ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2015

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 11 martie 2010 sub nr. 1609/108/2010, reclamantul L.I., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Arad și Primarul municipiului Arad a solicitând obligarea acestora la plata despăgubirilor rezultate din lipsa de folosință asupra terenului în suprafață de 15.300 mp pentru perioada 18 iunie 2003-26 februarie 2010 și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 388 din 18 iunie 2003 definitivă și irevocabilă investită cu formulă executorie, instanța a obligat Primăria Arad la restituirea terenului care a aparținut autorilor săi, iar în măsura în care nu poate fi restituit în natură, la plata contravalorii acestuia.

Prin sentința civilă nr. 989/2008 a Judecătoriei Arad devenită irevocabilă, s-a constatat posibilitatea executării parțiale în natură a terenului în suprafață de 15.300 mp, la data de 26 februarie 2010 reclamantul a fost pus în posesie. Prin sentința civilă nr. 3451/PI din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, în Dosarul nr. 1609/108/2010 s-a admis acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de către reclamantul L.I. dispunându-se obligarea pârâților Primăria municipiului Arad și municipiul Arad, prin Primar să plătească reclamantului suma de 683,346 euro, cu titlu de despăgubiri și 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.

Prin sentința civilă nr. 746 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar civil nr. 1609/108/2010, s-a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile menționate, formulată de pârâtul Municipiul Arad și s-a stabilit că pârâții vor plăti reclamantului suma de 683,35 euro în loc de 683,346 euro, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței. În considerentele sentinței civile nr. 3451 din 19 decembrie 2012, prima instanță a reținut că, într-adevăr, calitatea procesuală a Primăriei a fost stabilită prin sentința civilă nr. 5233/2007 a Judecătoriei Arad, irevocabilă și fiind chemat în judecată și Municipiul Arad prin Primar s-a apreciat că este evident că se discută despre entitatea deținătoarei imobilului.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 167/1985 fiind vorba despre o acțiune care vizează dreptul de proprietate. Pe fondul cauzei, văzându-se întregirea cererii de chemare în judecată, împrejurarea că reclamantul a achiesat la suma stabilită prin expertiză, pe care pârâții nu au contestat-o, că starea de fapt prezentată de reclamant este reală fiind susținută de probatoriul administrat, prima instanță, în raport de dispozițiile art. 1429 C. civ. a admis acțiunea, obligând pârâții la despăgubiri, precum și la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert. Împotriva acestei sentințe, pârâții Primăria municipiului Arad și Primarul municipiului Arad au declarat recurs, acesta fiind recalificat în condițiile art. 282 C. proc.

civi., ca și apel, prin raportare la valoarea obiectului pricinii. Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 107/A din 19 septembrie 2013 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primăria municipiului Arad, prin Primar și Primarul municipiului Arad în reprezentarea Municipiului Arad, reținând că excepțiile reiterate de pârâți privind lipsa calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Arad și a Primarului municipiului Arad sunt neîntemeiate, întrucât în întregul proces de redobândire efectivă în proprietate a terenului revendicat, aceste entități au fost implicate, aspect reținut de altfel și prin hotărârile irevocabile depuse la dosarul cauzei. Pe fondul cauzei, instanța de apel a reținut că, susținerile pârâților privind neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale sunt nefondate întrucât, din ansamblul înscrisurilor depuse la dosar, rezultă fără dubiu demersurile reclamantului L.I.

pentru redobândirea terenului revendicat în condițiile legilor speciale și care, i-a fost restituit în temeiul sentinței civile nr. 388 din 18 iunie 2003, definitivă și irevocabilă. A mai reținut instanța de apel că, prin sentința civilă nr. 989 din 18 februarie 2008 s-a constatat posibilitatea executării în natură, parțiale, a titlului executor, respectiv a sentinței civile nr. 388 din 18 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad, adică posibilitatea restituirii în natură a terenului, începând cu data de 18 iunie 2003 și cu toate acestea, punerea efectivă în posesie a reclamantului s-a făcut abia la data de 26 februarie 2010, fiind dovedită lipsa de folosință cuantificată ca și prejudiciu la nivelul sumei de 683,35 euro.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâții Primarul municipiului Arad și Primăria municipiului Arad, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, în principal casarea deciziei atacate desființarea sentinței civile cu nr. 3451 din 19 decembrie 2012 a Tribunalului Arad în Dosarul civil nr. 1609/108/2010 și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului, în primă instanță, la Tribunalul Arad. În subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și modificarea în tot a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii formulate și precizate de reclamantul L.I.

Criticile aduse deciziei se referă la faptul că hotărârea pronunțată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor legale, fără o cercetare a fondului cauzei, nefiind avute în vedere motivele de apel și nici apărările formulate. Din această perspectivă, recurenții susțin că, instanța de apel nu a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune sens în care se reiterează criticile referitoare la soluționarea de către prima instanța a acestei excepții prin care s-a arătat faptul că soluția instanței de fond conturează încălcarea prevederilor art. 1, art. 3 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, atâta timp cât cererea reclamantului are un fundament delictual, temeiul juridic al cererii fiind art. 998-art.

999 C. civ. și, astfel, fiind o acțiune personală, aceasta este supusă termenului general de prescripție. Recurenții susțin că, în privința criticilor aduse de pârâți cu privire la modul în care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Arad și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Arad, Curtea de Apel Timișoara, în mod nelegal și cu aplicarea greșită a legii a arătat că acestea sunt neîntemeiate, astfel că, prin soluția adoptată s-au încălcat prevederile art. 21 din Legea nr. 215/2003, precum și dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurenții susțin că, în soluționarea apelului Curtea de Apel Timișoara a reținut în considerente că în raport de obiectul cauzei, temeiul de drept invocat și actele depuse, apelul pârâților este nefondat, deși instanța de apel nu a analizat și nu a arătat argumentele pentru care a înlăturat criticile expuse de apelanți în cadrul apelului, aspect ce conturează lipsa de motivare în formarea soluției.

Tot în același context, recurenții susțin că, instanța de apel cât și prima instanță nu au analizat cauza prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, care impune o procedură specială în două faze administrative, cu obligații bine determinate în sarcina entităților investite cu soluționarea notificărilor, lege specială în care legiuitorul prezintă modalitatea în care statul a înțeles să evalueze și să repare prejudiciul rezultat din preluarea abuzivă a imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care, împiedică formularea unor pretenții ulterioare, legate de contravaloarea lipsei de folosință a imobilelor.

Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate, urmând ca recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Arad și Primăria municipiului Arad să fie admis, pentru următoarele considerente, cu precizarea că deși sunt invocate și dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dezvoltarea criticilor nu relevă incidența acestor dispoziții legale. În privința criticii întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se va reține că aceste prevederi reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către instanțele superioare.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenții au susținut că, instanța de apel nu a analizat excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește solicitarea reclamantul de a pretinde contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 18 iunie 2003-11 martie 2007, referitor la dreptul său de proprietate asupra terenului de 15.300 mp, stabilit prin sentința nr. 388 din 18 iunie 2003 a Tribunalului Arad. Această critică se constată că este fondată, având în vedere că în considerentele deciziei, instanța de apel nu a analizat acest motiv de apel, deși a reținut că s-a invocat nelegalitatea sentinței derivată din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1, art. 3, art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Cu privire la criticile aduse modului în care prima instanță a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Arad și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Arad, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât în întregul proces de redobândire efectivă în proprietate a terenului revendicat, aceste entități au fost implicate, aspect reținut prin hotărârile irevocabile depuse la dosarul cauzei. În acest sens, se constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Arad și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Arad au fost în mod greșit soluționate, având în vedere că instanța de apel a apreciat calitatea părților din prezenta cauză raportându-se la părțile din alte litigii, ale căror hotărâri au fost depuse la dosarul cauzei.

În ceea ce privește soluția de respingere a apelului formulat de pârâți, astfel cum rezultă din considerentele deciziei atacate, se constată că aceasta se restrânge doar la menționarea de către instanța de apel a faptului că prin sentința civilă nr. 989 din 18 februarie 2008 s-a constatat posibilitatea executării în natură-parțiale a titlului executoriu, respectiv a sentinței civile nr. 388 din 18 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad, adică posibilitatea restituirii în natură a terenului în cotă de 15.300/37.318 mp retroactiv începând cu data de 18 iunie 2003. Or, această motivare nu reprezintă o argumentare a înlăturării motivelor de apel formulate de către pârâții-apelanți, iar cele reținute de instanță în susținerea soluției adoptate reprezintă o necercetare a fondului cauzei în raport cu probele existente și apărările depuse de pârâți la dosarul cauzei.

Față de această situație, se reține că, din cuprinsul considerentelor nu rezultă motivele de fapt și de drept pentru care instanța a înlăturat motivele de apel și apărările pârâților formulate în cauză, sens în care se constată că, hotărârea atacată, pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând fără echivoc că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de atac. Așa fiind, se constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită cauza fiind soluționată fără cercetarea efectivă a fondului, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc.

civ. În aceste condiții, soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Fată de soluția preconizată, analizarea criticilor de fond nu se mai impune însă în rejudecare după casare, instanța de apel urmează a examina, în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ., toate criticile și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâții Primarul municipiului Arad și Primăria municipiului Arad împotriva deciziei civile nr. 107/A din 19 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2015.