ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4462/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1339 din 25

noiembrie 2011, Tribunalul Vâlcea, a admis contestația formulată de

contestatorii-expropriați C.I. și C.I.M., a dispus anularea H.C.L. nr. 222 din

31 iulie 2009 și H.C.L. nr. 252 din 31 iulie 2009 date de Municipiul Râmnicu

Vâlcea, în calitate de expropriator, iar intimații au fost obligați să acorde

contestatorilor (alături de alte persoane ale căror proprietăți au fost supuse

exproprierii), despăgubiri pentru terenurile expropriate conform

centralizatorului la raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic S.G. și

C.T., respectiv 22.750 euro, sau 98.000 RON, pentru 182 mp teren expropriat.

În motivare, prima

instanță a reținut că în vederea amenajării și modernizării străzilor A.S. și

I.M. din Râmnicu Vâlcea, Consiliul Local prin H.C.L. nr. 222 din 31 iulie 2009

a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a terenurilor și

construcțiilor, în vederea realizării investiției, propunându-se un preț de 50

euro/mp, în baza unei expertize efectuate la cererea expropriatorului.

Ulterior, prin H.C.L.

nr. 252 din 31 iulie 2009 (în realitate, din 26 august 2009), prima hotărâre a

fost modificată în sensul ca prețul propus pentru expropriere să fie de 27

euro/mp.

Cererea de chemare în

judecată a reclamanților C. a fost conexată la cererea formulată de

contestatorii M.V., S.N., P.A. și V.V. care au atacat aceleași hotărâri ale

Consiliului Local.

Împotriva sentinței,

la data de 6 ianuarie 2012, Municipiul Râmnicu Vâlcea și contestatorii C.

(alături de alți proprietari) au formulat apel, criticând soluția pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 8

mai 2012, instanța de apel a disjuns apelul formulat de contestatorii C.I. și

C.I.M. și de pârâtul Municipiul Râmnicu Vâlcea (în ce privește proprietatea

contestatorilor) de calea de atac promovată de ceilalți proprietari, având în

vedere starea de fapt distinctă a fiecărei proprietăți, apeluri ce au fost

înregistrate în dosarul de față.

Curtea de apel, din

oficiu, a pus în discuție excepția nulității sentinței pronunțate de tribunal

decurgând din lipsa semnăturii judecătorului cauzei ca și a mențiunii

pronunțării în ședință publică.

Prin Decizia civilă

nr. 33 din 29 iunie 2012 instanța de apel, admițând apelurile formulate de

contestatorii C.I. și C.I.M., precum și de intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea

prin Primar și Consiliul Local, a constatat nulitatea sentinței (în ce-i

privește pe apelanți) și a reținut cauza pentru judecata în fond.

Pentru a decide în

acest sens, instanța de apel a reținut că de pe minuta pronunțării, care se

întocmește cu prilejul deliberării, lipsește semnătura judecătorului.

Această lipsă este

sancționată de lege cu nulitatea, omisiune ce nu se poate complini prin

semnarea ulterioară precum în cazul exemplarelor originale ale hotărârii, date

fiind dispozițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

Nesemnarea minutei

împiedică realizarea controlului judiciar, în sensul verificării respectării

dispozițiilor imperative referitoare la pronunțarea hotărârii de către

judecătorul cauzei, situația fiind una dintre cele prevăzute de art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. în care vătămarea se presupune până la proba contrarie.

Cum dispozițiile ale

art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ. (forma actuală, potrivit textului

modificat prin Legea nr. 202/2010) nu mai permit desființarea hotărârii și

trimiterea spre rejudecare primei instanțe, pricina a fost reținută de instanța

de apel pentru evocarea fondului.

La același termen din

29 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești a încuviințat contestatorilor proba cu

înscrisuri pentru dovedirea categoriei de folosință a terenului, precum și a

zonei în care acesta este situat, proba cu expertiză tehnică judiciară pentru a

se lămuri situația terenului din litigiu la momentul exproprierii, suprafața

întregii proprietăți a contestatorului din zona afectată de expropriere,

categoria de folosință la momentul exproprierii, măsura în care a fost afectată

proprietatea contestatorilor prin suprafața preluată în domeniul public,

respectiv dacă restul rămas în proprietatea contestatorilor va suporta un spor

de valoare prin lucrările de utilitate publică ce au generat exproprierea.

În condițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994, republicată [normă de trimitere și în contextul art. 22

alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și

local], s-a pus în vedere comisiei formată din cei trei experți să stabilească

despăgubirile cuvenite contestatorilor, reprezentând valoarea reală a terenului

expropriat ce va fi determinată pe baza prețului cu care se vând în mod

obișnuit terenuri de același fel în Municipiul Râmnicu Vâlcea, la data

întocmirii raportului de expertiză, dar și daunele aduse proprietarului, în

funcție de afectarea folosinței, pentru cazul în care nu se constată un spor de

valoare, urmare a lucrărilor ce se vor realiza.

Prin Decizia civilă

nr. 31 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă,

pronunțată în evocarea fondului, s-a admis în parte contestația formulată de

contestatorii C.I. și C.I.M., s-a dispus modificarea în parte a Hotărârii nr.

121 din 5 noiembrie 2010 emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea - Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că s-a stabilit valoarea

despăgubirilor contestatorilor la 72 euro/mp, în echivalent RON la data plății,

respectiv, un total de 13.104 euro, din care deja s-a plătit în contul personal

al proprietarilor suma de 39.018,98 RON.; s-a respins cererea de despăgubire

pentru pomi fructiferi, viță de vie și gard; intimatul a fost obligat la plata

către contestatori a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, după

respingerea cererilor de suplimentare a onorariilor de experți formulate de

experții K.S. și C.C.; s-a dispus eliberarea onorariilor de câte 500 RON către

fiecare dintre cei trei experți.

Instanța de apel a

reținut că intimatul a întocmit și emis Hotărârea nr. 121 din 5 noiembrie 2010,

pe care contestatorii au înțeles să o atace în ce privește exproprierea

proprietății lor (potrivit precizării acțiunii de la dosar apel).

Prin această

hotărâre, după negocierile purtate cu cei vizați de măsura exproprierii,

Consiliul Local a stabilit un preț unitar de 50 de euro/mp pentru terenurile

supuse exproprierii, fără a distinge între acestea.

Experților numiți în

cauză li s-a fixat, potrivit celor de mai sus, sarcina de a stabili în concret valoarea

proprietății contestatorilor C.I. și C.I.M., ținându-se cont de

caracteristicile individuale ale terenului supus exproprierii.

Întrucât, într-o

primă etapă, cu nerespectarea dispozițiilor instanței, experții au stabilit o

valoare a terenului în funcție anunțurile de mică publicitate (ce nu dau

garanția unui preț real de circulație), instanța a dispus refacerea expertizei

și a pus în vedere experților întocmirea lucrării în raport de contracte de

vânzare-cumpărare, prezentate de părțile cauzei, referitoare la proprietăți

situate în aceeași zonă sau în zone apropiate, ori având aceleași

caracteristici, iar în măsura în care nu s-ar fi putut identifica asemenea

contracte, în funcție de prețurile minimal acceptate, potrivit legii, de

birourile notariale pentru zona în litigiu.

Noua lucrare

întocmită, având concluzii comune pentru toți cei trei experți, a evidențiat,

în funcție de criteriile fixate (ținând cont de contracte autentificate,

prezentate de către expropriator, în absența unora prezentate și de către

contestatori), valori de 56,52 euro/mp și, respectiv de 83,14 euro/mp, pentru

proprietăți similare celei a contestatorilor, dar și un preț de 77,38 de

euro/mp, pentru un teren de categorie superioară.

Pornind de la aceste

valori, experții au realizat o estimare a valorii unității metrice de 77 euro,

fără însă a se motiva sau indica vreun criteriu pentru care aceasta a fost

determinată la nivelul valorii pentru o proprietate de calitate superioară.

În aceste condiții,

instanța de apel a apreciat că prețul acceptabil pentru proprietatea

contestatorilor poate fi stabilit ca medie aritmetică a celor 3 valori,

ponderea având-o cele aferente unor proprietăți similare, anume 72 euro/mp

(suma între 56,52 euro/mp, 83,14 euro/mp și 77,38 euro/mp, împărțită la 3).

Rezultanta este

diferită de cea propusă de către expropriator (77 euro/mp), dar mai mare decât

cea permisă de către birourile notariale pentru momentul de referință, valoare

care este de 20 euro/mp, respectiv 90 RON/mp.

Prin contestația

formulată, cei doi proprietari s-au arătat nemulțumiți, în afară de prețul

propus cu titlu de despăgubire pentru teren și de lipsa oricărei despăgubiri

pentru plantația de viță-de-vie și pomi fructiferi ce s-ar fi aflat pe acesta,

dar și pentru un gard pe care l-ar fi construit cu autorizație legală, pe

același teren.

Verificându-se

înscrisurile întocmite în cadrul procedurilor administrative premergătoare

emiterii hotărârii de despăgubire, instanța de apel a constatat că niciodată,

în acea fază, proprietarii nu au pretins existența unor asemenea investiții,

pentru ca ele să poată face obiect al despăgubirilor.

Or, dispozițiile art.

27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabile și în cazul exproprierilor

pentru edificarea de drumuri publice, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii, despăgubirea acordată

de către instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și

nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană

interesată.

Cum obiect al

contestației formulate în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 îl

constituie hotărârea de stabilire a despăgubirii, este evident că obiectul

controlului jurisdicțional este limitat la modul de rezolvare al pretențiilor

formulate și rezolvate prin această hotărâre.

În aceste condiții,

instanța de apel a constatat a fi fondată în parte contestația formulată

împotriva Hotărârii nr. 121 din 5 noiembrie 2010 dată de Municipiul Râmnicu

Vâlcea, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în privința exproprierii

unei suprafețe de teren 182 metri pătrați, proprietatea contestatorilor C.I. și

C.I.M.; astfel, s-a dispus modificarea în parte a hotărârii contestate, în

sensul stabilirii valorii despăgubirii contestatorilor la cea de 72 euro/mp, în

echivalent în lei la data plății efective, respectiv, un total de 13.102 euro,

din care, potrivit Ordinului de plată nr. 1480 din 16 decembrie 2010, deja s-a

plătit direct în contul proprietarilor suma de 39.018,98 RON.

Totodată, prin

aceeași decizie, instanța de apel a respins cererea de suplimentare a

onorariilor de expertiză și, în consecință, a dispus eliberarea de către biroul

local de expertiză numai a sumelor inițial încuviințate și achitate de către

părți; s-a făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. pentru

cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți în apel.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, reclamanții C.I. și C.I.M. au declarat recurs, fără

ca aceștia să procedeze la indicarea vreunei teze de nelegalitate dintre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții reclamanți susțin că suma de 72 euro/mp nu

reflectă valoarea reală a terenului expropriat, ținând cont de zona în care

acesta se află, de categoria de folosință a acestuia (intravilan), dar și de

faptul că măsura exproprierii le afectează întreaga proprietate; pe de altă

parte, terenul este situat în zona de grad I pentru impozitare, similar celor

din centrul orașului.

Se mai arată de către

recurenți că pentru a se ajunge la acest preț, curtea de apel a făcut media

aritmetică a trei valori din contractele selectate aleatoriu, apreciate de

instanța ca fiind încheiate pentru terenuri similare celui expropriat în cauză.

Conform prevederilor

legale în cazul unei contestații privind cuantumul despăgubirilor pentru

expropriere, instanța numește o comisie de trei experți care să stabilească

valoarea reală a imobilului supus exproprierii, aplicând metoda comparației

directe.

În prima instanță,

Tribunalul Vâlcea a reținut în baza expertizei efectuate de comisia de experți

că prețul real ar fi de 125 euro/mp, stabilit prin aplicarea criteriilor legale

și recunoscut de către Primărie ca fiind un preț aproape de adevărata valoare a

terenului, recunoaștere ce rezultă din faptul că s-a încercat soluționarea

litigiului pe cale amiabilă, sens în care a adresat recurenților o invitație la

Primărie.

În etapa apelului

însă, instanța, judecând în fond, a procedat la numirea altor 3 experți pentru

evaluarea terenului; această comisie a aplicat și un spor de valoare de 5%

pentru poziția terenului; totodată, expertul C. în raportul de expertiză a

indicat dinamica pieței imobiliare din zonă, astfel: 230 euro în 2008, 200 euro

în 2009, 140 euro în 2010, 130 euro în 2011 și 123 euro în 2012, aspect însușit

și de ceilalți experți, de altfel; după aproximativ o luna însă, prin

completarea la raportul de expertiză, aceștia au susținut contrariul, în sensul

că piața imobiliară este în creștere.

Curtea de apel nu a

ținut cont nici de aceste concluzii și a dispus refacerea expertizei pentru

stabilirea valorii la data efectuării expertizei, ceea ce este un reper greșit,

întrucât recurenții au fost expropriați la data de 16 decembrie 2009, iar

faptul că procesul a durat până la acest moment nu a fost generat din culpa

lor.

Pe de altă parte, mai

susțin recurenții, comparabilele valorificate la momentul efectuării expertizei

trebuie să cuprindă terenuri de aceeași zonă, iar din nu zone inferioare, așa

cum greșit s-a procedat.

Recurenții consideră

inadmisibil ca experții să ia în calcul doar contracte de vânzare-cumpărare

puse la dispoziție de către intimat pentru a stabili prețul, fiind evident că

Primăria le-a pus la dispoziție doar contracte cu prețuri foarte mici și niciun

contract pentru terenuri dintr-o categorie comparabilă cu terenul expropriat.

În consecință,

apreciază că nu au fost respectate dispozițiile legale cu privire la criteriul

privind momentul la care trebuia realizată evaluarea și nici cel al metodei

legale de stabilire a valorii reale; de asemenea, instanța de apel nu a ținut

cont nici de practica judiciară depusă la dosar de către recurenți, anume

Decizia nr. 96A/2011 a Curții de Apel Pitești, prin care pentru suprafețe între

19 și 72 mp (fără deschidere) s-au acordat despăgubiri de 136 euro/mp.

Mai mult decât atât,

nu s-a făcut o evaluare cu privire la despăgubirile cuvenite pentru demolarea

gardului construit de recurenți cu autorizație legală, despăgubiri solicitate

încă de la debutul acestui proces.

Pe de altă parte,

prin motivele de apel (ca de altfel și în fața primei instanțe) recurenții

învederează că au solicitat cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu

procesual, dar acestea nu le-au fost acordate prin decizia recurată.

Prin concluziile

scrise transmise la dosar de către intimați pentru termenul de azi s-a invocat

excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor recurenților în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Excepția invocată

urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, în aplicarea dispozițiilor art. 306

alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că prin memoriul de recurs, recurenții

fac referiri la criteriile legale prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică [normă de trimitere în

contextul contestațiilor formulate în temeiul art. 9 alin. (3) din Legea nr.

198/2004, în vigoare la data exproprierii], invocând aplicarea greșită a

acestora de instanța de apel, după cum au pretins și neacordarea contravalorii

gardului cu titlu de prejudiciu produs prin expropriere, dar și neacordarea

cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță, susținându-se așadar,

ignorarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. pentru cheltuielile de judecată

efectuate la prima instanță.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că este posibilă evaluarea legalității deciziei recurate, din

perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât excepția nulității nu

va fi primită.

Recursul formulat

este însă nefondat.

Dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd în mod expres criteriile legale aplicate

în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, norma

invocată prevede în următorul sens: "La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia."

În consecință, textul

citat prevede cu valoare de criterii legale atât comparabilele de referință

(contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile similare din aceeași unitate

administrativ-teritorială), dar și reperul temporal al datei acestor

comparabile - data efectuării raportului de expertiză, după cum dispune ca în

cuantumul despăgubirilor să fie incluse și daunele aduse proprietarului sau

altor persoane îndreptățite prin măsura exproprierii.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a dispus efectuarea raportului de expertiză în condițiile

art. 25 din Legea nr. 33/1994, sancționând însă prin constatarea nulității

raportului inițial efectuat doar pe baza unor oferte imobiliare, astfel că s-a

dispus refacerea probei cu respectarea cerințelor legii, lucrarea fiind depusă

la dosar apel; în acest nou raport de expertiză, comisia de experți s-a

raportat la contracte de vânzare-cumpărare încheiate până la data efectuării

lucrării sau la un moment cât mai apropiat de aceasta (26 noiembrie 2012)

pentru terenuri pe cât posibil similare celui expropriat, comparabilele fiind

puse la dispoziția instanței și a experților de către pârâtul cauzei.

În aceste condiții,

în absența unor comparabile mai adecvate pentru respectarea strictă a

prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și pe care nimic nu se

opunea ca recurenții reclamanți să le pună la dispoziția instanței și a

experților, Înalta Curte constată că în speță s-a făcut o aplicare corectă a

textului analizat, iar recurenții se află în situația de a-și invoca propria

culpă; în plus, nici la acest moment procesual aceștia nu au procedat în

consecință, deși prevederile art. 305 C. proc. civ. permit administrarea unor

probe cu noi înscrisuri și în etapa recursului.

Totodată, art. 26

alin. (2) din același act normativ dispune în mod explicit că momentul temporal

de referință este cel al efectuării raportului de expertiză; cum această probă

a fost administrată de instanța de apel, apelul fiind o cale devolutivă de atac,

acest reper a fost corect identificat de curtea de apel ca fiind cel al

administrării probei în apel și care în speță este cel din data de 26 noiembrie

2012.

Or, instanța de apel,

valorificând concluziile raportului de expertiză întocmit în condițiile anterior

descrise, în mod legal a procedat la stabilirea despăgubirilor cuvenite

recurenților pentru terenul de 182 mp proprietatea lor, expropriat în cauză.

Se constată că

celelalte susțineri referitoare la categoria de folosință a terenului și la

aspecte privind aprecierea de către instanța de apel a concluziilor raportului

de expertiză reprezintă critici de netemeinicie, astfel că evaluarea lor nu

este posibil a fi realizată de această instanță de recurs, controlul

jurisdicțional în această etapă procesuală fiind exclusiv unul de legalitate.

În ce privește

neacordarea despăgubirilor cuvenite pentru gard, cu valoare de prejudiciu

produs prin expropriere, Înalta Curte constată că instanța de apel a respins

această solicitare (alături de cea constând în contravaloarea pomilor

fructiferi și a viței-de-vie) motivat de aceea că reclamanții, în cadrul

procedurii administrative, nu au indicat o asemenea componentă a despăgubirilor

și, drept urmare, nu au pretins-o în fața Comisiei de aplicare a Legii nr.

198/2004; totodată, s-a apreciat că această contestație formulată în condițiile

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 reprezintă o cale de atac, iar

evaluarea instanței nu poate excede limitelor etapei administrative și nu poate

privi decât legalitatea și temeinicia hotărârii contestate în instanță, emisă

în procedura anterioară, în speță, Hotărârea nr. 112 din 5 noiembrie 2010 a

Municipiului Râmnicu Vâlcea; în același timp, instanța a reținut și

impedimentul legal obiectiv stabilit prin dispozițiile art. 27 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 în sensul că despăgubirea acordată de către instanță nu poate

fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea

solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Înalta Curte constată

că prin susținerea recurenților referitoare la neacordarea contravalorii

gardului ridicat în condiții de legalitate, aceștia nu critică legalitatea

acestui raționament al instanței de apel, ci doar reclamă neacordarea și a

acestei componente a despăgubirilor, în condițiile în care limitarea

pretențiilor lor a fost motivată de instanța de apel, nefiind o simplă omisiune

de a analiza și această componentă a despăgubirilor pretinse prin cererea

formulată în primă instanță.

Referitor la

neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate la prima instanță, Înalta Curte

constată că prin motivele de apel reclamanții nu s-au referit explicit la

acestea, ci doar au pretins cheltuielile de judecată pe care le vor efectua în

apel.

În plus, prin

sentința tribunalului, anulată din motive procedurale de către instanța de apel

(lipsa semnăturii de pe minută a judecătorului cauzei și a mențiunii

pronunțării în ședință publică), decizia recurată în cauza de față fiind cea

finală, dată în evocarea fondului, cererea reclamanților privind acordarea

cheltuielilor de judecată a fost respinsă; ca atare, o astfel de soluție a

primei instanțe cu privire la soluționarea cererii accesorii privind

cheltuielile de judecată, în măsura în care se dorea reformarea soluției și din

acest punct de vedere, era necesar a fi criticată de către reclamanți în mod

explicit prin motivele de apel, date fiind limitele devoluțiunii în apel,

astfel cum acestea decurg din dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. -

"în limitele cererii de apel", instanța de apel va verifica

stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Cum aceștia nu au

procedat în acest sens, nu pot invoca o atare critică prin motivele de recurs,

întrucât formularea unor motive omisso medio este inadmisibilă.

Chiar dacă instanța

de apel prin decizia recurată a evocat fondul după aplicarea dispozițiilor art.

297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., anulând hotărârea primei instanțe și

procedura urmată, nu judecă ea însăși în primă instanță [nefiind dispusă

anularea sentinței pentru motiv de necompetență a tribunalului, cu reținerea

propriei competențe, în condițiile art. 297 alin. (1) prima teză], ci evocarea

fondul se realizează în etapa căii devolutive de atac.

Având în vedere cele

ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorii C.I. și C.I.M. împotriva Deciziei

nr. 31 din 12 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV