ÎCCJ, decizie (scj.ro #82420)

Dreptul proprietății intelectuale. Invenții.

Brevet. Drept de autor. Prescripție

Cuprins pe

materii

: Dreptul proprietății intelectuale. Invenții. Brevet.

Despăgubiri. Drepturi bănești. Drept de autor. Prescripție

Index alfabetic

:

Dreptul proprietății intelectuale

- Invenție

- Brevet de invenție

- Drept de autor

- Prescripție extinctivă

Legea nr. 62/1974

Legea nr. 64/1991

Decretul nr. 167/1958

Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite

inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior intrării în vigoare a

acestei legi, aplicate și nerecompensate, total sau parțial, s-au putut negocia

între părți – inventatorul și utilizatorul invenției – în termenul de 3 ani, al

prescripției extinctive, prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1958,

aplicabil în lipsa altei reglementări, de la data intrării în vigoare a Legii

nr. 64/1991.

Prescripția se putea întrerupe numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 16

al Decretului nr. 167/1958, iar nu și prin cereri, ale autorului, adresate

utilizatorului invenției.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr. 1405 din 19 februarie 2004

Reclamantul P.I. a chemat în judecată Societatea Comercială „S” S.A. Sibiu cerând

să se constate calitatea sa de inventator asupra invențiilor brevetate de OSIM

sub nr.93004/1987 și 101341/1990; pârâta să fie obligată să procedeze la

negocierea drepturilor sale patrimoniale, cuvenite ca urmare a aplicării și

utilizării invenției; în caz de refuz, hotărârea judecătorească să țină loc de

negociere, pârâta urmând să fie obligată  la plata sumei de 1.061.098.240

de lei reprezentând suma negociată reactualizată, la nivelul a 183.645.840 de

lei,  până la 31 august 2000.

În motivarea acțiunii s-a susținut, în esență, că deși pârâta utilizează

invențiile - numite „dispozitiv de rectificat” și „dispozitiv universal de

profilare” - refuză să pună la dispoziție datele necesare și să procedeze la

negocierea drepturilor reclamantului.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acțiunii ca prescrisă, iar, în

subsidiar, ca neîntemeiată întrucât nu are calitatea de titular al invențiilor

reclamantului, care au fost cesionate Statului Român.

Prin sentința civilă nr. 617 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis în

parte acțiunea,  a  constatat calitatea reclamantului de autor al

invențiilor și a obligat pe pârâtă să procedeze la negocierea drepturilor

patrimoniale cuvenite, având ca bază anexa 2 partea II din H.G. nr. 152/1992.

S-a dispus, totodată, pentru cazul refuzului la negociere,

obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 183.645.800 de lei.

Instanță a respins ca neîntemeiată excepția privind  prescrierea

dreptului la acțiune, reținând că : potrivit Capitolului V din H.G. nr.

152/1992, dată în aplicarea art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, în cazul

invențiilor aplicate și nerecompensate sub legea veche, obligațiile bănești

restante sunt considerate ca restante datorită neîndeplinirii lor de către stat

prin unitățile titulare de brevet; în cazul neîntocmirii calculației, unitatea

care a aplicat invenția trebuie să întocmească acest postcalcul și să procedeze

la negociere; deși reclamantul și-a exercitat dreptul prin mai multe cereri -

de la cea înregistrată sub nr.15462 din 30 ianuarie 1992, până la ultima cerere

din 22 ianuarie 1998 - pârâta nu a procedat la negociere, din culpa sa

exclusivă,  încât acțiunea a fost introdusă în termen.

S-a constatat, totodată, că reclamantului nu i s-au achitat drepturile

patrimoniale, deși invențiile au fost realizate, înafara atribuțiilor de

serviciu, la cererea pârâtei.

Hotărârea instanței de fond a fost menținută prin decizia civilă nr.104 A din

24 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția

civilă prin respingerea recursului pârâtei.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamantul, și pârâta.

Prin recursul declarat de reclamant s-a invocat aplicarea greșită a legii cu

privire la nereactualizarea și calcularea drepturilor bănești cuvenite.

Pârâtă a criticat hotărârile invocând soluționarea greșită a excepției

prescrierii dreptului la acțiune, cât și a dezlegării asupra fondului cauzei.

Având întâietate recursul pârâtei, prin excepția  invocată, instanța

urmează să examineze și să constate că recursul este întemeiat.

Acțiunea are ca obiect refuzul pârâtei de a negocia cuantumul și respectiv de a

plăti drepturile bănești la care se consideră îndreptățit reclamantul pentru

invenții brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr.

64/1991.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991, drepturile bănești cuvenite

inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior intrării sale în vigoare,

aplicate și nerecompensate, total sau parțial, se puteau negocia între părți

(inventatorul și utilizatorul invenției) începând de la valoarea maximă a

drepturilor cuvenite potrivit legii în vigoare la data înregistrării cererii de

brevet.

Cele două invenții, asupra cărora reclamantul are calitatea de coautor, au fost

brevetate și aplicate  anterior intrării în vigoare a Legii nr.64/1991 și

fără acordarea vreunor recompense în conformitate cu Legea nr.62/1974.

În aceste condiții, reclamantul era îndreptățit să recurgă, cum de altfel a

încercat, la procedura prevăzută de art.66 din Legea nr.64/1991, în vederea

negocierii drepturilor cuvenite cu scopul încasării lor, în caz de neînțelegere

drepturile bănești urmând să fie stabilite și acordate potrivit prevederilor

art.61, adică prin instanțele judecătorești competente.

În lipsa unor norme speciale, termenul în care se putea valorifica dreptul la

acțiunea pentru obligarea la negociere și respectiv plata drepturilor bănești,

este termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 din Decretul

nr.167/1958. Acest termen  a început să curgă de la data intrării în

vigoare a Legii nr. 64/1991, respectiv  de la 21 ianuarie 1992,

împlinindu-se la 21 ianuarie 1995.

Or, acțiunea a fost înregistrată la 29 septembrie 1998, după împlinirea

termenului de prescripție. Cererilor repetate, introduse de reclamant pe cale

administrativă,  anterior datei de 21 ianuarie 1995, nu li se pot atribui

efectul întreruptiv al prescripției, limitat, de art.16 din Decretul

nr.167/1958, numai la  recunoașterea dreptului de către debitor în folosul

creditorului, la introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de

arbitrare,  ori la actele începătoare de executare.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtă s-a admis, cu consecința casării

hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii acțiunii ca prescrisă.