ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurile de
față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse
judecății
Prin cererea înregistrată
inițial pe rolul Tribunalului Călărași și ulterior pe rolul Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței
de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința
nr. 2094 din 18 mai 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu
pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului
și SC I. SRL, anularea notificării din 15 martie 2011 și repunerea reclamantei în
situația anterioară emiterii acesteia, precum și anularea contractului de concesiune
din 15 ianuarie 2011 încheiat între pârâți.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că a încheiat cu Agenția Domeniilor Statului contractul de concesiune
din 24 noiembrie 2010, atribuit prin licitație publică cu strigare, având ca obiect
o suprafață de teren cu destinație agricolă ce s-a aflat în exploatarea SC A.
SA, imediat achitând suma stabilită ca redevență prin contract.
La data de 24 martie 2011,
societatea a fost notificată de Agenția Domeniilor Statului că pentru aceeași suprafață
de teren s-a încheiat contractul de concesiune din 5 ianuarie 2011 cu SC I. SRL,
prin atribuire directă, suprafață câștigată de reclamantă în mod legal, ca urmare
a licitației organizate, fiind astfel cesionată fără înștiințarea sa.
În opinia sa, contractului
încheiat între pârâți este lovit de nulitate, concedentul Agenția Domeniilor
Statului încălcând în mod flagrant obligațiile asumate prin contractul încheiat
cu reclamanta, prevăzute la capitolul 6 pct. 6.2.5, unde se arată „Concedentul are
dreptul să modifice sau să denunțe în mod unilateral contractul de concesiune din
motive excepționale, motivate de interesul public, temeinic justificate”.
Reclamanta a susținut
însă că în cauză nu există un motiv care să justifice denunțarea unilaterală de
către concedent a contractului încheiat cu aceasta, iar această situație îi creează
însemnate prejudicii materiale.
Prin întâmpinări, pârâții
au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Pârâta SC I. SRL a formulat
o nouă întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și
excepția tardivității, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar
pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 10
ianuarie 2012, prima instanță a respins ca inadmisibilă excepțiile invocate de pârâta
SC I. SRL, în raport cu prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. și față de
ansamblul reglementării procedurii prealabile din Legea nr. 554/ 2004.
Ulterior, reclamanta a
depus la dosar o cerere completatoare, arătând că pârâta SC I. SRL nu îndeplinea
condițiile legale pentru atribuirea directă a contractului de concesiune, fiind
încălcate dispozițiile Capitolului IV din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor
și dezvoltării rurale nr. 804/2005, raportat la dispozițiile art. 77
1
din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 și ale art. 21
1
din Legea nr. 268/2001, iar în apărare societatea pârâtă a susținut că îndeplinește
cerințele legale pentru concesionarea prin atribuire directă.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1051 din 19
martie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat contractul de
concesiune din 5 ianuarie 2011, încheiat între pârâții Agenția Domeniilor Statului
și SC I. SRL și notificarea din 15 martie 2011 emisă de Agenția Domeniilor Statului,
obligând pârâții la câte 2,15 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Între SC A. SRL și Agenția
Domeniilor Statului s-a încheiat contractul de concesiune din 24 noiembrie 2010,
ca urmare a câștigării de către reclamantă a licitației publice cu strigare organizată
în condițiile Legii nr. 268/2011.
Obiectul contractului
îl constituie transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a unui teren
cu destinație agricolă de 121,83 ha din perimetrul localităților S.V. și P., județ
Călărași, precum și transmiterea dreptului de exploatare și a obligației de întreținere
a unui teren neagricol în suprafață de 89,78 ha, care s-au aflat în administrarea
SC A. SA, pentru o perioadă de 20 de ani, în schimbul plății unei redevențe.
Prima instanță a reținut
că încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă din 5 ianuarie 2011
între Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL s-a făcut cu încălcarea prevederilor
art. 21
1
din Legea nr. 268/2001, art. 77
1
din H.G. nr. 354/2005
și a Capitolului 4 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii,
pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/2005, cu modificările și completările ulterioare,
care impun condiția ca activele ce justifică atribuirea să fie deținute în proprietate
de către concesionar.
Totodată, a reținut că
prin încheierea contractului atacat cu nerespectarea dispozițiilor legale, s-a adus
atingere dreptului de exploatare a terenului respectiv dobândit anterior de reclamantă,
prin contractul de concesionare din 24 noiembrie 2010, încheiat prin licitație publică.
Ca persoană vătămată prin
contractul de concesiune încheiat între pârâți, deși terț față de acesta, reclamanta
este îndreptățită să solicite în justiție anularea contractului
Așa fiind, prima instanță
a apreciat că nu pot fi primite apărările formulate de pârâta SC I. SRL care se
întemeiază pe principiul relativității efectelor contractului, al forței obligatorii
a contractului și pe absența unui prejudiciu cauzat reclamantei.
În fine, în ceea ce privește
solicitarea reclamantei de a se dispune restabilirea situației anterioare emiterii
notificării, prima instanță a reținut că este lipsită de obiect, în condițiile în
care terenul concesionat de Agenția Domeniilor Statului a fost retrocedat în temeiul
Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită fiind pusă în posesie la data de 10
februarie 2012.
Recursul formulat de
pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței nr. 5267 din 25 septembrie
2012 a Curții de Apel București
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
Instanța de fond, prin
interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și a actelor normative incidente,
a apreciat că SC I. SRL, pentru a beneficia de atribuirea directă a terenului în
litigiu, trebuia să facă dovada dreptului de proprietate a unor mijloace de producție
agricolă.
Actele normative care
reglementează atribuirea directă a terenurilor agricole nu prevăd condiția ca beneficiarul
să demonstreze că este proprietarul unor mijloace de producție ci este prevăzută
doar obligația ca acestea să demonstreze că este proprietar de activ.
În cauză, nu a fost îndeplinită
de către reclamantă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
Recursul formulat de
pârâta SC I. SRL împotriva sentinței nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curții de
Apel București
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304
1
C. proc. civ.
Recurenta consideră că
reclamanta SC A. SRL nu a fost păgubită în niciun fel prin încheierea contractului
de concesiune din 5 ianuarie 2011.
Recurenta a fost prejudiciată
întrucât pe anul 2011 a plătit către Agenția Domeniilor Statului redevență și nu
a realizat profit.
Reclamanta a încălcat
prevederile art. 5 pct. 5 din contractul de concesiune din 2011 refuzând să achite
redevența datorată pentru suprafața de teren nefolosită de recurentă.
La data încheierii contractului
de concesiune din 2011, recurenta nu a cunoscut faptul că anterior, Agenția
Domeniilor Statului a încheiat cu reclamanta contractul de concesiune din 2010.
Recurenta-pârâtă susține
și că la momentul încheierii contractului de concesiune din 2011, deținea în proprietate
bovine și avea posesia legală a mijloacelor fixe pe raza comunei S.V.
Numai Agenția
Domeniilor Statului București putea cere anularea contractului, fiind parte în contract,
iar instanța de fond în mod greșit nu a aplicat prevederile art. 5 pct. 5 din contractul
de concesiune.
Apărările formulate
de intimata-reclamantă SC I. SRL
Prin întâmpinare, intimata
solicită respingerea recursului ca nefondat.
Din textele de lege incidente,
respectiv Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr.
804/ 2005, art. 77
1
din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
268/2001 și art. 21
1
din Legea nr. 268/2001, rezultă că beneficiarul
atribuirii directe trebuie să facă dovada proprietății unor mijloace de producție.
În ceea ce privește neîndeplinirea
procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată
și completată, se arată că notificarea 15 martie 2011 dovedește respectarea dispozițiilor
legale.
II. Considerentele Înaltei
Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată
Cu privire la recursul
declarat de pârâta SC I. SRL
În temeiul art. 301 C.
proc. civ., recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru neîndeplinirea formalității
de declarare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.
Se constată că pârâtei
i s-a comunicat sentința civilă nr. 5267 din 25 septembrie 2012 la data de 9
noiembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poștă la 27
noiembrie 2012, peste termenul prevăzut de lege.
Cu privire la recursul
formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului
Obiectul acțiunii de față
îl reprezintă anularea contractului de concesiune din 5 ianuarie 2011 încheiat de
Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL.
Contractul de concesiune
privește un teren aflat în proprietatea privată a statului, conform capitolului
2 pct. 2.4. din actul menționat.
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, sunt asimilate actelor
administrative și contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca obiect
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes
public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Prin legi speciale pot
fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor
de contencios administrativ.
Contractul de concesiune
a cărui anulare s-a cerut nu privește un bun aflat în proprietatea publică a statului,
iar legile speciale care-l guvernează nu au prevăzut competența instanței de contencios
administrativ.
Mai mult, potrivit capitolul
11, pct. 11.1 din contract, litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului
sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun.
În concluzie, se reține
că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și constatând că judecătorul
fondului nu a respectat prevederile art. 159
1
alin. (2) și alin. (4)
C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat
cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va
fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă
soluționare la Tribunalul Călărași, secția civilă, fără a mai fi necesară pronunțarea
și asupra celorlalte motive de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului împotriva
sentinței nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Călărași, secția civilă.
Respinge recursul declarat
de SC I. SRL împotriva aceleiași sentințe, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 martie 2014.