ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7713/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7713/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova

sub nr. 2158/54/2011*, petentul V.J. a formulat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului

Slatina, cerere de revizuire a deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005 pronunțate de

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în Dosarul nr. 325372004, în temeiul

art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

s-a arătat că cele 5 înscrisuri pe care s-a bazat soluția adoptată prin decizia

supusă revizuirii, ce a fost confirmată în recurs de către Înalta Curte de Casație

și Justiție, au fost desființate prin sentința civilă nr. 9132 din 12

septembrie 2011 a Judecătoriei Slatina, rămasă definitivă prin nerecurare.

Prin decizia nr. 30

din 22 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă, a admis cererea formulată

de revizuientul V.J., a schimbat în tot decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3253/CIV/2004, în sensul că a respins apelul

declarat de Primăria municipiului Slatina împotriva sentinței civile nr. 685 din

17 mai 2002 pronunțate de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2602/2002.

Pentru a decide astfel,

instanța a constatat că, în speță, sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 322

pct. 4 C. proc. civ., respectiv de ipoteza a doua care vizează situația în care

hotărârea atacată s-a bazat pe un înscris fals în cursul sau în urma judecății,

dovada infracțiunii făcându-se de regulă, printr-o hotărâre penală.

Dar nu este suficient

ca înscrisul să fi fost declarat fals pentru a se admite revizuirea, ci este necesar

ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunțarea hotărârii atacate.

În cauză, prin rezoluția

nr. 2877/P din 20 decembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina a

fost confirmată propunerea lucrătorilor de poliție de a nu se începe urmărirea penală

în cauza sesizată de numitul V.J. și în care s-au efectuat cercetări împotriva numitului

V.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.,

art. 289 C. pen., art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., alături de alte persoane,

foști salariați ai Primăriei Slatina, reținându-se că, din materialul probator existent,

a rezultat că a intervenit prescripția răspunderii penale, față de data comiterii

falsurilor (anii 1971 și respectiv 1980-1981) și durata de timp până la introducerea

sesizării.

Potrivit acestei rezoluții,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a solicitat acesteia să dispună desființarea

înscrisurilor falsificate folosite de numitul V.I.: matricola nr. AA (nr. nou),

respectiv nr. BB (nr. vechi) din registrul cu matricole pentru perioada 1971-1982

al fostului Consiliu Popular al municipiului Slatina; certificatele din 26

august 1982 și din 16 martie 1981 emise de fostul Consiliu Popular al mun. Slatina;

mențiunile de la poziția CC din Partea I-a a registrului privind „Persoana însărcinată

cu deținerea cărții de imobil din 15 octombrie 1971” și mențiunile de la pozițiile

DD-EE privind pe V.I. și V.P. din Partea a IV-a registrului reprezentând „Tabel

sumar de locuitorii imobilului” din 15 septembrie 1971.

Prin sentința civilă

nr. 9132 din 12 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul

nr. 3590/311/2011, a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina,

însușită de reclamantul V.J., în contradictoriu cu pârâtul V.I., și au fost desființate

înscrisurile menționate anterior, reținându-se că acestea nu corespund realității,

întrucât au fost efectuate modificări (a fost tăiat numele C.A. și trecut numele

pârâtului V.I.), fără a se preciza în cuprinsul înscrisului modificat motivul care

a generat această schimbare și fără ca în dreptul modificărilor să apară semnătura

vreunui funcționar al Primăriei Slatina.

Instanța a mai reținut

că potrivit sentinței nr. 6817 din 09 decembrie 1972, numita V.E., mama reclamantului

V.J., este moștenitoarea testamentară a numitei C.A., iar din interpretarea dispozițiilor

legale care stabilesc, pe de o parte, obligativitatea instanței de a se pronunța

în privința desființării înscrisurilor constatate a fi false și, pe de altă parte,

obligativitatea procurorilor de a sesiza instanța civilă în scopul desființării

înscrisurilor, noțiunea de înscris are semnificația de mijloc de probă, și nu act

juridic.

Aceste înscrisuri falsificate

au fost determinante în pronunțarea deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005 prin care

Curtea de Apel Craiova a admis apelul Primăriei Slatina și a schimbat sentința

nr. 685 din 17 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2602/2002, în

sensul respingerii contestației formulate de V.J., V.R.V. și V.I.

Recursul împotriva acesteia

a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.

2030 din 22 februarie 2006, prin care a reținut că imobilul în discuție, care a

aparținut succesiv defunctelor C.A. și V.E., a fost expropriat prin Decretul

nr. 168/1982 și potrivit anexei acestui act normativ și certificatelor emise de

organele fiscale, același imobil a fost preluat, la expropriere, de la V.I., deci

de o altă persoană decât autoarele recurenților, care nu au făcut nicio dovadă în

sens contrar.

De asemenea, lipsa mențiunilor

referitoare la modalitatea în care V.I. a devenit proprietar, precum și împrejurarea

că acesta nu a solicitat restituirea imobilului, au fost considerate irelevante.

Instanța de apel și-a

întemeiat soluția de respingere a contestației, ca o consecință a admiterii apelului,

tot pe aceste înscrisuri falsificate, reținând că imobilul în litigiu a fost expropriat

prin Decretul nr. 168/1982 de la numitul V.I., conform tabelului anexă la decret,

în care apare înscris și care este înscris și în fișa imobilului și schița de proiectare

întocmită de C.P.J. Olt, precum și în raport de împrejurarea că acesta este înscris

la registrul de rol, ca proprietar de imobil din 1971, a achitat taxele datorate

către stat și a locuit permanent în imobil (conform certificat din 16 martie 1981),

fiind și despăgubit cu suma de 48371 RON.

În cauză a rezultat că

înscrisurile falsificate: matricola nr. AA (nr. nou), respectiv nr. BB (nr. vechi)

din registrul cu matricole pentru perioada 1971-1982 al fostului Consiliu Popular

al mun. Slatina; certificatele din 26 august 1982 și din 16 martie 1981 emise de

fostul Consiliu Popular al mun. Slatina; mențiunile de la poziția CC din Partea

I-a a registrului privind „Persoana însărcinată cu deținerea cărții de imobil din

15 octombrie 1971” și mențiunile de la pozițiile DD-EE privind pe V.I. și V.P. din

Partea a IV-a registrului reprezentând „Tabel sumar de locuitorii imobilului” din

15 septembrie 1971, au fost desființate prin sentința civilă nr. 9132 din 12

septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în Dosarul nr. 3590/311/2011,

prin care a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, însușită

de reclamantul V.J., în contradictoriu cu pârâtul V.I., irevocabilă prin nerecurare.

Înscrisurile amintite

nu mai pot produce efecte potrivit principiului quod nullum est nullum producit

effectum, iar în cauză nu se poate reține nici existența cazurilor de excepție de

la principiul amintit.

Numitul V.I. nu a făcut

dovada dobândirii proprietății asupra imobilului expropriat printr-un act translativ

de proprietate, prin moștenire sau printr-un alt mod, nefiind justificată sau explicată

în vreun mod acceptabil, pierderea dreptului de proprietate din patrimoniul ultimilor

proprietari cunoscuți și dovediți.

În lipsa unor probe directe

ale dreptului de proprietate, în cauză s-a reținut că în favoarea numitului V.I.

operează o prezumție simplă privind existența și întinderea dreptului ca urmare

a împrejurării că aceste elemente au fost recunoscute ca atare în actul prin care

s-a dispus, respectiv s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În susținerea acestei

concluzii, dar și pentru înlăturarea apărărilor titularilor notificării, s-a dat

suplimentar valoare probatorie și altor elemente factuale consemnate în înscrisurile

emise de diverse autorități, declarate ulterior false, respectiv anulate de instanța

civilă.

Înlăturarea acestor înscrisuri

din ansamblul probatoriului administrat este suficientă pentru a înlătura prezumția

care s-a apreciat că a operat în favoarea numitului V.I., deoarece, față de momentul

întocmirii, de scopul și conținutul informațiilor cuprinse în actele declarate false,

în context, acestea au fost de natură să contribuie în mod determinant la întocmirea

actului de preluare a imobilului pe numele lui V.I.

În orice caz, în prezent,

Legea nr. 10/2001 republicată, confirmând interpretarea data de instanțe unor dispoziții

legale, conține, în art. 24

, o

reglementare expresă -

după modificări impuse în mod obiectiv de realitate, inclusiv de cea judiciară,

cu privire la anumite reguli speciale care guvernează proba și sarcina probei dreptului

de proprietate asupra imobilului preluat abuziv.

Or, numitul V.I. nu era

proprietar al imobilului la momentul exproprierii, iar numita V.E.L. – autoarea

reclamanților (soție și mamă, potrivit actelor de stare civilă), era proprietara

imobilului situat în str. A.I., nr. 11, jud. Olt.

Imobilul a aparținut în

proprietate numitei C.A., decedată la data de 18 septembrie 1971, fiind dobândit

în proprietate de V.E. prin moștenire testamentară. La dosar s-au depus atât testamentul

olograf, cât și certificat de moștenitor eliberat N.S. din 17 octombrie 1973 – în

copie.

De asemenea, între rudele

defunctei C.A. (nepoți de frate/soră), a avut loc și un litigiu, al cărui deznodământ

a fost în favoarea beneficiarei testamentare V.E.L., în privința imobilului în litigiu,

așa cum rezultă din hotărârea judecătorească nr. 3817/1972 a Judecătoriei Slatina.

Odată înlăturat numitul

V.I., ca nefiind proprietar la momentul exproprierii și în lipsa unor probe directe

și pozitive care să ateste transferul dreptului de proprietate din patrimoniul autoarei

reclamanților în patrimoniul altei persoane, oricare ar fi aceasta, nu ar avea nicio

justificare obiectivă și rezonabilă concluzia potrivit căreia proprietar asupra

imobilului nu ar fi rămas V.E.L. până la momentul exproprierii din anul 1982.

Prin urmare, titularii

notificării: V.I. (în prezent decedat), V.J. (revizuentul de astăzi) și V.R.V. (în

nume propriu și în prezent în calitate de moștenitor al tatălui său, V.I. – decedat),

sunt beneficiari ai Legii nr. 10/2001 ca moștenitori ai persoanei fizice îndreptățite

în sensul art. 4 alin. (1)-(2) din lege, impunându-se menținerea sentinței nr.

685 din 17 mai 2002 pronunțate de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2602/2002, a conchis

instanța, dispunând în consecință.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs, în termen legal, pârâta Primăria Municipiului Slatina, criticând-o

pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele:

Chiar dacă prin sentința

civilă nr. 9132/2011, Judecătoria Slatina a admis cererea formulată de Parchetul

de pe lângă Judecătoria Slatina și a desființat o serie de înscrisuri considerate

falsificate de către instanța de judecată, acest fapt nu este suficient pentru admiterea

cererii de revizuire, deoarece nu doar aceste înscrisuri au stat la baza pronunțării

deciziei a cărei revizuire se solicită.

Astfel, din analiza deciziei

nr. 1014/2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 3253/civ/2004,

a cărei revizuire se solicită, rezultă că, în formarea convingerii instanței că

numita C.A. nu avea calitatea de proprietar al imobilului la momentul preluării

acestuia în proprietatea statului, s-a avut în vedere, pe lângă înscrisurile declarate

false, și anexa la Decretul de expropriere nr. 168/1982 în care la rubrica „numele

proprietarului” de la care a fost preluat imobilul apare numitul V.I., mențiune

ce nu a fost declarată falsă prin sentința Judecătoriei Slatina.

În mod greșit și fără

a avea dovezi în acest sens, instanța de apel a concluzionat că actele declarate

false și anulate au contribuit în mod determinant la întocmirea actului de preluare

a imobilului pe numele de V.I. În realitate, la baza întocmirii unui decret de expropriere

stătea o documentație întocmită de organele administrației publice locale și care

cuprindea planul de amplasament al construcțiilor ce urmau a se realiza, proprietarii

imobilelor din zona supusă demolării, precum și un memoriu justificativ din punct

de vedere economic care cuprindea sumele de bani necesare operațiunilor de expropriere.

De asemenea, instanța

are în vedere o simplă prezumție atunci când apreciază că numitul V.I. nu era proprietar

la momentul exproprierii, deși acesta este menționat ca atare într-un act emis de

autoritățile administrației publice centrale și neanulat, anume că acesta nu poate

face dovada dobândirii proprietății asupra imobilului printr-un act translativ de

proprietate. Or, în acea perioadă, mențiunile în registrele agricole și financiare,

se făceau în baza unei declarații pe propria răspundere a dobânditorului construcției,

declarație care de cele mai multe ori avea la baza un act olograf încheiat între

fostul și actualul proprietar.

Revizuentul nu poate face

dovada că numita C.A. avea calitatea de proprietar al imobilului situat în Slatina,

str. A.I. nr. 11 la momentul preluării abuzive a imobilului, respectiv că imobilul

a fost preluat de la aceasta în calitate de proprietară, așa cum prevăd dispozițiile

art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Inclusiv matricolele nr.

AA (BB număr vechi), desființate prin sentința Judecătoriei Slatina, se referă la

perioada 1971-1982, deci anterior emiterii decretului de expropriere.

Recurenta–pârâtă nu a

contestat niciodată calitatea de proprietar a numitei C.A., pe care a avut-o până

în anul 1982, anul trecerii imobilului în proprietatea statului și anul în care,

în baza anexei la decretul de expropriere, figura ca proprietar al imobilului numitul

V.I.

Recurenta a făcut referire

și la dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Examinând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs vizează

nelegalitatea deciziei de apel sub două aspecte: forța probantă a înscrisurilor

avute în vedere la pronunțarea hotărârii supuse revizuirii, inclusiv al celor invocate

în cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.;

calitatea de proprietar a autoarei revizuenților, C.A., la momentul preluării imobilului

în litigiu de către stat.

În acest context, Înalta

Curte reține că prin decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel Craiova, a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, s-a constatat că persoanele

care au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 în legătură cu imobilul situat

în municipiul Slatina, str. A.I., nr. 11, nu au calitatea de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii, întrucât imobilul a fost preluat de către stat, prin Decretul

de expropriere nr. 168/1982, de la o altă persoană decât autoarea revizuenților,

numitul V.I. fiind cel care figurează în anexele decretului de expropriere și în

evidențele autorităților locale, în calitate de proprietar al imobilului, iar reclamanții

nu au făcut dovada contrară acestor mențiuni oficiale.

La data pronunțării deciziei

anterior menționate, nu era în vigoare Legea nr. 247/2005 (

publicată în M. Of. la

data de 22 iulie 2005)

,

prin care a fost introdus art. 24 în cuprinsul Legii nr. 10/2001, normă ce consacră

prezumția calității de proprietar a persoanei ce figurează în actul normativ sau

administrativ de preluare a imobilului de către stat, în absența unor probe contrare.

Așadar, la data pronunțării

hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat în cauză - și care a evocat fondul raporturilor

juridice deduse judecății – nu exista o prezumție legală cu conținutul expus anterior,

astfel încât aprecierea din decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005, în sensul că persoana

care a figurat în anexele decretului de expropriere, respectiv numitul V.I., trebuie

socotită ca fiind proprietarul imobilului, are natura unei prezumții judiciare,

care a fost formulată de către instanța de judecată pe baza evidențelor autorităților

publice locale și a cărții de imobil, în care figura V.I., începând din anul 1971,

în locul autoarei reclamanților, C.A.

Se reține, în aceste condiții,

că, deși tabelul – anexă la decretul de expropriere – la care se referă motivele

de recurs din cauză - a avut un caracter determinant în soluția adoptată prin decizia

nr. 1014 din 7 aprilie 2005, această împrejurare s-a datorat exclusiv faptului că

înscrisul a fost coroborat cu evidențele autorităților și celelalte înscrisuri de

la dosar, soluția fiind rezultatul aplicării unei prezumții simple tocmai pe baza

acestor din urmă înscrisuri.

În condițiile în care

înscrisurile vizând menționarea numitului V.I. pe rolul fiscal al imobilului, ca

plătitor al impozitelor datorate statului și în cartea de imobil, în locul numitei

C.A., au fost considerate ca fiind falsificate și desființate în consecință printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă intervenită ulterior pronunțării deciziei a

cărei revizuire s-a solicitat în cauză, respectiv prin sentința civilă nr. 9132

din 12 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3590/311/2011 de Judecătoria Slatina,

definitivă și irevocabilă prin neapelare, a dispărut însuși temeiul formulării prezumției

judiciare menționate.

Desființarea pe cale judecătorească

a înscrisurilor ce au stat la baza pronunțării deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005,

cu excepția tabelului – anexă la decretul de expropriere, determină nu doar înlăturarea

înscrisurilor din ansamblul probator, ci și lipsa de relevanță a împrejurării că

numitul V.I. a figurat în anexele decretului de expropriere, tabelul – anexă având

forță probantă, în contextul raționamentului conceput prin decizia nr. 1014 din

7 aprilie 2005, doar în măsura în care s-ar fi coroborat cu alte mijloace de probă

existente la dosar.

Este de reținut faptul

că prin decizia nr. 1014 din 7 aprilie 2005 nu s-a contestat că imobilul a reprezentat

proprietatea numitei C.A., după cum a rezultat din actele depuse de către reclamanți,

neîntrunirea calității de proprietar a acesteia la data exproprierii fiind dedusă

doar din radierea sa din registrele autorităților și înscrierea numitului V.I.,

pe numele căruia a avut loc exproprierea.

Întrucât desființarea

pe cale judecătorească a înscrisurilor conduce la concluzia că numitul V.I. nu a

figurat în evidențele autorităților ca proprietar al imobilului în perioada 1971

- 1982, se impun a fi menținute considerentele deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005

care nu se referă la aceste înscrisuri, constatându-se că sunt favorabile reclamanților,

deoarece vizează calitatea de proprietar a autoarei lor, C.A.

În contextul în care nicio

altă persoană decât C.A. nu era menționată în registrul de rol fiscal în anul 1982,

operează o prezumție simplă în sensul calității de proprietar al imobilului la data

exproprierii în favoarea numitei V.E., unic moștenitor al lui C.A., conform certificatului

notarial nr. FF/1973, dreptul fiind transmis pe cale succesorală.

Nu se poate face aplicarea

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, invocate prin motivele de recurs, în

rejudecarea apelului declarat de către Primăria Municipiului Slatina împotriva sentinței

civile nr. 685 din 17 mai 2002, în limitele înscrisurilor invocate prin cererea

de revizuire, se realizează pe temeiul dispozițiilor legale în vigoare la data pronunțării

deciziei nr. 1014 din 7 aprilie 2005, în caz contrar, ajungându-se la aplicarea

retroactivă a normei, ce a produs efecte abia din data de 25 iulie 2005.

De altfel, prin motivele

de recurs, s-a arătat explicit că recurenta - pârâtă nu contestă calitatea de proprietar

al imobilului în persoana numitei C.A. până în anul 1982, contestându-se această

calitate doar în ceea ce privește momentul exproprierii, față de menționarea unei

alte persoane în tabelul - anexă la decretul de expropriere.

Or, după cum s-a arătat,

tabelul - anexă nu se coroborează cu vreun alt înscris din care să rezulte că numitul

V.I. era recunoscut de către autoritățile publice locale drept proprietar al imobilului,

înscrisurile conținând înscrierea sa pe rolul fiscal și în tabelul locuitorilor

din imobil fiind considerate false și desființate ca atare pe cale judecătorească.

Nu sunt fondate susținerile

recurentei în sensul că instanța de revizuire a apreciat, fără vreun suport probator,

că înscrisurile desființate au stat la baza întocmirii actului de preluare a imobilului

pe numele de V.I.: chiar prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat s-a făcut

trimitere la adresa din 18 august 1982 emisă de I.J.G.C.L. Olt, din care rezultă

că, în vederea exproprierii, V.I. a fost anunțat să depună documente din care să

rezulte modul în care a fost înscris în registrul de rol fiscal și registrul agricol,

sub sancțiunea evaluării imobilului la valoarea minimă.

Recurenta nu face dovada

că aceste înscrisuri au fost depuse în mod efectiv și nici că, la momentul preluării,

s-ar fi întocmit documentația pretinsă prin motivele de recurs, cu atât mai mult

cu cât, din adresa evocată anterior, rezultă că nedepunerea de către V.I. a înscrisurilor

cerute nu afecta includerea sa în tabelul – anexă al decretului de expropriere,

ci doar modul de evaluare a despăgubirilor cuvenite ca urmare a exproprierii.

Față de considerentele

expuse, se constată că, în mod corect, prin decizia recurată s-a apreciat că moștenitorii

numitei V.E., respectiv revizuenții din cauză, au calitatea de persoane îndreptățite

la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, schimbând în tot decizia nr.

1014 din 7 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova și menținând sentința civilă

nr. 685 din 17 mai 2002 a Judecătoriei Slatina.

Pentru aceste argumente

și în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În aplicarea prevederilor

art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă Primăria Municipiului

Slatina la 2000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant V.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei nr. 30 din 22

martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă pe recurenta pârâtă

Primăria Municipiului Slatina la 2000 RON, cheltuieli de judecată către intimatul

reclamant V.J.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 decembrie 2012.