ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4944/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin contestația formulată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 8 octombrie 2009, de SC P.P. SRL împotriva Hotărârii 10 aprilie 2009, emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a solicitat exproprierea întregului teren pe care îl deține în Râmnicu Vâlcea, afectat de realizarea lucrării de utilitate publică „Amenajare cale de acces - Intrarea sudului”, cu stabilirea despăgubirilor pentru întreg terenul de circa 400 mp. La data de 1 iunie 2009, aceeași contestatoare, a formulat contestație împotriva Hotărârii din 8 mai 2009 a Comisiei de soluționare a întâmpinărilor constituită în baza Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 740/46/2009.

Prin sentința civilă nr. 164/F-C din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă, cauza fiind înregistrată, sub nr. 3692/90/2009, iar în ședința publică din data de 19 ianuarie 2010 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4236/90/2009 la Dosarul nr. 3692/90/2009. Prin sentința civilă nr. 429/03 mai 2011, a Tribunalului Vâlcea, s-a admis contestația formulată de contestatoarea SC P.P.

SRL, în contradictoriu cu intimații: Comisia de soluționare a întâmpinărilor constituită în baza Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar și B.C.R., s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 398 mp deținut de contestatoare în Râmnicu Vâlcea, cu anularea Hotărârii din 10 aprilie 2009 și cu obligarea intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, să achite contestatoarei 143.280 euro, cât rezultă din aplicarea prețului de 360 euro/mp, stabilit de primul raport de expertiză și s-a respins contestația împotriva Hotărârii din 8 mai 2009, ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Contestatoarea este proprietara terenului în suprafață de 398 mp situat în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, ce are ca vecini: la nord-est municipiul Râmnicu Vâlcea, la nord-vest alee acces municipiul Râmnicu Vâlcea, la sud-est municipiul Râmnicu Vâlcea și la sud-vest municipiul Râmnicu Vâlcea, în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat din 14 decembrie 2007 de B.N.P. B.C.M., iar prin Hotărârea din 10 aprilie 2009 (fila 5 Dosar nr. 4236/90/2009), s-a procedat la exproprierea terenului în suprafață de 120,09 mp, în scopul realizării lucrării de utilitate publică „Amenajare cale de acces - Intrarea sudului”, aprobându-se suma de 9607, 2 euro în favoarea contestatoarei, cu titlu de despăgubiri.

În raport de dispozițiile art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, instanța comparând concluziile expertizei efectuate în cauză cu oferta expropriatorului și cu cererile de despăgubire formulate de persoana nemulțumită, a stabilit valoarea despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren ocupată integral de intimată, la suma de 360 euro/mp pentru 398 mp, respectiv un total de 143.280 euro, conform primului raport de expertiză. Intimata B.C.R.

a fost introdusă în cauză pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, deoarece banii pe care trebuie să-i restituie contestatoarea provin din împrumut, dar și pentru faptul că terenul de 398 mp este ipotecat, iar susținerea cu privire la imposibilitatea exproprierii doar a suprafeței de 120 mp, deoarece tot terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare a fost folosit de intimată pe de o parte, ca loc de joacă și parcare, iar, pe de altă parte, diferența de teren nu mai poate fi folosită pentru scopul în care s-a emis certificatul de urbanism eliberat de aceeași intimată, a fost înlăturată.

Prin Decizia nr. 23 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, cu opinie majoritară s-a admis apelul declarat de intimatul municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 429 din data de 3 mai 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a schimbat sentința, în parte, în sensul că s-a respins cererea de expropriere a întregii suprafețe de teren și s-a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 14.760 euro, în lei la data plății, pentru suprafața de 120 mp., respectiv 123 euro/mp, sumă din care se scade cea deja plătită. Apelantul a fost obligat să plătească diferențele de onorarii expertiză, așa cum au fost încuviințate, respectiv: 500 lei pentru fiecare dintre experții: F.O.

și H.D. și 400 lei, pentru expertul C.M., intimata-contestatoare a fost obligată să plătească apelantului, suma de 2.900 lei, cheltuieli de judecată, menținându-se în rest sentința de la fond. Pentru a hotărî astfel, s-au avut în vedere următoarele considerente: Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea din 30 noiembrie 2007 s-a aprobat inițierea procedurilor în vederea declarării utilității publice a lucrării „Amenajare cale de acces din Calea lui Traian, zona Peco Rompetrol, până la pasajul B.A.”, paralel cu calea ferată”, identificate conform planului de situație anexat (filele 51-53, Dosar nr. 740/46/2009 al Curții de Apel Pitești). Prin Hotărârea Consiliului Local din 2007, s-a aprobat traseul propus prin studiul de prefezabilitate, traseu ce viza, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, zona achiziției, un preț de 80 euro/mp (277 lei/mp) pentru terenurile situate pe str. F., unde este situat și terenul în litigiu.

Ulterior adoptării acestei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, contestatoarea a cumpărat terenul în litigiu, prin contractul de vânzare - cumpărare din 14 decembrie 2007 (filele 3-4, din dosarul amintit anterior), respectiv suprafața de 398 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, la prețul de 190.000 euro, pentru care a susținut că a încheiat contractul de credit din 27 decembrie 2007 (fila 5-7, același dosar), cu SC B.C.R. SA - Centrul de Afaceri Corporate Vâlcea, pentru diferența de preț de 170.000 euro încheindu-se, la aceeași dată, și contractul de garanție imobiliară fără deposedare.

Nu s-a putut reține totala bună-credință a contestatoarei, atunci când a optat pentru dobândirea, la un preț cu mult peste cel cu care se tranzacționau, la acel moment, terenuri în aceeași zonă, actele fiind încheiate fără solicitarea și obținerea certificatului de urbanism pentru informare prevăzut de normele legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare–cumpărare și recomandat în cazul încheierii creditului ipotecar dintre contestatoare și B.C.R. Vâlcea. În atare situație, societatea contestatoare a achiziționat un teren cu interdicții și restricții de construire, situație în care apelantul nu poate fi obligat să o despăgubească pentru eventualul prejudiciu încercat.

S-a constatat întemeiată critica privind greșita expropriere a întregii suprafețe de 398 mp., formulată de intimat, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2008 sub imperiul căreia a fost luată măsura nepermițând controlul jurisdicțional decât în ceea ce privește întinderea despăgubirii, nu și sub aspectul extinderii măsurii trecerii în proprietatea statului și asupra părților de proprietate situate în afara culoarului de expropriere, situație ce se constituie într-o excepție de la dispozițiile generale ce guvernează procedură de expropriere, înscrise în Legea nr. 33/1994. Cum, apelantul, în subsidiar a solicitat omologarea ultimului raport de expertiză tehnică, care a stabilit o valoare de 123 euro/mp, pentru suprafața de 120 mp, precizând că instanța poate să stabilească o valoare medie între 80 euro/mp.

și 123 euro/mp, cu deducerea sumei plătite la data exproprierii, s-a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 14.760 euro, doar pentru suprafața de 120 m 2 , din care se va scădea suma deja plătită. Referitor la pretinsa parcare aflată pe diferența de teren care nu face obiectul exproprierii s-a constatat faptul că această parcare se află în realitate pe culoarul de expropriere, fiind cuprinsă în suprafața de 120,09 mp, potrivit schiței de plan anexa 1 (fila 197), iar pentru celelalte zone în care au fost marcate spații de parcare, aflate pe terenul rămas în afara exproprierii, s-a reținut că nu s-a procedat la autorizarea executării lor pentru expropriator, dimpotrivă, asupra acestora s-a exercitat un act de folosință de către locatarii din blocurile învecinate, în lipsa unor semne exterioare de semnalizare a existenței unei proprietăți private.

În opinia minoritară, s-a susținut admiterea apelului, numai în ceea ce privește evaluarea terenului în suprafață de 398 mp, și anume de 200 euro/mp, respectiv suma totală de 79.600 euro, echivalentul în lei, la data plății efective. Contestatoarea SC P.P. SRL a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 23/2013 pronunțată la 31 ianuarie 2013 de Curtea de Apel Pitești, prin care a solicitat casarea deciziei și rejudecarea cauzei pe fond, urmând a se dispune exproprierea întregii suprafețe de 398 mp deținută de către societatea contestatoare în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea afectat de realizarea lucrării de utilitate publica „Amenajare cale de acces-Intrarea Sudului" și stabilirea despăgubirii pentru întreg terenul în raport de prețul la care a fost achiziționat acest teren de către societate, obligând Municipiul Râmnicu Vâlcea la plata acestei sume către societatea contestatoare.

1. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

s-a susținut că instanța de apel, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora "Exproprierea de imobile în tot sau în parte se face numai pentru caz de utilitate, publică după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească” și o interpretare greșită a dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că:"In cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală instanța va aprecia, în raport de situația reală dacă exproprierea parțială este posibilă, în caz contrar va dispune exproprierea totală". Instanța de apel ignorând situația de fapt dar și de drept, respectiv exproprierea realizată în fapt, de către apelanta-parată, pentru toată suprafața de teren 398 mp, prin construirea de către aceasta din urma conform autorizației de construire din 26 noiembrie 2011 și a certificatului de urbanism din 26 noiembrie 2009 a unui imobil-parcare betonată, astfel cum acesta se prezintă și la acest moment, a apreciat ca fiind inoportună exproprierea întregii suprafețe de teren, deși există la dosarul instanței de apel: Autorizația de construcție, Certificatul de urbanism-filele 111-119 dosar prima instanța, planșe foto precum și constatările experților desemnați în acest sens.

Față de imposibilitatea obiectivă de a mai folosi în vreun fel, diferența de teren în suprafața de 277,91 mp, aceasta fără a mai lua în calcul scopul pentru care a fost achiziționat acest teren, s-a arătat că este vădită necesitatea exproprierii întregii suprafețe de teren, cu atât mai mult cu cât apelanta-parată a precizat în mod clar în fața instanței de apel, în ședința din 27 aprilie 2012, că intimata-contestatoare a fost expropriată în fapt de întreaga suprafață de teren în scopul edificării imobilului-parcare publică, deci pentru un interes exclusiv de utilitate publică, indicând în acest sens Certificatul de urbanism și Autorizația de Construcție. În condițiile în care s-a procedat la exproprierea în fapt a întregii suprafețe de teren, în mod total greșit instanța de apel a apreciat, fără a și motiva în concret, oportunitatea respingerii capătului de cerere privind exproprierea întregii suprafețe de teren.

Soluția dată de instanță în ceea ce privește respingerea exproprierii întregii suprafețe de teren, a avut impact și asupra capătului de cerere privind despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul suferit în concret, intimata-contestatoare fiind în imposibilitate de a-și exercita atributele dreptului de proprietate asupra terenului în modalitatea avută în vedere la achiziționarea acestuia. În sprijinul celor arătate, recurenta contestatoare a invocat și cauza Burghelea contra României, similară celei deduse judecații, în ceea ce privește exproprierea în fapt a unui teren, și în care s-a constatat o încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 privind dreptul de proprietate al terenului.

S-a mai susținut că nu poate să fie luat în considerare, faptul că intimata contestatoare, ar fi trebuit să cunoască conținutul Hotărârea Consiliului Local din 30 noiembrie 2007, invocat de instanța de apel pentru motivarea deciziei recurate, dat fiind faptul că prin aceasta s-a aprobat inițierea procedurilor de declarare a utilității publice a lucrării „Amenajare cale de acces-Intrarea Sudului", iar definitivarea procedurii de expropriere a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local din 30 octombrie 2008. Ori contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 14 decembrie 2007, dată la care nu existau elemente suficiente pentru a cunoaște daca zona în care se afla terenul va fi subiectul exproprierii sau nu, cu mult înainte de adoptarea Hotărârea Consiliului Local.

În limita principiului disponibilității, s-a arătat că instanța de apel, nu putea să stabilească un alt cadru legal în apel sau să invoce cereri noi inadmisibile atâta vreme cât a fost investită cu o contestația împotriva Hotărârii din 10 aprilie 2009 emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea. Cu privire la despăgubiri, s-a arătat că acestea se compun din valoarea reală a imobilului expropriat, respectiv, valoarea înscrisă în contractul de vânzare cumpărare de 190.000 euro, sumă achitată cu ajutorul unui credit bancar luat de la B.C.R. Sucursala Râmnicu Vâlcea, fapt dovedit în cauză, dar și prejudiciul cauzat proprietarului prin măsura exproprierii respectiv daunele aduse, daune dovedite în cauza prin înscrisurile depuse de către societatea noastră și care confirmă, fără putință de tăgadă, suma de 190.000 euro.

Recursul este fondat în limita următoarelor considerente: Conform art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8 precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului, prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În conformitate cu art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală. În cauza de față, contestatoarea solicită exproprierea întregului teren pe care îl deține, deoarece toată suprafața de 398 mp este afectată de lucrările de realizare a lucrării de utilitate publică, nu doar cea de 120,09 mp expropriată, și stabilirea de despăgubiri pentru întregul teren.

În raport de dispozițiile legale menționate, în cazul în care nu se poate dispune exproprierea doar pentru o parte din suprafața de teren ce aparține proprietarului, instanța de judecată va stabili, în concret, în funcție de situația terenului în litigiu, dacă se impune exproprierea întregii suprafețe de teren, cu obligația de despăgubire ce decurge din dispozițiile art. 26 din aceeași Lege. Reprezentantul intimatului Municipiul Râmnicu Vâlcea, în ședința publică din 27 aprilie 2012, cu ocazia dezbaterilor a precizat că terenul în suprafață de 277,91 mp a fost asfaltat în fapt în anul 2010, însă lucrările au început în anul 2009 odată cu exproprierea întregului teren, pe care însă nu și l-a însușit în proprietate.

Din această precizare, din actele aflate la dosarul cauzei, precum și din completarea la raportul de expertiză, efectuat în cauză, fila 48, dosar apel, rezultă că din terenul de 398 mp cumpărați prin contractul de vânzare cumpărare din 14 decembrie 2007, s-a expropriat suprafața de 120,09 mp și a rămas suprafața de 277, 91 mp, teren care este betonat și amenajat ca parcare și nu poate fi utilizat de recurenta contestatoare, pentru că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a obținut certificatul de urbanism din 26 noiembrie 2009, fila 114, dosar apel, pentru amenajarea acestei parcări și autorizația de construire din 26 noiembrie 2011, fila 111, dosar apel.

Așa fiind, se constată că instanța de apel nu a lămurit situația de fapt sub aspectul exproprierii de fapt a terenului rămas în proprietatea recurentei contestatoare, reținând în mod greșit că în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2008 nu este permis controlul jurisdicțional decât în ceea ce privește întinderea despăgubirilor nu și sub aspectul întinderii dreptului de proprietate. Procedând în acest fel, instanța de apel a încălcat, pe lângă dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 și principiul disponibilității părților stabilind un alt cadrul legal decât cel cu care a fost investită. În considerarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată. În egală măsură, instanța de apel nu putea ignora dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. care stabilesc în mod explicit că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Pentru cele arătate, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, pentru ca instanța de trimitere să verifice susținerile recurentei contestatoare cu privire la exproprierea realizată în fapt, de către apelanta-pârată, pentru suprafața rămasă după exproprierea suprafeței de 120,09 mp, prin construirea de către aceasta din urmă, a unei parcări pentru locatarii blocurilor învecinate, conform autorizației de construire și a certificatului de urbanism, aspect reținut și în completările raportului de expertiză.

Doar după stabilirea situației de fapt, instanța va putea aplica corect legea incidentă cauzei și drept consecință, va putea proceda la acordarea despăgubirilor solicitate. Nefiind lămurită situația de fapt sub acest aspect esențial, Înalta Curte nu poate verifica aplicarea corectă a legii. Față de cele menționate se constată că aspectele de nelegalitate invocate cu privire la modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru terenul solicitat ce se solicită a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată. Prin urmare, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a analiza incidența condițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea SC P.P. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 23 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.