ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia

nr. 299/2016

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței

la data de 10 decembrie 2008, reclamanții A., B., C. au chemat în judecată pe

pârâta SC D. SA pentru a fi obligată aceasta la plata drepturilor de autori a

invenției „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul

bobinat” pentru care s-a emis brevet de invenție lui E., aferente perioadei 01

ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data

când trebuiau achitate până la data plății.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat

că sunt autorii acestei invenții, care era aplicată în exploatările miniere

aparținând F., iar prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 Consiliul de

Administrație al F. a aprobat plata drepturilor de autor această invenție, care

a fost folosită de G., ca subunitate a F., iar după desființarea F., ca

subunitate a SC D. SA; în baza H.G. nr. 103/2004 s-a înființat SC D. SA, în

componența căreia a intrat G., astfel că, entitatea nou înființată a preluat

toate drepturile și obligațiile fostei exploatări miniere desprinse din F.

Reclamanții au arătat că deși au făcut mai multe demersuri pentru încheierea

unui contract pentru utilizarea invenției, pârâta SC D. SA nu a acceptat

încheierea respectivului contract, iar refuzul încheierii unor contracte pentru

utilizarea invenției nu este de natură să exonereze pârâta dacă se face dovada

că folosește invenția și obține beneficii. S-a mai arătat că inventatorilor li

se cuvine o cotă care nu poate fi mai mică decât cea plătită de societățile

care au încheiat contracte cu inventatorii și utilizează legal invenția,

respectiv 30 % din eficiența economică obținută în primul an de utilizare a

invenției și 20 % pentru următorii ani. Au mai relatat reclamanții că suma

datorată autorilor invenției se va distribui conform înțelegerii dintre

aceștia, adică procentul de 60 % pentru A., 25% pentru C. și 15 % pentru B.

Prin sentința civilă nr. 276 din 02 noiembrie

2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. xxx/95/2008 a fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanți.

Au fost respinse cererile de chemare în

garanție formulate de reclamanți împotriva pârâtei-chemată în garanție SC H. SA

și de pârâta SC D. SA împotriva pârâtei chemate în garanție SC I. SRL.

Împotriva sentinței instanței de fond au

declarat apel reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea apelului,

(întrucât instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul), desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. xxx/95/2008 a fost admis

apelul declarat de reclamanții A., B. și C. și s-a trimis cauza spre rejudecare

la prima instanță, cu îndrumarea de a se stabili dacă se mai folosește sau

aplică invenția de către pârâtă și în funcție de aceasta, dacă este cazul, și

dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia, să stabilească

întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor, toate acestea

impunându-se a fi lămurite pentru stabilirea situației de fapt, prin efectuarea

unor expertize de specialitate; instanța de apel a reținut că în raport de data

eliberării brevetului de invenție, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1991

și nu ale Legii nr. 62/1974; s-a mai reținut că între reclamanți și F., s-a

făcut dovada încheierii contractului din 14 martie 2000, încheiat în temeiul

Legii nr. 64/1991, cu termen de expirare în 22 ianuarie 2009, contract valabil

încheiat; toate drepturile și obligațiile rezultate din acest contract au fost

preluate de SC D. SA, în temeiul dispozițiile art. 15 alin. (1) din V. nr. 103/2004.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâta SC D. SA și chematele în garanție SC H. SA și SC I. SRL, iar prin Decizia

nr. 3292 din 08 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta

Curte de Casație și Justiție a reținut cu privire la recursurile declarate de

pârâtă și chemata în garanție că SC H. SA, că nu prezintă relevanță, în cauză,

critica referitoare la legea aplicabilă, respectiv față de Legea nr. 62/1974 sau

Legea nr. 64/1991, față de cererea pe care se fundamentează aceasta, respectiv

cea vizând decăderea din drepturile conferite de brevet. A apreciat Înalta

Curte că cererea reclamanților nu este întemeiată pe calitatea de titular al

brevetului de invenție, care a fost E., ci pe cea de autori ai invenției. În

această calitate, ei au încheiat cu F. contractul din 14 martie 2000, în

temeiul Legii nr. 64/1991, cu dată de expirare la de 22 ianuarie 2009.

S-a mai reținut că această calitate a F. - de

succesoare a pârâtei - în temeiul V. nr. 103/2004, cu toate implicațiile

generate de art. 15 din această V., nu au fost contestate în recurs.

În condițiile în care valabilitatea

contractului nu este afectată de cea a brevetului de invenție, acesta prevăzând

în mod expres la art. 1 de pct. j că încetează fără nicio notificare la data de

22 ianuarie 2009 sau la data la care una din părți notifică în scris producerea

unui eveniment legat de exploatarea invenției care conduce la reducerea sau

anularea profitului, iar acesta nu a fost desființat în vreun fel, justifică

pretențiile reclamanților împotriva pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ.

Totodată, Înalta Curte a mai reținut că nu pot fi analizate criticile formulat

de chemata în garanție, invocate prin cel de-al doilea motiv de recurs, dar

fiind cadrul procesual din etapa recursului și plecând de la premisa că cererea

reclamanților nu este fundamentată pe calitatea de titular al brevetului de

invenție.

Cu privire la recursul declarat de chemata în

garanție SC I. SRL, Înalta Curte a reținut că din dispozitivul deciziei

recurate lipsește mențiunea referitoare la desființarea sentinței și trimiterea

cauzei pentru rejudecare la același tribunal, însă acest lucru nu este

sancționabil cu nulitatea hotărârii, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Aceasta nu reprezintă decât o simplă eroare materială, atât timp cât

soluția este cuprinsă în minută (fila 17 dosar apel) și este confirmată prin

considerentele deciziei. Totodată, s-a apreciat că decăderea titularului din

drepturile conferite de brevet nu prezintă relevanță în cauză.

În rejudecare, urmare a deciziei pronunțate

de Curtea de Apel Craiova, menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție,

dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. xxx/95/2008*.

Prin cererea înregistrată la data de 18

octombrie 2012 societatea pârâtă a solicitat ca în raport de dispozițiile H.G. nr.

1024 din 12 octombrie 2011 privind unele măsuri de reorganizare a

producătorilor de energie electrică de sub autoritatea

Ministerului Economiei

Comerțului și Mediului de Afaceri

, să fie conceptată în cauză în calitate de

pârâtă, noua societate înființată, respectiv SC D. SA.

Prin încheierea de ședință din data de 22

octombrie 2012 a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă și s-a dispus

conceptarea în cauză în calitate de pârâtă a SC D. SA, în loc de pârâtele SC D.

SA și SC H. SA.

La data de 05 noiembrie 2012, pârâta SC D. SA

a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată

întrucât contractul din 14 martie 2000 nu este opozabil pârâtei D (fost E.).

S-a arătat că respectivul contract a fost încheiat cu fosta Întreprindere

Minieră Rovinari, care avea structură de conducere proprie la acea vreme;

totodată, s-a susținut că un astfel de contract nu a fost încheiat cu fost G.,

iar reclamanții nu au formulat solicitări în acest sens decât târziu, în anul

2007, dar cu mult după ce brevetul nu mai era valabil protejat de lege,

deoarece nu se achitaseră taxele de menținere în vigoare.

Pârâta a mai susținut că temeiul juridic

invocat în cauză, respectiv dispozițiile art. 998, 999 C. civ. cu privire la

răspunderea civilă delictuală nu este aplicabil în speță deoarece este vorba

despre un raport juridic contractual invocat.

Prin încheierea de ședință din data de 06 noiembrie

2012, în raport de îndrumările deciziei instanței de control judiciar, s-a

dispus efectuarea în cauză a unei expertize, fiind admisă, totodată, și cererea

reclamanților prin apărător de modificare a obiectivului nr. 1 stabilit inițial

de instanță, astfel:

- să se stabilească dacă la SC D. SA - G.,

există utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R. (100

(…) 630) p”, care sunt aceste utilaje și câte dispozitive sunt, precum și dacă revendicările

cuprinse în invenția „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone

cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R. - (100

(…) 630) p” raportat la perioada în litigiu, obiectivele fiind cele stabilite

inițial de instanță, cu mențiunea că pentru expertiza electromecanică a fost modificat

obiectivul nr. 1, astfel:

1) să se stabilească dacă la SC D. SA - G.,

sunt utilaje pe care sunt montate „convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…)

630) p”, care sunt aceste utilaje și câte dispozitive sunt, precum și dacă revendicările

cuprinse în invenția „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone

cu rotorul bobinat” se regăsesc în „convertizorul static rotoric C.S.R. - (100

(…) 630) p” raportat la perioada litigiului.

2) să se stabilească eficiența folosirii

invenției în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008, avându-se în

vedere:

a) cheltuielile anuale, lunare pentru lucrări

de revizii și reparații la soluția clasică (reostat cu lichid plus rezistențe

uscate) și la soluția nouă (C.S.R., respectiv dispozitiv de pornire a

motoarelor asincrone cu rotorul bobinat);

b) cheltuielile anuale/lunare cu energia

electrică în soluția veche, respectiv în soluția propusă de invenție;

3) să se calculeze cota de eficiență

economică ce revine tuturor inventatorilor, respectiv 30% din eficiența

economică pentru anul 2006 și 20% pentru anii 2007, 2008, iar cota cuvenită

inventatorilor să se împartă acestora conform înțelegerii dintre autori din 21

decembrie 2005, respectându-se următoarele procente: 60% pentru A., 25% pentru C.

și 15% pentru B.

4) să se actualizeze sumele cuvenite

fiecăruia dintre reclamanți cu coeficientul de inflație de la data când

trebuiau achitate până la data efectuării expertizei;

5) să se identifice și să se precizeze dacă

dispozitivele folosite de pârâte sunt identice cu dispozitivul brevetat;

6) să se calculeze și să se stabilească care

este eficiența economică raportată la consumurile efectuate cu utilizarea invenției,

dacă se stabilește că cerința de la obiectivul precedent este îndeplinită;

7) să se confirme dacă, în ceea ce privește

cele două dispozitive: convertizorul static pentru reglarea curentului rotoric

utilizat la pornirea și reglarea turației motoarelor asincrone cu rotorul

bobinat (denumit C.S.R.) și care face obiectul mărcii înregistrate de O.S.I.M.

și Dispozitivul electronic și de pornire a motoarelor asincron cu rotorul

bobinat (denumit în continuare Invenția), următoarele afirmații sunt adevărate:

- redresorul semicomandat, componentă a invenției, funcționează sincronizat cu frecvența

tensiunii de intrare: 50-0Hz; chopperul, componentă a C.S.R., funcționează cu

frecvență constantă, independent de frecvența tensiunii de intrare; redresorul

semicomandat din Invenție nu disipă putere în circuitul extern al rotorului; C.S.R.

disipă putere în circuitul extern pe cele două rezistente; revendicarea din

brevetul Invenției constă în pornirea motorului asincron cu rotor bobinat prin

intermediul unei punți redresoare de forță semicomandată constituită din 3

diode și 3 tiristoare; schema utilizată de C.S.R. utilizează un chopper cu

tranzistor I.G.B.T., rezistențe și inductivități; principiul utilizat pentru

pornirea motoarelor prin Invenție se bazează pe „variația curentului în

circuitul rotoric”, „fără pierdere de energie”; principiul utilizat de C.S.R.

se bazează pe pierderea de energie controlat în circuitul rotoric al motorului;

8) să se stabilească, în funcție de răspunsul

de la punctul precedent și funcție de schemele bloc și caracteristicile tehnice

ale celor două dispozitive, dacă între C.S.R. și Invenție, există deosebiri de

structură și componente;

9) să se stabilească dacă un dispozitiv a

cărui funcționare se bazează pe „variația curentului în circuitul rotoric”,

„fără pierdere de energie” este funcțional în practică;

10) să se stabilească, în funcție de

răspunsurile le punctele de mai sus, dacă cele două dispozitive sunt distincte.

S-a stabilit ca expertiza să fie efectuată de

cei trei experți numiți în cauză, J., K. și L.

Prin aceeași încheiere de ședință, instanța a

pus în vedere reclamanților și pârâtei să prezinte exemplarul original al

contractului din 14 martie 2000 pe care îl dețin, sau o copie legalizată a

acestuia, pentru a fi observate și comparate de instanță, iar în urma unor

reveniri repetate cu adresă către societatea pârâtă, aceasta, prin consilier

juridic, a prezentat originalul contractului din 14 martie 2000 în ședința

publică din data de 15 ianuarie 2013.

La data de 28 noiembrie 2012, expert J. a

formulat cerere de înlocuire a sa din motive medicale depunând înscrisuri

medicale în dovedire, iar la data de 03 decembrie 2012, expert L. a formulat cerere

de înlocuire a sa precizând că se află într-o situație de incompatibilitate -

conflict de interese.

Prin încheierea din 04 decembrie 2012, s-a

dispus modificarea procentelor din obiectivul nr. 3 al expertizei astfel: 50%

pentru A., 30% pentru C. și 20% pentru B., în raport de cererea reclamanților,

aflată la fila 68 din dosar.

Totodată, prin încheierea de ședință din data

de 04 decembrie 2012 a fost admisă cererea de înlocuire formulată de expert J.,

iar prin încheierea din data de 18 decembrie 2012, s-a dispus înlocuirea sa cu

domnul expert M. din cadrul B.E.J. de pe lângă Tribunalul București. Acest

expert, la data de 10 ianuarie 2013 a depus la dosar o cerere de înlocuire a

sa, motivând că este rezident în străinătate, aflându-se în imposibilitate de a

efectua expertiza, iar în ședința din data de 15 ianuarie 2013, a fost admisă

cererea de înlocuire și s-a dispus desemnarea domnului N. din cadrul aceluiași

birou de experți.

La data de 31 ianuarie 2013, expert K. a

formulat și el o cerere de înlocuire cu un alt expert, precizând că la data de

20 noiembrie 2012 a depus la Ministerul Justiției adresa în vederea încetării

activității sale ca expert, iar prin încheierea de ședință din data de 12

februarie 2013 a fost admisă cererea de înlocuire a acestui expert, fiind

desemnat, prin tragere la sorți, domnul expert O.

La data de 25 februarie 2013, expert N. a

depus la dosar o adresă prin care a precizat că a formulat o cerere de

suspendare a calității de expert tehnic, iar prin Decizia nr. 42 din 20

februarie 2013 i-a fost aprobată cererea. La data de 06 martie 2013, expert O.

a formulat o cerere de înlocuire a sa precizând că este salariat al SC D. SA și

nu deține specializarea corespunzătoare în raport de obiectivele stabilite de

instanță.

La data de 11 martie 2013, expert L. a

revenit cu cererea sa privind înlocuirea, precizând că nu mai este înregistrată

ca expert activ în cadrul P. Urmare a cererilor de înlocuire formulate, în

ședința publică din data de 12 martie 2013, s-a dispus înlocuirea domnului N.,

expert în specialitatea electronică, cu domnul expert R.; expert L., în

specialitatea contabilitate, a fost înlocuită cu doamna S., iar expertul în

specialitatea geologia resurselor minerale O. a fost înlocuit cu expert în

specialitatea electrotehnică L.

Prin încheierea de ședință din data de 26

martie 2013, s-a luat act de renunțarea reclamanților, prin reprezentant, la

expertiza în specialitatea electrotehnică.

La data de 03 aprilie 2013, expert S. a

formulat o cerere prin care a solicitat înlocuirea sa, invocând motive de

sănătate și depunând la dosar copia deciziei asupra capacității de muncă din 12

martie 2013; prin încheierea de ședință din data de 09 aprilie 2013, s-a dispus

înlocuirea sa cu doamna expert Ș., desemnată prin tragere la sorți.

Din oficiu, tribunalul, reținând că expert R.

a învederat

Biroului

Local de Expertize Judiciare

de pe lângă Tribunalul Gorj că nu poate realiza raportul

de expertiză, s-a dispus înlocuirea sa cu domnul expert T., desemnat în

conformitate cu dispozițiile art. 202 C. proc. civ.

La data de 10 martie 2014, expert Ț. a depus

la dosar raportul de expertiză în specialitatea electronică. Totodată, la data

de 13 martie 2014 expert asistent U. a depus la dosar punctul său de vedere cu

privire la expertiza dispusă în cauză.

În ședința publică din data de 14 martie 2014,

reclamanții, prin avocat, au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, iar

prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2014 au fost încuviințate

obiecțiunile la raportul de expertiză; drept urmare, s-a dispus revenirea cu

adresă către expert T. pentru a răspunde acestora.

Prin adresa din data de 09 aprilie 2014,

expert T. a solicitat ca societatea pârâtă să-i transmită, pentru a răspunde

obiecțiunilor formulate, următoarele înscrisuri: să comunice data punerii în

funcțiune a echipamentelor C.S.R.P. achiziționate în perioada 01 ianuarie 2006-31

decembrie 2008 în completare la lista echipamentelor existente în cele două

cariere Jilț Nord și Sud, cheltuielile de investiții pentru echipamentele cu

reostat cu lichid la nivelul anilor 2003, 2007 și 2008, cheltuielile lunare

pentru lucrări de întreținere pentru echipamentele cu reostat cu lichid la

nivelul anilor 2006, 2007 și 2008, cheltuieli de investiții pentru

echipamentele C.S.R. la nivelul anilor 2006, 2007 și 2008, cheltuieli lunare

pentru lucrări de întreținere pentru echipamentele C.S.R.P. la nivelul anilor

2003, 2007 și 2008. Totodată, expertul a solicitat ca reclamanții să comunice

documente pentru justificarea afirmațiilor privind participarea la

implementarea, realizarea și punerea în funcțiune a prototipului C.S.R.P, anexa

nr. 1, menționată în obiecțiuni.

Prin încheierea de ședință din data de 11

aprilie 2014, tribunalul a pus în vedere reclamanților, prin avocat, și a

dispus emiterea unei adrese către societatea pârâtă pentru a înainta la dosar

actele solicitate în scris de expert.

Totodată, s-a dispus revenirea cu adresă

către expert pentru a se răspunde strict la obiecțiunile tehnice formulate cu

privire la raportul de expertiză, răspunsul la obiecțiuni, fiind depus la dosar

la data de 23 aprilie 2014. De asemenea reclamanții au depus la dosar

înscrisurile solicitate de instanță (filele 248, 249 dosar-vol. II), iar societatea

pârâtă a depus înscrisurile aflate la filele 284-318 dosar.

La data de 05 septembrie 2014, s-a depus la

dosar raportul de expertiză în specialitatea contabilitate de către doamna

expert Ș.

La termenul de judecată din data de 12

septembrie 2014, reclamanții, prin avocat, au depus la dosar obiecțiuni la

raportul de expertiză întocmit de doamna Ș., iar pentru termenul de judecată

din data de 26 septembrie 2014, la rândul său, societatea pârâtă a formulat

obiecțiuni la același raport de expertiză.

Tribunalul a încuviințat obiecțiunile

formulate de părți, iar la data de 31 octombrie 2014 expertul a depus la dosar

răspunsul la obiecțiuni.

Prin încheierea de ședință din data de 07

noiembrie 2014, a fost admisă cererea formulată de societatea pârâtă și a fost

emisă adresă către doamna expert Ș. pentru a se prezenta în instanță în vederea

oferirii unor lămuriri cu privire la modul de calcul al eficienței economice,

precum și cu privire la modalitatea folosită de aceasta la calcularea

eficienței economice pentru 119 bucăți C.S.R.P., iar nu pentru 154 bucăți C.S.R.P.

La termenul de judecată din data de 14

noiembrie 2014, doamna expert Ș. s-a prezentat în instanță pentru a da

lămuriri, susținerile acesteia fiind consemnate într-un proces verbal ce a fost

semnat și atașat la dosarul cauzei (fila 276 dosar).

Totodată, la data de 21 noiembrie 2014,

doamna expert Ș. a depus și răspuns scris cu privire la obiecțiunile părților.

Tribunalul, rămânând în pronunțare cu privire

la cauza de față, cu ocazia deliberării a constatat nereguli cu privire la

conținutul raportului de expertiză contabilă, în sensul că în contractul din 14

martie 2000, încheiat în temeiul Legii nr. 64/1991 pentru o perioadă de 20 de

ani, din 1989 - 2009, se menționează că drepturile de autor reprezintă 30%

pentru primul an și 20% pentru următori ani, respectiv din 1990 - 2009, însă

expertul, în mod greșit a calculat drepturile de autor raportându-se la anul

2006 ca fiind primul an, deși primul an este 1989 - 1990, motiv pentru care a

apreciat necesar în vederea soluționării prezentei cauze, efectuarea unui

supliment la raportul de expertiză, și în temeiul dispozițiilor art. 212 C.

proc. civ., a dispus efectuarea unui supliment și emiterea unei noi adrese

către expert Ș. pentru a stabili eficiența economică pe fiecare an în parte, cu

mențiunea ca la calculul drepturilor de autor să se aibă în vedere contractul din

14 martie 2000.

La data de 22 ianuarie 2015, doamna expert Ș.

a depus la dosar suplimentul la raportul de expertiză, din care a rezultat că

eficiența economică înregistrată al G. Sud și G. Nord pe perioada 2006-2008

este de 3.213.672 lei, iar drepturile autorilor în urma calculului efectuat -

cu aplicarea procentului de 20% din valoarea eficienței economice, conform

contractului din 14 martie 2000 este de 419.914 lei pentru reclamantul A.,

251.948 lei pentru reclamantul C. și 167.965 lei pentru reclamantul B..

Prin sentința civilă nr. 25 din 06 februarie

2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. xxx/95/2008*, s-a respins

acțiunea formulată de reclamanți.

S-a respins cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta SC I. SRL, precum și cererea de chemare în garanție

formulată de reclamanți împotriva D.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamanții A., B.,

C. au chemat în judecată pe pârâta SC D. SA pentru a fi obligată aceasta la

plata drepturilor de autori a invenției „Dispozitiv electronic de pornire a

motoarelor asincrone cu rotorul bobinat, pentru care s-a emis brevet de invenție

E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, actualizate cu

indicele de inflație de la data când trebuiau achitate până la data plății.

Potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1991,

brevetul de invenție conferă titularului său un drept exclusiv de exploatare pe

întreaga perioadă de protecție a acestuia, iar pentru invențiile create și

realizate, inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale, în funcție de

efectele economice sau de aportul economic al invenției, potrivit art. 37 din

Legea nr. 64/1991.

Prima instanță a reținut că, din probatoriile

dosarului a rezultat că reclamanții A., B., C. sunt autorii invenției - „Dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”, brevetul de

invenție fiind eliberat de O.S.I..M. în data de 30 iunie 1992 în favoarea

titularului D., în baza cererii înregistrate la data de 20 ianuarie 1989.

S-a reținut că reclamanții, la data depunerii

cererii de invenție (20 ianuarie 1989) erau angajații societății D., dar

invenția nu a fost implementată în unitate nici înainte de depunerea cererii de

invenție și nici în perioada 1992-1996, ci urma a fi implementată în colaborare

cu chemata în garanție SC I. SRL Craiova, pe perioada elaborării tezei de

doctorat a reclamantului A.

De asemenea, se mai reține că în anul 1993, Q.,

V., W. au depus cererea de brevet de invenție”metodă de pornire a motoarelor

asincrone cu rotorul bobinat” pentru care au obținut brevetul în anul 1995.

SC I. SRL, în anul 1997 a executat prototipul

„Controler static al curentului rotoric” denumit C.S.R. și a depus la O.S.X.

cerere de marcă individuală SC I. SA, C.S.R. cu element figurativ clasa Nisa 7

(echipamente electronice de putere pentru acționări industriale și tracțiune

electrică: convertizor static pentru reglarea curentului rotoric, utilizat la

pornirea și reglarea turației motoarelor asincrone cu rotorul bobinat) care a

fost înregistrată în data de 3 martie 1999, cu valabilitate până în 22

septembrie 2017.

În anul 1998, s-au încheiat contractele de

licență voluntară cu din 1998 la H. și din 1998 la SC I. SA, prin care SC I. SA

primește dreptul de fabricație și comercializare a obiectului brevetului din 1989

cu titlul „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor

bobinat.”

Cu privire la acordarea drepturilor cuvenite

autorilor pentru această invenție, prin Hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999

s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor pentru invenție, iar prin

contractul din 2000 încheiat între H. și autorii invenției, valabil între 01

aprilie 1998 și 22 ianuarie 2009, compania se obliga să plătească autorilor un

procent din eficiența economică, respectiv 30% pentru primul an al perioadei

1998-2009 și 20% pentru restul anilor.

Din expertiza tehnică efectuată în cauză de

către expert Dr. ing. Ț., a rezultat că la exploatările miniere din cadrul SC

D. SA sunt montate”convertizoare statice rotorice C.S.R. (100 (…) (…) 630 P)”

dar revendicarea din brevetul de invenție „dispozitiv electronic de pornire a

motoarelor asincrone cu rotor bobinat” nu se regăsește în echipamentul C.S.R.,

întrucât invenția se bazează pe”asigurarea la pornire a motoarelor a unui cuplu

ridicat la un curent de pornire micșorat, fără pierdere de energie”, în timp ce

echipamentul C.S.R. realizează pornirea cu pierdere de energie în circuitul

rotoric, pe caracteristică rezistivă, prin modificarea electronică a

rezistenței conectate în circuitul rotoric.

Conform brevetului de invenție (dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat), invenția se

referă la”dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor

bobinat, caracterizat prin aceea că, în scopul asigurării la pornirea

motoarelor a unui cuplu ridicat la un curent de pornire micșorat, fără pierdere

de energie este alcătuit dintr-o punte redresoare de forță, constituită din

niște diode (D1, D2 și D3) și niște tiristoare (T1,T2 și T3) legate în

circuitul de fază al circuitului rotoric al unui motor (1), iar intrarea în

conducție a tiristoarelor (T1, T2 și T3) determină variația curentului în circuitul

rotoric după o curbă (…).”

Prin urmare, prima instanță a reținut că

dispozitivul ce face obiectul invenției realizează pornirea motorului prin

modificarea caracteristicilor rezistive în curent alternativ, ținând cont de

faptul că se folosește tensiunea rotorică pentru sincronizarea generatoarelor

de semnal de comandă pentru comanda tiristoarelor din puntea semicomandată,

tensiune ce are o frecvență variabilă de la 50 Hz la pornire până la 2 Hz în

regim normal de funcționare (la scurtcircuitarea rotorului).

Echipamentul C.S.R.- realizează o variație pe

cale electronică a rezistenței conectate în circuitul rotoric. La conectarea

statorului la rețeaua electrică de 6 KV, deci apare o tensiune în înfășurarea

rotorică mai mică de 1.000 Volți, ce este aplicată blocului rezistențelor de

balast (Rb și Rc); ca atare, curentul rezistiv obținut prin grupul de

rezistențe Rb, Rc și care se suprapune curentului rotoric asigură cuplul de

pornire al motorului asincron, realizându-se pornirea motorului prin modificarea

caracteristicilor rezistive, curent continuu în circuitul rotorului pe durata

procesului de pornire, până la scurtcircuitarea rotorului.

Expertiza tehnică efectuată în cauză a

concluzionat că cele două scheme: cea a dispozitivului propus prin invenție și

respectiv a echipamentului C.S.R. nu sunt identice nici din punct de vedere al

componentelor și nici din punct de vedere al principiului de funcționare,

întrucât dispozitivul realizează pornirea motorului prin modificarea

caracteristicilor rezistive în curent alternativ, în timp ce echipamentul C.S.R.P.

realizează pornirea motorului prin modificarea caracteristicilor rezistive în

curent continuu.

La aceeași concluzie a ajuns și expertul Dr.

ing. U., în calitate de expert consilier propus de către pârâta SC D. SA,

concluzionând prin expertiza efectuată că pârâta nu a folosit în perioada 01

octombrie 2006-31 decembrie 2008, pentru pornirea motoarelor în asincron cu

rotorul bobinat, dispozitiv electronic din invenție, ci echipamentul C.S.R. cu

titlul”convertizor static rotoric”.

Nu a fost reținută concluzia expertului

consilier - diplomat ing. X. propus de către reclamanți, în sensul că nu există

diferențe între C.S.R. și invenție, din punct de vedere funcțional, ci numai

din punct de vedere al componentelor moderne implementate la insistențele dr.

ing. A., invenția fiind folosită în realizarea C.S.R.-ului.

În consecință, prima instanță a apreciat că

față de concluziile raportului de expertiză tehnică devine inutilă aplicarea

concluziilor expertizei contabile, prin care s-a stabilit eficiența economică

și drepturile ce se cuvin autorilor prin folosirea invenției de către pârâtă.

Cât privește cererea de chemare în garanție

formulată de pârâta SC I. SRL, aceasta a fost respinsă, întrucât unitatea care

a fabricat dispozitivele nu poate fi obligată la plata drepturilor de autor,

din Hotărârea nr. 11/1999 emisă de Consiliul de Administrație al F. rezultând

că, organul de conducere al F. își însușește și aprobă drepturile cuvenite

autorilor pentru invenția”dispozitiv electronic de pornire a motoarelor

asincrone cu rotor bobinat”.

Totodată, a fost respinsă cererea de chemare

în garanție a Complexului Energetic Rovinari formulată de reclamanți, devenind

lipsită de interes, în condițiile în care această societate este în prezent

componentă a SC D. SA, înființată prin V. nr. 103/2004, iar pârâta a preluat

toate drepturile și și-a asumat toate obligațiile unităților ce au intrat în

compunerea sa.

Prin cererea formulată la 23 martie 2015 de

către pârâta SC D. SA, s-a solicitat completarea dispozitivului sentinței

civile nr. 25 din 6 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, în sensul

obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

La 9 aprilie 2015, reclamanții au formulat

cerere de recuzare a domnului judecător Y., învestit cu soluționarea cererii de

completare a dispozitivului sentinței civile nr. 25 din 6 februarie 2015,

pronunțată de Tribunalul Gorj, în motivarea cererii arătându-se că soția

acestuia, doamna Y. deține o funcție importantă în cadrul societății pârâte,

sens în care au apreciat că dl. jud. are un interes în soluționarea pricinii,

fiind astfel îndeplinite dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință nr. 4 din 7 mai 2015,

pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare

formulată de reclamanți.

Prin sentința civilă nr. 145 din 8 mai 2015,

Tribunalul Gorj, constatând că a omis a se pronunța asupra cererii pârâtei

privind acordarea cheltuielilor de judecată, a admis cererea pârâtei și a dispus

completarea dispozitivului sentinței civile nr. 25/6 februarie 2015 a aceleiași

instanțe, în sensul că s-a dispus obligarea reclamanților, în solidar, la plata

sumei de 14.504 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC F. SA.

Împotriva sentinței civile nr. 25 din 06

februarie 2015 și a încheierii din 30 ianuarie 2015, ambele pronunțate de

Tribunalul Gorj în Dosarul nr. xxx/95/2008*, au declarat apel reclamanții A., B.

și C., care, după un amplu istoric al cauzei, au invocat motive de nelegalitate

și netemeinicie a sentinței prin care cauza a fost soluționată pe fond de către

prima instanță, redate în mod fidel în cuprinsul deciziei recurate.

De asemenea, reclamanții au formulat apel și

împotriva sentinței civile nr. 145 din 8 mai 2015 și a Încheierii nr. 4 din 7

mai 2015, ambele pronunțate de Tribunalul Gorj.

Prin Deciziei nr. 4096 din 29 septembrie

2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul

formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 25 din 6 februarie 2015

și a încheierii din 30 ianuarie 2015; prin Decizia civilă nr. 4097 din 29

septembrie 2015, aceeași instanță de apel a respins ca nefondat apelul

reclamanților împotriva Încheierii nr. 4 din 7 mai 2015 și a sentinței civile nr.

145 din 8 mai 2015 ale aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța Decizia civilă nr. 4096 din

29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, examinând actele

și lucrările dosarului, în limitele cererii de apel, în raport de criticile

formulate de apelanți a apreciat că nu există motive de nelegalitate și

netemeinicie a încheierii și sentinței atacate, întrucât prima instanță a

stabilit în mod corect situația de fapt și a aplicat în mod corespunzător

dispozițiile legale în materie.

Astfel, s-a reținut că în primul ciclu procesual,

prin Decizia civilă nr. 80 din 15 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova

- și menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3292 din

08 aprilie 2011, s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, cu

îndrumarea de a se stabili dacă se mai folosește sau aplică invenția de către

pârâtă și, dacă este cazul, și dacă obține beneficii ca urmare a exploatării

acesteia, să stabilească întinderea perioadei și a cuantumului despăgubirilor,

toate acestea impunându-se a fi lămurite sub aspectul situației de fapt, prin

efectuarea unor expertize; de asemenea, instanța de apel, prin decizia de

desființare a sentinței, a reținut că, în raport de data eliberării brevetului

de invenție, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 64/1991, iar nu ale

Legii nr. 62/1974, precum și că între reclamanți și F., s-a făcut dovada

existenței unui contract din 14 martie 2000, valabil încheiat în temeiul Legii nr.

64/1991, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009; toate drepturile și

obligațiile rezultate din acest contract au fost preluate de SC D. SA, în

temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (1) din V. nr. 103/2004.

Instanța de rejudecare, în raport de obiectul

cererii de chemare în judecată - plata drepturilor de autori a invenției „Dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat” pentru care

s-a emis brevetul de invenție E., aferente perioadei 01 ianuarie 2006-31

decembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau

achitate până la data plății - și îndrumările deciziei instanței de control

judiciar, a dispus completarea probatoriilor, între care, efectuarea în cauză a

unei expertize, fiind totodată admisă cererea reclamanților de modificare a

obiectivului nr. 1, stabilit inițial de instanță.

Din probatoriile dosarului și, în principal,

expertiză - efectuată în condiții de legalitate, în baza documentelor depuse la

dosar, precum și a celor solicitate părților, de către expert - amplu analizată

de tribunal, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut, în mod

corect, în esență, că reclamanții sunt autorii brevetului de invenție eliberat

de O.S.X. în data de 30 iunie 1992, în favoarea titularului H., cu titlul”dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”; prin Hotărârea

nr. 11 din 28 noiembrie 1999 s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite

autorilor pentru invenție, iar prin contractul din 2000 încheiat între H. și

autorii invenției, valabil între 01 aprilie 1998 și 22 ianuarie 2009, compania

se obliga să plătească autorilor un procent din eficiența economică, respectiv

30% pentru primul an al perioadei 1998-2009 și 20% pentru restul anilor; însă,

în perioada în discuție, pârâta nu a folosit, pentru pornirea motoarelor în

asincron cu rotorul bobinat, dispozitivul electronic din invenție, ci

echipamentul C.S.R.P cu titlul „convertizor static rotoric”, așa încât, față de

concluziile raportului de expertiză tehnică, s-a considerat că a devenit inutil

a se face aplicarea concluziilor expertizei contabile, prin care s-a stabilit

ce eficiență economică s-ar fi produs și drepturile ce s-ar fi cuvenit

autorilor prin folosirea invenției de către pârâtă; în concluzie, s-a reținut

că acțiunea nu este întemeiată și a fost respinsă ca atare.

Prin urmare, nefiind îndeplinite clauzele

contractului, respectiv, neexistând o eficiență economică a companiei ca urmare

a folosirii invenției, prima instanță a concluzionat că nu se poate acorda

inventatorilor nicio despăgubire (constând într-un procent din eficiența economică),

așa cum se prevede în contract, sub acest aspect, soluția de respingere a

acțiunii, apreciindu-se ca fiind legală și temeinică.

Față de cele reținute, instanța de apel a

apreciat că sunt neîntemeiate criticile apelanților reclamanți, ce vizează

încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la

decizia instanței de apel, irevocabilă prin hotărârea instanței de recurs,

respectiv cu privire la problemele de drept dezlegate, probele administrate,

precum și evaluarea acestor probe în soluția pe care trebuia să o pronunțe.

S-a mai constatat de către curtea de apel că

instanța de rejudecare s-a conformat întocmai dispozițiilor menționate,

respectiv problemelor de drept dezlegate, cadrului procesual al cauzei deduse

judecății și completării probatoriilor; instanța de control judiciar nu a dat

nicio îndrumare privind soluția ce urma a se pronunța pe fondul cauzei,

întrucât, sub acest aspect, îndrumarea pentru rejudecare a fost doar aceea de a

se stabili dacă se mai folosește sau se aplică invenția de către pârâtă și, în

funcție de aceasta, dacă este cazul și dacă obține beneficii, ca urmare a

exploatării acesteia, să se stabilească întinderea perioadei și cuantumului

despăgubirilor, toate acestea impunându-se a fi lămurite prin efectuarea unor

expertize de specialitate, în vederea stabilirii situației de fapt a cauzei.

Pe de altă parte, s-a constatat că din

considerentele deciziei instanței de control judiciar, rezultă, fără echivoc că

numai în cazul stabilirii aplicării invenției și obținerii de beneficii ca

urmare a exploatării acesteia, urmează a se determina întinderea perioadei și

cuantumul despăgubirilor.

Or, prin expertiza efectuată în cauză (cu un

astfel de obiectiv), s-a stabilit că nu s-a aplicat invenția și, în consecință,

nu s-au obținut beneficii ca urmare a exploatării acesteia; în consecință,

stabilirea întinderii perioadei și a cuantumului despăgubirilor, pentru autorii

invenției, nu au temei.

De asemenea, s-a înlăturat ca nefondată și

critica referitoare la încălcarea dispozițiilor procedurale, privitoare la

incompatibilitatea, abținerea și recuzarea judecătorilor, cu trimitere, în

esență, la soția judecătorului care a soluționat în final cauza și care ar

deține o funcție importantă la pârâta, SC F. SA, situație în care judecătorul

s-a aflat în incompatibilitate de a judeca cauza, incompatibilitate prevăzută

de art. 27 pct. 1 C. proc. civ.

Instanța de apel a apreciat că textul invocat

de către apelanți, se referă, în mod expres, la situația când judecătorul sau

soțul judecătorului are un interes în judecarea pricinii, ceea ce înseamnă că

acest interes trebuie să rezulte în mod evident din elementele dosarului, iar

nu să constituie o simplă prezumție sau suspiciune, nedovedită. Fără alte

elemente hotărâtoare sub acest aspect, curtea de apel a apreciat simpla

calitate de angajat al soției judecătorului, la unitatea pârâtă, chiar într-o

funcție importantă, nu echivalează și cu existența unui interes, din partea

judecătorului sau soției acestuia, în modul de soluționare a cauzei. Legea

permite judecătorului să aprecieze sub acest aspect și, eventual, dacă este

cazul, să facă propunere de abținere, însă, dacă o astfel de propunere nu s-a

făcut și nici nu s-a dovedit un interes, astfel cum prevede legea, nu există

motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii sub acest aspect. Referitor

la motivul înlocuirii primului judecător investit să soluționeze litigiul,

există la dosarul cauzei, Registrul privind repartizarea aleatorie în sistem

ciclic a dosarelor în situația desființării unui complet, după care, dosarul

este repartizat altui judecător, respectiv, celui care a și pronunțat hotărârea

supusă apelului analizat; ca atare, instanța de apel a reținut că nu există

neregularități sub acest aspect, repartizarea dosarului fiind efectuată în

conformitate cu normele procedurale și de organizare interioară a instanțelor

judecătorești.

În ceea ce privește practica judiciară

invocată de apelanții reclamanți, curtea de apel a reținut, pe de o parte, că

în sistemul de drept român, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept,

așa încât, chiar dacă instanțele de judecată tind la o practică unitară pentru

situații identice, judecata și hotărârea dată în fiecare cauză în parte are în

vedere situația concretă și specifică respectivei cauze, ce rezultă din dovezile

produse în dosar; în aceste situații, s-ar putea pronunța hotărâri

judecătorești numai aparent contradictorii; pe de altă parte, s-a apreciat că

nu există nici autoritate de lucru judecat, atât timp cât nu există identitate

perfectă între litigiile soluționate prin hotărârile invocate, mai exact tripla

identitate: de părți, obiect și cauză, elementele spețelor fiind, cel puțin, în

parte, diferite, iar pe de altă parte, din probe, poate rezulta o altă situație

de fapt, astfel cum s-a întâmplat în speța de față, unde s-a dovedit că într-o

anume perioadă, aceeași invenție, nu a fost folosită de unitate.

Și critica apelanților în sensul că hotărârea

instanței de fond s-a fundamentat în exclusivitate pe rapoartele de expertiză

tehnică întocmite de expert Ț. și consilierul expert al pârâtei U., înlăturându-se

fără nicio motivare alte probe, pertinente soluționării cauzei, a fost

considerată nefondată.

S-a constatat că instanța a manifestat un

deosebit interes pentru încuviințarea și administrarea tuturor probelor

pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, a încuviințat toate

cererile pertinente ale reclamanților: înscrisuri, parțial obiecțiuni la

expertiză, însă în limitele obligatorii ale cererii de învestire a instanței,

astfel cum au fost stabilite și prin decizia instanței de control judiciar.

Comparativ cu probele invocate de apelanți, instanța de apel a apreciat că

tribunalul a dat eficiență probelor considerate ca cele mai concludente și

edificatoare în soluționarea cauzei, respectiv, expertiza dispusă de instanță,

care a răspuns în mod clar și argumentat, obiectivelor stabilite și

obiecțiunilor încuviințate.

Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat

că probele la care fac trimitere apelanții, în susținerea acestei critici:

hotărâri judecătorești, note de ședință, întâmpinări, adrese, observațiile

expertului consilier X. cu privire la raportul de expertiză al expertului Ț.,

înscrisuri existente la dosarul cauzei, nu sunt de natură, prin ele însele, să

lămurească situația din dosar, care, în esență, se reduce la folosirea sau

nefolosirea de către pârâtă a invenției reclamanților.

În ceea ce privește critica referitoare la

existența unor dispoziții contradictorii, eventual, motive contradictorii în

hotărâre, curtea de apel a constatat că acestea reprezintă simple aprecieri ale

probelor, în sensul pronunțării unei hotărâri favorabile. Ca atare, s-a

considerat că nici din acest punct de vedere nu există motive de nelegalitate

sau netemeinicie a sentinței, sentința apelată fiind motivată conform cerințelor

art. 261 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus în mod clar

și constant, motivele pe care se sprijină; nici susținerea cu privire la

enunțarea unor considerente contradictorii nu s-a verificat, câtă vreme

acțiunea și cererile de chemare în garanție au fost respinse.

Nici critica ce vizează stabilirea

răspunderii SC D. SA pe toată perioada de valabilitate a contractului din 14

martie 2000, cu dată de expirare la 22 ianuarie 2009, prin Decizia nr. 3292 din

08 aprilie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

pronunțată în prezenta speță, de asemenea, nu a fost primită, întrucât instanța

de recurs doar a menținut decizia instanței de apel (de trimitere a cauzei spre

rejudecare), iar trimiterea la valabilitatea contractului, nu vine în

contradicție cu soluția pronunțată de instanța de fond în rejudecare; astfel,

problema în discuție nu este valabilitatea sau, dimpotrivă, nevalabilitatea

contractului, ci executarea acestuia, respectiv, aplicarea invenției, cu

consecința plății.

Curtea de apel a apreciat că nu se mai impune

analizarea criticilor apelanților cu privire la cuantumul despăgubirilor, al

cheltuielilor de judecată, la cererile de chemare în garanție, întrucât acestea

au fost apreciate ca nerelevante, dată fiind soluția primei instanțe, menținută

prin decizia dată de instanța de control judiciar.

De asemenea, au fost apreciate ca nerelevante

și criticile aduse încheierii din 30 ianuarie 2015 - de amânare a pronunțării,

dată în același dosar și care face parte integrantă din sentință - acestea

vizând respingerea obiecțiunilor la suplimentul la raportul de expertiză

contabilă, cu referire la modul în care s-a răspuns, de către expert, la

obiectivul privind actualizarea sumelor cuvenite autorilor invenției, la zi.

În consecință, în temeiul art. 296 C. proc.

civ., apelul reclamanților împotriva sentinței a fost respins ca nefondat.

Pentru a pronunța Decizia civilă nr. 4097 din

29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în esență, a

apreciat că motivele de apel referitoare la respingerea cererii de recuzare și,

respectiv, judecarea cauzei de către judecătorul recuzat sunt nefondate

întrucât dispozițiile art. 27 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se referă în mod

expres la situația în care judecătorul sau soțul judecătorului are un interes

în judecare pricinii, interes ce trebuie să rezulte în mod evident din

elementele dosarului, iar nu să constituie o simplă prezumție sau suspiciune

nedovedită.

Fără alte elemente hotărâtoare sub acest

aspect, instanța de apel a apreciat că simpla calitate de angajat, la unitatea

pârâtă, a soției judecătorului fondului, chiar într-o funcție importantă nu

echivalează cu existența unui interes din partea judecătorului cauzei ori a

soției acestuia în modul de soluționare a dosarului. S-a mai reținut că, sub

acest aspect, legea permite judecătorului, dacă este cazul să facă cerere de

abținere, însă dacă o astfel de propunere nu s-a făcut; în consecință, întrucât

nu s-a dovedit în cauză existența vreunui interes, în sensul textului analizat,

s-a apreciat că în mod legal cererea de recuzare a fost respinsă prin Încheierea

nr. 4 din 7 mai 2015.

În ceea ce privește modul de soluționare a

cererii de completare a sentinței civile nr. 25/2015 a primei instanțe,

instanța de apel a apreciat a fi nefondate criticile formulate de reclamanți,

dată fiind soluția pronunțată de prima instanță, în fond, în al doilea ciclu

procesual, raportată la dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Prin respingerea acțiunii reclamanților și a

cererii de chemare în garanție pe care aceștia au formulat-o, rezultă că

aceștia au căzut în pretenții, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., prima instanță a admis cererea pârâtei de obligare a

reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâtă; s-a

mai apreciat că, întrucât pretențiile reclamanților nu au fost admise nici

măcar în parte, în speță nu erau incidente nici dispozițiile art. 276 C. proc.

civ.

Nu au fost analizate și în cadrul acestei

decizii, criticile dezvoltate și prin acest memoriu de apel de către reclamanți

și împotriva sentinței civile nr. 25/2015 (pe fondul apelului), întrucât

acestea au făcut obiectul analizei instanței de apel în cadrul Deciziei nr. 4096/2015,

anterior redate.

În termen legal, împotriva acestor decizii,

reclamanții au promovat recurs.

nr. 4096 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă,

recurenții reclamanți s-au întemeiat pe motivele de nelegalitate reglementate

de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

După redarea în detaliu a tuturor cererilor

formulate în cauză, a soluțiilor adoptate de instanțe în primul ciclu

procesual, a motivelor apelurilor pe care le-au declarat în cauză împotriva

sentinței pronunțate în rejudecare și a încheierii de respingere a cererii de

recuzare, precum și reproducerea considerentelor deciziilor recurate, prin

memoriul de recurs, recurenții susțin că decizia recurată este dată cu

încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la obligativitatea

pentru judecătorii fondului de a respecta hotărârile instanței de recurs, cu

privire la problemele de drept dezlegate; necesitatea administrării unor probe,

evaluarea acestor probe în soluția pe care urma să o pronunțe, critici

susținute pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, răspunderea contractuală a pârâtei,

pentru plata drepturilor de autor în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008,

este reținută atât prin Decizia nr. 80/2010 pronunțată în apel, de Curtea de

Apel Craiova, cât și prin Decizia nr. 3292/2011 pronunțată în recurs de Înalta

Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual,

hotărâri din care redau pasajele relevante din perspectiva celor susținute.

Ca atare, răspunderea contractuală a pârâtei

la care făceau trimitere hotărârile menționate, trebuia reținută pentru

utilizarea invenției încorporată în dispozitivul intitulat C.S.R.P, aspect ce

fusese soluționat irevocabil prin hotărârile judecătorești prin care

reclamanților le-au fost acordate drepturile de autor în perioada 2003-31 decembrie

2008, depuse ca anexe 8-10 la acțiune, anexele 1-3 la răspunsul la întâmpinare

în Dosarul nr. xxx/95/2008 al Tribunalului Gorj, anexele 6-8, 10-12, 14-16 și

18-20 la obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză efectuat

de expert Ț.; pentru utilizarea C.S.R.-urilor au fost făcute plăți de către F.

„și în anul 2006 pe baza contractului încheiat și a aceluiași brevet” (conform

celor arătate la pag. 8 a considerentelor Deciziei civile nr. 80/2010 a Curții

de Apel Craiova).

Cu privire la probele ce se impuneau a fi

administrate, prin Decizia nr. 80/2010 a Curții de Apel Craiova, menținută prin

Decizia nr. 3292/2011 a Înaltei Curții de Casație și

Juistiție, se reținea că:

„I