ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3792/2015

Decizia nr. 3792/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, anularea adresei nr. 63439 din 27 decembrie 2010, a măsurii rezilierii contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 încheiat între Agenție, în calitate de concedent, și societate, în calitate de concesionar, materializată în adresa nr. 63439 din 27 decembrie 2010, obligarea pârâtei la respectarea contractului de concesiune și la constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâtei cu privire la suma de 531.276,48 lei, cu titlu de redevență.

De asemenea, reclamanta a solicitat suspendarea executării măsurii rezilierii contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 și a adresei nr. 63439 din 27 decembrie 2010 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că la data de 11.02.2008 a avut loc, la sediul autorității pârâte, licitația privind concesionarea suprafeței de 1.283,49 ha, teren agricol, și 165,53 ha, teren neagricol, ce s-a aflat în exploatarea SC A. SA Dunăreni, jud. Dolj, iar în urma licitației și a procesului-verbal de adjudecare SC A. SRL a fost declarată câștigătoare.

Astfel, la data de 25.02.2008, între Agenția Domeniilor Statului, în calitate de concedent și SC A. SRL, în calitate de concesionar, a fost încheiat contractul de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008, având ca obiect transmiterea dreptului și obligației de exploatare a terenului cu destinația agricolă în suprafață totală de 1.283,49 ha, din care: teren arabil 2,36 ha, pășuni 358,24 ha și teren de sub livezi 922,89 ha, aflat în perimetrul localităților Bistreț, Goicea, Măceșu de Jos, jud. Dolj, pentru o perioadă de 20 de ani, precum și transmiterea dreptului de explorare și a obligației de întreținere a suprafeței de 165,53 ha teren neagricol din care: vegetație forestieră 2,53 ha, ape-bălți 26,18 ha, construcții și instalații zootehnice 48,43 ha, terenuri neproductive care pot fi amenajate și folosite pentru producția agricolă 31,19 ha și drumuri zootehnice și de exploatare agricolă 57,20 ha.

A mai arătat că predarea efectivă a terenului ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 s-a făcut la data de 08.05.2008, în baza procesului-verbal de predare-primire.

Cu ocazia deplasării în teren, în vederea efectuării predării-primirii, comisia a constatat că pe suprafața de 922,89 ha cu categoria de folosință livadă, toți pomii fructiferi au fost distruși de inundațiile produse de revărsările apelor Dunării din primăvara anului 2006, ulterior aceștia fiind tăiați și furați, ca lemne de foc, de către localnici, iar pe teren nu au mai rămas decât rădăcinile acestora și vegetație forestieră spontană sau pomi uscați din loc în loc.

Astfel, acțiunea de devastare s-a extins și asupra infrastructurii existente anterior, respectiv sedii de fermă, depozite, stații de pompare a apei de irigat, conducte de irigat subterane, fântâni, astfel că nimic din toate acestea nu mai poate fi folosit.

Prin adresa nr. 63439 din 27 decembrie 2010, concedentul Agenția Domeniilor Statului i-a notificat concesionarului SC A. SRL rezilierea contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008, invocând încălcarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 7.1.13, art. 7.1.14, art. 7.1.17, art. 8.3, art. 8.4 și art. 5.3 din contractul de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008.

În opinia reclamantei, măsura rezilierii contractului de concesiune este nelegală, întrucât societatea și-a executat în tot obligația contractuală și nu datorează redevență în baza respectivului contract, iar în ceea ce privește cererea de suspendare a executării actelor atacate a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția Domeniilor Statului a invocat excepția netimbrării, excepția prematurității capătului de cerere privind constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâtei cu privire la suma de 531.276,48 lei, cu titlu de redevență, și excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că reclamanta nu a respectat clauzele contractuale.

Prin decizia nr. 633 din data de 08.02.2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/54/2011, s-a respins ca nefondat recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din data de 26 septembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins cererea de suspendare a executării contractului de concesiune formulată de reclamantă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 136 din 16 martie 2015, a respins excepțiile netimbrării, prematurității și inadmisibilității, invocate de pârâtă, precum și acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiate.

Cu privire la excepția netimbrării, s-a reținut că există la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar în ceea ce privește excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii, de asemenea, a reținut că există dovada corespondenței prealabile litigiului purtate cu pârâta, reprezentată de adresa nr. 34 din 07 martie 2011, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ., coroborate cu art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin adresa nr. 63439 din 27. 12. 2010 emisă de autoritatea pârâtă, s-a dispus și comunicat reclamantei decizia instituției intimate de a rezilia de drept contractul de concesiune nr. 1 din 25.02.2008, fiind invocată în drept incidența dispozițiilor art. 5.11, art. 7.1.21 și art. 8.5 din contract, coroborate cu art. 9.1.3, art. 5.1.4 și art. 9.1.7.

În cauză, s-a imputat reclamantei că nu s-au prezentat documentele corespunzătoare investițiilor aferente anului 2 investițional 2009 cu scadență la 30.11.2009 și anului 3 investițional 2010 cu scadență la data de 30.11. 2010, conform contractului.

De asemenea, s-a reținut în motivarea deciziei de reziliere faptul că nu s-au constituit scrisorile de garanție bancară pentru redevență și investiții aferente anilor 2009 și 2010.

În adresă s-a arătat că nu s-au efectuat investiții conform art. 7.1.14 din contract și nu s-a făcut dovada documentelor conform art. 7.1.17 din contract, calculându-se penalități aferente anilor investiționali 2009-2010.

Totodată, un alt motiv de reziliere avut în vedere în motivarea deciziei a fost cel privind neachitarea redevenței la termenele scadente prevăzute de art. 5.3 din contract.

Prima instanță a apreciat că nu este fondată critica reclamantei referitoare la neprevederea sancțiunii rezilierii pentru nerespectarea obligației prezentării documentelor justificative impuse potrivit art. 7.1.17 din contrcat.

Or, sancțiunea prevăzută de art. 7.1.21 vizează sancțiunea rezilierii pentru nerespectarea categoriilor de obligații expuse în capitolul investiții, iar lipsa unor documente justificative minimale conduce implicit la concluzia neefectuării investițiilor potrivit clauzelor asumate. În speță, reclamanta nu a oferit nicio explicație logico-juridică pentru care ar exista investițiile, dar nu ar exista niciun document justificativ.

În ceea ce privește cea de-a doua categorie de critici prezentate de reclamantă, care se referă la faptul că nu s-a prezentat scrisoarea de garanție bancară, dată fiind nerespectarea corelativ de către intimată a obligației de a notifica valoarea garanției până la 15 ianuarie a fiecărui an, și că ar fi solicitat și scutirea de la plata redevenței pentru perioada 2008-2010, context în care nu ar mai subzista obligația constituirii garanției de asemenea, prima instanță a apreciat, de asemenea, că nu pot fi primite.

Astfel, a reținut că litigiul privind scutirea de redevență pe perioada în discuție care a format obiectul Dosarelor nr. x/54/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. x/3/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a, s-a soluționat definitiv, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Prin urmare, a reținut că argumentul privind lipsa temeiului de a constitui garanția este nefondat. În cauză, reclamanta nu a depus la dosar O.P. nr. 12/2008, care nu se regăsește enumerat în opisul privind depunerea înscrisurilor. Nerespectarea obligației de depunere a garanției a fost invocată drept motiv de reziliere la data emiterii adresei din 27.12.2010, dată la care se apreciează interesul.

În ce privește neplata redevenței, prima instanță a reținut că în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/3/2012 s-a statuat irevocabil cu privire la existența obligației de plată a redevenței pentru perioada 2009-2010.

Astfel, a apreciat că argumentele reclamantei expuse la pct. d), prin care nu se contestă neplata, ci se invocă excepția de neexecutare a unei obligații corelative ca motiv de exonerare, nu sunt fondate.

În fine, referitor la capetele de cerere de la pct. c) și d) a reținut caracterul subsidiar al acestora, astfel încât le-a respins ca urmare a soluției date capătului principal de cerere.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat pe larg situația de fapt expusă în fața primei instanțe, arătând, în esență, următoarele:

3.1. În mod greșit prima instanță a apreciat că lipsesc documentele justificative privind efectuarea investițiilor, conform art. 7.1.1.7 din contract, că aceasta ar avea semnificația nerealizării investițiilor și că ar fi întemeiată măsura realizării contractului pentru acest considerent.

Contrar celor reținute, recurenta a susținut că neprezentarea documentelor justificative privind investițiile realizate nu constituie un motiv de reziliere a contractului de concesiune, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 7.1.21 din contract, părțile au prevăzut că numai nerespectarea obligației de a efectua investițiile este sancționată cu rezilierea de plin drept a contractului - pact comisoriu de gradul IV, iar pe de altă parte, a notificat pârâta cu privire la investițiile efectuate, în conformitate cu Anexa nr. 1 la contract.

3.2. În mod greșit prima instanță a apreciat că societatea nu și-ar fi îndeplinit obligația de constituire a garanției, considerând întemeiată măsura rezilierii contractului.

Recurenta a susținut că în cauză nu poate fi reținută presupusa nerespectare a dispozițiilor 8.3 și 8.4 din contract, în sensul că societatea nu ar fi prezentat scrisoare de granție bancară în vederea garantării redevenței și a valorii investițiilor anuale.

Astfel, intimata-pârâtă nu și-a executat obligația de a aduce la cunoștința societății, printr-o notificare, valoarea care trebuie trecută în scrisoarea de garanție până la 15 ianuarie a fiecărui an, așa încât nu se poate invoca aplicabilitatea unui pact comisoriu, iar pe de altă parte societatea a constituit deja scrisoarea de garanție bancară pentru suma de 332.695,20 lei, transformată în O.P. nr. 12/2008, reprezentând achitarea în avans a redevenței.

În opinia recurentei, în raport cu cele constatate pe teren în vederea efectuării predării-primirii și având în vedere faptul că investițiile pe care societatea a fost nevoită să le efectueze depășesc cu mult investițiile negociate de părți, nu datorează redevență aferentă anilor 2008-2010. În acest sens, față de costurile pe care le-a implicat aducerea terenului ce a făcut obiectul contractului de concesiune într-o stare normală de întrebuințare, care nu puteau fi prevăzute la încheierea contractului, a solicitat exonerarea de la plata redevenței aferentă anilor menționați.

Recurenta a considerat astfel că este lipsită de interes invocarea pactului comisoriu de gradul IV, iar odată executată obligația principală, nu mai subzistă obligația de garanție reglementată la art. 8.4 din contract, invocând și raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/54/2009 al Curții de Apel Craiova.

În consecință, recurenta a apreciat că nu are nici obligația de a constitui scrisoare de garanție bancară în vederea garantării unei obligații inexistente.

3.3. Prima instanță a reținut greșit că societatea recurentă ar datora redevența aferentă anilor 2009-2010.

Recurenta a susținut că întrucât terenul ce a făcut obiectul concesiunii nu putea fi întrebuințat conform destinației sale, fiind devastat la momentul predării-primirii către concesionar, apreciază că nu mai subzistă nici obligația acestuia de plată a redevenței.

În cauză, recurenta a considerat că, întrucât nici intimata nu și-a executat obligația contractuală de a transmite dreptul de exploatare Asupra unui teren cu destinația prevăzută în contract, nu i se poate solicita să-și îndeplinească obligația de plată a redevenței, iar raportat la valoarea investițiilor suplimentare pe care concesionarul a fost obligat să le efectueze în vederea aducerii terenului într-o stare normală de întrebuințare se impune exonerarea acesteia de la plata redevenței aferentă anilor 2008-2010.

Astfel, a apreciat că măsura rezilierii contractului este nelegală întrucât societatea și-a executat obligația contractuală și nu datorează redevență în baza contractului încheiat.

În opinia recurentei, prima instanță nu a manifestat rol activ în sensul că nu a stăruit în aflarea adevărului și în lămurirea stării de fapt deduse judecății, în speță fiind respinsă proba cu expertiză în dovedirea stării de fapt cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea inexistenței dreptului de creanță invocat de intimată, al cărui cuantum nu este real.

În concluzie, recurenta a apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivelor care au format convingerea instanței, prin caracterul său sumar și contradictoriu fiind de natură a încălca dreptul părții la un proces echitabil, și este dată cu interpretarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1020 C. civ.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Domeniilor Statului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Contrar celor reținute de recurentă, în sensul că au fost interpretate greșit probele referitoare la realizarea investițiilor, respectiv la constituirea garanției bancare, prima instanță a reținut neîndeplinirea programului de investiții aferent anilor 2009-2010 ca urmare a neprezentării documentelor justificative.

În mod greșit recurenta a apreciat că prin hotărârea atacată se reține doar obligația contractuală prevăzută de art. 7.1.1.7., referitoare la necesitatea prezentării documentelor justificative privind investițiile realizate, obligație a cărei nerespectare nu se sancționează cu rezilierea contractului, în condițiile în care instanța a citat sancțiunea prevăzută de art. 7.1.2.1., reținând că lipsa unor înscrisuri justificative minimale conduc la nedovedirea investițiilor, cu sancțiunea firească a rezilierii contractului.

Totodată, trimiterea făcută de recurentă la Dosarul nr. x/54/2009 prin care a solicitat exonerarea sa de la plata redevenței pe perioada 2008-2010, respectiv schimbarea categoriei de folosință a terenului ce formează obiectul contractului în litigiu și obligarea agenției de a-i restitui redevența achitată în avans este nepotrivită, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă, astfel că expertiza de care face vorbire nu a fost validată.

Cât privește afirmațiile recurentei, cum că în mod eronat s-a reținut că nu și-ar fi îndeplinit obligația de constituire a garanției, întrucât autoritatea intimată nu și-a executat obligația de a-i aduce la cunoștință, printr-o notificare, valoarea care trebuia trecută în scrisoarea de garanție până la 15 ianuarie a fiecărui an, intimata a arătat că acestea nu corespund realității. În acest sens, a invocat notificările nr. 111256 din 27 ianuarie 2009 și nr. 50553 din 11 ianuarie 2010 prin care concesionarul a fost înștiințat cu privire la valorile la care trebuie emisă scrisoarea bancară, pentru garantarea redevenței și a investițiilor, conform art. 8.3 și următoarele din contract.

Totodată, în ceea ce privește invocarea O.P. nr. 12/2008, a susținut că acest act privește redevența achitată în avans aferentă anului 2008.

Referitor la motivul circumscris pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., intimata a arătat că este invocat formal, pentru că nu se indică în concret motivele pentru care se susține nemotivarea hotărârii, nici care sunt mijloacele procesuale sau procedurale propuse, respectiv probele administrate ce nu au fost analizate, făcând doar afirmații cu caracter general.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu anularea adresei nr. 63439 din 27 decembrie 2010 și măsurii rezilierii contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008, încheiat între Agenție, în calitate de concedent, și societate, în calitate de concesionar, obligarea pârâtei la respectarea contractului de concesiune și la constatarea inexistenței dreptului de creanță al pârâtei cu privire la suma de 531.276,48 lei, cu titlu de redevență.

Prin adresa nr. 63439 din 27 decembrie 2010, intimata-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante măsura privind rezilierea de drept a Contractului de concesiune nr. 1 din 25 februarie 2008 (pact comisoriu de gradul IV), încheiat între părți, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 7.1.13, art. 7.1.14, art. 7.1.17, art. 8.3, art. 8.4 și art. 5.3 din contract.

În ceea ce privește criticile recurentei de la pct. I.3.1 din decizie, potrivit cărora neprezentarea documentelor justificative impuse de art. 7.1.17 din contract nu este sancțioantă cu rezilierea contractului de concesiune, având în vedere dispozițiile art. 7.1.21 din contract, instanța de control judiciar reține că nu pot fi primite.

În primul rând, în speță, este necontestat că recurenta nu și-a executat obligația prevăzută la art. 7.1.1.7 din contractul de concesiune, în sensul de a prezenta documentele justificative privind investițiile, ceea ce rezultă implicit că acele investiții nu au fost efectuate potrivit cu clauzele asumate.

Contrar celor afirmate de recurentă, pentru nerespectarea categoriilor de obligații expuse în capitolul investiții, intervine sancțiunea rezilierii prevăzută de art. 7.1.2.1. din contract, cum corect a reținut și judecătorul fondului.

Referitor la motivele de recurs indicate la punctele I.3.2 și I.3.3, din decizie, referitoare la obligația de constituire a garanției și plata redevenței aferente anilor 2009-2010, se constată că vizează aceleași critici, urmând să primească răspuns prin considerente comune.

Înalta Curte reține că pentru nerespectarea obligației de constituire a garanției și de plată a redevenței aferente anilor 2009-2010, prevăzute la art. 5.3, art. 8.3 și art. 8.4 din contract intervine, de asemenea, sancțiunea rezilierii contractului de concesiune.

Se observă că demersul judiciar invocat de recurentă, având ca obiect exonerarea acesteia de la plata redevenței pe perioada în discuție, a fost soluționat, în mod irevocabil, în sensul respingerii, constatând-se astfel că suma cu titlu de redevență este datorată, iar ordinul O.P. nr. 12/2008 invocat privește redevența achitată în avans aferentă anului 2008, așa încât criticile formulate nu au suport.

Măsura rezilierii contractului de concesiune nr. 1/2008 s-a datorat neprezentării scrisorilor bancare aferente obligației de plată a redevenței și programului investițional pentru anii 2009 și 2010.

De asmenea, nu poate fi reținut motivul privind neexcutarea obligației corelative de către partea adversă, ca motiv de exonerare, în condițiile în care autoritatea intimată a invocat notificările nr. 111256 din 27 ianuarie 2009 și nr. 50553 din 11 ianuarie 2010, prin care concesionarul a fost înștiințat cu privire la valorile la care trebuie emisă scrisoarea bancară, pentru garantarea redevenței și a investițiilor.

Prin urmare, susținerea recurentei privind lipsa temeiului de a constitui garanția nu are fundament.

De altfel, motivele invocate de către recurentă în susținerea nerespecătării obligațiilor contractuale sunt anterioare semnării contractului în litigiu, or, prin semnarea procesului-verbal de predare-primire, fără obiecțiuni, aceasta și-a asumat aceste obligații.

Așadar, nu poate fi reținută apărarea părții în sensul că se impune exonerarea de la plata redevenței, care și-a asumat această obligație de plată și aducerea terenului la un nivel optim pentru exploatare.

În speță, este în discuție un contract de concesiune ale cărui clauze nu au fost respectate, iar sancțiunea rezilierii lui a intervenit pentru acest motiv, respectivul contract având putere de lege între părțile semnatare, conform art. 969 C. civ., se costată că în mod corect au fost aplicate prevederile art. 1020 din același cod.

Cu privire la dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. invocate, se constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în temeiul de drept menționat.

În plus, sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar motivele care au format convingerea instanței sunt expuse în mod logic și detaliat.

Astfel, nu poate fi reținută nici încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva dreptului la un proces echitabil, invocată de recurentă din același motiv, întrucât încălcarea dreptului la un proces echitabil are mai multe componente, însă partea nu justfică și nu argumentează vreo încălcare a prevederilor citate, neindicând în ce mod i s-a încălcat respectivul drept.

Prin urmare, toate criticile formulate de recurentă sunt nefondate.

În consecință, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 136 din 16 martie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.