ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2263/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 23 martie 2009, reclamanții A., B., C., D. și E. au chemat în judecată S.C. F. S.A., solicitând să se constate că pârâta a încălcat și încalcă drepturile de proprietate industrială ale reclamanților asupra invenției denumită "X", protejate prin brevetul de invenție nr. x din data de 30 noiembrie 2007, să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor reprezentând beneficiul economic realizat prin utilizarea neautorizată a invenției în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, ce urmează a se stabili în urma unei expertize tehnice, să fie obligată pârâta la plata sumelor datorate și a indicelui de inflație, precum și a dobânzii legale aferente de la data introducerii acțiunii, până la data plății efective și la cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că sunt deținătorii exclusivi ai dreptului asupra invenției.

Astfel, reclamanții A., B., C. și defunctul G. au brevetat invenția denumită "X", pentru care Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a emis brevetul de invenție nr. x din data de 30 noiembrie 2007.

Pârâta a utilizat și utilizează invenția la un număr cuprins între 65-84 de motoare în cadrul EM Jilț, urmând a se stabili numărul exact, perioadele și timpii de funcționare prin intermediul unei expertize tehnice de specialitate.

Prin această utilizare pârâta a obținut beneficii nejustificate, rezultat al efectelor economice ale invenției, cele mai însemnate fiind reducerile de costuri aferente cheltuielilor de investiții, cheltuielilor de întreținere, consumului de energie electrică, consumului de covor de cauciuc și consumului de role superioare și inferioare.

Pârâta nu este autorizată să utilizeze obiectul invenției și a refuzat în mod continuu încheierea unui contract cu reclamanții, fie de licențiere, fie de cesiune pentru a putea utiliza în mod legal obiectul invenției.

În drept au invocat dispozițiile art. 942, 969, 970, 1079, 1088 C. civ., O.G. nr. 9/2000 și Legea nr. 64/1991.

Prin sentința civilă nr. 42 din data de 9 februarie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea în constatare și pretenții formulată de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva pârâtei S.C. F. S.A.

A respins excepțiile invocate de pârât privind lipsa calității procesuale active și lipsa calității procesuale pasive.

A constatat prescris dreptul la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006.

A constatat că pârâta a aplicat invenția "X" în carierele Jilț Nord și Jilț Sud la utilajele tehnologice în afara unui cadru contractual în perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008.

A obligat pe pârâtă la câte 1.374.023 RON către fiecare reclamant: A., B. și C. și la câte 68.7011,5 RON către fiecare reclamant: D. și E., reprezentând drepturi bănești cuvenite inventatorilor, reactualizate până la 31 octombrie 2009 pentru aplicarea invenției în perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008.

A obligat pe pârâtă și la plata către reclamanți a dobânzilor legale aferente acestor sume de la data introducerii acțiunii, 20 martie 2009 și până la achitarea efectivă a sumelor.

A obligat pe pârâtă la câte 4.840,53 RON cheltuieli de judecată către fiecare reclamant: A., B. și C. și la câte 2.420,26 RON, cu același titlu, către fiecare reclamant: D. și E.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Gorj, în esență, a reținut următoarele:

Din probele administrate în cauză rezultă că taxele de menținere în vigoare a brevetului de invenție sunt plătite până la data de 8 iulie 2009, precum și că s-a făcut dovada transmiterii drepturilor izvorâte din brevet reclamanților D. și E., cuvenite inventatorului G., transmitere prin succesiune legală ce a fost publicată în buletinul oficial de proprietate industrială, fiind îndeplinite cerințele art. 47 din Legea nr. 64/1991.

Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune, a înlăturat susținerile reclamanților potrivit cărora a fost întreruptă prescripția ca urmare a cererii de chemare în judecată și a negocierilor ulterioare, acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2008, reținând, pe de o parte, că cerința privind recunoașterea dreptului prevăzut de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/158 pentru întreruperea prescripției nu este îndeplinită, iar, pe de altă parte, că dosarul nr. x/2008 a fost finalizat prin sentința nr. 275 din data de 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj prin care s-a constatat perimată acțiunea reclamanților, iar potrivit art. 16 lit. c) din decret, prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat perimarea.

Pe fondul pricinii, tribunalul a constatat că reclamanții au calitate procesuală activă, fiind titularii brevetului de invenție care se bucură de protecție legală pe o perioadă de 20 ani, cu începere de la data de 8 iulie 2005.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a calculat eficiența economică obținută de pârâtă, prin folosirea invenției fără drept în carierele Jilț Nord și Jilț Sud, în perioada 20 martie 2008 - 31 decembrie 2008, fiind obligată la plata sumei stabilite de comisia de experți, reactualizată cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale, și la plata dobânzilor legale de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.

Prin decizia nr. 188 din data de 15 iunie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu reclamanții A., B., C., D. și E. și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că tribunalul a constatat în mod just că reclamanții au calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri pentru folosirea fără drept de către pârâtă a invenției "x", cu privire la care li s-a eliberat brevetul de invenție nr. x din data de 30 noiembrie 2007, temeiul juridic al cererii fiind dispozițiile răspunderii civile delictuale, cu sediul în art. 998 și 999 C. civ.

A apreciat că reclamanții, în calitate de titulari de brevet și succesorii lor în drepturi, beneficiază de drepturile conferite de art. 32 din Legea nr. 64/1991 republicată, și pot solicita despăgubiri pentru prejudiciul produs prin utilizarea invenției fără drept de către terțe persoane.

Curtea a constatat că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 64/1991 nu sunt incidente, întrucât se referă exclusiv la ipoteza în care nu există identitate între persoana inventatorului și cea a titularului de brevet, iar în cauză reclamanții au atât calitatea de inventatori, cât și de titulari de brevet.

Cât privește expertiza întocmită la prima instanță, curtea de apel a reținut că lucrarea a fost întocmită de o comisie formată din doi experți, specialitatea contabilitate și mine geologie, care au răspuns punctual la obiectivele stabilite de tribunal, concluziile expertizei întemeindu-se pe documentele și informațiile prezentate de pârâtă.

Totodată, a arătat că nu se poate aprecia asupra caracterului inadmisibil al primului capăt de cerere formulat de reclamanți, constând în constatarea faptului că pârâta a încălcat drepturile de proprietate industrială ale reclamanților asupra invenției brevetate, întrucât această împrejurare s-a constituit într-o chestiune prejudicială soluționării acțiunii în pretenții fundamentată juridic pe dispozițiile art. 998 și 999 C. civ., și a avut ca finalitate tocmai stabilirea caracterului ilicit al faptei pârâtei generatoare de prejudicii pentru reclamanți.

De altfel, apelanta nu justifică niciun interes în invocarea acestei critici, întrucât examinarea acțiunii promovate presupunea analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale, printre care și cea privind existența unei fapte ilicite săvârșită de pârâtă.

Curtea de apel a apreciat și că prima instanță nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ci a soluționat cauza în limitele învestirii, cu respectarea principiului disponibilității, reglementat de art. 129 C. proc. civ.

Astfel, a reținut că prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat despăgubiri reprezentând beneficiul economic realizat prin utilizarea neautorizată a invenției în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, reactualizate cu indicele de inflație, și plata de dobânzi legale aferente, de la data introducerii acțiunii și până la momentul plății efective, iar experții desemnați au determinat cuantumul daunelor, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului suferit, respectiv prin luarea în considerare atât a pagubei efectiv produse, cât și a beneficiului nerealizat de victimă.

Potrivit principiului nominalismului monetar, creditorul este îndreptățit să primească de la debitorul său suma exactă de bani pe care acesta din urmă a datora.

În condițiile inflației, actualizarea sumei datorate în raport de coeficientul de devalorizare a monedei naționale reprezintă aducerea debitului la valoarea actuală a monedei, astfel încât prejudiciul suferit prin neachitarea debitului la termen să fie integral acoperit. În același timp, actualizarea sumelor nu exclude acordarea dobânzilor legale ce se cuvin creditorului, în temeiul dispozițiilor art. 1082 și 1088 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta F. S.A., apreciind că decizia atacată este nelegală și invocând motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a considerat că hotărârea curții de apel este nelegală, fiind dată fără temei legal, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și se sprijină pe motive străine de natura pricinii.

Astfel, acțiunea formulată de reclamanți era inadmisibilă și trebuia respinsă ca atare, întrucât cererea a fost motivată în drept pe prevederile art. 998 C. civ., răspunderea civilă delictuală, iar instanța trebuia să constate că reclamanții nu au respectat procedura prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în sensul că unii dintre reclamanți, și anume B. și C., aveau calitatea de salariați ai unității și trebuiau să informeze unitatea în scris despre crearea și stadiul invenției, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din aceeași lege, implementând soluția pe utilajele din carierele pârâtei.

Pe de altă parte, a susținut că instituția răspunderii civile delictuale, prevăzută în art. 998 C. civ., reglementează acțiunile delictuale sau inacțiunile care conduc la un prejudiciu în patrimoniul unei persoane, reprezentând dreptul comun în materia răspunderii civile în lipsa unor raporturi contractuale.

Deși brevetul de invenție conferă titularului său un drept de proprietate, totuși prin folosirea unei invenții fără acordul titularului nu se poate vorbi despre un prejudiciu creat în patrimoniul acestuia în sensul material așa cum este reglementat de art. 998 C. civ., deoarece nu se modifică nimic în patrimoniul persoanei în sensul material. În plus, invenția "X" nu poate fi utilizată de către persoane fizice fiind destinată exclusiv acționării unor subansambluri electrice industriale.

Din acest punct de vedere, recurenta-pârâtă a apreciat că în speță cererea nu poate fi încadrată în temeiul juridic invocat de intimații-reclamanți, neavând aplicabilitate instituția prevăzută de art. 998 C. civ., deoarece legea specială este Legea nr. 64/1991, urmând a se da relevanță art. 36 alin. (1) din lege, care prevede că drepturile patrimoniale ale unui inventator se stabilesc pe bază de contract.

Arătând că nu există un contract, culpă ce revine intimaților-reclamanți, a susținut că se impune ca acțiunea să fie respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive a recurentei-pârâte.

De asemenea, critică hotărârea atacată și sub aspectul obligării sale la plata unui indice de inflație inclusiv pentru anii 2006-2009.

A precizat că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data introducerii acțiunii (de la data de 23 martie 2009 la data plății) și nu pe toată perioada revendicată, iar instanța nu doar a obligat-o la mai mult decât s-a cerut, dar i-a creat și un prejudiciu deosebit de mare, având în vedere că la sumele mari stabilite s-au aplicat și indicele de inflație și dobânda legală, în opinia sa, fără temei legal.

Mai mult de cât atât, a susținut că, admițând ca obiectiv actualizarea sumelor cu indicele de inflație pentru sume stabilite drept eficiență economică pe perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008, instanța a aplicat indicele de inflație la sume care nu făceau obiectul acțiunii.

Totodată, a apreciat că a fost acordată o dublă reparație deoarece pentru perioada 20 martie 2009 - octombrie 2009 sumele au fost deja indexate cu indicele de inflație.

Recurenta-pârâtă a considerat și că O.G. nr. 9/2000 nu este aplicabilă în cauză câtă vreme între părți nu există un contract care trebuia să stabilească data scadentă pentru eventualele sume datorate. Pentru actualizarea sumelor cu indicele de inflație este necesar a se avea în vedere existența unor date și termene în condițiile art. 1081 și următoarele C. civ. și a unor raporturi contractuale care să stabilească natura obligație și cuantumul acesteia, iar pentru dobânda legală se impune să fie îndeplinite condițiile prevăzute de acest act normativ, aspecte care nu se regăsesc în speța de față.

În situația în care va fi respinsă susținerea sa potrivit căreia speța nu se circumscrie materiei răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998 C. civ., a subliniat că o eventuală reparație cu indicele de inflație nu poate viza decât perioada de la data pronunțării hotărârii până la data plății, deoarece de la această dată se cunosc atât sumele cât și termenul în care obligațiile bănești devin exigibile.

Printr-o altă critică formulată recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea este nelegală și sub aspectul că prin neexercitarea rolului activ al instanței s-a produs încălcarea și aplicarea greșită a legii și un prejudiciu în sarcina sa.

Astfel, hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj și menținută de instanța de apel a fost motivată având la bază proba cu expertiza tehnică, căreia i-a fost dată o eficiență juridică totală, fără să se țină seama de apărările sale prin care a invocat nelegalitatea efectuării unei expertize în lipsa unui contract încheiat între părți și de către experții care nu aveau specialitatea necesară.

A considerat că instanța a nesocotit prevederile O.G. nr. 2/2000 privind activitatea de expertiză tehnică judiciară și a încălcat dispozițiile art. 201 alin. (2) și (3) C. proc. civ., numind un expert tehnic principal (H.) care nu avea specialitatea necesară efectuării unei expertize vizând domeniul electromecanic sau electric, deși s-a opus numirii unui astfel de expert.

Recurenta-pârâtă a apreciat că instanța a încălcat și prevederile art. 202 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sintagma "potrivit legii" din cuprinsul acestor dispoziții se referă la aplicarea art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 potrivit căruia persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestat.

Niciuna dintre specializările expertului tehnici H., acelea de expert mine-geologie, sau ale expertului asistent I. sau ale expertului contabil J. nu sunt specializări compatibile în sensul Nomenclatorului specializărilor menționat în O.G. nr. 2/2000.

Nerespectând procedura legală de numire a unor experți autorizați să efectueze expertiza dispusă în cauză, prevederile C. proc. civ. și ale O.G. nr. 2/2000, instanța, cu concursul experților, a creat societății un prejudiciu nejustificat, reprezentat de sume foarte mari de bani.

A mai susținut că potrivit opiniei unei comisii interne la capitolul "Consum covor de cauciuc" nu există economie, însă instanța a dat valoare probantă mai mare concluziilor unui expert care nu are autorizarea necesară să efectueze o expertiză într-un domeniu în care nu are specializare.

Se impunea numirea unui laborator sau institut de specialitate de către instanța de judecată și nu de către unul dintre intimații-reclamanți, în cauză experții având în vedere un buletin de analiză efectuat de către un terț la inițiativa și pe baza metodologiei de calcul solicitate de către intimatul-reclamant B., fără ca recurenta-pârâtă să fi avut posibilitatea să formulez întrebări sau obiective în condițiile art. 201 alin. (3) C. proc. civ., fiind astfel încălcate prevederile art. 201 alin. (2) din același cod.

În raport de motivele de recurs invocate, recurenta-pârâtă a solicitat, în principal, admiterea recursului și respingerea acțiunii introductive în totalitate, iar, în subsidiar, casarea deciziei, admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

La data de 17 mai 2011, recurenta-pârâtă a depus precizări (dezvoltare a motivelor de recurs), prin care, raportat la dispozițiile legale a căror încălcare a invocat-o, a susținut că motivele de recurs vizează nelegalitatea hotărârii și nu netemeinicia acesteia.

Totodată, a menționat jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în susținerea faptului că drepturile autorilor unei invenții se stabilesc numai pe bază de contract și a arătat că în doctrină s-a reținut că expertul judiciar este un organ adiacent al instanței, autonom și obligat la obiectivitate, care furnizează instanței - în calitate de asistent - cunoștințe de specialitate din domenii străine instanței, iar expertiza - în calitate de probă doveditoare - determină obținerea de cunoștințe asupra faptelor.

A dezvoltat aspecte vizând lipsa specializării cerute de lege a experților, precum și incompatibilitatea a doi dintre aceștia (H. și I.) în raport de calitatea de foști salariați ai unităților componente ale recurentei-pârâte.

În plus, a arătat că expertul I. a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Brașov pentru prejudicii aduse unității miniere la care a lucrat.

Recurenta-pârâtă a apreciat că lipsa cunoștințelor de specialitate atestate printr-o calitate de expert tehnic judiciar în domeniul brevetelor de invenție face ca actele îndeplinite de experți să fie nule.

Prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2011 Înalta Curte a suspendat judecata recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului x/2011 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, reținând că acesta are ca obiect anularea brevetului de invenție care stă la baza acțiunii din prezenta cauză, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2012, Înalta Curte a luat act de transmisiunea legală de calitate procesuală de la S.C. F. S.A. către S.C. K. S.A. și a menținut suspendarea judecării recursului astfel cum a fost dispusă prin încheierea din data de 20 mai 2011. Măsura suspendării judecării recursului a fost menținută și prin încheierea de ședință pronunțată în cauză la data de 18 martie 2014, reținându-se că subzistă temeiurile care au determinat suspendarea.

Recurenta-pârâtă, la data de 12 iunie 2017, a depus cerere de repunere a cauzei pe rol arătând că a încetat motivul suspendării.

Prin notele de ședință depuse la data de 29 mai 2018, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului și modificarea sentinței civile nr. 42 din data de 9 februarie 2010 a Tribunalului Gorj, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată nemaiexistând temei legal pentru obligarea sa la plata unor despăgubiri, întrucât brevetul de invenție care a stat la baza pretențiilor din prezenta pricină a fost anulat.

Înalta Curte a repus cauza pe rol la data de 5 iunie 2018, constatând că a fost soluționat irevocabil dosarul în considerarea căruia s-a dispus suspendarea judecății prezentului recurs.

Intimații-reclamanți A., D., C. și B. au formulat o nouă cerere de suspendare a judecării recursului, cerere care a fost respinsă în ședința din data de 5 iunie 2018, astfel cum s-a reținut în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând cu prioritate decizia recurată prin prisma motivului de ordine publică vizând calitatea procesuală activă a reclamanților, în contextul situației juridice generate de pronunțarea unei hotărâri judecătorești de anulare a brevetului care a stat la baza inițierii prezentului demers judiciar, Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat să se constate că pârâta Societatea K. S.A. a încălcat și încalcă drepturile de proprietate industrială ale reclamanților asupra invenției denumită "X", protejate prin brevetul de invenție nr. x din data de 30 noiembrie 2007 și să fie obligată aceasta la plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a acestei împrejurări.

Ulterior promovării acțiunii, prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2011, reclamanta S.C. F. S.A. a chemat în judecată pe pârâții A., B., C., D., E. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună anularea în întregime a brevetului de invenție nr. x emis pe numele pârâților, obiectul invenției fiind "x", să se constate că pârâții C. și B. au încălcat obligația de informare a societății asupra realizării unei invenții, să se dispună obligarea acestora la plata prejudiciului creat, în situația în care primul capăt de cerere se va respinge.

Prin sentința civilă nr. 122 din data de 19 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. F. S.A., în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, A., B., C., D. și E. Astfel, a respins ca neîntemeiat primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție nr. x pentru motivele prevăzute de art. 54 lit. a), b) și c) din Legea nr. 64/1991, a respins primul capăt de cerere având ca obiect anularea brevetului de invenție nr. x pentru motivele prevăzut de art. 54 lit. d) și e) din Legea nr. 64/1991, ca prescris, a respins cel de al doilea capăt de cerere, ca prescris, având ca obiect acordarea de despăgubiri și, ca neîntemeiat, pentru cererea de constatare a încălcării de către pârâți a obligației de informare a unității asupra realizării invenției ce face obiectul brevetului de invenție nr. x și a obligat reclamanta la 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâții persoane fizice.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 415A din data de 1 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2011, a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 122 din data de 19 ianuarie 2012, sentință pe care a schimbat-o în parte. A admis în parte cererea, a dispus anularea brevetului de invenție nr. x și a menținut dispozițiile sentinței vizând respingerea ca prescrise a două capete de cerere.

Decizia instanței de apel a devenit irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 922 din data de 26 mai 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2011.

În cauză, reclamanții au susținut că pretențiile lor sunt întemeiate ca urmare a calității de titulari ai brevetului și au invocat că pârâta nu are un drept de utilizare a invenției, faptele acesteia constituind acte de contrafacere în sensul prevăzut de art. 59 raportat la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.

Instanța de apel a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect că reclamanții au calitate procesuală activă pentru a solicita despăgubiri pentru folosirea fără drept de către pârâtă a invenției, cu privire la care s-a eliberat brevetul de invenție nr. x din data de 30 noiembrie 2007, aceștia, în calitate de titulari de brevet și succesorii lor în drepturi, beneficiind de drepturile conferite de art. 32 din Legea nr. 64/1191 republicată și putând solicita despăgubiri pentru prejudiciu produs prin utilizarea fără drept a invenției de către terțe persoane.

Înalta Curte reține că brevetul de invenție este un titlu de protecție specific, care asigură titularului dreptul exclusiv de exploatare, iar, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, drepturile asupra unei invenții sunt recunoscute și apărate prin acordarea unui brevet de invenție.

Dreptul exclusiv de exploatare a invenției poate fi încălcat prin fapte alte terțelor persoane, în această situație, titularul brevetului având posibilitatea de a cere instanței repararea daunelor suportate prin folosirea fără drept a invenție, pentru prejudiciile cauzate având dreptul la despăgubiri, potrivit dreptului comun.

Dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 prevăd că brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare a invenției pe întreaga sa durată, astfel că, drepturile conferite de brevet există atât timp cât acesta este valabil.

Potrivit reglementărilor aplicabile în materie, efectele unui brevet sunt limitate în spațiu și timp, iar conform art. 54 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit.

Existența unui brevet și a unor drepturi decurgând dintr-un asemenea brevet în patrimoniul reclamanților interesează tocmai legitimarea procesuală activă, condiție de exercițiu a acțiunii civile.

Ca urmare a anulării brevetului de invenție, titularii acestuia nu mai beneficiază de niciun drept recunoscut și garantat de Legea nr. 64/1991, astfel încât nu mai pot invoca încălcarea dreptului de proprietate industrială sau alte pretenții legate de acest drept.

Consecința pe plan procesual a anulării brevetului ai căror titulari erau reclamanții și care a stat la baza promovării prezentei acțiunii este lipsa calității procesuale active a acestora.

Având în vedere că în inițierea prezentului litigiu intimații-reclamanți s-au prevalat, astfel cum au arătat prin cererea de chemare în judecată, de un drept recunoscut de Legea nr. 64/1991, în calitate de titulari ai brevetului de invenție și, respectiv, de succesori în drepturi ai titularului, nu pot fi primite apărările acestora prin care au apreciat că motivul de ordine publică privind lipsa calității procesuale active nu este incident în cauză în raport al temeiului de drept al acțiunii reprezentat de art. 998 C. civ.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006, Înalta Curte reține că această dispoziție a primei instanțe nu a fost criticată și nu a făcut obiectul analizei în căile de atac și, prin urmare, o va menține.

Totodată, având în vedere, cu prioritate, cele constatate cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamanților, în cauză nu mai interesează aspectul vizând calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

În raport de soluția ce va pronunța în prezentul recurs și de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., nu va fi menținută nici dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, întrucât aceștia nu se mai află în poziția părții care a câștigat procesul.

Înalta Curte, în raport de motivul de recurs de ordine publică care a fost găsit întemeiat, reține că nu se mai impune analiza celorlalte motivelor de recurs formulate de către recurenta-pârâtă și nici a celorlalte aspecte invocate în cauză.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul, va modifica decizia recurată, va admite apelul pârâtei, va schimba în parte sentința primei instanțe, va respinge acțiunea, pentru perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008, pentru lipsa calității procesuale active și va menține dispoziția privind prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Societatea K. S.A. împotriva deciziei nr. 188 din data de 15 iunie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 42 din data de 9 februarie 2010 a Tribunalului Gorj, secția civilă.

Schimbă în parte sentința în sensul că:

Respinge, pentru lipsa calității procesuale active, acțiunea formulată de reclamanții A., D., C., B. și E. în contradictoriu cu pârâta Societatea K. S.A., pentru perioada 20 martie 2006 - 31 decembrie 2008.

Menține dispoziția referitoare la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 19 martie 2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.06.2018.