ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2017

Decizia nr. 158/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia cu nr. x/256/2011, reclamanta A., prin B. a chemat în judecată pârâții C. și Statul Român, prin D., acesta din urmă în baza art. 57 C. proc. civ., solicitând instanței obligarea la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului - lacul natural Baciu în suprafață de 130 ha, situat com. Rasova, jud. Constanța.

Motivează cererea arătând că lacul Baciu este proprietatea Statului Român, aflându-se în domeniul public al acestuia, și că prin O.U.G. nr. 107/2002 imobilul a fost dat în administrarea reclamantei. Cu toate acestea, lacul Baciu se află în posesia și administrarea pârâtei C., conform încheierii de întabulare din 24 februarie 2004 a Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Medgidia. Pârâta în mod nelegal și-a însușit dreptul de administrare asupra terenului, deoarece, conform Legii nr. 268/2001, C. are ca atribuții administrarea terenurilor cu destinație agricolă.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 12, alin. (4) din Legea nr. 213/1998.

Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivată de împrejurarea că imobilul revendicat se află în administrarea E., în baza Legii nr. 317/2009.

Pârâtul Statul Român prin D. prin note scrise a arătat că își însușește cererea formulată de către reclamantă, lacul Baciu fiind dat în administrarea A. prin H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006.

Prin sentința civilă nr. 3755 din 04 noiembrie 2011, Judecătoria Medgidia și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ, reținând că dreptul real revendicat este un drept subiectiv civil de natură administrativă, iar raportul juridic în al cărui conținut se află dreptul dedus judecății pe această cale este de natură administrativă - se are în vedere faptul că C. participă în aceste raporturi juridice în calitate de reprezentant al Statului Român, proprietar mandatat al imobilului revendicat.

Prin sentința civilă nr. 69 din 09 februarie 2012 a Curții de Apel Constanța a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a declinat soluționarea cauzei Judecătoriei Medgidia, constatându-se ivit conflictul negativ de competență.

Prin Decizia nr. 1707/2012, Înalta Curtea de Casație și Justiție a stabilit competența în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că dreptul revendicat este un drept de natură administrativă iar raportul juridic în al cărui conținut se află dreptul dedus judecății este administrativ, de asemenea, autoritățile publice implicate sunt autorități publice centrale.

Prin sentința civilă nr. 289/CA din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Constanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.; a admis acțiunea formulată de reclamanta - A. - B., în contradictoriu cu pârâții - Statul Român - prin D. și C. București; a dispus restituirea de către Agenție Domeniului Statului a dreptului de administrare privind imobilul - lacul natural Baciu, situat în com. Rasova, jud. Constanța.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs C. București, susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive și că această hotărâre nu poate fi pusă în aplicare, întrucât nu poate preda ceea ce nu are, precum și Statul Român, prin D. care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Statul Român, reclamanta fiind în culpă pentru faptul că, în calitate de administrator, nu a depus diligențele necesare pentru ca lacul Baciu să fie cuprins în inventarul centralizat de D. și trimis spre aprobare Guvernului.

Prin Decizia nr. 277 din 23 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că întrucât preocupările fondului nu se circumscriu unui rol activ, în sensul că art. 129 alin. (5) C. proc. civ., pentru aflarea adevărului și mai exact verificarea apărărilor C., putându-se cere punctul de vedere al E., fie prin adresă, fie prin citare, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Urmare casării cu trimitere spre rejudecare, în limitele stabilite de Decizia nr. 277 din 23 ianuarie 2014, s-a procedat la rejudecarea cauzei; astfel, s-a solicitat pârâtei C. anexa la protocolul din 23 ianuarie 2009, iar E. să precizeze dacă lacul Baciu se află în administrarea sa.

În urma acestor demersuri au fost înaintate următoarele acte: Procesul-verbal de predare-preluare din 20 noiembrie 2009, Anexa I, Anexa II, Ordinul nr. 14 din 25 ianuarie 2010 al F., Protocoalele de predare-primire din 23 noiembrie 2009 și Anexa I privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului la societățile comerciale aflate în portofoliul C. care fac obiectul predării pe bază de proces-verbal de predare-primire către E.

Prin sentința civilă nr. 209/CA din 24 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C. și a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român ca nefondată, reținând următoarele:

„Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a C. este întemeiată, din următoarele considerente:

Conform protocoalelor de predare-primire din 23 noiembrie 2009 încheiate între C. și E. s-a procedat la predarea-primirea de la prima către cea de-a doua entitate a patrimoniului preluat de la CN G. SA a arhivei și a documentației aferente acestuia precum și a activelor deținute de societățile comerciale cu profil piscicol a terenurilor pe care sunt amplasate amenajările piscicole precum și alte terenuri aferente amenajărilor piscicole.

Prin procesul-verbal de predare-preluare din 20 noiembrie 2009, C. a predat către E. terenurile aflate în administrarea SC H. SA, SC I. SA și SC J. SA - astfel cum sunt menționate în anexele I și II.

Printre bunurile predare se numără și lacul Baciu.

Aceste protocoale de predare-primire încheiate între C. și E. au fost aprobate prin Ordinul nr. 14 din 25 noiembrie 2010.

Aceste acte de predare-primire întocmite între cele două instituții au fost determinate de prevederile legislative adoptate în anii 2008-2009 (O.U.G. nr. 23/2008 și Legea nr. 317/2009).

Astfel, conform prevederilor Legii nr. 317/2009, E. a fost desemnată instituția abilitată cu protecția, conservarea și exploatarea resurselor acvatice vii, situație care a impus transmiterea în administrarea sa a amenajărilor piscicole, inclusiv a lacului Baciu din com. Rasova, jud. Constanța.

Faptul că anterior acest drept a fost atribuit reclamantei, situație reținută și prin Încheierea nr. 316/2004 a Biroului de Carte Funciară - Judecătoria Medgidia, nu-i conferă însă un drept etern.

În această situație, având în vedere că lacul Baciu a fost transmis din administrarea C. către E. încă din 2009, anterior promovării prezentei acțiuni, regăsindu-se efectiv în administrarea acestei instituții și în prezent, pârâta C. nu-și justifică calitatea procesuală pasivă.

În ceea ce privește acțiunea îndreptată împotriva statului român prin D. se reține că acesta este neîntemeiată, întrucât conform dispozițiilor legale sus-menționate, dreptul de administrare a lacului Baciu a fost dat E.

În acest context, nu se impunea introducerea în cauză a E. până la schimbarea dreptului de administrare în favoarea reclamantei.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale a pârâtei C., va respinge acțiunea față de această parte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală și va respinge acțiunea formulată de Statul Român prin D.”

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta A. - B., susținând, în esență, că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasivă a C. care apare în continuare înscrisă în cartea funciară ca titular al dreptului de administrare.

Prin Decizia nr. 2393 din 10 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că instanța de fond a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasivă a C. cu încălcarea dispozițiilor Deciziei de casare nr. 277 din 23 ianuarie 2014, fără stabilirea corectă a cadrului procesual în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată și de titularii drepturilor și obligațiilor din raporturile juridice deduse judecății și fără a se verifica apărările reclamantei prin care s-a susținut că protocoalele de predare-primire din 23 noiembrie 2009 și procesul-verbal de predare C. din 20 noiembrie 2009 și preluare E. din 13 aprilie 2010, precum și Ordinul nr. 14 din 25 noiembrie 2010 se referă numai la terenurile cu destinație agricolă pe care pot exista amenajări piscicole, fără a avea ca obiect și administrarea cuvetei lacurilor, pentru care atribuții de administrare are A. De asemenea, nu a fost soluționată cererea formulată de C. de introducere în cauză a E.

Urmare casării cu trimitere spre rejudecare, în limitele stabilite de Decizia nr. 2393 din 10 iunie 2016, s-a dispus citarea în cauză, în calitate de pârât, a E.

Prin sentința nr. 106 din 23 iunie 2016, Curtea de Apel Constanța a respins acțiunea formulată de reclamanta A. - B., în contradictoriu cu pârâții C., E. și Statul Român prin D., ca nefondată.

Curtea de Apel, deliberând cu prioritate asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care ar face de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, conform art. 137 C. proc. civ., a reținut că existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond, urmează a califica excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții C. București și E. drept apărări de fond.

Pe fondul cererii, instanța de fond a constatat că reclamanta pretinde că este titularul dreptului de administrare a lacului Baciu, lac natural în suprafață de 130 ha, înscris în cartea funciară nedefinitivă a localității Rasova, jud. Constanța.

Apartenența acestui lac la domeniul public al Statului Român nu este o chestiune contestată în cauză.

Lacul Baciu este menționat la poziția 63939 din Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ordonator terțiar de credite fiind A. Potrivit situației juridice indicată în H.G. nr. 1705/2006, lacul Baciu este supus prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998.

În ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele C. și E., se rețin următoarele:

Din dispozițiile H.G. nr. 1.705 din 29 noiembrie 2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, Statutului CN K. SA, aprobat prin H.G. nr. 981/1998, art. 33 din Legea nr. 107/1996 a apelor, Legii nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea C., O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, forma activă la data introducerii cererii de chemare în judecată, H.G. nr. 545 din 9 iunie 2010 privind organizarea, structura și funcționarea E., Legii nr. 317 din 13 octombrie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, rezultă că dreptul de administrare pe care îl reclamă reclamanta trebuie circumscris obiectului său de activitate și competențelor sale.

Astfel, reclamanta asigură aplicarea strategiei și politicii naționale în domeniul gospodăririi apelor, pârâta C. asigură exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinație agricolă aparținând domeniului privat al statului, terenuri care le includ pe cele pe care sunt amplasate amenajări piscicole, iar pârâta E. asigură definirea și implementarea politicii referitoare la conservarea și administrarea resurselor acvatice vii existente în apele maritime și continentale, la acvacultură, la procesarea și organizarea pieței produselor pescărești, la structurile de pescuit și acvacultură revine autorității publice centrale care răspunde de pescuit și acvacultură.

În raport de prevederile art. 2 din Legea nr. 317 din 13 octombrie 2009 dar și de definițiile date de art. 2 din Legea nr. 268/2001 și art. 2 din O.U.G. nr. 23/2008, atribuțiile și competențele celor două pârâte nu puteau fi exercitate decât cu privire la amenajările piscicole - unitate de bază a acvaculturii, reprezentată de heleșteu, iaz, stație de reproducere artificială, vivieră flotabilă, lacuri de acumulare în care se practică acvacultura.

Lacul natural, cum este lacul Baciu, nu constituie el însuși o amenajare piscicolă ci este un habitat piscicol natural.

Trebuie subliniat că la data de 24 februarie 2004, la care s-a intabulat dreptul de a administrare al C. asupra lacului Baciu, Legea nr. 192/ 2001 republicată privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura prevedea o definiție similară a amenajării piscicole - unitate de bază a acvaculturii, reprezentată de heleșteu, iaz, vivieră flotabilă, stație de reproducere artificială sau alte instalații destinate acvaculturii.

În raport de prevederile legale precitate, nici una dintre pârâte nu este titulara unui drept real de administrare asupra lacului Baciu.

Se constată însă că dreptul de administrare al reclamantei a fost recunoscut prin HG nr. 1705/2006, ulterior deci intabulării dreptului de a administrare al C.

Dacă în exercitarea celor două drepturi de administrare - asupra fondului piscicole, respectiv administrarea resursei de apă și administrarea fondului piscicol natural există suprapuneri, în sensul că pe lacul Baciu ar exista alte amenajări piscicole, iar terenul aferent acestora este concesionat de către E., nu înseamnă că este negat dreptul de administrare al reclamantei asupra lacului Baciu.

Este adevărat că în temeiul art. 33 din Legea nr. 107/1996 reclamanta poate concesiona sau închiria parte din domeniul public al apelor, pentru exploatarea luciului de apă pentru piscicultură, pescuit, agrement ori sporturi nautice, ca și pentru alte activități, cu respectarea prevederilor legale, în timp ce pârâta E. concesionează terenurile, cu excepția celor de pe teritoriul Rezervației Biosferei "Delta Dunării", pe care sunt amplasate amenajările piscicole.

Dacă în fapt, prin contractele de concesiune încheiate de către pârâtele C. și E. și care poartă asupra terenurilor cu destinație agricolă amenajate pentru piscicultură s-a încălcat dreptul reclamantei de a concesiona luciul de apă, aceasta constituie o chestiune ce trebuie analizată de la caz la caz în ipoteza în care instanțele de judecată ar fi sesizate cu acțiuni în constatare nulității contractelor de concesiune.

În raport de petitul cererii - obligarea la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului, se constată că un drept de administrare nu poate fi restituit, acesta poate fi eventual recunoscut, putând a fi eventual restituit bunul ce face obiectul acestui drept. Pârâta C. nu are nici posesia bunului și nu mai exercită vreun drept asupra imobilului în cauză, astfel că, indiferent de mențiunile încheierii de intabulare, nu poate fi obligată la a restitui dreptul de administrare sau bunul asupra căruia poartă acest drept.

Pârâta E. exercită un drept de administrare asupra resurselor acvatice vii din habitatele piscicole naturale, calitate în care are și dreptul de concesionare a terenurilor pe care sunt amplasate amenajări piscicole, precum și a altor terenuri aferente acestora din domeniul public al statului, în condițiile legii. Pârâta E. nu are și nici nu pretinde că are un drept de administrare asupra lacului Baciu pe care să îl restituie reclamantei, iar instanța nu a fost sesizată cu o acțiune în revendicare sau în nulitatea actelor juridice încheiate de aceasta sau de antecesoarea C. pentru a verifica în ce măsură pârâta E. are posesia, în tot sau în parte, a luciului de apă al lacului Baciu, dacă a încheiat acte juridice având ca obiect acest luciu de apă și dacă și în ce măsură avea acest drept.

Drept care, văzând că dreptul de administrare al reclamantei asupra lacului Baciu este deja recunoscut prin H.G. nr. 1705/2006, că un drept de administrare nu poate fi restituit și că instanța nu a fost sesizată cu o acțiune în revendicare.

În ceea ce privește chemarea în judecată a Statului Român prin D., s-a arătat de către reclamantă prin cererea introductivă că formulează această cerere în temeiul art. 57 C. proc. civ.

Scopul chemării în judecată a altei persoane, care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul este acela al soluționării într-un singur proces a tuturor chestiunilor litigioase legate de obiectul cererii de chemare în judecată

Or, în cauză Statul român nu pretinde de la niciuna dintre părți - reclamantă sau pârâte, recunoașterea unui drept al său de administrare asupra lacului Baciu, iar dreptul său de proprietate asupra acestuia nu este contestat.

De asemenea, reclamata nu solicită în contradictoriu cu acesta satisfacerea vreunei pretenții proprii, nici măcar constatarea dreptului său de administrare, obiectul cererii constituindu-l obligarea uneia din celelalte două pârâte la restituirea dreptului de administrare asupra imobilului.

Litigiul nu este unul referitor la dreptul de proprietate asupra bunului pentru a fi incidente dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, forma în vigoare la data introducerii cererii.

Împotriva sentinței nr. 106 din 23 iunie 2016 a declarat recurs A., criticând-o în temeiul disp. art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată:

Susținerea instanței de fond în sensul că „pârâta C. nu are nici posesia bunului și nici nu exercită vreun drept asupra imobilului în cauză, astfel că, indiferent de mențiunile încheierii de intabulare nu poate fi obligată la a restitui dreptul de administrare sau bunul asupra căruia poartă acest drept”, decurge dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.

Conform extrasului de carte funciară eliberat la data de 2 august 2016, pârâta C. apare și în prezent înscrisă ca titular al dreptului de administrare asupra lacului Baciu.

Mai arată recurenta-reclamantă că în cuprinsul sentinței atacate există considerente contradictorii, din care rezultă atât temeinicia cât netemeinica cererii de chemare în judecată, existând totodată contradicții între considerente și dispozitiv.

Acțiunile în constatarea nulității contractelor de concesiune încheiate, sugerate de instanța de fond nu ar tranșa definitiv problema titularului dreptului de administrare asupra cuvetei lacului Baciu. O astfel de hotărâre judecătorească ar avea drept consecință radierea mențiunilor cu privire la contractul de concesiune, însă nu ar clarifica situația titularului dreptului de administrare. În schimb, demersul recurentei are ca scop obținerea unei hotărâri judecătorești în baza căreia să solicite radierea din Cartea funciară a mențiunii cu privire la calitatea C. de administrator legal al cuvetei Lacului Baciu și înscrierea A. ca titular al dreptului de administrare.

Mai arată recurenta-reclamantă că E. are în administrare doar terenurile din domeniul public al Statului care s-au aflat anterior în administrarea institutelor de cercetare sau a altor companii din subordinea Ministerului Agriculturii.

În concluzie de la înființare și până în prezent, intimata-pârâtă E. nu a deținut în administrare conform legii, cuvetele lacurilor care au rămas conform actelor normative în vigoare, în administrarea sa.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale aplicabile, precum și sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 107/2002 privind înființarea A., această autoritate administrează bunurile din domeniul public al Statului, de natura celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituția României, bunurile proprietate publică prevăzute de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, conform Anexei nr. 2, precum și patrimoniul propriu stabilit pe baza situațiilor financiare existente lunii anterioare datei înregistrării ca instituție publică la organul fiscal competent.

Anexa a II-a a O.U.G. nr. 107/2002 cuprinde o enumerare a bunurilor la care face referire art. 2, anume: apele cu potențialul lor valorificabil, cu excepția resurselor acvatice vii și cele ce pot fi folosite în interes public, cu albiile lor minore, malurile și cuvetele lacurilor, cu bogățiile lor naturale, plajele și marea teritorială, precum și alte bunuri aparținând patrimoniului public de interes național nominalizate în H.G. nr. 2060/2004 pentru aprobarea inventarelor bunurilor din domeniul public al statului.

Așadar, terenul aferent lacului în litigiu, lac ce nu reprezintă o „amenajare piscicolă”, se află în administrarea A. prin B.

În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 317/2009 privind pescuitul și acvacultura și ale art. 2 din Legea nr. 268/2001, competențele și atribuțiile pârâtelor C. și E. nu puteau fi exercitate decât cu privire la amenajările piscicole - unități de bază ale acvaculturii, reprezentate de: heleșteu, iaz, stație de reproducere artificială, vivieră flotabilă, lacuri de acumulare în care se practica acvacultura.

La data intabulării dreptului de administrare al C., cadrul normativ în vigoare reprezentat de Legea nr. 192/2001, republicată, privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura, definea amenajarea piscicolă ca unitate de bază a acvaculturii, reprezentată de heleșteu, iaz, vinieră flotabilă, stația de reproducere artificială sau alte instalații destinate acvaculturii.

În consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că niciuna dintre pârâte nu este titulara unui drept real de administrare asupra lacului Baciu. Mai mult decât atât, prin H.G. nr. 1705/2006 a fost recunoscut dreptul de administrare al reclamantei cu privire la lacul menționat, drept necontestat de către cele două pârâte.

Pârâta C. nu exercită vreun drept asupra imobilului proprietate publică a statului, astfel că nu poate fi obligată la „restituirea dreptului de administrare”, chiar dacă și în prezent este menționată în cartea funciară ca titular al dreptului de administrare asupra lacului Baciu.

De asemenea, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - „restituirea dreptului de administrare”, instanța reține că, la rândul ei, pârâta E. exercită, în condițiile legii, un drept de administrare asupra resurselor acvatice vii din habitate piscicole naturale și nu pretinde că are un drept de administrare asupra lacului Baciu, drept ce a fost recunoscut prin H.G. nr. 1705/2006, reclamantei A.

Așadar, în mod judicios judecătorul fondului, reținând aceste împrejurări, precum și faptul că instanța nu a fost investită cu o acțiune în revendicare a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu cele două pârâte, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește critica referitoare la împrejurarea că acțiunile în constatarea nulității contractelor de concesiune sugerate de instanța de fond nu tranșează problema titularului dreptului de administrare, Înalta Curte reține că această mențiune din cuprinsul considerentelor sentinței recurate a fost făcută pentru a explica faptul că doar în cadrul unei acțiuni în nulitatea actelor de concesiune încheiate de E. sau a unei acțiuni în revendicare instanța ar putea verifica aspectele invocate de reclamantă.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, în temeiul disp. art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. - B. împotriva sentinței nr. 106 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2017.