sesizată cu cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V., pe parcursul judecății fiind conexate dosare în care și alți reclamanți au contestat aceleași hotărâri.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, alături de alți proprietari, reclamanții M.M. și M.M.G. Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a constatat că se impune ca, în funcție de cererile și apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în funcție de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăți să fie disjunse apelurile și să se formeze câte un dosar distinct. În prezenta cauză au fost păstrate apelurile formulate de către reclamanții M.M. și M.M.G. și, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea, în ceea ce privește proprietatea acestora. Prin decizia civilă nr. 36 din 29 mai 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelurile; a constatat nulitatea sentinței, în limita ce-i privește pe apelanți și a reținut cauza pentru judecata în fond.

Prin decizia civilă nr. 105 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis cererea; a modificat Hotărârea nr. 37 din 3 martie 2010 în sensul stabilirii valorii despăgubirii reclamanților la 71 euro/ m.p., respectiv, un total de 25.276 euro, în echivalent în lei, la data plății, din care, deja s~a plătit prin consemnare în contul personal suma de 73.611,90 lei; a obligat pârâtul la plata, către reclamanți, a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată, după respingerea cererii experților K. și C. privind majorarea onorariilor. Asupra contestației formulate de către proprietarii expropriați M.M.

și M.M.G., cu prioritate, față de pronunțarea instanței a cărei hotărâre a fost constată nulă, potrivit celor de mai sus, instanța de apel a constatat că s-a emis Hotărârea nr. 37 din 3 martie 2010, pe care reclamanții, cu cererea de precizare a acțiunii inițial formulată în Dosarul nr. 200/90/2010, au înțeles să o atace, alăturat de toate celelalte decizii și hotărâri adoptate în procesul de expropriere, atât generic pentru întreaga stradă, cât și în mod direct pentru proprietatea lor. Prin această hotărâre, după negocierile purtate cu alți proprietari de pe aceeași stradă, Consiliul Local a stabilit un preț unitar de 50 de euro/ m.p. al fiecărei proprietăți, fără a distinge între acestea. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au reținut valori de 60,51 euro, 74,62 euro, 78,08 euro metrul pătrat, pentru proprietăți de categorie cât mai apropiată de cea a terenului din litigiu, la data efectuării expertizei.

La data preluării terenului, pentru terenurile folosite în comparație, după aplicarea corecțiilor necesare au reieșit valorile de 57,28 euro, 66,40 euro, 70,15 euro, 76,47 euro metrul pătrat, care au determinat o medie de 66 euro metrul pătrat, mai mare decât prețul oferit de expropriator. Instanța de apel a apreciat că prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a valorilor stabilite pentru acest moment, în condițiile în care media făcută de expert este doar o valoare estimată. În aceste condiții, instanța de apel a constatat fondată contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 37 din 3 martie 2010 dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privința exproprierii, din proprietatea M.M.

și M.M.G. a unei suprafețe de 356 metri pătrați; a modificat hotărârea, în sensul stabilirii valorii despăgubirii reclamanților la cea de 71 euro/ m 2 , în echivalent în lei, la data plății efective, respectiv, un total de 25.276 euro, din care, potrivit Ordinului de plată din 15 aprilie 2010, deja s-a consemnat la dispoziția proprietarului în cont deschis la C.E.C.B.S.S. Râmnicu Vâlcea suma de 73.611,90 lei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamanții M.M. și M.M.G. Recurenții-reclamanți critică, prin prezenta cale de atac, cuantumul despăgubirilor acordate de către instanță urmare a exproprierii, arătând că suma stabilită nu reflectă valoarea terenurilor expropriate ținând cont de zona în care se află, de faptul că tot terenul este intravilan și afectat numai de construcții.

În primă instanță, Tribunalul Vâlcea a stabilit, în baza expertizei efectuate de comisia de experți, că prețul real este de 125 euro/ mp, fapt confirmat și de către intimată. În apel, instanța a numit alți trei experți, însă nu a ținut cont de concluziile acestora, și a dispus refacerea expertizei cu stabilirea valorii la data efectuării expertizei, situație total greșită, deoarece recurenții-reclamanți au fost expropriați la 16 decembrie 2009, acesta fiind momentul de referință în stabilirea valorii despăgubirii. Pe de altă parte, instanța de apel a luat în calcul doar contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de către intimată, al cărei interes evident era acela de a prezenta prețuri cât mai mici.

În atare situație, recurenții-reclamanți apreciază că nu au fost respectate dispozițiile legale în materie privind momentul evaluării și metoda legală de stabilire a valorii reale. Mai arată că instanța nu s-a pronunțat asupra cheltuielilor de judecată pe care aceștia le-au solicitat în toate fazele procesuale. Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu, înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente; Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În speță, se constată că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. În cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate, ci se critică, în realitate, modalitatea de întocmire și apreciere a raportului de expertiză întocmit în cauză.

Criticile pe care recurenții-reclamanți le supun analizei în calea extraordinară de atac a recursului vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate urmare a expertizei efectuate și modalitatea în care aceasta a fost evaluată de către instanța de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în care sunt analizate doar chestiuni ce țin de nelegalitatea hotărârilor pronunțate. Astfel, susținerile recurenților - reclamanți nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

Or, în speță, recurenții-reclamanți nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, ci critică un mijloc probatoriu care excede analizei instanței de recurs. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul deduse judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de contestatorii M.M. și M.M.G., împotriva Deciziei nr. 105 din 4 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2013.