ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2013

Procedura derulată de prima instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. "P.T." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA) solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună: - rezilierea contractelor de concesiune nr. X, nr. Y și nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003; - obligarea pârâților să primească zonele concesionate și întreaga documentație tehnică referitoare la obiectul concesiunii și să-i restituie garanțiile aferente concesiunii. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele aspecte: Solicitarea de reziliere a contractelor aflate în discuție se întemeiază pe culpa exclusivă a concedentului, care a evoluat de la simpla afectare a principiului echilibrului financiar al concesiunii până la culpa gravă, prin încălcarea principiului continuității asigurării exploatării serviciului public. În concret, autoritatea concedentă nu și-a îndeplinit obligațiile de a-i notifica apariția oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor sale, de a nu modifica unilateral contractele de concesiune și de a nu-i tulbura exercițiul drepturilor rezultate din aceste convenții. Mai mult decât atât, autoritatea concedentă a încălcat obligația de informare/comunicare cu celeritate a documentației aferente concesiunii, obligația de sprijinire a concesionarului în executarea propriilor obligații, precum și obligația respectării principiilor de loialitate și cooperare în contracte. Pârâții au formulat întâmpinări în cauză: a) Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe capătul de cerere referitor la rezilierea contractelor de concesiune, întrucât nu are calitatea de parte contractantă. Totodată, pârâtul a solicitat respingerea capetelor de cerere privind restituirea garanțiilor aferente concesiunii și plata cheltuielilor de judecată ca prematur formulate, pentru argumentele prezentate. De asemenea, pârâtul a solicitat introducerea în cauză a Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în raport de pretenția reclamantei referitoare la restituirea garanțiilor aferente concesiunii, întrucât nu se pot efectua operațiuni de cont fără acordul scris al acestei autorități. b) Pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a solicitat pronunțarea unei hotărâri parțiale, în baza art. 270 C. proc. civ., proporțional cu recunoașterea capătului de cerere privind rezilierea contractelor și primirea zonelor concesionate și respingerea capetelor de cerere referitoare la restituirea garanțiilor aferente concesiunii și plata cheltuielilor de judecată ca prematur formulate, deoarece societatea reclamantă nu a inițiat procedura concilierii prealabile, conform prevederilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 720 1 C. proc. civ. Pârâta a invocat "excepția de neexecutare a contractelor de concesiune", întrucât reclamanta nu a respectat art. 8.1. din convenție care o obliga să facă investiții în sumă de 500.000 RON în primii 5 ani de executare a contractelor, nu a respectat obligația de pază și nici obligația de a decolmata canalele (dosar CAB). În urma modificărilor legislative intervenite după momentul învestirii instanței de contencios administrativ, au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, Ministerul Mediului și Pădurilor și Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" . Prin cererea aflată la dosar CAB, pârâta Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia rezultate din contractele de concesiune. La termenul de judecată din data de 30 mai 2007, Curtea de Apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" pentru argumentele prezentate în încheierea de ședință de la acea dată (dosar CAB). La termenul de judecată din data de 6 iunie 2007, Curtea de Apel a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și lipsei procedurii administrative prealabile, pentru motivele prezentate la dosar CAB. În cauză au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatoriile părților și expertiză tehnică de specialitate. Prin cererea aflată la dosar CAB, pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că nu este parte în contractele de concesiune contestate în cauză. La termenul de judecată din data de 27 octombrie 2010, Curtea de Apel a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură pentru motivele prezentate la dosar CAB. La termenul de judecată din data de 23 februarie 2011, Curtea de Apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" pentru argumentele prezentate în încheierea de ședință de la acea dată (dosar CAB).

Hotărârea Curții de Apel 2.1. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3089 din 20 aprilie 2011, a admis acțiunea reclamantei S.C. "P.T." S.R.L., a reziliat contractele de concesiune nr. X, nr. Y și nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003, și a obligat pârâții Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și Ministerul Mediului și Pădurilor să primească zonele concesionate și documentația tehnică referitoare la obiectul concesiunii. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Pe durata contractelor de concesiune deduse judecății, concedentul Ministerul Apelor și Protecției Mediului a acordat concesionarului S.C. "P.T." S.R.L. dreptul de valorificare a resurselor piscicole din C. R.-S., P. - C.M. și P.P., bunuri publice de interes general, în schimbul plății de către acesta din urmă a unei redevențe și a efectuării unor investiții. Concedentul a considerat că, de la data de 13 mai 2005, odată cu intrarea în vigoare a art. 14 din Legea nr. 192/2001, în forma introdusă prin Legea nr. 113/2005, resursele piscicole ale concesiunii nu mai pot fi exploatate de către concesionar, întrucât ele aparțin altor accedenți la resursă, și anume, pescarii - persoane fizice și/sau juridice și organizațiile de pescari din domeniul pescuitului comercial. Cu toate acestea, concesionarul plătea în continuare redevența, efectua investiții, asigura paza resursei piscicole și trebuia să mențină și continuitatea concesiunii. La data de 25 octombrie 2005, concedentul a transmis modificări unilaterale ale contractelor de concesiune, inclusiv la partea comercială a acestora. Una dintre modificările importante aduse la contracte, care afectează însuși echilibrul financiar al concesiunii, este cea privind dreptul de exploatare al resursei piscicole, cu titlu gratuit, în scop comercial, în favoarea unor terți față de contracte. Reclamanta a acceptat clauzele considerate ca aparținând părții reglementare a contractelor, însă a atacat în instanță clauzele considerate comerciale (printre care și cea de exploatare a resursei piscicole), iar aplicabilitatea lor a fost suspendată, prin Sentința nr. 1949 din 23 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ în Dosarul nr. 3663/2005 (hotărâre rămasă irevocabilă). Totodată, judecătorul fondului a reținut nerespectarea de către concedent a obligațiilor referitoare la sprijinirea concesionarului în executarea îndatoririlor de pază a obiectivelor, deoarece nu a eliberat împuternicirile agenților de pază, preschimbate. În plus concedentul nu a eliberat autorizațiile de pescuit comerciale ce i-au fost solicitate și nici autorizația de mediu. Prima instanță a apreciat că intenția reală a concedenților a fost retragerea concesiunii, însă în altă formă decât cea statuată de lege, și anume, fără plata niciunei despăgubiri. În opinia instanței, concedentul putea să emită un act prin care să dispună retragerea concesiunii, în care să prevadă și despăgubirea cuvenită concesionarului. Însă, concedentul a preferat să "forțeze" o expropriere evident ilegală, fără plata unor despăgubiri, prin blocarea pur și simplu a accesului la resursa piscicolă, urmare a refuzului eliberării autorizațiilor de pescuit. În altă ordine de idei, instanța de fond a subliniat faptul că în expertiza contabilă efectuată în cauză s-a precizat că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contracte, deoarece a făcut investiții în valoare de 1.598.781,60 RON, peste limita de 700.000 RON la care s-a obligat. Curtea de apel a avut în vedere și Adresa nr. 4436 din 8 martie 2006, prin care Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură a arătat că este de acord cu admiterea capetelor 1 și 2 din cererea introductivă de instanță, dar și întâmpinarea formulată de această pârâtă. În fine, instanța de fond a mai arătat că de esența contractului de concesiune este interdependența, echilibrul financiar între cuantumul renumerației și obligațiilor impuse concesionarului și contravaloarea exploatării bunului concesionat, iar în situația în care acest echilibru dispare, în sensul scăderii valorii exploatării, intervine dreptul concesionarului de a denunța contractul, cu posibilitatea de a cere despăgubiri în situația în care dezechilibrul a fost cauzat și/ori cu concursul concedentului. 2.2. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3243 din 16 mai 2012: - a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Sentinței nr. 3089 din 20 aprilie 2011 a acestei instanțe, în sensul că se va trece "contractul de concesiune din 31 ianuarie 2003", în loc de "din 31 ianuarie 2008"; - a admis cererea de completare a hotărârii anterior indicate, în sensul că: "Admite capătul de cerere având ca obiect restituirea garanțiilor aferente concesiunii și obligă pârâții să restituie reclamantei garanțiile aferente concesiunii, garanții depuse în temeiul art. VI din contractele de concesiune coroborat cu cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 219/1998."

Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor În recursul său, pârâtul a solicitat modificarea Sentinței nr. 3089 din 20 aprilie 2011, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată: 3.1. Prima instanță a soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii. Pe acest aspect, recurentul a arătat că art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este aplicabil și în cazul contractelor de concesiune. Or, intimata-reclamantă nu a formulat plângere prealabilă prin care să solicite rezilierea contractelor de concesiune analizate. În același timp, intimata-reclamantă nu a făcut nici dovada îndeplinirii formalităților impuse de art. 720 1 C. proc. civ., care impuneau, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, concilierea directă a pretențiilor cu cealaltă parte. 3.2. Instanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal. Recurentul a precizat că, prin motivarea sentinței, judecătorul fondului s-a subrogat voinței explicite a legiuitorului, deoarece a interpretat Legea nr. 219/1998 a concesiunilor în detrimentul semnificației prevederilor legale și fără a ține seama de faptul că, fiind un contract administrativ, contractul de concesiune trebuie să protejeze interesul public. Conform dispozițiilor art. 31 din legea anterior enunțată și art. 64 din H.G. nr. 216/1999, concedentul are dreptul de a modifica partea reglementară a contractului, dacă interesul general o impune. În speța de față, modificarea contractelor de concesiune a intervenit după apariția unor condiții neprevăzute, adică, independent de voința concedentului, fiind consecința modificărilor legislative. Curtea de apel nu a luat în considerare cauza obiectivă care a determinat modificarea contractelor, reprezentată de schimbarea cadrului legal aplicabil în domeniu, și a reținut culpa concedentului în executarea contractelor de concesiune.

Recursul declarat de pârâta Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" împotriva Sentinței nr. 3089 din 20 aprilie2011 În recursul său, pârâta a solicitat, în principal, modificarea sentinței atacate și admiterea excepțiilor lipsei procedurii administrative prealabile și a lipsei calității sale procesuale pasive pe capătul de cerere privind rezilierea contractelor de concesiune, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În motivarea căii extraordinare de atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a formulat următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea contestată: 4.1. Prima instanță a soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii. Pe acest aspect, recurenta a arătat că art. 7 din Legea nr. 554/2004, modificată, este aplicabil și în cazul contractelor de concesiune. Or, intimata-reclamantă nu a formulat plângere prealabilă prin care să solicite rezilierea contractelor de concesiune analizate. Singurul demers al intimatei-reclamante a fost acela de a solicita, pe calea recursului administrativ, revocarea în parte a ordinului comun nr. 642/2005. 4.2. Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece este doar mandatarul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor și Mediului (fost Ministerul Apelor și Protecției Mediului). În sprijinul acestei afirmații, recurenta a invocat clauzele contractelor de concesiune și dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 311/2002. 4.3. Curtea de apel a interpretat modificarea cadrului legal aplicabil în materia concesionărilor resurselor piscicole drept o culpă contractuală a concedentului, de natură a atrage aplicarea sancțiunii rezilierii contractelor. În opinia recurentei, este eronată concluzia primei instanțe potrivit căreia obligația de informare asumată contractual de către concedent se referă la obligația de a informa concesionarul cu privire la modificările survenite la Legea nr. 113/2005. De asemenea, instanța nu a ținut seama de faptul că raportul de expertiză efectuat în cauză este criticabil în legătură cu îndeplinirea obligației concesionarului de finanțare a studiilor pe anii 2003 - 2005, dar și cu investițiile realizate de către intimată.

Recursul declarat de pârâta Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" împotriva Sentinței nr. 3243 din 16 mai 2012. Recurenta a solicitat modificarea în parte a hotărârii judecătorești, în sensul respingerii capătului de cerere privitor la completarea Sentinței nr. 3089 din 20 aprilie2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. În motivare, recurenta susține că prima instanță a analizat cererea de completare numai din perspectiva încadrării formale în ipoteza reglementată de art. 281 1 C. proc. civ., fără a proceda la o analiză pe fond a solicitării intimatei-reclamante. Simpla referire la situația admiterii capetelor de cerere principale privind rezilierea contractelor de concesiune nu poate justifica admiterea în fond a capătului de cerere având ca obiect restituirea garanțiilor. În opinia recurentei, cererea aflată în discuție este greșit formulată și nu poate fi admisă, deoarece garanțiile nu au fost constituite sub forma gajului fără deposedare, aceasta fiind singura formă de garanție care presupune detenție precară, ce poate justifica o eventuală obligație de restituire, în sensul celei solicitate de intimată. Garanția constituită în favoarea Ministerului Mediului și Pădurilor, conform art. VI din contractele de concesiune, constă într-o serie de trei conturi bancare deschise la R. B. Sucursala Tulcea pe numele intimatei și a căror utilizare este reglementată de contractul de escrow, motiv pentru care este vorba despre o obligație imposibil de executat.

Apărările formulate de intimata S.C. "P.T." S.R.L. Intimata a formulat întâmpinare în care a invocat excepția inadmisibilității în parte a recursurilor, cu motivarea că încheierile din datele de 20 octombrie 2010 și de 23 februarie 2011, în care au fost rezolvate excepțiile invocate în cauză, nu au fost atacate separat, astfel că soluțiile pronunțate au intrat în puterea lucrului judecat. Totodată, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca neîntemeiate, pentru motivele prezentate la dosar ICCJ. În același timp, intimata a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului M.C. pentru recurentul Ministerul Mediului și Pădurilor, în raport de dispozițiile art. 161 C. proc. civ.

Soluția instanței de control judiciar pe excepțiile invocate de intimată 7.1. Analizând actele prezentate în recurs, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant al avocatului M.C. pentru recurentul Ministerul Mediului și Pădurilor, în raport de împuternicirea avocațială aflată la dosar ICCJ din care rezultă faptul că apărătorul a fost mandatat de către parte să redacteze, să semneze și să depună recursul, împreună cu orice documente necesare, dar și să îi asigure reprezentarea în fața instanței. 7.2. Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursurilor pentru motivele care vor fi prezentate în continuare. Curtea de Apel București, prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie 2010, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile (excepție invocată de pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură), iar prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2011, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării. Conform art. 282 alin. (2) C. proc. civ. (aplicabil și în recurs, în temeiul art. 299 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.), împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății. În interpretarea textului legal anterior citat, intimata susține faptul că împotriva celor două încheieri de ședință anterior individualizate recurentele trebuiau să formuleze expres recurs odată cu eventuala cale de atac depusă împotriva hotărârii prin care a fost soluționat fondul. Într-adevăr, în memoriile de recurs, nu au fost amintite în mod expres cele două încheieri de ședință, însă au fost formulate critici distincte cu privire la soluțiile pronunțate pe cele două excepții aflate în discuție, situație care acoperă cerința impusă de dispoziția normativă aplicabilă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentințele atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursurile este nefondate pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Întrucât în memoriile de recurs referitoare la Sentința nr. 3089 din 20 aprilie 2011 au fost formulate motive de recurs comune, instanța de control judiciar va proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a S.C. "P.T." S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect: - rezilierea contractelor de concesiune nr. X, nr. Y și nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003; - obligarea pârâților să primească zonele concesionate și întreaga documentație tehnică referitoare la obiectul concesiunii și să-i restituie garanțiile aferente concesiunii. Pentru motivele prezentate la pct. 2 din prezenta decizie, prima instanță a admis acțiunea, a reziliat contractele de concesiune nr. X, nr. Y și nr. Z/ARBDD, toate încheiate la data de 31 ianuarie 2003, și a obligat pârâții Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și Ministerul Mediului și Pădurilor să primească zonele concesionate și documentația tehnică referitoare la obiectul concesiunii. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Detaliind problemele de drept deduse judecății și răspunzând la motivele de recurs anterior prezentate, Înalta Curte constată următoarele: 1.1. Referitor la soluționarea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii, urmare a neîndeplinirii procedurii administrative prealabile Înalta Curte apreciază că prima instanță a dat o dezlegare corectă acestei excepții, deoarece procedura administrativă prealabilă a fost realizată prin cererea adresată de intimata-reclamantă pentru revocarea actelor administrative considerate nelegale, prin corespondența numeroasă purtată între părțile contractante privind modificările aduse contractelor în mod unilateral de către concedent și prin încercările părților de a soluția pe cale amiabilă divergențele apărute în legătură cu modificările contractelor și nerespectarea obligațiilor asumate prin acestea. Cu alte cuvinte, din probatoriile administrate în cauză rezultă în mod indubitabil faptul că intimata-reclamantă a exercitat recursul administrativ, prin procedura prealabilă a concilierii, reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., text legal aplicabil în materia contractelor administrative, în raport de prevederile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, modificată. 1.2. Referitor la soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" La data încheierii contractelor de concesiune deduse judecății erau în vigoare dispozițiile art. 14 din Legea nr. 192/2001, care prevedeau următoarele: "Dreptul de pescuit în scop comercial al fondului piscicol natural din domeniul public se atribuie de administratorii statului în două moduri: a) prin concesionare, pe bază de licitație publică, societăților comerciale, asociațiilor de pescari și altor forme de asociere; deținătorii de active și cei care au contracte în derulare au drept de preemțiune la concesionare." Pe parcursul derulării contractelor, art. 14 a fost modificat prin Legea nr. 113/2005 (pct. 11): "Accesul la resursele acvatice vii, în vederea practicării pescuitului comercial, se atribuie în mod direct pescarilor, persoane fizice și/sau juridice, asociațiilor de pescari din domeniul pescuitului comercial, legal constituite și recunoscute pe baza criteriilor stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de pescuit și acvacultură." Prin H.G. nr. 311/2002 s-a aprobat concesionarea valorificării resurselor piscicole din mai multe zone, printre care și cele care au format obiectul contractelor de concesiune atacate în prezenta cauză. Totodată, s-a prevăzut faptul că operațiunea de concesionare se va efectua de către Ministerul Apelor și Protecției Mediului prin Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", care are calitatea de concedent în numele statului. Prin Legea nr. 113/2005 a fost înființată Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. În urma acestei modificări legislative, la data de 27 octombrie 2005, s-a încheiat un protocol între Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură prin care un număr de 24 contracte de concesiune a exploatărilor resursei piscicole din perimetrul Rezervației Biosferei "Delta Dunării" (printre care și cele care fac obiectul prezentei cauze), împreună cu documentația aferentă, au fost predate către instituția publică nou înființată. Așadar, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură s-a subrogat în drepturile și obligațiile Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării" în ceea ce privește contractele de concesiune. Prin Legea nr. 317/2009 a avut loc o nouă modificare a cadrului legal în legătură cu administrarea resurselor acvatice vii. Astfel, s-a prevăzut faptul că "Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură are următoarele atribuții principale: a) administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale României, cu excepția celor din Rezervația Biosferei "Delta Dunării", care sunt administrate de Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", în condițiile legii (art. 4 alin. (3) lit. a) din lege)." Așadar, a avut loc o nouă subrogație în drepturile și obligațiile care rezultă din contractele de concesiune, Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" subrogându-se în drepturile Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură. Pe cale de consecință, Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" are calitate procesuală pasivă în cauza de față. 1.3. Referitor la faptul că instanța de fond a interpretat eronat actul dedus judecății și a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal. În primul rând, Înalta Curte constată faptul că recurentul nu a nominalizat actul apreciat ca fiind interpretat în mod eronat de către curtea de apel pentru a se putea face controlul judiciar. În al doilea rând, instanța achiesează la opinia exprimată de recurent în cadrul acestei critici de nelegalitate în sensul că, prin contractul de concesiune, trebuie să se protejeze interesul public. Mai mult decât atât cadrul legal în materie, respectiv art. 31 din Legea nr. 219/1998 și art. 64 din H.G. nr. 216/1999, conferă concedentului dreptul de a modifica partea reglementară a contractului, dacă interesul general o impune. Însă, în speța de față, după cum în mod corect a evidențiat și prima instanță, modificările aduse de concedenți contractelor aflate în discuție nu au privit doar partea reglementată a acestora, ci și partea comercială, negociată de părți, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor normative anterior enunțate, coroborate cu cele ale art. 16.2 lit. b) din contractul de concesiune. Astfel, la modul concret, intimata-reclamantă a fost notificată cu privire la modificarea contractelor în legătură cu durata concesiunii (art. 3.2), plata redevenței (art. 5.3 și art. 5.4), investițiile (art. 8.1), dar și cu privire la încetarea concesiunii. Toate aceste aspecte țin de partea comercială a contractului și nu de partea reglementată. În al treilea rând, Înalta Curte reține faptul că art. 35 lit. b) din Legea nr. 219/1998 coroborat cu art. 17.1 din contractul de concesiune dă dreptul concedentului de a denunța unilateral contractul, dacă interesul public național sau local o cere, cu plata unei despăgubiri juste și prealabile. Cu toate acestea, concedenții au modificat contractele analizate fără să emită un act de retragere sau încetare a concesiunii și fără să despăgubească concesionarul pentru prejudiciul suferit, aspect reținut în mod judicios și de către prima instanță. Pentru toate aspectele anterior prezentate pe fondul cererii deduse judecății, Înalta Curte constată că este corectă soluția primei instanțe de reziliere a contractelor de concesiune atât pentru încălcarea unor obligații contractuale de către concedent, dar și pentru imposibilitatea realizării obiectului contractelor, prin afectarea echilibrului financiar al concesiunii, ca efect al modificărilor legislative aduse Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura, prin Legea nr. 113/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001, ca urmare a liberalizării accesului la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului în scop comercial. De asemenea, în mod corect prima instanță a evidențiat faptul că de esența contractului de concesiune este interdependența, echilibrul financiar între cuantumul renumerației și obligațiile impuse concesionarului, dar și contravaloarea exploatării bunului, iar în lipsa acestui echilibru este încălcat principiul continuității asigurării exploatării serviciului public, ceea ce determină imposibilitatea realizării obiectului concesiunii. În plus, trebuie reținut și faptul că autoarea recurentei Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", respectiv Agenția Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, la data de 8 martie 2006 a arătat că este de acord cu rezilierea contractelor de concesiune și restituirea garanțiilor. 1.4. Referitor la critica recurentei Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" în sensul că intimata nu a realizat investițiile asumate prin contractele de concesiune În opinia instanței de control judiciar, relevante pe acest aspect sunt concluziile exprimate în raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză în care se arată că, din documentele prezentate și din informațiile furnizate de autoritățile pârâte, rezultă că intimata, în calitate de concesionar, a realizat toate obligațiile contractuale prevăzute la pct. 8 din contract, valoarea acestora depășind suma de 1.598.781,60 RON, față de obligația de a face investiții în sumă de 700.000 RON (a se vedea dosar CAB). 1.5. Referitor la recursul declarat de pârâta Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" împotriva Sentinței nr. 3243 din 16 mai 2012 Conform art. 6.3 din contractele de concesiune analizate: "garanția va fi constituită într-un cont purtător de dobândă, deschis de concesionar ca titular de cont, la o unitate bancară agreată de părți. Concesionarul nu va putea efectua operațiuni de cont fără acordul scris la ARBDD". Ca atare, susținerea recurentei în sensul că este în imposibilitate de a executa obligația de a restitui garanțiile este nefondată, deoarece pentru realizarea acestei operațiuni este necesar acordul său, conform convenției părților exprimată în clauza anterior citată. 1.6. Referitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către intimată Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte cuantumul cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs invocate de părți, iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursurile. Totodată, instanța de control judiciar va respinge excepția lipsei calității de reprezentant al recurentului Ministerul Mediului și Pădurilor, dar și excepția inadmisibilității recursurilor invocată de intimată. Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată către intimata S.C. "P.T." S.R.L.