ÎCCJ, decizie (scj.ro #86767)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86767) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Invenție. Drepturi

patrimoniale cuvenite în temeiul unui contract de cesiune a brevetului de

invenție. Expirarea duratei contractului și a duratei de

protecție a brevetului.

Cuprins pe materii :

Dreptul

proprietății intelectuale. Acțiune privind acordarea unor

drepturi patrimoniale cuvenite în temeiul unui contract de cesiune a brevetului

de invenție.

Expirarea duratei contractului și a duratei de

protecție a brevetului.

Index alfabetic:

dreptul

proprietății intelectuale.

-

drepturi patrimoniale

-

brevet de invenție

-

contract de cesiune

Legea

nr.64/1991, art. 47 alin.(2), art. 66

Regulamentul

de aplicare a Legii nr.64/1991, 73 alin. (5)

În situația în care

se solicită

drepturi cuvenite pentru exploatarea unei

invenții, după expirarea perioadei prevăzute în contract,  nu

subzistă temeiul răspunderii civile contractuale.

Nici

îmbogățirea fără justă cauză printr-un refuz

nejustificat de renegociere a contractului, nu poate fi reținută în

sarcina pârâtei, câtă vreme  invenția nu mai beneficiază de

protecție.

Odată ce

titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile

conferite de brevet și nu a intervenit o revalidare a brevetului,

invenția poate fi liber exploatată de oricine, fără ca cei

care pretind că au vreun drept asupra invenției să poată

solicita despăgubiri pentru folosirea acesteia.

ÎCCJ, Secția civilă și de

proprietate intelectuală, decizia nr. 1728 din 14 martie 2008

La 19 septembrie 2003,

reclamanții P.S. și B.C. au chemat în judecată S.C. E. S.A.

Slatina, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.500.000.000 lei

reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite în temeiul contractului de cesiune

a brevetului de invenție nr.103005, încheiat cu pârâta la data de 21

martie 1995.

Prin sentința

civilă nr.92/2004, Tribunalul Olt, secția comercială și de

contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Tribunalul a reținut

că titularul brevetului de invenție a fost   decăzut din

drepturile conferite de brevet pentru neplata taxelor legale, așa încât,

brevetul nemaifiind protejat, solicitările reclamanților privind

acordarea de drepturi patrimoniale apar ca nefondate.

Mai mult, din contractul de

cesiune încheiat între părți rezultă că durata acestui

contract a fost de 5 ani, perioadă pentru care reclamanții și-au

încasat drepturile cuvenite.

Prin decizia nr.28/2005,

Curtea de Apel Craiova, secția comercială a admis apelul declarat de

reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare la tribunal, secția civilă.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea a admis motivul de ordine publică pus din

oficiu în discuția părților, referitor la necompetența

materială a instanței comerciale.

În motivarea deciziei curtea

de apel a arătat că, potrivit art.2 pct.1 lit.b C.proc.civ.,

tribunalele judecă în primă instanță procesele și

cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate

industrială, iar încălcarea normelor de ordine publică

referitoare la competența materială a instanței civile atrage

nulitatea hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9

și art.312 alin.(5)  C.proc.civ.

Prin decizia nr.7378 din 22

septembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală a admis

recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași  curte  de  apel,  având în vedere următoarele considerente:

Conform art.2 alin.(1) lit.

e C.proc.civ., competența soluționării în primă

instanță a cererilor și acțiunilor în materia

proprietății industriale aparține tribunalului.

Nici textul de lege

menționat și nici legea specială a brevetelor de invenție,

nr.64/1991, nu impun judecarea acestor litigii la o anumită secție a

tribunalului, astfel încât, indiferent dacă litigiul s-a judecat la

secția civilă sau la cea comercială, norma imperativă

referitoare la competența materială a tribunalului în această

materie a fost respectată.

Fără temei legal

curtea de apel a stabilit că s-au încălcat normele legale referitoare

la competența secției civile, câte vreme nicio dispoziție

legală nu stabilește o atare competență la nivelul

tribunalului, ca de altfel nici la cel al curții de apel, cauza urmând a

fi înregistrată și soluționată la acea secție a

curții de apel căreia i se repartizează administrativ litigiile

în materia proprietății intelectuale - din care fac parte și

cele în materia proprietății industriale - sau în cadrul căreia

funcționează completele specializate în această materie.

Apelul a fost rejudecat de

secția civilă a Curții de Apel Craiova, urmare a faptului

că aceasta a fost desemnată să judece litigiile în materia

proprietății intelectuale prin decizia Colegiului de conducere al

instanței din 20 martie 2007.

Prin decizia civilă nr.

657 din 31 mai 2007 apelul declarat de reclamanții P.S. și B.C.

împotriva sentinței civile nr. 92/2004 a Tribunalului Olt a fost respins

ca nefondat.

Pentru a decide astfel, curtea

de apel a reținut următoarele:

Actul în baza căruia a

fost încheiat contractul de cesiune, iar reclamanții solicită

drepturile bănești pentru aplicarea invenției, îl constituie

brevetul de invenție nr.103005, care a fost acordat de O.S.I.M. prin

hotărârea nr.2791 din 28 septembrie 1990, titular al brevetului de

invenție

fiind S.C. E. S.A., în temeiul art.14

din Legea nr.62/1974.

Ulterior,    dreptul   asupra

brevetului   de   invenție   a   fost   transmis reclamanților

conform art.66 din Legea nr.64/1991.

Pentru nerespectarea

obligației de plată a taxelor de menținere în vigoare a

brevetului O.S.I.M. a dispus decăderea din drepturile ce decurg din

brevet, conform art.47 alin.(2) din Legea nr.64/1991.

Având în vedere că

brevetul de invenție nu mai este protejat, solicitările

reclamanților privind acordarea drepturilor bănești care decurg

din aplicarea acestuia apar ca nefondate.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

C.proc.civ.

În dezvoltarea motivului de

recurs invocat, se susține că, deși cea mai mare parte din

considerentele deciziei sunt adevărate, concluzia la care ajunge curtea de

apel este greșită.

Astfel, în opinia

recurenților, pârâta avea calitatea de titular de brevet și

obligația de a plăti taxele de menținere în vigoare a acestuia,

tot pârâta fiind cea care a folosit invenția din anul 1988, chiar

dacă contractul de cesiune s-a încheiat cu reclamanții în anul 1995.

Faptul că brevetul nu mai

este protejat nu mai are nicio importanță, deoarece protecția

conferită de brevet presupunea interzicerea folosirii de către

terți a invenției  fără autorizarea titularului de brevet.

Or, în speță, nu se

pune problema folosirii de către un terț a invenției, aceasta

fiind folosită de către pârâtă, care a refuzat în mod

nejustificat prelungirea contractului de cesiune.

Faptul că nu a achitat

taxele de menținere în vigoare a brevetului este datorat exclusiv culpei

pârâtei și nu poate fi invocat împotriva reclamanților, în

condițiile în care pârâta beneficiază și în prezent de

invenția reclamanților.

Sub acest aspect este

greșită reținerea curții de apel în sensul că

reclamanții aveau obligația plății taxelor ca titulari de

brevet, deoarece de bună-credință ei au acordat pârâtei toate

prerogativele prin dobândirea calității de titular al brevetului,

aceasta realizând o îmbogățire fără justă cauză.

Recurenții au depus în

fața instanței de recurs două hotărâri

judecătorești pronunțate într-un alt litigiu privind plata

drepturilor bănești în temeiul contractului de cesiune din anul 1995.

Analizând decizia

recurată, Înalta Curte constată că aceasta este legală,

deși o parte din considerentele acesteia nu au temei, așa cum au

susținut recurenții.

Astfel, în ceea ce

privește problema calității de titular al brevetului, în mod

greșit s-a reținut că reclamanții au dobândit această

calitate și că, pe cale de consecință, le este imputabilă

neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului.

Curtea de apel a considerat

că reclamanții au devenit titulari de brevet în baza art.66 din Legea

nr.64/1991.

Acest text de lege, devenit

art.69 după republicarea actului normativ,

prevede în alin.(3) că “dreptul

asupra brevetului de invenție se transmite inventatorului, prin efectul

legii, în cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi

întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale

prevăzute la art.14 din Legea nr.62/1974 nu a aplicat invenția sau nu

a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei”.

Pentru ca acest text de lege

să fie aplicabil, trebuie întrunite mai multe condiții.

O primă condiție este

aceea ca invenția să fi avut regimul juridic reglementat prin art.14

din Legea nr. 62/1974, adică pârâta să fi devenit titulara brevetului

în baza cesiunii legale prevăzute de actul normativ în vigoare la acea

dată.

În speță nu s-a

contestat că brevetul nr.103005 a fost acordat pârâtei S.C. E. S.A., în

baza cesiunii legale, care a dobândit calitatea de titular de brevet, calitatea

de inventatori aparținând reclamanților B.C. și P.S.

O a doua condiție este

aceea ca, la data intrării în vigoare a Legii nr.64/1991 – care a abrogat

și înlocuit Legea nr.62/1974 – invenția să nu fi fost pusă

în aplicare de către titulara brevetului ori aceasta să nu fi luat

măsurile necesare în vederea aplicării ei.

Verificarea acestei

condiții nu s-a făcut și nici nu se putea face în cadrul

litigiului de față, deoarece, pentru a stabili dacă

reclamanții au dreptul de a dobândi calitatea de titulari de brevet ar fi

trebuit să se parcurgă procedura legală în acest scop.

Conform regulii 73(5) din

Regulamentul de aplicare a Legii nr.64/1991 această procedură

presupunea ca persoanele interesate să adreseze O.S.I.M. o cerere prin

care să se indice schimbarea titularului brevetului, însoțită de

documentul care să ateste o atare schimbare.

Cererea urma a fi

examinată de O.S.I.M., iar o eventuală hotărâre favorabilă

în acest sens urma a se înscrie în Registrul național al brevetelor de

invenție și a se publica în B.O.P.I., conform reguli 73 (9) și

(10) din același Regulament.

Niciuna din părți nu

a susținut că o asemenea procedură s-ar fi urmat, iar în adresa

emisă de O.S.I.M  la data de 19 februarie 2004  se menționează

că titularul brevetului de invenție nr. 103005, decăzut din

drepturile conferite de brevet pentru neplata taxelor legale este S.C. E. S.A.,

adică pârâta.

Chiar dacă în contractul

încheiat între părți în anul 1995, reclamanții au fost

menționați ca titulari ai brevetului, nu s-a făcut dovada

că s-au și urmat demersurile necesare pentru operarea înscrierii unui

asemenea drept, urmată de plata de către noii titulari a taxelor de

menținere în vigoare a brevetului.

Prin urmare, nu există

temei pentru a se reține că reclamanții au devenit titulari ai

brevetului de invenție, ei înșiși negând această calitate

pe parcursul procesului.

Ceea ce este însă corect

reținut de către instanțele anterioare, este

faptul că produsul “Agregat de

degroșat și filetat piese bitronconice”, inventat de reclamanți,

nu mai beneficiază de protecție legală, folosirea sa fiind

posibilă de către terți fără autorizarea fostului

titular de brevet.

Faptul că pârâta nu ar

avea calitatea de terț în raportul juridic dedus judecății,

invocat de recurenți, nu are nicio relevanță în cauză.

Aceștia au solicitat plata

unor drepturi bănești pentru faptul că pârâta folosește

invenția și refuză renegocierea cu reclamanții a clauzelor

contractului încheiat cu aceasta la data de 21 martie 1995.

Perioada pentru care pârâta s-a

obligat prin contract să plătească reclamanților drepturi

bănești pentru exploatarea invenției a fost de 5 ani începând cu

data de 1 ianuarie 1994, perioadă care a expirat, așadar, la 1

ianuarie 1999.

Pentru perioada

prevăzută în contract drepturile bănești convenite au fost

achitate reclamanților ca urmare a pronunțării unor

hotărâri judecătorești în acest sens, așa cum corect au

reținut instanțele anterioare.

Obiectul prezentei acțiuni

îl reprezintă însă drepturi bănești pretins cuvenite pentru

exploatarea invenției după expirarea perioadei prevăzute în

contract, or pentru acestea, așa cum corect a reținut tribunalul, nu

subzistă temeiul răspunderii civile contractuale.

Nici îmbogățirea

fără justă cauză printr-un refuz nejustificat de

renegociere a contractului nu poate fi reținută în sarcina pârâtei,

câtă vreme, așa cum corect s-a stabilit, invenția nu mai

beneficiază de protecție.

Odată ce titularul

brevetului  de  invenție a  fost  decăzut  din   drepturile conferite

de brevet și nu a intervenit o revalidare a brevetului, invenția

poate fi liber exploatată de oricine, fără ca cei care pretind

că au vreun drept asupra invenției să poată solicita

despăgubiri pentru folosirea acesteia.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte a menținut decizia curții de apel și, în baza art.312

C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.