ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2017

Decizia nr. 72/2017

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 420/A din 1 iunie 2016,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr.

119 din 30 ianuarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015 de

Tribunalul București, secția a V-a civilă în contradictoriu cu

intimații-pârâți B., C. și Guvernul României.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut

următoarele considerente:

Prin

acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2006,

reclamantul A. a chemat în judecata pe pârâții SC D. SA Bacău, B., E.,

C., Guvernul României și Statul Român, prin F., solicitând anularea

„cesiunii” drepturilor patrimoniale ale reclamantului în favoarea Statului

Român din cererea de acordare a brevetului de invenție din 22 august 1991

(declarația de cesiune); anularea în parte a brevetului de invenție din

1996, în sensul anulării mențiunii privind calitatea de inventator a

anumitor persoane care nu au avut nici o contribuție inventivă la

realizarea invenției (E.); acordarea drepturile bănești cuvenite

reclamantului și a unei licențe obligatorii pentru instalația de

stins incendii, cu jet de gaze, adaptabilă la potasiu, întrucât titularul

de brevet s-a dovedit inactiv, dacă interesul public justifică

folosirea acestei invenții, precum și obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a

arătat că semnătura de pe declarația de cesiune nu îi

aparține (a fost falsificată în momentul depunerii documentației

și cererii pentru acordarea brevetului) și că nu a încheiat cu

titularul de brevet un act de transmisiune a drepturilor patrimoniale cuvenite

inventatorului.

Toate

persoanele care pretind că sunt inventatori trebuie să aibă un

aport creator și inventiv la rezolvarea problemelor tehnice puse de

realizarea invenției. E. nu a avut nici un aport la realizarea

invenției, acesta fiind șeful G., calitate în care s-a trecut ca

făcând parte din colectivul de autori.

Obiectul

invenției poate fi considerat ca fiind divizibil, iar aportul

reclamantului la realizarea invenției este majoritar, esențial.

Din

corespondența purtată cu pârâtul B. rezultă că

invenția este folosită, neexistând un contract sau protocol încheiat

între titularul de brevet și B. (sau instituțiile din care acesta s-a

reorganizat, respectiv H.), ceea ce pune problema unei licențe

obligatorii, ale cărei condiții vor fi stabilite de instanță

(inclusiv o componentă patrimonială de care să beneficieze

și reclamantul).

În drept

, au fost

invocate dispozițiile art. 32, art. 33, art. 36, art. 37, art. 40, art. 47,

art. 48, art. 55, art. 57 și art. 60 din Legea nr. 64/1991.

La termenul

din 22 martie 2007 s-a luat act de renunțarea la judecata celui de-al

doilea capăt de cerere.

Cauza se află

în rejudecare, potrivit Deciziei instanței de recurs nr. 5638/2012 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin

încheierea din 30 ianuarie 2015 Tribunalul București, secția a V-a, a

disjuns acțiunea îndreptată împotriva Guvernului României și C.

și cererea de anulare a cesiunii îndreptată împotriva B. și C.,

formându-se prezentul dosar.

Prin

sentința civilă nr. 119 din 30 ianuarie 2015, Tribunalul

București , secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei

calității procesuale a Guvernului României, a respins acțiunea

formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Guvernului României

și C., a admis excepția lipsei calității procesuale a B.

și a respins cererea de anulare a cesiunii împotriva acestui pârât.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că Guvernul României este

chemat în judecată pentru acordarea licenței obligatorii și pentru

despăgubiri constând în sumele de bani încasate urmare a folosirii

invenției în străinătate.

În

condițiile art. 43-47 din Legea nr. 64/1991, acordarea licenței

obligatorii se dispune în contradictoriu cu solicitantul sau titularul

brevetului (în dosarul de față, cu titularul brevetului), fiind vorba

despre o “sarcină” care grevează drepturile acestuia din urmă.

Guvernul poate fi titular al unei licențe obligatorii, dar acest drept se

poate naște la cererea acestuia, nefiind posibil ca Tribunalul

București să dispună acordarea unei licențe în favoarea

Guvernului, la cererea altei persoane.

Pentru sumele

de bani presupus a fi fost încasate, tribunalul a reținut că în

exercitarea puterilor de reprezentare a României pe plan extern, Guvernul nu

devine titular de drepturi constând în sume de bani, sumele de bani eventual

obținute fiind ale mandantului, Statul Roman.

În

privința cererii de anulare a cesiunii, tribunalul a reținut că

persoana în favoarea căreia s-au transmis drepturile este SC D. SA.

Formularea cererii de brevet de către G. (actual B.) nu justifică o calitate

de pârât în cererea de anulare a cesiunii. Cesiunea s-a făcut în favoarea

Statului Roman care a indicat, prin I., ca beneficiară SC D. SA

Bacău. De aceea, B. nu a dobândit niciun drept urmare a cesiunii,

eventuala anulare fiind fără efecte în privința acestui pârât.

Calitatea de pretins autor al falsului reclamat - reclamantul arătând că

semnătura sa a fost falsificată în momentul depunerii

documentației și cererii pentru acordarea brevetului - nu

justifică, de asemenea, chemarea în judecată în privința acestei

cereri, întrucât cererea de anulare a unui act privește părțile raportului

din acel act, B. fiind terț.

În analiza

apelului declarat de reclamant, Curtea a reținut următoarele

considerente:

Motivele de

apel vizează doar admiterea excepției lipsei calității

procesuale pasive a B.

Reclamantul a

precizat în mod expres că B. a fost chemat în judecată în

considerarea cererii de anulare a contractului de cesiune.

Or, titularul

Brevetul de invenție nu este B. (sau entitatea care a precedat B., respectiv

I. - G.), ci SC D. SA Bacău. Prin urmare, dacă a existat o cesiune,

aceasta nu a avut loc în favoarea B. și, prin urmare, cererea de anulare a

acestei cesiuni nu se poate judeca în contradictoriu cu acesta, ci doar în

contradictoriu cu cesionarul.

Chiar

dacă, în analiza cererii menționate, instanța trebuie să

analizeze și susținerea reclamantului cu privire la pretinsa

falsificare a semnăturii sale, acest lucru nu conferă calitate

procesuală pasivă pretinsului autor al falsului, doar în considerarea

acestei calități. Calitatea procesuală într-o cerere de anulare

a unei cesiuni aparține doar părților din actul de cesiune

invocat, nu și terților, chiar dacă aceștia ar fi avut

vreun pretins rol în existența unei cauze de nulitate a respectivului act.

Mai

mult, cererea de brevet a fost analizată potrivit dispozițiilor Legii

nr. 64/1991, în temeiul dispozițiilor art. 65 din această lege,

potrivit cărora ”

Cererile de brevet de invenție înregistrate la C. în

condițiile Legii nr. 62/1974, pentru care nu s-a luat o hotărâre de

admitere sau respingere, se soluționează potrivit prevederilor

prezentei legi. Inventatorii, solicitanții sau, după caz, și

titularii desemnați vor stabili de comun acord și vor comunica la C.

persoana îndreptățită la eliberarea brevetului, precum și

drepturile bănești ale inventatorului în cazul în care brevetul

urmează a fi eliberat altei persoane decât inventatorului.

Acordul va fi

autentificat; termenul de depunere la C. este de 6 luni de la intrarea în

vigoare a prezentei legi. După expirarea acestui termen, dacă acordul

nu a fost depus la C., dreptul la eliberarea brevetului aparține

inventatorului, potrivit art. 3 sau, după caz, art. 5 alin. (1) lit. b)

din prezenta lege.”

Prin

urmare, ”cesiunea” drepturilor patrimoniale ale reclamantului trebuie

analizată și din perspectiva dispozițiilor art. 65 alin. (2)

și (3) din Legea nr. 64/1991, dar nici în acest context nu are calitate

procesuală pasivă pârâtul B., întrucât drepturile bănești

ale inventatorului se stabileau în raport cu cel desemnat titular, calitate în

care putea exploata invenția, iar nu în raport cu solicitantul de brevet,

care nu dobândea vreun drept decurgând din brevet.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs

reclamantul A., iar în susținere a formulat

următoarele motive:

Hotărârea

este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât B., prin salariații săi, a

formulat cererea de brevet care cuprinde mențiuni false (semnătura nu

îi aparține), iar în condițiile în care acest act a fost întocmit cu

scopul de a produce efecte juridice, B. are calitate procesuală

pasivă, fiind nerelevant că acesta nu este titular de brevet,

ci SC D. SA

Bacău.

Deși

a depus la dosar scripte de comparație din care rezultă că

semnătura a fost falsificată, instanța nu a făcut niciun

act de cercetare și nici nu a indicat partea care ar avea calitate procesuală

pasivă.

Pârâtul

B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând și că nu s-au formulat critici care să vizeze considerentele

care au stat la baza pronunțării hotărârii.

Înalta

Curte urmează să constate nulitatea recursului, în considerarea

argumentelor ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., sub

sancțiunea nulității, cererea trebuie să cuprindă

motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, iar acestea trebuie să

vizeze modul de soluționare a cauzei, respectiv modul de analizare a

criticilor prin decizia de apel, aceasta fiind cenzurată pe calea

recursului, potrivit art. 299 C. proc. civ.

Reclamantul

recurent nu a formulat prin cererea de recurs critici care să vizeze dubla

argumentare care susține decizia de apel, reluând apărări

formulate în fața instanței anterioare și formulând critici

privind modul de desfășurare a procesului, care sunt subsecvente

înlăturării raționamentului instanței de apel.

În

consecință, făcând aplicarea și a dispozițiilor art. 306

C. proc. civ., Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 420/A din data

de 1 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2017.