ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5659/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin Sentința civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, admițând contestația formulată de contestatorul-expropriat M.V., Tribunalul Vâlcea a anulat H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009 și H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de expropriator, prin organele sale de decizie și execuție, fiind obligați intimații să acorde contestatorului, alături de alte persoane ale căror proprietăți au suportat aceeași măsura, despăgubiri pentru terenurile expropriate conform centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.Gh. și C.T., 20.250 euro, respectiv, 87.235 RON, pentru 162 mp.

Împotriva Sentinței la data de 6 ianuarie 2012, a formulat apel contestatorul, alături de alți proprietari, pe care i-a reprezentant, și în calitate de avocat. Prin Încheierea din 8 mai 2012, prezenta Curte a constatat că se impune ca, în funcție de cererile și apărările formulate de către fiecare dintre titularii dreptului de proprietate, dar mai ales în funcție de starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăți să fie disjunse apelurile privind fiecare dintre aceste proprietăți și să se formeze câte un dosar distinct. În dosarul de față au fost păstrate apelurile formulate de către contestatorul M.V. și, respectiv, Municipiul Râmnicu Vâlcea în ceea ce privește proprietatea acestuia, după ce, într-o primă fază, prin Decizia dată la 29 mai 2012, fuseseră respinse cererile de aderare la apel formulate de către N.Gh., R.R.B., R.E.I.R., R.M., R.N., R.E.

și R.E.. Prin Încheierea din 11 septembrie 2012, întrucât intervenienții aderenți au atacat hotărârea prin care le-a fost respinsă cererea de aderare, dosarul lor fiind cerut spre soluționare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost disjunsă judecata împotriva lor, s-a format un nou dosar în ceea ce-i privește, în prezenta cauză, rămânând în discuție exclusiv soluționarea procedurilor contestării valorii exproprierii pentru proprietatea M.V. Prin Încheierea din data de 25 mai 2012, Curtea a pus în discuție și a trecut la îndreptarea erorii materiale strecurată cu prilejul conceptării părților, fiind corectată în sensul înscrierii ca parte în proces a Municipiului Râmnicu Vâlcea prin primar și a Consiliului local, respectiv organele sale reprezentativ-executiv și deliberativ.

Instanța a pus în discuție, din oficiu, consecințele stării de fapt constatate în cauză, respectiv lipsa semnăturii magistratului și a mențiunii pronunțării în ședință publică a hotărârii la prima instanță de fond. Prin Decizia civilă nr. 39 din 5 iunie 2012, Curtea, admițând apelurile formulate de contestatorul M.V. și intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea prin Primar și Consiliul Local, a constatat nulitatea sentinței, în limita ce-i privește pe apelanți și a reținut cauza pentru judecata în fond, fiind acordat termen pentru soluționare la data de 11 septembrie 2012. Pentru a lua această hotărâre, s-a reținut în fapt că în minuta pronunțării, care se întocmește imediat cu prilejul deliberării, lipsește semnătura judecătorului.

Această lipsă este sancționată de lege cu nulitatea, lipsa nemaiputând fi, ca în cazul exemplarelor originale ale hotărârii, acoperită prin semnarea ulterioară, față de dispozițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. La termenul astfel acordat, a fost încuviințată pentru contestator proba cu înscrisuri pe teza categoriei de folosință actuale și a zonei de situare a terenului expropriat, precum și expertiză tehnică judiciară, spre a se lămuri situația terenului din litigiu la momentul exproprierii, suprafața întregii proprietăți a contestatorului din zona afectată de expropriere, categoria de folosință la momentul exproprierii, măsura care a fost afectată proprietatea prin suprafața preluată în domeniul public, respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorului va suporta un spor de valoare prin lucrările de utilitate publică ce a generat exproprierea.

Întrucât, într-un prim pas, în contra dispozițiilor instanței, stabilirea valorii proprietăților s-a făcut pornindu-se de la anunțuri de mică publicitate care, însă, nu dau garanția unui preț real de circulație, câtă vreme nu au fost acceptate în acel cuantum de către cumpărători, instanța a dispus refacerea expertizei și a pus în vedere întocmirea lucrării în funcție de acte de vânzare-cumpărare prezentate de părți în dosar, referitoare la proprietăți situate în aceeași zonă sau în zone apropiate, sau cu aceleași caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea contracte, în funcție de prețurile minimal acceptate, potrivit legii, de birourile notariale pentru zona în litigiu.

Noua lucrare întocmită, având concluzii comune pentru toți cei trei experți, a găsit, în funcție de criteriile fixate, ținând cont de contracte autentificate, prezentate de către expropriator, câtă vreme, proprietarul nu a identificat altele asemenea, valori de 59,17 euro, 72,25 euro, 76,81 euro metrul pătrat, pentru proprietăți cât mai asemănătoare celei a contestatorului. De la acestea, s-a făcut o estimare a valorii unității metrice de 72 euro metrul pătrat, fără, însă, a se indica motivația sau criteriul pentru care ea a fost stabilită.

În aceste condiții, instanța a considerat că prețul acceptabil se poate stabili ca o medie aritmetică a celor 3 valori, ponderea având-o cele aferente unor proprietăți similare, medie care s-a calculat a fi cea de 70 euro pe unitate (suma între 59,17 + 72,25 + 76,81 împărțită la 3). Experții au calculat și valoarea pe care proprietatea o avea, tot astfel, prin comparare, la momentul preluării efective, găsind o valoare de 68 euro/mp, mai mare, deci, decât cea oferită de către expropriator, fără a mai vorbi despre faptul că acesta, la un moment dat, a și înjumătățit-o, ceea ce a atras, în mod justificat, nemulțumirea proprietarului care a fost, astfel, silit a apela la apărarea dreptului său, pe calea justiției.

Valoarea astfel stabilită este cu mult mai mare decât cea minim permisă de către birouri notariale pentru momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp. În aceste condiții, Curtea admis contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 36 din 3 martie 2010 dată de Municipiul Râmnicu Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privința exproprierii, din proprietatea M.V. a unei suprafețe de 129 metri pătrați, modificând-o în sensul stabilirii valorii despăgubirii contestatorului la cea de 70 euro/m 2 , în echivalent în RON, la data plății efective, respectiv, un total de 11.340 euro, din care, potrivit Ordinului de plată nr. 376 din 15 aprilie 2010, deja s-a consemnat, la dispoziția proprietarului, în cont deschis pe numele expropriatorului, la CEC B. SA Râmnicu Vâlcea, suma de 33.497,55 RON.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M.V., solicitând casarea deciziei atacate, ca fiind lipsită de temei legal, ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivelor de recurs a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de primele concluzii ale experților, că potrivit legii prețul se stabilește în raport de valoarea de la momentul preluării, iar nu a efectuării expertizei, că nu este admisibil ca la stabilirea valorii terenului expropriat să se ia în calcul numai contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de intimată, care a depus la dosar doar contractele încheiate pentru prețul cel mai mic, dar a omis să depună vreun contract din categoria comparabilă cu terenul său, că deși în hotărâre se menționează că instanța i-a pus în vedere să depună înscrisuri în dovedirea pretențiilor, nu a avut posibilitatea cercetării arhivelor notariale.

Chiar și în aceste condiții, a procurat un contract din anul 2012, din care rezulta că în punctul Ostroveni «la Baltă» s-a vândut un teren cu prețul de 89,59 euro/mp. În mod greșit s-a reținut în expertiză că acesta este un teren superior, pentru că terenul ce i-a fost expropriat recurentului-reclamant se afla în zona A a orașului, astfel încât nu există categorie superioară. Contractele reținute spre comparație, privind terenuri din punctele «Troianu pasaj» și «Troianu deal», nu pot fi avute în vedere, deoarece au ca obiect terenuri de o valoare net inferioară, unul aflat la 2 km spre periferie, iar celălalt într-un loc greu accesibil, care necesită pentru folosire efectuarea unor lucrări de nivelare, drenaj, consolidare, etc. A susținut, de asemenea, că în mod greșit instanța de apel a reținut că terenul expropriat are categoria «fânețe», deși, în realitate, a avut destinația de curți-construcții.

De aceea, nu s-a respectat legea privind momentul evaluării și metoda legală de stabilire a valorii reale, respectiv metoda comparației directe. Așa cum reiese din motivarea hotărârii, pentru toți contestatorii expropriați s-a întocmit la Tribunalul Vâlcea un singur Dosar nr. 200/90/2010 - stabilindu-se prin expertiză valori identice pentru terenuri identice. Curtea de apel a disjuns dosarul în 28 de cauze, ajungând să acorde, fără nicio motivare logică, valori diferite de la o proprietate la alta. O ultimă critică a privit faptul că instanța de fond a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, deși nu este culpa reclamanților că sentința a fost anulată, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere.

Intimații-pârâți Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea și Municipiul Râmnicu Vâlcea au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând că în mod corect instanța de apel a avut în vedere valoarea terenului la data întocmirii raportului de expertiză și că rezultatul raportului de expertiză efectuat în cauză este consecința aplicării tuturor elementelor comparative prevăzute de lege, ca răspuns la obiectivele propuse de părți și completate de instanța de judecată. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 “La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.” În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte observă, mai întâi, că indiferent de momentul la care a avut loc exproprierea, legiuitorul impune calcularea valorii terenului expropriat la data la care raportul de expertiză a fost întocmit în cursul judecății.

În același timp, dispoziția instanței de apel în sensul refacerii raportului de expertiză și stabilirii despăgubirilor reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în funcție de prețurile cu care se vând în mod obișnuit terenurile de același fel în municipiul Râmnicu Vâlcea, potrivit Încheierii din 11 septembrie 2012, este dată în aplicarea aceleiași dispoziții legale. Constatându-se nulitatea sentinței instanței de fond, ca urmare a nesemnării minutei de către judecător, în mod firesc instanța superioară de fond a procedat la refacerea probatoriului administrat, pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt dedusă judecății.

Raportul de expertiză pe care instanța de apel și-a întemeiat concluziile a ținut seama de contractele de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică pentru terenuri situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, cu caracteristici asemănătoare cu terenul contestatorului, făcând o medie aritmetică a valorilor consemnate în aceste contracte, de 70 euro/mp. Mai mult, instanța a constatat că la momentul preluării efective, terenul expropriat avea o valoare de 68 euro/mp și că valoarea stabilită de experți este mult superioară celei propuse de expropriator, dar și decât cea minim permisă de birourile notariale pentru momentul de referință, care este de 20 euro/mp, respectiv de 90 RON/mp. Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica potrivit căreia au fost avute în vedere numai contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de intimați.

Prin Încheierea din 11 septembrie 2012 instanța a încuviințat probe cu înscrisuri pentru contestator. În condițiile art. 1169 C. civ. reclamantul avea obligația probării susținerilor sale. Mai mult, în Încheierea din 27 noiembrie 2012, instanța a respins obiecțiunile formulate de contestator la completarea raportului de expertiză întocmit în cauză, reținând că în privința contractelor revine părții sarcina de a depune la dosar contracte spre a fi utilizate în comparație, fie de a solicita instanței efectuarea de demersuri pentru a se prezenta și alte probe în stabilirea prețului pieței, ceea ce contestatorul nu a înțeles să facă, în condițiile art. 129 C. proc. civ.

Acest raționament rămâne în continuare valabil, recurentul-reclamant susținând în același mod ca și în fața instanței de apel că nu are calitatea de a solicita eliberarea de copii ale unor contracte de vânzare-cumpărare din arhiva intimatei, fără a proba însă că a făcut vreun demers în acest sens la o autoritate, ori fără a proba refuzul sau lipsa de răspuns la solicitările sale. Împrejurarea că în cele 28 de cauze disjunse din dosarul inițial s-a ajuns la stabilirea unor valori diferite nu reprezintă ignorarea practicii judiciare, așa cum susține recurentul-reclamant. Osebit de faptul că acesta nu reprezintă un motiv de nelegalitate, în condițiile art. 304 C. proc. civ., diferențele de valoare sunt date de situațiile de fapt diferite, dar și de probele administrate în fiecare cauză în parte.

Față de aceste argumente, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, cu privire la momentul evaluării și cu privire la criteriile de stabilire a valorii reale a bunului expropriat. Cât privește critica referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra respingerii de către tribunal a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată. Așa cum s-a arătat anterior, prin Decizia nr. 30 din 29 mai 2012 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a constatat nulitatea Sentinței nr. 1339 din 25 noiembrie a Tribunalului Vâlcea, astfel încât prin decizia pronunțată ca urmare a rejudecării fondurilor instanța de apel nu putea decât să se pronunțe, ea însăși, asupra cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.

Or, din lecturarea dispozitivului deciziei atacate, se observă că instanța l-a obligat pe intimat la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expert achitate de contestator în rejudecare. Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.V. împotriva Deciziei civile nr. 102 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM