ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 90 din 23 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă s-a admis apelul declarat de

reclamanții D.R.H. și F.A.P., în calitate de moștenitori ai defunctului D.I., F.A.E.,

R.V. și A.V. împotriva sentinței civile nr. 1137/2002 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara.

S-a schimbat în parte sentința,

în sensul că:

S-a admis în parte acțiunea formulată

și precizată de reclamanți împotriva pârâtelor CN H. SA Petroșani, E.M. Vulcan,

E.M. Lonea, E.M. Petrila, E.M. Paroșeni și E.M. Livezeni, care au fost obligate

să plătească câte 100.000 lei fiecăruia din reclamanții F.A.E., R.V. și A.V. și

suma de 100.000 lei reclamanților D.R.H. și F.A.P., cu titlu de drepturi

bănești decurgând din folosirea obiectului brevetului de invenție. Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Hunedoara sub Dosar nr. 6647/1998, reclamanții F.A.E., A.V., D.I. și

R.V. au chemat în judecată pe pârâta E.M. Vulcan, solicitând obligarea acesteia

la încheierea unui contract de licență prin care să se stabilească drepturile

bănești ce se cuvin reclamanților în calitate de titulari ai brevetului de

invenție și la plata unui procent de 1% din valoarea eficienței economice

obținute, de la data la care unitatea a fost înștiințată că folosește fără

drept obiectul invenției până la data încheierii contractului de licență.

În motivare reclamanții au

arătat că sunt titulari ai brevetului de invenție cu titlul „procedee de

exploatare a stratelor de cărbune cu înclinare medie și mare”, iar în această

calitate au somat-o pe pârâtă, cu adresa din 11 februarie 1998, cu privire la

faptul că folosește fără dreptul obiectul acestei invenții, solicitând

încheierea unui contract, însă aceasta refuză încheierea unui contract pentru

rezolvarea situației.

Acțiunea a fost precizată ulterior,

solicitându-se: procentul de 1% din valoarea eficienței economice să fie

achitat de la data obținerii brevetului de invenție (30 noiembrie 1994) până la

data încheierii contractului de licență, cu titlu despăgubiri (fila 22 dosar

fond); chemarea în judecată a subunităților CN H. SA, respectiv E.M. Vulcan, EM

Aninoasa, EM Dîlja, EM Petrila și EM Lonea și obligarea acestora la încheierea

contractului de licență pentru folosirea brevetului de invenție și achitarea

unor drepturi bănești de 10% din eficiența economică de la 30 noiembrie 1994 și

până la data încheierii contractului de licență (fila 32 dosar fond); să se

dispună ca pârâtele să nu mai folosească procedeul de exploatare fără acordul

prealabil al reclamanților (fila 92 dosar fond); să fie obligate pârâtele la

achitarea unor drepturi bănești în procent de 25% din profitul obținut datorită

reducerii costurilor de producție prin aplicarea procedeului brevetat (fila 228

dosar fond).

În drept s-au invocat dispozițiile

Legii nr. 64/1991.

Prin sentința civilă nr. 1137/2002

pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost formulată

și precizată de reclamanți.

În motivarea sentinței s-a reținut

că din raportul de contraexpertiză întocmit în cauză rezultă că procedeul

brevetat de reclamanți prezintă avantaje, însă acestea sunt anihilate de

dezavantaje, care în final conduc la costuri unitare mai mari comparativ cu

alte metode, precum și la pierderea unor importante rezerve de cărbune. S-a

concluzionat că prin aplicarea procedeului de exploatare brevetat nu se obțin

beneficii sau reduceri de costuri, astfel că metoda aduce pierderi și nu

beneficii, neputându-se determina drepturile bănești în procent de 25% din

eficiența economică.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții, care prin decizia civilă nr. 188/A/2009 pronunțată

de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis, fiind desființată sentința

primei instanțe și trimisă cauza pentru rejudecare primei instanțe.

Pe parcursul judecății apelului

reclamantul D.I. a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, respectiv

D.R.H. și F.A.P., în calitate de fii. De asemenea, s-au introdus în cauză în

calitate de pârâți E.M. Paroșeni și E.M. Livezeni, întrucât prin Hotărârea A.G.A.

a CN H. SA s-a aprobat desființarea E. M. Aninoasa și a E.M. Dâlja.

I

nstanța de

apel a reținut că reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată în

mod succesiv, iar tribunalul nu a avut în vedere toate aceste cereri. În ultima

precizare reclamanții au formulat un capăt de cerere distinct, referitor la

obligarea pârâtelor de a nu mai folosi procedeul. Cum instanța de fond nu a pus

în discuția părților completarea de acțiune, nu a comunicat-o pârâților și nu

s-a pronunțat asupra acesteia prin hotărâre, instanța de apel a constatat că nu

au fost lămurite pe deplin pretențiile concrete ale reclamanților, astfel încât,

în temeiul disp. art. 297 C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare. În același timp, a apreciat că toate criticile referitoare la modul

de administrare a probelor sunt justificate, însă dată fiind soluția de

desființare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, probele vor fi

refăcute de instanța de fond, după ce aceasta se va lămuri pe deplin asupra

obiectului cererii deduse judecății, prin analizarea tuturor cererilor

formulate de reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 5389/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de pârâte împotriva

deciziei instanței de apel, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În

considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art.

297 C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greșit

prima instanța a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului, instanța de apel desființează hotărârea atacată și trimite

cauza spre rejudecare primei instanțe.

Ultima precizare a acțiunii este făcută de reclamanți la 19 iulie 2000,

iar în această cerere s-a arătat că obiectul acțiunii îl constituie „trei

puncte stipulate în cererea de chemare în judecată”, pe care le-au detaliat ca

fiind: încheierea de contracte de licență pentru folosirea în continuare a

brevetului de invenție, achitarea drepturilor bănești în procent de 25% din

profitul obținut datorită reducerii costurilor prin aplicarea procedeului

brevetat în perioada 30 noiembrie 1994 și până la data încheierii contractului

de licență și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Din

analiza literală a ultimei precizări de acțiune rezultă că reclamanții nu mai

înțeleg să solicite și obligarea pârâtelor să nu mai folosească procedeul

brevetat, cerere cuprinsă în precizarea de la fila 92.Pe cale de consecință, în

raport și de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., concluzia instanței

de apel în sensul că tribunalul nu a analizat acest capăt de cerere și că prin

aceasta nu a lămurit pe deplin obiectul acțiunii, respectiv pretențiile

concrete ale reclamanților, nu are suport.

Procedând la rejudecarea apelului, Curtea a reținut în fapt și în

drept următoarele:

Solicitarea reclamanților de constatare a nulității raportului de

contraexpertiză efectuată în cauză și de refacere a acestuia a fost respinsă

prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2011, pentru considerentele reținute

în cuprinsul acelei încheieri. În consecință, nu s-a mai răspuns criticilor

apelanților referitoare la nulitatea și refacerea raportului de

contraexpertiză, critici întemeiate în drept pe dispozițiile art. 206, art. 208

și art. 202 C. proc. civ.

Instanța de apel a completat probatoriul cu proba testimonială și

cu înscrisuri, fiind inutil a se mai examina apelul reclamanților sub aspectul

neadministrării acestor probe de către prima instanță, cu atât mai mult cu cât

aceasta a avut posibilitatea să aprecieze asupra suplimentării probațiunii și

respectiv să cenzureze cererile în probațiune ale părților și nu să

încuviințeze toate probele cerute de aceștia.

Reclamanții sunt titulari ai brevetului de invenție, prin care li

s-a recunoscut calitatea de inventatori pentru invenția cu titlul „Procedura de

exploatare a stratelor de cărbune cu înclinare medie și mare”.

Cu adresa nr. x din 11 februarie 1998, reclamanții au solicitat

pârâtei E.M. Vulcan încheierea unui contract prin care să se stabilească

drepturile ce le revin pentru utilizarea invenției de către unitatea minieră,

iar aceasta, cu adresa nr. y/1998, le-a comunicat că oferta lor privind

încheierea unui contract pentru aplicarea metodei brevetate a fost înaintată

R.A.H. – Comitetul director, pentru a hotărî cu privire la necesitatea și

condițiile încheierii unor contracte.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, pârâta

E.M. Vulcan a precizat că se poate încheia un contract de licență cu

reclamanții deoarece unitatea minieră se folosește de obiectul invenției, cu

mențiunea că acordarea procentului de 1% din valoarea eficienței economice

trebuie să se facă nu de la data înștiințării unității ci de la data rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești (fila 24).

Din interogatoriul luat pârâtei CN H. SA Petroșani rezultă că

procedeul de exploatare brevetat de reclamanți se aplică la E.M. Vulcan, E.M.

Petrila și E.M. Aninoasa din anul 1995, iar din anul 1996 la E.M. Lonea și E.M.

Dîlja (fila 42 dosar fond).

În punctul de vedere exprimat prin înscrisul înregistrat sub nr. 223

din 19 aprilie 1999 se arată că metoda de exploatare s-a dovedit, pe perioada

experimentării la E.M. Vulcan, a fi o metodă productivă, cu efort redus al

muncitorilor și fără aparente riscuri din punct de vedere al protecției muncii

și zăcământului, care se preta la exploatarea unor porțiuni de zăcământ cu

condiții mai dificile de exploatare prin metodele clasice, astfel că s-a decis

la nivelul regiei ca această metodă să se aplice și la alte mine. În anul 1995

aceasta s-a aplicat în afara minei Vulcan și la minele Petrila și Aninoasa, iar

din 1996 la minele Lonea și Dîlja. Se mai arată în același înscris că pe

parcursul extinderii acestei metode de exploatare în anii 1995 - 1998,

pe lângă avantajele de necontestat

constând în creșterea productivității muncii, reducerea costurilor de producție

în general,

s-au

evidențiat și o serie de dezavantaje care sunt dificil de cuantificat, și că,

în timp ce la unele exploatări miniere rezultă beneficii în urma unor analize

interne, la alte exploatări miniere, aceleași analize interne au pus în

evidență pierderi (filele 43 – 46 dosar fond – vol. I).

Expertiza tehnică realizată de expert B.I. a concluzionat că

beneficiul realizat de CN H. SA Petroșani prin aplicarea metodei de exploatare

brevetate este de 453.363.988.000 lei vechi (35.573.780 dolari S.U.A. - fila 36

dosarul primei instanțe, Vol. II).

Contraexpertiza efectuată în fața instanței de fond relevă faptul

că aplicarea procedeului brevetat de reclamanți duce la pierderi considerabile

indiferent de datele luate în calcul, dar că unitățile miniere au aplicat și

aplică procedeul din lipsa banilor pentru investiții, deși sunt conștiente că

au pierderi mari atât financiare cât și de cărbune (fila 454 dosarul primei

instanțe, Vol. II).

Martorii audiați în fața instanței de apel au arătat că au

întocmit, fiecare, în anul 1998, câte o lucrare cu privire la aplicarea metodei

brevetate de reclamanți. Astfel, martorul F.A., care era angajat la E.M. Vulcan

în calitate de contabil șef la acea dată, a declarat că metoda reclamanților

era mai eficientă față de o altă metodă aplicată, cu 13 - 14 miliarde lei (fila

71), iar martorul M.I., inspector șef securitate minieră, a constatat că metoda

brevetată asigura o productivitate de 2 - 3 ori mai mare decât metoda clasică

aplicată, o mai mare siguranță a muncitorilor și costuri mai mici (fila 72).

Concluzia care se desprinde din interpretarea tuturor acestor

probe este aceea că metoda de exploatare brevetată de reclamanți a fost

folosită pe parcursul a mai multor ani de către unitățile miniere pârâte

(începând cu anul 1994 – 1995 – 1996 și până la 31 octombrie 2011, data

raportului de expertiză, însușită și de reclamanți prin concluziile scrise formulate

în apel - fila 90).

În prezent, metoda de exploatare care face obiectul brevetului de

invenție al căror titulari sunt reclamanții nu mai este folosită de către

unitățile miniere pârâte, astfel că petitul acțiunii prin care se solicită

încheierea de contract de licență pentru folosirea acestuia a rămas fără

obiect, impunându-se respingerea ca atare a acestuia.

În ceea ce privește drepturile bănești solicitate de

reclamanți, s-a reținut că, potrivit art. 39 din Legea nr. 64/1991 în

forma aflată în vigoare la data sesizării instanței (22 decembrie 1998),

drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de

contract. Prin urmare, inventatorul este îndreptățit la drepturi patrimoniale

pentru utilizarea invenției sale, necondiționat de dovedirea eficienței

economice a invenției respective, așa cum reține prima instanță. Articolul

menționat nu oferă niciun criteriu de cuantificare a drepturilor bănești pe

care părțile sau instanța judecătorească să-l poată lua în considerare la

stabilirea sumelor cuvenite pentru utilizarea invenției.

Având în vedere prevederile legale menționate, faptul că părțile

nu au ajuns la un acord cu privire la sumele la care ar fi îndreptățiți

reclamanții, că s-a dovedit utilizarea metodei brevetate de către unitățile

pârâte, luând în considerare și perioada în care această metodă a fost

folosită, Curtea a apreciat ca fiind justă și suficientă acordarea unor

drepturi bănești în sumă de câte 100.000 lei fiecăruia dintre reclamanții F.A.,

R.V. și A.V., și a sumei de 100.000 lei celor doi moștenitori ai reclamantului D.I.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

pârâtele

CN

H. SA Petroșani - E.M. Livezeni, CN H. SA Petroșani - E.M. Lonea, CN H. SA

Petroșani, CN H. SA Petroșani - E.M. Petrila, E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni,

criticând-o după cum urmează:

Livezeni.

a. Cu toate că instanța de apel

observă în mod corect faptul că drepturile bănești solicitate de reclamanți se

stabilesc pe bază de contract, conform art. 39 din Legea nr. 64/1991, iar în

speța de față nu există un asemenea contract, în mod greșit apreciază ca fiind

justă și suficientă acordarea unor drepturi bănești in sumă de câte 100.000 lei

fiecărui reclamant

b. Suma acordată nu are nicio

justificare, neavând nici temei legal. Nu s-a putut întemeia în drept acordarea

acestor despăgubiri, deși s-a menționat că, potrivit prevederilor art.

39 din Legea nr 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se

stabilesc pe bază de contract, acest articol neoferind niciun criteriu de

cuantificare a drepturilor bănești pe care părțile sau instanța de judecată

să-l poată lua în considerare la stabilirea sumelor cuvenite pentru utilizarea

invenției.

c. În cererea inițială de chemare în

judecata, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la încheierea unui

contract de licență prin care să se stabilească drepturile bănești ce li se

cuvin în calitate de titulari ai brevetului de invenție și la plata unui

procent de 1% din valoarea eficienței economice obținute.

Din raportul de contraexpertiză

rezultă că nu există o eficiență economică, indiferent prin ce metodă ar fi

calculată sau apreciată, iar în aceste condiții nu poate rezulta suma

acordată.

d. Faptul că a fost încuviințată de

către instanța de apel și proba cu martori împotriva și peste cuprinsul unui

înscris, respectiv contraexpertiza, duce la încălcarea dispozițiilor art. 1191

alin. (2) C. civ.

2.

CN H.

SA Petroșani - E.M. Lonea.

a. În cauza de față nu s-a încheiat

între părțile în litigiu niciun contract.

Așa cum rezultă din actele

existente la dosar, recurentele pârâte au utilizat procedeul de exploatare

protejat de către intimații apelanți în baza unui contract de cercetare

încheiat între E.M. Vulcan și Institutul de Cercetare si Proiectare Minieră

Petroșani, act juridic valabil încheiat, ce a stat la baza folosirii acestui

procedeu. Intimații apelanți nu au solicitat niciodată anularea acestui

contract în baza căruia recurentele utilizau în mod legal procedeul. Atâta timp

cât acest contract de cercetare a fost valabil încheiat și nu a fost

desființat, fiind plătit și prețul aferent acestuia, iar așa

zisa invenție (cunoscută în manualele de specialitate încă din anii 1950 dar

neaplicată datorită dezavantajelor și riscurilor pe care le implică) a fost

realizată de intimații apelanți în timpul serviciului, folosind mijloacele

financiare și tehnice ale întreprinderii, și nu s-a încheiat un contract cu

intimații apelanți care să constituie cadrul legal de acordare a drepturilor

patrimoniale, așa cum prevedea art. 39 din Legea nr. 64/1901 (în vigoare la

data sesizării instanței), nu se justifică soluția pronunțată de instanța

de apel.

b. Instanța de apel face precizarea

că în textul de lege premenționat nu este condiționată acordarea drepturilor

patrimoniale de dovedirea eficienței economice a metodei folosite. Această

manieră de interpretare este absolut nelegală în condițiile în care

prevederile Legii nr. 64/1991, așa cum erau în vigoare la data sesizării

instanței, s-au completat cu măsurile procesuale prevăzute de codul de

procedură civilă, care prevăd posibilitatea atât de către părți cât și de către

instanță a instrumentării unei expertize pentru lămurirea pe deplin a unor

astfel de situații.

Deși la dosarul cauzei există un

raport de contraexpertiză care lămurește pe deplin ce s-a întâmplat din punct

de vedere economic în timpul utilizării acestei metode, instanța nu a reținut

aceasta probă, deși a apreciat-o ca fiind valabilă, respingând cerere de

refacere a acesteia.

Nu sunt arătate criteriile prin care

instanța de apel a calculat sumele acordate. Mai mult, s-a făcut dovada că

utilizarea procedeului în cauză a generat doar pierderi, folosirea lui

implicând costuri cu aproximativ 50 % mai mari decât celelalte metode folosite.

c. Au fost încălcate dispozițiile art.

1191 alin. (2) C. civ. în condițiile în care instanța a încuviințat

intimaților apelanți să probeze cu martori peste și împotriva conținutului și

cuprinsului raportului de contraexpertiză.

3.

CN H.

SA Petroșani.

a. Instanța de apel a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

- s-au încălcat prevederile art. 129

alin. (6) C. proc. civ. prin faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra

obiectului cererii deduse judecății.

Astfel, instanța nu s-a

pronunțat asupra celui de al II-lea capăt de cerere, respectiv acordarea drepturilor

bănești în procent de 25% din profitul obținut datorită reducerii costurilor,prin

aplicarea procedeului brevetat în perioada 30 noiembrie 1994 și pană la

încheierea contractelor de licență.

Dispoziția instanței în

sensul obligării la plata unor anumite sume nu poate fi considerată ca o

soluționare a acestui capăt de cerere, întrucât reprezintă o simplă apreciere a

acestuia, nefundamentată în niciun fel pe petitul acțiunii și probatoriul

administrat în cauză.

Chiar din considerentele deciziei rezultă

că raportul de contraexpertiză efectuat în cauză a concluzionat că aplicarea

procedeului brevetat produce pierderi considerabile indiferent de datele luate

în calcul, atât cât și de producție și nu se pot calcula astfel drepturi

bănești cuvenite reclamanților - intimați.

Instanța de apel avea obligația să

respecte prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și să se pronunțe în baza

probelor administrate în cauză asupra obiectului cererii deduse judecății.

S-au încălcat prevederile art. 129 alin.

(5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al instanței, prin faptul că nu și-a

respectat obligația de a stărui pentru prevenirea greșelilor pe baza aplicării

corecte a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest sens, se invocă încălcarea

dispozițiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. prin faptul că s-a încuviințat proba

testimonială împotriva și peste cuprinsul unui înscris. Din depozițiile

martorilor rezultă că aceștia au declarat împotriva și peste cuprinsul

înscrisurilor depuse la dosar, exprimând de fapt concluzii personale cu privire

la eficiența și productivitatea metodei brevetate de către reclamanții -

intimați, concluzii care nu pot fi avute în vedere la pronunțarea unei soluții

în prezenta cauză.

La soluționarea cauzei, instanța de

apel a ignorat cu desăvârșire dispozițiile Regulamentului de aplicare a Legii nr.

64/1991 aprobat prin H.G. nr. 152/1991, act normativ în vigoare atât la data

formulării cererii de chemare în judecată, cat și la data pronunțării hotărârii

pe fondul cauzei.

Potrivit prevederilor art. 39 din

Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii),

drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului care are calitatea de salariat

se stabilesc pe bază de contract. Conform prevederilor Regulii nr. 51 alin. (10)

din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin HG nr. 152/1991,

în cazul unei invenții pentru care dreptul la brevet de invenție aparține

salariatului, dacă unitatea și-a manifestat interesul, dar nu s-a ajuns la o

înțelegere privind prețul contractului, litigiul se soluționează de instanțele

judecătorești potrivit art. 61 din lege.

Pentru stabilirea de către instanța

de judecată a unui preț al contractului, aceasta are obligația să stabilească

și să aplice criterii obiective în funcție de care să poată fi determinat

cuantumul, aceasta neavând dreptul să aprecieze în mod arbitrar că o anumită

sumă este cea cuvenită. În practica judiciară în materie administrarea probei

cu expertiza este considerată absolut necesară pentru stabilirea drepturilor

patrimoniale ale inventatorilor, pe baza avantajelor economice sau sociale

obținute prin aplicarea invenției.

b. Prin decizia atacată, instanța de

apel a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.).

Criteriile în baza cărora urma să se

procedeze la cuantificarea drepturilor nu au fost explicit stabilite în

conținutul legii ori al Regulamentului de aplicare aprobat prin H.G. nr. 152/1992,

însă practica instanțelor a fost unanimă în sensul că drepturile bănești se

evaluează în funcție de avantajele de natură economică, în acest sens fiind

avute în vedere și dispozițiile Cap. 5 din Regulamentul de aplicare aprobat

prin H.G. nr. 152 /1992.

Prin H.G. nr. 499/2003 pentru

aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 și abrogarea H.G. nr. 152/1992

s-a prevăzut că drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe

bază de contract și se acordă în funcție de efectele economice și/sau sociale

rezultate în perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului

sau în funcție de aportul economic al invenției și numai în perioada de

exploatare a acestuia (regula nr. 79). Aceleași criterii au fost menținute și

prin H.G. nr. 547/2008 (art. 91), respectarea acestora fiind obligatorie pentru

instanța de judecată, învestită să suplinească negocierea părților în situația

dezacordului între acestea.

Instanța de apel nu a ținut cont de

prevederile legale mai sus menționate și de probatoriul administrat în mod

legal la instanța de fond, sumele acordate fiind rezultatul aprecierii

subiective a instanței de apel, care a considerat ca fiind necesară

despăgubirea reclamanților - intimați pentru utilizarea invenției brevetate,

fără a observa faptul că nu a fost învestită cu soluționarea unui asemenea

capăt de cerere.

c. Decizia atacată este lipsită de

temei legal și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, cu aplicarea

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

- Instanța de apel a dispus în cauză

cu motivarea că, potrivit art. 39 din Legea nr. 64/1991, drepturile

patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract,

reținând în mod greșit că din interpretarea acestui text de lege rezultă

că inventatorul este îndreptățit la drepturi patrimoniale pentru faptul

utilizării invenției sale, necondiționat de dovedirea eficienței economice a

invenției respective, așa cum reține prima instanță.

Într-adevăr dispozițiile art. 39 din

Legea nr. 64/1991 prevăd negocierea drepturilor patrimoniale cuvenite

inventatorului salariat, iar în lipsa acordului între unitate și salariat

stabilirea cuantumului este în sarcina instanței de judecată. Lipsită de temei

legal este însă interpretarea dată de către instanță acestui text, în sensul că

inventatorul este îndreptățit la drepturi patrimoniale pentru faptul utilizării

invenției sale necondiționat de dovedirea eficienței economice a invenției

respective.

Prin acțiunea formulată în temeiul

Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, instanța de judecată a fost

învestită să pronunțe o hotărâre care să suplinească negocierea părților cu

privire la prețul contractului și nu cu o acțiune în răspundere civilă

delictuală. În aceste condiții, instanța de apel avea obligația să țină seama

de concluziile raportului de contraexpertiză, întrucât pentru stabilirea unui

preț al contractului trebuie aplicate criterii obiective, în funcție de care să

poată fi determinat cu certitudine cuantumul pretențiilor.

Așa cum a reținut prima

instanță, prin aplicarea procedeului brevetat nu se obțin beneficii sau

reduceri comparativ cu alte metode, astfel că metoda nu aduce beneficii,

nefiind astfel posibilă determinarea unor drepturi patrimoniale cuvenit

reclamanților - intimați. Situația aceasta a fost confirmată și prin

raportul de contraexpertiză, care relevă faptul că aplicarea procedeului

brevetat conduce la pierderi considerabile, indiferent de datele luate în

calcul.

4.

CN H.

SA Petroșani - E.M. Petrila.

Instanța de apel s-a pronunțat

în cauză cu aplicarea greșită a legii.

- Deși se observă în mod corect că

drepturile bănești solicitate de reclamanți se stabilesc pe bază de contract în

conformitate cu art. 39 din Legea nr. 64/1991, iar în speță un asemenea

contract nu există în mod greșit Curtea apreciază ca fiind justă și suficientă

acordarea unei sume, dispoziție care nu are nicio justificare sau bază legală

atât timp cât articolul menționat nu oferă niciun criteriu de cuantificare a

drepturilor bănești Așa cum rezultă din raportul de contraexpertiză, eficiența

economică susținută de reclamanți nu există.

- Instanța a încuviințat proba cu

martori împotriva și peste cuprinsul unui înscris, încălcând astfel

dispozițiile art. 1191 alin. (2) C. civ.

5.

E.M.

Vulcan.

6.

E.M.

Paroșeni.

temeinică analiză a probelor dosarului și a luat în considerare doar acele

probe care au avut caracter profund subiectiv.

Peste contraexpertiza efectuată în

cauză de către specialiști s-a admis dovada cu martori, ale căror declarații au

avut o valoare probantă decisivă.

metoda brevetată și metoda rezultată din contractul de cercetare încheiat

de către E.M. Vulcan, cu același nume, aspect pe care instanța de fond nu l-a

rezolvat.

Nu s-a luat în considerare că din

probele dosarului a rezultat faptul că procedeul de exploatare nu a fost

utilizat ca urmare a brevetului ci ca urmare a contractului încheiat de către

E.M. Vulcan cu SC I.C.P.M. SA Petroșani pentru întocmirea temei de cercetare cu

titlul „Experimentări in condiții de mina a metodei de exploatare cu subminare

a stratului 3 de la E.M. Vulcan

”.

Reclamanții au făcut parte din

conducerea E.M. Vulcan și în această calitate au semnat contractul de

cercetare și au condus aplicarea metodei de exploatare, contractată și

achitată din fondurile unității.

E.M. Vulcan au avut loc două evenimente deosebit de tragice în luna august 2001

și luna mai 2002 soldate cu 24 salariați decedați la un front de lucru

unde cărbunele era exploatat cu procedeul S.C.R.I.E., s-a considerat că

reclamanților apelanți li se cuvin despăgubiri.

Mai mult, prin contraexpertiza

efectuată în cauză a rezultat că procedeul brevetat duce la pierderi

considerabile, indiferent de datele luate în calcul.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

1.

Atât

timp cât reclamanții intimați sunt titularii unui brevet de invenție,

nedesființat, aceștia sunt beneficiarii drepturilor conferite de brevet, care

nu pot fi înlăturate de apărările recurenților-pârâți în sensul utilizării procedeului

în temeiul unui contract de cercetare încheiat între EM Vulcan și Institutul de

Cercetare și Proiectare Minieră Petroșani. Aspectele care țin de valabilitatea

brevetului exced cadrul procesual al dosarului de față, aceasta făcând deja

obiectul controlului de legalitate în fața instanței - cauză soluționată

irevocabil prin decizia nr. 6269 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Se recunoaște incidența în cauză a art.

39 din Legea nr. 64/1991, dar se reclamă faptul că era necesar, potrivit

acestuia, să existe un contract încheiat între părți, precum și faptul că norma

legală nu prevede niciun criteriu de cuantificare a drepturilor bănești.

Lipsa contractului nu face ca

acțiunea reclamanților-intimați să nu poată fi primită, întrucât în dosar se

urmărește tocmai sancționarea refuzului de încheiere a acestuia și folosirea

unei invenții brevetate, fără respectarea drepturilor inventatorilor.

Soluționând cauza de față instanța

nu încalcă regula nr. 51 alin. (10) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991

aprobat prin H.G. nr. 152/1992 (abrogat prin H.G. nr. 499/2003), așa cum a reclamat

de recurenta-pârâtă CN H. SA Petroșani, deoarece a

rticolul 61

din lege, la care se face trimitere prin regula menționată,

confirmă

competența instanței în soluționarea cauzei, iar părțile nu sunt oricum în

ipoteza alin. ultim al regulii, indicată în critica de recurs.

Neprevederea în art. 39 din lege, în

forma în vigoare la data introducerii acțiunii, a criteriilor de cuantificare a

drepturilor bănești ale inventatorilor este determinată de faptul că acestea se

stabilesc prin negociere între părți. Aceasta nu împiedică însă stabilirea

drepturilor care li se cuvin inventatorilor și care trebuie să fie determinate

de eficiența invenției, respectiv avantajele economice, beneficiul obținut din

aplicarea acesteia, iar un criteriu de stabilire a acesteia este cel indicat de

către reclamanții-intimați, respectiv reducerea costurilor - neavând suport

considerentul instanței de apel în sensul că se datorează drepturi bănești

inventatorilor necondiționat de obținerea unei eficiențe economice. La

avantajele economice obținute din aplicarea invențiilor se face referire și în

regula nr. 53 din H.G. nr. 152/1992, chiar dacă referitor la dispozițiile art. 66

alin. (2) din lege, care reglementează drepturile

bănești

cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate

sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991.

De altfel, în republicarea legii din

octombrie 2002 se oferă anumite criterii de cuantificare

a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, conforme celor reținute mai sus,

care puteau fi avute în vedere, orientativ, de către instanțe - în art. 37 se

prevede că d

repturile patrimoniale se stabilesc în

funcție de efectele economice și/ sau sociale rezultate din exploatarea

brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției; aceste criterii au

fost menționate și în regulamentele de aplicare a Legii nr. 499/2003 (Regula nr.

79 alin. (3)) și nr. 547/2008 (regula nr. 91 alin. (3)).

solicitate de către reclamanții-intimați:

Dispunerea instanței de

apel în sensul acordării anumitor drepturi bănești nu încalcă dispozițiile art.

129 alin. (6) C. proc. civ, în sensul imputat de recurenta-pârâtă CN H. SA

Petroșani, nefiind atrasă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 5 C. proc. civ. Prin acțiune s-a solicitat plata unui procent din

profitul obținut din reducerea costurilor, iar prin decizie instanța a acordat

o sumă apreciată ca fiind justă și eficientă, cu acest titlu, fără însă ca

acesta să fie determinată în baza unei situații de fapt pe deplin stabilită.

Astfel,

cu referire și la cele avute în vedere de instanța de apel, reținem următoarele:

- prin

contraexpertiza efectuată în fața instanței de fond s-a

relevat faptul că aplicarea procedeului brevetat de reclamanți duce la pierderi

considerabile indiferent de datele luate în calcul, dar că unitățile miniere au

aplicat și aplică procedeul din lipsa banilor pentru investiții, deși sunt

conștiente că au pierderi mari atât financiare cât și de cărbune (fila 454

dosarul primei instanțe, Vol. II).

Pentru întocmirea acesteia, la

determinarea costurilor unitare, s-a plecat de la metoda cadru de exploatare și

s-au evaluat elementele de cheltuieli atât pentru metoda SCRI (în discuție) cât

și pentru metoda de exploatare cu front scurt – fila nr. 353 dos. primei

instanțe, vol. I. S-a concluzionat că pentru metoda SCRI sunt necesari

1.347.921 lei / tonă, iar pentru metoda cu felii orizontale 875.645 lei/ tonă,

rezultând o diferență de 472.276 lei/ tonă. Astfel, prin aplicarea procedeului

brevetat nu se obțin beneficii sau reduceri de costuri, ci dimpotrivă,

costurile acestuia sunt mai mari comparativ cu procedeul de exploatare cu felii

orizontale și front scurt.

Prin aceeași contraexpertiză, la

obiectivele nr. 8 și 9 fixate de către reclamanții - intimați, s-a răspuns în

sensul că metoda brevetată a fost utilizată de către exploatările miniere,

situație determinată de necesitățile de producție și de zăcământ în anumite

condiții.

- la stabilirea drepturilor s-au avut în vedere declarația martorului

F.A., care era angajat la E.M. Vulcan în calitate de contabil șef la acea dată,

din care s-a reținut că metoda reclamanților era mai eficientă față de o altă

metodă aplicată, cu 13 - 14 miliarde lei (fila 71), și declarația martorului M.I.,

inspector șef securitate minieră, din care s-a reținut că metoda brevetată

asigura o productivitate de 2 – 3 ori mai mare decât metoda clasică aplicată, o

mai mare siguranță a muncitorilor și costuri mai mici (fila 72).

Încuviințarea probei cu martori nu încalcă dispozițiile 1191 alin.

(2) C. civ., în forma în vigoare la data respectivă, așa cum se reclamă prin

recursuri, deoarece aceste dispoziții legale nu au relevanță în speță atât timp

cât vizează dovada unor acte juridice, iar recurenții le invocă relativ la

raportul de contraexpertiză.

- în punctul de vedere exprimat în Dosar

de CN H. SA Petrila, nr. CG 223 din 19 aprilie 1999 (fila nr. 43 dos. primei

instanțe, vol. I) se arată că în timp ce la unele exploatări miniere care au

aplicat-o au rezultat beneficii, la alte exploatări miniere aceleași analize

interne au pus în evidență pierderi.

În această adresă se face referire

la avantajele „de necontestat”, respectiv creșterea productivității muncii,

reducerea unor consumuri specifice de materiale, reducerea costurilor de

producție în general, dar și la dezavantajele folosirii metodei de exploatare

brevetată pe numele reclamanților-intimați,

indicându-se

în acest sens: gradul de recuperare a rezervei exploatate este destul de

scăzut, cu indicarea pierderilor de exploatare; înrăutățirea calității

cărbunelui exploatat ca urmare a tehnologiei de exploatare care permite

pătrunderea rocilor sterile din acoperișul surpat în masa cărbunelui; indicele

de pregătire ridicat la nivelul unui subetaj de exploatare ( volumul mare de

lucrări de pregătire - galerii direcționale, galerii transversale și suitori de

presfărâmare - raportat la rezerva extrasă), care în final conduc la diluarea productivității

muncii pe ansamblul metodei; numărul mare de focuri endogene, estimându-se că

în perioada 1995-1998 s-au cheltuit pentru asanarea focurilor de mină la

abatajele la care se aplică metoda de exploatare cu SCRI peste 12 miliarde lei.

Din cele de mai sus rezultă că în vreme

ce unele probe conduc la ideea unei eficiențe a procedeului brevetat de către

reclamanții intimați, cu trimitere expresă la reducerea costurilor, chiar și

pentru unele dintre exploatările miniere,prin raportul de contraexpertiză se

apreciază că cel în discuție presupune costuri mult mai mari, făcându-se o

analiză comparativă a două metode de exploatare. Folosirea invenției în cauză

este confirmată astfel inclusiv în raportul de contraexpertiză, ceea ce face să

nu fie primită critica aferentă din recursul formulat de către

recurentele-pârâte E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni.

În aprecierea eficienței economice a

invenției, în sensul indicat de către reclamanții-intimați, instanța de apel nu

a lămurit dacă în raport de procedeul folosit anterior celui brevetat de către

reclamanții-intimați se poate discuta de reducerea costurilor. Prin această

comparație se poate aprecia dacă aplicarea efectivă a invenției, prin

înlocuirea metodei folosită anterior, le-a adus recurentelor-pârâte un avantaj

economic, un profit.

În egală măsură, trebuie lămurit și

dacă procedeul considerat prin contraexpertiză ca angrenând cheltuieli mai mici

este cel care a fost anterior folosit, în considerarea acelorași argumente de

mai sus.

Trebuie verificat însă și dacă o

eventuală eficiență economică, în sensul reclamat în cauză, este afectată de

posibile deficiențe ale aplicării invenției, în calculul final al beneficiului

realizat, iar aceasta în raport de fiecare exploatare minieră, dată fiind și

poziția exprimată în dosar de CN H. SA Petrila, mai sus reținută.

Întrucât situația de fapt nu este pe

deplin stabilită în cauză pentru ca Înalta Curte să facă aplicarea art. 314 C.

proc. civ., urmează să se dispună casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

pârâtele

CN H. SA Petroșani - E.M. Livezeni, CN H. SA

Petroșani - E.M. Lonea, CN H. SA Petroșani, CN H SA Petroșani - E.M. Petrila,

E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni

împotriva deciziei civile nr. 90 din 23

martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 08 iunie 2012.