ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5561/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 488/CA din 31 octombrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Tulcea - complet specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că în speță competența se stabilește în funcție de valoarea sumei reprezentând obligația de plată contestată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care, în speță, este sub 500.000 RON.

Prin Sentința nr. 8742 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei, având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare nr. 156230 din 2 decembrie 2011, emis de pârâtă, prin care a fost respinsă la plată suma de 800 RON, intră sub incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că actul contestat este emis de o autoritate centrală.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Tulcea, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, în speță, refuzul de plată a sumei de 800 RON, în litigiu, este consecința constatării ca neeligibile a acesteia, în urma verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri europene, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Conform dispozițiilor art. 46 din actul normativ sus-menționat, „Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență” (alin. (1) iar „Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii” (alin. (2)). De asemenea, potrivit art. 51 alin. (2) din același act normativ, „Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

În temeiul normei de trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă a titlului de creanță atacat, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: - criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul actelor administrative cu caracter general; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON. În speță, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 800 RON - asimilată creanțelor fiscale, în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Tribunalului Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Rezervației Biosferei ’’Delta Dunării’’, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013. Procesat de GGC - LM