ÎCCJ, decizie (scj.ro #81768)

Decăderea din drepturile conferite de brevetul de invenție. Contract de cesiune încheiat după încetarea valabilității brevetului. Convertirea soluției tehnice din brevetul de invenție într-o realizare tehnică. Despăgubiri acordate autorilor invenției în calitate de autori ai unei realizări tehnice. Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale. Brevet de invenție.

Index alfabetic : brevet de invenție - despăgubiri - contract de cesiune - realizare tehnică Legea nr. 64/1991, art. 39, art. 43, art. 44, art. 67 Autorii unei invenții sunt îndreptățiți la despăgubiri constând în contravaloarea drepturilor de autor, chiar dacă brevetul de invenție nu mai este valabil, în condițiile în care contractul de cesiune, prin care au fost negociate drepturile cuvenite lor, a fost încheiat după data la care a operat decăderea din drepturi decurgând din brevetul de invenție, iar părțile erau în cunoștință de cauză în legătură cu situația juridică a brevetului, în sensul că acesta nu mai este protejat, ca urmare a operării decăderii.

Astfel, cum părțile contractante au intenționat încheierea actului independent de situația juridică a brevetului și cum contractul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 67 din Legea nr. 64/1991, (în forma în vigoare la data încheierii actului), care se referă la realizarea tehnică, ce are caracter de noutate la nivelul unei unități și este utilă acesteia, rezultă că prin încheierea contractului,s-a intenționat tocmai recunoașterea realizării tehnice ce coincide cu obiectul brevetului de invenție și a drepturilor decurgând din aceasta pentru autorii invenției și ai realizării tehnice, context în care autorii unei asemenea soluții tehnice sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru aceasta. În esență, nu există vreo deosebire de fond între o invenție și o realizare tehnică, aceasta din urmă reprezentând, practic, o invenție.

Distincțiile esențiale dintre o invenție și o realizate tehnică sunt formale: pe de o parte, nu este necesar ca aceasta din urmă să fie recunoscută pe întreg teritoriul României, ca în cazul invențiilor vizate de Legea nr. 64/1991, ci trebuie recunoscută doar la nivelul unității care o aplică sau intenționează să o aplice, iar unitatea confirmă calitatea de autori ai respectivei realizări tehnice. Pe de altă parte, invenția este protejată ca atare doar prin eliberarea brevetului, în timp ce în cazul unei realizări tehnice nu este necesară producerea unui alt înscris formal decât acela care materializează recunoașterea sa și a calității de autor, de către unitate. Secția I civilă, decizia nr. 4080 din 5 iunie 2012 Prin cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamanții B.N., D.G.

și Ș.C. au chemat în judecată pe pârâtele SC C.E. Craiova SA și Sucursala Minieră Prigoria, solicitând plata drepturilor ce li se cuvin în calitate de autori ai invenției intitulată „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, pentru perioada 22.07.2007 -22.01.2009, actualizate cu coeficientul de inflație până la data plății și dobânzile legale, de la data introducerii acțiunii până la data plății. În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții sunt autorii invenției menționate, pentru care s-a emis Brevetul de invenție nr. 102593 din 30.06.1992 în favoarea Întreprinderii Miniere Rovinari și că prin hotărârea nr.1/1999 a Consiliului de Administrație a C.N.L.O., s-a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor invenției.

Pentru această invenție a obținut dreptul de a o fabrica și comercializa SC I. SA Craiova, iar pentru folosirea invenției s-a încheiat contractul de cesiune nr. 39xx din 14.03.2000 pentru perioada 01.04.1999-22.01.2009, prin care compania s-a obligat să le plătească 30% din eficiența economică obținută în primul an de utilizare și 20% pe următorii ani, însă pârâții refuză plata drepturilor cuvenite pentru utilizarea invenției pe perioada 22.07.2007-22.01.2009. Suma datorată autorilor invenției urmează a se distribui potrivit înțelegerii dintre aceștia, respectiv 60% pentru reclamantul B.N., 25% pentru reclamantul Ș.C. și 15% pentru reclamantul D.G. Reclamanții au formulat cerere de chemare în garanție a SC C.E.

Rovinari SA, cu motivarea că în situația în care EMC Rovinari nu și-a achitat taxele pentru menținerea în vigoare a brevetului de invenție și din acest motiv este decăzută din drepturile ce decurg din brevet, prejudiciul urmează a fi recuperat de la chemata în garanție potrivit culpei sale. Pârâta SC C.E. Craiova SA a formulat cerere de chemare în garanție a SC I. Craiova SRL, motivând că dispozitivele pe care le folosește sunt realizate de această chemată în garanție și nu folosește soluția brevetată de către reclamanți. Instanța a solicitat relații de la OSIM cu privire la achitarea taxelor de protecție a brevetului de invenție nr.102593 din 30.06.1992, ai cărui autori sunt reclamanții, iar prin adresa din 27.10.2010, OSIM a comunicat faptul că pe perioada 22.07.2007-22.01.2009 nu au fost achitate taxele legale de menținere în vigoare a brevetului de invenție.

Prin sentința civilă nr. 445 din 13.12.2010, Tribunalul Gorj a respins acțiunea principală și cererea de chemare în garanție formulate de reclamanții B.N., D.G. și Ș.C. împotriva pârâtelor SC C.E. Craiova SA și Sucursala Minieră Prigoria și a chematei în garanție SC C.E. Rovinari SA. A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta S.C. C.E. Craiova S.A. împotriva chematei în garanție SC I. SRL Craiova. În motivarea sentinței, s-a reținut că reclamanții au calitatea de autori ai invenției intitulate „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotorul bobinat”, iar titular al brevetului nr. 102593 din 30.06.1992, eliberat pentru această invenție, a fost Întreprinderea Minieră Rovinari.

Prin contractul nr. 39xx/2000, părțile au convenit plata drepturilor cuvenite autorilor invenției și durata contractului până la data de 22.01.2009. Prin adresa nr. 1026420/2010, OSIM a comunicat faptul că pe perioada 22.07.2007-22.01.2009 nu au fost achitate taxele legale de menținere în vigoare a brevetului de invenție nr. 102593 din 30.06.2009, iar din adresa nr. 107738/2009, rezultă că brevetul nu se mai află în perioada legală de protecție. În aplicarea art. 43 alin. (2) și (3) din Legea nr. 64/1991, neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului atrage decăderea titularilor din drepturile ce decurg din brevet. Plata taxelor se putea realiza de orice persoană interesată, iar autorii invenției aveau această calitate și puteau să achite taxele prevăzute de lege pentru a menține în vigoare brevetul de invenție și a beneficia de drepturile ce decurg din acesta.

S-a apreciat că cererile reclamanților privind acordarea drepturilor patrimoniale în calitatea lor de autori a invenției și întemeiate pe contractul nr. 39xx/2000 sunt nefondate, întrucât îndată ce titularul brevetului de invenție nu și-a achitat taxele pentru protecția brevetului și a fost decăzut din drepturile conferite de brevet, acesta nu mai este protejat, iar invenția poate fi exploatată liber de oricine, fără ca cei care pretind că au vreun drept asupra acesteia să poată solicita despăgubiri pentru folosirea ei. A fost înlăturată apărarea reclamanților invocată prin cererea de chemare în garanție a SC C.E.

Rovinari SA, în sensul că obligația de plată a taxelor legale pentru menținerea în vigoare a brevetului nu era în sarcina lor, ci a chematei în garanție, întrucât reclamanții erau persoane interesate și, în temeiul art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, aveau calitatea de a achita taxa de menținere în vigoare a brevetului de invenție pentru perioada solicitată, dacă intenționau să culeagă drepturi ca urmare a exploatării acesteia. Or, de îndată ce brevetul nu mai este protejat, invenția poate fi exploatată de oricine, fără a exista obligația de plată a despăgubirilor pentru folosirea ei. Pentru același motiv, nu mai poate fi invocat nici contractul nr. 39xx/2000, intervenit între autorii invenției și titularul brevetului de invenție, prin care s-au negociat drepturile cuvenite autorilor, întrucât obligația de achitare a taxelor de protecție incumba tuturor părților și nu a fost satisfăcută.

Decăderea operează prin faptul neachitării taxelor la termenele prevăzute în lege, iar înregistrarea acesteia în registrul național al brevetelor de invenție și publicarea în BOPI au numai un rol de informare și nu semnifică faptul că, la acel moment, persoana interesată, alta decât titularul de brevet, ar putea invoca această situație sau ar putea achita aceste taxe, rațiune rezultată din dispozițiile art. 61 ale Regulamentului de aplicare ale Legii nr. 64/1991. Prin decizia nr. 139 din 3.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de reclamanți, s-a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Gorj.

În motivarea deciziei, s-a arătat că, în mod greșit, pricina a fost soluționată în primă instanță pe excepție. Astfel, prin respingerea acțiunii pe considerentul decăderii din drepturi a titularului de brevet s-a creat de către prima instanță o ipoteză de lucru greșită, soluția fiind întemeiată pe o veritabilă analiză a excepției lipsei calității procesuale active, chiar dacă tribunalul nu folosește în mod expres acest termen ori o menționare explicită. În aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, neplata taxei legale de menținere în vigoare a brevetului se sancționează cu decăderea titularului din drepturile ce decurg din brevet, care produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării în BOPI.

Odată ce titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet și nu a intervenit o revalidare a acestuia, invenția poate fi exploatată liber de terți, care nu pot fi obligați la plata vreunei despăgubiri pentru folosirea acesteia. Cum în speță, decăderea nu a fost publicată în BOPI, rezultă că nicio terță persoană nu poate exploata liber invenția. Pe de altă parte, între CNLO și apelanții reclamanți s-a încheiat contractul de cesiune nr. 39xx/2000 cu valabilitate până la 22.01.2009, în temeiul căruia exploatările miniere care aparțineau acestei companii au utilizat invenția s-au obligat să achite autorilor invenției 30% din eficiența economică obținută în primul an de exploatare și 20% pentru următorii 19 ani.

Prin art. 1 și 5 din H.G. nr. 103/2004 s-a înființat SC C.E. Craiova SA, în componența căruia a intrat și Cariera Ruget - Seciuri (actuala pârâtă Sucursala Minieră Prigoria), care făcea parte din CNLO și exploata invenția în temeiul contractului. Or, potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 103/2004, societățile comerciale nou înființate vor prelua toate drepturile și-și vor asuma toate obligațiile aferente societăților comerciale care au dispărut ca efect al reorganizării, precum și ale minelor, carierelor și exploatărilor miniere divizate din cadrul CNL Oltenia SA Tg. Jiu și integrate în entitățile nou create, care se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs, situație în care pârâta s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile autoarei sale, preluând și obligațiile decurgând din contractul de concesiune.

Ca urmare, cum reclamanții prin cererea de chemare în judecată au solicitat acordarea de despăgubiri pe o perioadă ce se situează în interiorul celei cuprinse în contract, respectiv 22.07.2007 - 22.01.2009, aceștia justifică în cauză calitate procesuală activă care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titularul dreptului asumat. Instanța de apel a constatat că, pe fondul cauzei, prima instanță nu a analizat perioada și cuantumul despăgubirilor, nepronunțându-se pe aceste cereri sub aspectul stabilirii întinderii lor, ci, reținând că reclamanții nu sunt titulari ai dreptului, nu s-a mai preocupat de stabilirea faptului dacă în prezent se mai aplică invenția de către pârâtă și respectiv, dacă obține beneficii ca urmare a exploatării acesteia.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta S.C. C.E. Craiova și chemata în garanție S.C. C.E. Rovinari S.A., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta S.C. C.E. Craiova a arătat că, în mod corect, prima instanță a respins acțiunea, motivat de faptul că reclamanții nu au achitat taxele de menținere în vigoare a brevetului, cu toate că aveau această posibilitate, în baza art. 39 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 și erau interesați în plata acestor taxe, ca autori ai invenției. Consecința neachitării taxelor pentru protecția brevetului este aceea a decăderii din drepturile conferite de brevet și încetării protecției brevetului, astfel încât invenția poate fi exploatată liber de oricine, fără ca aceia care pretind că au vreun drept asupra acestuia să poată solicita despăgubiri pentru folosirea ei.

Instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că decăderea produce efecte doar pentru viitor, cu începere de la data publicării în BOPI și că, în absența publicării decăderii în BOPI, invenția nu putea fi exploatată liber de terți. Decăderea operează prin faptul neachitării taxelor, iar înregistrarea acesteia în registrul național al brevetelor de invenție și publicarea în BOPI au numai un rol de informare, fără a semnifica faptul că, la acel moment, persoana interesată, alta decât titularul brevetului, ar putea invoca această situație sau ar putea achita aceste taxe, rațiune ce rezultă din dispozițiile art. 61 ale Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991. În dezvoltarea criticilor formulate, chemata în garanție SC C.E.

Rovinari SA a susținut aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 43 și 44 din Legea nr. 64/1991, precum și a prevederilor art. 61 din H.G. nr. 547/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991. Din conținutul acestor norme, rezultă că singura posibilitate legală oferită titularului unui brevet, în cazul nerespectării termenului de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului, este cea a revalidării, în care se verifică existența unor motive justificate pentru care nu a fost respectat termenul de plată a taxelor legale. Sancțiunea decăderii operează din momentul neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului, și nu de la data publicării decăderii în BOPI, care are numai rolul de informare.

În speță, termenele de plată a taxelor de menținere a brevetului, astfel cum sunt detaliate în Regulamentului de aplicare a legii, au expirat cu mult timp înainte de perioada pentru care s-au formulat pretenții de către intimați, potrivit datelor furnizate de O.S.I.M., intervenind astfel decăderea și lipsa de valabilitate a brevetului.

Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele: După cum rezultă din motivarea deciziei recurate, soluția de desființare a hotărârii primei instanțe și de trimitere a cauzei spre rejudecare, în considerarea necercetării fondului de către tribunal, s-a întemeiat pe două argumente: primul, relativ la lipsa efectelor juridice ale sancțiunii decăderii din drepturile decurgând din brevetul de invenție nr. 102593/1992, în absența publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală; cel de-al doilea, existența contractului nr. 39xx/2000, încheiat între CNLO și reclamanți, privind plata drepturilor bănești cuvenite acestora, valabil până la 22.01.2009.

Prin motivele de recurs formulate, ambele recurente au combătut primul considerent anterior menționat și doar recurenta - pârâtă s-a referit și la cel de-al doilea, în sensul că reclamanții nu se pot prevala de contractul nr. 39xx/2000, dată fiind încetarea valabilității brevetului de invenție, ca urmare a decăderii. Această instanță de recurs constată că, deși primul argument inserat în motivarea deciziei recurate relevă interpretarea și aplicarea greșită a legii, subzistă argumentul decurgând din relativitatea efectelor între părți ale contractului, motiv pentru care recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

Astfel, în ceea ce privește sancțiunea decăderii titularului din drepturile asupra brevetului de invenție pentru neplata taxelor legale de menținere în vigoare a brevetului, Legea nr. 64/1991 (în temeiul căreia a fost acordat brevetul, chiar dacă cererea de brevet a fost depusă în temeiul legii anterioare a brevetelor de invenție nr. 62/1974) nu prevede explicit data de la care operează decăderea, însă voința legiuitorului cu privire la acest moment rezultă din dispozițiile legii (se va face referire, în prezenta decizie, la forma legii de la data acordării brevetului – 1992). Din coroborarea acestor norme, rezultă că decăderea produce efecte nu din momentul publicării sale în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, ci anterior acestei operațiuni, chiar din momentul scadenței anuității de menținere a taxelor.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (2) „ Pe întreaga durată de valabilitate a brevetului, titularul este obligat anual la plata taxelor de menținere în vigoare a brevetului. Neplata acestor taxe atrage după sine decăderea titularului din drepturile decurgând din brevet. Decăderea titularului din drepturi se publică.” În conformitate cu art. 40, „În cazul decăderii din drepturi a titularului de brevet, prevăzută la art. 47 alin. (2), titularul de brevet poate cere la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci revalidarea brevetului pentru motive justificate, în termen de 6 luni de la data publicării decăderii. Revalidarea brevetului se publică de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute la art. 2, 34 și 35 folosirea sau luarea măsurilor efective și serioase de folosire a invenției, de către terți, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului.” Stingerea drepturilor decurgând din brevet este consecința neplății taxelor datorate pentru menținerea în vigoare a brevetului, or deplasarea momentului de la care sancțiunea își produce efectele, la data publicării, echivalează cu menținerea în vigoare a brevetului în perioada în care taxele nu au fost achitate, ceea ce golește de conținut instituția decăderii, reglementată ca o sancțiune aplicată titularului nediligent ori dezinteresat de menținerea brevetului.

Mai mult, decăderea s-ar transforma într-o sancțiune pentru terții care exploatează invenția: astfel, deși legiuitorul prevede că folosirea invenției de către terți este liberă în perioada dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet și revalidarea brevetului, în sensul că nu aduce atingere drepturilor decurgând din brevet, aplicarea acestei prevederi favorabile ar fi nejustificat întârziată ori chiar împiedicată, dacă ar fi condiționată de o procedură administrativă, cea a publicării în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, a cărei durată și materializare depind exclusiv de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Rațiunea reglementării favorabile terților este tocmai aceea a încetării protecției invenției prin brevet, ca urmare a atitudinii culpabile a titularului brevetului, neexistând niciun motiv pentru ca această atitudine să nu fie sancționată chiar din momentul manifestării de voință a titularului în sensul neplății taxelor.

Faptul că termenul în care titularul poate solicita revalidarea brevetului, pentru motive justificate, curge de la data publicării decăderii în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală, nu înseamnă că, până la data publicării, brevetul este valid, ci că legiuitorul a intenționat stabilirea unui termen ferm, neechivoc sub aspectul modului de calcul, în care titularul să-și manifeste voința în sensul revalidării brevetului. Evident, nimic nu îl împiedică pe titular să solicite revalidarea chiar înainte de termenul reglementat, cu atât mai mult cu cât este posibil ca publicarea decăderii să nu aibă loc – precum în speță -, caz în care titularul nu poate fi lipsit de dreptul de a cere revalidarea.

În aceste condiții, singura interpretare posibilă pentru ca dispozițiile legale arătate să-și producă efectele preconizate de legiuitor este aceea că încetarea valabilității brevetului intervine chiar la data scadenței anuității legale datorate, dar neachitate, titularul fiind decăzut din drepturile decurgând din brevet. Această interpretare concordă, de altfel, cu practica acestei instanțe (a se vedea, de exemplu, în acest sens, deciziile nr. 3942/2010, 4612/2010, 6560/2010, 6561/2010). Nu în ultimul rând, pot fi invocate argumente de drept comparat, legislația mai multor țări conținând prevederea expresă a operării decăderii din cauza neplății taxelor de menținere în vigoare a brevetului de la data scadenței taxei neachitate [de exemplu, art. L613.22 din Codul francez al proprietății intelectuale, art. 40 alin. (2) din legea belgiană a brevetelor de invenție].

De altfel, intimații – reclamanți nu au contestat că decăderea produce efecte în modalitatea arătată prin prezenta decizie (arătând, însă, că intervenirea decăderii nu are relevanță în speță, susțineri ce vor fi analizate în cele ce urmează). În consecință, se constată, în speță că brevetul de invenție nr. 102593/1992 nu mai este valabil încă de la data de 23.01.1990 (conform adresei nr. 1005668/2010 emise de OSIM), chiar dacă decăderea nu a fost publicată în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (conform adresei nr. 1009183/2012 emise de OSIM). Cu toate acestea, nu se poate considera că reclamanții nu ar fi îndreptățiți la despăgubiri constând în contravaloarea drepturilor de autor cuvenite pentru soluția tehnică reflectată de invenția intitulată „Dispozitiv electronic de pornire a motoarelor asincrone cu rotor bobinat”, aferente perioadei 22.07.2007 – 22.01.2009.

După cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, în cauză între reclamanți și CNLO, autoarea pârâtei S.C. C.E. Craiova S.A., a fost încheiat contractul nr. 39xx din 14.03.2000, prin care s-au negociat drepturile cuvenite autorilor. Acest contract produce efecte relative între părți și, ca atare, drepturile și obligațiile născute din acesta trebuie îndeplinite de părți cu bună-credință. Se constată, de altfel, că acest contract a fost încheiat după data la care a operat decăderea din drepturi decurgând din brevetul de invenție și, ca atare, părțile ori cel puțin fostul titular al brevetului - CNLO, în calitate de succesor al titularului inițial, Întreprinderea Minieră Rovinari, în drepturile și obligațiile cu privire la brevet– erau în cunoștință de cauză în legătură cu situația juridică a brevetului, în sensul că acesta nu mai este protejat, ca urmare a operării decăderii.

Astfel, contractul menționat fiind încheiat ulterior încetării valabilității brevetului, nu este vorba despre un act juridic subsecvent a cărui soartă juridică să fie determinată de cea a actului pe care se întemeiază în virtutea efectelor nulității unui act juridic. O asemenea împrejurare ar putea reprezenta, eventual, un motiv de nulitate a actului încheiat de către persoane ce au dispus de drepturile specifice unui brevet de invenție, cu toate că acesta nu mai era valabil, însă, în cauză, instanța nu a fost învestită cu o cerere în constatarea nulității contractului, în care să se fi invocat această cauză de nulitate.

În același timp, după cum în mod corect s-a susținut de către intimați, încetarea valabilității brevetului de invenție nu este inserată în contract drept un motiv de încetare a contractului încheiat în anul 2000 (și de altfel nici nu ar fi fost posibilă această clauză, dat fiind că respectivul contract a fost încheiat ulterior încetării protecției brevetului). În consecință, părțile contractante au intenționat încheierea actului juridic independent de situația juridică a brevetului - despre care aveau sau ar fi putut, cu ușurință, avea cunoștință - ceea ce echivalează cu producerea de efecte juridice depline ale contractului, fără a avea relevanță situația brevetului.

Cu toate că aceste considerente sunt suficiente pentru conturarea soluției adoptate în prezenta cauză, respectiv aceea de respingere a recursurilor, este de precizat, pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părți, că actul juridic încheiat în anul 2000 s-a întemeiat pe dispozițiile art. 67 din Legea nr. 64/1991, în considerarea Hotărârii nr. 11/1999 a Consiliului de Administrație al CNLO. Astfel cum rezultă din conținutul hotărârii menționate, consiliul de administrație a aprobat acordarea drepturilor cuvenite autorilor în virtutea faptului că soluția tehnică descrisă în Brevetul de invenție nr. 102593 coincide cu obiectul cererii de realizare tehnică nr. 7107/1998 cu titlul „Modernizarea acționărilor electrice de la transportatoarele de mare capacitate din carierele de lignit ale CNL Oltenia”.

Dispozițiile art. 67 din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data încheierii contractului, actualmente art. 72 din aceeași lege), pe temeiul cărora a fost încheiat contractul nr. 39xx/2000, se referă tocmai la realizarea tehnică, ce are caracter de noutate la nivelul unei unități și este utilă acesteia, context în care autorii unei asemenea soluții tehnice sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru aceasta, în măsura în care autorii sunt recunoscuți ca atare. În esență, nu există vreo deosebire de fond între o invenție și o realizare tehnică, aceasta din urmă reprezentând, practic, o invenție.

Distincțiile esențiale dintre o invenție și o realizate tehnică sunt formale: pe de o parte, nu este necesar ca aceasta din urmă să fie recunoscută pe întreg teritoriul României, ca în cazul invențiilor vizate de Legea nr. 64/1991, ci trebuie recunoscută doar la nivelul unității care o aplică sau intenționează să o aplice, iar unitatea confirmă calitatea de autori ai respectivei realizări tehnice. Pe de altă parte, invenția este protejată ca atare doar prin eliberarea brevetului, în timp ce în cazul unei realizări tehnice nu este necesară producerea unui alt înscris formal decât acela care materializează recunoașterea sa și a calității de autor, de către unitate.

Aplicând aceste considerente teoretice la speță, rezultă că, prin încheierea contractului din anul 2000, părțile au intenționat tocmai recunoașterea realizării tehnice ce coincide cu obiectul brevetului de invenție și a drepturilor decurgând din aceasta, pentru reclamanții din cauză, în calitate de autori ai invenției și ai realizării tehnice. În aceste condiții, se confirmă constatarea anterior expusă, aceea a lipsei de relevanță a încetării valabilității brevetului de invenție ca urmare a decăderii din drepturi, în condițiile în care reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru aceeași soluție ca cea din invenție, în calitate de autori ai unei realizări tehnice. Drept urmare, în mod corect instanța de apel a constatat că actul încheiat în anul 2000 reprezintă o cauză juridică viabilă a pretențiilor reclamanților, ce urmează a fi examinate în fond, cu ocazia rejudecării, după desființarea sentinței.

Astfel, prima instanță va analiza dacă soluția tehnică a fost efectiv aplicată de către persoanele chemate în judecată ca pârâte și va determina cuantumul despăgubirilor eventual cuvenite. Față de cele expuse, Înalta Curte a apreciat că recursurile nu sunt fondate și au fost respinse ca atare, în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C.proc.civ.