ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2372/2014

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Medgidia cu nr. 5909/256/2011, reclamanta Administrația

Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă D. – L. a chemat în

judecată pârâta Compania Națională pentru Pescuit și Acvacultura, și Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta din urmă în baza art. 57 C.

proc. civ., solicitând instanței să oblige la restituirea dreptului de

administrare asupra imobilului lacul natural l., în suprafață de 187 ha, situat

comuna L., județul Constanța.

Prin sentința

civilă nr. 332 din 02 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Medgidia s-a

admis excepția necompetenței materiale a acestei instanței și s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Constanța, apreciindu-se că raportul juridic conflictual dedus judecății are

natură administrativă întrucât dreptul real revendicat este un drept subiectiv

civil de natură administrativă

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curii de Apel Constanța sub nr. 244/36/2012.

Prin sentința

civilă nr. 187/CA din 05 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța

s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe declinându-se

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 18 aprilie 2012 sub

număr unic de înregistrare 244/36/2012.

Prin sentința

civilă nr. 839 din 14 februarie 2013, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice.

S-a admis acțiunea

reclamantei Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de

Apă D., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura

și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a constatat în favoarea reclamantei,

dreptul de administrare asupra lacului natural l., în suprafață de 187 ha, situat

pe raza localității L., județul Constanța.

S-a respins ca

nefondată cererea de intervenție în interes formulată de SC R. SRL în interes alăturat

pârâtei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât pârâta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura,

cât și intervenienta în interes alăturat pârâtei SC R. SRL.

Prin decizia civilă

nr. 94/C din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de apel Constanța, secția I

civilă, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de pârâta Agenția

Națională pentru Pescuit și Acvacultura și de intervenienta în interes alăturat

pârâtei SC R. SRL împotriva sentinței civile nr. 839 din 14 februarie 2013 pronunțată

de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Împotriva deciziei

a declarat recurs intervenienta accesorie SC R. SRL Băneasa, solicitând admiterea

recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

La termenul de

dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului

prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, excepție asupra căreia a

rămas în pronunțare.

Recurenta-pârâtă

a fost legal citată pentru termenul din 24 iunie 2014 cu mențiunea de a depune taxa

judiciară de timbru în valoare de 9,5 RON și 0,15 RON timbru judiciar, obligație

asupra căreia nu s-a conformat.

Or, prin art.

1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul

potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt

supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate

atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat,

sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul

termen de judecată.

Potrivit prevederilor

art. 9 din O.G. nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor

de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară

de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată

sau insuficient timbrată.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației

de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 24 iunie

2014, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea

legală în privința obligației de plată, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5)

din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat

a recursului declarat de intervenienta accesorie SC R. SRL Băneasa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de intervenienta accesorie SC R. SRL Băneasa împotriva deciziei

civile nr. 94/C din 13 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

24 iunie 2014.