ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7526/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă cu nr. 3266 din 23

august 2013 Tribunalul Tulcea a admis excepția de necompetență materială a

instanței și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de

reclamanta S.C. "P." S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea în favoarea

Curții de Apel Constanța.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

Învestită prin

declinare, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 297/CA din 30 septembrie

2013, a declinat în favoarea Tribunalului Tulcea competența materială de

soluționare a cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a

trimis cauza pentru soluționarea acestuia la Înalta Curte de Casați și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că la momentul sesizării instanței, 7

februarie 2013, competența era stabilită de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004. Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în

temeiul 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru

soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată

că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului

Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Contenciosul

administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr.

554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele

de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în

care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a

născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în

sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul

nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim,

astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii

judiciare.

Actul administrativ

este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere,

modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal, este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc.

civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei

ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Obiectul cererii de

chemare în judecată îl reprezintă anularea Adresei nr. 27 din 18 ianuarie 2013

precum și a Deciziei nr. 2389880 din 3 decembrie 2012 emise de Agenția de plăți

și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea iar acțiunea a fost

formulată la data de 07 februarie 2013. Actele a căror anulare se solicită

privesc sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii

Europene.

Potrivit art. 101 din

Legea nr. 554/2004: "toate cererile privind actele administrative emise de

autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea

nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale

curților de apel".

Textul a fost

introdus prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă - art. 54 - care prevede că Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în M. Of. nr. 1.154/7.12.2004,

cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează,

printre altele, și în sensul arătat mai sus.

Deoarece art. 54 ce a

completat și modificat Legea nr. 554/2004 nu se află printre excepțiile

enumerate expres în art. 82, rezultă că legea contenciosului administrativ

completată cu art. 101 a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Pe de altă parte,

Înalta Curte are în vedere și faptul că Decizia APIA, ce formează obiectul

acțiunii, a fost emisă în temeiul dispozițiilor C. proc. fisc. ca urmare a

soluționării contestației formulate împotriva procesului-verbal și poate fi

contestată în condițiile art. 218 alin. (2) din același Cod, conform cărora:

"Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către

contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a

contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios

administrativ competentă, în condițiile legii."

În temeiul normei de

trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce

privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să

soluționeze contestația formulată împotriva unei asemenea decizii emise de APIA

sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, cuantumul

sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat este sub 500.000

RON, respectiv 51.576 RON, astfel că instanța competentă să soluționeze cauza

în primă instanță este Tribunalul.

În raport cu

prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și

recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și

individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate

din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare sunt titluri

de creanță, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de C.

proc. fisc.

Astfel fiind,

întrucât au ca obiect creanțe bugetare, asemenea acte se înscriu în categoria

actelor administrative ce privesc contribuții bugetare în sensul prevederilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Acțiunea având ca

obiect anularea deciziilor emise de APIA în procedura reglementată de O.G. nr.

79/2003 este de competența instanței de contencios administrativ, determinată

în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că soluționarea în fond a cauzei este de competența

Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. "P." S.R.L. și

intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean

Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și

fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - AM