ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2016

Decizia nr. 299/2016 Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 10 decembrie 2008, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care s-a emis brevet de invenție lui E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau achitate până la data plății. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt autorii acestei invenții, care era aplicată în exploatările miniere aparținând F., iar prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 Consiliul de Administrație al F. a aprobat plata drepturilor de autor această invenție, care a fost folosită de G., ca subunitate a F., iar după desființarea F., ca subunitate a SC D. SA; în baza H.G.

nr. 103/2004 s-a înființat SC D. SA, în componența căreia a intrat G., astfel că, entitatea nou înființată a preluat toate drepturile și obligațiile fostei exploatări miniere desprinse din F. Reclamanții au arătat că deși au făcut mai multe demersuri pentru încheierea unui contract pentru utilizarea invenției, pârâta SC D. SA nu a acceptat încheierea respectivului contract, iar refuzul încheierii unor contracte pentru utilizarea invenției nu este de natură să exonereze pârâta dacă se face dovada că folosește invenția și obține beneficii. S-a mai arătat că inventatorilor li se cuvine o cotă care nu poate fi mai mică decât cea plătită de societățile care au încheiat contracte cu inventatorii și utilizează legal invenția, respectiv 30 % din eficiența economică obținută în primul an de utilizare a invenției și 20 % pentru următorii ani.

Au mai relatat reclamanții că suma datorată autorilor invenției se va distribui conform înțelegerii dintre aceștia, adică procentul de 60 % pentru A., 25% pentru C. și 15 % pentru B. Prin sentința civilă nr. 276 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. xxx/95/2008 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți. Au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de reclamanți împotriva pârâtei-chemată în garanție SC H. SA și de pârâta SC D. SA împotriva pârâtei chemate în garanție SC I. SRL. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea apelului, (întrucât instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul), desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. xxx/95/2008 a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B. și C. și s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către pârâtă și în funcție de aceasta, dacă este cazul, și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite pentru stabilirea situației de fapt, prin efectuarea unor expertize de specialitate; instanța de apel a reținut că în raport de data eliberării brevetului de invenție, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1991 și nu ale Legii nr. 62/1974; s-a mai reținut că între reclamanți și F., s-a făcut dovada încheierii contractului din 14 martie 2000, încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991, cu termen de expirare în 22 ianuarie 2009, contract valabil încheiat; toate drepturile și obligațiile rezultate din acest contract au fost preluate de SC D. SA, în temeiul dispozițiile art. 15 alin. (1) din V. nr. 103/2004.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC D. SA și chematele în garanție SC H. SA și SC I. SRL, iar prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse ca nefondate recursurile declarate. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut cu privire la recursurile declarate de pârâtă și chemata în garanție că SC H. SA, că nu prezintă relevanță, în cauză, critica referitoare la legea aplicabilă, respectiv față de Legea nr. 62/1974 sau Legea nr. 64/1991, față de cererea pe care se fundamentează aceasta, respectiv cea vizând decăderea din drepturile conferite de brevet. A apreciat Înalta Curte că cererea reclamanților nu este întemeiată pe calitatea de titular al brevetului de invenție, care a fost E., ci pe cea de autori ai invenției.

În această calitate, ei au încheiat cu F. contractul din 14 martie 2000, în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la de 22 ianuarie 2009. S-a mai reținut că această calitate a F. - de succesoare a pârâtei - în temeiul V. nr. 103/2004, cu toate implicațiile generate de art. 15 din această V., nu au fost contestate în recurs. În condițiile în care valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenție, acesta prevăzând în mod expres la art. 1 de pct. j că încetează fără nicio notificare la data de 22 ianuarie 2009 sau la data la care una din părți notifică în scris producerea unui eveniment legat de exploatarea invenției care conduce la reducerea sau anularea profitului, iar acesta nu a fost desființat în vreun fel, justifică pretențiile reclamanților împotriva pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ.

Totodată, Înalta Curte a mai reținut că nu pot fi analizate criticile formulat de chemata în garanție, invocate prin cel de-al doilea motiv de recurs, dar fiind cadrul procesual din etapa recursului și plecând de la premisa că cererea reclamanților nu este fundamentată pe calitatea de titular al brevetului de invenție. Cu privire la recursul declarat de chemata în garanție SC I. SRL, Înalta Curte a reținut că din dispozitivul deciziei recurate lipsește mențiunea referitoare la desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la același tribunal, însă acest lucru nu este sancționabil cu nulitatea hotărârii, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta nu reprezintă decât o simplă eroare materială, atât timp cât soluția este cuprinsă în minută (fila 17 dosar apel) și este confirmată prin considerentele deciziei.

Totodată, s-a apreciat că decăderea titularului din drepturile conferite de brevet nu prezintă relevanță în cauză. În rejudecare, urmare a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. xxx/95/2008*. Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2012 societatea pârâtă a solicitat ca în raport de dispozițiile H.G. nr. 1024 din 12 octombrie 2011 privind unele măsuri de reorganizare a producătorilor de energie electrică de sub autoritatea Ministerului Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri , să fie conceptată în cauză în calitate de pârâtă, noua societate înființată, respectiv SC D. SA.

Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2012 a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă și s-a dispus conceptarea în cauză în calitate de pârâtă a SC D. SA, în loc de pârâtele SC D. SA și SC H. SA. La data de 05 noiembrie 2012, pârâta SC D. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât contractul din 14 martie 2000 nu este opozabil pârâtei D (fost E.). S-a arătat că respectivul contract a fost încheiat cu fosta Întreprindere Minieră Rovinari, care avea structură de conducere proprie la acea vreme; totodată, s-a susținut că un astfel de contract nu a fost încheiat cu fost G., iar reclamanții nu au formulat solicitări în acest sens decât târziu, în anul 2007, dar cu mult după ce brevetul nu mai era valabil protejat de lege, deoarece nu se achitaseră taxele de menținere în vigoare.

Pârâta a mai susținut că temeiul juridic invocat în cauză, respectiv dispozițiile art. 998, 999 C. civ. cu privire la răspunderea civilă delictuală nu este aplicabil în speță deoarece este vorba despre un raport juridic contractual invocat. Prin încheierea de ședință din data de 06 noiembrie 2012, în raport de îndrumările deciziei instanței de control judiciar, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize, fiind admisă, totodată, și cererea reclamanților prin apărător de modificare a obiectivului nr. 1 stabilit inițial de instanță, astfel: - să se stabilească dacă la SC D. SA - G., există utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) 630) p”, care sunt aceste utilaje și câte dispozitive sunt, precum și dacă revendicările cuprinse în invenția „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R.

- (100 (…) 630) p” raportat la perioada în litigiu, obiectivele fiind cele stabilite inițial de instanță, cu mențiunea că pentru expertiza electromecanică a fost modificat obiectivul nr. 1, astfel: 1) să se stabilească dacă la SC D. SA - G., sunt utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) 630) p”, care sunt aceste utilaje și câte dispozitive sunt, precum și dacă revendicările cuprinse în invenția „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R. - (100 (…) 630) p” raportat la perioada litigiului.

2) să se stabilească eficiența folosirii invenției în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, avându-se în vedere: a) cheltuielile anuale, lunare pentru lucrări de revizii și reparații la soluția clasică (reostat cu lichid plus rezistențe uscate) și la soluția nouă (C.S.R., respectiv dispozitiv de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat); b) cheltuielile anuale/lunare cu energia electrică în soluția veche, respectiv în soluția propusă de invenție; 3) să se calculeze cota de eficiență economică ce revine tuturor inventatorilor, respectiv 30% din eficiența economică pentru anul 2006 și 20% pentru anii 2007, 2008, iar cota cuvenită inventatorilor să se împartă acestora conform înțelegerii dintre autori din 21 decembrie 2005, respectându-se următoarele procente: 60% pentru A., 25% pentru C. și 15% pentru B. 4) să se actualizeze sumele cuvenite fiecăruia dintre reclamanți cu coeficientul de inflație de la data când trebuiau achitate până la data efectuării expertizei; 5) să se identifice și să se precizeze dacă dispozitivele folosite de pârâte sunt identice cu dispozitivul brevetat; 6) să se calculeze și să se stabilească care este eficiența economică raportată la consumurile efectuate cu utilizarea invenției, dacă se stabilește că cerința de la obiectivul precedent este îndeplinită; 7) să se confirme dacă,

în ceea ce privește cele două dispozitive: convertizorul static pentru reglarea curentului rotoric utilizat la pornirea și reglarea turației motoarelor asincrone cu rotorul bobinat (denumit C.S.R.) și care face obiectul mărcii înregistrate de O.S.I.M. și Dispozitivul electronic și de pornire a motoarelor asincron cu rotorul bobinat (denumit în continuare Invenția), următoarele afirmații sunt adevărate: - redresorul semicomandat, componentă a invenției, funcționează sincronizat cu frecvența tensiunii de intrare: 50-0Hz; chopperul, componentă a C.S.R., funcționează cu frecvență constantă, independent de frecvența tensiunii de intrare; redresorul semicomandat din Invenție nu disipă putere în circuitul extern al rotorului; C.S.R.

disipă putere în circuitul extern pe cele două rezistente; revendicarea din brevetul Invenției constă în pornirea motorului asincron cu rotor bobinat prin intermediul unei punți redresoare de forță semicomandată constituită din 3 diode și 3 tiristoare; schema utilizată de C.S.R. utilizează un chopper cu tranzistor I.G.B.T., rezistențe și inductivități; principiul utilizat pentru pornirea motoarelor prin Invenție se bazează pe „variația curentului în circuitul rotoric”, „fără pierdere de energie”; principiul utilizat de C.S.R. se bazează pe pierderea de energie controlat în circuitul rotoric al motorului; 8) să se stabilească, în funcție de răspunsul de la punctul precedent și funcție de schemele bloc și caracteristicile tehnice ale celor două dispozitive, dacă între C.S.R.

și Invenție, există deosebiri de structură și componente; 9) să se stabilească dacă un dispozitiv a cărui funcționare se bazează pe „variația curentului în circuitul rotoric”, „fără pierdere de energie” este funcțional în practică; 10) să se stabilească, în funcție de răspunsurile le punctele de mai sus, dacă cele două dispozitive sunt distincte.

S-a stabilit ca expertiza să fie efectuată de cei trei experți numiți în cauză, J., K. și L. Prin aceeași încheiere de ședință, instanța a pus în vedere reclamanților și pârâtei să prezinte exemplarul original al contractului din 14 martie 2000 pe care îl dețin, sau o copie legalizată a acestuia, pentru a fi observate și comparate de instanță, iar în urma unor reveniri repetate cu adresă către societatea pârâtă, aceasta, prin consilier juridic, a prezentat originalul contractului din 14 martie 2000 în ședința publică din data de 15 ianuarie 2013. La data de 28 noiembrie 2012, expert J. a formulat cerere de înlocuire a sa din motive medicale depunând înscrisuri medicale în dovedire, iar la data de 03 decembrie 2012, expert L. a formulat cerere de înlocuire a sa precizând că se află într-o situație de incompatibilitate - conflict de interese.

Prin încheierea din 04 decembrie 2012, s-a dispus modificarea procentelor din obiectivul nr. 3 al expertizei astfel: 50% pentru A., 30% pentru C. și 20% pentru B., în raport de cererea reclamanților, aflată la fila 68 din dosar. Totodată, prin încheierea de ședință din data de 04 decembrie 2012 a fost admisă cererea de înlocuire formulată de expert J., iar prin încheierea din data de 18 decembrie 2012, s-a dispus înlocuirea sa cu domnul expert M. din cadrul B.E.J. de pe lângă Tribunalul București. Acest expert, la data de 10 ianuarie 2013 a depus la dosar o cerere de înlocuire a sa, motivând că este rezident în străinătate, aflându-se în imposibilitate de a efectua expertiza, iar în ședința din data de 15 ianuarie 2013, a fost admisă cererea de înlocuire și s-a dispus desemnarea domnului N. din cadrul aceluiași birou de experți.

La data de 31 ianuarie 2013, expert K. a formulat și el o cerere de înlocuire cu un alt expert, precizând că la data de 20 noiembrie 2012 a depus la Ministerul Justiției adresa în vederea încetării activității sale ca expert, iar prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2013 a fost admisă cererea de înlocuire a acestui expert, fiind desemnat, prin tragere la sorți, domnul expert O. La data de 25 februarie 2013, expert N. a depus la dosar o adresă prin care a precizat că a formulat o cerere de suspendare a calității de expert tehnic, iar prin Decizia nr. 42 din 20 februarie 2013 i-a fost aprobată cererea. La data de 06 martie 2013, expert O. a formulat o cerere de înlocuire a sa precizând că este salariat al SC D. SA și nu deține specializarea corespunzătoare în raport de obiectivele stabilite de instanță.

La data de 11 martie 2013, expert L. a revenit cu cererea sa privind înlocuirea, precizând că nu mai este înregistrată ca expert activ în cadrul P. Urmare a cererilor de înlocuire formulate, în ședința publică din data de 12 martie 2013, s-a dispus înlocuirea domnului N., expert în specialitatea electronică, cu domnul expert R.; expert L., în specialitatea contabilitate, a fost înlocuită cu doamna S., iar expertul în specialitatea geologia resurselor minerale O. a fost înlocuit cu expert în specialitatea electrotehnică L. Prin încheierea de ședință din data de 26 martie 2013, s-a luat act de renunțarea reclamanților, prin reprezentant, la expertiza în specialitatea electrotehnică.

La data de 03 aprilie 2013, expert S. a formulat o cerere prin care a solicitat înlocuirea sa, invocând motive de sănătate și depunând la dosar copia deciziei asupra capacității de muncă din 12 martie 2013; prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2013, s-a dispus înlocuirea sa cu doamna expert Ș., desemnată prin tragere la sorți. Din oficiu, tribunalul, reținând că expert R. a învederat Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Gorj că nu poate realiza raportul de expertiză, s-a dispus înlocuirea sa cu domnul expert T., desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 202 C. proc. civ. La data de 10 martie 2014, expert Ț. a depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea electronică.

Totodată, la data de 13 martie 2014 expert asistent U. a depus la dosar punctul său de vedere cu privire la expertiza dispusă în cauză. În ședința publică din data de 14 martie 2014, reclamanții, prin avocat, au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2014 au fost încuviințate obiecțiunile la raportul de expertiză; drept urmare, s-a dispus revenirea cu adresă către expert T. pentru a răspunde acestora. Prin adresa din data de 09 aprilie 2014, expert T. a solicitat ca societatea pârâtă să-i transmită, pentru a răspunde obiecțiunilor formulate, următoarele înscrisuri: să comunice data punerii în funcțiune a echipamentelor C.S.R.P.

achiziționate în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008 în completare la lista echipamentelor existente în cele două cariere Jilț Nord și Sud, cheltuielile de investiții pentru echipamentele cu reostat cu lichid la nivelul anilor 2003, 2007 și 2008, cheltuielile lunare pentru lucrări de întreținere pentru echipamentele cu reostat cu lichid la nivelul anilor 2006, 2007 și 2008, cheltuieli de investiții pentru echipamentele C.S.R. la nivelul anilor 2006, 2007 și 2008, cheltuieli lunare pentru lucrări de întreținere pentru echipamentele C.S.R.P. la nivelul anilor 2003, 2007 și 2008. Totodată, expertul a solicitat ca reclamanții să comunice documente pentru justificarea afirmațiilor privind participarea la implementarea, realizarea și punerea în funcțiune a prototipului C.S.R.P, anexa nr. 1, menționată în obiecțiuni.

Prin încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2014, tribunalul a pus în vedere reclamanților, prin avocat, și a dispus emiterea unei adrese către societatea pârâtă pentru a înainta la dosar actele solicitate în scris de expert. Totodată, s-a dispus revenirea cu adresă către expert pentru a se răspunde strict la obiecțiunile tehnice formulate cu privire la raportul de expertiză, răspunsul la obiecțiuni, fiind depus la dosar la data de 23 aprilie 2014. De asemenea reclamanții au depus la dosar înscrisurile solicitate de instanță (filele 248, 249 dosar-vol. II), iar societatea pârâtă a depus înscrisurile aflate la filele 284-318 dosar.

La data de 05 septembrie 2014, s-a depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea contabilitate de către doamna expert Ș. La termenul de judecată din data de 12 septembrie 2014, reclamanții, prin avocat, au depus la dosar obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de doamna Ș., iar pentru termenul de judecată din data de 26 septembrie 2014, la rândul său, societatea pârâtă a formulat obiecțiuni la același raport de expertiză. Tribunalul a încuviințat obiecțiunile formulate de părți, iar la data de 31 octombrie 2014 expertul a depus la dosar răspunsul la obiecțiuni.

Prin încheierea de ședință din data de 07 noiembrie 2014, a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă și a fost emisă adresă către doamna expert Ș. pentru a se prezenta în instanță în vederea oferirii unor lămuriri cu privire la modul de calcul al eficienței economice, precum și cu privire la modalitatea folosită de aceasta la calcularea eficienței economice pentru 119 bucăți C.S.R.P., iar nu pentru 154 bucăți C.S.R.P. La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2014, doamna expert Ș. s-a prezentat în instanță pentru a da lămuriri, susținerile acesteia fiind consemnate într-un proces verbal ce a fost semnat și atașat la dosarul cauzei (fila 276 dosar). Totodată, la data de 21 noiembrie 2014, doamna expert Ș. a depus și răspuns scris cu privire la obiecțiunile părților.

Tribunalul, rămânând în pronunțare cu privire la cauza de față, cu ocazia deliberării a constatat nereguli cu privire la conținutul raportului de expertiză contabilă, în sensul că în contractul din 14 martie 2000, încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991 pentru o perioadă de 20 de ani, din 1989 - 2009, se menționează că drepturile de autor reprezintă 30% pentru primul an și 20% pentru următori ani, respectiv din 1990 - 2009, însă expertul, în mod greșit a calculat drepturile de autor raportându-se la anul 2006 ca fiind primul an, deși primul an este 1989 - 1990, motiv pentru care a apreciat necesar în vederea soluționării prezentei cauze, efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, și în temeiul dispozițiilor art. 212 C. proc.

civ., a dispus efectuarea unui supliment și emiterea unei noi adrese către expert Ș. pentru a stabili eficiența economică pe fiecare an în parte, cu mențiunea ca la calculul drepturilor de autor să se aibă în vedere contractul din 14 martie 2000. La data de 22 ianuarie 2015, doamna expert Ș. a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză, din care a rezultat că eficiența economică înregistrată al G. Sud și G. Nord pe perioada 2006-2008 este de 3.213.672 lei, iar drepturile autorilor în urma calculului efectuat - cu aplicarea procentului de 20% din valoarea eficienței economice, conform contractului din 14 martie 2000 este de 419.914 lei pentru reclamantul A., 251.948 lei pentru reclamantul C. și 167.965 lei pentru reclamantul B.. Prin sentința civilă nr. 25 din 06 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. xxx/95/2008*, s-a respins acțiunea formulată de reclamanți.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SRL, precum și cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți împotriva D. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea introductivă, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat, pentru care s-a emis brevet de invenție E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau achitate până la data plății.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991, brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe întreaga perioadă de protecție a acestuia, iar pentru invențiile create și realizate, inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale, în funcție de efectele economice sau de aportul economic al invenției, potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1991. Prima instanță a reținut că, din probatoriile dosarului a rezultat că reclamanții A., B., C. sunt autorii invenției - „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”, brevetul de invenție fiind eliberat de O.S.I..M.

în data de 30 iunie 1992 în favoarea titularului D., în baza cererii înregistrate la data de 20 ianuarie 1989. S-a reținut că reclamanții, la data depunerii cererii de invenție (20 ianuarie 1989) erau angajații societății D., dar invenția nu a fost implementată în unitate nici înainte de depunerea cererii de invenție și nici în perioada 1992-1996, ci urma a fi implementată în colaborare cu chemata în garanție SC I. SRL Craiova, pe perioada elaborării tezei de doctorat a reclamantului A. De asemenea, se mai reține că în anul 1993, Q., V., W. au depus cererea de brevet de invenție”metodă de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care au obținut brevetul în anul 1995. SC I. SRL, în anul 1997 a executat prototipul „Controler static al curentului rotoric” denumit C.S.R.

și a depus la O.S.X. cerere de marcă individuală SC I. SA, C.S.R.

cu element figurativ clasa Nisa 7 (echipamente electronice de putere pentru acționări industriale și tracțiune electrică: convertizor static pentru reglarea curentului rotoric, utilizat la pornirea și reglarea turației motoarelor asincrone cu rotorul bobinat) care a fost înregistrată în data de 3 martie 1999, cu valabilitate până în 22 septembrie 2017. În anul 1998, s-au încheiat contractele de licență voluntară cu din 1998 la H. și din 1998 la SC I. SA, prin care SC I. SA primește dreptul de fabricație și comercializare a obiectului brevetului din 1989 cu titlul „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat.” Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru această invenție, prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenție, iar prin contractul din 2000 încheiat între H. și autorii invenției, valabil între 01 aprilie 1998 și 22 ianuarie 2009, compania se obliga să plătească autorilor un procent din eficiența economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 și 20% pentru restul anilor.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză de către expert Dr. ing. Ț., a rezultat că la exploatările miniere din cadrul SC D. SA sunt montate”convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) (…) 630 P)” dar revendicarea din brevetul de invenție „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat” nu se regăsește în echipamentul C.S.R., întrucât invenția se bazează pe”asigurarea la pornire a motoarelor a unui cuplu ridicat la un curent de pornire micșorat, fără pierdere de energie”, în timp ce echipamentul C.S.R. realizează pornirea cu pierdere de energie în circuitul rotoric, pe caracteristică rezistivă, prin modificarea electronică a rezistenței conectate în circuitul rotoric.

Conform brevetului de invenție (dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat), invenția se referă la”dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat, caracterizat prin aceea că, în scopul asigurării la pornirea motoarelor a unui cuplu ridicat la un curent de pornire micșorat, fără pierdere de energie este alcătuit dintr-o punte redresoare de forță, constituită din niște diode (D1, D2 și D3) și niște tiristoare (T1,T2 și T3) legate în circuitul de fază al circuitului rotoric al unui motor (1), iar intrarea în conducție a tiristoarelor (T1, T2 și T3) determină variația curentului în circuitul rotoric după o curbă (…).” Prin urmare, prima instanță a reținut că dispozitivul ce face obiectul invenției realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în curent alternativ, ținând cont de faptul că se folosește tensiunea rotorică pentru sincronizarea generatoarelor de semnal de comandă pentru comanda tiristoarelor din puntea semicomandată, tensiune ce are o frecvență variabilă de la 50 Hz la pornire până la 2 Hz în regim normal de funcționare (la scurtcircuitarea rotorului).

Echipamentul C.S.R.- realizează o variație pe cale electronică a rezistenței conectate în circuitul rotoric. La conectarea statorului la rețeaua electrică de 6 KV, deci apare o tensiune în înfășurarea rotorică mai mică de 1.000 Volți, ce este aplicată blocului rezistențelor de balast (Rb și Rc); ca atare, curentul rezistiv obținut prin grupul de rezistențe Rb, Rc și care se suprapune curentului rotoric asigură cuplul de pornire al motorului asincron, realizându-se pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive, curent continuu în circuitul rotorului pe durata procesului de pornire, până la scurtcircuitarea rotorului. Expertiza tehnică efectuată în cauză a concluzionat că cele două scheme: cea a dispozitivului propus prin invenție și respectiv a echipamentului C.S.R.

nu sunt identice nici din punct de vedere al componentelor și nici din punct de vedere al principiului de funcționare, întrucât dispozitivul realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în curent alternativ, în timp ce echipamentul C.S.R.P. realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în curent continuu. La aceeași concluzie a ajuns și expertul Dr. ing. U., în calitate de expert consilier propus de către pârâta SC D. SA, concluzionând prin expertiza efectuată că pârâta nu a folosit în perioada 01 octombrie 2006-31 decembrie 2008, pentru pornirea motoarelor în asincron cu rotorul bobinat, dispozitiv electronic din invenție, ci echipamentul C.S.R.

cu titlul”convertizor static rotoric”. Nu a fost reținută concluzia expertului consilier - diplomat ing. X. propus de către reclamanți, în sensul că nu există diferențe între C.S.R. și invenție, din punct de vedere funcțional, ci numai din punct de vedere al componentelor moderne implementate la insistențele dr. ing. A., invenția fiind folosită în realizarea C.S.R.-ului. În consecință, prima instanță a apreciat că față de concluziile raportului de expertiză tehnică devine inutilă aplicarea concluziilor expertizei contabile, prin care s-a stabilit eficiența economică și drepturile ce se cuvin autorilor prin folosirea invenției de către pârâtă.

Cât privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC I. SRL, aceasta a fost respinsă, întrucât unitatea care a fabricat dispozitivele nu poate fi obligată la plata drepturilor de autor, din Hotărârea nr. 11/1999 emisă de Consiliul de Administrație al F. rezultând că, organul de conducere al F. își însușește și aprobă drepturile cuvenite autorilor pentru invenția”dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”. Totodată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Complexului Energetic Rovinari formulată de reclamanți, devenind lipsită de interes, în condițiile în care această societate este în prezent componentă a SC D. SA, înființată prin V. nr. 103/2004, iar pârâta a preluat toate drepturile și și-a asumat toate obligațiile unităților ce au intrat în compunerea sa.

Prin cererea formulată la 23 martie 2015 de către pârâta SC D. SA, s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 25 din 6 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată. La 9 aprilie 2015, reclamanții au formulat cerere de recuzare a domnului judecător Y., învestit cu soluționarea cererii de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 25 din 6 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în motivarea cererii arătându-se că soția acestuia, doamna Y. deține o funcție importantă în cadrul societății pârâte, sens în care au apreciat că dl. jud. are un interes în soluționarea pricinii, fiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. Prin Încheierea de ședință nr. 4 din 7 mai 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de reclamanți. Prin sentința civilă nr. 145 din 8 mai 2015, Tribunalul Gorj, constatând că a omis a se pronunța asupra cererii pârâtei privind acordarea cheltuielilor de judecată, a admis cererea pârâtei și a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 25/6 februarie 2015 a aceleiași instanțe, în sensul că s-a dispus obligarea reclamanților, în solidar, la plata sumei de 14.504 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC F. SA.

Împotriva sentinței civile nr. 25 din 06 februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015, ambele pronunțate de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. xxx/95/2008*, au declarat apel reclamanții A., B. și C., care, după un amplu istoric al cauzei, au invocat motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței prin care cauza a fost soluționată pe fond de către prima instanță, redate în mod fidel în cuprinsul deciziei recurate. De asemenea, reclamanții au formulat apel și împotriva sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 și a Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015, ambele pronunțate de Tribunalul Gorj.

Prin Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 25 din 6 februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015; prin Decizia civilă nr. 4097 din 29 septembrie 2015, aceeași instanță de apel a respins ca nefondat apelul reclamanților împotriva Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 și a sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 ale aceleiași instanțe. Pentru a pronunța Decizia civilă nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, examinând actele și lucrările dosarului, în limitele cererii de apel, în raport de criticile formulate de apelanți a apreciat că nu există motive de nelegalitate și netemeinicie a încheierii și sentinței atacate, întrucât prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat în mod corespunzător dispozițiile legale în materie.

Astfel, s-a reținut că în primul ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova - și menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011, s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către pârâtă și, dacă este cazul, și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite sub aspectul situației de fapt, prin efectuarea unor expertize; de asemenea, instanța de apel, prin decizia de desființare a sentinței, a reținut că, în raport de data eliberării brevetului de invenție, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1991, iar nu ale Legii nr. 62/1974, precum și că între reclamanți și F., s-a făcut dovada existenței unui contract din 14 martie 2000, valabil încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009; toate drepturile și obligațiile rezultate din acest contract au fost preluate de SC D. SA, în temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din V. nr. 103/2004.

Instanța de rejudecare, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - plata drepturilor de autori a invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care s-a emis brevetul de invenție E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau achitate până la data plății - și îndrumările deciziei instanței de control judiciar, a dispus completarea probatoriilor, între care, efectuarea în cauză a unei expertize, fiind totodată admisă cererea reclamanților de modificare a obiectivului nr. 1, stabilit inițial de instanță.

Din probatoriile dosarului și, în principal, expertiză - efectuată în condiții de legalitate, în baza documentelor depuse la dosar, precum și a celor solicitate părților, de către expert - amplu analizată de tribunal, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut, în mod corect, în esență, că reclamanții sunt autorii brevetului de invenție eliberat de O.S.X.

în data de 30 iunie 1992, în favoarea titularului H., cu titlul”dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”; prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenție, iar prin contractul din 2000 încheiat între H. și autorii invenției, valabil între 01 aprilie 1998 și 22 ianuarie 2009, compania se obliga să plătească autorilor un procent din eficiența economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 și 20% pentru restul anilor; însă, în perioada în discuție, pârâta nu a folosit, pentru pornirea motoarelor în asincron cu rotorul bobinat, dispozitivul electronic din invenție, ci echipamentul C.S.R.P cu titlul „convertizor static rotoric”, așa încât, față de concluziile raportului de expertiză tehnică, s-a considerat că a devenit inutil a se face aplicarea concluziilor expertizei contabile, prin care s-a stabilit ce eficiență economică s-ar fi produs și drepturile ce s-ar fi cuvenit autorilor prin folosirea invenției de către pârâtă; în concluzie, s-a reținut că acțiunea nu este întemeiată și a fost respinsă ca atare.

Prin urmare, nefiind îndeplinite clauzele contractului, respectiv, neexistând o eficiență economică a companiei ca urmare a folosirii invenției, prima instanță a concluzionat că nu se poate acorda inventatorilor nicio despăgubire (constând într-un procent din eficiența economică), așa cum se prevede în contract, sub acest aspect, soluția de respingere a acțiunii, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică. Față de cele reținute, instanța de apel a apreciat că sunt neîntemeiate criticile apelanților reclamanți, ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la decizia instanței de apel, irevocabilă prin hotărârea instanței de recurs, respectiv cu privire la problemele de drept dezlegate, probele administrate, precum și evaluarea acestor probe în soluția pe care trebuia să o pronunțe.

S-a mai constatat de către curtea de apel că instanța de rejudecare s-a conformat întocmai dispozițiilor menționate, respectiv problemelor de drept dezlegate, cadrului procesual al cauzei deduse judecății și completării probatoriilor; instanța de control judiciar nu a dat nicio îndrumare privind soluția ce urma a se pronunța pe fondul cauzei, întrucât, sub acest aspect, îndrumarea pentru rejudecare a fost doar aceea de a se stabili dacă se mai folosește sau se aplică invenția de către pârâtă și, în funcție de aceasta, dacă este cazul și dacă obține beneficii, ca urmare a exploatării acesteia, să se stabilească întinderea perioadei și cuantumului despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite prin efectuarea unor expertize de specialitate, în vederea stabilirii situației de fapt a cauzei.

Pe de altă parte, s-a constatat că din considerentele deciziei instanței de control judiciar, rezultă, fără echivoc că numai în cazul stabilirii aplicării invenției și obținerii de beneficii ca urmare a exploatării acesteia, urmează a se determina întinderea perioadei și cuantumul despăgubirilor. Or, prin expertiza efectuată în cauză (cu un astfel de obiectiv), s-a stabilit că nu s-a aplicat invenția și, în consecință, nu s-au obținut beneficii ca urmare a exploatării acesteia; în consecință, stabilirea întinderii perioadei și a cuantumului despăgubirilor, pentru autorii invenției, nu au temei.

De asemenea, s-a înlăturat ca nefondată și critica referitoare la încălcarea dispozițiilor procedurale, privitoare la incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor, cu trimitere, în esență, la soția judecătorului care a soluționat în final cauza și care ar deține o funcție importantă la pârâta, SC F. SA, situație în care judecătorul s-a aflat în incompatibilitate de a judeca cauza, incompatibilitate prevăzută de art. 27 pct. 1 C. proc. civ. Instanța de apel a apreciat că textul invocat de către apelanți, se referă, în mod expres, la situația când judecătorul sau soțul judecătorului are un interes în judecarea pricinii, ceea ce înseamnă că acest interes trebuie să rezulte în mod evident din elementele dosarului, iar nu să constituie o simplă prezumție sau suspiciune, nedovedită.

Fără alte elemente hotărâtoare sub acest aspect, curtea de apel a apreciat simpla calitate de angajat al soției judecătorului, la unitatea pârâtă, chiar într-o funcție importantă, nu echivalează și cu existența unui interes, din partea judecătorului sau soției acestuia, în modul de soluționare a cauzei. Legea permite judecătorului să aprecieze sub acest aspect și, eventual, dacă este cazul, să facă propunere de abținere, însă, dacă o astfel de propunere nu s-a făcut și nici nu s-a dovedit un interes, astfel cum prevede legea, nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii sub acest aspect.

Referitor la motivul înlocuirii primului judecător investit să soluționeze litigiul, există la dosarul cauzei, Registrul privind repartizarea aleatorie în sistem ciclic a dosarelor în situația desființării unui complet, după care, dosarul este repartizat altui judecător, respectiv, celui care a și pronunțat hotărârea supusă apelului analizat; ca atare, instanța de apel a reținut că nu există neregularități sub acest aspect, repartizarea dosarului fiind efectuată în conformitate cu normele procedurale și de organizare interioară a instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește practica judiciară invocată de apelanții reclamanți, curtea de apel a reținut, pe de o parte, că în sistemul de drept român, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, așa încât, chiar dacă instanțele de judecată tind la o practică unitară pentru situații identice, judecata și hotărârea dată în fiecare cauză în parte are în vedere situația concretă și specifică respectivei cauze, ce rezultă din dovezile produse în dosar; în aceste situații, s-ar putea pronunța hotărâri judecătorești numai aparent contradictorii; pe de altă parte, s-a apreciat că nu există nici autoritate de lucru judecat, atât timp cât nu există identitate perfectă între litigiile soluționate prin hotărârile invocate, mai exact tripla identitate: de părți, obiect și cauză, elementele spețelor fiind, cel puțin, în parte, diferite, iar pe de altă parte, din probe, poate rezulta o altă situație de fapt, astfel cum s-a întâmplat în speța de față, unde s-a dovedit că într-o anume perioadă, aceeași invenție, nu a fost folosită de unitate.

Și critica apelanților în sensul că hotărârea instanței de fond s-a fundamentat în exclusivitate pe rapoartele de expertiză tehnică întocmite de expert Ț. și consilierul expert al pârâtei U., înlăturându-se fără nicio motivare alte probe, pertinente soluționării cauzei, a fost considerată nefondată. S-a constatat că instanța a manifestat un deosebit interes pentru încuviințarea și administrarea tuturor probelor pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat toate cererile pertinente ale reclamanților: înscrisuri, parțial obiecțiuni la expertiză, însă în limitele obligatorii ale cererii de învestire a instanței, astfel cum au fost stabilite și prin decizia instanței de control judiciar.

Comparativ cu probele invocate de apelanți, instanța de apel a apreciat că tribunalul a dat eficiență probelor considerate ca cele mai concludente și edificatoare în soluționarea cauzei, respectiv, expertiza dispusă de instanță, care a răspuns în mod clar și argumentat, obiectivelor stabilite și obiecțiunilor încuviințate. Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că probele la care fac trimitere apelanții, în susținerea acestei critici: hotărâri judecătorești, note de ședință, întâmpinări, adrese, observațiile expertului consilier X. cu privire la raportul de expertiză al expertului Ț., înscrisuri existente la dosarul cauzei, nu sunt de natură, prin ele însele, să lămurească situația din dosar, care, în esență, se reduce la folosirea sau nefolosirea de către pârâtă a invenției reclamanților.

În ceea ce privește critica referitoare la existența unor dispoziții contradictorii, eventual, motive contradictorii în hotărâre, curtea de apel a constatat că acestea reprezintă simple aprecieri ale probelor, în sensul pronunțării unei hotărâri favorabile. Ca atare, s-a considerat că nici din acest punct de vedere nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței, sentința apelată fiind motivată conform cerințelor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod clar și constant, motivele pe care se sprijină; nici susținerea cu privire la enunțarea unor considerente contradictorii nu s-a verificat, câtă vreme acțiunea și cererile de chemare în garanție au fost respinse.

Nici critica ce vizează stabilirea răspunderii SC D. SA pe toată perioada de valabilitate a contractului din 14 martie 2000, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009, prin Decizia nr. 3292 din 08 aprilie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, pronunțată în prezenta speță, de asemenea, nu a fost primită, întrucât instanța de recurs doar a menținut decizia instanței de apel (de trimitere a cauzei spre rejudecare), iar trimiterea la valabilitatea contractului, nu vine în contradicție cu soluția pronunțată de instanța de fond în rejudecare; astfel, problema în discuție nu este valabilitatea sau, dimpotrivă, nevalabilitatea contractului, ci executarea acestuia, respectiv, aplicarea invenției, cu consecința plății.

Curtea de apel a apreciat că nu se mai impune analizarea criticilor apelanților cu privire la cuantumul despăgubirilor, al cheltuielilor de judecată, la cererile de chemare în garanție, întrucât acestea au fost apreciate ca nerelevante, dată fiind soluția primei instanțe, menținută prin decizia dată de instanța de control judiciar. De asemenea, au fost apreciate ca nerelevante și criticile aduse încheierii din 30 ianuarie 2015 - de amânare a pronunțării, dată în același dosar și care face parte integrantă din sentință - acestea vizând respingerea obiecțiunilor la suplimentul la raportul de expertiză contabilă, cu referire la modul în care s-a răspuns, de către expert, la obiectivul privind actualizarea sumelor cuvenite autorilor invenției, la zi.

În consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul reclamanților împotriva sentinței a fost respins ca nefondat. Pentru a pronunța Decizia civilă nr. 4097 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în esență, a apreciat că motivele de apel referitoare la respingerea cererii de recuzare și, respectiv, judecarea cauzei de către judecătorul recuzat sunt nefondate întrucât dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se referă în mod expres la situația în care judecătorul sau soțul judecătorului are un interes în judecare pricinii, interes ce trebuie să rezulte în mod evident din elementele dosarului, iar nu să constituie o simplă prezumție sau suspiciune nedovedită.

Fără alte elemente hotărâtoare sub acest aspect, instanța de apel a apreciat că simpla calitate de angajat, la unitatea pârâtă, a soției judecătorului fondului, chiar într-o funcție importantă nu echivalează cu existența unui interes din partea judecătorului cauzei ori a soției acestuia în modul de soluționare a dosarului.

S-a mai reținut că, sub acest aspect, legea permite judecătorului, dacă este cazul să facă cerere de abținere, însă dacă o astfel de propunere nu s-a făcut; în consecință, întrucât nu s-a dovedit în cauză existența vreunui interes, în sensul textului analizat, s-a apreciat că în mod legal cererea de recuzare a fost respinsă prin Încheierea nr. 4 din 7 mai 2015. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de completare a sentinței civile nr. 25/2015 a primei instanțe, instanța de apel a apreciat a fi nefondate criticile formulate de reclamanți, dată fiind soluția pronunțată de prima instanță, în fond, în al doilea ciclu procesual, raportată la dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Prin respingerea acțiunii reclamanților și a cererii de chemare în garanție pe care aceștia au formulat-o, rezultă că aceștia au căzut în pretenții, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., prima instanță a admis cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă; s-a mai apreciat că, întrucât pretențiile reclamanților nu au fost admise nici măcar în parte, în speță nu erau incidente nici dispozițiile art. 276 C. proc. civ. Nu au fost analizate și în cadrul acestei decizii, criticile dezvoltate și prin acest memoriu de apel de către reclamanți și împotriva sentinței civile nr. 25/2015 (pe fondul apelului), întrucât acestea au făcut obiectul analizei instanței de apel în cadrul Deciziei nr. 4096/2015, anterior redate. În termen legal, împotriva acestor decizii, reclamanții au promovat recurs. 1. Prin recursul formulat împotriva Deciziei civile nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, recurenții reclamanți s-au întemeiat pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ. După redarea în detaliu a tuturor cererilor formulate în cauză, a soluțiilor adoptate de instanțe în primul ciclu procesual, a motivelor apelurilor pe care le-au declarat în cauză împotriva sentinței pronunțate în rejudecare și a încheierii de respingere a cererii de recuzare, precum și reproducerea considerentelor deciziilor recurate, prin memoriul de recurs, recurenții susțin că decizia recurată este dată cu încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligativitatea pentru judecătorii fondului de a respecta hotărârile instanței de recurs, cu privire la problemele de drept dezlegate; necesitatea administrării unor probe, evaluarea acestor probe în soluția pe care urma să o pronunțe, critici susținute pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, răspunderea contractuală a pârâtei, pentru plata drepturilor de autor în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, este reținută atât prin Decizia nr. 80/2010 pronunțată în apel, de Curtea de Apel Craiova, cât și prin Decizia nr. 3292/2011 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, hotărâri din care redau pasajele relevante din perspectiva celor susținute.

Ca atare, răspunderea contractuală a pârâtei la care făceau trimitere hotărârile menționate, trebuia reținută pentru utilizarea invenției încorporată în dispozitivul intitulat C.S.R.P, aspect ce fusese soluționat irevocabil prin hotărârile judecătorești prin care reclamanților le-au fost acordate drepturile de autor în perioada 2003-31 decembrie 2008, depuse ca anexe 8-10 la acțiune, anexele 1-3 la răspunsul la întâmpinare în Dosarul nr. xxx/95/2008 al Tribunalului Gorj, anexele 6-8, 10-12, 14-16 și 18-20 la obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză efectuat de expert Ț.; pentru utilizarea C.S.R.-urilor au fost făcute plăți de către F. „și în anul 2006 pe baza contractului încheiat și a aceluiași brevet” (conform celor arătate la pag.

8 a considerentelor Deciziei civile nr. 80/2010 a Curții de Apel Craiova). Cu privire la probele ce se impuneau a fi administrate, prin Decizia nr. 80/2010 a Curții de Apel Craiova, menținută prin Decizia nr. 3292/2011 a Înaltei Curții de Casație și Juistiție, se reținea că: „I