ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7389/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judiciare

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 7 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Tulcea,

reclamanta SC J. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură, solicitând anularea Adresei nr. 26 din 18

ianuarie 2013 emisă de pârâtă și anularea Deciziei nr. 2933019 din 12 decembrie

2012 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață -

campania 2012, emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură -

Centrul Județean Tulcea, prin care s-a aplicat sancțiunea cod 3 - reducere de

50% din valoarea sprijinului pe pachet, în sumă de 25.787,79 RON.

instanțe aflate în conflict

Prin Încheierea nr.

2746 din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a dispus, în temeiul

art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004 și art. XXIII alin. (1) și

4 din Legea nr. 2/2013, trimiterea pe cale administrativă a cauzei spre

competentă soluționare Curții de Apel Constanța.

Tribunalul a reținut

că în cauză sunt incidente dispozițiilor art. 10 alin. (1

1

) din

Legea nr. 554/2004 și art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința civilă

nr. 263/CA din 4 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței

materiale, a declinat cauza și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și

Justiției pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că, în cauză, nu sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 2/2003.

Pe de altă parte,

Curtea a constatat că, având în vedere momentul la care a fost introdusă

acțiunea - 7 februarie 2013 - când nu intrase în vigoare Legea nr. 76/2012 cu

referire la modificările aduse dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004

privind competența materială a curților de apel în litigiile privind fondurile

nerambursabile din partea Uniunii Europene și față de valoarea contestată în

cauză - 25.787,79 RON, se impune declinarea cauzei la Tribunalul Tulcea.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca

obiect anularea Adresei nr. 26 din 18 ianuarie 2013 emisă de pârâtă și anularea

Deciziei nr. 2933019 din 12 decembrie 2012 de acordare a plăților în cadrul

schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012, emisă de Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea, prin care s-a aplicat

sancțiunea cod 3 - reducere de 50% din valoarea sprijinului pe pachet, în sumă

de 25.787,79 RON.

Actele contestate au

fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea,

constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea

fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora,

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a

contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune

de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea

constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de

constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note

de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce

reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din întregul

corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă

creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat

de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii

prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși actul de

constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și

costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde

elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură

fiscală.

Creanțele bugetare

rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor.

În perspectiva

acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va

fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei

creanțe fiscale.

În acest context, în

temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc.

fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ

competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor

administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența

instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea

creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste

dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a

instanței de fond, după cum urmează:

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește

în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru

departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de

500.000 RON, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a

actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanță bugetară

al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma

de 25.787,79 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența

materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de

criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și

fiscal a Tribunalului.

Curtea de apel

Constanța a apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - că procesele în

curs de judecată în materia contenciosului administrativ având ca obiect sume

reprezentând finanțare nerambursabilă din partea U.E. nu cad sub incidența

Legii nr. 2/2013, care se aplică exclusiv actelor normative care fac obiectul

modificărilor sale.

Referitor la

modificările art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin Legea nr. 76/2012,

Înalta Curte are în vedere faptul că acestea au intrat în vigoare la data de 15

februarie 2013, ulterior sesizării Tribunalului Tulcea cu soluționarea

prezentei cauze, respectiv la data de 7 februarie 2013.

În ceea ce privește

competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a

dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că

reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tulcea,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu

pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean

Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM