ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5561/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 488/CA din 31 octombrie

2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Administrația Rezervației

Biosferei „Delta Dunării”, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și

Pădurilor, în favoarea Tribunalului Tulcea - complet specializat în materia

contenciosului administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că în speță competența se

stabilește în funcție de valoarea sumei reprezentând obligația de plată

contestată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care, în speță, este sub 500.000 RON.

Prin Sentința nr.

8742 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din

oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei, având ca obiect

anularea Procesului-verbal de constatare nr. 156230 din 2 decembrie 2011, emis

de pârâtă, prin care a fost respinsă la plată suma de 800 RON, intră sub

incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că actul contestat este emis de o

autoritate centrală.

Constatându-se ivirea

conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ.

Verificând cauza, Curtea

constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține

Tribunalului Tulcea, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în speță,

refuzul de plată a sumei de 800 RON, în litigiu, este consecința constatării ca

neeligibile a acesteia, în urma verificării modului de utilizare de către

reclamantă a unor fonduri europene, în temeiul Ordonanței de urgență a

Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea

neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a

fondurilor publice naționale aferente acestora.

Conform dispozițiilor

art. 46 din actul normativ sus-menționat, „Împotriva titlului de creanță se

poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență” (alin. (1)

iar „Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la

acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act

administrativ, în condițiile legii” (alin. (2)).

De asemenea, potrivit

art. 51 alin. (2) din același act normativ, „Deciziile pronunțate în

soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța

judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu

prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

În temeiul normei de

trimitere, prevăzută de acest din urmă text legal în ceea ce privește

stabilirea instanței de contencios administrativ competente să soluționeze

contestația formulată împotriva deciziei emise de autoritatea administrativă emitentă

a titlului de creanță atacat, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut, în mod unitar, că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat, în cazul

actelor administrative cu caracter general;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat, în cazul actelor

administrativ-fiscale.

Așadar, dacă litigiul

are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii

vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

În speță, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară, conform art. 2 alin. (1) lit.

j) din O.U.G. nr. 66/2011 - în sumă de 800 RON - asimilată creanțelor fiscale,

în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios

administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine Tribunalului

Tulcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Administrația Rezervației

Biosferei ’’Delta Dunării’’, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului

și Pădurilor, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM