ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 27.01.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 451/2012

HOTĂRÂRE

27.01.2012

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2012
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 451/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 103/95/2007

pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanții B.N., D.G. și Ș.C. au solicitat

obligarea pârâtei SNL Oltenia SA Tg.-Jiu la plata drepturilor de autori ai

invenției intitulate „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone

cu rotor bobinat” aferente perioadei 01 iulie 2007 - 22 ianuarie 2009,

actualizate cu coeficientul de inflație, precum și plata dobânzilor legale

pentru sumele datorate de la data introducerii acțiunii până la data efectuării

plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că sunt autorii invenției intitulate „dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat” pentru care s-a

emis brevetul de invenție nr. 102593 din 30 iunie 1992 Întreprinderii Miniere

Rovinari.

S-a mai arătat că

prin hotărârea nr. 11 din 28 noiembrie 1999 Consiliul de administrație al C.N.L.O.

a aprobat plata drepturilor de autor pentru invenția „dispozitiv electronic de

pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, menționând că SC I. SA Craiova

obținuse dreptul de a fabrica și comercializa dispozitivul în temeiul

contractului de licență voluntară încheiat cu E. M. Rovinari, contract

înregistrat din 17 iulie 1998 la E. M. Rovinari și la SC I. SA Craiova.

Reclamanții au mai

susținut că prin H.G. nr. 103/2004 s-a înființat SN L.O. SA, în componența

căreia a intrat E. M. C. Motru, E. M. Mehedinți, E. M. C. Berbești, Exploatarea

Minieră de Carieră Roșia, iar pârâta SN L.O. SA a preluat toate drepturile și

și-a asumat toate obligațiile pentru exploatările miniere intrate în componența

sa.

Reclamanții au

precizat, de asemenea, că celelalte exploatări miniere au plătit din proprie

inițiativă drepturile ce se cuveneau pentru folosirea invenției.

Au mai arătat că

printr-o altă acțiune au chemat în judecată SN L.O. SA pentru plata drepturilor

de inventatori rezultând din utilizarea invenției la EMC Roșia în perioada 01 iunie 2006-30 iunie 2007, iar prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă, SN L.O. SA a fost obligată să achite drepturile de

autor indexate cu coeficientul de inflație plus dobânda legală, sens în care

face trimitere la sentința civilă nr. 185/2008 a Tribunalului Gorj și Decizia

nr. 174/2009 a Curții de Apel Craiova.

Au susținut că

eficiența economică obținută de către pârâtă prin folosirea invenției dar și

cota de 20% cuvenită autorilor invenției trebuie calculată printr-o expertiză

tehnică minieră și contabilă, urmând ca suma datorată să se distribuie conform

înțelegerii dintre aceștia.

În apărare, pârâta SN

L.O.SA Tg. Jiu a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii,

arătând că invenția denumită „dispozitiv electronic de pornire a motoarelor

asincrone cu rotor bobinat” nu este folosită de SN L.O. SA Tg. Jiu, ci se

folosesc dispozitive asemănătoare denumite convertizoare statice rotrice,

achiziționate de la SC I. SA Craiova care produce C.S.R., după o documentație

proprie și că reclamanții nu au contribuit cu nimic la realizarea acestui

produs.

S-a mai solicitat

introducerea în cauză în calitate de pârâtă a E. M. C. Roșia, pe considerentul

că această subunitate are mandat din partea SN L.O. SA pentru a sta în nume

propriu în fața instanței de judecată.

Totodată, pârâta a

arătat că nu este succesoarea în drepturi a E. M. Rovinari și că titularul

brevetului de invenție - Întreprinderea Minieră Rovinari (E. M. C. Rovinari -

preluată de SC C.E.R. SA) este decăzut din drepturile asupra brevetului pentru

neplata taxelor de menținere în vigoare.

Pentru ipoteza în

care instanța va aprecia că E. M. C. Roșia folosește invenția „dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, a invocat că

această invenție nu mai este protejată ca urmare a decăderii din drepturi a

titularului brevetului de invenție.

Pârâta SN L.O. SA a

formulat cerere de chemare în garanție a SC I. SA Craiova, solicitând instanței

ca în cazul în care va cădea în pretenții, să fie obligată la plata acestor

despăgubiri.

În motivarea cererii

de chemare în garanție, s-a arătat că SN L.O. SA Tg. Jiu folosește dispozitive

asemănătoare denumite convertizoare statice rotrice, achiziționate de la SC I.

SRL Craiova care produce C.S.R. după o documentație proprie care are la bază

inovația realizată de I.C.M.E.T. Craiova din anul 1986; că principiul tehnic al

acestor convertizoare este comun cu cel al invenției în cauză, dar deși se

aseamănă, sunt totuși diferite. A apreciat astfel pârâta, că SC I. SA este

obligată convențional ca urmare a contractelor de furnizare produse încheiate

cu SN L.O. SA Tg. Jiu și, deci, este obligată să garanteze pârâta.

Reclamanții au

formulat răspuns la întâmpinarea formulată de SN L.O. SA Oltenia, arătând că se

opun introducerii în cauză a pârâtei E. M. C. Roșia, deoarece pârâta SNLO nu

are un temei legal pentru a solicita introducerea în cauză a altei pârâte.

Chemata în garanție

SC I. SA Craiova a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii

de chemare în garanție, arătând că motivarea cererii susținută de pârâtă este

contradictorie, invocând totodată puterea de lucru judecat cu privire la

obligația de a plăti drepturile către autorii invenției pentru pârâta SN L.O.

SA, respectiv faptul că prin hotărâri judecătorești anterioare, cererea de

chemare în garanție a fost respinsă, reținându-se că drepturile derivate din

invenție se plătesc de unitatea care utilizează invenția și realizează

eficiență economică din exploatarea invenției.

Prin încheierea din

01 aprilie 2010, s-a respins cererea de citare în cauză în calitate de pârâtă a

E. M. C. Roșia și, referitor la această soluție, s-a reținut că reclamanții au

chemat în judecată doar pe SN L.O. SA Oltenia societate cu personalitate

juridică, iar din motivarea cererii de introducere în cauză a E. M. C. Roșia a

rezultat, practic, că acesteia i se conferă mandat în vederea reprezentării

interesului SN L.O. SA, reprezentare care nu poate fi legală întrucât o unitate

cu personalitate juridică nu poate acorda mandat de reprezentare unei

subunități care nu se bucură de personalitate juridică.

În probațiune, s-a

încuviințat în cauză efectuarea unei expertize tehnice și contabile,

obiectivele expertizelor fiind stabilite prin încheierea din 13 mai 2010.

Prin sentința civilă nr.

211 din 1 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul cu nr. 103/95/2010,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanții B.N., D.G. și Ș.C., împotriva

pârâtei SN L.O. SA.

A fost obligată

pârâta SN L.O. SA la 545.130 lei despăgubiri civile pentru reclamantul B.N., la

227.135 lei pentru reclamantul Ș.C. și 136.282 lei pentru reclamantul D.G.,

despăgubiri reprezentând drept de autor pentru perioada 01 iulie 2007 - 22

ianuarie 2009, actualizate la data plății.

A fost obligată

aceeași pârâtă la plata dobânzilor legale pentru daunele datorate, începând cu

data introducerii acțiunii și până la data plății.

S-a respins cererea

de chemare în garanție formulată de SN L.O. SA față de SC I. SA Craiova.

A fost obligă pârâta

la 15.000 lei cheltuieli față de reclamantul B.N., la 13.500 lei față de Ș.C.

și 8.500 lei față de reclamantul D.G.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în raport de concluziile rapoartelor de

expertiză tehnică și contabilă și de înscrisurile depus la dosarul cauzei, că

pârâta folosește obiectul invenției reclamanților și obține eficiență

economică, astfel că, având în vedere contractul de cesiune încheiat între

părți și convenția încheiată între reclamanți privind distribuirea drepturilor

bănești rezultate din folosirea invenției, s-a dispus obligarea pârâtei la

plata drepturilor de autor actualizate cu indicele de inflație și la plata

dobânzilor legale, făcându-se și aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ. în ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți.

Împotriva acestei

sentințe civile, în termen legal, a declarat apel pârâta SN L.O. SA Tg Jiu,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 25

octombrie 2010, intimatul reclamant B.N. a formulat cerere de aderare la apel,

potrivit art. 293 C. proc. civ., în sensul schimbării în parte a sentinței

civile și a obligării pârâtei la plata sumei de 34.903 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată, având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. și cotele

procentuale convenite între autorii invenției cu privire la acordarea

drepturilor de autor, cote care trebuiau aplicate și referitor la cheltuielile

de judecată.

Prin decizia civilă nr.

477 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, ambele apeluri au fost respinse ca nefondate.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 33 alin.

(1) din Legea 64/1991 republicată, brevetul de invenție conferă titularului său

un drept exclusiv de exploatare pe întreaga durată de protecție a acestuia.

Pe întreaga perioadă

de valabilitate a brevetului de invenție, titularul are obligația de a plăti

taxele de menținere în vigoare a brevetului, potrivit art. 43 alin. (2) din

Legea 64/1991 republicată, beneficiind de un termen de grație, potrivit art. 5

bis alin. (1) al Convenției de la Paris privind protecția proprietății

industriale, în forma revizuită la Conferința de la Haga din 1925.

Neplata taxei legale

de menținere în vigoare a brevetului, se sancționează cu decăderea titularului

din drepturile ce decurg din brevet, potrivit art. 43 alin. (3) din Legea

64/1991, sancțiune care se înregistrează în Registrul Național al Brevetelor de

Invenție și se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială,

titularul având la dispoziție un termen de 6 luni de la data publicării

decăderii pentru a formula la OSIM cerere pentru revalidarea brevetului.

Decăderea are ca efect

pierderea drepturilor titularului de brevet, este totală și produce efecte doar

pentru viitor, cu începere de la data publicării în BOPI.

Odată ce titularul

brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet și nu

a intervenit o revalidare a acestuia, invenția poate fi exploatată liber de

terți, care nu pot fi obligați la plata vreunei despăgubiri pentru folosirea

acesteia.

În speță, decăderea

nu a fost publicată în BOPI, astfel că nicio terță persoană nu poate exploata

liber invenția.

De altfel, pârâta SN L.O.

SA nu are calitatea de terț față de reclamanți, între părți fiind încheiat

anterior contractul de cesiune din 14 martie 2000, cu valabilitate până la 22

ianuarie 2009, în temeiul căruia exploatările miniere care aparțineau de CN L.O.

SA au utilizat invenția s-au obligat să achite autorilor invenției 30% din

eficiența economică obținută în primul an de exploatare și 20% pentru următorii

19 ani.

Ca atare, răspunderea

juridică a pârâtei este una contractuală, întemeiată pe prevederile art. 969 C.

civ., convenția părților fiind izvorul obligațiilor asumate de pârâtă.

Instanța de apel a

apreciat că nu poate fi reținută susținerea apelantei pârâte potrivit căreia

folosește convertizoare statice rotorice, achiziționate de la chemata în

garanție, distincte de cele care au făcut obiectul invenției, întrucât este contrazisă

de concluziile expertizei tehnice întocmite de expert tehnic I.M. (filele

136-140, dosar primă instanță), precum și de contractul de licență voluntară,

prin care societatea chemată în garanție obținea dreptul de comercializare a

obiectului brevetului nr. X.

De altfel, acest

aspect a fost reținut și prin sentința nr. 320/2006 a Tribunalului Gorj, rămasă

definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului, hotărâri

prin care s-a stabilit astfel: convertizoarele comercializate de SC I. SA sunt

dispozitive de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat, ce fac obiectul

invenției reclamanților, constatări care în prezenta cauză se impun cu putere

de lucru judecat, potrivit art. 1200 pct. 4 C. civ.

S-a înlăturat ca

nefondată și critica vizând nerespectarea dreptului la un proces echitabil,

potrivit art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 21 alin. (3)

din Constituție.

Rapoartele de

expertiză tehnică și contabilă dispuse de prima instanță au fost depuse la

dosar în termenul procedural prevăzut de art. 209 C. proc. civ., astfel că

părțile au avut posibilitatea să îl observe și să formuleze eventuale

obiecțiuni, aceasta fiind și rațiunea instituirii acestui termen procedural.

Cât privește

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., s-a reținut că prima

instanță a făcut în mod corect aplicarea acestui text și a redus onorariul de

apărător în raport de complexitatea cauzei, curtea de apel apreciind că modalitatea

convenită de autorii invenției cu privire la repartizarea procentuală a

drepturilor bănești rezultate din exploatarea invenției, concretizată în

înscrisul intitulat „înțelegere între autori”, nu poate fi extinsă și la

acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul demarat pentru

valorificarea acestora.

În termen legal,

împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul B.N. (acesta indicând

și încheierea de ședință din 7 decembrie 2010 ceea ce reprezintă încheierea de

dezbateri și de amânare a pronunțării, ce face parte integrantă din decizie

instanței de apel, astfel încât nu este necesară analizarea separată a acesteia

ca obiect al recursului) și pârâta SN L.O. SA.

Recurentul reclamant,

în susținerea recursului său, s-a prevalat de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9

C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul a învederat că instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C.

proc. civ.

Astfel, s-a arătat că

textul menționat permite judecătorilor să micșoreze onorariile apărătorilor,

potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori

constată motivat că sunt nepotrivit de mari fată de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

În primul rând,

instanța trebuia să-si motiveze diminuarea onorariului pentru apărător ținând

seama de onorariile minimale prevăzute în tabloul onorariilor minimale, însă, o

asemenea motivare nu există.

În lipsa tabloului cu

onorariile minimale (care nu la acest moment nu mai există, având în vedere

principiul negocierii libere a onorariului între apărător si client), instanța

trebuia să se raporteze ori la fostele onorarii minimale, ori să aibă în vedere

practica judecătorească, cu privire la onorarii, în spețe similare.

În al doilea rând, art.

274 alin. (3) C. proc. civ. permite instanței să diminueze onorariul

apărătorului, numai în două cazuri, limitativ expuse prin lege, respectiv: când

sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau când sunt nepotrivit de

mari fată de munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, dispozițiile

legale menționate nu permiteau instanțelor de fond să procedeze la reducerea

onorariului de apărător în „raport de complexitatea cauzei”, deși complexitatea

cauzei este unul dintre elementele care se au în vedere la negocierea și

stabilirea onorariului, între avocat si client.

Pe de altă parte, nu

s-au aplicat unitar dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care impuneau

celor două instanțe să aprecieze cuantumul onorariului de apărător în funcție

de valoarea pricinii, motiv de recurs ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurentul reclamant

mai arată că onorariul negociat cu apărătorul și pe care l-a achitat,

reprezenta circa 5% din drepturile de autor pe care le-au solicitat și obținut

fiecare dintre inventatori.

Instanțele de fond au

acordat integral cheltuielile de judecată reclamanților Ș.C. si D.G. constând

în onorariul pentru apărare (reprezentând circa 5 % din valoarea despăgubirilor

acordate acestora), dar a cenzurat cheltuielile pe care recurentul reclamant B.N.

le-a făcut cu apărătorul, deși erau raportate tot la valoarea pricinii și

reprezentau tot un procent de circa 5 % din despăgubirile ce i-au fost

acordate.

Recurentul mai susține

că diminuarea onorariului pe care l-a achitat s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, motiv de recurs care, de asemenea, se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Textul invocat

prevede: „Contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau

controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului.”

Or, prin reducerea

cheltuielilor aferente apărătorului, în mod indirect, instanțele de fond și

apel au intervenit în contractul dintre apărător și client, cenzurând onorariul

pe care l-au negociat.

Pe de altă parte, ambele

instanțe, procedând la reducerea onorariului pentru apărător, au acordat pârâtei

SN L.O. SA, ceea ce nu a cerut, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., întrucât nu a existat nicio cerere a pârâtei pentru reducerea

onorariului achitat de reclamantul B.N.

Recurentul

învederează că hotărârile instanțelor de fond cu privire la nerespectarea

onorariului apărătorului, în raport cu valoarea pricinii, în cauze similare

este contrară practicii judecătorești, consfințită prin hotărâri irevocabile,

în care le-au fost acordate integral cheltuielile de judecată (onorariile de

avocat) în funcție de valoarea despăgubirilor pe care fiecare inventator le-a

primit, chiar dacă respectivele onorarii au fost negociate la un procent de

circa 10% din valoarea despăgubirilor solicitate și acordate; în acest sens

indică hotărârile judecătorești pe care le-a avut în vedere în sensul indicat.

Recurenta pârâtă,

prin motivele sale de recurs, se prevalează de ipoteza de nelegalitate

prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizie recurată a

fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Legea

64/1991 care prevăd că brevetul de invenție conferă titularului său un drept

exclusiv de exploatare pe întreaga perioadă de protecție a acestuia.

Se arată de recurentă

că neplata taxelor legale de menținere în vigoare a brevetului se sancționează

cu decăderea titularului din drepturile conferite de brevet, potrivit

dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea 64/1991; or, decăderea are ca efect

pierderea drepturilor și obligațiilor ce decurg din acesta. Pe de altă parte,

în perioada dintre decăderea din drepturi și revalidarea brevetului, invenția

aparține domeniului public și poate fi exploatată liber de terți.

În plus, titulara

brevetului de invenție este Întreprinderea Minieră Rovinari, iar nu recurenta

SN L.O. SA Tg. Jiu, cea din urmă luând ființă prin H.G. nr. 103/2004, sens în

care se indică instanței de recurs observarea dispozițiilor art. 3, 6, 7 și 15 alin.

(2) din H.G. nr. 103/2004.

Din analiza acestor

texte nu rezultă că SNLO Tg. Jiu a preluat brevetele de invenție sau soluțiile

tehnice ale fostei CN L.O. SA Tg. Jiu, ci doar activul și pasivul unor

subunități din cadrul acesteia, precum și litigiile în curs, conform

Protocolului de predare primirea elementelor de activ și pasiv în conformitate

cu H.G. nr. 103/2004 încheiat între CN L.O. SA Tg. Jiu și SN L.O. SA.

Instanța de apel a

motivat decizia plecând de la premisa greșită că recurenta SN L.O. SA Tg. Jiu

nu este terț față de prevederile contractului de cesiune nr. 3999 din 14 martie

2003, cu valabilitate până la 22 ianuarie 2009.

Or, acest considerent

este eronat întrucât contractul menționat este încheiat între Exploatarea

Minieră Rovinari și inventatori, la data când această subunitate era în

componența CN L.O. SA Tg. Jiu, iar din anul 2004, ca efect al H.G. nr. 103/2004

a intrat în componența Complexului Energetic Rovinari.

În consecință, față

de cele arătate, recurenta apreciază că are calitatea de terț față de

contractul de cesiune ca și față de brevetul de invenție RO 102590. Totodată,

titulara - Întreprinderea Minieră Rovinari a fost decăzută din drepturi, astfel

că invenția poate fi exploatată liber de terți, fără să fie obligați la plata

vreunei despăgubiri pentru folosirea acesteia.

Pe de altă parte,

decizia instanței de apel este nelegală, deoarece s-au încălcat dispozițiile art.

73 din Legea 64/1991 coroborat cu art. 8 din H.G. nr. 1582/2002 privind

aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 64/1991, privind

determinarea cotei de profit sau a venitului obținut de titularul unui brevet,

deoarece nu a fost luat în calcul doar elementul comun, respectiv, principiul

de funcționare, astfel cum se precizează în expertiza tehnică.

Invenția denumită

„Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat nu

este folosită de SN L.O. SA Tg. Jiu, respectiv, de E. M. C. Roșia care

folosește dispozitive asemănătoare numite convertizoare statice rotrice tip C.S.R.,

achiziționate de la SC I. SA sub nr. de marcă x, conform Deciziei nr. 302238

din 23 februarie 1999 a OSIM.

Recurenta solicită

instanței de recurs a se observa că deși se aseamănă produsele, ele sunt totuși

diferite, convertizoarele statice realizând pornirea motorului cu pierdere de

energie, iar dispozitivele electronice de pornire a motoarelor asincrone cu rotor

bobinat, realizând pornirea motoarelor fără pierdere de energie.

Conform opiniei

expertului I.M. „CSR realizate de SC I. SA Craiova realizează același principiu

de funcționare, diferența dintre ele fiind tipul componentelor electronice mai

noi și mai profesionale apărute pe piața produselor electronice după 1989”; SC I. SA Craiova produce C.S.R. după o documentație proprie care are la bază inovația

realizată de ICMET Craiova din 1986 și precizează că reclamanții nu au

contribuit cu nimic la realizarea acestui produs.

Principiul tehnic pe

care îl au în comun brevetul de invenție și C.S.R. - urile produse de SC I. SA

Craiova era publicat în anul 1976 în manualul Acționări electrice al prof. Dr.

Ing. A.K., Ediția a II-a din 1979, cap. 5.4 unde sunt prezentate posibilitățile

tehnice de comandă și reglare a vitezei motoarelor asincrone cu rotorul

bobinat.

Societatea chemată în

garanție a obținut de la OSIM nr. de marcă x, atribuit depozitului din 22

septembrie 1997 pentru producerea convertizoarelor statice pentru reglarea

curentului rotoric, utilizat la pornirea și reglarea turației motoarelor

asincrone cu rotorul bobinat cu puteri cuprinse între 200 și 1000 KW.

Recurenta

concluzionează că dacă instanța de recurs va ține cont de raportul de expertiză

întocmit de expert I.M. și va aprecia că produsele CSR sunt fabricate pe baza

invenției reclamanților, să se aibă în vedere prevederile contractelor de

achiziție depuse la dosarul cauzei.

Referitor la

expertiza contabilă întocmită de expert S.P., recurenta precizează că aceasta

nu a ținut cont de dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 1585/2002 pentru

determinarea cotei de profit sau a venitului obținut de titularul unui brevet, prevăzut

de art. 73 din Legea 64/1991, deoarece nu a luat în calcul doar elementul comun

(principiul de funcționare).

La fila 40 dosar

recurs, s-a depus cerere de renunțare la judecarea recursului promovat

împotriva decizie civile nr. 477 din 14 decembrie 2010 și a încheierii de

ședință din 7 decembrie 2010 (încheierea de dezbateri și care face parte

integrantă din decizie instanței de apel) pretins a fi fost formulată de

recurentul reclamant; în cuprinsul acestei cereri s-a susținut că reclamantul nu

mai are interes în susținerea recursului întrucât a încheiat cu pârâta cauzei

tranzacția nr. 392/19 ianuarie 2011 prin care a recunoscut legalitatea

sentinței civile nr. 211/2010 a Tribunalului Gorj ca și a deciziei recurate, nr.

477/2010 a Curții de Apel Craiova, încasând de la SN L.O. SA creanțele acordate

prin aceste hotărâri judecătorești.

Totodată, la 31

octombrie 2011 recurentul reclamant împreună cu intimații reclamanți au depus

întâmpinare la motivele de recurs ale pârâtei, invocând excepția lipsei de

interes a acesteia în susținerea recursului, pe temeiul încheierii aceleiași

tranzacții judiciare nr. 392 din 19 ianuarie 2011.

Pe fond, s-a

solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat reclamanții invocând împrejurarea

că aceleași susțineri privitoare la lipsa calității lor procesuale active ca și

a lipsei calității procesuale pasive decurgând din decăderea titularului din

drepturile conferite de brevet, dar și din inopozabilitatea contractului nr. 3999/2000

au fost invocate și de SC C.E.T. SA (care a preluat de la CN L.O. SA

Exploatarea Minieră Jilț prin H.G. nr. 103/2004) în recursul declarat împotriva

Deciziei civile nr. 80/2010 a Curții de Apel Craiova în Dosarul nr. 15626/95/2008,

dar acestea nu au fost însușite de Înalta Curte de Casație și Justiție care a

respins recursul prin Decizia civilă nr. 3292 din 8 aprilie 2011 (depusă la

fila 64 dosar recurs); totodată, se invocă o practică judiciară constantă a

instanțelor în respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și

pasive prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate în

litigiile derulate între părți pentru perioadele anterioare celei valorificate

în cauza de față.

Și recurenta pârâtă a

formulat întâmpinare la motivele de recurs ale reclamantului, solicitând

respingerea acestuia ca nefondat.

În ce privește

cererea de renunțare la judecarea recursului, manifestare a principiului

disponibilității părților în procesul civil, Înalta Curte o va respinge, întrucât

recurentul reclamant nefiind prezent la termenul de azi, nu s-a putut realiza

verificarea consimțământului său în sensul renunțării la judecarea căii de

atac, renunțarea fiind un act de dispoziție procesuală pentru care este necesar

consimțământul expres al recurentului; or, cererea depusă la dosar nu este

însoțită de verificarea identității și constatarea de către instanță a

consimțământului neviciat al titularului cererii, în sensul renunțării la

judecarea căii de atac.

Pe de altă parte,

având în vedere regula instituită prin dispozițiile art. 67 alin. (1) C. proc.

civ. referitoare la posibilitatea părților de a-și exercita drepturile

procesuale nu numai personal, dar și prin mandatar, Înalta Curte, la termenul

de azi, a solicitat apărătorului recurentului reclamant să precizeze dacă

deține procură specială prin care să fie împuternicit să renunțe în numele și

pe seama recurentului la judecata căii de atac, sens în care dispune art. 69 alin.

(1) C. proc. civ.

Cum acesta nu a fost

mandatat în acest sens, se va dispune respingerea cererii de renunțare la

judecarea recursului.

Excepția lipsei de

interes a pârâtei în susținerea recursului a fost susținută de intimații

reclamanți ca urmare a încheierii între părți a tranzacției judiciare nr. 392

din 19 ianuarie 2011 prin care au convenit cu privire la modalitatea de

executare a celor confirmate prin decizia ce formează obiectul prezentului

recurs.

Excepția nu va putea

fi primită, întrucât conformarea conduitei recurentei pârâte la decizia dată de

instanța de apel nu are semnificația anihilării interesului său procesual în

susținerea recursului, prin recursul de față invocându-se critici de

nelegalitate împotriva hotărârii instanței de apel.

O hotărâre

judecătorească definitivă, conform art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

(ceea ce corespunde unei decizii date în apel), poate fi învestită cu formulă

executorie, astfel cum prevede art. 376 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare,

hotărârea definitivă poartă atributul executorialității, astfel că, dacă ea

poate fi învestită cu formulă executorie (în vederea executării silite), în mod

simetric, de la aceeași dată, un debitor diligent și de bună credință o poate

executa benevol, astfel cum s-a angajat și recurenta pârâtă din cauză prin

încheierea tranzacției menționate.

În același timp,

decizia instanței de apel este obiect al recursului, astfel cum prevede art. 299

alin. (1) C. proc. civ., iar promovarea și susținerea lui nu este condiționată

de neexecutarea (benevolă sau silită) a hotărârii recurate.

Dimpotrivă, prin

edictarea art. 311 C. proc. civ. legiuitorul admite implicit posibilitatea

executării hotărârii recurate până la soluționarea recursului, de vreme ce prin

textul invocat se prevede că hotărârea casată nu are nicio putere (alin. (1)),

iar actele de executare sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu

dispune altfel (alin. (2)), în mod evident, ipoteza fiind incidentă în cazul

admiterii recursului.

Recursurile formulate

sunt nefondate, potrivit celor ce succed.

Recurentul reclamant,

prin recursul său, a susținut incidența ipotezelor de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Astfel cum rezultă

din expozeul deciziei de față, se constată că instanța de apel prin decizia

recurată a respins ca nefondate ambele apeluri, atât apelul principal al

pârâtei, cât și a celui incident formulat de reclamantul B.N., prin care

solicitase schimbarea sentinței tribunalului în ce privește cheltuielile de

judecată ce i-au fost acordate de prima instanță prin aplicarea dispozițiilor art.

274 alin. (3) C. proc. civ., sens în care a dispus reducerea acestora de la 34.900

(din care 32.000 lei onorariu avocat) lei la 15.000 lei.

Prima instanță a

apreciat că stabilirea unui onorariu de avocat la nivelul sumei achitate de

reclamant este disproporționată în raport cu complexitatea cauzei și volumul de

activitate al apărătorului, acesta fiind apărătorul care l-a asistat pe

reclamant și în litigiile în care au fost reclamate remunerațiile

corespunzătoare perioadelor anterioare celei din prezenta cauză, astfel că

dosarul de față nu a presupus altă stare de fapt și alte probleme de drept

decât cele deja dezbătute.

Față de aceste

constatări, întrucât în apel reclamantul B.N. nu a solicitat și, prin urmare,

nu i-au fost acordate cheltuieli de judecată cu privire la care curtea de apel

să fi făcut aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va

înlătura incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., instanța de apel nefiind învestită cu vreo cerere accesorie de

acordare a cheltuielilor de judecată corespunzătoare etapei procesuale a

apelului.

Nici criticile

susținute din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute,

întrucât instanța de apel a constatat atât legalitatea cât și temeinicia

soluției primei instanțe în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ., relativ la reducerea cheltuielilor de judecată efectuate de

reclamant, în partea referitoare la onorariul de avocat.

Înalta Curte constată

că dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permit instanțelor să mărească

sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori vor constata motivat, că

sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

Instanța de fond a

făcut uz de aceste dispoziții, ceea ce a permis instanței de apel constatarea

aplicării criteriilor legale în sensul reducerii cheltuielilor de judecată

efectuate de reclamant cu plata onorariului de avocat, confirmând, totodată și

temeinicia soluției din perspectiva proporției de reducere aplicate.

Aceste din urmă

evaluări însă nu pot fi cenzurate de instanța de recurs care exercită exclusiv

un control de legalitate pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Contrar celor

susținute de către recurent, contractul de asistență juridică încheiat între

reclamant și apărătorul său nu poate fi modificat ca urmare a aplicării acestei

dispoziții procedurale, contract care își păstrează forța obligatorie pentru

părțile lui, potrivit art. 969 C. civ. și care pentru ceilalți rămâne res inter

alios acta aliis necque nocere, neque prodesse potest (art. 973 C. civ.).

Așa fiind,

dispozițiile de la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea

si exercitarea profesiei de avocat nu sunt înfrânte, deoarece aplicarea art. 274

alin. (3) C. proc. civ. nu reprezintă o ingerință în mecanismul încheierii

contractului dintre avocat și clientul său, contract care își produce pe deplin

efectele între părțile lui, având caracter executoriu în condițiile clauzelor

convenite de părți.

Recursul formulat de

pârâtă este și el nefondat.

Recurenta pârâtă,

prin motivele de recurs, a reluat criticile formulate în apel privind excepția

lipsei calității sale procesuale pasive în raportul juridic dedus judecății,

pretinzând că nu are calitatea de titular al brevetului de invenție și că este

de terț față de contractul de cesiune nr. 3999 din 14 martie 2000, cu

valabilitate până la 22 ianuarie 2009, susținând și încălcarea dispozițiilor art.

32 alin. (1), art. 43 alin. (3) din Legea 64/1991, referitoare la decăderea

titularului din drepturile conferite de brevet; în același timp, a invocat

critici și pe fondul pretențiilor formulate de reclamanți.

Înalta Curte constată

că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost în mod legal dezlegată de

instanța de apel.

Brevetului de

invenție RO 102593 din 23 ianuarie 1989 - data depozitului național

reglementar, a fost eliberat în favoarea fostei Întreprinderi Miniere Rovinari

la data de 30 iunie 1992.

Prin reorganizarea

parțială a CNL Oltenia, a fost înființată societatea pârâtă, SN L.O. SA, prin H.G.

nr. 103/2004 privind unele măsuri pentru restructurarea activității de

producere a energiei electrice și termice pe bază de lignit, aceasta preluând

capitalul social aferent exploatărilor miniere de carieră și subteran Motru, E.

M. Mehedinți, E. M. Roșia, E. M. Berbești, etc.

Invenția în discuție,

în perioada corespunzătoare acestui litigiu (1 iulie 2007 - 22 ianuarie 2009), a

fost utilizată de către Exploatarea Minieră Roșia, astfel cum au reținut

instanțele de fond și cum reiese din probele cauzei (fila 147 dosar primă

instanță), constatare ce se impune, de altfel, și cu puterea lucrului judecat,

pe baza celor reținute în litigiile derulate între părți privind plata

drepturilor bănești cuvenite inventatorilor pentru perioade anterioare (ex. Decizia

civilă nr. 4141 din 22 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală - fila 26 dosar fond).

Pe de altă parte, în

baza art. 1200 pct. 4 C. civ., instanțele anterioare au confirmat calitatea

procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății prin stabilirea

identității între pârâtă și unitatea care utilizează invenția și realizează eficiența

economică din exploatarea ei, sens în care sunt dispozițiile art. 71 alin. (2)

din Legea 64/1991 („unitatea care a aplicat invenția”).

Cum unitatea care a

exploatat invenția este E. M. Roșia, fără personalitate juridică și al cărei

capital social este deținut de recurenta pârâtă SN L.O. SA, conform art. 6 din

H.G. nr. 103/2004, rezultă că în mod legal a fost confirmată în cauză, din

acest punct de vedere, calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a fost susținută de aceeași recurentă pârâtă, întemeindu-se și

pe calitatea sa de terț în contractul de cesiune nr. 3999 din 14 martie 2000

încheiat între CN L.O. SA și intimații reclamanți, în calitate de inventatori,

angajați la E. M. Rovinari.

Asupra acestei

chestiuni instanța de apel a reținut că SN L.O. SA nu are calitatea de terț

întrucât între părți a fost încheiat anterior contractul de cesiune din 14

martie 2000, cu valabilitate până la 22 ianuarie 2009, în temeiul căruia exploatările

miniere care aparțineau de CN L.O. SA au utilizat invenția s-au obligat să

achite autorilor invenției 30% din eficiența economică obținută în primul an de

exploatare și 20% pentru următorii 19 ani.

În acest context, s-a

apreciat că răspunderea juridică a pârâtei este una contractuală, întemeiată pe

prevederile art. 969 C. civ., convenția părților fiind izvorul obligațiilor

asumate de pârâtă.

Pe de altă parte, se

impune precizarea că, potrivit aceleiași situații de fapt, s-au pronunțat

anterior hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în sensul obligării

pârâtei la plata către reclamanți a drepturilor bănești derivate din calitatea

de inventatori, drepturi aferente perioadei 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2005

(sentința civilă nr. 320 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Gorj, Decizia civilă nr.

869/2006 a Curții de Apel Craiova și Decizia civilă nr. 4141/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție) și perioadei 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2007 (Sentința

civilă nr. 185/2008 a Tribunalului Gorj, Decizia civilă nr. 174/2009 a Curții

de Apel Craiova și Decizia civilă nr. 2551 din 27 aprilie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție).

Prin urmare, pentru

identitate de rațiune, în considerarea unei situații de fapt neschimbate, ca și

având în vedere garanțiile unui proces echitabil, astfel cum este garantat de art.

6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (ce impune imperativul

unei practici unitare în cazurile identice sau similare), în prezentul litigiu

nu se poate ajunge la o altă concluzie privind calificarea și efectele generate

de contractul de cesiune nr. 3999 din 14 martie 2000, întrucât în cauza de față

circumstanța factuală diferită este doar perioada (1 iulie 2007 - 22 ianuarie 2009)

pentru care se pretinde plata drepturilor de către inventatori decurgând din

exploatarea la E. M. Roșia a invenției ai cărei autori sunt; se constată că și

prin decizia civilă nr. 2551 din 27 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a reținut că

recurenta pârâtă SN L.O. SA „este continuatoarea Întreprinderii Miniere

Rovinari, titulara brevetului” - fila 9 decizie.

În ce privește

efectele decăderii titularului de brevet din drepturile conferite de titlul

reprezentat de brevetul potrivit art. 43 alin. (2) din Legea 64/1991 ca și cu

privire la forța obligatorie a contractului de cesiune nr. 3999 din 14 martie 2000,

intimații reclamanți s-au prevalat în mod corect în cuprinsul întâmpinării

formulate la motivele de recurs ale pârâtei de puterea de lucru judecat a

deciziei civile nr. 3292 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, (fila 64 dosar recurs),

decizie prin care a fost dezlegată această problemă de drept, astfel:

„În condițiile în

care valabilitatea contractului nu este afectată de cea a brevetului de

invenție, acesta prevăzând în mod expres la art. 1 pct. j că încetează fără

nicio notificare la data de 22 ianuarie 2009 sau la data la care una dintre

părți notifică în scris producerea vreunui eveniment legat de exploatarea

invenției care conduce la reducerea sau anularea profitului, iar acesta nu a

fost desființat în vreun fel, justifică pretențiile reclamanților împotriva

pârâtei, în temeiul art. 969 C. civ.”

Înalta Curte va înlătura

ca nefondate și criticile formulate de recurentă privind dezlegarea dată de

instanța de apel asupra fondului pretențiilor deduse judecății, sens în care

recurenta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 și art.

8 din H.G. nr. 1582/2002 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 64/1991.

Astfel, curtea de

apel a observat concluziile raportului de expertiză efectuat la prima instanță

de expert I.M. coroborându-le cu cele convenite cu Exploatarea Minieră Rovinari

prin contractul de licență voluntară, prin care societatea chemată în garanție

(SC I. SA Craiova) obținea dreptul de fabricație și comercializare a obiectului

brevetului cu titlul „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone

cu rotor bobinat”.

În consecință, în mod

legal instanța de apel a înlăturat susținerea pârâtei în sensul că la E. M. Roșia se folosesc convertizoare statice rotorice tip CSR, achiziționate de la chemata

în garanție, distincte de cele care au făcut obiectul invenției, câtă vreme SC