ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4944/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4944/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei

de față constată următoarele:

Prin contestația

formulată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 8 octombrie 2009, de SC P.P.

SRL împotriva Hotărârii 10 aprilie 2009, emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a

solicitat exproprierea întregului teren pe care îl deține în Râmnicu Vâlcea,

afectat de realizarea lucrării de utilitate publică „Amenajare cale de acces -

Intrarea sudului”, cu stabilirea despăgubirilor pentru întreg terenul de circa

400 mp.

La data

de 1 iunie 2009, aceeași contestatoare, a formulat contestație împotriva

Hotărârii din 8 mai 2009 a Comisiei de soluționare a întâmpinărilor constituită

în baza Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea în aplicarea dispozițiilor Legii nr.

33/1994, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. 740/46/2009.

Prin sentința

civilă nr. 164/F-C din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Pitești a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția civilă,

cauza fiind înregistrată, sub nr. 3692/90/2009, iar în ședința publică din data

de 19 ianuarie 2010 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 4236/90/2009 la Dosarul

nr. 3692/90/2009.

Prin

sentința civilă nr. 429/03 mai 2011, a Tribunalului Vâlcea, s-a admis

contestația formulată de contestatoarea SC P.P. SRL, în contradictoriu cu

intimații: Comisia de soluționare a întâmpinărilor constituită în baza

Hotărârii Consiliului Județean Vâlcea, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar și

B.C.R., s-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 398 mp deținut de

contestatoare în Râmnicu Vâlcea, cu anularea Hotărârii din 10 aprilie 2009 și

cu obligarea intimatul Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, să achite

contestatoarei 143.280 euro, cât rezultă din aplicarea prețului de 360 euro/mp,

stabilit de primul raport de expertiză și s-a respins contestația împotriva Hotărârii

din 8 mai 2009, ca rămasă fără obiect.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatoarea

este proprietara terenului în suprafață de 398 mp situat în Râmnicu Vâlcea,

județul Vâlcea, ce are ca vecini: la nord-est municipiul Râmnicu Vâlcea, la

nord-vest alee acces municipiul Râmnicu Vâlcea, la sud-est municipiul Râmnicu

Vâlcea și la sud-vest municipiul Râmnicu Vâlcea, în baza actului de

vânzare-cumpărare autentificat din 14 decembrie 2007 de B.N.P. B.C.M., iar prin

Hotărârea din 10 aprilie 2009 (fila 5 Dosar nr. 4236/90/2009), s-a procedat la

exproprierea terenului în suprafață de 120,09 mp, în scopul realizării lucrării

de utilitate publică „Amenajare cale de acces - Intrarea sudului”, aprobându-se

suma de 9607, 2 euro în favoarea contestatoarei, cu titlu de despăgubiri.

În

raport de dispozițiile art. 26 și 27 din Legea nr. 33/1994, instanța comparând

concluziile expertizei efectuate în cauză cu oferta expropriatorului și cu

cererile de despăgubire formulate de persoana nemulțumită, a stabilit valoarea

despăgubirilor pentru întreaga suprafață de teren ocupată integral de intimată,

la suma de 360 euro/mp pentru 398 mp, respectiv un total de 143.280 euro,

conform primului raport de expertiză.

Intimata

B.C.R. a fost introdusă în cauză pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă,

deoarece banii pe care trebuie să-i restituie contestatoarea provin din

împrumut, dar și pentru faptul că terenul de 398 mp este ipotecat, iar susținerea

cu privire la imposibilitatea exproprierii doar a suprafeței de 120 mp,

deoarece tot terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare a fost folosit de

intimată pe de o parte, ca loc de joacă și parcare, iar, pe de altă parte, diferența

de teren nu mai poate fi folosită pentru scopul în care s-a emis certificatul

de urbanism eliberat de aceeași intimată, a fost înlăturată.

Prin Decizia

nr. 23 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă, cu opinie majoritară s-a admis apelul declarat de intimatul municipiul

Râmnicu Vâlcea, prin primar, împotriva sentinței civile nr. 429 din data de 3

mai 2011, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a schimbat sentința, în parte, în

sensul că s-a respins cererea de expropriere a întregii suprafețe de teren și

s-a stabilit valoarea despăgubirii la suma de 14.760 euro, în lei la data

plății, pentru suprafața de 120 mp., respectiv 123 euro/mp, sumă din care se

scade cea deja plătită.

Apelantul

a fost obligat să plătească diferențele de onorarii expertiză, așa cum au fost

încuviințate, respectiv: 500 lei pentru fiecare dintre experții: F.O. și H.D.

și 400 lei, pentru expertul C.M., intimata-contestatoare a fost obligată să

plătească apelantului, suma de 2.900 lei, cheltuieli de judecată, menținându-se

în rest sentința de la fond.

Pentru a

hotărî astfel, s-au avut în vedere următoarele considerente:

Prin

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea din 30 noiembrie 2007

s-a aprobat inițierea procedurilor în vederea declarării utilității publice a

lucrării „Amenajare cale de acces din Calea lui Traian, zona Peco Rompetrol,

până la pasajul B.A.”, paralel cu calea ferată”, identificate conform planului

de situație anexat (filele 51-53, Dosar nr. 740/46/2009 al Curții de Apel

Pitești).

Prin Hotărârea

Consiliului Local din 2007, s-a aprobat traseul propus prin studiul de

prefezabilitate, traseu ce viza, la data încheierii contractului de vânzare

cumpărare, zona achiziției, un preț de 80 euro/mp (277 lei/mp) pentru

terenurile situate pe str. F., unde este situat și terenul în litigiu.

Ulterior

adoptării acestei hotărâri de către Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea,

contestatoarea a cumpărat terenul în litigiu, prin contractul de vânzare -

cumpărare din 14 decembrie 2007 (filele 3-4, din dosarul amintit anterior),

respectiv suprafața de 398 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, jud. Vâlcea, la prețul

de 190.000 euro, pentru care a susținut că a încheiat contractul de credit din

27 decembrie 2007 (fila 5-7, același dosar), cu SC B.C.R. SA - Centrul de

Afaceri Corporate Vâlcea, pentru diferența de preț de 170.000 euro

încheindu-se, la aceeași dată, și contractul de garanție imobiliară fără

deposedare.

Nu s-a

putut reține totala bună-credință a contestatoarei, atunci când a optat pentru

dobândirea, la un preț cu mult peste cel cu care se tranzacționau, la acel

moment, terenuri în aceeași zonă, actele fiind încheiate fără solicitarea și

obținerea certificatului de urbanism pentru informare prevăzut de normele

legale în vigoare la data încheierii contractului de vânzare–cumpărare și

recomandat în cazul încheierii creditului ipotecar dintre contestatoare și B.C.R.

Vâlcea.

În atare

situație, societatea contestatoare a achiziționat un teren cu interdicții și

restricții de construire, situație în care apelantul nu poate fi obligat să o

despăgubească pentru eventualul prejudiciu încercat.

S-a

constatat întemeiată critica privind greșita expropriere a întregii suprafețe

de 398 mp., formulată de intimat, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2008

sub imperiul căreia a fost luată măsura nepermițând controlul jurisdicțional

decât în ceea ce privește întinderea despăgubirii, nu și sub aspectul

extinderii măsurii trecerii în proprietatea statului și asupra părților de

proprietate situate în afara culoarului de expropriere, situație ce se

constituie într-o excepție de la dispozițiile generale ce guvernează procedură

de expropriere, înscrise în Legea nr. 33/1994.

Cum,

apelantul, în subsidiar a solicitat omologarea ultimului raport de expertiză

tehnică, care a stabilit o valoare de 123 euro/mp, pentru suprafața de 120 mp,

precizând că instanța poate să stabilească o valoare medie între 80 euro/mp. și

123 euro/mp, cu deducerea sumei plătite la data exproprierii, s-a stabilit valoarea

despăgubirii la suma de 14.760 euro, doar pentru suprafața de 120 m

2

,

din care se va scădea suma deja plătită.

Referitor la pretinsa parcare aflată pe diferența de teren care nu

face obiectul exproprierii s-a constatat faptul că această parcare se află în

realitate pe culoarul de expropriere, fiind cuprinsă în suprafața de 120,09 mp,

potrivit schiței de plan anexa 1 (fila 197), iar pentru celelalte zone în care

au fost marcate spații de parcare, aflate pe terenul rămas în afara

exproprierii, s-a reținut că nu s-a procedat la autorizarea executării lor

pentru expropriator, dimpotrivă, asupra acestora s-a exercitat un act de

folosință de către locatarii din blocurile învecinate, în lipsa unor semne

exterioare de semnalizare a existenței unei proprietăți private.

În opinia minoritară, s-a susținut admiterea apelului, numai în

ceea ce privește

evaluarea

terenului în suprafață de 398 mp, și anume de 200 euro/mp, respectiv suma

totală de 79.600 euro, echivalentul în lei, la data plății efective.

Contestatoarea

SC P.P. SRL a formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 23/2013 pronunțată la

31 ianuarie 2013 de Curtea de Apel Pitești, prin care a solicitat casarea

deciziei și rejudecarea cauzei pe fond, urmând a se dispune exproprierea

întregii suprafețe de 398 mp deținută de către societatea contestatoare în Râmnicu

Vâlcea, județul Vâlcea afectat de realizarea lucrării de utilitate publica

„Amenajare cale de acces-Intrarea Sudului" și stabilirea despăgubirii

pentru întreg terenul în raport de prețul la care a fost achiziționat acest

teren de către societate, obligând Municipiul Râmnicu Vâlcea la plata acestei

sume către societatea contestatoare.

raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. s-a susținut că

instanța de apel, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

33/1994, potrivit cărora "Exproprierea de imobile în tot sau în parte se

face numai pentru caz de utilitate, publică după o dreaptă și prealabilă

despăgubire, prin hotărâre judecătorească” și o interpretare greșită a dispozițiilor

art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că:"In cazul în care

expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren, iar proprietarul

cere instanței exproprierea totală instanța va aprecia, în raport de situația

reală dacă exproprierea parțială este posibilă, în caz contrar va dispune

exproprierea totală".

Instanța de apel ignorând situația de fapt

dar și de drept, respectiv exproprierea realizată în fapt, de către

apelanta-parată, pentru toată suprafața de teren 398 mp, prin construirea de

către aceasta din urma conform autorizației de construire din 26 noiembrie 2011

și a certificatului de urbanism din 26 noiembrie 2009 a unui imobil-parcare

betonată, astfel cum acesta se prezintă și la acest moment, a apreciat ca fiind

inoportună exproprierea întregii suprafețe de teren, deși există la dosarul

instanței de apel: Autorizația de construcție, Certificatul de urbanism-filele

111-119 dosar prima instanța, planșe foto precum și constatările experților

desemnați în acest sens.

Față

de imposibilitatea obiectivă de a mai folosi în vreun fel, diferența de teren în

suprafața de 277,91 mp, aceasta fără a mai lua în calcul scopul pentru care a

fost achiziționat acest teren, s-a arătat că este vădită necesitatea

exproprierii întregii suprafețe de teren, cu atât mai mult cu cât

apelanta-parată a precizat în mod clar în fața instanței de apel, în ședința

din 27 aprilie 2012, că intimata-contestatoare a fost expropriată în fapt de întreaga

suprafață de teren în scopul edificării imobilului-parcare publică, deci pentru

un interes exclusiv de utilitate publică, indicând în acest sens Certificatul

de urbanism și Autorizația de Construcție.

În

condițiile în care s-a procedat la exproprierea în fapt a întregii suprafețe de

teren, în mod total greșit instanța de apel a apreciat, fără a și motiva în

concret, oportunitatea respingerii capătului de cerere privind exproprierea întregii

suprafețe de teren.

Soluția

dată de instanță în ceea ce privește respingerea exproprierii întregii suprafețe

de teren, a avut impact și asupra capătului de cerere privind despăgubirea

cuvenită pentru prejudiciul suferit în concret, intimata-contestatoare fiind în

imposibilitate de a-și exercita atributele dreptului de proprietate asupra

terenului în modalitatea avută în vedere la achiziționarea acestuia.

În

sprijinul celor arătate, recurenta contestatoare a invocat și cauza Burghelea

contra României, similară celei deduse judecații, în ceea ce privește

exproprierea în fapt a unui teren, și în care s-a constatat o încălcarea

flagrantă a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 privind dreptul de

proprietate al terenului.

S-a

mai susținut că nu poate să fie luat în considerare, faptul că intimata

contestatoare, ar fi trebuit să cunoască conținutul Hotărârea Consiliului Local

din 30 noiembrie 2007, invocat de instanța de apel pentru motivarea deciziei

recurate, dat fiind faptul că prin aceasta s-a aprobat inițierea procedurilor

de declarare a utilității publice a lucrării „Amenajare cale de acces-Intrarea

Sudului", iar definitivarea procedurii de expropriere a fost aprobată prin

Hotărârea Consiliului Local din 30 octombrie

2008.

Ori contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat la data de 14

decembrie 2007, dată la care nu existau elemente suficiente pentru a cunoaște

daca zona în care se afla terenul va fi subiectul exproprierii sau nu, cu mult

înainte de adoptarea Hotărârea Consiliului Local.

În

limita principiului disponibilității, s-a arătat că instanța de apel, nu putea

să stabilească un alt cadru legal în apel sau să invoce cereri noi inadmisibile

atâta vreme cât a fost investită cu o contestația împotriva Hotărârii din 10

aprilie 2009 emisă de Municipiul Râmnicu Vâlcea.

Cu

privire la despăgubiri, s-a arătat că acestea se compun din valoarea reală a

imobilului expropriat, respectiv, valoarea înscrisă în contractul de vânzare

cumpărare de 190.000 euro, sumă achitată cu ajutorul unui credit bancar luat de

la B.C.R. Sucursala Râmnicu Vâlcea, fapt dovedit în cauză, dar și prejudiciul

cauzat proprietarului prin măsura exproprierii respectiv daunele aduse, daune

dovedite în cauza prin înscrisurile depuse de către societatea noastră și care

confirmă, fără putință de tăgadă, suma de 190.000 euro.

Recursul

este fondat în limita următoarelor considerente:

Conform art. 9 din

Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute

la art. 8 precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

hotărârii guvernului, prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de

la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins,

în tot sau în parte, cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate

cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27

din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

În conformitate cu art.

24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere

exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul

cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația

reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune

exproprierea totală.

În

cauza de față, contestatoarea solicită exproprierea întregului teren pe care îl

deține, deoarece toată suprafața de 398 mp este afectată de lucrările de

realizare a lucrării de utilitate publică, nu doar cea de 120,09 mp expropriată,

și stabilirea de despăgubiri pentru întregul teren.

În

raport de dispozițiile legale menționate, în cazul în care nu se poate dispune

exproprierea doar pentru o parte din suprafața de teren ce aparține

proprietarului, instanța de judecată va stabili, în concret, în funcție de

situația terenului în litigiu, dacă se impune exproprierea întregii suprafețe

de teren, cu obligația de despăgubire ce decurge din dispozițiile art. 26 din

aceeași Lege.

Reprezentantul

intimatului Municipiul Râmnicu Vâlcea, în ședința publică din 27 aprilie 2012,

cu ocazia dezbaterilor a precizat că terenul în suprafață de 277,91 mp a fost

asfaltat în fapt în anul 2010, însă lucrările au început în anul 2009 odată cu

exproprierea întregului teren, pe care însă nu și l-a însușit în proprietate.

Din

această precizare, din actele aflate la dosarul cauzei, precum și din completarea

la raportul de expertiză, efectuat în cauză, fila 48, dosar apel, rezultă că din

terenul de 398 mp cumpărați prin contractul de vânzare cumpărare din 14

decembrie 2007, s-a expropriat suprafața de 120,09 mp și a rămas suprafața de

277, 91 mp, teren care este betonat și amenajat ca parcare și nu poate fi

utilizat de recurenta contestatoare, pentru că Primăria Municipiului Râmnicu

Vâlcea a obținut certificatul de urbanism din 26 noiembrie 2009, fila 114,

dosar apel, pentru amenajarea acestei parcări și autorizația de construire din 26

noiembrie 2011, fila 111, dosar apel.

Așa

fiind, se constată că instanța de apel nu a lămurit situația de fapt sub

aspectul exproprierii de fapt a terenului rămas în proprietatea recurentei

contestatoare, reținând în mod greșit că în raport de dispozițiile art. 9 din Legea

nr. 198/2008 nu este permis controlul jurisdicțional decât în ceea ce privește

întinderea despăgubirilor nu și sub aspectul întinderii dreptului de

proprietate.

Procedând

în acest fel, instanța de apel a încălcat, pe lângă dispozițiile art. 24 alin.

(4) din Legea nr. 33/1994 și principiul disponibilității părților stabilind un

alt cadrul legal decât cel cu care a fost investită.

În considerarea

principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, hotărârea atacată a

fost dată cu încălcarea prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât

în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de

chemare în judecată.

În egală măsură,

instanța de apel nu putea ignora dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

care stabilesc în mod explicit că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc

numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Pentru

cele arătate, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre

rejudecare, pentru ca instanța de trimitere să verifice susținerile recurentei

contestatoare cu privire la exproprierea realizată în fapt, de către

apelanta-pârată, pentru suprafața rămasă după exproprierea suprafeței de 120,09

mp, prin construirea de către aceasta din urmă, a unei parcări pentru locatarii

blocurilor învecinate, conform autorizației de construire și a certificatului

de urbanism, aspect reținut și în completările raportului de expertiză.

Doar după

stabilirea situației de fapt, instanța va putea aplica corect legea incidentă

cauzei și drept consecință, va putea proceda la acordarea despăgubirilor

solicitate.

Nefiind lămurită

situația de fapt sub acest aspect esențial, Înalta Curte nu poate verifica

aplicarea corectă a legii.

Față de

cele menționate se constată că aspectele de nelegalitate invocate cu privire la

modalitatea de calcul a despăgubirilor pentru terenul solicitat ce se solicită

a fi expropriat nu se impune a mai fi analizată.

Prin

urmare, pe temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a analiza incidența condițiilor art.

24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de contestatoarea SC P.P. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei

nr. 23 din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2013.