ÎCCJ, decizie (scj.ro #82420)

Dreptul proprietății intelectuale. Invenții. Brevet. Drept de autor. Prescripție Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Invenții. Brevet. Despăgubiri. Drepturi bănești. Drept de autor. Prescripție Index alfabetic : Dreptul proprietății intelectuale - Invenție - Brevet de invenție - Drept de autor - Prescripție extinctivă Legea nr. 62/1974 Legea nr. 64/1991 Decretul nr. 167/1958 Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior intrării în vigoare a acestei legi, aplicate și nerecompensate, total sau parțial, s-au putut negocia între părți – inventatorul și utilizatorul invenției – în termenul de 3 ani, al prescripției extinctive, prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958, aplicabil în lipsa altei reglementări, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

Prescripția se putea întrerupe numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16 al Decretului nr. 167/1958, iar nu și prin cereri, ale autorului, adresate utilizatorului invenției. I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1405 din 19 februarie 2004 Reclamantul P.I. a chemat în judecată Societatea Comercială „S” S.A.

Sibiu cerând să se constate calitatea sa de inventator asupra invențiilor brevetate de OSIM sub nr.93004/1987 și 101341/1990; pârâta să fie obligată să procedeze la negocierea drepturilor sale patrimoniale, cuvenite ca urmare a aplicării și utilizării invenției; în caz de refuz, hotărârea judecătorească să țină loc de negociere, pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 1.061.098.240 de lei reprezentând suma negociată reactualizată, la nivelul a 183.645.840 de lei, până la 31 august 2000. În motivarea acțiunii s-a susținut, în esență, că deși pârâta utilizează invențiile - numite „dispozitiv de rectificat” și „dispozitiv universal de profilare” - refuză să pună la dispoziție datele necesare și să procedeze la negocierea drepturilor reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acțiunii ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată întrucât nu are calitatea de titular al invențiilor reclamantului, care au fost cesionate Statului Român. Prin sentința civilă nr. 617 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea, a constatat calitatea reclamantului de autor al invențiilor și a obligat pe pârâtă să procedeze la negocierea drepturilor patrimoniale cuvenite, având ca bază anexa 2 partea II din H.G. nr. 152/1992. S-a dispus, totodată, pentru cazul refuzului la negociere, obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 183.645.800 de lei. Instanță a respins ca neîntemeiată excepția privind prescrierea dreptului la acțiune, reținând că : potrivit Capitolului V din H.G.

nr. 152/1992, dată în aplicarea art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în cazul invențiilor aplicate și nerecompensate sub legea veche, obligațiile bănești restante sunt considerate ca restante datorită neîndeplinirii lor de către stat prin unitățile titulare de brevet; în cazul neîntocmirii calculației, unitatea care a aplicat invenția trebuie să întocmească acest postcalcul și să procedeze la negociere; deși reclamantul și-a exercitat dreptul prin mai multe cereri - de la cea înregistrată sub nr.15462 din 30 ianuarie 1992, până la ultima cerere din 22 ianuarie 1998 - pârâta nu a procedat la negociere, din culpa sa exclusivă, încât acțiunea a fost introdusă în termen. S-a constatat, totodată, că reclamantului nu i s-au achitat drepturile patrimoniale, deși invențiile au fost realizate, înafara atribuțiilor de serviciu, la cererea pârâtei.

Hotărârea instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr.104 A din 24 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă prin respingerea recursului pârâtei. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamantul, și pârâta. Prin recursul declarat de reclamant s-a invocat aplicarea greșită a legii cu privire la nereactualizarea și calcularea drepturilor bănești cuvenite. Pârâtă a criticat hotărârile invocând soluționarea greșită a excepției prescrierii dreptului la acțiune, cât și a dezlegării asupra fondului cauzei. Având întâietate recursul pârâtei, prin excepția invocată, instanța urmează să examineze și să constate că recursul este întemeiat. Acțiunea are ca obiect refuzul pârâtei de a negocia cuantumul și respectiv de a plăti drepturile bănești la care se consideră îndreptățit reclamantul pentru invenții brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior intrării sale în vigoare, aplicate și nerecompensate, total sau parțial, se puteau negocia între părți (inventatorul și utilizatorul invenției) începând de la valoarea maximă a drepturilor cuvenite potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de brevet. Cele două invenții, asupra cărora reclamantul are calitatea de coautor, au fost brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr.64/1991 și fără acordarea vreunor recompense în conformitate cu Legea nr.62/1974. În aceste condiții, reclamantul era îndreptățit să recurgă, cum de altfel a încercat, la procedura prevăzută de art.66 din Legea nr.64/1991, în vederea negocierii drepturilor cuvenite cu scopul încasării lor, în caz de neînțelegere drepturile bănești urmând să fie stabilite și acordate potrivit prevederilor art.61, adică prin instanțele judecătorești competente.

În lipsa unor norme speciale, termenul în care se putea valorifica dreptul la acțiunea pentru obligarea la negociere și respectiv plata drepturilor bănești, este termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958. Acest termen a început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, respectiv de la 21 ianuarie 1992, împlinindu-se la 21 ianuarie 1995. Or, acțiunea a fost înregistrată la 29 septembrie 1998, după împlinirea termenului de prescripție. Cererilor repetate, introduse de reclamant pe cale administrativă, anterior datei de 21 ianuarie 1995, nu li se pot atribui efectul întreruptiv al prescripției, limitat, de art.16 din Decretul nr.167/1958, numai la recunoașterea dreptului de către debitor în folosul creditorului, la introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, ori la actele începătoare de executare.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtă s-a admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii acțiunii ca prescrisă.