ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7526/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă cu nr. 3266 din 23 august 2013 Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta S.C. "P." S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea în favoarea Curții de Apel Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 297/CA din 30 septembrie 2013, a declinat în favoarea Tribunalului Tulcea competența materială de soluționare a cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza pentru soluționarea acestuia la Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că la momentul sesizării instanței, 7 februarie 2013, competența era stabilită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în temeiul 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea Adresei nr. 27 din 18 ianuarie 2013 precum și a Deciziei nr. 2389880 din 3 decembrie 2012 emise de Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea iar acțiunea a fost formulată la data de 07 februarie 2013. Actele a căror anulare se solicită privesc sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene.

Potrivit art. 101 din Legea nr. 554/2004: "toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel". Textul a fost introdus prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă - art. 54 - care prevede că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în M. Of. nr. 1.154/7.12.2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează, printre altele, și în sensul arătat mai sus.

Deoarece art. 54 ce a completat și modificat Legea nr. 554/2004 nu se află printre excepțiile enumerate expres în art. 82, rezultă că legea contenciosului administrativ completată cu art. 101 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013. Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere și faptul că Decizia APIA, ce formează obiectul acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora: "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii." În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În cauză, cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000 RON, respectiv 51.576 RON, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul. În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de C. proc.

fisc. Astfel fiind, întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Acțiunea având ca obiect anularea deciziilor emise de APIA în procedura reglementată de O.G. nr. 79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei este de competența Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. "P." S.R.L. și intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM