ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7226/2012

R O M Â N A

Asupra

cauzei de față constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad

la data de

10

noiembrie

2009, reclamantul D.Ș. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Arad prin primar, ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 422.454 ROL cu titlu de

despăgubiri, pentru imobilul preluat abuziv, situat în Arad, Calea A.V.,

identificat în CF nr. C1. Arad, cu nr. T1., al cărui proprietar a fost. Cu

cheltuieli de judecată.

În

motivare, reclamantul a arătat că a fost proprietarul imobilului

iar în baza Decretului de expropriere nr. 89/1986, imobilul a trecut în proprietatea

Statului Român, reclamantul fiind despăgubit cu suma de 75.500 ROL în anul 1986,

așa cum rezultă din adresa nr. A1. a întreprinderii Județene de Gospodărire Comunală

și Locativă Arad. Această valoare a fost derizorie având în vedere valoarea efectivă

a casei și a suprafeței de teren de 500 mp.

La data de 29 mai 2001, prin executor judecătoresc

P.V., reclamantul a înaintat în baza Legii nr. 10/2001 o notificare în vederea obținerii

unei despăgubiri reale și la valoarea imobilului, dar nu a primit răspuns din partea

pârâtului.

Reclamantul a mai arătat faptul că în anul

2002 a efectuat o expertiză extrajudiciară a imobilului în litigiu, la acea dată

valoarea imobilului fiind de 477.199.490 ROL. De asemenea, s-a actualizat valoarea

sumei de 76.346,80 ROL pe care reclamantul a primit-o în anul 1986, rezultând suma

de 141.552.922 ROL. Scăzând din totalul sumei de 477.199.490 ROL, suma primită,

rezultă suma de 335.676.568 ROL, iar actualizată, rezultă 33.567 RON.

În

susținerea cererii, reclamantul a invocat decizia nr. 33

din 09 iunie 2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care

se arată că partea interesată, având în vedere liberul acces la justiție în baza

art. 6 a Convenției Europene și art. 2 din Constituție, se va putea adresa instanțelor

de drept comun după parcurgerea procedurii administrative prealabile obligatorii.

Prin sentința civilă nr. 762 din 10

octombrie 2011, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea reclamantului D.Ș. în

contradictoriu cu Municipiul Arad prin primar.

A dispus emiterea de către pârât a dispoziției

de acordare de despăgubiri reclamantului în sumă de 17.874,48 euro în condițiile

titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A obligat pârâtul Municipiul Arad prin

primar să plătească reclamantului 500 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut că D.Ș. a fost proprietar tabular al imobilului- casă situat în Arad,

Calea A.V., înscris în CF nr. C1. Arad, imobil în prezent demolat. Reclamantul a

devenit proprietar prin cumpărare în anul 1966 iar în urma sistematizării zonei

în vederea construirii de blocuri de locuințe, imobilul reclamantului a fost expropriat

prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 89/1986.

În

anul 2001, petentul a formulat notificare în condițiile Legii

nr. 10/2001 solicitând o despăgubire reală la valoarea imobilului, respectiv 422.454

ROL.

Față de această stare de fapt prima instanță

a constatat că acțiunea este admisibilă în parte având în vedere următoarele considerente:

S-a reținut că modul de stabilire a valorii

despăgubirilor în raționamentul reclamantului este greșit față de împrejurarea că

pentru a se stabili o justă despăgubire potrivit celor solicitate de instanță expertului

trebuie avute în vedere următoarele elemente:

Valoarea casei din 1986 și cât reprezintă

despăgubirea din 1986 din valoarea de atunci a casei, pentru că ipotetic despăgubirea

putea fi mai mare;

Valoarea de astăzi a imobilului și cât

la sută reprezintă despăgubirea astăzi, iar suma rezultată este despăgubirea corectă;

În

consecință s-a reținut că valoarea inițială a imobilului în

1986 a fost de 154.335 RON, din care se scade suma despăgubirii de 76.346,80 RON

rezultând 77.988,20 RON la care este îndreptățit. Procentual a fost despăgubit cu

49,47%» rămânând de primit 50,53%. Deci având în vedere valoarea de astăzi a imobilului

de 35.374 euro, procentul de 50,53%) la care este îndreptățit este de 17,874,48

euro, suma stabilită exact raportat la expertizele făcute, care nu pot fi ignorate

față de împrejurarea că imobilul nu mai există.

Împotriva sentinței civile nr. 762 din

10 octombrie 2011 a Tribunalului Arad a declarat apel,

în termenul legal reclamantul D.Ș. criticând

soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în motivare că în mod greșit

prima instanța a reținut că în speță se impune stabilirea valorii imobilului la

data demolării acestuia și nu la valoarea pe care ar fi avut-o astăzi, fiind incidente

dispozițiile art. 11 alin. (2), (5) și (6) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtula formulat întâmpinare, prin care

a solicitat respingerea apelului ca nefondat, hotărârea primei instanțe fiind legală

și temeinică.

Prin decizia civilă nr. 30 din 16

februarie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat

de reclamantul apelant D.Ș., în contradictoriu cu pârâtul intimat Primarul Municipiului

Arad.

În

motivarea soluției, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin notificarea formulată prin intermediul executorului judecătoresc, reclamantul

D.Ș., în calitate de fost proprietar tabular al imobilului situat în Arad, Calea

A.V., înscris în CF nr. C1. Arad, a revendicat acest imobil, solicitând fie un alt

imobil în schimb, fie un teren, fie despăgubiri bănești.

După cum rezultă din înscrierile din Cartea

funciară nr. C1. Arad, imobilul cu număr topografic T1. reprezentând apartamentul

nr. l în suprafață de 136 mp, a devenit proprietatea reclamantului D.Ș. prin cumpărare,

în anul 1966.

În

baza Decretului de expropriere nr. 89/1986 al Consiliului

de Stat al R.S.R., asupra apartamentului menționat s-a intabulat dreptul de proprietate

cu titlu de drept de expropriere și s-a transcris în CF nr. C2., în favoarea Statului

Român.

Conform adresei emise de Serviciul Investiții

- Fond locativ din 05 iulie 2001, întregul imobil situat în Arad, Calea A.V., a

fost preluat de Statul Român în vederea realizării blocurilor de locuințe din calea

A.V. Piața U. - strada Călărași. Conform aceleași adrese, de la numitul reclamant

D.Ș. s-a preluat suprafața de 325 mp teren, cotă aferentă apartamentului nr.

X1., cât și construcții în suprafață construită de 154,44 mp din care suprafață

utilă 116,73 mp, și împrejmuiri în suprafață de 18 mp.

Modalitatea de acordare a despăgubirilor

prevăzute de Legea nr. 10/2001 este reglementată expres de lege, care prevede cum

se stabilește cuantumul final al despăgubirilor ce trebuie acordate persoanelor

îndreptățite în baza acestei legi speciale, precum și sursa din care urmează a fi

plătite aceste despăgubiri.

După modificarea art. 24 din Legea nr.

10/2001, republicată, abrogarea art. 36 - 40 din lege și intrarea în vigoare a Titlului

VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise anterior sau hotărârile

judecătorești pronunțate în urma contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite,

cât și deciziile/dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005

sunt supuse aceleiași proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005),

urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea

evaluării finale și emiterii titlurilor de proprietate.

Procedura de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate abuziv este reglementată expres de Legea nr. 247/2005

- Titlul VII, iar stabilirea cuantumului final o are doar Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 și

art. 22 alin. (4) din Titlul VII al legii nr. 247/2005.

Împotriva deciziei mai sus menționată a

declarat recurs, în termen legal, reclamantul D.Ș., criticând-o pentru motive de

nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea criticilor formulate, reclamantul a arătat că

greșit instanța de apel a stabilit valoarea imobilului la data demolării și nu valoarea

din prezent susținând ca fiind aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2), (5) și

(6) din Legea nr. 10/2001.

În

consecință, reclamantul a solicitat admiterea recursului,

modificarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii cu consecința obligării

pârâtului Municipiul Arad prin primar la plata despăgubirilor în cuantum de 84.472,55

euro în RON la cursul BNR al efectuării plații, prin emiterea în acest sens a unei

dispoziții motivate.

Recursul este nefondat în sensul considerațiilor

ce succed:

În

cazul notificărilor nesoluționate până la intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005, cum este și cazul în speță, entitățile învestite, potrivit

legii, nu mai pot stabili cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent cuvenite

persoanelor îndreptățite. Valoarea în limitele căreia se va obține, în final, reparația

urmează a fi determinată în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în baza raportului întocmit de

evaluatori, iar decizia Comisiei Centrale poate fi atacată în justiție, în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 16 alin. (2), 5, 6, 7, respectiv

art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005].

Aceasta întrucât, prin intrarea în vigoare

a dispozițiilor Legii nr. 247/2005, care a modificat și dispozițiile Legii nr. 10/2001,

legiuitorul a scindat procedura prevăzută de acest act normativ în două etape, anume,

pe de o parte, a statuat că instanțele civile sunt abilitate să verifice și să stabilească

dreptul persoanelor îndreptățite la restituire ori despăgubire, în cadrul legal

instituit prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 iar, pe de altă parte, a statuat că

stabilirea cuantumului final al despăgubirii și plata efectivă a acesteia sunt în

competența Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor și se realizează, sub

controlul instanței de contencios administrativ, în procedura prevăzută de Titlul

VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia LII/2007 pronunțată în interesul

legii de, secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie

pentru instanțe, potrivit art. 330 alin. (3) C. proc. civ., s-a statuat: că „Prevederile

cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă

pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior

intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005".

Per a contrario, deciziile sau dispozițiile

emise ulterior adoptării Legii nr. 247/2005 sunt supuse prevederilor art. 16 din

Titlul VII, cum este situația din speță, întrucât reclamantul a formulat acțiunea

la data de 10 noiembrie 2009.

Astfel, în cauza pendinte, unde s-a dedus

judecății o acțiune urmare a refuzul de soluționare a notificării reclamantului,

formulată la data de 10 noiembrie 2009, deci după intrarea în vigoare a Legii

nr. 247/2005, instanța nu mai avea competența de stabilire a cuantumului despăgubirilor,

ci doar de obligare a entității notificate să emită decizie motivată cu propunere

de acordare de despăgubiri, urmând ca stabilirea cuantumului despăgubirilor să se

facă în procedura Titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Cu toate acestea, instanța de casare a

fost învestită doar cu recursul reclamantului, ca, de altfel, și instanța de apel

a avut de soluționat doar apelul declarat de reclamant, pârâtul neexercitând cale

de atac sub aspectul greșitei stabiliri a cuantumului despăgubirilor de către instanță

după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 296 teza a II-a C. proc.

civ. „apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai

grea decât aceea din hotărârea atacată", iar în conformitate cu art. 316 din

același cod „dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în

instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest

capitol".

Partea a doua a prevederilor art. 296 C.

proc. civ. consacră principiul neînrăutățirii situației părții în propria sa cale

de atac, care este, de altfel, una din regulile comuneși general valabile privitoare

la instituirea și exercitatrea cailor legale de atac.

Potrivit acestei reguli chiar dacă hotărârea

este greșită, ea nu poate fi modificată ori desființată dacă astfel s-ar crea celui

ce exercită calea de atac o situație mai grea decât cea rezultată din hotărârea

atacată.

Principiul non reformatio in peius este

limitat de atitudinea procesuală a părții și se aplică în toate acele situații în

care partea a atacat în mod solitar hotărârea pronunțată, caz în care, instanța

de control judiciar nu poate pronunța o soluție prin care să-i creeze reclamantului

o situație mai grea decât aceea stabilită prin hotărârea atacată.

Pe cale de consecință, chiar dacă prin

hotărârile atacate s-au încălcat prevederile Legii 10/2001 astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 247/2005, precum și statuările obligatorii pentru instanțe ale Deciziei

pronunțată în interesul legii nr. LII/2007 de, secțiile unite, ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, întrucât instanțele de apel și recurs

au fost învestite numai cu căile de atac

exercitate de reclamant, respectiv apel și recurs, în temeiul principiului non reformatio

inpeius, aceste hotărâri nu pot fi reformate, situație în care, raportat la

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, fără a mai fi

analizate criticile propriu-zise ale recurentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul D.Ș. împotriva deciziei nr. 30 din 16 februarie 2012 a Curții de

Apel Timișoara, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26

noiembrie 2012.