ÎCCJ, decizie (scj.ro #86779)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #86779) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Brevet de invenție
aplicat în procesul de producție în afara unui cadru contractual. Criterii de
stabilire a cuantumului despăgubirilor bănești cuvenite inventatorilor.
Cuprins pe materii
:
Drept civil. Dreptul proprietății intelectuale.
Brevet de invenție.
Drepturi
patrimoniale. Folosirea fără drept a invenției.
Index alfabetic :
Brevet de invenție.
- inventator
- drepturi patrimoniale
- despăgubiri
Legea 64/1991 : art. 5 alin.(6), art.
36,
art.62
(art. 63 în urma republicării)
În
lipsa unui acord al părților concretizat într-un contract, revine instanței de
judecată posibilitatea ca, la sesizarea oricăreia dintre părți, să stabilească
cuantumul drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, urmare a aplicării
invenției de către unitate.
La calcularea acestor drepturi, trebuie să
se aibă în vedere efectele economice rezultate din exploatarea brevetului sau
aportul economic al invenției, așa cum prevede art. 36 alin.(2) din Legea
64/1991.
Instanța
trebuie să aplice pe cât posibil criterii obiective în determinarea acestui
cuantum, criterii care pot viza utilitatea și valoarea invenției, raționalizări
și economii obținute în procesul de producție ca urmare a aplicării invenției
sau, eventual, valorificarea produselor obținute prin aplicarea invenției.
Notă
: Legea nr. 64/1991 a fost republicată în baza Legii nr. 28/2007, în
M.Of
. nr. 541 din 8.08.2007, iar în urma renumerotării
articolelor, art. 62 a devenit art. 63, păstrând același conținut.
ÎCCJ, Secția civilă
și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2551 din
15 aprilie
2008
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții A.V.,
D.I., N.M. (în calitate de moștenitoare a defunctului N.G.), O.I., P.M. si V.M.
(în calitate de moștenitoare a defunctului V.N.) au chemat în judecată S.C. C.
S.A.
Borzești
și au solicitat să se dispună obligarea
pârâtei la plata sumelor cuvenite reclamanților, rezultate din aplicarea în
producție fără acordul reclamanților, a
brevetului de invenție nr. l10038-Bl
pentru
anul
2003, sume
ce se ridică la valoarea de 324.480 lei.
Reclamanții arată că la data de 29.12.1995 a
fost emis brevetul de invenție nr. 11 0038-B1 pentru "procedeu de obținere
a
gamabutirolactonei
, prin hidrogenarea anhidridei
maleice".
În fiecare
an s-a efectuat un calcul al drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, după
cum urmează : pentru anul 2000 s-a convenit 7% din valoarea avantajelor
economice obținute, afectate de cheltuielile financiare aferente, având ca
reper anul 1991, cu o pondere de cheltuieli financiare de 26,81 % ; pentru anul
2001, a
fost păstrat
procentul de 7% din valoarea avantajelor
economice care au fost de 4.412.394.542 lei vechi, cu cheltuieli financiare de
exploatare de 25,8% rezultând 3.273.996.175 lei vechi ; pentru anul 2002 s-au
calculat avantajele economice în cuantum de 3.047.953.856 lei vechi. În schimb,
de această dată, ponderea cheltuielilor financiare cu exploatarea a fost de
83,94%.
Dat
fiind procentul foarte ridicat al cheltuielilor financiare, reclamanții nu au
fost de acord cu încheierea unui alt contract și, în această situație, pârâta a
folosit invenția fără acordul reclamanților.
Reclamanții au solicitat ca la
stabilirea drepturilor ce li se cuvin să nu se fie luate în calcul cheltuielile
financiare, ci numai cuantumul avantajelor economice și au arătat că, dată
fiind atitudinea pârâtei, în anul 2003 nu s-a putut finaliza un nou contract de
cesiune a brevetului.
Se solicită ca pârâta să fie obligată
la plata unei cote de 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării
invenției în anul 2003.
Prin sentința civilă nr. 1466/2006,
Tribunalul Bacău a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească
reclamanților suma de 1.367,046.941,31 ROL, cu titlu de despăgubiri civile.
Tribunalul
a
avut
în
vedere
prevederile
art. 61, art.
66 și
art.
67 din
Legea nr. 64/1991
privind brevetele de invenție și dispozițiile Regulamentului de aplicare a
acestei legi aprobat prin HG nr.152/1992, care prevăd că drepturile autorului
unei invenții se stabilesc prin contract încheiat între acesta și societatea
care o aplică, iar în caz de neînțelegeri despăgubirile se determină în funcție
de rezultatele economice obținute de acea societate.
Instanța
a reținut că pârâta a aplicat în cursul anului 2003, în procesul de producție,
brevetul de invenție al cărui autori sunt reclamanții și față de împrejurarea
că negocierile dintre părți cu privire la suma cuvenită autorilor-reclamanți au
eșuat, a apreciat că procentul de 40% solicitat de reclamanții autori ai brevetului
de invenție este corect, astfel încât a obligat pârâta la plata către aceștia a
sumei de 136.704,69 RON, stabilită prin raportul de expertiză contabilă
efectuat în cauză.
Prin
decizia civilă nr. 322 din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel Bacău
a respins ca
nefondat apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A.
Borzești
.
Răspunzând
motivului de apel prin care se invoca încălcarea de către prima instanța a
principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, Curtea de Apel a
reținut că acesta este neîntemeiat, întrucât
pârâta a fost legal citată, a depus întâmpinare și acte în susținerea
apărării și a fost reprezentată.
Motivul
de apel conform căruia reclamanților li sau acordat neîntemeiat drepturile de
autor pe anul 2003 în procent de 40% din valoarea avantajelor economice, fără a
se avea în vedere cheltuielile financiare, a fost
deasemenea
considerat ca neîntemeiat.
Instanța de apel a reținut că în
absența unui cadru contractual, drepturile bănești cuvenite autorului unei
invenții se stabilesc în condițiile Legii nr.64/1991 și ale Regulamentului de
aplicare a Legii, aprobat prin HG. nr. 152/1991,
în
raport
de
rezultatele
economice
obținute
de
societatea
utilizatoare a
brevetului.
În
speță, potrivit expertizei contabile efectuate la instanța de fond, avantajele
economice obținute de aceasta, în urma utilizării brevetului intimaților au
fost stabilite la cuantumul de 3.417.617.358,29 lei, cuantum apropiat celui
stabilit de însăși apelantă pentru anul precedent.
S-a considerat ca nefiind pertinentă
susținerea conform căreia în cursul anului
2003 a
utilizat brevetul de invenție doar pentru
o perioadă limitată de timp și nu la parametrii optimi întrucât, din înscrisul
înregistrat la societatea apelată cu nr. PO 229/22.02.2005 rezultă că în anul
2003 instalația a funcționat conform parametrilor din descrierea brevetului.
Împotriva acestei decizii, a declarat
recurs
pârâta S.C. C. S.A.
Borzești
,
formulând
următoarele critici de
nelegalitate
, întemeiate pe
dispozițiile art. 304 pct. 9
C.p.c
.:
Se arată că plata drepturilor de autor
pentru anul 2003, în procent de 40% din valoarea netă a avantajelor economice,
este lipsită de fundament deoarece pentru funcționarea acestei fabricații, S.C.
C. S.A.
Borzești
a efectuat cheltuieli financiare,
care se regăsesc în valoare neta a avantajelor economice.
Solicitarea reclamanților de a li se
plăti " 40% din avantajele economice rezultate în urma aplicării invenției
în anul 2003", este total neîntemeiată și pentru că anterior anului 2003,
s-au acordat drepturi bănești în următoarele procente : 10% din valoarea
economiilor realizate, cu condiția să nu se depășească 10% din valoarea
profitului net, valabil pentru anii 1995, 1996, anul 1997 fiind fără
profit
și
7% din valoarea avantajelor economice afectate
cu cheltuielile financiare aferente pentru anul 1998.
Recurenta
susține că în raport cu anii precedenți, pretențiile inventatorilor depășesc
limita rezonabilului, cu atât mai mult cu cât procedeul a fost folosit doar în
ultimele trei luni ale anului 2003 și nu la parametrii din brevet.
Se mai arată că raportul de expertiză
contabilă nu este concludent întrucât nu ia în calcul cheltuielile financiare,
iar instanța de apel a soluționat cauza în baza acestui raport, luând în
considerare doar drepturile pretinse de reclamanți, fără a ține cont de faptul
că inventatorii aveau și obligații corelative acestor drepturi și anume
obligația să suporte o parte din cheltuielile financiare făcute cu exploatarea
invenției, respectiv o cotă de 40% din valoarea cheltuielilor financiare.
Analizând
decizia
recurată
în limita criticilor formulate,
Înalta Curte reține că recursul este fondat și determină admiterea recursului
pentru următoarele considerente:
Așa cum
rezultă din conținutul brevetului nr. 110338B1, invenția "procedeu de
obținere a
gamabutirolactonei
, prin hidrogenarea
anhidridei maleice" a fost realizată de către A.V., D.I., N.G., O.I., P.M.
și V.N. la solicitarea pârâtei S.C. C. S.A.
Borzești
.
Prin
contractul de negociere nr. 173 din 15.02.1996 s-a convenit ca drepturile
bănești cuvenite inventatorilor conform art. 39 din Legea 64/1991 să se acorde
„pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul
1995”
și să reprezinte ”10% anual din valoarea
economiilor rezultate, comparativ cu anul anterior aplicării invenției, cu
condiția să nu se depășească 10% din valoarea
profitului net.”
Drepturile
cuvenite inventatorilor s-au renegociat, încheindu-se contractul nr. J287 din
24.11.1998, prin care pârâta s-a obligat să plătească reclamanților drepturi
bănești reprezentând „7% din valoarea avantajelor economice afectată cu
cheltuielile financiare aferente.” Durata contractului a fost stabilită pentru
o perioadă de 5 ani, începând cu anul 1998.
În anul 2003 invenția a fost aplicată în
ultimele 3 luni ale anului. Prin adresa nr. PO 1286 din 7.10.2003, inventatorii
solicită unității negocierea unui nou contract, fără însă a preciza care este
valoarea drepturilor bănești pe care le pretind sau modalitatea de calculare a
acestora.
Aceeași poziție a reclamanților este
exprimată și prin adresele
din
24.11.2003 și
din 20.01.2005, pentru ca
prin adresa
din 25.04.2005 să se
solicite „reluarea discuțiilor”, făcându-se referire la „cele stabilite în
întâlnirea din 22.02.2005” și să se solicite stabilirea unei date pentru
negocieri și comunicarea ponderii cheltuielilor financiare în cheltuielile de
producție.
În urma comunicării ponderii cheltuielilor
financiare ca fiind de 40%, prin adresa nr. 6109/31.05.2005, inventatorii aduc
la cunoștința pârâtei că nu pot semna „actul adițional”. Pârâta comunică
inventatorilor, prin adresa din 10.06.2005 invitația „de a analiza împreună cu
compartimentul specializat problemele de natură economică în vederea
detensionării situației și semnării actului adițional și ulterior negocierea
unui nou contract”.
În răspunsul comunicat la 20.06.2005,
reclamanții își exprimă acordul de a participa la o întrunire a Comisiei de
Negociere, așa încât sunt invitați la data de 29.06.2005 la ședința Comisiei de
Negociere care își propune „negocierea drepturilor cuvenite autorilor ca urmare
a aplicării brevetului 110338 în anul 2003 și încheierea unui nou contract
pentru întreaga perioadă de valabilitate a brevetului începând cu anul
2004.”
În urma ședinței Comisiei de Negociere, se
încheie „procesul verbal nr.
2”
din cuprinsul
căruia rezultă că „autorii brevetului au propus ca drepturile cuvenite
autorilor pentru anul 2003 să fie în procent de 40% din valoarea netă a
avantajelor economice”, menționându-se că „valoarea netă a avantajelor
reprezintă valoarea brută a economiilor minus 40% din cheltuielile financiare”.
Poziția pârâtei a fost aceea de a propune încheierea unui act adițional la
contractul anterior care să cuprindă același condiții de plată a drepturilor
bănești.
Înalta Curte apreciază că au relevanță în
soluționarea litigiului următoarele dispoziții legale:
”Pentru
invențiile create și realizate în condițiile art. 5 alin.(1) cu clauză contrară
și, respectiv, ale art. 5 alin.(2) inventatorul beneficiază de drepturi
patrimoniale stabilite pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după
caz, cu titularul brevetului.
Drepturile
patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale
rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al
invenției
”(art.39 din Legea 64/1991, în numerotarea existentă la data sesizării
instanței)
.
În cauză, așa cum rezultă din înscrisurile
depuse, pentru perioada pentru care reclamanții solicită plata drepturilor
bănești cuvenite, raporturile contractuale anterioare încetaseră, prin
expirarea termenului pentru care acestea fuseseră convenite.
Instanțele au fost chemate în prezentul
litigiu să determine întinderea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor în
lipsa unor raporturi contractuale și, din această perspectivă, se impune ca în
prealabil să se stabilească
dacă
instanța poate avea o astfel de prerogativă, de suplinire a unui acord
contractual în această materie, care este baza (modul de calcul) și
care sunt
criteriile de
determinare a cuantumului acestor drepturilor bănești.
În acord cu instanțele anterioare, Înalta
Curte apreciază că, în lipsa unui acord al părților concretizat într-un
contract, revine instanței de judecată posibilitatea ca, la sesizarea oricăreia
dintre părți, să stabilească cuantumul drepturilor bănești cuvenite
inventatorilor, urmare a aplicării invenției de către unitate.
În acest sens sunt prevederile art. 5
alin.(6) din Legea 64/1991 care permit instanței de judecată să stabilească, în
lipsa acordului părților, prețul contractului privind invenția salariatului ca
și dispozițiile art.62 din același act normativ.
În ceea ce privește modul de calcul al
acestor drepturi și cuantumul lor, Legea stabilește numai că: ”drepturile
patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale
rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al
invenției”, fără a preciza însă și care este procentul în limita căruia aceste
drepturi salariale pot fi recunoscute.
Este însă indiscutabil că la calcularea
acestor drepturi instanța trebuie să aibă în vedere efectele economice
rezultate din exploatarea brevetului sau aportul economic al invenției, așa cum
prevede art. 36 alin.(2) din Legea 64/1991.
În aplicarea acestui text legal în cauză,
instanța avea obligația de a stabili, în prealabil, care este cuprinsul
criteriilor prevăzute de lege și anume: ”efectele economice și/sau sociale
rezultate din exploatarea brevetului” și „aportul economic al invenției” iar
apoi, pe bază de expertiză să determine care este, în cauză, întinderea acestor
parametrii.
Prima instanță a încuviințat ca obiectiv al
expertizei contabile „stabilirea valorilor economice rezultate ca urmare a
aplicării invenției pe anul
2003”
, fără însă a
argumenta de ce acesta ar reprezenta sensul noțiunilor de ”efectele economice
și/sau sociale” și „aportul economic” folosite de legiuitor în cuprinsul art.
36 alin.(2) din Lege.
Totodată, instanța a ignorat poziția
exprimată de reclamanți sub acest aspect în cuprinsul procesului verbal întocmit
la data de 28.06.2005, în care autorii invenției solicitând 40% din „valoarea
netă a avantajelor economice”, au arătat că prin „valoare netă a avantajelor”
urmează a se înțelege „valoarea
brută a economiei
minus 40% cheltuieli financiare”.
În ceea ce privește cuantumul drepturilor
solicitate de inventatori, instanțele au încuviințat cererea reclamanților de
fixare a acestui cuantum la 40% din valoarea economiilor, fără a argumenta în
vreun fel care sunt criteriile în raport cu care acest cuantum solicitat de
reclamanți apare ca fiind legal.
Este adevărat că în cauză nu există un acord
de voință al părților în determinarea cuantumului drepturilor cuvenite
inventatorilor, însă aceasta nu trebuie să lase loc arbitrariului. Instanța
trebuie să aplice pe cât posibil criterii obiective în determinarea acestui
cuantum, criterii care pot viza utilitatea și valoarea invenției, raționalizări
și economii obținute în procesul de producție ca urmare a aplicării invenției
sau, eventual, valorificarea produselor obținute prin aplicarea invenției.
Nu în ultimul rând vor putea fi avute în
vedere, sub aspectul întinderii drepturilor cuvenite inventatorilor,
raporturile contractuale anterioare existente între părți precum și raporturi
contractuale ale unității cu alți salariați inventatori pentru invenții
apropriate ca natură și importanță cu cea realizată de reclamanți.
În toate cazurile însă, instanța va trebui
să-și motiveze hotărârea atât sub aspectul criteriilor în funcție de care s-a
oprit la un anumit cuantum al drepturilor stabilite pentru inventatori, cât și
sub aspectul întinderii acestor
drepturi.
Pe cale de consecință, reținând că în cauză
s-a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 36 alin.(2) din Legea 64/1991,
că instanța a încuviințat acordarea drepturilor bănești cuvenite inventatorilor
în cuantumul solicitat de aceștia, fără a administra probe pentru stabilirea
acestui cuantum și fără a identifica criterii de determinare a cuantumului
acordat, Înalta Curte apreciază că nu a existat o cercetare a fondului
litigiului, astfel încât în baza art. 304 pct. 9
C.p.c
.
raportat la art. 312 alin.(3)
C.p.c
., a admis
recursul declarat de pârâtă și a casat hotărârea
recurată
.
În baza art. 297
C.p.c
., a fost admis apelul declarat
de pârâtă, a fost desființată sentința Tribunalului Bacău și a fost trimisă
cauza spre rejudecare la aceeași instanță.