ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1280/2014

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 2094 din 18 mai 2011, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL, anularea notificării din 15 martie 2011 și repunerea reclamantei în situația anterioară emiterii acesteia, precum și anularea contractului de concesiune din 15 ianuarie 2011 încheiat între pârâți. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu Agenția Domeniilor Statului contractul de concesiune din 24 noiembrie 2010, atribuit prin licitație publică cu strigare, având ca obiect o suprafață de teren cu destinație agricolă ce s-a aflat în exploatarea SC A. SA, imediat achitând suma stabilită ca redevență prin contract. La data de 24 martie 2011, societatea a fost notificată de Agenția Domeniilor Statului că pentru aceeași suprafață de teren s-a încheiat contractul de concesiune din 5 ianuarie 2011 cu SC I. SRL, prin atribuire directă, suprafață câștigată de reclamantă în mod legal, ca urmare a licitației organizate, fiind astfel cesionată fără înștiințarea sa. În opinia sa, contractului încheiat între pârâți este lovit de nulitate, concedentul Agenția Domeniilor Statului încălcând în mod flagrant obligațiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta, prevăzute la capitolul 6 pct. 6.2.5, unde se arată „Concedentul are dreptul să modifice sau să denunțe în mod unilateral contractul de concesiune din motive excepționale, motivate de interesul public, temeinic justificate”. Reclamanta a susținut însă că în cauză nu există un motiv care să justifice denunțarea unilaterală de către concedent a contractului încheiat cu aceasta, iar această situație îi creează însemnate prejudicii materiale. Prin întâmpinări, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pârâta SC I. SRL a formulat o nouă întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin încheierea din 10 ianuarie 2012, prima instanță a respins ca inadmisibilă excepțiile invocate de pârâta SC I. SRL, în raport cu prevederile art. 109 alin. (3) C. proc. civ. și față de ansamblul reglementării procedurii prealabile din Legea nr. 554/ 2004. Ulterior, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare, arătând că pârâta SC I. SRL nu îndeplinea condițiile legale pentru atribuirea directă a contractului de concesiune, fiind încălcate dispozițiile Capitolului IV din Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/2005, raportat la dispozițiile art. 77 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 și ale art. 21 1 din Legea nr. 268/2001, iar în apărare societatea pârâtă a susținut că îndeplinește cerințele legale pentru concesionarea prin atribuire directă.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1051 din 19 martie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat contractul de concesiune din 5 ianuarie 2011, încheiat între pârâții Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL și notificarea din 15 martie 2011 emisă de Agenția Domeniilor Statului, obligând pârâții la câte 2,15 RON, cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Între SC A. SRL și Agenția Domeniilor Statului s-a încheiat contractul de concesiune din 24 noiembrie 2010, ca urmare a câștigării de către reclamantă a licitației publice cu strigare organizată în condițiile Legii nr. 268/2011. Obiectul contractului îl constituie transmiterea dreptului și a obligației de exploatare a unui teren cu destinație agricolă de 121,83 ha din perimetrul localităților S.V. și P., județ Călărași, precum și transmiterea dreptului de exploatare și a obligației de întreținere a unui teren neagricol în suprafață de 89,78 ha, care s-au aflat în administrarea SC A. SA, pentru o perioadă de 20 de ani, în schimbul plății unei redevențe. Prima instanță a reținut că încheierea contractului de concesiune prin atribuire directă din 5 ianuarie 2011 între Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 21 1 din Legea nr. 268/2001, art. 77 1 din H.G. nr. 354/2005 și a Capitolului 4 din Instrucțiunile aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/2005, cu modificările și completările ulterioare, care impun condiția ca activele ce justifică atribuirea să fie deținute în proprietate de către concesionar. Totodată, a reținut că prin încheierea contractului atacat cu nerespectarea dispozițiilor legale, s-a adus atingere dreptului de exploatare a terenului respectiv dobândit anterior de reclamantă, prin contractul de concesionare din 24 noiembrie 2010, încheiat prin licitație publică. Ca persoană vătămată prin contractul de concesiune încheiat între pârâți, deși terț față de acesta, reclamanta este îndreptățită să solicite în justiție anularea contractului Așa fiind, prima instanță a apreciat că nu pot fi primite apărările formulate de pârâta SC I. SRL care se întemeiază pe principiul relativității efectelor contractului, al forței obligatorii a contractului și pe absența unui prejudiciu cauzat reclamantei. În fine, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de a se dispune restabilirea situației anterioare emiterii notificării, prima instanță a reținut că este lipsită de obiect, în condițiile în care terenul concesionat de Agenția Domeniilor Statului a fost retrocedat în temeiul Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită fiind pusă în posesie la data de 10 februarie 2012.

Recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Instanța de fond, prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și a actelor normative incidente, a apreciat că SC I. SRL, pentru a beneficia de atribuirea directă a terenului în litigiu, trebuia să facă dovada dreptului de proprietate a unor mijloace de producție agricolă. Actele normative care reglementează atribuirea directă a terenurilor agricole nu prevăd condiția ca beneficiarul să demonstreze că este proprietarul unor mijloace de producție ci este prevăzută doar obligația ca acestea să demonstreze că este proprietar de activ. În cauză, nu a fost îndeplinită de către reclamantă procedura prealabilă obligatorie prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Recursul formulat de pârâta SC I. SRL împotriva sentinței nr. 5267 din 25 septembrie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta consideră că reclamanta SC A. SRL nu a fost păgubită în niciun fel prin încheierea contractului de concesiune din 5 ianuarie 2011. Recurenta a fost prejudiciată întrucât pe anul 2011 a plătit către Agenția Domeniilor Statului redevență și nu a realizat profit. Reclamanta a încălcat prevederile art. 5 pct. 5 din contractul de concesiune din 2011 refuzând să achite redevența datorată pentru suprafața de teren nefolosită de recurentă. La data încheierii contractului de concesiune din 2011, recurenta nu a cunoscut faptul că anterior, Agenția Domeniilor Statului a încheiat cu reclamanta contractul de concesiune din 2010. Recurenta-pârâtă susține și că la momentul încheierii contractului de concesiune din 2011, deținea în proprietate bovine și avea posesia legală a mijloacelor fixe pe raza comunei S.V. Numai Agenția Domeniilor Statului București putea cere anularea contractului, fiind parte în contract, iar instanța de fond în mod greșit nu a aplicat prevederile art. 5 pct. 5 din contractul de concesiune.

Apărările formulate de intimata-reclamantă SC I. SRL Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat. Din textele de lege incidente, respectiv Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 804/ 2005, art. 77 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001 și art. 21 1 din Legea nr. 268/2001, rezultă că beneficiarul atribuirii directe trebuie să facă dovada proprietății unor mijloace de producție. În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se arată că notificarea 15 martie 2011 dovedește respectarea dispozițiilor legale. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Cu privire la recursul declarat de pârâta SC I. SRL În temeiul art. 301 C. proc. civ., recursul va fi respins ca tardiv formulat pentru neîndeplinirea formalității de declarare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate. Se constată că pârâtei i s-a comunicat sentința civilă nr. 5267 din 25 septembrie 2012 la data de 9 noiembrie 2012, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poștă la 27 noiembrie 2012, peste termenul prevăzut de lege. 2. Cu privire la recursul formulat de pârâta Agenția Domeniilor Statului Obiectul acțiunii de față îl reprezintă anularea contractului de concesiune din 5 ianuarie 2011 încheiat de Agenția Domeniilor Statului și SC I. SRL. Contractul de concesiune privește un teren aflat în proprietatea privată a statului, conform capitolului 2 pct. 2.4. din actul menționat. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate cu autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ. Contractul de concesiune a cărui anulare s-a cerut nu privește un bun aflat în proprietatea publică a statului, iar legile speciale care-l guvernează nu au prevăzut competența instanței de contencios administrativ. Mai mult, potrivit capitolul 11, pct. 11.1 din contract, litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului sunt de competența instanțelor judecătorești de drept comun. 3. În concluzie, se reține că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și constatând că judecătorul fondului nu a respectat prevederile art. 159 1 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Călărași, secția civilă, fără a mai fi necesară pronunțarea și asupra celorlalte motive de recurs.