ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7389/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanta SC J. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând anularea Adresei nr. 26 din 18 ianuarie 2013 emisă de pârâtă și anularea Deciziei nr. 2933019 din 12 decembrie 2012 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012, emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea, prin care s-a aplicat sancțiunea cod 3 - reducere de 50% din valoarea sprijinului pe pachet, în sumă de 25.787,79 RON.

2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Încheierea nr. 2746 din 16 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a dispus, în temeiul art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004 și art. XXIII alin. (1) și 4 din Legea nr. 2/2013, trimiterea pe cale administrativă a cauzei spre competentă soluționare Curții de Apel Constanța. Tribunalul a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiilor art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004 și art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 263/CA din 4 septembrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat cauza și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiției pentru soluționarea conflictului de competență. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 2/2003. Pe de altă parte, Curtea a constatat că, având în vedere momentul la care a fost introdusă acțiunea - 7 februarie 2013 - când nu intrase în vigoare Legea nr. 76/2012 cu referire la modificările aduse dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind competența materială a curților de apel în litigiile privind fondurile nerambursabile din partea Uniunii Europene și față de valoarea contestată în cauză - 25.787,79 RON, se impune declinarea cauzei la Tribunalul Tulcea.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Adresei nr. 26 din 18 ianuarie 2013 emisă de pârâtă și anularea Deciziei nr. 2933019 din 12 decembrie 2012 de acordare a plăților în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2012, emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea, prin care s-a aplicat sancțiunea cod 3 - reducere de 50% din valoarea sprijinului pe pachet, în sumă de 25.787,79 RON.

Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță.

De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor.

În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale. În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanță bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 25.787,79 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

Curtea de apel Constanța a apreciat cu justețe - în opinia Înaltei Curți - că procesele în curs de judecată în materia contenciosului administrativ având ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea U.E. nu cad sub incidența Legii nr. 2/2013, care se aplică exclusiv actelor normative care fac obiectul modificărilor sale. Referitor la modificările art. 10 din Legea nr. 554/2004 intervenite prin Legea nr. 76/2012, Înalta Curte are în vedere faptul că acestea au intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, ulterior sesizării Tribunalului Tulcea cu soluționarea prezentei cauze, respectiv la data de 7 februarie 2013. În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său.

În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Tulcea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC J. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM