ÎCCJ, decizie (scj.ro #81768)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81768) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decăderea din drepturile conferite de brevetul de

invenție. Contract de cesiune încheiat după încetarea

valabilității brevetului. Convertirea soluției tehnice din

brevetul de invenție într-o realizare tehnică. Despăgubiri

acordate autorilor invenției în calitate de autori ai unei realizări

tehnice.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Dreptul proprietății

intelectuale. Brevet de invenție.

Index alfabetic :

brevet de invenție

-

despăgubiri

-

contract de cesiune

-

realizare tehnică

Legea

nr. 64/1991, art. 39, art. 43, art. 44, art. 67

Autorii unei invenții sunt

îndreptățiți la despăgubiri constând în contravaloarea

drepturilor de autor, chiar dacă brevetul de invenție nu mai este

valabil, în condițiile în care contractul de cesiune, prin care au fost

negociate drepturile cuvenite lor, a fost încheiat după data la care a

operat decăderea din drepturi decurgând din brevetul de invenție, iar

părțile erau în cunoștință de cauză în

legătură cu situația juridică a brevetului, în sensul

că acesta nu mai este protejat, ca urmare a operării decăderii.

Astfel, cum părțile contractante au

intenționat încheierea actului independent de situația juridică

a brevetului și cum contractul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 67

din Legea nr. 64/1991, (în forma în vigoare la data încheierii actului), care

se referă la realizarea tehnică, ce are caracter de noutate la

nivelul unei unități și este utilă acesteia, rezultă

că prin încheierea contractului,s-a intenționat tocmai

recunoașterea realizării tehnice ce coincide cu obiectul brevetului

de invenție și a drepturilor decurgând din aceasta pentru autorii

invenției și ai realizării tehnice, context în care autorii unei

asemenea soluții tehnice sunt îndreptățiți la

despăgubiri pentru aceasta.

În esență, nu există vreo

deosebire de fond între o invenție și o realizare tehnică,

aceasta din urmă reprezentând, practic, o invenție. Distincțiile

esențiale dintre o invenție și o realizate tehnică sunt

formale: pe de o parte, nu este necesar ca aceasta din urmă să fie

recunoscută pe întreg teritoriul României, ca în cazul invențiilor

vizate de Legea nr. 64/1991, ci trebuie recunoscută doar la nivelul unității

care o aplică sau intenționează să o aplice, iar unitatea

confirmă calitatea de autori ai respectivei realizări tehnice.  Pe de

altă parte, invenția este protejată ca atare doar prin

eliberarea brevetului, în timp ce în cazul unei realizări tehnice nu este

necesară producerea unui alt înscris formal decât acela care

materializează recunoașterea sa și a calității de

autor, de către unitate.

Secția

I civilă, decizia nr. 4080

din

5 iunie 2012

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj,

reclamanții B.N., D.G. și Ș.C. au chemat în judecată pe

pârâtele SC C.E. Craiova SA și Sucursala Minieră Prigoria, solicitând

plata drepturilor ce li se cuvin în calitate de autori ai invenției

intitulată „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu

rotor bobinat”, pentru perioada 22.07.2007 -22.01.2009, actualizate cu

coeficientul de inflație până la data plății și

dobânzile legale, de la data introducerii acțiunii până la data

plății.

În motivarea cererii, s-a arătat că

reclamanții sunt autorii invenției menționate, pentru care s-a

emis Brevetul de invenție nr. 102593 din 30.06.1992 în favoarea

Întreprinderii Miniere Rovinari și că prin hotărârea nr.1/1999 a

Consiliului de Administrație a C.N.L.O., s-a aprobat acordarea drepturilor

cuvenite autorilor invenției. Pentru această invenție a

obținut dreptul de a o fabrica și comercializa SC I. SA Craiova, iar

pentru folosirea invenției s-a încheiat contractul de cesiune nr. 39xx din

14.03.2000 pentru perioada 01.04.1999-22.01.2009, prin care compania s-a

obligat să le plătească 30% din eficiența economică

obținută în primul an de utilizare și 20% pe următorii ani,

însă pârâții refuză plata drepturilor cuvenite pentru utilizarea

invenției pe perioada 22.07.2007-22.01.2009.

Suma datorată autorilor invenției urmează

a se distribui potrivit înțelegerii dintre aceștia, respectiv 60%

pentru reclamantul B.N., 25% pentru reclamantul Ș.C. și 15% pentru

reclamantul D.G.

Reclamanții au formulat cerere de chemare în

garanție a SC C.E. Rovinari SA, cu motivarea că în situația în

care EMC Rovinari nu și-a achitat taxele pentru menținerea în vigoare

a brevetului de invenție și din acest motiv este decăzută

din drepturile ce decurg din brevet, prejudiciul urmează a fi recuperat de

la chemata în garanție potrivit culpei sale.

Pârâta SC C.E. Craiova SA a formulat cerere de chemare în

garanție a SC I. Craiova SRL, motivând că dispozitivele pe care le

folosește sunt realizate de această chemată în garanție

și nu folosește soluția brevetată de către

reclamanți.

Instanța a solicitat relații de la OSIM cu

privire la achitarea taxelor de protecție a brevetului de invenție

nr.102593 din 30.06.1992, ai cărui autori sunt reclamanții, iar prin

adresa din 27.10.2010, OSIM a comunicat faptul că pe perioada

22.07.2007-22.01.2009 nu au fost achitate taxele legale de menținere în

vigoare a brevetului de invenție.

Prin sentința civilă nr. 445 din 13.12.2010,

Tribunalul Gorj a respins acțiunea principală și cererea de

chemare în garanție formulate de reclamanții B.N., D.G. și

Ș.C. împotriva pârâtelor SC C.E. Craiova SA și Sucursala Minieră

Prigoria și a chematei în garanție SC C.E. Rovinari SA. A respins

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. C.E. Craiova

S.A. împotriva chematei în garanție SC I. SRL Craiova.

În motivarea sentinței, s-a reținut că

reclamanții au calitatea de autori ai invenției intitulate

„Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”,

iar titular al brevetului nr. 102593 din 30.06.1992, eliberat pentru

această invenție, a fost Întreprinderea Minieră Rovinari.

Prin contractul nr. 39xx/2000, părțile au

convenit plata drepturilor cuvenite autorilor invenției și durata

contractului până la data de 22.01.2009.

Prin adresa nr. 1026420/2010, OSIM a comunicat faptul

că pe perioada 22.07.2007-22.01.2009 nu au fost achitate taxele legale de

menținere în vigoare a brevetului de invenție nr. 102593 din

30.06.2009, iar din adresa nr. 107738/2009, rezultă că brevetul nu se

mai află în perioada legală de protecție.

În aplicarea art. 43 alin. (2) și (3) din Legea nr.

64/1991, neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului atrage

decăderea titularilor din drepturile ce decurg din brevet.

Plata taxelor se putea realiza de orice persoană

interesată, iar autorii invenției aveau această calitate și

puteau să achite taxele prevăzute de lege pentru a menține în

vigoare brevetul de invenție și a beneficia de drepturile ce decurg

din acesta.

S-a apreciat că cererile reclamanților privind

acordarea drepturilor patrimoniale în calitatea lor de autori a invenției

și întemeiate pe contractul nr. 39xx/2000 sunt nefondate, întrucât

îndată ce titularul brevetului de invenție nu și-a achitat

taxele pentru protecția brevetului și a fost decăzut din

drepturile conferite de brevet, acesta nu mai este protejat, iar invenția

poate fi exploatată liber de oricine, fără ca cei care pretind

că au vreun drept asupra acesteia să poată solicita

despăgubiri pentru folosirea ei.

A fost înlăturată apărarea

reclamanților invocată prin cererea de chemare în garanție a SC

C.E. Rovinari SA, în sensul că obligația de plată a taxelor

legale pentru menținerea în vigoare a brevetului nu era în sarcina lor, ci

a chematei în garanție, întrucât reclamanții erau persoane interesate

și, în temeiul art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, aveau calitatea de

a achita taxa de menținere în vigoare a brevetului de invenție pentru

perioada solicitată, dacă intenționau să culeagă

drepturi ca urmare a exploatării acesteia.

Or, de îndată ce brevetul nu mai este protejat,

invenția poate fi exploatată de oricine, fără a exista

obligația de plată a despăgubirilor pentru folosirea ei. Pentru

același motiv, nu mai poate fi invocat nici contractul nr. 39xx/2000,

intervenit între autorii invenției și titularul brevetului de

invenție, prin care s-au negociat drepturile cuvenite autorilor, întrucât

obligația de achitare a taxelor de protecție incumba tuturor

părților și nu a fost satisfăcută.

Decăderea operează prin faptul neachitării

taxelor la termenele prevăzute în lege, iar înregistrarea acesteia în

registrul național al brevetelor de invenție și publicarea în

BOPI au numai un rol de informare și nu semnifică faptul că, la

acel moment, persoana interesată, alta decât titularul de brevet, ar putea

invoca această situație sau ar putea achita aceste taxe, rațiune

rezultată din dispozițiile art. 61 ale Regulamentului de aplicare ale

Legii nr. 64/1991.

Prin decizia nr. 139 din 3.03.2011 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a admis apelul declarat de reclamanți, s-a

dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru

rejudecare la Tribunalul Gorj.

În motivarea deciziei, s-a arătat că, în mod

greșit, pricina a fost soluționată în primă

instanță pe excepție.

Astfel, prin respingerea acțiunii pe considerentul

decăderii din drepturi a titularului de brevet s-a creat de către

prima instanță o ipoteză de lucru greșită,

soluția fiind întemeiată pe o veritabilă analiză a

excepției lipsei calității procesuale active, chiar dacă

tribunalul nu folosește în mod expres acest termen ori o menționare

explicită.

În aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991,

neplata taxei legale de menținere în vigoare a brevetului se

sancționează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg

din brevet, care produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării

în BOPI. Odată ce titularul brevetului de invenție a fost

decăzut din drepturile conferite de brevet și nu a intervenit o

revalidare a acestuia, invenția poate fi exploatată liber de

terți, care nu pot fi obligați la plata vreunei despăgubiri

pentru folosirea acesteia. Cum în speță, decăderea nu a fost

publicată în BOPI, rezultă că nicio terță

persoană nu poate exploata liber invenția.

Pe de altă parte, între CNLO și apelanții

reclamanți s-a încheiat contractul de cesiune nr. 39xx/2000 cu valabilitate

până la 22.01.2009, în temeiul căruia exploatările miniere care

aparțineau acestei companii au utilizat invenția s-au obligat să

achite autorilor invenției 30% din eficiența economică

obținută în primul an de exploatare și 20% pentru următorii

19 ani.

Prin art. 1 și 5 din H.G. nr. 103/2004 s-a

înființat SC C.E. Craiova SA, în componența căruia a intrat

și Cariera Ruget - Seciuri (actuala pârâtă Sucursala Minieră

Prigoria), care făcea parte din CNLO și exploata invenția în

temeiul contractului.

Or,

potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 103/2004,

societățile comerciale nou înființate vor prelua toate

drepturile și-și vor asuma toate obligațiile aferente

societăților comerciale care au dispărut ca efect al

reorganizării, precum și ale minelor, carierelor și

exploatărilor miniere divizate din cadrul CNL Oltenia SA Tg. Jiu și

integrate în entitățile nou create, care se subrogă în

drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale

acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs, situație în care

pârâta s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile autoarei sale,

preluând și obligațiile decurgând din contractul de concesiune.

Ca urmare, cum reclamanții prin cererea de chemare

în judecată au solicitat acordarea de despăgubiri pe o perioadă

ce se situează în interiorul celei cuprinse în contract, respectiv

22.07.2007 - 22.01.2009, aceștia justifică în cauză calitate

procesuală activă care presupune existența unei

identități între persoana reclamantului și cel care ar fi

titularul dreptului asumat.

Instanța de apel a constatat că, pe fondul

cauzei, prima instanță nu a analizat perioada și cuantumul

despăgubirilor, nepronunțându-se pe aceste cereri sub aspectul

stabilirii întinderii lor, ci, reținând că reclamanții nu sunt

titulari ai dreptului, nu s-a mai preocupat de stabilirea faptului dacă în

prezent se mai aplică invenția de către pârâtă și

respectiv, dacă obține beneficii ca urmare a exploatării

acesteia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta S.C.

C.E. Craiova și chemata în garanție S.C. C.E. Rovinari S.A.,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta S.C. C.E.

Craiova a arătat că, în mod corect, prima instanță a

respins acțiunea, motivat de faptul că reclamanții nu au achitat

taxele de menținere în vigoare a brevetului, cu toate că aveau

această posibilitate, în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991

și erau interesați în plata acestor taxe, ca autori ai invenției.

Consecința neachitării taxelor pentru

protecția brevetului este aceea a decăderii din drepturile conferite

de brevet și încetării protecției brevetului, astfel încât

invenția poate fi exploatată liber de oricine, fără ca

aceia care pretind că au vreun drept asupra acestuia să poată

solicita despăgubiri pentru folosirea ei.

Instanța de apel, în mod greșit, a apreciat

că decăderea produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la

data publicării în BOPI și că, în absența publicării

decăderii în BOPI, invenția nu putea fi exploatată liber de

terți.

Decăderea operează prin faptul neachitării

taxelor, iar înregistrarea acesteia în registrul național al brevetelor de

invenție și publicarea în BOPI au numai un rol de informare,

fără a semnifica faptul că, la acel moment, persoana

interesată, alta decât titularul brevetului, ar putea invoca această

situație sau ar putea achita aceste taxe, rațiune ce rezultă din

dispozițiile art. 61 ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

În dezvoltarea criticilor formulate, chemata în

garanție SC C.E. Rovinari SA a susținut aplicarea greșită

de către instanța de apel a dispozițiilor art. 43 și 44 din

Legea nr. 64/1991, precum și a prevederilor art. 61 din H.G. nr. 547/2008

pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991.

Din conținutul acestor norme, rezultă că

singura posibilitate legală oferită titularului unui brevet, în cazul

nerespectării termenului de plată a taxelor de menținere în

vigoare a brevetului, este cea a revalidării, în care se verifică

existența unor motive justificate pentru care nu a fost respectat termenul

de plată a taxelor legale.

Sancțiunea decăderii operează din momentul

neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului, și

nu de la data publicării decăderii în BOPI, care are numai rolul de

informare.

În speță, termenele de plată a taxelor de

menținere a brevetului, astfel cum sunt detaliate în Regulamentului de

aplicare a legii, au expirat cu mult timp înainte de perioada pentru care s-au

formulat pretenții de către intimați, potrivit datelor furnizate

de O.S.I.M., intervenind astfel decăderea și lipsa de valabilitate a

brevetului.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile

formulate și actele dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele:

După cum rezultă din motivarea deciziei

recurate, soluția de desființare a hotărârii primei

instanțe și de trimitere a cauzei spre rejudecare, în considerarea

necercetării fondului de către tribunal, s-a întemeiat pe două

argumente: primul, relativ la lipsa efectelor juridice ale sancțiunii

decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenție nr.

102593/1992, în absența publicării decăderii în Buletinul

Oficial de Proprietate Intelectuală; cel de-al doilea, existența

contractului nr. 39xx/2000, încheiat între CNLO și reclamanți,

privind plata drepturilor bănești cuvenite acestora, valabil

până la 22.01.2009.

Prin motivele de recurs formulate, ambele recurente au

combătut primul considerent anterior menționat și doar recurenta

- pârâtă s-a referit și la cel de-al doilea, în sensul că

reclamanții nu se pot prevala de contractul nr. 39xx/2000, dată fiind

încetarea valabilității brevetului de invenție, ca urmare a

decăderii.

Această instanță de recurs constată

că, deși primul argument inserat în motivarea deciziei recurate

relevă interpretarea și aplicarea greșită a legii,

subzistă argumentul decurgând din relativitatea efectelor între

părți ale contractului, motiv pentru care recursurile sunt nefondate

și urmează a fi respinse ca atare.

Astfel, în ceea ce privește sancțiunea

decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenție

pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare a brevetului, Legea

nr. 64/1991 (în temeiul căreia a fost acordat brevetul, chiar dacă

cererea de brevet a fost depusă în temeiul legii anterioare a brevetelor

de invenție nr. 62/1974) nu prevede explicit data de la care operează

decăderea, însă voința legiuitorului cu privire la acest moment

rezultă din dispozițiile legii (se va face referire, în prezenta

decizie, la forma legii de la data acordării brevetului – 1992).

Din coroborarea acestor norme, rezultă că

decăderea produce efecte nu din momentul publicării sale în Buletinul

Oficial de Proprietate Intelectuală, ci anterior acestei operațiuni,

chiar din momentul scadenței anuității de menținere a

taxelor.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (2) „

Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului,

titularul este obligat anual la plata taxelor de menținere în vigoare a

brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea

titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din

drepturi se publică.”

În conformitate cu art. 40, „În cazul decăderii din

drepturi a titularului de brevet, prevăzută la art. 47 alin. (2),

titularul de brevet poate cere la Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6

luni de la data publicării decăderii. Revalidarea brevetului se

publică de către Oficiul de Stat pentru Invenții și

Mărci. Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la art.

2, 34 și 35 folosirea sau luarea măsurilor efective și serioase

de folosire a invenției, de către terți, în intervalul de timp

dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea

brevetului.”

Stingerea drepturilor decurgând din brevet este

consecința neplății taxelor datorate pentru menținerea în

vigoare a brevetului, or deplasarea momentului de la care sancțiunea

își produce efectele, la data publicării, echivalează cu

menținerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate,

ceea ce golește de conținut instituția decăderii,

reglementată ca o sancțiune aplicată titularului nediligent ori

dezinteresat de menținerea brevetului.

Mai mult, decăderea s-ar transforma într-o

sancțiune pentru terții care exploatează invenția: astfel,

deși legiuitorul prevede că folosirea invenției de către

terți este liberă în perioada dintre decăderea din drepturi a

titularului de brevet și revalidarea brevetului, în sensul că nu

aduce atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi

favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată,

dacă ar fi condiționată de o procedură administrativă,

cea a publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, a

cărei durată și materializare depind exclusiv de Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci.

Rațiunea reglementării favorabile terților

este tocmai aceea a încetării protecției invenției prin brevet,

ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun

motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancționată

chiar din momentul manifestării de voință a titularului în

sensul neplății taxelor.

Faptul că termenul în care titularul poate solicita

revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data

publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală,

nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul este

valid, ci că legiuitorul a intenționat stabilirea unui termen ferm,

neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul să-și

manifeste voința în sensul revalidării brevetului.

Evident, nimic nu îl împiedică pe titular să

solicite revalidarea chiar înainte de termenul reglementat, cu atât mai mult cu

cât este posibil ca publicarea decăderii să nu aibă loc – precum

în speță -, caz în care titularul nu poate fi lipsit de dreptul de a

cere revalidarea.

În aceste condiții, singura interpretare

posibilă pentru ca dispozițiile legale arătate să-și

producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea

valabilității brevetului intervine chiar la data scadenței

anuității legale datorate, dar neachitate, titularul fiind

decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare

concordă, de altfel, cu practica acestei instanțe (a se vedea, de

exemplu, în acest sens, deciziile nr. 3942/2010, 4612/2010, 6560/2010,

6561/2010).

Nu în ultimul rând, pot fi invocate argumente de drept

comparat, legislația mai multor țări conținând prevederea

expresă a operării decăderii din cauza neplății

taxelor de menținere în vigoare a brevetului de la data scadenței

taxei neachitate [de exemplu, art. L613.22 din Codul francez al

proprietății intelectuale, art. 40 alin. (2) din legea belgiană

a brevetelor de invenție].

De altfel, intimații – reclamanți nu au

contestat că decăderea produce efecte în modalitatea

arătată prin prezenta decizie (arătând, însă, că

intervenirea decăderii nu are relevanță în speță,

susțineri ce vor fi analizate în cele ce urmează).

În consecință, se constată, în

speță că

brevetul de

invenție nr. 102593/1992 nu mai este valabil încă de la data de

23.01.1990 (conform adresei nr. 1005668/2010 emise de OSIM), chiar dacă

decăderea nu a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate

Intelectuală (conform adresei nr. 1009183/2012 emise de OSIM).

Cu toate acestea, nu se poate considera că

reclamanții nu ar fi îndreptățiți la despăgubiri

constând în contravaloarea drepturilor de autor cuvenite pentru soluția

tehnică reflectată de invenția intitulată „Dispozitiv

electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, aferente

perioadei 22.07.2007 – 22.01.2009.

După cum, în mod corect, a reținut

instanța de apel, în cauză între reclamanți și CNLO,

autoarea pârâtei S.C. C.E. Craiova S.A., a fost încheiat contractul nr. 39xx

din 14.03.2000, prin care s-au negociat drepturile cuvenite autorilor.

Acest contract produce efecte relative între

părți și, ca atare, drepturile și obligațiile

născute din acesta trebuie îndeplinite de părți cu

bună-credință. Se constată, de altfel, că acest

contract a fost încheiat după data la care a operat decăderea din

drepturi decurgând din brevetul de invenție și, ca atare,

părțile ori cel puțin fostul titular al brevetului - CNLO, în

calitate de succesor al titularului inițial, Întreprinderea Minieră

Rovinari, în drepturile și obligațiile cu privire la brevet– erau în

cunoștință de cauză în legătură cu situația

juridică a brevetului, în sensul că acesta nu mai este protejat, ca

urmare a operării decăderii.

Astfel, contractul menționat fiind încheiat ulterior

încetării valabilității brevetului, nu este vorba despre un act

juridic subsecvent a cărui soartă juridică să fie

determinată de cea a actului pe care se întemeiază în virtutea

efectelor nulității unui act juridic.

O asemenea împrejurare ar putea reprezenta, eventual, un

motiv de nulitate a actului încheiat de către persoane ce au dispus de

drepturile specifice unui brevet de invenție, cu toate că acesta nu

mai era valabil, însă, în cauză, instanța nu a fost

învestită cu o cerere în constatarea nulității contractului, în

care să se fi invocat această cauză de nulitate.

În același timp, după cum în mod corect s-a

susținut de către intimați, încetarea valabilității

brevetului de invenție nu este inserată în contract drept un motiv de

încetare a contractului încheiat în anul 2000 (și de altfel nici nu ar fi

fost posibilă această clauză, dat fiind că respectivul

contract a fost încheiat ulterior încetării protecției brevetului).

În consecință, părțile contractante

au intenționat încheierea actului juridic independent de situația

juridică a brevetului - despre care aveau sau ar fi putut, cu

ușurință, avea cunoștință - ceea ce

echivalează cu producerea de efecte juridice depline ale contractului,

fără a avea relevanță situația brevetului.

Cu toate că aceste considerente sunt suficiente

pentru conturarea soluției adoptate în prezenta cauză, respectiv

aceea de respingere a recursurilor, este de precizat, pentru clarificarea

raporturilor juridice dintre părți, că actul juridic încheiat în

anul 2000 s-a întemeiat pe dispozițiile art. 67 din Legea nr. 64/1991, în

considerarea Hotărârii nr. 11/1999 a Consiliului de Administrație al

CNLO.

Astfel cum rezultă din conținutul

hotărârii menționate, consiliul de administrație a aprobat

acordarea drepturilor cuvenite autorilor în virtutea faptului că

soluția tehnică descrisă în Brevetul de invenție nr. 102593

coincide cu obiectul cererii de realizare tehnică nr. 7107/1998 cu titlul

„Modernizarea acționărilor electrice de la transportatoarele de mare

capacitate din carierele de lignit ale CNL Oltenia”.

Dispozițiile art. 67 din Legea nr. 64/1991 (în forma

în vigoare la data încheierii contractului, actualmente art. 72 din

aceeași lege), pe temeiul cărora a fost încheiat contractul nr.

39xx/2000, se referă tocmai la realizarea tehnică, ce are caracter de

noutate la nivelul unei unități și este utilă acesteia,

context în care autorii unei asemenea soluții tehnice sunt

îndreptățiți la despăgubiri pentru aceasta, în măsura

în care autorii sunt recunoscuți ca atare.

În esență, nu există vreo deosebire de

fond între o invenție și o realizare tehnică, aceasta din

urmă reprezentând, practic, o invenție.

Distincțiile esențiale dintre o invenție

și o realizate tehnică sunt formale: pe de o parte, nu este necesar

ca aceasta din urmă să fie recunoscută pe întreg teritoriul

României, ca în cazul invențiilor vizate de Legea nr. 64/1991, ci trebuie

recunoscută doar la nivelul unității care o aplică sau

intenționează să o aplice, iar unitatea confirmă calitatea

de autori ai respectivei realizări tehnice.

Pe de altă parte, invenția este protejată

ca atare doar prin eliberarea brevetului, în timp ce în cazul unei

realizări tehnice nu este necesară producerea unui alt înscris formal

decât acela care materializează recunoașterea sa și a

calității de autor, de către unitate.

Aplicând aceste considerente teoretice la

speță, rezultă că, prin încheierea contractului din anul

2000, părțile au intenționat tocmai recunoașterea

realizării tehnice ce coincide cu obiectul brevetului de invenție

și a drepturilor decurgând din aceasta, pentru reclamanții din

cauză, în calitate de autori ai invenției și ai realizării

tehnice.

În aceste condiții, se confirmă constatarea

anterior expusă, aceea a lipsei de relevanță a încetării

valabilității brevetului de invenție ca urmare a decăderii

din drepturi, în condițiile în care reclamanții sunt

îndreptățiți la despăgubiri pentru aceeași

soluție ca cea din invenție, în calitate de autori ai unei

realizări tehnice.

Drept urmare, în mod corect instanța de apel a

constatat că actul încheiat în anul 2000 reprezintă o cauză

juridică viabilă a pretențiilor reclamanților, ce

urmează a fi examinate în fond, cu ocazia rejudecării, după

desființarea sentinței. Astfel, prima instanță va analiza

dacă soluția tehnică a fost efectiv aplicată de către

persoanele chemate în judecată ca pârâte și va determina cuantumul

despăgubirilor eventual cuvenite.

Față de cele expuse, Înalta Curte a apreciat

că recursurile nu sunt fondate și au fost respinse ca atare, în

aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.