ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3620/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1339 din 25

noiembrie 2011,

Tribunalul

Vâlcea

a admis acțiunea

reclamanților M.M. și M.M.G.; a anulat Hotărârea C.L. nr. x și y din 31 iulie 2009

emise de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator; a obligat

intimații să acorde reclamanților, alături de alte persoane ale căror

proprietăți au suportat aceeași măsura, despăgubiri pentru terenurile

expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de

expertul tehnic S.G. și C.T., 44.500 euro, respectiv, 191.700 lei pentru 356

mp.

Instanța a fost inițial sesizată cu

cererea comună formulată de M.V., S.N., P.A., V.V., pe parcursul judecății

fiind conexate dosare în care și alți reclamanți au contestat aceleași

hotărâri.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel, alături de alți proprietari, reclamanții M.M. și M.M.G.

Prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea

de Apel Pitești, secția I civilă,

a

constatat că se impune ca, în funcție de cererile și apărările formulate de

către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în

funcție de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăți să fie disjunse

apelurile și să se formeze câte un dosar distinct.

În prezenta cauză au fost păstrate

apelurile formulate de către reclamanții M.M. și M.M.G. și, respectiv,

Municipiul Râmnicu Vâlcea, în ceea ce privește proprietatea acestora.

Prin decizia civilă nr. 36 din 29 mai

2012, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

a admis apelurile; a constatat nulitatea sentinței, în

limita ce-i privește pe apelanți și a reținut cauza pentru judecata în fond.

Prin decizia civilă nr. 105 din 4

decembrie 2012, Curtea de

Apel

Pitești, secția I civilă,

a

admis cererea; a modificat Hotărârea nr. 37 din 3 martie 2010 în sensul

stabilirii valorii despăgubirii reclamanților la 71 euro/ m.p., respectiv, un

total de 25.276 euro, în echivalent în lei, la data plății, din care, deja s~a

plătit prin consemnare în contul personal suma de 73.611,90 lei; a obligat

pârâtul la plata, către reclamanți, a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată,

după respingerea cererii experților K. și C. privind majorarea onorariilor.

Asupra contestației formulate de către

proprietarii expropriați M.M. și M.M.G., cu prioritate, față de pronunțarea

instanței a cărei hotărâre a fost constată nulă, potrivit celor de mai sus,

instanța de apel a constatat că s-a emis Hotărârea nr. 37 din 3 martie 2010, pe

care reclamanții, cu cererea de precizare a acțiunii inițial formulată în Dosarul

nr. 200/90/2010, au înțeles să o atace, alăturat de toate celelalte decizii și

hotărâri adoptate în procesul de expropriere, atât generic pentru întreaga

stradă, cât și în mod direct pentru proprietatea lor.

Prin această hotărâre, după

negocierile purtate cu alți proprietari de pe aceeași stradă, Consiliul Local a

stabilit un preț unitar de 50 de euro/ m.p. al fiecărei proprietăți, fără a

distinge între acestea.

Prin raportul de expertiză efectuat în

cauză s-au reținut valori de 60,51 euro, 74,62 euro, 78,08 euro metrul pătrat,

pentru proprietăți de categorie cât mai apropiată de cea a terenului din

litigiu, la data efectuării expertizei.

La data preluării terenului, pentru

terenurile folosite în comparație, după aplicarea corecțiilor necesare au

reieșit valorile de 57,28 euro, 66,40 euro, 70,15 euro, 76,47 euro metrul

pătrat, care au determinat o medie de 66 euro metrul pătrat, mai mare decât

prețul oferit de expropriator.

Instanța de apel a apreciat că prețul

acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a valorilor stabilite pentru

acest moment, în condițiile în care media făcută de expert este doar o valoare

estimată.

În aceste condiții, instanța de apel a

constatat fondată contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 37 din 3 martie

2010 dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

în privința exproprierii, din proprietatea M.M. și M.M.G. a unei suprafețe de

356 metri pătrați; a modificat hotărârea, în sensul stabilirii valorii

despăgubirii reclamanților la cea de 71 euro/ m

2

, în echivalent în

lei, la data plății efective, respectiv, un total de 25.276 euro, din care,

potrivit Ordinului de plată din 15 aprilie 2010, deja s-a consemnat la

dispoziția proprietarului în cont deschis la C.E.C.B.S.S. Râmnicu Vâlcea suma

de 73.611,90 lei.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, neîncadrat în drept, reclamanții M.M. și M.M.G.

Recurenții-reclamanți critică, prin

prezenta cale de atac, cuantumul despăgubirilor acordate de către instanță

urmare a exproprierii, arătând că suma stabilită nu reflectă valoarea terenurilor

expropriate ținând cont de zona în care se află, de faptul că tot terenul este

intravilan și afectat numai de construcții.

În primă instanță, Tribunalul Vâlcea a

stabilit, în baza expertizei efectuate de comisia de experți, că prețul real

este de 125 euro/ mp, fapt confirmat și de către intimată.

În apel, instanța a numit alți trei

experți, însă nu a ținut cont de concluziile acestora, și a dispus refacerea

expertizei cu stabilirea valorii la data efectuării expertizei, situație total

greșită, deoarece recurenții-reclamanți au fost expropriați la 16 decembrie 2009,

acesta fiind momentul de referință în stabilirea valorii despăgubirii.

Pe de altă parte, instanța de apel a

luat în calcul doar contractele de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de

către intimată, al cărei interes evident era acela de a prezenta prețuri cât

mai mici.

În atare situație,

recurenții-reclamanți apreciază că nu au fost respectate dispozițiile legale în

materie privind momentul evaluării și metoda legală de stabilire a valorii

reale.

Mai arată că instanța nu s-a pronunțat

asupra cheltuielilor de judecată pe care aceștia le-au solicitat în toate

fazele procesuale.

Examinând recursul în raport de

excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară

raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu,

înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele

considerente;

Potrivit art. 302

1

lit. a) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă

nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2),

care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior

citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în

termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se

circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care

recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de

recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.,

calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că succesiunea

de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din

punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu,

vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac

referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret,

motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale

încălcate, ci se critică, în realitate, modalitatea de întocmire și apreciere a

raportului de expertiză întocmit în cauză.

Criticile pe care

recurenții-reclamanți le supun analizei în calea extraordinară de atac a

recursului vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor acordate urmare a

expertizei efectuate și modalitatea în care aceasta a fost evaluată de către

instanța de judecată, ceea ce este de neconceput în prezenta cale de atac, în

care sunt analizate doar chestiuni ce țin de nelegalitatea hotărârilor

pronunțate.

Astfel, susținerile recurenților -

reclamanți nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni

de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs,

întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea la

conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea

modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale

incidente.

Or, în speță, recurenții-reclamanți nu

arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, ci

critică un mijloc probatoriu care excede analizei instanței de recurs.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței

competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar

când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei

supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în

drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate prin

respectiva hotărâre.

Pentru considerentele arătate,

constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, înalta Curte

urmează a constata, în

conformitate

cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul deduse judecății este lovit de

nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

contestatorii M.M. și M.M.G., împotriva Deciziei nr. 105 din 4 decembrie 2012 a

Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

11 septembrie 2013.