ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2017

Decizia nr. 72/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 420/A din 1 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 119 din 30 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 de Tribunalul București, secția a V-a civilă în contradictoriu cu intimații-pârâți B., C. și Guvernul României.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2006, reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâții SC D. SA Bacău, B., E., C., Guvernul României și Statul Român, prin F., solicitând anularea „cesiunii” drepturilor patrimoniale ale reclamantului în favoarea Statului Român din cererea de acordare a brevetului de invenție din 22 august 1991 (declarația de cesiune); anularea în parte a brevetului de invenție din 1996, în sensul anulării mențiunii privind calitatea de inventator a anumitor persoane care nu au avut nici o contribuție inventivă la realizarea invenției (E.); acordarea drepturile bănești cuvenite reclamantului și a unei licențe obligatorii pentru instalația de stins incendii, cu jet de gaze, adaptabilă la potasiu, întrucât titularul de brevet s-a dovedit inactiv, dacă interesul public justifică folosirea acestei invenții, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a arătat că semnătura de pe declarația de cesiune nu îi aparține (a fost falsificată în momentul depunerii documentației și cererii pentru acordarea brevetului) și că nu a încheiat cu titularul de brevet un act de transmisiune a drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului. Toate persoanele care pretind că sunt inventatori trebuie să aibă un aport creator și inventiv la rezolvarea problemelor tehnice puse de realizarea invenției. E. nu a avut nici un aport la realizarea invenției, acesta fiind șeful G., calitate în care s-a trecut ca făcând parte din colectivul de autori. Obiectul invenției poate fi considerat ca fiind divizibil, iar aportul reclamantului la realizarea invenției este majoritar, esențial.

Din corespondența purtată cu pârâtul B. rezultă că invenția este folosită, neexistând un contract sau protocol încheiat între titularul de brevet și B. (sau instituțiile din care acesta s-a reorganizat, respectiv H.), ceea ce pune problema unei licențe obligatorii, ale cărei condiții vor fi stabilite de instanță (inclusiv o componentă patrimonială de care să beneficieze și reclamantul). În drept , au fost invocate dispozițiile art. 32, art. 33, art. 36, art. 37, art. 40, art. 47, art. 48, art. 55, art. 57 și art. 60 din Legea nr. 64/1991. La termenul din 22 martie 2007 s-a luat act de renunțarea la judecata celui de-al doilea capăt de cerere. Cauza se află în rejudecare, potrivit Deciziei instanței de recurs nr. 5638/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2015 Tribunalul București, secția a V-a, a disjuns acțiunea îndreptată împotriva Guvernului României și C. și cererea de anulare a cesiunii îndreptată împotriva B. și C., formându-se prezentul dosar. Prin sentința civilă nr. 119 din 30 ianuarie 2015, Tribunalul București , secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale a Guvernului României, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Guvernului României și C., a admis excepția lipsei calității procesuale a B. și a respins cererea de anulare a cesiunii împotriva acestui pârât. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Guvernul României este chemat în judecată pentru acordarea licenței obligatorii și pentru despăgubiri constând în sumele de bani încasate urmare a folosirii invenției în străinătate.

În condițiile art. 43-47 din Legea nr. 64/1991, acordarea licenței obligatorii se dispune în contradictoriu cu solicitantul sau titularul brevetului (în dosarul de față, cu titularul brevetului), fiind vorba despre o “sarcină” care grevează drepturile acestuia din urmă. Guvernul poate fi titular al unei licențe obligatorii, dar acest drept se poate naște la cererea acestuia, nefiind posibil ca Tribunalul București să dispună acordarea unei licențe în favoarea Guvernului, la cererea altei persoane. Pentru sumele de bani presupus a fi fost încasate, tribunalul a reținut că în exercitarea puterilor de reprezentare a României pe plan extern, Guvernul nu devine titular de drepturi constând în sume de bani, sumele de bani eventual obținute fiind ale mandantului, Statul Roman.

În privința cererii de anulare a cesiunii, tribunalul a reținut că persoana în favoarea căreia s-au transmis drepturile este SC D. SA. Formularea cererii de brevet de către G. (actual B.) nu justifică o calitate de pârât în cererea de anulare a cesiunii. Cesiunea s-a făcut în favoarea Statului Roman care a indicat, prin I., ca beneficiară SC D. SA Bacău. De aceea, B. nu a dobândit niciun drept urmare a cesiunii, eventuala anulare fiind fără efecte în privința acestui pârât. Calitatea de pretins autor al falsului reclamat - reclamantul arătând că semnătura sa a fost falsificată în momentul depunerii documentației și cererii pentru acordarea brevetului - nu justifică, de asemenea, chemarea în judecată în privința acestei cereri, întrucât cererea de anulare a unui act privește părțile raportului din acel act, B. fiind terț.

În analiza apelului declarat de reclamant, Curtea a reținut următoarele considerente: Motivele de apel vizează doar admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a B. Reclamantul a precizat în mod expres că B. a fost chemat în judecată în considerarea cererii de anulare a contractului de cesiune. Or, titularul Brevetul de invenție nu este B. (sau entitatea care a precedat B., respectiv I. - G.), ci SC D. SA Bacău. Prin urmare, dacă a existat o cesiune, aceasta nu a avut loc în favoarea B. și, prin urmare, cererea de anulare a acestei cesiuni nu se poate judeca în contradictoriu cu acesta, ci doar în contradictoriu cu cesionarul. Chiar dacă, în analiza cererii menționate, instanța trebuie să analizeze și susținerea reclamantului cu privire la pretinsa falsificare a semnăturii sale, acest lucru nu conferă calitate procesuală pasivă pretinsului autor al falsului, doar în considerarea acestei calități.

Calitatea procesuală într-o cerere de anulare a unei cesiuni aparține doar părților din actul de cesiune invocat, nu și terților, chiar dacă aceștia ar fi avut vreun pretins rol în existența unei cauze de nulitate a respectivului act. Mai mult, cererea de brevet a fost analizată potrivit dispozițiilor Legii nr. 64/1991, în temeiul dispozițiilor art. 65 din această lege, potrivit cărora ” Cererile de brevet de invenție înregistrate la C. în condițiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de admitere sau respingere, se soluționează potrivit prevederilor prezentei legi. Inventatorii, solicitanții sau, după caz, și titularii desemnați vor stabili de comun acord și vor comunica la C. persoana îndreptățită la eliberarea brevetului, precum și drepturile bănești ale inventatorului în cazul în care brevetul urmează a fi eliberat altei persoane decât inventatorului.

Acordul va fi autentificat; termenul de depunere la C. este de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. După expirarea acestui termen, dacă acordul nu a fost depus la C., dreptul la eliberarea brevetului aparține inventatorului, potrivit art. 3 sau, după caz, art. 5 alin. (1) lit. b) din prezenta lege.” Prin urmare, ”cesiunea” drepturilor patrimoniale ale reclamantului trebuie analizată și din perspectiva dispozițiilor art. 65 alin. (2) și (3) din Legea nr. 64/1991, dar nici în acest context nu are calitate procesuală pasivă pârâtul B., întrucât drepturile bănești ale inventatorului se stabileau în raport cu cel desemnat titular, calitate în care putea exploata invenția, iar nu în raport cu solicitantul de brevet, care nu dobândea vreun drept decurgând din brevet.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., iar în susținere a formulat următoarele motive: Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât B., prin salariații săi, a formulat cererea de brevet care cuprinde mențiuni false (semnătura nu îi aparține), iar în condițiile în care acest act a fost întocmit cu scopul de a produce efecte juridice, B. are calitate procesuală pasivă, fiind nerelevant că acesta nu este titular de brevet, ci SC D. SA Bacău. Deși a depus la dosar scripte de comparație din care rezultă că semnătura a fost falsificată, instanța nu a făcut niciun act de cercetare și nici nu a indicat partea care ar avea calitate procesuală pasivă.

Pârâtul B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând și că nu s-au formulat critici care să vizeze considerentele care au stat la baza pronunțării hotărârii. Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, cererea trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, iar acestea trebuie să vizeze modul de soluționare a cauzei, respectiv modul de analizare a criticilor prin decizia de apel, aceasta fiind cenzurată pe calea recursului, potrivit art. 299 C. proc. civ.

Reclamantul recurent nu a formulat prin cererea de recurs critici care să vizeze dubla argumentare care susține decizia de apel, reluând apărări formulate în fața instanței anterioare și formulând critici privind modul de desfășurare a procesului, care sunt subsecvente înlăturării raționamentului instanței de apel. În consecință, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 420/A din data de 1 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.