ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2013

Deliberând, conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 5 ianuarie 2009, reclamanții I.N., G.Z.N., R.R.A., Z.I. și S.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC P.L.

SA anularea contractului de cesiune semnat de inventatori cu pârâta la data de 29 martie 2006, prin care aceasta a obținut dreptul de a depune cererea de brevet privind „Procedeu și Instalație pentru Prelucrarea Reziduurilor Petroliere Grele”, în baza căruia a devenit titularul brevetului de invenție RO nr. 121.857; obligarea pârâtei de a reveni, pe cheltuiala sa, la starea inițială a instalațiilor așa cum erau acestea înainte de efectuarea modificărilor necesare pentru aplicarea soluțiilor din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei să permită imediat și necondiționat accesul inventatorilor sau a reprezentanților acestora la instalațiile în care s-au aplicat soluțiile din brevetul RO nr. 121857 pentru a constata că aceasta nu mai aplică soluțiile din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii pe anii cât a folosit invenția, inclusiv dobânzile legale sau a drepturilor bănești cuvenite reclamanților inventatori pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 și până la data când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul RO nr. 121.857, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Regula 79 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G.R.

nr. 499/2003 și respectiv Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr. 547/2008, precum și a dobânzilor aferente. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că soluțiile tehnice protejate prin brevetul de invenție RO nr. 121857 au fost prezentate conducerii SC P.L. SA încă din anii 2002, ca alternativă la casarea instalațiilor și obținerea unui preț de fier vechi. Conducerea SC P.L. SA a găsit că soluțiile propuse sunt singura variantă de supraviețuire a unei părți din Rafinăria Teleajen și a dispus implementarea noilor soluții astfel că în anii 2003-2004 societatea pârâtă a fost în reconstrucție, care s-a încheiat în 2004, iar în anul 2005 soluțiile care au fost brevetate au fost utilizate efectiv.

Documentația tehnică necesară brevetării a fost întocmită în primul semestru al anului 2005 astfel că la data de 07 iulie 2005 a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cererea de brevet de invenție nr. 2005 00616 privind „Procedeu și instalație pentru prelucrarea reziduurilor petroliere grele”. Ulterior, la această primă redactare a invenție s-au făcut modificări, completări și reformulări, care în conformitate cu procedurile Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci, au făcut obiectul depozitului național reglementar din 30 martie 2006, pentru care solicitantul este SC P.L. SA.

S-a mai învederat că pârâta a impus grupului de inventatori să semneze un contract de cesiune prin care au cesionat dreptul de depunere a cererii de brevet de invenție și dreptul de a invoca prioritatea internă din 07 iulie 2005. Acest contract de cesiune conține numai obligații pentru inventatorii cedenți și nici un drept, așa cum este înscris în capitolul IV al acestui contract, fără ca pârâta să plătească vreun preț al cesiunii. Reclamanții și-au întemeiat în drept cererea pe dispozițiile Codului civil și pe dispozițiile Legii nr. 64/1991. Ulterior, reclamanții și-au completat cererea de chemare în judecată în sensul că au solicitat: obligarea pârâtei la plata sumei de 5 milioane dolari S.U.A.

și a drepturilor bănești cuvenite pe anii 2005, 2006, 2007, 2009 și până la data când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul de invenție; obligarea pârâtei la a transmite inventatorilor drepturile titularului de brevet, în varianta că renunță la cesiunea brevetului precum și plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul, prin sentința nr. 1974 din 26 septembrie 2011, a respins excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant, a prematurității acțiunii, a lipsei de interes, a prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei obiectului invocate de pârâtă, respingând acțiunea în fond. Curtea de Apel Ploiești - Secția I Civilă, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de reclamanți și pârâtă, prin decizia nr. 30 din 3 aprilie 2012 a respins căile de atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Referitor la apelul reclamanților, Curtea a reținut că prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat să se dispună anularea contractului de cesiune din 29 martie 2006 prin care pârâta SC P.L. SA a dobândit dreptul de a depune cererea de brevet de invenție și dreptul la invocarea priorității convenționale, obligarea pârâtei la aducerea instalațiilor la starea anterioară efectuării modificărilor necesare pentru aplicarea soluțiilor brevetate, obligarea pârâtei de a permite accesul inventatorilor sau reprezentanților lor în vederea verificării instalațiilor, obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii invenției pe timpul cât a fost folosită și a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pe perioada 2005-2008 și până când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul de invenție.

Prin contractul de cesiune, reclamanții, în calitate de cedenți, au cesionat pârâtei în calitate de cesionar dreptul de a depune cererea de brevet a invenției și invocarea priorității convenționale, durata contractului fiind de 20 de ani cu începere de la data înregistrării la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a cererii de brevet de invenție sau o altă durată dacă s-a convenit altfel printr-un act adițional la contract. Printr-o primă critică reclamanții au susținut că instanța de fond nu a deslușit natura juridică a raporturilor dintre părți, în sensul de a stabili că soluțiile de modernizare a instalației de cocsare au fost realizate de ei anterior încheierii contractului; că proiectarea instalației s-a făcut pe baza acestor soluții, contractul de cesiune neconținând nicio clauză care să facă trimitere la contractul.

Se arată că susținerile sunt neîntemeiate întrucât din probele administrate rezultă că la data de 16 martie 2003 s-a încheiat contractul de cercetare nr. 106 între SC P.L. SA și NVP H. SRL având ca obiect elaborarea regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalației de cocsare întârziată a SC P.L. SA, ulterior Institutul de Cercetare pentru Instalații Petroliere Ploiești realizând instrucțiunile de exploatare a instalației de cocsare întârziată care au avut la bază documentele elaborate de MFP. Între SC P.L.

SA și SC V. SRL s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. 496 pentru executarea lucrărilor de modernizare a instalației, acestea fiind finalizate în decembrie 2004. Contractul de cesiune prin care reclamanții au cesionat pârâtei dreptul ce a depune cererea de brevet de invenție și invocarea priorității convenționale s-a încheiat la 29 martie 2006. Din succesiunea actelor rezultă că la data încheierii contractului de cesiune lucrările de modernizare a instalației de cocsare erau finalizate. Deși apelanții-reclamanți au susținut că procedeul brevetat a existat din 2002, deci anterior contractului, nu s-au administrat probe în acest sens, astfel încât susținerea lor este neîntemeiată, neputându-se afirma că instanța nu a deslușit natura juridică a raporturilor dintre părți.

Au mai susținut reclamanții că în mod greșit instanța a respins capătul de cerere prin care au solicitat anularea contractului de cesiune. Sub acest aspect, Curtea a constatat că în mod corect instanța de fond a respins cererea, în condițiile în care reclamanții nu au indicat motivele pentru care înțeleg să solicite acest lucru, anularea contractului presupunând existența unei cauze de nulitate, un viciu la data încheierii contractului care, însă, nici nu au fost invocate și nici nu au fost dovedite. În cuprinsul acțiunii, reclamanții au arătat în ce condiții s-a încheiat contractul de cesiune, în care nu s-ar fi prevăzut și prețul acestuia, dar numai prin motivele de apel au precizat că lipsa prețului cesiunii în contract ar duce la anularea acestuia.

În acest context, corect s-a respins de instanța de fond acest capăt de cerere din acțiune. O altă critică a vizat greșita respingere de către instanța de fond a capetelor de cerere vizând aducerea instalațiilor la starea anterioară aplicării soluțiilor, obligarea pârâtei de a le permite accesul la instalații și obligarea aceleiași pârâte de a transmite inventatorilor drepturile titularului de brevet. Și aceasta a fost găsită neîntemeiată întrucât, conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga sa durată. În speță, SC P.L. SA folosește invenția în calitate de titular al brevetului de invenție care nu a fost niciodată anulat.

Pârâta nu folosește invenția în baza contractului de cesiune, ci în baza calității sale de titular de brevet, astfel încât capetele de cerere la care fac referire apelanții nu puteau fi admise pentru că apelanții nu au uzat de disp.art. 54 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, înțelegând să solicite anularea totală sau parțială a brevetului. În condițiile în care reclamanții-apelanți nu contestă calitatea de titular de brevet pentru SC P.L. SA, în mod corect instanța de fond a respins cererile acestora de a fi obligată pârâta la aducerea instalației în starea inițială și obligarea acesteia de a le permite accesul la instalații. Critica referitoare la faptul că în mod greșit s-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata prețului cesiunii și a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor a fost considerată neîntemeiată.

Conform dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 64/1991 pentru invențiile create și realizate inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul său, după caz cu titularul brevetului. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției. Față de aceste dispoziții legale rezultă că pentru plata drepturilor patrimoniale inventatorii trebuiau să încheie un contract cu titularul brevetului, ceea ce nu s-a realizat pe de o parte iar pe de altă parte, aceste drepturi patrimoniale se acordă în raport de efectele economice și/sau rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției.

Din probele administrate a rezultat că soluțiile tehnice brevetate nu aduc elemente de noutate față de soluțiile tehnice rezultate din contractul de cercetare din 16 martie 2003. Chiar dacă expert M.E. a arătat în raportul de expertiză că drepturile bănești cuvenite inventatorilor pe perioada 7 iulie 2005 – 30 septembrie 2010 însumează la data de 18 august 2010 suma de 24.402.179 ron, echivalentul sumei de 7.442.490 dolari S.U.A., în mod corect instanța a respins cererea reclamanților față de concluziile expertizei în domeniul instalațiilor petrol-gaze, tehnologia prelucrării petrolului și petrochimiei efectuat de expert M.N. care a concluzionat că există diferențe tehnice între documentele depuse în vederea înregistrării brevetului de invenție și documentele întocmite de institutului de cercetare NVP H. SRL conform contractului.

Și în condițiile în care SC P.L. SA Ploiești a înregistrat cel puțin un profit determinat de creșterea randamentului în obținerea unor produse valoroase, soluția instanței de fond este corectă, reclamanții-apelanți neputând beneficia de drepturile patrimoniale în condițiile în care beneficiile înregistrate de pârâtă nu sunt rezultatul soluțiilor tehnice brevetate pentru că aceste soluții tehnice brevetate nu aduc elemente de noutate față de soluțiile tehnice rezultate din contractul de cercetare, așa cum a arătat expertul în instalații. Prin încheierea de ședință de la 22 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești-Secția I Civilă, admițând cererea formulată de SC P.L.

SA, a dispus îndreptarea erorii materiale din încheierea de ședință din 20 martie 2012, în sensul că apelanta-pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată în apel precum și din considerentele deciziei nr. 30 din 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești, la pag.10, primul paragraf, în sensul că expertiza tehnică instalații a concluzionat că nu există diferențe tehnice între documentele depuse în vederea înregistrării brevetului de invenție și documentele întocmite de institutul de cercetare. Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părți, reclamanții declarând recurs și împotriva încheierii de ședință din camera de consiliu din 22 mai 2012. Reclamanții, prin criticile întemeiate pe dispozițiile pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. învederează următoarele: 1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. A. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină. Instanța de apel a motivat că soluțiile de modernizare a instalației de cocsare nu au fost realizate de reclamanți anterior încheierii contractului, întrucât pârâta a încheiat acest contract «având ca obiect elaborarea regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalației de cocsare».

Ulterior Institutul de cercetare pentru instalații petroliere Ploiești a realizat „instrucțiunile de exploatare a instalației de cocsare întârziată care au avut la bază documentele elaborate de MEP”, iar SC V. SRL a executat lucrările de modernizare, finalizate în decembrie 2004, anterior contractului de cesiune a brevetului de invenție, fără ca reclamanții să fi probat că procedeul brevetat a existat din 2002. Instanța de apel nu a analizat niciuna din probele administrate la fond și nu a făcut nicio referire la vreo probă care să susțină ipoteza îmbrățișată, decât invocarea succesiunii a trei acte - contractul, de elaborare a regulamentului de proiectare încheiat cu NVP H., contractul cu I.P.I.P., de realizare a instrucțiunilor de exploatare a instalației și contractul cu SC V. SRL, de executare a lucrărilor de modernizare - care ar fi anterioare contractului de cesiune a brevetului de invenție, fără nicio analiză a conținutului acelor contracte privitor la proprietatea industrială.

Instanța de apel a înlăturat toată probațiunea, fără să o analizeze, ceea ce semnifică nemotivarea hotărârii. De asemenea, instanța de apel a constatat că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii pentru anii cât a fost folosită invenția, inclusiv dobânzile legale, sau a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pentru anii 2005, 2006, 2007, 2008, neobservând că sunt pretenții alternative: în eventualitatea menținerii contractului, s-au solicitat prețul cesiunii, iar pentru cazul anularii contractului, s-au solicitat drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pentru folosirea fără drept a invenției, însă a omis să analizeze a doua variantă. B. Hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

a. Curtea de apel a constatat că „în cuprinsul acțiunii, reclamanții au arătat în ce condiții s-a încheiat contractul de cesiune, în care nu s-ar fi prevăzut prețul acestuia”, însă motivează contradictoriu că „numai prin motivele de apel” s-a precizat că neprevederea prețului cesiunii în contract ar duce la anularea acestuia. b. De asemenea, altă motivare contradictorie este și aceea că „pârâta nu folosește invenția în baza contractului de cesiune, ci în baza calității sale de titular de brevet”, fiind puse în antiteză drepturi ale pârâtei care decurg conjunctiv unele din altele. Motivarea este contradictorie deoarece reclamanții, în calitate de autori ai brevetului, au cesionat pârâtei drepturile lor, deci numai urmare contractului de cesiune pârâta a dobândit drepturi asupra brevetului de invenție.

Persoana juridică nu poate fi autor al invenției deoarece nu are capacități creative, însă titularitatea brevetului de invenție este permisă de lege, prin cesiune de la autori persoane fizice, în scopul exploatării invenției. c. Instanța de apel motivează contradictoriu și în ce privește remunerarea inventatorilor deoarece face confuzii privind noutatea invenției, în condițiile în care noutatea nu forma obiectul acțiunii, iar pârâta a susținut constant că este titulara brevetului de invenție. 2. Instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a. Instanța de apel a preluat în motivarea hotărârii greșelile comise de instanța de fond privind contractul de proiectare, conferindu-i nejustificat natura unui contract de cercetare.

Pentru proiectarea instalației de cocsare întârziată modernizată, cuprinzând soluțiile reclamanților - situație recunoscută de pârâtă prin contractul de cesiune a invenției, cererea de brevet de invenție a SC P.L. SA înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, întemeiată pe dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr. 64/1991, decizia pârâtei nr. 502 din 3 noiembrie 2006 pentru controlul implementării soluțiilor din cererea de brevet și Protocolul nr. 1 din 7 noiembrie 2006, prin care se recunoaște integral că soluțiile din cererea de brevet sunt cele folosite în proiectul de modernizare a instalației de cocsare - pârâta a încheiat contractul pentru acordarea de servicii științifico-tehnice nr. 106 din 16 martie 2003 cu NVP H. SRL, având ca obiect, potrivit art. 1 „elaborarea regulamentului de proiectare pentru modernizarea instalației de cocsare întârziată a SC P.L.

SA”. Privitor la proprietatea industrială, s-a convenit ca „în cazul creării unor invenții sau altor obiecte de proprietate intelectuală și/sau industrială în procesul de execuție al lucrărilor conform prezentului contract, drepturile asupra acestora, cu excepția dreptului de obținere a onorariului de autor, care trebuie plătit autorilor invențiilor, aparține SC P.L. SA. Executantul își asumă obligația de a transmite SC P.L. SA solicitarea de eliberare a brevetului sau să-i transmită acestuia dreptul de primire a brevetului, sau să întocmească în mod corespunzător know-how-ul” (art. 4.2).

Executantul și-a îndeplinit obligația asumată de proiectare a instalației de cocsare modernizată, pe baza soluțiilor inventive ale reclamanților, iar pârâta a modernizat instalația de cocsare potrivit proiectului NVP H. SRL și documentației de execuție elaborată de I.P.I.P., ultimul proces-verbal de recepție a utilajelor din instalație fiind încheiat sub nr. 12348 din 7 iulie 2005. Întrucât soluțiile întruneau condițiile de brevetare, în aceeași zi (7 iulie 2005), N.G.Z., Z.I., V.R.R., T.A.A., împreună cu S.I. au depus la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci cererea de brevet cu titlul „procedeu și instalație pentru prelucrarea reziduurilor petroliere grele”, înregistrată sub nr. A 00616, pentru care s-a acordat certificat de prioritate.

În continuare, echipa menționată, la care s-a adăugat și N.I., a acordat asistență tehnică la punerea în funcțiune a instalației de cocsare modernizată, iar la data de 29 martie 2006 s-a încheiat contractul de cesiune către pârâtă a invenției depuse la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Pentru controlul implementării soluțiilor din cererea de brevet, pârâta a emis decizia nr. 502 din 3 noiembrie 2006 și Protocolul nr. 1 din 7 noiembrie 2006, recunoscând integral că soluțiile din cererea de brevet sunt cele folosite în proiectul de modernizare a instalației de cocsare, fiind puse în funcțiune de la data de 7 iulie 2005. Față de cele menționate se constată ca instanța a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului de proiectare, considerându-l un contract de cercetare din care ar fi rezultat invenția, ignorând faptul că însăși pârâta l-a calificat ca fiind contract de proiectare.

b. Instanța a eludat cesiunea soluțiilor inventive de modernizare a instalație de cocsare întârziată, precum și a deciziei pârâtei nr. 502 din 3 noiembrie 2006 pentru controlul implementării soluțiilor din cererea de brevet și protocolului nr. 1 din 7 noiembrie 2006 pe care le-a lipsit de efecte, în condițiile în care aceste înscrisuri dovedesc că reclamanții sunt autorii invenției, iar nu alte persoane, așa cum instanța a interpretat eronat. 3. Hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a. Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora dreptul la brevet aparține salariatului pentru invențiile realizate în exercitarea funcțiilor sale, în domeniul activității unității, prin cunoașterea sau folosirea tehnicii ori mijloacelor specifice ale unității sau alte date existente în unitate, în lipsa unei prevederi contractuale contrare. În baza dispozițiilor menționate reclamanții au realizat invenția și au cesionat-o pârâtei, aspect necontestat de părți, însă instanța a încălcat legea și voința contractuală a părților. b. Interpretarea dată de instanță normei art. 36 din Legea nr. 64/1991 este greșită.

Texul are următoarea redactare: „Pentru invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară și, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului”. În interpretarea instanței, ar reieși că după încheierea contractului de cesiune, inventatorul trebuie să încheie încă un contract pentru stabilirea drepturile patrimoniale, iar neîncheierea acestui contract constituie un fine de neprimire. Această interpretare nu are un suport în lege deoarece contractul de cesiune, reglementat de art. 45 din lege, asimilat contractului de vânzare, are ca obiect cesiunea brevetului și prețul cesiunii, adică drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului, sub sancțiunea nulității absolute.

O asemenea interpretare ar face ca în cazul refuzului titularului de a încheia un asemenea contract, inventatorul să nu-și poată valorifica niciodată drepturile patrimoniale. c. Din interpretarea art. 7 și art. 10 din lege reiese că soluțiile tehnice brevetate au elemente de noutate și nu sunt cuprinse în stadiul tehnicii, ceea ce face ca raționamentul instanței de apel potrivit căruia soluțiile tehnice brevetate nu aduc elemente de noutate față de soluțiile tehnice rezultate din contractul de cercetare să fie greșit. d. Instanța face o interpretare greșită și a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din lege prin crearea unei adversități între dreptul exclusiv de exploatare a brevetului de invenție aparținând titularului și contractul de cesiune a invenției în sensul că invenția se folosește în baza calității de titular de brevet, iar nu în baza contractului de cesiune.

Concluzia instanței că numai în urma anulării brevetului de invenție reclamanții au posibilitatea să emită pretenții pecuniare față de pârâtă, este greșită și contrară dispozițiilor legale. Prin recursul declarat împotriva încheierii de la 22 mai 2012, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., se arată că în mod greșit s-a admis cererea de îndreptare întrucât prin raportul de expertiză s-a concluzionat că există diferențe între documentațiile tehnice depuse în vederea înregistrării. Pârâta, prin recursul declarat invocă încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, cu încălcarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Părțile deși legal citate, nu au depus întâmpinarea cerută de art. 308 alin. (2) C. proc. civ. SC P.L. SA a invocat excepția nulității recursului deoarece criticile vizează exclusiv netemeinicia hotărârii. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor formulate și a temeiurilor de drept aplicabile cauzei reține cele ce urmează. Cu privire la excepția nulității recursului declarat de reclamanți se constată caracterul nefondat al acesteia câtă vreme prin motivele de recurs se invocă: absența motivării hotărârii cu privire la varia motive de apel, a existenței unor considerente contradictorii în corpul deciziei – art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; a interpretării greșite a naturii juridice a contractului de proiectare – art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.; aplicarea ori interpretarea greșită a unora dintre dispozițiile din lege privind brevetele de invenție – art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici ce semnifică respectarea dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., referitoare la obligația recurentului de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Pe fondul recursului, Înalta Curte, reține caracterul fondat al acestuia pentru argumentele ce succed. - Contractul de cesiune este în fapt un contract de vânzare (art. 1294 C. civ. din 1865), căruia i se aplică regulile corespunzătoare din această materie. Ca orice acord de voință, cesiunea trebuie să întrunească condițiile generale de valabilitate a contractelor prevăzute de art. 948 C. civ.

din 1865, aplicabil cauzei față de data încheierii contractului, 29 martie 2006. În speță autorii invenției, salariați ai pârâtei, au cesionat acesteia dreptul la eliberarea brevetului de invenție în temeiul art. 45 din legea privind brevetele de invenție. Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție stabilește că în lipsa acordului privind prețul cesiunii, acesta urmează să fie stabilit de instanțele judecătorești potrivit art. 5 alin. (6). Drept urmare, instanța, reținând incidența dispozițiilor art. 36 (actual 37) din lege, referitoare la faptul că drepturile patrimoniale cuvenite autorilor unei invenții se stabilesc pe bază de contract, trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (5) din lege.

- Instanța de apel argumentează respingerea cererii reclamanților de obligare a pârâtei la plata prețului cesiunii, făcând trimitere la dispozițiile art. 36 alin. (2) din legea privind invenția. Numai că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut și anume, absența elementului de noutate din soluțiile tehnice brevetate.

Reclamanții au învestit instanța de judecată cu soluționarea cererilor având drept obiect anularea contractului de cesiune semnat de inventatori cu pârâta la data de 29 martie 2006, prin care aceasta a obținut dreptul de a depune cererea de brevet privind „Procedeu și Instalație pentru Prelucrarea Reziduurilor Petroliere Grele”, în baza căruia a devenit titularul brevetului de invenție RO nr. 121.857; obligarea pârâtei de a reveni, pe cheltuiala sa, la starea inițială a instalațiilor așa cum erau acestea înainte de efectuarea modificărilor necesare pentru aplicarea soluțiilor din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei să permită imediat și necondiționat accesul inventatorilor sau a reprezentanților acestora la instalațiile în care s-au aplicat soluțiile din brevetul RO nr. 121857 pentru a constata că aceasta nu mai aplică soluțiile din brevetul RO nr. 121857; obligarea pârâtei la plata prețului cesiunii pe anii cât a folosit invenția, inclusiv dobânzile legale sau a drepturilor bănești cuvenite reclamanților inventatori pe anii 2005, 2006, 2007, 2008 și până la data când pârâta nu va mai aplica soluțiile din brevetul RO nr. 121.857, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Regula 79 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G.R.

nr. 499/2003 și respectiv Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr. 547/2008, precum și a dobânzilor aferente. Pârâta nu a solicitat instanței, pe cale reconvențională, constatarea neîndeplinirii dispozițiilor art. 7 alin. (1) din lege referitoare la condiția de noutate cerută de legiuitor pentru acordarea brevetului de invenție. Drept urmare, motivul reținut de instanța superioară de fond pentru neacordarea prețului cesiunii – lipsa elementului de noutate a invenției brevetate – este străin cauzei. Față de limitele învestirii, instanța trebuia să verifice dacă soluțiile tehnice descrise în brevetul RO nr. 121.857 au fost ori mai sunt aplicate de pârâtă în procesul de producție și, funcție, de aceasta să hotărască asupra drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorilor.

- Mai susține instanța de apel că reclamanții au indicat doar prin motivele de apel cauza de nulitate a contractului de cesiune și anume lipsa prețului cesiunii. Din examinarea conținutului cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanții au arătat instanței că prin contractul de cesiune nu s-a stabilit remunerația cuvenită autorilor. Astfel, într-o modalitate nestructurată juridic, petiționarii au învederat instanței că „din tot textul contractului de cesiune impus inventatorilor la 29 martie 2006, rezultă că inventatorii nu au niciun drept” precum și faptul că „pârâta, fără să plătească orice preț al cesiunii…”. Coroborând cele menționate în cererea de chemare în judecată cu proba administrată și anume contractul de cesiune, rezultă că reclamanții au indicat primei instanțe de fond motivul de nulitate al cesiunii și anume absența remunerației cuvenite inventatorilor.

- Motivul de nelegalitate cu referire la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din lege – brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată – este vădit nefondat. Pârâta, urmare a cesiunii dreptului inventatorilor la eliberarea brevetului de invenție, exploatează invenția în calitatea sa de titular de brevet, beneficiind astfel de drepturile și obligațiile stipulate în capitolul IV al legii privind brevetele de invenției. Din cele expuse rezultă că instanța superioară de fond nu a stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei pentru ca Înalta Curte să poată hotărî asupra fondului pricinii. Înalta Curte, reținând încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Drept consecință, va fi casată și încheierea din 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a dispus îndreptarea erorilor materiale constatate. Recurenta SC P.L. SA invocă drept unic motiv de recurs încălcarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Față de soluția ce va fi adoptată în recursul reclamanților, se impune admiterea și a recursului pârâtei pentru soluționarea unitară a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții N.I., T.A.A., Z.I., G.Z.N., R.R.V. și S.I. împotriva deciziei nr. 30 din data de 3 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și a încheierii din data de 22 mai 2012 a aceleiași curți de apel precum și recursul declarat de pârâta SC P.L. SA împotriva deciziei menționate. Casează decizia atacată precum și încheierea din data de 22 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești – Secția I civilă și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.