ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1089/2017

Decizia nr. 1089/2017 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2008, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a invenției ,,Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat, pentru care s-a emis brevet de invenție, E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau achitate până la data plății. Prin sentința civilă nr. 276 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2008 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. în contradictoriu cu pârâta SC D. SA.

Au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de reclamanți împotriva pârâtei-chemată în garanție SC F. SA și de pârâta SC D. SA împotriva pârâtei chemate în garanție SC G. SRL. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea apelului, întrucât instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/95/2008 a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 276 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția civilă, în Dosarul nr. x/95/2008 în contradictoriu cu pârâta SC D. SA, cu pârâții chemați în garanție SC F. SA și SC G. SRL și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către pârâtă și în funcție de aceasta, dacă este cazul și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite pe starea de fapt, prin efectuarea unor expertize; instanța de apel a reținut că în raport de data eliberării brevetului de invenție, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 64/1991 și nu ale Legii nr. 62/1974, iar, între reclamanți și CN H. SA, s-a făcut dovada încheierii și existența unui contract din 14 martie 2000 în temeiul Legea nr. 64/1991, cu perioada de expirare în 22 ianuarie 2009, contract valabil încheiat, toate drepturile și obligațiile rezultate din acest contract fiind preluate de SC D. SA, în temeiul disp.

art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC D. SA și chematele în garanție SC F. SA și SC G. SRL, iar prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse ca nefondate recursurile declarate. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. 1. Cu privire la recursurile declarate de pârâtă și chemata în garanție SC F. SA. a. Critica referitoare la Legea aplicabilă, respectiv față de nr. 62/1974 sau nr. 64/1991, nu prezintă relevanță în cauză, față de cererea pe care se fundamentează aceasta, respectiv cea vizând decăderea din drepturile conferite de brevet. Cererea reclamanților nu este întemeiată pe calitatea de titular al brevetului de invenție, care a fost E., ci pe cea de autori ai invenției.

În această calitate, ei au încheiat cu CN H. SA contractul din 14 martie 2000, în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la data de 22 ianuarie 2009. Calitatea de succesoare a CN H. SA a pârâtei, în temeiul H.G. nr. 103/2004, cu toate implicațiile generate de art. 15 din această hotărâre, nu au fost contestate în recurs. În condițiile în care valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenție, acesta prevăzând în mod expres la art. 1 pct. 1 că încetează fără nicio notificare la data de 22 ianuarie 2009 sau la data la care una din părți notifică în scris producerea unui eveniment legat de exploatarea invenției care conduce la reducerea sau anularea profitului, iar acesta nu a fost desființat în vreun fel, justifică pretențiile reclamanților împotriva pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ.

b. Criticile invocate sub acela de-al doilea motiv formulat de chemata în garanție nu pot fi analizate, dat fiind cadrul procesual în fața instanței de recurs, neputându-se omite totuși faptul că cererea reclamanților nu este fundamentată pe calitatea de titular al brevetului de invenție. 2.Cu privire la recursul declarat de chemata în garanție SC G. SRL. a. Într-adevăr, din dispozitivul deciziei de apel lipsește mențiunea referitoare la desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal, însă acest lucru nu este sancționabil cu nulitatea hotărârii, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta nu reprezintă decât o simplă eroare materială, atât timp cât este cuprinsă în minută (fila nr. 17) și este confirmată prin considerentele deciziei.

b. Decăderea din drepturile conferite de brevet nu prezintă relevanță în cauză, după cum s-a arătat mai sus. În rejudecare, prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 societatea pârâtă a solicitat ca în raport de dispozițiile H.G. nr. 1024 din 12 octombrie 2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea I., să fie menționată în cauză în calitate de pârâtă, noua societate înființată, respectiv SC J. SA. Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2012 a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă și s-a dispus menționarea în cauză în calitate de pârâtă a SC J. SA în loc de pârâtele SC D. SA și SC F. SA. Prin sentința civilă nr. 25 din 06 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2008*, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC G. SRL, precum și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva SC F. SA. Prin cererea formulată la 23 martie 2015 de către pârâta SC J. SA, s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 145 din 8 mai 2015, Tribunalul Gorj, constând că a omis a se pronunța asupra cererii pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată a admis cererea pârâtei și a dispus completarea dispozitivului sentinței nr. 25 din 6 februarie 2015 a aceleiași instanțe, în sensul că s-a dispus obligarea reclamanților, în solidar, la plata sumei de 14.504 lei cheltuieli de judecată către SC J. SA.

Împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015, ambele pronunțate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. x/95/2008*, au declarat apel reclamanții A., B. și C. De asemenea, reclamanții au formulat apel și împotriva sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 și a Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015, ambele pronunțate de Gorj. Prin Decizia civilă nr. 4096 din 29 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 25 din O6 februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015, iar prin Decizia civilă nr. 4097 din 29 septembrie 2015, aceeași instanță de apel a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 și a sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 ale aceleiași instanțe.

Împotriva acestor decizii, reclamanții au promovat recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 299 din 5 februarie 2016 a admis recursurile declarate de reclamanții B., C. și A. împotriva Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, și a Deciziei nr. 4097 din 29 septembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță. A casat deciziile recurate și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel pentru rejudecarea apelurilor. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, următoarele. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți împotriva Deciziei civile nr. 4096 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Craiova prin care au fost soluționate apelurile împotriva sentinței civile nr. 25 din februarie 2015 a Tribunalului Gorj și a încheierii de ședință din 30 ianuarie 2015, Înalta Curte a constatat că recurenții s-au prevalat de motivele de nelegalitate descrise de art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ. Înalta Curte a constatat că prima critică a recurenților nu poate fi reținută întrucât instanța de apel în mod corect a constatat că prima instanță a respectat dezlegările date prin hotărârile pronunțate de instanțele de control judiciar, dezlegări ce au privit natura răspunderii contractuale ce operează în cauza de față, sens în care s-a identificat în mod explicit cauza raportului juridic dedus judecății ca fiind contractul din 2000. În plus, instanțele de control judiciar au stabilit că actul juridic anterior menționat, încheiat între recurenții-reclamanți și CN H. SA, dată fiind reorganizarea succesivă a societăților din domeniul energetic și al exploatărilor miniere, dispuse prin hotărâri de guvern, este opozabil și pârâtei inițiale din cauza de față - SC D. SA, ca efect al H.G.

nr. 103/2004, pârâta fiind succesoare a CN H. SA, potrivit art. 1 alin. (1) din această hotărâre de guvern; în sprijinul aceleiași concluzii, au fost invocate și dispozițiile art. 15 alin. (1) din același act normativ potrivit cărora: societățile înființate în baza art. 1 alin. (1) vor prelua toate drepturile și își vor asuma toate obligațiile minelor, carierelor și exploatărilor miniere divizate din cadrul CN H. SA Târgu Jiu și integrate în entitățile nou-create și se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs." În al doilea ciclu procesual din cauza de față, a avut loc o nouă reorganizare entităților juridice din domeniul exploatărilor miniere și domeniul energetic, astfel că, urmare a adoptării H.G.

nr. 1024/2011 a avut loc fuziunea prin contopire a mai multor societăți (între care, SC D. SA, SC F. SA, respectiv pârâta și intervenienta chemată în garanție de către reclamanți) și constituirea unei noi societăți comerciale pe acțiuni - SC J. SA. Ca efect al acestei noi reorganizări, prima instanță, prin încheierea din 22 octombrie 2012 a dispus introducerea în cauză a succesoarei universale a pârâtei și chematei în garanție, întrucât în favoarea SC J. SA a operat o transmisiune legală de calitate procesuală; în plus, potrivit art. 4 din H.G.

nr. 1024/2011: „De la data înregistrării în registrul comerțului, SC J. SA preia toate drepturile și va fi ținută de toate obligațiile fostelor societăți comerciale supuse fuziunii și se subrogă în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs." Date fiind aceste măsuri adoptate de executiv și momentul procesual în care ele au intervenit (rejudecarea de către prima instanță), rezultă că opozabilitatea contractului din 2000 este operantă și față de pârâta actuală a cauzei - SC J. SA, potrivit dezlegărilor date de instanțele de control judiciar în contradictoriu cu antecesoarea sa.

Totodată, prin hotărârea pronunțată în apel (din primul ciclu procesual), confirmată prin decizia instanței de recurs, s-a mai statuat că, în rejudecare, se va stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către pârâtă și, în funcție de aceasta, dacă este cazul, și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, instanța de rejudecare să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor. Față de măsurile dispuse de instanța de casare, Înalta Curte a constatat că instanța de apel, prin decizia recurată, a reținut în mod legal că tribunalul a respectat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru lămurirea aspectelor relevante pentru situația de fapt a cauzei, corect constatându-se și că instanța de casare nu a dat nicio îndrumare cu privire la soluția ce urma a se pronunța în cauză.

În realitate, prin stabilirea necesității lămuririi situației de fapt a cauzei sub aspectele menționate, instanța de casare a trasat verificările jurisdicționale ce se impuneau a fi făcute în cauză, anume cercetarea condițiilor prevăzute de lege pentru a putea fi antrenată răspunderea contractuală, cu respectarea premisei stabilite în ceea ce privește natura contractuală a răspunderii (cauza cererii de chemare în judecată), potrivit dezlegărilor în drept date de instanțele de control judiciar. În plus, instanța de casare nu a indicat primei instanțe probele pe care urma să le administreze în scopul lămuririi situației de fapt, astfel încât, tribunalul putea încuviința, la cererea părților sau în urma punerii lor, din oficiu, în dezbaterea contradictorie a părților, orice probe considera că sunt adecvate finalității preconizate prin decizia de casare.

Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată constă în pretenția reclamanților de a se dispune obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin în calitate de autori ai invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" pentru utilizarea acesteia în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008 la subunitățile pârâtei K. și L. în temeiul contractului din 2000 încheiat cu CN H. SA; s-a solicitat obligarea pârâtei la plata actualizată a acestor sume cu indicele de inflație, de la data la care trebuia a le fi achitate aceste drepturi bănești la zi.

Prima instanță a reținut că la data depunerii cererii de brevet (20 ianuarie 1989) reclamanții erau angajații E., însă invenția nu a fost implementată în unitate nici înainte de depunerea cererii de invenție și nici în perioada 1992-1996, ci urma a fi implementată în colaborare cu chemata în garanție SC G. SA Craiova, pe perioada elaborării tezei de doctorat a reclamantului A. SC G. SA, în anul 1997, a executat prototipul „Controler static al curentului rotoric", acesta devenind chiar titulară a unui drept de marcă combinată - conținând elemente verbale și figurative -, potrivit certificatului de înregistrare din 3 martie 1999 emis în favoarea sa de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, cu valabilitate până în 22 septembrie 2017. În anul 1998, s-a încheiat contractul de licență voluntară din 1998 la E. și din 1998 la SC G. SA, prin care SC G. SA dobândea dreptul de fabricație și comercializare a obiectului brevetului de invenție din 1989 cu titlul „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat." Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru această invenție, prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de administrație al CN H. SA s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenție (art. 13 din această hotărâre, fila 331, vol. II, rejudecare),

iar prin contractul din 2000 încheiat între CN H. SA și autorii invenției, valabil între 01 aprilie 1998 și 22 ianuarie 2009 compania se obliga să plătească inventatorilor un procent din eficiența economica, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 și 20% pentru restul anilor.

Ca atare, pornind de la această situație de fapt reținută în cauză și potrivit celor stabilite prin decizia de casare, instanța de rejudecare era ținută a verifica dacă invenția - „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" ce face obiectul brevetului emis în favoarea E., avându-i ca inventatori pe reclamanți, a fost utilizată în perioada de referință a litigiului - 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 la K. și L., iar în cazul în care a fost folosită, să se procedeze la stabilirea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, în baza clauzelor contractului din 2000 (un procent din eficiența economică obținută din utilizarea invenției) ca și a convențiilor dintre inventatori privind distribuirea procentuală a drepturilor bănești între ei, ce se regăsesc la dosar.

Având în vedere că pârâta a susținut că nu folosește invenția ce face obiectul brevetului, ci dispozitivul M. produs de SC G. SA, instanța de rejudecare a dispus în cauză administrarea probei cu expertiză electronică al cărei principal obiectiv a fost acela de a se stabili „dacă la SC J. SA Turceni - N., sunt utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice, care sunt aceste utilaje și câte dispozitive sunt, precum și dacă revendicările cuprinse în invenția „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" se regăsesc în „convertizorul static rotoric, raportat la perioada litigiului.

Înalta Curte a constatat că recurenții-reclamanți, cu privire la această verificare dispusă de prima instanță, s-au apărat în mod constant invocând că invenția ai cărei autori sunt, este produsă de către SC G. SA, pe baza contractului de licență voluntară încheiat în anul 1998 între această societate și titularul de brevet - E. (din cadrul CN H. SA, compania cu personalitate juridică) - fila 82 dosar primă instanță, primul ciclu procesual, M. fiind utilizat și la N. În același timp, recurenții au susținut că acest aspect litigios a fost tranșat anterior în sensul susținut de ei prin mai multe hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care au autoritate de lucru judecat și în pricina de față, stabilindu-se pe baza cercetării judecătorești efectuate în cauzele respective, că invenția ai cărei autori sunt se execută sub denumirea M. - de către SC G. SA.

Înalta Curte a apreciat că în măsura în care susținerea recurenților se verifică, instanțele de fond aveau obligația de a face aplicarea prezumției legale absolute a puterii lucrului judecat, astfel cum este reglementată de art. 1200 pct. 4, art. 1201 și art. 1202 C. civ. sau a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Chestiunea litigioasă în legătură cu care recurenții-reclamanți au invocat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat privește împrejurarea dacă invenția ai cărei autori sunt este produsă de către SC G. SA.

Pe de altă parte, trebuie stabilit în ce măsură o atare constatare este opozabilă și părților cu poziții procesuale adverse celei a reclamanților din cauza de față, în condițiile în care acele hotărâri judecătorești s-au pronunțat (cel puțin, aparent) în contradictoriu cu alte entități decât pârâta din prezentul dosar - SC J. SA, iar pe de altă parte, în unele dintre acele cauze, SC G. SA a avut calitatea procesuală de intervenientă - chemată în garanție de către pârâtele chemate în judecată de către reclamanți în acele litigii; numai în acest caz ar opera efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru că în situația în care pârâta ori intervenientă din acest litigiu ar fi terți față de hotărârile judecătorești anterioare, constatările jurisdicționale decurgând din acestea nu li s-ar opune decât cu valoarea unui mijloc de probă exhibat în cauză de către reclamanți, susceptibil de dovada contrară în dosarul de față.

Astfel cum recurenții susțin, anterior au inițiat numeroase litigii cu unitățile cu personalitate juridică în subordinea cărora se aflau exploatările miniere la care era folosită invenția ce face obiectul brevetului emis în favoarea E., pentru a obține plata drepturilor bănești ce li se cuveneau din exploatarea invenției, potrivit celor convenite cu titularul de brevet prin contractul din 2000 și aprobate prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 a Consiliului de administrație al CN H. SA. Înalta Curte a constatat că, relevante din acest punct de vedere, sunt mai multe hotărâri pe care le-a reținut în considerente.

Înalta Curte a reținut că în toate litigiile soluționate prin hotărârile judecătorești sus-menționate, pârâtele chemate în judecată au formulat aceeași apărare precum în prezentul dosar, în sensul că la exploatările miniere din subordinea lor, în perioadele de referință din acele litigii, nu s-a folosit invenția, ci dispozitivul M. produs de SC G. SA, așadar, o soluție tehnică diferită; mai mult decât atât, ca și în cauza de față, în două dintre pricinile anterioare, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a fabricantului dispozitivului M. - SC G. SA -, cerere respinsă de instanțe.

Prin hotărârile judecătorești anterior evocate, pronunțate pe baza unei cercetări judecătorești reale și efective a acestei apărări a pârâtelor din acele cauze - expertize tehnice de specialitate (electronică) - s-a stabilit cu putere de lucru judecat că dispozitivul produs de către SC G. SA se execută conform brevetului de invenție sub denumirea de Controler static al curentului rotoric - M.; această constatare este opozabilă intervenientei chemate în garanție SC G. SA, în calitate de parte în două dintre acele cauze, calitate procesuală pe care o are și în pricina de față.

Înalta Curte a apreciat că din analiza celor reținute de aceste instanțe, rezultă că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 alin. (3) și (4) din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, formă a legii de dinainte de modificarea adoptată prin Legea nr. 28/2007 (în vigoare la data folosirii invenției), întrucât s-a constatat că dispozitivul electronic M. produs de SC G. SA a realizat invenția într-o modalitate echivalentă, dată fiind înlocuirea anumitor componente cu altele mai moderne, însă cu respectarea principiului de funcționare; în plus, această concluzie corespunde și confirmărilor provenind de la producătorul SC G. SA prin adresa din 2006 și analiza comparativă efectuată de același producător (potrivit adresei din 6 decembrie 2006) între invenție și dispozitivul M. (filele 129 și 228, vol. II, rejudecare).

Astfel cum deja s-a arătat, dezlegările de fapt și în drept din considerentele hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile din care au fost redate pasajele anterioare sunt opozabile intervenientei - chemată în garanție și în pricina de față - SC G. SA Craiova, dată fiind calitatea sa de parte și în două dintre procedurile anterioare, în aceeași poziție procesuală. Totodată, pârâta acestui dosar a susținut că la N. nu se folosește dispozitivul descris în invenție, ci dispozitivele M. produse de SC G. SA, producătorul și furnizorul acestora.

Împrejurarea că dispozitivul electronic M., produs de SC G. SA se execută conform brevetului de invenție din 1992 pe baza licenței voluntare acordate de titularul brevetului încheiate în 1998 era deja demonstrată în contradictoriu cu chemata în garanție; în plus, ea a fost stabilită în contradictoriu și cu SC F. SA (pentru dispozitivele utilizate la E.) și cu SC H. SA (pentru folosirea invenției la O.), dispozitivul M., fiind utilizat în perioadele cumulate ale acestor litigii 1 ianuarie 2006-22 ianuarie 2009 (în timp ce cauza de față privește perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008). Pe de altă parte, astfel cum recurenții au susținut, și prin raportul de expertiză specialitatea electronică, efectuat de expert P., administrat nemijlocit de prima instanță în rejudecare, s-a reținut că „produsul M. nu a suferit modificări în perioada 2003-2009" (fila 164, vol. III, dosar rejudecare).

Ca atare, dispozitivul M. produs de SC G. SA, utilizat de pârâta din cauza de față la K. și L., a fost același cu cel utilizat la E. și O. de către SC F. SA și, respectiv de SN H. SA, dat fiind că pârâta în acest dosar a făcut în mod nemijlocit dovada achiziționării acestora de la același producător, precum și că toate susținerile sale au fost în sensul că la N. nu folosește invenția, ci dispozitivul M. Înalta Curte deja a reținut că, în cauza de față, calitatea de pârâtă a avut-o, inițial, SC D. SA (la rândul său, succesoare a CN H. SA), potrivit H.G. nr. 103/2004; prin fuziunea dispusă conform prin H.G. nr. 1024/2011, SC D. SA și-a încetat existența în condițiile legii, patrimoniul său fiind preluat de societatea pe acțiuni nou înființată - SC J. SA (actuala intimată-pârâtă).

Instanțele de casare au stabilit prin deciziile pronunțate în această cauză că pârâta inițială era succesoare CN H. SA. Totodată, se mai reține că CN H. SA, persoană juridică română, a fost înființată prin H.G. nr. 576/1997; potrivit art. 3 din această hotărâre de guvern „CN H. SA are subunitățile prevăzute în anexa 2", iar conform art. 7 din același act normativ, subunitățile prevăzute în anexa 2 nu au personalitate juridică. Între aceste subunități din anexa 2 se regăsesc atât E., O. cât și N.. Prin H.G.

nr. 103/2004, E. a fost preluată la SC F. SA (art. 1 alin. (1)), N. și R. au fost preluate de SC D. SA (art. 4), iar SN H. SA a preluat exploatările miniere Motru (de carieră și de subteran), Mehedinți, Roșia, Albeni, Berbești (o parte) - art. 6 etc. În consecință, toate cele trei exploatări miniere ce interesează în cauză - Rovinari, Roșia (litigiile anterioare) și N. (cel de față, cu subdiviziunile K. și L.) la nivelul anului 1997, făceau parte din aceeași companie - CN H. SA.

Or, prin adresa din 27 aprilie 2007, SC F. SA comunica recurentului A. că producătorul „Dispozitivului electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat" pentru care s-a emis brevetul de invenție din 30 iunie 1992 S. este produs de SC G. SA Craiova, precum și că aceste dispozitive sunt folosite la toate exploatările miniere ce au aparținut CN H. SA (fila 162, vol. III, rejudecare); aceleași confirmări reies și din nota emisă de CN H. SA - Direcția de Producție (fila 7 dosar primă instanță). În timp ce față de intervenientă SC G. SA hotărârile judecătorești din litigiile anterioare îi sunt direct opozabile în virtutea calității sale de parte în acele procese, față de pârâta cauzei de față opozabilitatea dezlegărilor anterior analizate nu operează în mod direct ca efect al acelor hotărâri, în absența calității sale de parte în acele procese.

Cu toate acestea, având în vedere că între pârâtele din cauzele anterioare și cea din prezentul dosar există o anumită legătură juridică, potrivit celor arătate mai sus, precum și faptul că pârâta cauzei, în raport cu SC G. SA.

are calitatea de succesor cu titlu particular (având-cauză), în virtutea contractelor de achiziționare a M. (filele 44-63 dosar primă instanță), dar și luând în considerare celelalte elemente probatorii ale cauzei la care s-a făcut deja referire, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel în mod nelegal a confirmat soluția adoptată de tribunal prin care au fost validate concluziile raportului de expertiză specialitatea electronică efectuat de expert P., întrucât s-a încălcat efectul pozitiv al puterii de lucru judecat deplin operant nu numai față de recurenții-reclamanți, cât și față de chemata în garanție - SC G. SA, furnizorul dispozitivelor M. utilizate de către pârâtă (succesoare cu titlu particular a chematei în garanție) la N., potrivit susținerilor celei din urmă.

Astfel, prin expertiza invocată, expertul a concluzionat, în contradicție cu expertizele din cauzele anterioare și, consecutiv, în contradicție și cu hotărârile judecătorești enunțate prin care concluziile acelor expertize au fost omologate, că dispozitivul M. produs de SC G. SA este diferit de soluția tehnică brevetată prin brevetul din 1992 atât ca principii de funcționare, cât și din punct de vedere al componentelor electronice folosite la realizarea produsului.

Așa fiind, cum prin hotărâri judecătorești citate, opozabile SC G. SA (în calitate de parte) s-a stabilit că dispozitivele produse de aceasta sub denumirea M. reprezintă produsul prin care se realizează (într-o formă echivalentă) obiectul invenției din 1992, iar pârâta din cauza de față s-a apărat în sensul că la N. nu folosește obiectul invenției, ci dispozitivele produse de SC G. SA Craiova și achiziționate de la aceasta, Înalta Curte a reținut a fi fondate criticile dezvoltate de recurenți pe temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va înlătura concluzia contrară a instanței de apel sub acest aspect, potrivit celor arătate. Nu a fost reținut motivul de recurs dezvoltat de către recurenții-reclamanți pe temeiul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., cu referire la interpretarea contractului din 2000, întrucât, astfel cum deja s-a arătat, acest contract este cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), iar nu actul juridic dedus judecății (al cărui conținut juridic instanțele de fond, prin interpretarea clauzelor lui, l-ar fi putut denatura), iar pe de altă parte, natura răspunderii contractuale este deja dezlegată în ciclul procesual anterior, astfel încât, în rejudecare, aceste chestiuni nu mai puteau fi reanalizate.

În ceea ce privește analizarea întinderii pretențiilor formulate de către reclamanți - acordarea drepturilor bănești pentru utilizarea invenției la N. în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 - aceasta va reveni instanței de rejudecare (ceea ce include și analiza criticilor formulate cu privire la încheierea din 30 ianuarie 2015), având în vedere că pe baza unei greșite aplicări a legii, s-a reținut că pârâta nu a utilizat invenția ai cărei autori sunt reclamanții în perioada de referință a litigiului; prin urmare, cum asupra întinderii pretențiilor deduse judecății instanța de apel nu s-a pronunțat, Înalta Curte nu le poate analiza pentru prima dată în recurs, având în vedere că această cale de atac presupune exercitarea controlului judiciar cu privire la decizia dată de instanța de apel.

În recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 4097/2015, recurenții-reclamanți au formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte a apreciat că instanța de rejudecare, pentru soluționarea apelului împotriva Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 a Tribunalului Gorj, dacă va fi cazul se va raporta jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 6 parag.

1 din Convenție (neluată în considerare în ciclul procesual anterior), în raport cu circumstanțele particulare ale cauzei - momentul formulării cererii de recuzare, actualitatea necesității acestor dezlegări în raport cu momentul recuzării judecătorului învestit cu soluționarea cererii de completare a sentinței pronunțate pe fondul pretențiilor, soluția pronunțată în prezentul recurs, dar și având în vedere decizia pe care instanța de apel preconizează că o va pronunța în apelul formulat împotriva sentinței nr. 25/2015 etc. Înalta Curte a apreciat că motivele de recurs dezvoltate de recurenți împotriva deciziei recurate cu privire la confirmarea sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 a Tribunalului Gorj prin care s-a completat sentința nr. 25 din 6 februarie 2015 cu dispoziția privind obligarea, în solidar, a reclamanților, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă, nu pot fi analizate la acest moment procesual, întrucât, dată fiind soluția de casare a deciziei pronunțate de instanța de apel împotriva sentinței date de prima instanță pe fondul cererii și trimiterea cauzei spre rejudecare, nu este stabilită încă, printr-o hotărâre definitivă, partea căzută în pretenții, astfel încât este prematură verificarea aplicării art. 274 C. proc.

civ. Ca atare, aceste critici vor fi evaluate de instanța de rejudecare, după soluționarea completă a raportului juridic litigios. În rejudecare, în ședința publică din 24 mai 2016, intimata pârâtă SC. H. SA a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu referire la cele invocate prin notele de ședință din data de 09 mai 2016. Instanța de apel a reținut că aceasta a susținut că temeiul legal al acesteia este altul decât cel avut în vedere la soluționarea excepției în ciclurile procesuale anterioare, anume faptul că, potrivit prevederilor H.G. nr. 103/2004, nu este continuatoarea fostei CN H. SA Tg.-Jiu și că în acest sens, intimata pârâtă a susținut că din Protocolul de predare primire a elementelor de activ și pasiv, încheiat între CN.

H. SA. Tg.-Jiu și SC D. SA, precum și din prevederile H.G. nr. 103/2004 rezultă faptul că fostul SC D. SA ar fi preluat activul și pasivul unor unități din cadrul acesteia, carierele N. și R., dar nu și brevetele de invenție sau soluțiile tehnice al fostei CN H. SA Tg.-Jiu E., din punctul de vedere al intimatei pârâte calitate procesuală având SC V. SA. Prin Decizia nr. 3026 din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamanții A., B. și C., împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 și a sentinței civile nr. 145 din 08 mai 2015, pronunțate de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2008*, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC. H. SA și SC G. SRL.

A schimbat în parte sentința nr. 25 din 06 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2008*, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C.; a obligat pârâta SC. H. SA la plata către reclamantul A. a sumei de 419.914 lei, către reclamantul C. a sumei de 251.948 lei și către reclamantul B. a sumei de 167.965 lei, despăgubiri civile actualizate la data de 01 mai 2014, sume ce se vor actualiza în continuare în raport de rata inflației până la data plății, precum și la plata dobânzii legale la aceste sume, începând cu data introducerii acțiunii - 10 decembrie 2008 și până la data plății efective și, la plata către reclamantul A. a sumei de 21.503 lei, către reclamantul C. a sumei de 9.503 lei și către reclamantul B. a sumei de 13.503 lei, cheltuieli de judecată la prima instanță.

A menținut restul dispozițiilor sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015. A schimbat sentința nr. 145 din 08 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. x/95/2008*, în sensul că a respins cererea pârâtei SC J. SA de completare a dispozitivului sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015. A respins apelul declarat împotriva Încheierii nr. 4 din 07 mai 2015, ca nefondat și a obligat intimata pârâtă SC J. SA la plata către fiecare din reclamanții A., B. și C. a sumei de 6.121 lei cheltuieli de judecată în apel. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Curtea de apel, examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a reținut că prin H.G. nr. 103/2004 au fost reorganizate fosta CN H. SA Târgu Jiu și fosta SC T. SA prin înființarea a trei noi societăți comerciale.

Potrivit art. 4 alin. (1) din această hotărâre, partea din patrimoniul CN H. SA, Târgu Jiu, aferent N. și R. a fost preluată de SC D. SA, înființată conform art. 1 alin. (1). În conformitate cu art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004: „Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 alin. (1) vor prelua toate drepturile și își vor asuma toate obligațiile aferente SC D. SA, SC F. SA, ale Sucursalei "Electrocentrale Craiova II" și Sucursalei "Electrocentrale Ișalnița" din cadrul SC U. SA și ale minelor, carierelor și exploatărilor miniere divizate din cadrul CN H. SA Târgu Jiu și integrate în entitățile nou-create și se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs.” În speță, reclamanții au solicitat plata despăgubirilor aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, ca urmare a utilizării invenției lor la K. și L., exploatări miniere care, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.

nr. 103/2004, au fost preluate de SC D. SA, la momentul divizării CN H. SA, Târgu Jiu. Ulterior, această societate a fuzionat cu celelalte societăți comerciale din domeniul energetic, înființate prin art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 103/2004, luând naștere SC J. SA, prin H.G. nr. 1024/2011, societate care a preluat toate drepturile și urma a fi ținută de toate obligațiile fostelor societăți comerciale supuse fuziunii, conform art. 4 alin. (1) din această ultimă hotărâre. Prin urmare, prin retransmiterea drepturilor și obligațiilor aferente fostelor exploatări miniere Jilțu, inițial către SC D. SA și ulterior de la aceasta către SC J. SA, ca urmare a reorganizărilor intervenite conform H.G. nr. 103/2004 și H.G.

nr. 1024/2011, pârâta din cauza de fată a devenit continuatoare a fostei CN H. SA Târgu Jiu, pentru exploatările miniere divizate din cadrul acesteia și are, prin urmare, calitate procesuală pasivă în acțiunea de față. Este adevărat că, în conformitate cu art. 7 din H.G.

nr. 103/2004, la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, denumirea CN H. SA Târgu Jiu s-a modificat în SC V. SA Târgu Jiu, având ca obiect principal de activitate, astfel cum rămâne după divizare, „ obligația încasării creanțelor și plata datoriilor preluate de la exploatările miniere și subunitățile care au fuzionat cu centralele de producere a energiei electrice și termice în condițiile art. 1 alin. (1), precum și închiderea minelor nerentabile pentru lichidarea pierderilor, cu propuneri de privatizare pentru acele active ce pot fi valorificate în condițiile legii, având ca efect scutirea de penalități și datorii în condițiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare.” Însă, schimbarea denumirii fostei CN H. SA Târgu Jiu în SC V. SA Târgu Jiu, nu înseamnă că aceasta din urmă a devenit succesoarea în drepturi a fostei companii, de vreme ce obiectul său de activitatea a fost unul limitat, rămas după divizare, doar la încasarea creanțelor și plata datoriilor preluate de la exploatările miniere, iar art. 15 alin. (1) din H.G.

nr. 103/2004 a prevăzut expres că, prin divizare, toate drepturile și obligațiile aferente N. au fost preluate de SC D. SA. De altfel, problemele de drept legate de modul în care s-au transmis drepturile și obligațiile aferente exploatării miniere Jilț, o dată cu reorganizarea fostei CN H. SA Târgu Jiu, prin H.G. nr. 103/2004 și H.G. nr. 1024/2011, au fost dezlegate anterior de instanțe prin Decizia nr. 80 din 15 martie 2010, pronunțată în primul apel de către Curtea de Apel Craiova, cât și cu ocazia introducerii în cauză a SC J. SA la prima instanță, în cel de-al doilea ciclu procesual, prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2012, când s-a constatat că a intervenit o transmisiune a calității procesuale către aceasta de la fostele SC D. SA și SC F. SA, potrivit H.G.

nr. 1024/2011 (ambele soluții confirmate de instanțele superioare), astfel încât Curtea apreciază că, prin repunerea în discuție a excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte, nu se invocă elemente noi fată de cele avute în vedere anterior la soluționarea acestei excepții.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata pârâtă prin notele de ședință din 09 mai 2016. Pe fond, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate și în raport de îndrumările obligatorii date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 299 din 05 februarie 2016, Curtea apreciază că apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 este fondat, pentru următoarele considerente: Ca un prim aspect, se reține că motivele de apel invocate de reclamanți la pct. 2, 3, 4, 5 și 6 au primit implicit o rezolvare prin dezlegările de drept date de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, în prezentul apel rămânând de examinat numai motivele legate de existenta și întinderea despăgubirilor solicitate de reclamanți și criticile privind modul de soluționare a cererii de recuzare.

Potrivit art. 36 din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare pe perioada pe care se solicită plata despăgubirilor: „(1) Pentru invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin. (1) cu clauză contrară și, respectiv, ale art. 5 alin. (2) inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu titularul brevetului. (2) Drepturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției.” În cauză, între inventatorii salariați și unitatea angajatoare, cu privire la drepturile patrimoniale acordate pentru realizarea invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, s-a încheiat contractul din 14 martie 2000, contract care, așa cum s-a reținut, cu putere de lucru judecat, în ciclurile procesuale anterioare, este opozabil societății pârâte.

Potrivit clauzelor acestui contract, autorii invenției urmau să primească, în primul an un cuantum al drepturilor de 30%, iar în anii următorii de 20%. Curtea de apel a apreciat că, în executarea acestui contract, în raport de disp. art. 969 V.C.C. și în temeiul art. 36 din Legea nr. 64/1991, reclamanții sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor ca urmare a exploatării invenției acestora la K. și L., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, despăgubirile impunându-se a fi stabilite în funcție de aportul economic al invenției. Pentru determinarea eficientei economice pe perioada menționată, la prima instanță a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate, raportul depus și răspunsurile la obiecțiunile formulate de părți propunând valori diferite sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Examinând conținutul raportului de expertiză și suplimentelor efectuate la acesta, Curtea de apel a apreciat că se impune omologarea ultimului supliment depus de către expert la data de 22 ianuarie 2015 (filele 3-15 vol. IV dosar Tribunalul Gorj), pentru următoarele argumente. În primul rând, acest supliment este singurul în cuprinsul căruia expertul determină eficienta economică decurgând din folosirea invenției, în raport de prevederile contractului din 14 martie 2000, respectiv cu luarea în considerare a faptului că anul 2006 nu reprezintă primul an de utilizare a invenției, condiții în care cuantumul drepturilor cuvenite autorului nu era de 30%, ci de 20%.

Totodată, în acest ultim supliment se efectuează calculul eficientei economice pentru M.-uri, defalcat, în funcție de data punerii în funcțiune a acestora și de durata funcționării în anul respectiv, iar nu pentru M.-uri, cum au fost avute în vedere în raportul de expertiză și suplimentele anterioare, din adresa din 14 noiembrie 2013 ( filele 218-220 vol. III dosar Tribunal) rezultând că 154 a fost numărul M.-urilor utilizate la K. și L. Nu în ultimul rând, instanța de apel constată că niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni cu privire la cuantumul despăgubirilor determinate prin acest ultim supliment de expertiză, în ședința publică din 30 ianuarie 2015, apărătorul reclamanților invocând doar aspecte legate de actualizarea sumei cu rata inflației până la data de 01 mai 2014, cu referire la obiectivul nr. 4 al expertizei efectuate.

Este adevărat că, atât apelanții reclamanți, cât și intimata pârâtă au criticat și acest supliment la raportul de expertiză, primii prin motivele de apel, iar intimata pârâtă, în rejudecarea apelului, prin răspunsul la notele de ședință, depus pentru termenul din 24 mai 2016, termen la care a solicitat și efectuarea unei noi expertize, însă Curtea de apel a apreciat că, în raport de disp. art. 108 V.C.P.C., orice obiecțiune la raportul de expertiză trebuia formulată la primul termen de judecată după depunerea acestuia, ceea ce nu s-a întâmplat. De asemenea, în conformitate cu disp. art. 212 alin. (2) V.C.P.C., în același termen putea fi solicitată o nouă expertiză, astfel că, în condițiile în care pârâta nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize la prima instanță, în ședința publică din 30 ianuarie 2015, după depunerea ultimului supliment la raport, solicitarea sa din apel este tardivă.

Pe de altă parte, potrivit art. 292 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, „ Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului sau prin întâmpinare”, iar intimata pârâtă nu a propus această probă prin întâmpinarea formulată în apel, astfel că și în raport de aceste dispoziții solicitarea sa nu poate fi primită. Mai mult, se constată că motivele pentru care pârâta a solicitat efectuarea unei noi expertize în rejudecarea apelului, motive invocate prin notele de ședință din 23 mai 2016 coincid cu obiecțiunile formulate de aceasta împotriva primului raport de expertiză, obiecțiuni la care s-a răspuns prin suplimentele efectuate ulterior, mai puțin cele referitoare la algoritmul de calcul al eficientei economice, care a fost menținut de expert în toate suplimentele la raport depuse.

Or, sub acest aspect, nu se poate aprecia că obiecțiunea intimatei pârâte este întemeiată, având în vedere că aceasta nu a prezentat expertului, cu ocazia efectuării expertizei, documentele solicitate, condiții în care expertul nu putea decât utiliza algoritmul avut în vedere în celelalte litigii privind acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenției la celelalte exploatări miniere, algoritm care, prin omologarea rapoartelor de expertiză de către instanțe în litigiile anterioare, a fost confirmat ca fiind unul corect.

În ceea ce privește nemulțumirile apelanților reclamanți cu privire la suplimentul raportului de expertiză din data de 22 ianuarie 2015, se constată că aceștia nu au solicitat, în faza apelului, nici efectuarea unei noi expertize, nici revenirea cu adresă către expertul desemnat de instanță pentru a se da lămuriri suplimentare legate de modul de calcul al eficientei economice prin acest ultim raport, ci au prezentat un calcul propriu, pe care au solicitat ca instanța de apel să-l aibă în vedere, calcul bazat, într-o prima teză, pe combinarea concluziilor raportului de expertiză privind răspunsul la obiecțiuni, întocmit de expertul desemnat de instanță și depus la data de 31 octombrie 2014 (filele 257-262 vol. III dosar Tribunal) și concluziile expertului parte din opinia separată, iar într-o teză subsidiară prin aplicarea procentului de 20%, în loc de 30% la eficiența economică determinată de expertul desemnat de instanță în cuprinsul aceluiași supliment la raport, cu aplicarea regulii „ de trei simple” pentru stabilirea drepturilor inventatorilor, pentru un număr de 154 M.-uri.

Însă, o astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, acest supliment la raportul de expertiză, depus în data de 31 octombrie 2014, efectuează calculul eficienței economice după o metodă care nu corespunde clauzelor convenite de părți prin contractul din 14 martie 2000 (cu un procent de 30%, în loc de 20% pentru anii 2006, 2007 și 2008) și raportat la un număr de 119 M.-uri, neputând fi folosită regula „ de trei simple” pentru determinarea eficienței economice a celor 154 de M.-uri, cât timp această eficiență depinde și de data punerii în funcțiune și durata de funcționare a acestora, aspect pe care suplimentul la raport din 22 ianuarie 2015 îl are în vedere.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la acordarea despăgubirilor pentru utilizarea invenției acestora la K. și L., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, în cuantumul stabilit prin ultimul supliment la raportul de expertiză, respectiv suma de 419.914 lei, pentru reclamantul A., suma de 251.948 lei pentru reclamantul C. și suma de 167.965 lei pentru reclamantul B., sume nete actualizate la data de 01 mai 2014 și care, pentru acoperirea devalorizării monedei naționale în perioada ulterioară acestei date, vor fi actualizate în continuare, în funcție de rata inflației, până la data plătii efective. Totodată, în raport de disp. art. 1082 C. civ.

de la 1864, intimata pârâtă va fi obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale la sumele menționate, pentru neexecutarea obligației de plată a drepturilor cuvenite autorilor invenției, dobânzi care au fost solicitate și se cuvin reclamanților de la data introducerii acțiunii, conform art. 1088 V.C.C.

În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii din data de 30 ianuarie 2015, din motivarea apelului rezultă că acesta vizează mai degrabă măsura repunerii cauzei pe rol, ulterior reținerii acesteia spre soluționare la termenul de judecată din 28 noiembrie 2014 și dispunerea, din oficiu, de către instanță a refacerii raportului de expertiză, aceste critici urmând a fi analizate, în considerarea art. 282 alin. (2) V.C.P.C., tot în cadrul examinării apelului declarat împotriva sentinței nr. 25 din 06 februarie 2015. Referitor la măsura dispusă de instanță la termenul de judecată din 12 decembrie 2014, de repunere a cauzei pe rol, după reținerea acesteia spre soluționare, Curtea constată că, potrivit art. 151 V.C.P.C., „Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri”.

În speță, repunerea cauzei pe rol a fost motivată prin aceea că sunt necesare lămuriri și completarea probatoriului, încadrându-se în categoria motivelor care, potrivit art. 151 V.C.P.C., pot determina repunerea cauzei pe rol. De asemenea, din coroborarea art. 212 cu art. 129 alin. (3) V.C.P.C. rezultă că instanța de judecată poate dispune, din oficiu, completarea sau refacerea raportului de expertiză, chiar atunci când părțile se împotrivesc, dacă apreciază că nu s-a răspuns corect sau complet obiectivelor stabilite ori că sunt necesare lămuriri suplimentare.

Or, în cauză, atât timp cât clauzele contractului din 14 martie 2000, pe care reclamanții și-au întemeiat cererea în despăgubiri, sunt în sensul că numai în primul an de utilizare a invenției autorii sunt îndreptățiți la un procent de 30%, cât din probele administrate a rezultat că anii 2006, 2007 și 2008 nu au fost primii ani de utilizare a invenției în K. și L., iar suplimentul la raport din data de 31 octombrie 2014 lua în calcul un procent de 30% pentru calculul drepturilor reclamanților, măsură dispusă de prima instanță, din oficiu, la termenul din data de 16 ianuarie 2015, de refacere a raportului de expertiză în sensul corectării aspectelor menționate, apare a fi una justificată.

Prin urmare, măsura repunerii cauzei pe rol pentru completarea probatoriilor și aceea a dispunerii refacerii raportului de expertiză sunt legale și temeinice, fiind menite a înlătura erorile de calcul cuprinse în suplimentul raportului de expertiză din data de 31 octombrie 2014, care conduceau la un