ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2014

Asupra recursurile de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

judecății

Prin cererea înregistrată

inițial pe rolul Tribunalului Călărași și ulterior pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței

de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința

nr. 2094 din 18 mai 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului

și SC I. SRL, anularea notificării din 15 martie 2011 și repunerea reclamantei în

situația anterioară emiterii acesteia, precum și anularea contractului de concesiune

din 15 ianuarie 2011 încheiat între pârâți.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a încheiat cu Agenția Domeniilor Statului contractul de concesiune

din 24 noiembrie 2010, atribuit prin licitație publică cu strigare, având ca obiect

o suprafață de teren cu destinație agricolă ce s-a aflat în exploatarea  SC A.

SA, imediat achitând suma stabilită ca redevență prin contract.

La data de 24 martie 2011,

societatea a fost notificată de Agenția Domeniilor Statului că pentru aceeași suprafață

de teren s-a încheiat contractul de concesiune din 5 ianuarie 2011 cu SC I. SRL,

prin atribuire directă, suprafață câștigată de reclamantă în mod legal, ca urmare

a licitației organizate, fiind astfel cesionată fără înștiințarea sa.

În opinia sa, contractului

încheiat între pârâți este lovit de nulitate, concedentul Agenția Domeniilor

Statului încălcând în mod flagrant obligațiile asumate prin contractul încheiat

cu reclamanta, prevăzute la capitolul 6 pct. 6.2.5, unde se arată „Concedentul are

dreptul să modifice sau să denunțe în mod unilateral contractul de concesiune din

motive excepționale, motivate de interesul public, temeinic justificate”.

Reclamanta a susținut

însă că în cauză nu există un motiv care să justifice denunțarea unilaterală de

către concedent a contractului încheiat cu aceasta, iar această situație îi creează

însemnate prejudicii materiale.

Prin întâmpinări, pârâții

au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta SC I. SRL a formulat

o nouă întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și

excepția tardivității, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar

pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 10

ianuarie 2012, prima instanță a respins ca inadmisibilă excepțiile invocate de pârâta

SC I. SRL, în raport cu prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. și față de

ansamblul reglementării procedurii prealabile din Legea nr. 554/ 2004.

Ulterior, reclamanta a

depus la dosar o cerere completatoare, arătând că pârâta SC I. SRL nu îndeplinea

condițiile legale pentru atribuirea directă a contractului de concesiune, fiind

încălcate dispozițiile Capitolului IV din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor

și dezvoltării rurale nr. 804/2005, raportat la dispozițiile art. 77

1

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 și ale art. 21

1

din Legea nr. 268/2001, iar în apărare societatea pârâtă a susținut că îndeplinește

cerințele legale pentru concesionarea prin atribuire directă.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1051 din 19

martie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat contractul de

concesiune din 5 ianuarie 2011, încheiat între pârâții Agenția Domeniilor Statului

și SC I. SRL și notificarea din 15 martie 2011 emisă de Agenția Domeniilor Statului,

obligând pârâții la câte 2,15 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Între SC A. SRL și Agenția

Domeniilor Statului s-a încheiat contractul de concesiune din 24 noiembrie 2010,

ca urmare a câștigării de către reclamantă a licitației publice cu strigare organizată

în condițiile Legii nr. 268/2011.

Obiectul contractului

îl constituie transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a unui teren

cu destinație agricolă de 121,83 ha din perimetrul localităților S.V. și P., județ

Călărași, precum și transmiterea dreptului de exploatare și a obligației de întreținere

a unui teren neagricol în suprafață de 89,78 ha, care s-au aflat în administrarea

SC A. SA, pentru o perioadă de 20 de ani, în schimbul plății unei redevențe.

Prima instanță a reținut

că încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă din 5 ianuarie 2011

între Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL s-a făcut cu încălcarea prevederilor

art. 21

1

din Legea nr. 268/2001, art. 77

1

din H.G. nr. 354/2005

și a Capitolului 4 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii,

pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/2005, cu modificările și completările ulterioare,

care impun condiția ca activele ce justifică atribuirea să fie deținute în proprietate

de către concesionar.

Totodată, a reținut că

prin încheierea contractului atacat cu nerespectarea dispozițiilor legale, s-a adus

atingere dreptului de exploatare a terenului respectiv dobândit anterior de reclamantă,

prin contractul de concesionare din 24 noiembrie 2010, încheiat prin licitație publică.

Ca persoană vătămată prin

contractul de concesiune încheiat între pârâți, deși terț față de acesta, reclamanta

este îndreptățită să solicite în justiție anularea contractului

Așa fiind, prima instanță

a apreciat că nu pot fi primite apărările formulate de pârâta SC I. SRL care se

întemeiază pe principiul relativității efectelor contractului, al forței obligatorii

a contractului și pe absența unui prejudiciu cauzat reclamantei.

În fine, în ceea ce privește

solicitarea reclamantei de a se dispune restabilirea situației anterioare emiterii

notificării, prima instanță a reținut că este lipsită de obiect, în condițiile în

care terenul concesionat de Agenția Domeniilor Statului a fost retrocedat în temeiul

Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită fiind pusă în posesie la data de 10

februarie 2012.

pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței nr. 5267 din 25 septembrie

2012 a Curții de Apel București

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de fond, prin

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și a actelor normative incidente,

a apreciat că SC I. SRL, pentru a beneficia de atribuirea directă a terenului în

litigiu, trebuia să facă dovada dreptului de proprietate a unor mijloace de producție

agricolă.

Actele normative care

reglementează atribuirea directă a terenurilor agricole nu prevăd condiția ca beneficiarul

să demonstreze că este proprietarul unor mijloace de producție ci este prevăzută

doar obligația ca acestea să demonstreze că este proprietar de activ.

În cauză, nu a fost îndeplinită

de către reclamantă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

pârâta SC I. SRL împotriva sentinței nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curții de

Apel București

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta consideră că

reclamanta SC A. SRL nu a fost păgubită în niciun fel prin încheierea contractului

de concesiune din 5 ianuarie 2011.

Recurenta a fost prejudiciată

întrucât pe anul 2011 a plătit către Agenția Domeniilor Statului redevență și nu

a realizat profit.

Reclamanta a încălcat

prevederile art. 5 pct. 5 din contractul de concesiune din 2011 refuzând să achite

redevența datorată pentru suprafața de teren nefolosită de recurentă.

La data încheierii contractului

de concesiune din 2011, recurenta nu a cunoscut faptul că anterior, Agenția

Domeniilor Statului a încheiat cu reclamanta contractul de concesiune din 2010.

Recurenta-pârâtă susține

și că la momentul încheierii contractului de concesiune din 2011, deținea în proprietate

bovine și avea posesia legală a mijloacelor fixe pe raza comunei S.V.

Numai Agenția

Domeniilor Statului București putea cere anularea contractului, fiind parte în contract,

iar instanța de fond în mod greșit nu a aplicat prevederile art. 5 pct. 5 din contractul

de concesiune.

de intimata-reclamantă SC I. SRL

Prin întâmpinare, intimata

solicită respingerea recursului ca nefondat.

Din textele de lege incidente,

respectiv Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.

804/ 2005, art. 77

1

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

268/2001 și art. 21

1

din Legea nr. 268/2001, rezultă că beneficiarul

atribuirii directe trebuie să facă dovada proprietății unor mijloace de producție.

În ceea ce privește neîndeplinirea

procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată, se arată că notificarea 15 martie 2011 dovedește respectarea dispozițiilor

legale.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

declarat de pârâta SC I. SRL

În temeiul art. 301 C.

proc. civ., recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru neîndeplinirea formalității

de declarare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.

Se constată că pârâtei

i s-a comunicat sentința civilă nr. 5267 din 25 septembrie 2012 la data de 9

noiembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poștă la 27

noiembrie 2012, peste termenul prevăzut de lege.

formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului

Obiectul acțiunii de față

îl reprezintă anularea contractului de concesiune din 5 ianuarie 2011 încheiat de

Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL.

Contractul de concesiune

privește un teren aflat în proprietatea privată a statului, conform capitolului

2 pct. 2.4. din actul menționat.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, sunt asimilate actelor

administrative și contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca obiect

punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Prin legi speciale pot

fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor

de contencios administrativ.

Contractul de concesiune

a cărui anulare s-a cerut nu privește un bun aflat în proprietatea publică a statului,

iar legile speciale care-l guvernează nu au prevăzut competența instanței de contencios

administrativ.

Mai mult, potrivit capitolul

11, pct. 11.1 din contract, litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului

sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun.

că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și constatând că judecătorul

fondului nu a respectat prevederile art. 159

1

alin. (2) și alin. (4)

C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat

cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va

fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare la Tribunalul Călărași, secția civilă, fără a mai fi necesară pronunțarea

și asupra celorlalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului împotriva

sentinței nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Călărași, secția civilă.

Respinge recursul declarat

de SC I. SRL împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2014.