ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5659/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5659/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 1339 din 25

noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admițând contestația formulată de

contestatorul-expropriat M.V., Tribunalul Vâlcea a anulat H.C.L. nr. 222 din 31

iulie 2009 și H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu

Vâlcea, în calitate de expropriator, prin organele sale de decizie și execuție,

fiind obligați intimații să acorde contestatorului, alături de alte persoane

ale căror proprietăți au suportat aceeași măsura, despăgubiri pentru terenurile

expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de

expertul tehnic S.Gh. și C.T., 20.250 euro, respectiv, 87.235 RON, pentru 162

mp.

Împotriva Sentinței

la data de 6 ianuarie 2012, a formulat apel contestatorul, alături de alți

proprietari, pe care i-a reprezentant, și în calitate de avocat.

Prin Încheierea din 8

mai 2012, prezenta Curte a constatat că se impune ca, în funcție de cererile și

apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate,

dar mai ales în funcție de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăți să

fie disjunse apelurile privind fiecare dintre aceste proprietăți și să se

formeze câte un dosar distinct.

În dosarul de față au

fost păstrate apelurile formulate de către contestatorul M.V. și, respectiv,

Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce privește proprietatea acestuia, după ce,

într-o primă fază, prin Decizia dată la 29 mai 2012, fuseseră respinse cererile

de aderare la apel formulate de către N.Gh., R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E.

și R.E.. Prin Încheierea din 11 septembrie 2012, întrucât intervenienții

aderenți au atacat hotărârea prin care le-a fost respinsă cererea de aderare,

dosarul lor fiind cerut spre soluționare de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, a fost disjunsă judecata împotriva lor, s-a format un nou dosar în

ceea ce-i privește, în prezenta cauză, rămânând în discuție exclusiv

soluționarea procedurilor contestării valorii exproprierii pentru proprietatea

M.V.

Prin Încheierea din

data de 25 mai 2012, Curtea a pus în discuție și a trecut la îndreptarea erorii

materiale strecurată cu prilejul conceptării părților, fiind corectată în

sensul înscrierii ca parte în proces a Municipiului Râmnicu Vâlcea prin primar

și a Consiliului local, respectiv organele sale reprezentativ-executiv și

deliberativ.

Instanța a pus în

discuție, din oficiu, consecințele stării de fapt constatate în cauză,

respectiv lipsa semnăturii magistratului și a mențiunii pronunțării în ședință

publică a hotărârii la prima instanță de fond.

Prin Decizia civilă

nr. 39 din 5 iunie 2012, Curtea, admițând apelurile formulate de contestatorul

M.V. și intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Consiliul Local, a

constatat nulitatea sentinței, în limita ce-i privește pe apelanți și a reținut

cauza pentru judecata în fond, fiind acordat termen pentru soluționare la data

de 11 septembrie 2012.

Pentru a lua această

hotărâre, s-a reținut în fapt că în minuta pronunțării, care se întocmește

imediat cu prilejul deliberării, lipsește semnătura judecătorului.

Această lipsă este

sancționată de lege cu nulitatea, lipsa nemaiputând fi, ca în cazul

exemplarelor originale ale hotărârii, acoperită prin semnarea ulterioară, față

de dispozițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

La termenul astfel

acordat, a fost încuviințată pentru contestator proba cu înscrisuri pe teza

categoriei de folosință actuale și a zonei de situare a terenului expropriat,

precum și expertiză tehnică judiciară, spre a se lămuri situația terenului din

litigiu la momentul exproprierii, suprafața întregii proprietăți a contestatorului

din zona afectată de expropriere, categoria de folosință la momentul

exproprierii, măsura care a fost afectată proprietatea prin suprafața preluată

în domeniul public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorului

va suporta un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce a generat

exproprierea.

Întrucât, într-un

prim pas, în contra dispozițiilor instanței, stabilirea valorii proprietăților

s-a făcut pornindu-se de la anunțuri de mică publicitate care, însă, nu dau

garanția unui preț real de circulație, câtă vreme nu au fost acceptate în acel

cuantum de către cumpărători, instanța a dispus refacerea expertizei și a pus

în vedere întocmirea lucrării în funcție de acte de vânzare-cumpărare

prezentate de părți în dosar, referitoare la proprietăți situate în aceeași

zonă sau în zone apropiate, sau cu aceleași caracteristici, iar în măsura în

care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcție de prețurile

minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în

litigiu.

Noua lucrare

întocmită, având concluzii comune pentru toți cei trei experți, a găsit, în

funcție de criteriile fixate, ținând cont de contracte autentificate,

prezentate de către expropriator, câtă vreme, proprietarul nu a identificat

altele asemenea, valori de 59,17 euro, 72,25 euro, 76,81 euro metrul pătrat,

pentru proprietăți cât mai asemănătoare celei a contestatorului.

De la acestea, s-a

făcut o estimare a valorii unității metrice de 72 euro metrul pătrat, fără,

însă, a se indica motivația sau criteriul pentru care ea a fost stabilită.

În aceste condiții,

instanța a considerat că prețul acceptabil se poate stabili ca o medie

aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăți

similare, medie care s-a calculat a fi cea de 70 euro pe unitate (suma între

59,17 + 72,25 + 76,81 împărțită la 3).

Experții au calculat

și valoarea pe care proprietatea o avea, tot astfel, prin comparare, la

momentul preluării efective, găsind o valoare de 68 euro/mp, mai mare, deci,

decât cea oferită de către expropriator, fără a mai vorbi despre faptul că

acesta, la un moment dat, a și înjumătățit-o, ceea ce a atras, în mod

justificat, nemulțumirea proprietarului care a fost, astfel, silit a apela la

apărarea dreptului său, pe calea justiției.

Valoarea astfel

stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri

notariale pentru momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv 90

RON/mp.

În aceste condiții,

Curtea admis contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 36 din 3 martie 2010

dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004,

în privința exproprierii, din proprietatea M.V. a unei suprafețe de 129 metri

pătrați, modificând-o în sensul stabilirii valorii despăgubirii contestatorului

la cea de 70 euro/m

2

, în echivalent în RON, la data plății efective,

respectiv, un total de 11.340 euro, din care, potrivit Ordinului de plată nr.

376 din 15 aprilie 2010, deja s-a consemnat, la dispoziția proprietarului, în

cont deschis pe numele expropriatorului, la CEC B. SA Râmnicu Vâlcea, suma de

33.497,55 RON.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M.V., solicitând

casarea deciziei atacate, ca fiind lipsită de temei legal, ori dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de primele

concluzii ale experților, că potrivit legii prețul se stabilește în raport de

valoarea de la momentul preluării, iar nu a efectuării expertizei, că nu este

admisibil ca la stabilirea valorii terenului expropriat să se ia în calcul

numai contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de intimată, care a

depus la dosar doar contractele încheiate pentru prețul cel mai mic, dar a omis

să depună vreun contract din categoria comparabilă cu terenul său, că deși în

hotărâre se menționează că instanța i-a pus în vedere să depună înscrisuri în

dovedirea pretențiilor, nu a avut posibilitatea cercetării arhivelor notariale.

Chiar și în aceste condiții, a procurat un contract din anul 2012, din care

rezulta că în punctul Ostroveni «la Baltă» s-a vândut un teren cu prețul de

89,59 euro/mp. În mod greșit s-a reținut în expertiză că acesta este un teren

superior, pentru că terenul ce i-a fost expropriat recurentului-reclamant se

afla în zona A a orașului, astfel încât nu există categorie superioară.

Contractele reținute spre comparație, privind terenuri din punctele «Troianu

pasaj» și «Troianu deal», nu pot fi avute în vedere, deoarece au ca obiect

terenuri de o valoare net inferioară, unul aflat la 2 km spre periferie, iar

celălalt într-un loc greu accesibil, care necesită pentru folosire efectuarea

unor lucrări de nivelare, drenaj, consolidare, etc.

A susținut, de

asemenea, că în mod greșit instanța de apel a reținut că terenul expropriat are

categoria «fânețe», deși, în realitate, a avut destinația de curți-construcții.

De aceea, nu s-a respectat legea privind momentul evaluării și metoda legală de

stabilire a valorii reale, respectiv metoda comparației directe.

Așa cum reiese din

motivarea hotărârii, pentru toți contestatorii expropriați s-a întocmit la

Tribunalul Vâlcea un singur Dosar nr. 200/90/2010 - stabilindu-se prin

expertiză valori identice pentru terenuri identice. Curtea de apel a disjuns

dosarul în 28 de cauze, ajungând să acorde, fără nicio motivare logică, valori

diferite de la o proprietate la alta.

O ultimă critică a

privit faptul că instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor

de judecată, deși nu este culpa reclamanților că sentința a fost anulată, iar

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Intimații-pârâți

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea și Municipiul Râmnicu Vâlcea au

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând că

în mod corect instanța de apel a avut în vedere valoarea terenului la data

întocmirii raportului de expertiză și că rezultatul raportului de expertiză

efectuat în cauză este consecința aplicării tuturor elementelor comparative

prevăzute de lege, ca răspuns la obiectivele propuse de părți și completate de

instanța de judecată.

Analizând recursul în

limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 “La calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.”

În aplicarea acestor

dispoziții legale, Înalta Curte observă, mai întâi, că indiferent de momentul

la care a avut loc exproprierea, legiuitorul impune calcularea valorii

terenului expropriat la data la care raportul de expertiză a fost întocmit în

cursul judecății.

În același timp,

dispoziția instanței de apel în sensul refacerii raportului de expertiză și

stabilirii despăgubirilor reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în

funcție de prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel

în municipiul Râmnicu Vâlcea, potrivit Încheierii din 11 septembrie 2012, este

dată în aplicarea aceleiași dispoziții legale.

Constatându-se

nulitatea sentinței instanței de fond, ca urmare a nesemnării minutei de către

judecător, în mod firesc instanța superioară de fond a procedat la refacerea

probatoriului administrat, pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt

dedusă judecății.

Raportul de expertiză

pe care instanța de apel și-a întemeiat concluziile a ținut seama de

contractele de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică pentru terenuri

situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, cu caracteristici asemănătoare cu terenul

contestatorului, făcând o medie aritmetică a valorilor consemnate în aceste

contracte, de 70 euro/mp. Mai mult, instanța a constatat că la momentul

preluării efective, terenul expropriat avea o valoare de 68 euro/mp și că

valoarea stabilită de experți este mult superioară celei propuse de

expropriator, dar și decât cea minim permisă de birourile notariale pentru

momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv de 90 RON/mp.

Înalta Curte constată

că nu poate fi primită critica potrivit căreia au fost avute în vedere numai

contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de intimați.

Prin Încheierea din

11 septembrie 2012 instanța a încuviințat probe cu înscrisuri pentru

contestator.

În condițiile art.

1169 C. civ. reclamantul avea obligația probării susținerilor sale.

Mai mult, în

Încheierea din 27 noiembrie 2012, instanța a respins obiecțiunile formulate de

contestator la completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, reținând

că în privința contractelor revine părții sarcina de a depune la dosar contracte

spre a fi utilizate în comparație, fie de a solicita instanței efectuarea de

demersuri pentru a se prezenta și alte probe în stabilirea prețului pieței,

ceea ce contestatorul nu a înțeles să facă, în condițiile art. 129 C. proc.

civ.

Acest raționament rămâne

în continuare valabil, recurentul-reclamant susținând în același mod ca și în

fața instanței de apel că nu are calitatea de a solicita eliberarea de copii

ale unor contracte de vânzare-cumpărare din arhiva intimatei, fără a proba însă

că a făcut vreun demers în acest sens la o autoritate, ori fără a proba refuzul

sau lipsa de răspuns la solicitările sale.

Împrejurarea că în

cele 28 de cauze disjunse din dosarul inițial s-a ajuns la stabilirea unor

valori diferite nu reprezintă ignorarea practicii judiciare, așa cum susține

recurentul-reclamant. Osebit de faptul că acesta nu reprezintă un motiv de

nelegalitate, în condițiile art. 304 C. proc. civ., diferențele de valoare sunt

date de situațiile de fapt diferite, dar și de probele administrate în fiecare

cauză în parte.

Față de aceste

argumente, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare

și interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu privire la

momentul evaluării și cu privire la criteriile de stabilire a valorii reale a

bunului expropriat.

Cât privește critica

referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra respingerii

de către tribunal a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta

Curte constată că aceasta este nefondată. Așa cum s-a arătat anterior, prin

Decizia nr. 30 din 29 mai 2012 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a

constatat nulitatea Sentinței nr. 1339 din 25 noiembrie a Tribunalului Vâlcea,

astfel încât prin decizia pronunțată ca urmare a rejudecării fondurilor instanța

de apel nu putea decât să se pronunțe, ea însăși, asupra cheltuielilor de

judecată efectuate de reclamant. Or, din lecturarea dispozitivului deciziei

atacate, se observă că instanța l-a obligat pe intimat la plata cheltuielilor

de judecată constând în onorariile de expert achitate de contestator în

rejudecare.

Pentru toate aceste

considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge ca

nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 102 din 3

decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM