ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1707/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluțiile instanțelor care au declanșat conflictul negativ de competență Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cu nr. 5913/256/2011, reclamanta A.NA.R., prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a chemat în judecată pârâții A.D.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă în baza art. 57 C. proc. civ., solicitând instanței obligarea la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului - Lacul natural B. în suprafață de 130 ha, situat în com. R., jud. Constanța. În motivare acțiunii, reclamanta a arătat că Lacul B. este proprietatea Statului Român, aflându-se în domeniul public al acestuia, și că prin O.U.G.

nr. 107/2002 acesta a fost dat în administrarea reclamantei. Cu toate acestea s-a arătat că Lacul B. se află în posesia pârâtei A.D.S., autoritate care în mod nelegal exercită dreptul de administrare asupra terenului, deoarece, conform Legii nr. 268/2001, A.D.S. are ca atribuții doar administrarea terenurilor cu destinație agricolă. Pârâta A.D.S. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Medgidia. Prin sentința civilă nr. 3755 din 04 noiembrie 2011 excepția a fost admisă, competența fiind stabilită în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ în considerarea următoarelor argumente.

Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, reclamanta A.N.A.R. a chemat în judecată pe pârâta A.D.S. revendicând de la aceasta din urmă dreptul real de administrare asupra imobilului reprezentat de Lacul B. situat în Com. R., jud. Constanța. S-a reținut că dreptul real revendicat este un drept subiectiv civil de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conținut se află dreptul dedus judecății pe această cale este de natură administrativă. Instanța analizând raportul juridic dedus judecății a apreciat că nu este de competența instanțe civile, cu atât mai mult cu cât dreptul real revendicat este constituit printr-un act administrativ – O.U.G.

nr. 107/2002 – iar compararea titlurilor celor care pretind drepturi reale asupra bunului imobil presupune analiza substanței juridice a actului administrativ prin care bunul a fost dat în administrarea A.N.A.R., astfel că revine competența materială de soluționare a cauzei instanței de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța cu nr. 1440/36/2011. Reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel. Prin sentința nr. 69/CA din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II –a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cauzei, a declinat soluționarea acesteia în favoarea Judecătoriei Medgidia și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Constanța a constatat că pentru ca un litigiu să fie de competența instanței de contencios administrativ, nu este suficient ca părțile implicate sau cel puțin una din ele să fie autorități publice, fiind necesar și ca litigiul să fie născut din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. În speța de față s-a reținut că două instituții își dispută dreptul de administrare pentru un imobil – lacul natural B. Astfel, a reținut Curtea că reclamanta, fără a invoca emiterea nelegală a unui act, încheierea nelegală a unui act sau nesoluționarea în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, revendică de la A.D.S.

dreptul de administrare pentru lacul B. în suprafață de 130 ha. De asemenea, reclamanta își întemeiază dreptul său pe prevederile O.U.G. nr. 107/2002 și arată că în prezent lacul B. se află în administrarea pârâtei în mod nelegal, întrucât aceasta are atribuții de administrare a terenurilor cu destinație agricolă. Curtea a concluzionat că dreptul de administrare al unui imobil proprietate publică este un drept de natură administrativă și se constituie în baza unor acte administrative, iar acest aspect nu transformă litigiul într-unul de competența instanței de contencios administrativ, atâta timp cât nu este vorba de un act emis de către pârâtă în regim de putere publică și nu se invocă nesoluționarea unei cereri în termenul legal ori refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

2. Soluția Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal, ca regulator de competență Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 20 din C. proc. civ., reține că a fost legal investită cu soluționarea conflictului negativ de competență. Pentru soluționarea conflictului negativ de competență, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată vizează dreptul de administrare al Lacului natural B. în suprafață de 130 ha., situat în comuna R., județul Constanța. Atribuirea dreptului de administrare se face prin act administrativ, astfel cum prevedeau dispozițiile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică iar potrivit art. 12 alin. (5) din aceeași lege “în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice(...)”.

Dealtfel, Ministerul Finanțelor Publice a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că lacul în litigiu este menționat în inventarul bunuilor aflate în domeniul public al statului, la poziția nr. AA din Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006, fiind dat în administrare în baza Legii nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998. Prin urmare, corect a retinut Judecătoria Medgidia că dreptul revendicat este un drept de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conținut se află dreptul dedus judecății este administrativ. De asemenea, autoritățile publice implicate în raportul juridic administrativ dedus judecății, care vizează dreptul de administrare stabilit prin acte administrative, sunt autorități publice centrale.

Astfel, competența materială de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în raport de rangul acestor autorități, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia “litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale(...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”. În consecință, față de cele expuse, cât și în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A.NA.R. – Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și pârâții Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice și A.D.S., în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.