ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, conform art.

256 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5 ianuarie 2009, reclamanții

I.N., G.Z.N., R.R.A., Z.I. și S.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P.L.

SA anularea contractului de cesiune semnat de inventatori cu pârâta la data de

29 martie 2006, prin care aceasta a obținut dreptul de a depune cererea de

brevet privind „Procedeu și Instalație pentru Prelucrarea Reziduurilor

Petroliere Grele”, în baza căruia a devenit titularul brevetului de invenție RO

nr. 121.857; obligarea pârâtei de a reveni, pe cheltuiala sa, la starea

inițială a instalațiilor așa cum erau acestea înainte de efectuarea

modificărilor necesare pentru aplicarea soluțiilor din brevetul RO nr. 121857;

obligarea pârâtei să permită imediat și necondiționat accesul inventatorilor

sau a reprezentanților acestora la instalațiile în care s-au aplicat soluțiile

din brevetul RO nr. 121857 pentru a constata că aceasta nu mai aplică soluțiile

din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii pe

anii cât a folosit invenția, inclusiv dobânzile legale sau a drepturilor

bănești cuvenite reclamanților inventatori pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 și

până la data când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul RO nr. 121.857,

în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Regula 79 din Regulamentul de

aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G.R. nr. 499/2003 și respectiv

Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr. 547/2008, precum și a dobânzilor aferente.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că soluțiile tehnice protejate prin brevetul de invenție

RO nr. 121857 au fost prezentate conducerii SC P.L. SA încă din anii 2002, ca

alternativă la casarea instalațiilor și obținerea unui preț de fier vechi. Conducerea

SC P.L. SA a găsit că soluțiile propuse sunt singura variantă de supraviețuire a

unei părți din Rafinăria Teleajen și a dispus implementarea noilor soluții

astfel că în anii 2003-2004 societatea pârâtă a fost în reconstrucție, care s-a

încheiat în 2004, iar în anul 2005 soluțiile care au fost brevetate au fost

utilizate efectiv. Documentația tehnică necesară brevetării a fost întocmită în

primul semestru al anului 2005 astfel că la data de 07 iulie 2005 a fost

înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cererea de brevet de

invenție nr. 2005 00616 privind „Procedeu și instalație pentru prelucrarea

reziduurilor petroliere grele”. Ulterior, la această primă redactare a invenție

s-au făcut modificări, completări și reformulări, care în conformitate cu

procedurile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, au făcut obiectul depozitului

național reglementar din 30 martie 2006, pentru care solicitantul este SC P.L. SA.

S-a mai învederat că

pârâta a impus grupului de inventatori să semneze un contract de cesiune prin

care au cesionat dreptul de depunere a cererii de brevet de invenție și dreptul

de a invoca prioritatea internă din 07 iulie 2005. Acest contract de cesiune

conține numai obligații pentru inventatorii cedenți și nici un drept, așa cum

este înscris în capitolul IV al acestui contract, fără ca pârâta să plătească

vreun preț al cesiunii.

Reclamanții și-au

întemeiat în drept cererea pe dispozițiile Codului civil și pe dispozițiile

Legii nr. 64/1991. Ulterior, reclamanții și-au completat cererea de chemare în

judecată în sensul că au solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 5 milioane

dolari S.U.A. și a drepturilor bănești cuvenite pe anii 2005, 2006, 2007, 2009

și până la data când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul de

invenție; obligarea pârâtei la a transmite inventatorilor drepturile

titularului de brevet, în varianta că renunță la cesiunea brevetului precum și

plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul, prin

sentința nr. 1974 din 26 septembrie 2011, a respins excepțiile lipsei dovezii

calității de reprezentant, a prematurității acțiunii, a lipsei de interes, a

prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei obiectului invocate de

pârâtă, respingând acțiunea în fond.

Curtea de Apel

Ploiești - Secția I Civilă, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de

reclamanți și pârâtă, prin decizia nr. 30 din 3 aprilie 2012 a respins căile de

atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Referitor la apelul

reclamanților, Curtea a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții au

solicitat să se dispună anularea contractului de cesiune din 29 martie 2006

prin care pârâta SC P.L. SA a dobândit dreptul de a depune cererea de brevet de

invenție și dreptul la invocarea priorității convenționale, obligarea pârâtei

la aducerea instalațiilor la starea anterioară efectuării modificărilor

necesare pentru aplicarea soluțiilor brevetate, obligarea pârâtei de a permite

accesul inventatorilor sau reprezentanților lor în vederea verificării

instalațiilor, obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii invenției pe timpul

cât a fost folosită și a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pe

perioada 2005-2008 și până când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul

de invenție.

Prin contractul de

cesiune, reclamanții, în calitate de cedenți, au cesionat pârâtei în calitate

de cesionar dreptul de a depune cererea de brevet a invenției și invocarea

priorității convenționale, durata contractului fiind de 20 de ani cu începere

de la data înregistrării la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a cererii

de brevet de invenție sau o altă durată dacă s-a convenit altfel printr-un act adițional

la contract.

Printr-o primă

critică reclamanții au susținut că instanța de fond nu a deslușit natura

juridică a raporturilor dintre părți, în sensul de a stabili că soluțiile de

modernizare a instalației de cocsare au fost realizate de ei anterior

încheierii contractului; că proiectarea instalației s-a făcut pe baza acestor

soluții, contractul de cesiune neconținând nicio clauză care să facă trimitere

la contractul.

Se arată că susținerile

sunt neîntemeiate întrucât din probele administrate rezultă că la data de 16

martie 2003 s-a încheiat contractul de cercetare nr. 106 între SC P.L. SA și

NVP H. SRL având ca obiect elaborarea regulamentului de proiectare pentru

modernizarea instalației de cocsare întârziată a SC P.L. SA, ulterior

Institutul de Cercetare pentru Instalații Petroliere Ploiești realizând

instrucțiunile de exploatare a instalației de cocsare întârziată care au avut

la bază documentele elaborate de MFP.

Între SC P.L. SA și SC

V. SRL s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 496 pentru executarea

lucrărilor de modernizare a instalației, acestea fiind finalizate în decembrie

2004.

Contractul de cesiune

prin care reclamanții au cesionat pârâtei dreptul ce a depune cererea de brevet

de invenție și invocarea priorității convenționale s-a încheiat la 29 martie

cesiune lucrările de modernizare a instalației de cocsare erau finalizate.

Deși

apelanții-reclamanți au susținut că procedeul brevetat a existat din 2002, deci

anterior contractului, nu s-au administrat probe în acest sens, astfel încât

susținerea lor este neîntemeiată, neputându-se afirma că instanța nu a deslușit

natura juridică a raporturilor dintre părți.

Au mai susținut

reclamanții că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere prin care au

solicitat anularea contractului de cesiune.

Sub acest aspect,

Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a respins cererea, în

condițiile în care reclamanții nu au indicat motivele pentru care înțeleg să

solicite acest lucru, anularea contractului presupunând existența unei cauze de

nulitate, un viciu la data încheierii contractului care, însă, nici nu au fost

invocate și nici nu au fost dovedite.

În cuprinsul

acțiunii, reclamanții au arătat în ce condiții s-a încheiat contractul de

cesiune, în care nu s-ar fi prevăzut și prețul acestuia, dar numai prin

motivele de apel au precizat că lipsa prețului cesiunii în contract ar duce la

anularea acestuia. În acest context, corect s-a respins de instanța de fond

acest capăt de cerere din acțiune.

O altă critică a vizat

greșita respingere de către instanța de fond a capetelor de cerere vizând

aducerea instalațiilor la starea anterioară aplicării soluțiilor, obligarea

pârâtei de a le permite accesul la instalații și obligarea aceleiași pârâte de

a transmite inventatorilor drepturile titularului de brevet. Și aceasta a fost

găsită neîntemeiată întrucât, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991,

brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe

întreaga sa durată.

În speță, SC P.L. SA

folosește invenția în calitate de titular al brevetului de invenție care nu a

fost niciodată anulat. Pârâta nu folosește invenția în baza contractului de

cesiune, ci în baza calității sale de titular de brevet, astfel încât capetele

de cerere la care fac referire apelanții nu puteau fi admise pentru că

apelanții nu au uzat de disp.art. 54 alin. (1) din Legea nr. 64/1991,

înțelegând să solicite anularea totală sau parțială a brevetului.

În condițiile în care

reclamanții-apelanți nu contestă calitatea de titular de brevet pentru SC P.L. SA,

în mod corect instanța de fond a respins cererile acestora de a fi obligată

pârâta la aducerea instalației în starea inițială și obligarea acesteia de a le

permite accesul la instalații.

Critica referitoare

la faptul că în mod greșit s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata

prețului cesiunii și a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor a fost

considerată neîntemeiată.

Conform dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 64/1991 pentru invențiile create și realizate

inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract

încheiat cu solicitantul său, după caz cu titularul brevetului.

Alin. (2) al

aceluiași articol prevede că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de

efectele economice și/sau rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție

de aportul economic al invenției.

Față de aceste

dispoziții legale rezultă că pentru plata drepturilor patrimoniale inventatorii

trebuiau să încheie un contract cu titularul brevetului, ceea ce nu s-a

realizat pe de o parte iar pe de altă parte, aceste drepturi patrimoniale se

acordă în raport de efectele economice și/sau rezultate din exploatarea brevetului

sau în funcție de aportul economic al invenției.

Din probele

administrate a rezultat că soluțiile tehnice brevetate nu aduc elemente de

noutate față de soluțiile tehnice rezultate din contractul de cercetare din 16

martie 2003.

Chiar dacă expert

M.E. a arătat în raportul de expertiză că drepturile bănești cuvenite

inventatorilor pe perioada 7 iulie 2005 – 30 septembrie 2010 însumează la data

de 18 august 2010 suma de 24.402.179 ron, echivalentul sumei de 7.442.490 dolari

S.U.A., în mod corect instanța a respins cererea reclamanților față de

concluziile expertizei în domeniul instalațiilor petrol-gaze, tehnologia

prelucrării petrolului și petrochimiei efectuat de expert M.N. care a

concluzionat că există diferențe tehnice între documentele depuse în vederea

înregistrării brevetului de invenție și documentele întocmite de institutului

de cercetare NVP H. SRL conform contractului.

Și în condițiile în

care SC P.L. SA Ploiești a înregistrat cel puțin un profit determinat de

creșterea randamentului în obținerea unor produse valoroase, soluția instanței

de fond este corectă, reclamanții-apelanți neputând beneficia de drepturile

patrimoniale în condițiile în care beneficiile înregistrate de pârâtă nu sunt

rezultatul soluțiilor tehnice brevetate pentru că aceste soluții tehnice

brevetate nu aduc elemente de noutate față de soluțiile tehnice rezultate din

contractul de cercetare, așa cum a arătat expertul în instalații.

Prin încheierea de

ședință de la 22 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești-Secția I Civilă, admițând

cererea formulată de SC P.L. SA, a dispus îndreptarea erorii materiale din

încheierea de ședință din 20 martie 2012, în sensul că apelanta-pârâtă a

solicitat cheltuieli de judecată în apel precum și din considerentele deciziei nr.

30 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, la pag.10, primul paragraf, în

sensul că expertiza tehnică instalații a concluzionat că nu există diferențe

tehnice între documentele depuse în vederea înregistrării brevetului de

invenție și documentele întocmite de institutul de cercetare.

Împotriva deciziei au

declarat recurs ambele părți, reclamanții declarând recurs și împotriva

încheierii de ședință din camera de consiliu din 22 mai 2012.

Reclamanții, prin

criticile întemeiate pe dispozițiile pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. învederează

următoarele:

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

A. Hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină.

Instanța de apel a

motivat că soluțiile de modernizare a instalației de cocsare nu au fost

realizate de reclamanți anterior încheierii contractului, întrucât pârâta a încheiat

acest contract «având ca obiect elaborarea regulamentului de proiectare pentru

modernizarea instalației de cocsare». Ulterior Institutul de cercetare pentru

instalații petroliere Ploiești a realizat „instrucțiunile de exploatare a

instalației de cocsare întârziată care au avut la bază documentele elaborate de

MEP”, iar SC V. SRL a executat lucrările de modernizare, finalizate în decembrie

2004, anterior contractului de cesiune a brevetului de invenție, fără ca reclamanții

să fi probat că procedeul brevetat a existat din 2002.

Instanța de apel nu a

analizat niciuna din probele administrate la fond și nu a făcut nicio referire

la vreo probă care să susțină ipoteza îmbrățișată, decât invocarea

succesiunii a trei acte - contractul, de elaborare a regulamentului de

proiectare încheiat cu NVP H., contractul cu I.P.I.P., de realizare a

instrucțiunilor de exploatare a instalației și contractul cu SC V. SRL, de

executare a lucrărilor de modernizare - care ar fi anterioare contractului de

cesiune a brevetului de invenție, fără nicio analiză a conținutului acelor

contracte privitor la proprietatea industrială.

Instanța de apel a înlăturat

toată probațiunea, fără să o analizeze, ceea ce semnifică nemotivarea

hotărârii.

De asemenea, instanța

de apel a constatat că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata

prețului cesiunii pentru anii cât a fost folosită invenția, inclusiv dobânzile

legale, sau a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pentru anii 2005,

2006, 2007, 2008, neobservând că sunt pretenții alternative: în eventualitatea

menținerii contractului, s-au solicitat prețul cesiunii, iar pentru cazul

anularii contractului, s-au solicitat drepturilor bănești cuvenite inventatorilor

pentru folosirea fără drept a invenției, însă a omis să analizeze a doua

variantă.

B. Hotărârea cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

a. Curtea de apel a

constatat că „în cuprinsul acțiunii, reclamanții au arătat în ce condiții s-a

încheiat contractul de cesiune, în care nu s-ar fi prevăzut prețul acestuia”, însă

motivează contradictoriu că „numai prin motivele de apel” s-a precizat că

neprevederea prețului cesiunii în contract ar duce la anularea acestuia.

b. De asemenea, altă

motivare contradictorie este și aceea că „pârâta nu folosește invenția în baza

contractului de cesiune, ci în baza calității sale de titular de brevet”, fiind

puse în antiteză drepturi ale pârâtei care decurg conjunctiv unele din altele.

Motivarea este contradictorie deoarece reclamanții, în calitate de autori ai

brevetului, au cesionat pârâtei drepturile lor, deci numai urmare contractului

de cesiune pârâta a dobândit drepturi asupra brevetului de invenție. Persoana

juridică nu poate fi autor al invenției deoarece nu are capacități creative, însă

titularitatea brevetului de invenție este permisă de lege, prin cesiune de la

autori persoane fizice, în scopul exploatării invenției.

c. Instanța de apel

motivează contradictoriu și în ce privește remunerarea inventatorilor deoarece

face confuzii privind noutatea invenției, în condițiile în care noutatea nu

forma obiectul acțiunii, iar pârâta a susținut constant că este titulara

brevetului de invenție.

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

a. Instanța de apel a

preluat în motivarea hotărârii greșelile comise de instanța de fond privind

contractul de proiectare, conferindu-i nejustificat natura unui contract de

cercetare.

Pentru proiectarea

instalației de cocsare întârziată modernizată, cuprinzând soluțiile reclamanților

- situație recunoscută de pârâtă prin contractul de cesiune a invenției,

cererea de brevet de invenție a SC P.L. SA înregistrată la Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci, întemeiată pe dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr.

64/1991, decizia pârâtei nr. 502 din 3 noiembrie 2006 pentru controlul

implementării soluțiilor din cererea de brevet și Protocolul nr. 1 din 7

noiembrie 2006, prin care se recunoaște integral că soluțiile din cererea de

brevet sunt cele folosite în proiectul de modernizare a instalației de cocsare

- pârâta a încheiat contractul pentru acordarea de servicii științifico-tehnice

nr. 106 din 16 martie 2003 cu NVP H. SRL, având ca obiect, potrivit art. 1 „elaborarea

regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalației de cocsare întârziată

a SC P.L. SA”. Privitor la proprietatea industrială, s-a convenit ca „în cazul

creării unor invenții sau altor obiecte de proprietate intelectuală și/sau

industrială în procesul de execuție al lucrărilor conform prezentului contract,

drepturile asupra acestora, cu excepția dreptului de obținere a onorariului de

autor, care trebuie plătit autorilor invențiilor, aparține SC P.L. SA.

Executantul își asumă obligația de a transmite SC P.L. SA solicitarea de

eliberare a brevetului sau să-i transmită acestuia dreptul de primire a

brevetului, sau să întocmească în mod corespunzător know-how-ul” (art. 4.2).

Executantul și-a îndeplinit

obligația asumată de proiectare a instalației de cocsare modernizată, pe baza

soluțiilor inventive ale reclamanților, iar pârâta a modernizat instalația de

cocsare potrivit proiectului NVP H. SRL și documentației de execuție elaborată

de I.P.I.P., ultimul proces-verbal de recepție a utilajelor din instalație

fiind încheiat sub nr. 12348 din 7 iulie 2005.

Întrucât soluțiile întruneau

condițiile de brevetare, în aceeași zi (7 iulie 2005), N.G.Z., Z.I., V.R.R., T.A.A.,

împreună cu S.I. au depus la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cererea

de brevet cu titlul „procedeu și instalație pentru prelucrarea reziduurilor

petroliere grele”, înregistrată sub nr. A 00616, pentru care s-a acordat

certificat de prioritate. În continuare, echipa menționată, la care s-a adăugat

și N.I., a acordat asistență tehnică la punerea în funcțiune a instalației de

cocsare modernizată, iar la data de 29 martie 2006 s-a încheiat contractul de

cesiune către pârâtă a invenției depuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci.

Pentru controlul

implementării soluțiilor din cererea de brevet, pârâta a emis decizia nr. 502

din 3 noiembrie 2006 și Protocolul nr. 1 din 7 noiembrie 2006, recunoscând

integral că soluțiile din cererea de brevet sunt cele folosite în proiectul de

modernizare a instalației de cocsare, fiind puse în funcțiune de la data de 7

iulie 2005.

Față de cele

menționate se constată ca instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al contractului de proiectare, considerându-l un contract

de cercetare din care ar fi rezultat invenția, ignorând faptul că însăși pârâta

l-a calificat ca fiind contract de proiectare.

b. Instanța a eludat

cesiunea soluțiilor inventive de modernizare a instalație de cocsare întârziată,

precum și a deciziei pârâtei nr. 502 din 3 noiembrie 2006 pentru controlul

implementării soluțiilor din cererea de brevet și protocolului nr. 1 din 7

noiembrie 2006 pe care le-a lipsit de efecte, în condițiile în care aceste înscrisuri

dovedesc că reclamanții sunt autorii invenției, iar nu alte persoane, așa

cum instanța a interpretat eronat.

pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

a. Instanța de apel a

pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora dreptul la brevet aparține salariatului

pentru invențiile realizate în exercitarea funcțiilor sale, în domeniul

activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor

specifice ale unității sau alte date existente în unitate, în lipsa unei

prevederi contractuale contrare.

În baza dispozițiilor

menționate reclamanții au realizat invenția și au cesionat-o pârâtei, aspect

necontestat de părți, însă instanța a încălcat legea și voința contractuală

a părților.

b. Interpretarea dată

de instanță normei art. 36 din Legea nr. 64/1991 este greșită. Texul are

următoarea redactare: „Pentru invențiile create și realizate în condițiile art.

5 alin. (1) cu clauză contrară și, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul

beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu

solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului”.

În interpretarea

instanței, ar reieși că după încheierea contractului de cesiune, inventatorul

trebuie să încheie încă un contract pentru stabilirea drepturile patrimoniale,

iar neîncheierea acestui contract constituie un fine de neprimire.

Această interpretare

nu are un suport în lege deoarece contractul de cesiune, reglementat de art. 45

din lege, asimilat contractului de vânzare, are ca obiect cesiunea brevetului

și prețul cesiunii, adică drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului, sub

sancțiunea nulității absolute. O asemenea interpretare ar face ca în cazul

refuzului titularului de a încheia un asemenea contract, inventatorul să nu-și

poată valorifica niciodată drepturile patrimoniale.

c. Din interpretarea art.

7 și art. 10 din lege reiese că soluțiile tehnice brevetate au elemente de

noutate și nu sunt cuprinse în stadiul tehnicii, ceea ce face ca raționamentul

instanței de apel potrivit căruia soluțiile tehnice brevetate nu aduc elemente

de noutate față de soluțiile tehnice rezultate din contractul de cercetare să

fie greșit.

d. Instanța face o

interpretare greșită și a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din lege prin

crearea unei adversități între dreptul exclusiv de exploatare a brevetului de

invenție aparținând titularului și contractul de cesiune a invenției în sensul

că invenția se folosește în baza calității de titular de brevet, iar nu în baza

contractului de cesiune.

Concluzia instanței că

numai în urma anulării brevetului de invenție reclamanții au posibilitatea să

emită pretenții pecuniare față de pârâtă, este greșită și contrară dispozițiilor

legale.

Prin recursul

declarat împotriva încheierii de la 22 mai 2012, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., se arată că în mod greșit s-a admis cererea de

îndreptare întrucât prin raportul de expertiză s-a concluzionat că există

diferențe între documentațiile tehnice depuse în vederea înregistrării.

Pârâta, prin recursul

declarat invocă încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. întrucât

instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, cu încălcarea

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Părțile deși legal

citate, nu au depus întâmpinarea cerută de art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

SC P.L. SA a invocat

excepția nulității recursului deoarece criticile vizează exclusiv netemeinicia

hotărârii.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor formulate

și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reține cele ce urmează.

Cu privire la

excepția nulității recursului declarat de reclamanți se constată caracterul

nefondat al acesteia câtă vreme prin motivele de recurs se invocă: absența

motivării hotărârii cu privire la varia motive de apel, a existenței unor

considerente contradictorii în corpul deciziei – art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;

a interpretării greșite a naturii juridice a contractului de proiectare – art. 304

pct. 8 C. proc. civ.; aplicarea ori interpretarea greșită a unora dintre

dispozițiile din lege privind brevetele de invenție – art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critici ce semnifică respectarea dispozițiilor art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ., referitoare la obligația recurentului de a arăta motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor.

Pe fondul recursului,

Înalta Curte, reține caracterul fondat al acestuia pentru argumentele ce

succed.

- Contractul de

cesiune este în fapt un contract de vânzare (art. 1294 C. civ. din 1865), căruia

i se aplică regulile corespunzătoare din această materie.

Ca orice acord de

voință, cesiunea trebuie să întrunească condițiile generale de valabilitate a

contractelor prevăzute de art. 948 C. civ. din 1865, aplicabil cauzei față de

data încheierii contractului, 29 martie 2006.

În speță autorii

invenției, salariați ai pârâtei, au cesionat acesteia dreptul la eliberarea

brevetului de invenție în temeiul art. 45 din legea privind brevetele de

invenție.

Legea nr. 64/1991

privind brevetele de invenție stabilește că în lipsa acordului privind

prețul cesiunii, acesta urmează să fie stabilit de instanțele judecătorești

potrivit art. 5 alin. (6).

Drept urmare,

instanța, reținând incidența dispozițiilor art. 36 (actual 37) din lege,

referitoare la faptul că drepturile patrimoniale cuvenite autorilor unei

invenții se stabilesc pe bază de contract, trebuia să facă aplicarea

dispozițiilor art. 5 alin. (5) din lege.

- Instanța de apel

argumentează respingerea cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata

prețului cesiunii, făcând trimitere la dispozițiile art. 36 alin. (2) din legea

privind invenția.

Numai că instanța s-a

pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut și anume, absența elementului de noutate din

soluțiile tehnice brevetate.

Reclamanții au

învestit instanța de judecată cu soluționarea cererilor având drept obiect

anularea contractului de cesiune semnat de inventatori cu pârâta la data de 29

martie 2006, prin care aceasta a obținut dreptul de a depune cererea de brevet

privind „Procedeu și Instalație pentru Prelucrarea Reziduurilor Petroliere

Grele”, în baza căruia a devenit titularul brevetului de invenție RO nr. 121.857;

obligarea pârâtei de a reveni, pe cheltuiala sa, la starea inițială a

instalațiilor așa cum erau acestea înainte de efectuarea modificărilor necesare

pentru aplicarea soluțiilor din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei să

permită imediat și necondiționat accesul inventatorilor sau a reprezentanților

acestora la instalațiile în care s-au aplicat soluțiile din brevetul RO nr. 121857

pentru a constata că aceasta nu mai aplică soluțiile din brevetul RO nr. 121857;

obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii pe anii cât a folosit invenția,

inclusiv dobânzile legale sau a drepturilor bănești cuvenite reclamanților

inventatori pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 și până la data când pârâta nu va

mai aplica soluțiile din brevetul RO nr. 121.857, în conformitate cu

dispozițiile cuprinse în Regula 79 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991

aprobat prin H.G.R. nr. 499/2003 și respectiv Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr.

547/2008, precum și a dobânzilor aferente.

Pârâta nu a solicitat

instanței, pe cale reconvențională, constatarea neîndeplinirii

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din lege referitoare la condiția de noutate

cerută de legiuitor pentru acordarea brevetului de invenție.

Drept urmare, motivul

reținut de instanța superioară de fond pentru neacordarea prețului cesiunii –

lipsa elementului de noutate a invenției brevetate – este străin cauzei.

Față de limitele

învestirii, instanța trebuia să verifice dacă soluțiile tehnice descrise în

brevetul RO nr. 121.857 au fost ori mai sunt aplicate de pârâtă în procesul de

producție și, funcție, de aceasta să hotărască asupra drepturilor patrimoniale

cuvenite inventatorilor.

- Mai susține

instanța de apel că reclamanții au indicat doar prin motivele de apel cauza de

nulitate a contractului de cesiune și anume lipsa prețului cesiunii.

Din examinarea

conținutului cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanții au arătat

instanței că prin contractul de cesiune nu s-a stabilit remunerația cuvenită

autorilor.

Astfel, într-o

modalitate nestructurată juridic, petiționarii au învederat instanței că „din

tot textul contractului de cesiune impus inventatorilor la 29 martie 2006,

rezultă că inventatorii nu au niciun drept” precum și faptul că „pârâta, fără

să plătească orice preț al cesiunii…”.

Coroborând cele

menționate în cererea de chemare în judecată cu proba administrată și anume

contractul de cesiune, rezultă că reclamanții au indicat primei instanțe de fond

motivul de nulitate al cesiunii și anume absența remunerației cuvenite

inventatorilor.

- Motivul de

nelegalitate cu referire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 32 alin.

(1) din lege – brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv

de exploatare a invenției pe întreaga sa durată – este vădit nefondat.

Pârâta, urmare a

cesiunii dreptului inventatorilor la eliberarea brevetului de invenție,

exploatează invenția în calitatea sa de titular de brevet, beneficiind astfel

de drepturile și obligațiile stipulate în capitolul IV al legii privind

brevetele de invenției.

Din cele expuse

rezultă că instanța superioară de fond nu a stabilit pe deplin împrejurările de

fapt ale cauzei pentru ca Înalta Curte să poată hotărî asupra fondului

pricinii.

Înalta Curte,

reținând încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în

temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa

decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Drept consecință, va

fi casată și încheierea din 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a

dispus îndreptarea erorilor materiale constatate.

Recurenta SC P.L. SA

invocă drept unic motiv de recurs încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ.

Față de soluția ce va

fi adoptată în recursul reclamanților, se impune admiterea și a recursului

pârâtei pentru soluționarea unitară a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții N.I., T.A.A., Z.I., G.Z.N., R.R.V. și S.I. împotriva deciziei

nr. 30 din data de 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și

a încheierii din data de 22 mai 2012 a aceleiași curți de apel precum și recursul

declarat de pârâta SC P.L. SA împotriva deciziei menționate.

Casează decizia

atacată precum și încheierea din data de 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți

de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2013.