Decizia nr. 540/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 3755/2011 a Judecătoriei Medgidia

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia, la data de 24 august 2011, sub nr. x/2011, reclamanta Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a chemat în judecată pârâții Agenția Domeniilor Statului și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă în baza art. 57 C. proc. civ., solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului reprezentat de lacul natural Baciu, în suprafață de 130 ha, situat com. Rasova, jud. Constanța. Prin sentința civilă nr. 3755 din 04 noiembrie 2011, Judecătoria Medgidia a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ, reținând că dreptul real revendicat este un drept subiectiv civil de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conținut se află dreptul dedus judecății pe această cale este de natură administrativă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 20 decembrie 2011, sub nr. x/2011. Prin sentința civilă nr. 69 din 09 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestui conflict. Prin decizia nr. 1707 din 29 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 289/CA din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului, a admis acțiunea formulată de reclamanta - A.N.A.R - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Domeniilor Statului București și a dispus restituirea de către pârâta Agenția Domeniilor Statului a dreptului de administrare privind imobilul - lacul natural Baciu, situat în comuna Rasova, jud. Constanța. Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâtele Agenția Domeniilor Statului și Direcția Generală Regională Galați (succesoare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța), în numele Statului Român, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 13 august 2012, sub nr. x/2011*. Prin decizia nr. 277 din 23.01.2014, pronunțată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de pârâtele Agenția Domeniilor Statului și Direcția Generală Regională Galați, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Urmare a casării cu trimitere la rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 07 aprilie 2014. Prin sentința civilă nr. 209/CA din 24 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului și a respins cererea formulată în contradictoriu cu această parte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Totodată, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, ca nefondată. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal la data de 06 februarie 2015, sub nr. x/2011**. Prin decizia nr. 2393 din 10 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 august 2015. Potrivit dispozițiilor cuprinse în decizia de casare, s-a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 106 CA din 23 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a calificat excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Agenția Domeniilor Statului și Agenția Națională pentru Pescuit și Agricultură drept apărări de fond și a respins acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în contradictoriu cu pârâții Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 106 CA din 23 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 12 august 2016, sub nr. x/2011***.

Soluția instanței de recurs Prin decizia nr. 158 din 26 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva sentinței nr. 106 din 23 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Calea extraordinară de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 158/26.01.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x, a formulat contestație în anulare Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 04 ianuarie 2018, sub nr. x/2018. Prin contestația în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate, rejudecarea și admiterea în tot a recursului, cu modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Domeniilor Statului și admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. Susținând incidența dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea învederează că instanța de recurs a omis să cerceteze motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. a) În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatoarea învederează că această critică privea existența unor considerente contradictorii în cuprinsul sentinței de fond, precum și a unei contradicții între considerente și dispozitiv, iar instanța de recurs nu a răspuns acestei critici. În raport de dispozițiile art. 885 și art. 900 din C. civ., intimata Agenția Domeniilor Statului și-a înscris dreptul de administrare asupra imobilului în cartea funciară, astfel încât se prezumă că dreptul există în folosul acesteia, iar potrivit art. 565 C. civ., intimata face dovada dreptului de administrare cu extrasul de carte funciară. Totodată, contestatoarea arată că atât instanța de fond, cât și instanța de recurs au omis, la pronunțarea hotărârii, să aibă în vedere reaua credință de care a dat dovadă intimata Agenția Domeniilor Statului la momentul înscriserii nelegale a dreptului său de administrare asupra lacului Baciu, conduită care se menține și în prezent. În perioada 2011-2017 intimata nu a întreprins niciun demers în vederea remedierii situației create și radierii dreptului său de administrare din cartea funciară a imobilului. Cu toate că atât instanța de fond, cât și instanța de recurs, au reținut că contestatoarea este administratorul legal al lacului Baciu, nu au dat eficiență acestor constatări, respingând cererea de chemare în judecată. În măsura în care nu există consimțământul titularului dreptului de administrare înscris în cartea funciară, respectiv intimata Agenția Domeniilor Statului, contestatoarea nu poate să înscrie dreptul său de administrare decât în baza unei hotărâri judecătorești definitive. Contestatoarea susține că instanța de fond a reținut nejustificat că Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură nu pretinde un drept de administrare asupra imobilului în cauză, instanța având obligația de a solicita precizări suplimentare față de întâmpinarea depusă de această pârâtă. Instanța de fond a respins neîntemeiat cererea formulată de contestatoare, prin care a solicitat obligarea ANPA la depunerea la dosarul cauzei a actului adițional la contractul de concesiune. În consecință, situația reținută în extrasul de carte funciară prezentat permite menținerea unui contract de concesiune în care concedentul nu are calitatea de administrator legal al bunului imobil. b) În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., contestatoarea învederează că această critică privea interpretarea greșită, de către instanța de fond, a actului juridic dedus judecății, respectiv încheierea de întabulare nr. 316/24.02.2004, în care pârâta Agenția Domeniilor Statului apare înscrisă ca titular al dreptului de administrare. Critica expusă nu a fost analizată de instanța de recurs, deși aceasta era datoare să arate, punctual, motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare dintre criticile formulate de recurenta-reclamantă. c) În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatoarea învederează că această critică privea încălcarea și aplicarea greșită a legii față de materialul probator administrat în cauză. În acest sens sens, contestatoarea invocă dispozițiile art. 885, art. 900 și art. 565 C. civ., precum și concluziile ce se desprind din aplicarea acestor prevederi legale la speța de față, invocate anterior la primul punct al contestației în anulare.

Apărările formulate în cauză Intimații Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Domeniilor Statului, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei. II. Soluția asupra contestației în anulare Analizând actele și lucrările dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația în anulare introdusă de contestatoarea Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, pentru următoarele considerente: Contestatoarea Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 318 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.". Înalta Curte, analizând motivele contestației în anulare cu care a fost învestită, reține, sub un prim aspect, că Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a formulat veritabile critici de netemeinicie și nelegalitate, atât la adresa hotărârii pronunțate de către instanța de fond, cât și la adresa hotărârii instanței de recurs. De asemenea, se constată că motivele contestației în anulare se suprapun, în mare măsură, cu motivele de recurs formulate de contestatoare în dosarul nr. x. Contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs", în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ. Ca atare, în examinarea contestației în anulare privitoare la omisiunea pronunțării asupra unui motiv de recurs, nu se repun în discuția părților criticile formulate prin motivele de recurs, ci se analizează în ce măsură instanța de recurs a răspuns acestor critici. Examinând contestația în anulare privitoare la omisiunea pronunțării asupra motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de recurs a sistematizat criticile formulate de recurenta-reclamantă și, analizându-le, a motivat temeinic concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul litigiului. Din motivarea recursului declarat de Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, rezultă că aceasta a susținut aspecte de nelegalitate ale sentinței recurate, expuse în trei puncte distincte, fără a le încadra, pe fiecare în parte, într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Răspunzând acestor critici, instanța de recurs a analizat cauza în raport de argumentele recurentei, precum și sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., concluzionând în sensul temeiniciei hotărârii pronunțate de instanța de fond. Contestatoarea a susținut că instanța de recurs era obligată să răspundă punctual motivelor de recurs, opinie ce nu este împărtășită de Înalta Curte. În jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că: "Art. 6 par. 1 din Convenție obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (Hotărârea din 09 decembrie 1994 în cauza Ruiz Torija c. Spaniei) și că ".noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse." (Hotărârea din 28 aprilie 2005 în cauza Albina c. României). În concluzie, motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o problemă de volum, ci una de esență, aceasta îndeplinind exigențele art. 261 C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului chiar și în situația analizării grupate, ori sistematizate, a argumentelor părților. Considerentele instanței de recurs, expuse în cuprinsul deciziei contestate, răspund tuturor criticilor formulate de recurenta-reclamantă, chiar dacă într-o formă sintetică, tranșând în mod definitiv problema litigioasă dedusă judecății, reprezentată de stabilirea titularului dreptului de administrare asupra lacului Baciu. Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral împotriva deciziei nr. 158 din 26 ianuarie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x.