ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3603/2018

Prin cererea înregistrată la 4 iunie 2012, pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Pădurilor și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, a solicitat: obligarea pârâților în solidar la plata pagubelor în cuantum de 1.038.549,58 RON, datorate cu titlu de pierdere efectivă ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. x/31.01.2003, 2981/ARBDD/31.01.2003 și 2982/ARBDD/31.01.2003; obligarea pârâților în solidar la plata pagubelor în cuantum de 46.231.996,78 RON, datorate cu titlu de beneficiu nerealizat ca urmare a anulării actelor administrative reprezentate de Contractele de concesiune nr. x/31.01.2003, 2981/ARBDD/31.01.2003 și 2982/ARBDD/31.01.2003, sumă compusă din suma de 34.651.331,09 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul blocării concesiunilor până la momentul rezilierii contractelor de concesiune; suma de 11.580.665,90 RON reprezentând beneficiul nerealizat de la momentul rezilierii contractelor de concesiune până la momentul la care ar fi expirat durata contractelor de concesiune precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin Sentința civilă nr. 3807 din 4 iulie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetentei materiale și a declinat competenta soluționării cauzei la Curtea de Apel București.

Prin Sentința civilă nr. 2821 din 27 septembrie 2013, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării cauzei la Tribunalul București, a constatat ivit un conflict negativ de competenta și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Prin Decizia nr. 7419 din 22 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competenta soluționării cauzei la Curtea de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 februarie 2017.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 4 februarie 2014.

Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 4 din data de 8 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură. A respins cererea față de pârâta Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ARBDD și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. A admis cererea de chemare în judecată, a obligat pe pârâte, în solidar, la plata sumelor de 1.670.403,42 RON daune-interese reprezentând prejudiciul efectiv suferit de reclamantă și 11.268.826,41 RON reprezentând beneficiul nerealizat, precum și la plata sumei de 14.939 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 4 din data de 8 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâții Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Hotărârea instanței de recurs

Prin Decizia nr. 3167 din data de 15 noiembrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de pârâții Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței nr. 4 din 8 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 februarie 2017.

3.1. Soluția primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 306 din data de 31 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții: Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 9.865.687,6 RON despăgubiri la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 04.05.2012 până la data plății efective a debitului. S-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată. Au fost obligați pârâții la plata către reclamantă a sumei de 54.530,30 RON cheltuieli de judecată.

3.2 Cererile de recurs

În recursul său, partea a invocat excepția de necompetență a primei instanțe sub aspectul că, această cauză a fost dedusă judecății de o instanță specială în baza Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, întrucât rezilierea contractele de concesiune în litigiu nu reprezintă un act administrativ emanat de o entitate publică așa cum este definit de legea mai sus menționată și implicit cauza trebuia judecată de către instanța de drept comun.

Sub un al doilea aspect, s-a susținut că emiterea sentinței civile atacată s-a făcut cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, astfel în cauză s-au analizat investițiile făcute de intimata reclamantă în vederea desfășurării contractelor de concesiune nr. x/31.01.2003, nr. 2981/ARBDD/31.01.2003, nr. 2982/ARBDD/31.01.2003, determinarea pierderilor și stabilirea beneficului nerealizat.

Precizări privind regimul bunurilor introduse în zona concesionată, așa cum sunt ele definite de legislația care reglementează regimul concesiunilor, a prevederilor art. 7.2 din contractele de concesiune și a documentelor concesiunii, înțelegând: caietul de sarcini, studiul de oportunitate și oferta concesionarului, în conformitate cu prevederile art. 7.2 din contract, care stipulează:

"în derularea contractului de concesiune, asociații concesionari vor utiliza următoarele categorii de bunuri", după cum urmează:

a) Bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune ".

"Sunt bunuri de retur apele care au generat resursa naturală (piscicolă) ce face obiectul concesiunii precum și bunurile care au rezultat în urma investițiilor prevăzute la art. 8.1. pct. A lit. c) din contract și anume:, executarea lucrărilor de curățire a gârlelor și canalelor de legătură între lacuri, dacă este cazul

În perioada derulării contractului nu au existat solicitări de obținere a avizului pentru executarea lucrărilor de decolmatare.

b) Bunuri de preluare care, la expirarea contractului, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective.

Părțile nu au convenit asupra bunurilor de preluare întrucât, dreptul de opțiune se exprimă cu cel puțin 2 ani înainte de împlinirea termenului de încetare a concesiunii.

c) Bunuri proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii, bunurile care au aparținut concesionarului și au fost folosite de acesta pe durata concesiunii, cu excepția celor prevăzute la lit. b) și anume bunurile de preluare.

Intră la categoria bunuri proprii, în sensul contractului de concesiune, bunurile achiziționate (dotări anexe) pentru atingerea obiectivelor propuse precum și investițiile realizate, conform prevederilor art. 8.1 pct. B din contract, constând în:

a) amenajarea de puncte de colectare (cherhana) autorizate de către ARBDD, în zona concesionată.

Concesionarul avea obligația, potrivit prevederilor art. 8.1 B a) să realizeze investiții conexe procesului de exploatare și anume amenajarea de puncte de colectare pește.

Condiții minime obligatorii de îndeplinit au constat în; amenajarea punctelor de lucru (capacități de condiționare și prelucrare primară), eventual modernizare, dotare cu instalații frigorifice, etc.

b) dotarea cu mijloace tehnice pentru pescuit, pentru procesarea capturilor de pește, pentru transportul peștelui, specifice activității desfășurate în RBDD.

Având în vedere natura concesiunii și activitatea specifică desfășurată conform tehnologiei, investițiile minime obligatorii se referă la:

- dotarea cu unelte de pescuit (vintire, taliene de baltă, setei, după caz) care să îndeplinească caracteristicile tehnice, condițiile de folosire a uneltelor și metodelor de pescuit legale și stabilite prin documentele concesiunii;

- dotarea cu mijloace de transport tehnologic (ambarcațiuni) autorizate și care să dețină permis de acces emis de ARBDD;

- bărci de pescuit la bordul cărora, prin tehnologia stabilită, peștele capturat se conservă, în stare proaspătă, apoi se transportă către punctele de colectare autorizate, etc.

În conformitate cu dispozițiile caietului de sarcini, parte integrantă a documentelor concesiunii, la art. 7.3 regimul bunurilor introduse în zona de activitate, lit. a) se precizează:

"concesionarul poate introduce în zona de valorificare a resurselor piscicole mijloace de producție proprii sau închiriate destinate capturării, condiționării, transportului sau deservirii personalului utilizat în activitatea concesionată. Aceste mijloace tehnice vor fi administrate permanent de concesionar".

Prin urmare, investițiile conexe procesului de valorificare a resursei piscicole intră la categoria bunuri proprii. Conform contractelor de concesiune x/31.01.2003, 2981/ARBDD/31.01.2003, 2982/ARBDD/31.01.2003 Cap. VIII Investiții - 8.2 Asociații concesionari se angajează să efectueze în zona concesionată investiții în valoare de 5.000.000.000 RON vechi, respectiv 38.000.000 RON vechi și 70.000.000 RON vechi în cadrul unui program investițional ce se va derula pe o perioadă de 5 ani.

Recurenta susține că a urmărit modul de îndeplinire, de la data semnării contractelor în litigiu, până la data de 28.10.2005, data încheierii protocolului de predare primire a contractelor de concesiune a resurselor acvatice vii, protocol în baza căruia s-a procedat la predarea de către ARBDD și primirea de către ANPA a contractelor de concesiune, implicit și a celor trei contracte.

Toate bunurile mobile achiziționate de către reclamanta-intimată au rămas în proprietatea reclamantei intimate.

Recurenta a mai invocat faptul că au fost încălcate normele de drept material, întrucât expertul care a efectuat expertiza tehnică judiciară nu a ținut cont de documentele prezentate de către subscrisă ci doar de cele prezentate de către reclamanta intimată, existând majorări evidente a sumelor consemnate în expertiză ca investiții fată de raportările oficiale făcute subscrisei, după cum urmează:

a) situația finanțării studiilor anuale de evaluare a resurselor piscicole 38.962.000 RON vechi raportat 115.137,60 RON noi consemnat în expertiză.

b) situația cantitativă a popularilor 1.197.675.000 RON vechi raportat

841.892,43 RON noi consemnat în expertiză

c) lucrări de colmatare gârle și canale nu s-a raportat nicio sumă

12.435 RON noi cosemnat în expertiză

d) semnalizare zone cu diferite grade de protecție - nu s-au raportat investiții

e) acțiuni de pază au prezentat doar contracte de achiziții utilaje și echipamente

819.619,41 RON noi consemnat în expertiză

f) amenajare punte de colectare

- au prezentat doar contracte de lucrări

- 494.983,32 RON noi

g) dotare cu mijloace tehnice de pescuit au raportat doar contracte de furnizare 277.360,43 RON noi sumă consemnată în expertiză aferentă achiziției de plase.

Apreciază recurentul că, în speță, calitatea părții chemată în proces trebuie să corespundă cu calitatea de titular al obligației, ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății, respectiv calitatea procesuală care este deținută exclusiv de către instituția cu care intimatul-reclamant SC A. SRL, are stabilit un raport juridic, respectiv Administrația Rezervației Biosferei "Delta Dunării".

Se arată că, potrivit art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 19/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului și pentru modificarea unor acte normative, Ministrul Mediului este ordonator principal de credite și coroborat cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu, dar și pentru bugetele instituțiilor publice aflate în subordinea/coordonarea sa.

Calitatea de ordonator principal de credite a Ministerului Mediului nu se identifică cu calitatea procesuală în dosarul cauzei privind cererea/solicitarea reclamantei, astfel, între părți nu există încheiat un raport juridic, implicit o obligație a subscrisului Ministerul Mediului de a avea calitate procesuală în acest proces. Ori, calitatea procesuală revine în totalitate instituției cu care intimata-reclamantă SC A. SRL are raporturi juridice respectiv Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus întâmpinare prin care invocă:

- inadmisibilitatea recursului pârâtei Administrația Rezervației Biosfera "Delta Dunării" sub aspectul necompetenței materiale, în raport de dispozițiile Deciziei nr. 7419 din 22 noiembrie 2013, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Departamentul pentru Apel, Păduri și Piscicultură și Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

- pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanța de casare a infirmat vădit motivarea recurentei pe aspectele ce țin de clasificarea bunurilor, casând strict pentru stabilirea corectă a sumelor ce se cuvin reclamantei, cu scăderea tuturor cheltuielilor afectate concesiunii, cheltuieli pe care instanța de fond în al doilea ciclu procesual le-a reținut cu claritate.

- plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, iar recursul intitulat "incident" declarat de Ministerul Mediului este tardiv formulat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

a. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Recursul pârâtei Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării:

În legătură cu primul motiv de recurs invocat, referitor la competența primei instanțe de soluționare a cauzei, Înalta Curte va primi argumentele intimatei SC A. SRL, în sensul că această critică este inadmisibilă.

Astfel, susținerile recurentei cu privire la competența de soluționare a cauzei în primă instanță, au făcut obiectul unui conflict de competență, soluționat de ICCJ prin Decizia nr. 7419 din 22 noiembrie 2013, prin care s-a stabilit în mod irevocabil că, în cauză, competența aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei în primă instanță, nu mai poate fi repusă în discuție prin intermediul prezentului demers judiciar. De altfel, la ultimul termen de judecată, în recurs, recurenta a înțeles să nu mai susțină această critică.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce poate fi circumscris prevederilor art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vechi, se observă, că așa cum corect a statuat și instanța de fond, Decizia de casare nr. 3167 din 15 noiembrie 2016 pronunțată de ICCJ în primul ciclu procesual, s-au stabilit strict limitele rejudecării.

Potrivit considerentelor acestei decizii, instanța de casare a infirmat motivarea recurentei pe aspectele ce țin de clasificarea bunurilor, casând hotărârea pronunțată, strict pentru stabilirea corecta a sumelor ce se cuvin intimatei reclamante, cu scăderea tuturor cheltuielilor afectate concesiunii.

Așadar, cu respectarea întocmai a prevederilor art. 315 C. proc. civ., prima instanță a stabilit corect limitele rejudecării, apreciind în mod legal situațiile asupra cărora prima instanță de recurs a statuat în mod irevocabil.

Ca atare, fiind tranșată chestiunea răspunderii pârâtelor, ce urmează a fi angajată în mod neîndoielnic, în mod just s-a statuat că singura problemă rămasă în cercetare, în rejudecare, este strict aceea a stabilirii întinderii prejudiciului.

Sub un prim aspect, recurenta face, în recursul său o distincție între trei categorii de bunuri prevăzute în contractele de concesiune încheiate între părți și anume: bunuri de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune; bunuri de preluare care, la expirarea contractului, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective și bunuri proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului.

Argumentele prezentate de recurentă sunt în sensul că potrivit contractelor de concesiune încheiate, intimata reclamantă s-a angajat să efectueze în zona concesionată investiții în valoare de 5.000.000.000 RON vechi, respectiv 38.000.000 RON vechi și 70.000.000 RON vechi în cadrul unui program investițional ce se va derula pe o perioada de 5 ani, iar investițiile conexe procesului de valorificare a resursei piscicole intră la categoria bunuri proprii.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar observă că la fond, Curtea a fost preocupată să stabilească prejudiciul atât ca pierdere efectiv suferită (propriu-zis cheltuiala cu investiția), cât și ca beneficiu nerealizat (din perspectiva cheltuielii cu investiția, ca element de referință, alături de venit, pentru determinarea câștigului).

În acest context, au fost interpretate prevederile contractuale descrise la cap 7.3 și 8, concluzionându-se, în mod just, că aceste cheltuieli nu vor intra și în sfera pierderii efective, deoarece acestea ar fi ieșit din patrimoniul intimatei reclamante și în cazul unei derulări normale a contractului.

În legătură cu investițiile efectuate de intimata reclamantă în virtutea dispozițiilor art. 7.3 și 8 din contractul de concesiune, prima instanță, corect a stabilit că valoarea acestora a fost amortizată în intervalul 2003 - 2005 (deci a fost recuperată, regăsindu-se în beneficiile reclamantei pe perioada 2003 - 2005), iar diferența neamortizată în intervalul 2003 - 2005, ar fi fost amortizată în intervalul 2006 - 2012 (fiind astfel considerată recuperată deoarece se va fi regăsit în beneficiul reclamantei estimat pentru perioada 2006 - 2012). "Prin urmare, fiind considerată recuperată pin prisma veniturilor obținute sau, după caz, estimat a fi obținute, Curtea nu va acorda suma în discuție și distinct, cu titlu de pierdere suferită."

În raport de această concluzie a instanței de fond, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentei cu privire la acest aspect.

S-a mai susținut în recurs că toate bunurile mobile achiziționate de către reclamanta-intimată au rămas în proprietatea acesteia.

Cu privire la acest aspect, se constată că instanța de fond a decis asupra cuantumului despăgubirilor, cu scăderea tuturor cheltuielilor afectate concesiunii, aspect ce rezultă cu claritate atât din motivarea hotărârii cât și din expertiza tehnică validată. Ca atare, nici această critică nu este fondată.

S-a mai susținut de către recurentă că au fost încălcate normele de drept material, întrucât expertul care a efectuat expertiza tehnică judiciară nu a ținut cont de documentele prezentate de către recurentă, ci doar de cele prezentate de către reclamanta intimată, existând majorări evidente a sumelor consemnate în expertiză ca investiții față de raportările oficiale.

Nici acest argument nu poate fi reținut, deoarece instanța de fond a motivat amplu de ce a validat în cauză raportul de expertiză întocmit de expertul B., care pentru determinarea beneficiului estimat a fi realizat în intervalul 17 februarie 2006 - 31 decembrie 2012 a calculat și scăzut cheltuielile anuale actualizate, deci cele pe care reclamanta le-ar fi realizat în ipoteza unei normale derulări contractuale.

În aceeași ordine de idei, prima instanță a argumentat pe larg de ce nu a validat expertiza C., argumentele sale, fără a fi reluate, fiind însușite de instanța de control judiciar.

Se observă că expertiza omologată de instanța de fond a analizat toate documentele depuse de părți la dosar și, mai mult, a avut în vedere aspectele dezlegate definitiv de instanța de casare.

În acest sens, toate cheltuielile pentru exploatarea și valorificarea resursei piscicole, au fost avute în vedere de expertiza B., fiind deduse din venit în vederea stabilirii beneficiului nerealizat, motiv pentru care criticile recurentei nu pot fi primite.

Recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor:

Procedura în prezentul dosar este guvernată de regulile vechiul C. proc. civ. conform prevederilor tranzitorii ale art. 3 și urm. din Legea nr. 76/2012, întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior intrării în vigoare a noii legi de procedură, aspect necontestat în cauză.

Așadar, vechiul C. proc. civ., nu reglementa instituția recursului incident, ci doar aderarea la apel, conform art. 293 C. proc. civ. vechi.

Potrivit acestui text de lege: "(1) Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Cererea se poate face până la prima zi de înfățișare; (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel prevăzută la alin. (1) rămâne fără efecte. Cu toate acestea, dacă aderarea s-a făcut înăuntrul termenului de apel, ea se consideră apel principal."

Totodată, art. 316 din același act normativ prevedea că: "Dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

Cum dispozițiile referitoare la apelul incident nu sunt menționate în capitolul "Judecarea apelului", ci la capitolul "Termenul și formele apelului", este evident că legiuitorul nu a dorit ca dispozițiile speciale privind aderarea la apel să opereze și pentru calea de atac a recursului, care este reglementată de norme speciale.

Prin urmare, recursul intitulat de parte "incident", nu poate fi apreciat ca o aderare la calea de atac a celelalte părți, potrivit normelor de procedură aplicabile prezentului dosar.

Așadar, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, dacă dorea să-și valorifice nemulțumirile referitoare la soluția instanței de fond, trebuia să o facă pe calea unui recurs principal, declarat și motivat în interiorul termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 302 și art. 306 din vechiul C. proc. civ.

În cauză, hotărârea instanței de fond a fost comunicată pârâtului Ministerul Mediului la data de 10 iulie 2018, potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar fond.

Recursul a fost declarat de parte la data de 25 septembrie 2018 conform înscrisurilor aflate la dosar recurs.

Ca atare, în raport de textele de lege citate mai sus, recursul declarat în cauză de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării împotriva Sentinței civile nr. 306 din 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva Sentinței civile nr. 306 din 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL