Decizia nr. 3167/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu, cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, a solicitat: - obligarea pârâților în solidar la plata pagubelor în cuantum de 1.038.549,58 RON, datorate cu titlu de pierdere efectivă ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003, 2981/ARBDD din 31.01.2003 și 2982/ARBDD din 31.01.2003; - obligarea pârâților în solidar la plata pagubelor în cuantum de 46.231.996,78 RON, datorate cu titlu de beneficiu nerealizat ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003, 2981/ARBDD din 31.01 2003 și 2982/ARBDD din 31.01.2003, sumă compusă din: 34.651.331,09 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul blocării concesiunilor până la momentul rezilierii contractelor de concesiune și suma de 11.580.665,90 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul rezilierii contractelor de concesiune până la momentul la care ar fi expirat durata contractelor de concesiune. - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. La data de 18.12.2015, reclamanta a depus o cerere precizatoare În argumentele prezentate reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Referitor la încheierea Contractelor de Concesiune a susținut că între reclamantă, în calitate de Concesionar și Ministerul Apelor și Protecției Mediului, în calitate de Concedent, prin Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării ("ARBDD"), administrator al resursei, s-au încheiat contractele de concesiune menționate mai sus iar, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 155/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și art. 13 din Legea nr. 113/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 69/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2001 privind resursele acvatice vii, pescuitul și acvacultura a operat o subrogație legală constând în preluarea calității de concedent de către Ministerul Agriculturii, în calitate de autoritate publică centrală care răspunde de pescuit și acvacultura prin Agenția Națională de Pescuit și Acvacultura, ca administrator al resursei. În ceea ce privește solicitarea reclamantei de reziliere pe cale judecătorească a contractelor de concesiune din culpa exclusivă a pârâților, reclamanta a precizat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, astfel cum a fost aceasta precizată, Concesionarul a chemat în judecată Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultura ("ANPA"), pentru ca prin hotărârea ce urma a fi pronunțată instanța de judecată să dispună (i) rezilierea contractelor de concesiune; (ii) obligarea pârâților la primirea zonelor concesionate și (iii) restituirea garanțiilor aferente concesiunilor. A mai susținut reclamanta că prin sentința civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011 ("Hotărârea de reziliere"- Anexa nr. 3), instanța de judecată (i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fost Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale) și a ANPA și (ii) a admis acțiunea față de pârâții ARBDD și Ministerul Mediului și Pădurilor, dispunând rezilierea contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003; 2981/ARBDD din 31.01.2003 și 2982/ARBDD din 31.01.2003. Pe parcursul judecării cauzei, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor art. II alin. (5) din Legea nr. 317/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura a operat o nouă subrogație legală, fiind introduși în calitate de pârâți ARBDD și Ministerul Mediului și Pădurilor. Referitor la prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării în mod culpabil de către pârâți a contractelor de concesiune a susținut că, așa cum a reținut și Curtea de Apel prin Hotărârea de reziliere, neexecutarea culpabilă de către pârâți a contractului de concesiune - împrejurare pe care, de altfel, s-a și întemeiat soluția instanței de judecată - a determinat producerea în patrimoniul reclamantei atât a (i) unui prejudiciu direct - "Pierderea efectivă", cât și a unul (ii) "Beneficiu nerealizat". În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, respectiv fapta ilicită care a determinat producerea prejudiciului a susținut că aportul de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în neexecutarea obligațiilor contractuale și prejudiciu rezultă în mod evident. În ceea ce vinovăția pârâților, reclamanta a arătat că hotărârea de reziliere statuează cu privire la vinovăția părții care nu și-a executat obligațiile contractuale. Cu alte cuvinte, atât desfășurarea cronologică a faptelor, cât și atitudinea pârâților care, deși au blocat efectiv punerea în executare a contractelor de concesiune, au refuzat în mod ferm orice demers în sensul deblocării acestuia, ajungându-se la o imposibilitate absolută, ca urmare a atitudinii acestora, de executare minimă a acestui contract relevă, dincolo de orice dubiu, vinovăția pârâților. De altfel, concluziile hotărârii de reziliere atestă de altfel acest aspect, în condițiile în care "accesul terților în zona concesionată, acces necontrolat de concesionar, a constituit, în perioada de aplicare, o încălcare substanțială a drepturilor sale care, izvorând din contract, a antrenat o încălcare directă a acestuia, generând un regim juridic discriminator și inacceptabil". În drept reclamanta a invocat prevederile, art. 18 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 554/2004, art. 1073 și urm. C. civ., precum și toate textele de lege la care a făcut referire în cuprinsul prezentei cereri.

Apărările formulate în cauză Pârâta Administrația Rezervației Biosferei, prin întâmpinarea formulată, a înțeles să invoce: excepția de insuficientă timbrare a acțiunii, conform art. 3, lit. m), teza finală din Legea nr. 146/1997; excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Rezervației Biosferei "Delta Dunării", întrucât calitatea de parte contractantă (concedent) nu se află în niciunul dintre contractele de concesiune reziliate prin sentința civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011, pronunțată în dosar nr. x/2006 de Curtea de Apel București. A mai arătat că, dacă în acest din urmă dosar, legitimarea procesuală pasivă, a A.R.B.D.D., în calitatea sa de administrator, era justificată din prisma obligării la restituirea garanțiilor și la primirea terenurilor, în prezenta cauză, nefiind contractant, calitatea sa procesuală nu se mai justifică. Titular al drepturilor și obligațiilor concedentului este fostul Minister al Apelor și Protecției Mediului, actualmente Ministerul Mediului și al Schimbărilor Climaterice. Pe fondul cauzei, a solicitat, respingerea acțiunii, arătând că dispozitivul sentinței nr. 3089 din 20 aprilie 2011 invocată de reclamantă nu statuează asupra culpei vreuneia dintre părți. Toate evenimentele legislative și demersurile care au condus în final la rezilierea contractelor, au avut loc în perioada când A.R.B.D.D. nu avea calitatea de administrator. În anul 2009, când parata a redevenit administrator al resursei piscicole, faptele culpabile reținute în sentință se produseseră iar procesul ce avea ca obiect rezilierea contractelor de concesiune era deja pe rol. Referitor la primul capăt de cerere având ca obiect pretenții cu titlu de pierdere efectivă în cuantum de 1.038.549,58 RON ca urmare, a rezilierii (nu anulării) contractelor de concesiune, arată că suma pretinsă nu constituie pierdere efectivă, ca urmare a rezilierii contractelor. Apreciază că, din categoria sumelor de bani reprezentând pierdere efectivă a reclamantei trebuie să facă parte numai acele cheltuieli neamortizate făcute pentru bunurile în privința cărora reclamanta a pierdut posesia și nu le mai poate valorifica. Cu privire la cel de-al doilea capăt cerere având ca obiect beneficiul nerealizat, în cuantum de 46.231.996,78 RON ca urmare a rezilierii (nu anulării) contractelor de concesiune, a susținut că dreptul de exploatare a resurselor concesionate prin contractele reziliate este corelativ obligației de plată a redevenței. Pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (denumită în continuare MMSC) a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (fostul Minister al Mediului și Pădurilor)sens, în care a solicitat respingerea acestei cereri ca fiind îndreptată împotriva pârâtei MMSC fără calitate procesuală pasivă. Pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiate a cererilor reclamantei de obligare a MMSC și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării la plata despăgubirilor datorate ca urmare a rezilierii contractelor de concesiune nr. 2980,2981 și 2982 din 31 ianuarie 2003 și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata suportate de MMSC cu prilejul acestui litigiu. Pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultura, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultura în prezenta cauză motivat de faptul că potrivit H.G. 48/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (Anexa 2) Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării funcționează în subordinea Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice.

Soluția instanței de fond Prin încheierea de ședință din 11.04.2014, Curtea de apel a respins excepția insuficienței timbrări a cererii și a unit excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți cu fondul cauzei. Prin sentința nr. 4 din 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și, în consecință, a respins cererea față de pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură - MMSC, pentru lipsa calității procesuale pasive. De asemenea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării", și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Departamentul Pentru Ape, Păduri și Piscicultură -MMSC și a obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumelor de 1.670.403,42 RON daune-interese reprezentând prejudiciul efectiv suferit de reclamantă și 11.268.826,41 RON reprezentând beneficiul nerealizat, precum și la plata sumei de 14939 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin sentința civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011, rămasă definitivă și irevocabila, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei, a dispus rezilierea contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31.01.2003, 2981/ARBDD din 31.03.2008 și 2982/ARBDD din 31.01.2003 și a obligat pârâții la primirea zonelor concesionate și a documentației tehnice referitoare la obiectul concesiunii. În motivarea sentinței s-a reținut, printre altele, ca urmare a refuzului pârâtelor de a elibera autorizațiile, angajații Concesionarului în funcția de pescar au formulat cereri de încetare unilaterală a contractelor individuale de muncă/încetare a activității, creându-se conflicte sociale de proporții. Urmare a acestor efecte, consecințe imediate ale blocării concesiunilor, braconajul în Delta Dunării a crescut, iar situația financiară a Concesionarului s-a deteriorat în mod îngrijorător, întrucât acesta nu și-a mat putut desfășura activitatea comercială de pescuit tocmai ca urmare a încălcării de către pârâte a principiului continuității contractului de concesiune. În final, blocajul generat de Concedent, prin refuzul eliberării autorizațiilor necesare exploatării activității concesionate, blocaj adus la cunoștință cu fermitate și pregătit de o serie de acțiuni anterioare, toate cu același scop - împiedicarea activității de exploatare a zonei concesionate, a reprezentat o încălcare gravă și iremediabilă a obligațiilor contractului de concesiune. S-a mai reținut că potrivit contractului de concesiune, Concesionarul cunoștea datele de identificare ale contului bancar unde urma să plătească redevența către bugetul de stat. Însă, ulterior preluării contractului de concesiune de către ANPA, aceasta din urmă a refuzat indicarea unui cont bancar, deși se apropia scadența obligației de plată, în ciuda adresei Concesionarului nr. 19 din 27 ianuarie 2006 în acest sens. Acest refuz a trenat până în ultimul moment, când, sub presiunea formulării prin executorul judecătoresc a unei oferte reale urmate de consemnațiune, ANPA a "acceptat". Singura culpă a Concesionarului era că refuză transferul unor importante sume de bani către bugetul de stat, în timp ce concedentul nu spera decât într-o greșeală a Concesionarului, de natură a-i deschide într-adevăr calea unei rezilieri a contractului de concesiune. Eliberarea autorizațiilor de pescuit, pe zona concesionată, unor terți față de concesiune, s-a făcut cu încălcarea flagrantă a puterii de lucru judecat de care beneficia sentința civilă nr. 1949 din 23 noiembrie 2005, definitivă și executorie, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, rămasă irevocabilă, prin care s-a dispus suspendarea modificărilor unilaterale ale contractului de concesiune, adică inaplicabilitatea art. 14 din Legea nr. 192/2001. ANPA a eliberat autorizație de pescuit comercial pentru exploatarea resurselor piscicole în zona concesionată, cu titlu gratuit, Grupului de producători B.. În cuprinsul autorizației sunt nominalizați 163 de pescari, precum și cotele de pescuit aferente zonei concesionate prin contractele de concesiune. Așadar, accesul terților în zona concesionată, acces necontrolat de concesionar, a constituit, în perioada de aplicare, o încălcare substanțială a drepturilor sale care, izvorând din S-a mai arătat de instanța fondului că principiul netulburării concesionarului, valorează, similar obligației de abținere de la evicțiune prin faptă proprie, (quem de evictione tenet actio, eundem agendem repellit exceptio), interdicția inducerii în executare a contractelor atât a tulburărilor de fapt cât și a celor de drept. În cazul de față, concedentul invocă drepturi acordate terților în zona concesionată, deci o tulburare de drept. De asemenea, pentru executarea cu bună credință a contractului, concedentul avea și obligația respectării principiilor de loialitate și cooperare în contracte, în sensul de a facilita îndeplinirea clauzelor contractuale, astfel încât să nu impună acestuia din urmă efectuarea unor cheltuieli inutile (art. 16,2 iit.c) din contractul de concesiune). Trebuie avut în vedere, de asemenea, și aspectul conform căruia Concesionarul a efectuat investiții în bunul public concesionat, a plătit redevență, a cheltuit resurse semnificative de bani în scopul derulării în bune condiții a concesiunii, or ignorarea de către Concedent a acestor aspecte și retragerea "în fapt" a concesiunii (prin efectiva blocare a acesteia), în scopul evitării, cu orice mijloace, a unei răscumpărări acordate în condiții legale, îi este în totalitate imputabilă." Față de cele menționate anterior, Curtea de Apel a reținut că prin această sentință s-a stabilit, indubitabil, ca singura culpă în rezilierea contractelor de concesiune revine pârâților ARBDD și Ministerul Mediului și Pădurilor, persoane juridice care au calitatea de pârâți în prezenta cauză. De asemenea, mai arată instanța fondului, că reclamanta a fost prejudiciată prin fapta pârâților,,, situația financiară a Concesionarului s-a deteriorat în mod îngrijorător, întrucât acesta nu și-a mai putut desfășura activitatea comercială de pescuit tocmai ca urmare a încălcării de către pârâte a principiului continuității contractului de concesiune." Față de această împrejurarea, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură și, ca atare a respins cererea față de pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură-MMSC, pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării" și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. În argumentele prezentate instanța de fond a reținut că prezenta cauza are ca obiect plata despăgubirilor echivalente cu prejudiciul cauzat prin rezilierea contractelor de concesiune, reziliere datorată exclusiv celor doi pârâți din prezenta cauza, rezultă ca ambii pârâți au calitate procesuală pasiva în cauză. Cu privire la întinderea prejudiciului produs reclamantei, prin fapta culpabilă a pârâților, care a dus la rezilierea contractelor de concesiune, instanța a dispus efectuarea unei expertize piscicole și a unei expertize contabile, sens în care a reținut că despăgubirile vor fi stabilite ca să acopere întreg prejudiciul produs reclamantei, atât paguba efectiv suferită, cat și beneficiul nerealizat, în temeiul principiului reparării integrale. Instanța a mai reținut ca despăgubirile nu trebuie sa depășească limitele prejudiciului cauzat, pentru ca s-ar produce o îmbogățire fără justă cauza a reclamantei. Faptul că acestea au rămas în proprietatea reclamantei nu determină neluarea acestora în calculul prejudiciului. În aceste condiții instanța de fond a omologat concluziile rapoartelor de expertiza (piscicolă și contabilă) și a reținut cu titlu de pierdere efectivă suma de 1.670.403,42 RON, (investiție nerecuperată), conform concluziilor din Raportul de expertiză contabilă întocmit de dl. C. (obiectivul 2, pag. 8-9 Concluzii din raport) și suma de 11.268.826,41 RON, cu titlu de beneficiu net nerealizat, conform concluziilor din Raportul de expertiză contabilă întocmit de dl. C. (obiectivul 3, în varianta B, pag. 8-9 Concluzii din raport și pct. A varianta B, pag. 3 Răspuns la obiecțiuni), coroborat concluziilor din Raportul de expertiză piscicolă întocmit de dl. D. (obiectivul B). A mai reținut instanța că beneficiul nu impune deducerea investițiilor, de vreme ce beneficiul nerealizat are natura unor fructe, față de care, din punct de vedere juridic, nu se impune deducerea costului bunului de natură a produce respectivele fructe. Cu alte cuvinte, un astfel de cost precum cel menționat de expert în varianta deducerii investițiilor din beneficiu nu reprezintă un cost de exploatare, de vreme în specificul prezentei acțiuni nu interesează costul de contabilitate al bunului (determinat conform pierderii efective), ci beneficiul de care reclamanta a fost lipsită în raport de dinamica investițiilor reclamantei. În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, instanța a constatat că urmare a pierderii procesului de către pârâți, în temeiul art. 413 alin. (1) noul C. proc. civ., a obligat pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 14939 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, din care 2900 RON onorariul pentru expertiza piscicola, 12000 RON reprezentând onorariul pentru expertiza contabila și 39 RON taxa judiciară de timbru.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 4 din 08 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs pârâții Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865 (echivalentul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nou). Recurentul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (M.M.A.P.) a arătat, în esență, următoarele: - în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate, având în vedere că reclamanta prin acțiune arată că faptele culpabile reținute de instanța de judecată prin hotărârea de reziliere a contractelor de concesiune și întrucât în egală măsură cu dispozitivul, intră în autoritate de lucru judecat considerentele necesare ale hotărârii, cele care explică și sprijină soluția din dispozitiv, consideră ca neexistând identitate între persoana indicată (ANPA și ARBDD) a fi săvârșit faptele ilicite reținute, cauzatoare de prejudicii și Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice. - pe fondul cauzei, consideră că acordarea sumei în cuantum de 1.670.403,42 RON cu titlu de daune - interese, reprezentând prejudiciu efectiv, este neîntemeiată. Obligarea MMAP la achitarea contravalorii aproape integrală a acestora nu poate fi primită și nici nu ar fi echitabilă, atâta vreme cât reclamanta rămâne proprietara bunurilor achiziționate (neexistând o diminuare a patrimoniului acesteia) și totodată sumele achitate cu titlu de despăgubiri ar presupune că reclamanta se va îmbogăți fără justă cauză. - referitor la beneficiul nerealizat se arată că la calcularea sumei de 46.231.996,71 RON s-au avut în vedere cantități ipotetice de pește ce urma să fie obținut în decursul unui an, prin desfășurarea activității sale comerciale. Însă obținerea unui profit ca urmare a derulării activității economice nu reprezintă o certitudine. Beneficiul realizat este definit ca fiind sporul patrimonial pe care l-ar fi obținut creditorul, în condițiile obișnuite ale circuitului civil, dacă debitorul ar fi executat întocmai în natură și la timp obligațiile la care s-a îndatorat prin voința sa. Recurenta Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a arătat, în esență, următoarele: - în anul 2009 când a devenit administrator al resursei piscicole, faptele culpabile reținute în sentință se produseseră, iar procesul era pe rol, având ca obiect rezilierea contractelor de concesiune, drept urmare, nu poate fi reținută în sarcina sa vreun act de vinovăție. - suma pretinsă de reclamantă nu este o pierdere efectivă ca urmare a rezilierii contractelor, întrucât au fost introduse în capitolul "pierderi" foarte multe cheltuieli aferente unor bunuri care au rămas în proprietatea și posesia sa, putându-le exploata sau valorifica: bărci, autovehicule, echipamente. - cum reclamanta a încetat la un moment dat să mai plătească această redevență, nu se mai afla în situația de a mai putea cere dreptul de a mai exploata resursa piscicolă, deci nici drepturi bănești. - calculul reclamantei privind beneficiul nerealizat a avut în vedere cote maxime ale plafoanelor de pescuit și nu se raportează la cantitățile efectiv pescuite și raportate și nu a avut în vedere cheltuielile (corespunzătoare venitului) pe care le-ar fi făcut pentru exploatarea și valorificarea resursei piscicole cum sunt cele de personal, de exploatare, de repopulare, de autorizare, etc. 4. Apărările intimatei Prin întâmpinările depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, arătând că: - analizând succesiunea evenimentelor juridice prin prisma legitimării procesuale, în mod corect instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a contractantului respectiv Ministerul Mediului și ARBDD. - mergând pe raționamentul vădit greșit al recurentei, se precizează că instituția îmbogățirii fără justă cauză nu își poate regăsi incidența în prezenta cauză atât din perspectiva faptului că bunurile nu pot fi exploatate decât în raport de un contract de concesiune. - din expertiza piscicolă reies cantități de pește reale, nu ipotetice, care puteau fi capturate legal în baza contractului, iar expertiza contabilă demonstrează fără dubii profitul nerealizat care ar fi putut fi parțial reinvestit și ar fi putut dezvolta zona concesionată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Motivele de recurs invocate și criticile formulate vor fi analizate în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. de la 1865 având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 4 iunie 2012 înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are în vedere faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ambele cazuri este avută în vedere, ca regulă, încălcarea legii de drept material. În doctrină s-a arătat că hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea, precum și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicare greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt aplicabile, după cum vom arăta în continuare. Astfel, este de necontestat faptul că prin sentința civilă nr. 3089 din 20 aprilie 2011 a Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantei, s-a dispus rezilierea contractelor de concesiune nr. 2980/ARBDD din 31 ianuarie 2003, 2981/ARBDD din 31 ianuarie 2003 și 2982/ARBDD din 31 ianuarie 2003 și a obligat pârâții la primirea zonelor concesionate și a documentației tehnice referitoare la obiectul concesiunii, reținându-se culpa concedenților în desfășurarea acestor raporturi contractuale. De asemenea, se constată că indiferent de schimbarea denumirii sau a formei de organizare, instituțiile ce au fost parte în contractele de concesiune păstrează calitatea procesuală și în prezenta cauză. Pe fondul cauzei deduse judecății, se reține că dispozițiile art. 1084 - 1086 C. civ. (forma în vigoare la momentul încheierii contractelor de concesiune) stabilesc principiile în conformitate cu care urmează a se face evaluarea despăgubirilor de către instanță. Unul dintre aceste principii este acela că prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza (lucrum cessans). Or, în raportul de expertiză contabilă C. se arată: "față de pierderea din investiția nerecuperată în sumă de 1.670.403,42 RON, expertiza reține că aceasta nu poate fi pretinsă în condițiile în care are de încasat și beneficiu nerealizat ori beneficiul stabilit la obiectivul nr. 3 nu este influențat de valoarea investițiilor" (pag. 78, vol. II, dos. fond). Este adevărat că prin răspunsul la obiecțiuni, expertul contabil explică această afirmație, însă prima instanță acordă reclamantei integral suma de 1.670.403,42 RON cu titlu de prejudiciu efectiv suferit fără a face o analiză corespunzătoare a prevederilor contractuale ce au stat la baza raporturilor dintre părți (cap. 7 pct. 3 și cap. 8 din contractele de concesiune) . Se poate constata din probele administrate că aceste investiții nerecuperate constau din studiu de evaluare a resurselor, lucrări de refacere a potențialului piscicol, lucrări de curățire gârle și canale, pază și supraveghere zonă, amenajare de puncte de colectare și mijloace tehnice pentru pescuit. Cum în considerarea principiului reparării integrale a prejudiciului instanța a acordat și beneficiul nerealizat, adică veniturile ce ar fi putut fi obținute din derularea normală a raporturilor contractuale, Înalta Curte constată că prima instanță nu a făcut o analiză completă, plecând de la clauzele contractuale, a necesității și cuantumului sumei ce se impuse a fi acordată reclamantei - intimate cu titlu de pierdere efectiv suferită. În aceste condiții se impunea a fi analizată situația acestor investiții în condițiile în care contractele de concesiune se derulau până la finalizarea termenului pentru care au fost încheiate, întrucât dacă reclamanta obține prin acest demers judiciar un venit mai mare decât ar fi obținut din derularea contractelor de concesiune, suma în plus constituie o îmbogățire fără justă cauză. Pe de altă parte, la stabilirea cuantumului beneficiului realizat se impune a se avea în vedere redevențele pe care reclamanta - intimată era obligată să le plătească concedentului, cheltuieli pentru exploatarea și valorificarea resursei piscicole (de personal, de exploatare, de repopulare etc.). Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 313 din C. proc. civ., va admite recursurile declarate de pârâții Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței nr. 4 din 08 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.