ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 90 din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă s-a admis apelul declarat de reclamanții D.R.H. și F.A.P., în calitate de moștenitori ai defunctului D.I., F.A.E., R.V. și A.V. împotriva sentinței civile nr. 1137/2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara. S-a schimbat în parte sentința, în sensul că: S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanți împotriva pârâtelor CN H. SA Petroșani, E.M. Vulcan, E.M. Lonea, E.M. Petrila, E.M. Paroșeni și E.M. Livezeni, care au fost obligate să plătească câte 100.000 lei fiecăruia din reclamanții F.A.E., R.V. și A.V. și suma de 100.000 lei reclamanților D.R.H.
și F.A.P., cu titlu de drepturi bănești decurgând din folosirea obiectului brevetului de invenție. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub Dosar nr. 6647/1998, reclamanții F.A.E., A.V., D.I. și R.V. au chemat în judecată pe pârâta E.M. Vulcan, solicitând obligarea acesteia la încheierea unui contract de licență prin care să se stabilească drepturile bănești ce se cuvin reclamanților în calitate de titulari ai brevetului de invenție și la plata unui procent de 1% din valoarea eficienței economice obținute, de la data la care unitatea a fost înștiințată că folosește fără drept obiectul invenției până la data încheierii contractului de licență.
În motivare reclamanții au arătat că sunt titulari ai brevetului de invenție cu titlul „procedee de exploatare a stratelor de cărbune cu înclinare medie și mare”, iar în această calitate au somat-o pe pârâtă, cu adresa din 11 februarie 1998, cu privire la faptul că folosește fără dreptul obiectul acestei invenții, solicitând încheierea unui contract, însă aceasta refuză încheierea unui contract pentru rezolvarea situației. Acțiunea a fost precizată ulterior, solicitându-se: procentul de 1% din valoarea eficienței economice să fie achitat de la data obținerii brevetului de invenție (30 noiembrie 1994) până la data încheierii contractului de licență, cu titlu despăgubiri (fila 22 dosar fond); chemarea în judecată a subunităților CN H. SA, respectiv E.M.
Vulcan, EM Aninoasa, EM Dîlja, EM Petrila și EM Lonea și obligarea acestora la încheierea contractului de licență pentru folosirea brevetului de invenție și achitarea unor drepturi bănești de 10% din eficiența economică de la 30 noiembrie 1994 și până la data încheierii contractului de licență (fila 32 dosar fond); să se dispună ca pârâtele să nu mai folosească procedeul de exploatare fără acordul prealabil al reclamanților (fila 92 dosar fond); să fie obligate pârâtele la achitarea unor drepturi bănești în procent de 25% din profitul obținut datorită reducerii costurilor de producție prin aplicarea procedeului brevetat (fila 228 dosar fond). În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 64/1991.
Prin sentința civilă nr. 1137/2002 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost respinsă acțiunea, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamanți. În motivarea sentinței s-a reținut că din raportul de contraexpertiză întocmit în cauză rezultă că procedeul brevetat de reclamanți prezintă avantaje, însă acestea sunt anihilate de dezavantaje, care în final conduc la costuri unitare mai mari comparativ cu alte metode, precum și la pierderea unor importante rezerve de cărbune. S-a concluzionat că prin aplicarea procedeului de exploatare brevetat nu se obțin beneficii sau reduceri de costuri, astfel că metoda aduce pierderi și nu beneficii, neputându-se determina drepturile bănești în procent de 25% din eficiența economică.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care prin decizia civilă nr. 188/A/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost admis, fiind desființată sentința primei instanțe și trimisă cauza pentru rejudecare primei instanțe. Pe parcursul judecății apelului reclamantul D.I. a decedat, fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, respectiv D.R.H. și F.A.P., în calitate de fii. De asemenea, s-au introdus în cauză în calitate de pârâți E.M. Paroșeni și E.M. Livezeni, întrucât prin Hotărârea A.G.A. a CN H. SA s-a aprobat desființarea E. M. Aninoasa și a E.M. Dâlja. I nstanța de apel a reținut că reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată în mod succesiv, iar tribunalul nu a avut în vedere toate aceste cereri.
În ultima precizare reclamanții au formulat un capăt de cerere distinct, referitor la obligarea pârâtelor de a nu mai folosi procedeul. Cum instanța de fond nu a pus în discuția părților completarea de acțiune, nu a comunicat-o pârâților și nu s-a pronunțat asupra acesteia prin hotărâre, instanța de apel a constatat că nu au fost lămurite pe deplin pretențiile concrete ale reclamanților, astfel încât, în temeiul disp. art. 297 C. proc. civ., a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare. În același timp, a apreciat că toate criticile referitoare la modul de administrare a probelor sunt justificate, însă dată fiind soluția de desființare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, probele vor fi refăcute de instanța de fond, după ce aceasta se va lămuri pe deplin asupra obiectului cererii deduse judecății, prin analizarea tuturor cererilor formulate de reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 5389/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursurile declarate de pârâte împotriva deciziei instanței de apel, care a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei s-a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Ultima precizare a acțiunii este făcută de reclamanți la 19 iulie 2000, iar în această cerere s-a arătat că obiectul acțiunii îl constituie „trei puncte stipulate în cererea de chemare în judecată”, pe care le-au detaliat ca fiind: încheierea de contracte de licență pentru folosirea în continuare a brevetului de invenție, achitarea drepturilor bănești în procent de 25% din profitul obținut datorită reducerii costurilor prin aplicarea procedeului brevetat în perioada 30 noiembrie 1994 și până la data încheierii contractului de licență și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Din analiza literală a ultimei precizări de acțiune rezultă că reclamanții nu mai înțeleg să solicite și obligarea pârâtelor să nu mai folosească procedeul brevetat, cerere cuprinsă în precizarea de la fila 92.Pe cale de consecință, în raport și de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.
civ., concluzia instanței de apel în sensul că tribunalul nu a analizat acest capăt de cerere și că prin aceasta nu a lămurit pe deplin obiectul acțiunii, respectiv pretențiile concrete ale reclamanților, nu are suport. Procedând la rejudecarea apelului, Curtea a reținut în fapt și în drept următoarele: Solicitarea reclamanților de constatare a nulității raportului de contraexpertiză efectuată în cauză și de refacere a acestuia a fost respinsă prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2011, pentru considerentele reținute în cuprinsul acelei încheieri. În consecință, nu s-a mai răspuns criticilor apelanților referitoare la nulitatea și refacerea raportului de contraexpertiză, critici întemeiate în drept pe dispozițiile art. 206, art. 208 și art. 202 C. proc.
civ. Instanța de apel a completat probatoriul cu proba testimonială și cu înscrisuri, fiind inutil a se mai examina apelul reclamanților sub aspectul neadministrării acestor probe de către prima instanță, cu atât mai mult cu cât aceasta a avut posibilitatea să aprecieze asupra suplimentării probațiunii și respectiv să cenzureze cererile în probațiune ale părților și nu să încuviințeze toate probele cerute de aceștia. Reclamanții sunt titulari ai brevetului de invenție, prin care li s-a recunoscut calitatea de inventatori pentru invenția cu titlul „Procedura de exploatare a stratelor de cărbune cu înclinare medie și mare”. Cu adresa nr. x din 11 februarie 1998, reclamanții au solicitat pârâtei E.M.
Vulcan încheierea unui contract prin care să se stabilească drepturile ce le revin pentru utilizarea invenției de către unitatea minieră, iar aceasta, cu adresa nr. y/1998, le-a comunicat că oferta lor privind încheierea unui contract pentru aplicarea metodei brevetate a fost înaintată R.A.H. – Comitetul director, pentru a hotărî cu privire la necesitatea și condițiile încheierii unor contracte. Prin întâmpinarea depusă la dosarul primei instanțe, pârâta E.M. Vulcan a precizat că se poate încheia un contract de licență cu reclamanții deoarece unitatea minieră se folosește de obiectul invenției, cu mențiunea că acordarea procentului de 1% din valoarea eficienței economice trebuie să se facă nu de la data înștiințării unității ci de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești (fila 24). Din interogatoriul luat pârâtei CN H. SA Petroșani rezultă că procedeul de exploatare brevetat de reclamanți se aplică la E.M.
Vulcan, E.M. Petrila și E.M. Aninoasa din anul 1995, iar din anul 1996 la E.M. Lonea și E.M. Dîlja (fila 42 dosar fond). În punctul de vedere exprimat prin înscrisul înregistrat sub nr. 223 din 19 aprilie 1999 se arată că metoda de exploatare s-a dovedit, pe perioada experimentării la E.M. Vulcan, a fi o metodă productivă, cu efort redus al muncitorilor și fără aparente riscuri din punct de vedere al protecției muncii și zăcământului, care se preta la exploatarea unor porțiuni de zăcământ cu condiții mai dificile de exploatare prin metodele clasice, astfel că s-a decis la nivelul regiei ca această metodă să se aplice și la alte mine. În anul 1995 aceasta s-a aplicat în afara minei Vulcan și la minele Petrila și Aninoasa, iar din 1996 la minele Lonea și Dîlja.
Se mai arată în același înscris că pe parcursul extinderii acestei metode de exploatare în anii 1995 - 1998, pe lângă avantajele de necontestat constând în creșterea productivității muncii, reducerea costurilor de producție în general, s-au evidențiat și o serie de dezavantaje care sunt dificil de cuantificat, și că, în timp ce la unele exploatări miniere rezultă beneficii în urma unor analize interne, la alte exploatări miniere, aceleași analize interne au pus în evidență pierderi (filele 43 – 46 dosar fond – vol. I). Expertiza tehnică realizată de expert B.I. a concluzionat că beneficiul realizat de CN H. SA Petroșani prin aplicarea metodei de exploatare brevetate este de 453.363.988.000 lei vechi (35.573.780 dolari S.U.A.
- fila 36 dosarul primei instanțe, Vol. II). Contraexpertiza efectuată în fața instanței de fond relevă faptul că aplicarea procedeului brevetat de reclamanți duce la pierderi considerabile indiferent de datele luate în calcul, dar că unitățile miniere au aplicat și aplică procedeul din lipsa banilor pentru investiții, deși sunt conștiente că au pierderi mari atât financiare cât și de cărbune (fila 454 dosarul primei instanțe, Vol. II). Martorii audiați în fața instanței de apel au arătat că au întocmit, fiecare, în anul 1998, câte o lucrare cu privire la aplicarea metodei brevetate de reclamanți. Astfel, martorul F.A., care era angajat la E.M.
Vulcan în calitate de contabil șef la acea dată, a declarat că metoda reclamanților era mai eficientă față de o altă metodă aplicată, cu 13 - 14 miliarde lei (fila 71), iar martorul M.I., inspector șef securitate minieră, a constatat că metoda brevetată asigura o productivitate de 2 - 3 ori mai mare decât metoda clasică aplicată, o mai mare siguranță a muncitorilor și costuri mai mici (fila 72). Concluzia care se desprinde din interpretarea tuturor acestor probe este aceea că metoda de exploatare brevetată de reclamanți a fost folosită pe parcursul a mai multor ani de către unitățile miniere pârâte (începând cu anul 1994 – 1995 – 1996 și până la 31 octombrie 2011, data raportului de expertiză, însușită și de reclamanți prin concluziile scrise formulate în apel - fila 90). În prezent, metoda de exploatare care face obiectul brevetului de invenție al căror titulari sunt reclamanții nu mai este folosită de către unitățile miniere pârâte, astfel că petitul acțiunii prin care se solicită încheierea de contract de licență pentru folosirea acestuia a rămas fără obiect, impunându-se respingerea ca atare a acestuia.
În ceea ce privește drepturile bănești solicitate de reclamanți, s-a reținut că, potrivit art. 39 din Legea nr. 64/1991 în forma aflată în vigoare la data sesizării instanței (22 decembrie 1998), drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract. Prin urmare, inventatorul este îndreptățit la drepturi patrimoniale pentru utilizarea invenției sale, necondiționat de dovedirea eficienței economice a invenției respective, așa cum reține prima instanță. Articolul menționat nu oferă niciun criteriu de cuantificare a drepturilor bănești pe care părțile sau instanța judecătorească să-l poată lua în considerare la stabilirea sumelor cuvenite pentru utilizarea invenției.
Având în vedere prevederile legale menționate, faptul că părțile nu au ajuns la un acord cu privire la sumele la care ar fi îndreptățiți reclamanții, că s-a dovedit utilizarea metodei brevetate de către unitățile pârâte, luând în considerare și perioada în care această metodă a fost folosită, Curtea a apreciat ca fiind justă și suficientă acordarea unor drepturi bănești în sumă de câte 100.000 lei fiecăruia dintre reclamanții F.A., R.V. și A.V., și a sumei de 100.000 lei celor doi moștenitori ai reclamantului D.I. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele CN H. SA Petroșani - E.M. Livezeni, CN H. SA Petroșani - E.M. Lonea, CN H. SA Petroșani, CN H. SA Petroșani - E.M. Petrila, E.M.
Vulcan și E.M. Paroșeni, criticând-o după cum urmează:
CN H. SA Petroșani - E.M. Livezeni. a. Cu toate că instanța de apel observă în mod corect faptul că drepturile bănești solicitate de reclamanți se stabilesc pe bază de contract, conform art. 39 din Legea nr. 64/1991, iar în speța de față nu există un asemenea contract, în mod greșit apreciază ca fiind justă și suficientă acordarea unor drepturi bănești in sumă de câte 100.000 lei fiecărui reclamant b. Suma acordată nu are nicio justificare, neavând nici temei legal. Nu s-a putut întemeia în drept acordarea acestor despăgubiri, deși s-a menționat că, potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract, acest articol neoferind niciun criteriu de cuantificare a drepturilor bănești pe care părțile sau instanța de judecată să-l poată lua în considerare la stabilirea sumelor cuvenite pentru utilizarea invenției. c. În cererea inițială de chemare în judecata, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la încheierea unui contract de licență prin care să se stabilească drepturile bănești ce li se cuvin în calitate de titulari ai brevetului de invenție și la plata unui procent de 1% din valoarea eficienței economice obținute. Din raportul de contraexpertiză rezultă că nu există o eficiență economică, indiferent prin ce metodă ar fi calculată sau apreciată, iar în aceste condiții nu poate rezulta suma acordată. d. Faptul că a fost încuviințată de către instanța de apel și proba cu martori împotriva și peste cuprinsul unui înscris, respectiv contraexpertiza, duce la încălcarea dispozițiilor art. 1191 alin. (2) C. civ.
CN H. SA Petroșani - E.M. Lonea. a. În cauza de față nu s-a încheiat între părțile în litigiu niciun contract. Așa cum rezultă din actele existente la dosar, recurentele pârâte au utilizat procedeul de exploatare protejat de către intimații apelanți în baza unui contract de cercetare încheiat între E.M. Vulcan și Institutul de Cercetare si Proiectare Minieră Petroșani, act juridic valabil încheiat, ce a stat la baza folosirii acestui procedeu. Intimații apelanți nu au solicitat niciodată anularea acestui contract în baza căruia recurentele utilizau în mod legal procedeul. Atâta timp cât acest contract de cercetare a fost valabil încheiat și nu a fost desființat, fiind plătit și prețul aferent acestuia, iar așa zisa invenție (cunoscută în manualele de specialitate încă din anii 1950 dar neaplicată datorită dezavantajelor și riscurilor pe care le implică) a fost realizată de intimații apelanți în timpul serviciului, folosind mijloacele financiare și tehnice ale întreprinderii, și nu s-a încheiat un contract cu intimații apelanți care să constituie cadrul legal de acordare a drepturilor patrimoniale, așa cum prevedea art. 39 din Legea nr. 64/1901 (în vigoare la data sesizării instanței), nu se justifică soluția pronunțată de instanța de apel. b. Instanța de apel face precizarea că în textul de lege premenționat nu este condiționată acordarea drepturilor patrimoniale de dovedirea eficienței economice a metodei folosite. Această manieră de interpretare este absolut nelegală în condițiile în care prevederile Legii nr. 64/1991, așa cum erau în vigoare la data sesizării instanței, s-au completat cu măsurile procesuale prevăzute de codul de procedură civilă, care prevăd posibilitatea atât de către părți cât și de către instanță a instrumentării unei expertize pentru lămurirea pe deplin a unor astfel de situații. Deși la dosarul cauzei există un raport de contraexpertiză care lămurește pe deplin ce s-a întâmplat din punct de vedere economic în timpul utilizării acestei metode, instanța nu a reținut aceasta probă, deși a apreciat-o ca fiind valabilă, respingând cerere de refacere a acesteia. Nu sunt arătate criteriile prin care instanța de apel a calculat sumele acordate. Mai mult, s-a făcut dovada că utilizarea procedeului în cauză a generat doar pierderi, folosirea lui implicând costuri cu aproximativ 50 % mai mari decât celelalte metode folosite. c. Au fost încălcate dispozițiile art. 1191 alin. (2) C. civ. în condițiile în care instanța a încuviințat intimaților apelanți să probeze cu martori peste și împotriva conținutului și cuprinsului raportului de contraexpertiză.
CN H. SA Petroșani. a. Instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. prin faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii deduse judecății. Astfel, instanța nu s-a pronunțat asupra celui de al II-lea capăt de cerere, respectiv acordarea drepturilor bănești în procent de 25% din profitul obținut datorită reducerii costurilor,prin aplicarea procedeului brevetat în perioada 30 noiembrie 1994 și pană la încheierea contractelor de licență. Dispoziția instanței în sensul obligării la plata unor anumite sume nu poate fi considerată ca o soluționare a acestui capăt de cerere, întrucât reprezintă o simplă apreciere a acestuia, nefundamentată în niciun fel pe petitul acțiunii și probatoriul administrat în cauză. Chiar din considerentele deciziei rezultă că raportul de contraexpertiză efectuat în cauză a concluzionat că aplicarea procedeului brevetat produce pierderi considerabile indiferent de datele luate în calcul, atât cât și de producție și nu se pot calcula astfel drepturi bănești cuvenite reclamanților - intimați. Instanța de apel avea obligația să respecte prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. și să se pronunțe în baza probelor administrate în cauză asupra obiectului cererii deduse judecății. S-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. referitoare la rolul activ al instanței, prin faptul că nu și-a respectat obligația de a stărui pentru prevenirea greșelilor pe baza aplicării corecte a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, se invocă încălcarea dispozițiilor art. 1191 alin. (2) C. civ. prin faptul că s-a încuviințat proba testimonială împotriva și peste cuprinsul unui înscris. Din depozițiile martorilor rezultă că aceștia au declarat împotriva și peste cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, exprimând de fapt concluzii personale cu privire la eficiența și productivitatea metodei brevetate de către reclamanții - intimați, concluzii care nu pot fi avute în vedere la pronunțarea unei soluții în prezenta cauză. La soluționarea cauzei, instanța de apel a ignorat cu desăvârșire dispozițiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 152/1991, act normativ în vigoare atât la data formulării cererii de chemare în judecată, cat și la data pronunțării hotărârii pe fondul cauzei. Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 64/1991 (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii), drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului care are calitatea de salariat se stabilesc pe bază de contract. Conform prevederilor Regulii nr. 51 alin. (10) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin HG nr. 152/1991, în cazul unei invenții pentru care dreptul la brevet de invenție aparține salariatului, dacă unitatea și-a manifestat interesul, dar nu s-a ajuns la o înțelegere privind prețul contractului, litigiul se soluționează de instanțele judecătorești potrivit art. 61 din lege. Pentru stabilirea de către instanța de judecată a unui preț al contractului, aceasta are obligația să stabilească și să aplice criterii obiective în funcție de care să poată fi determinat cuantumul, aceasta neavând dreptul să aprecieze în mod arbitrar că o anumită sumă este cea cuvenită. În practica judiciară în materie administrarea probei cu expertiza este considerată absolut necesară pentru stabilirea drepturilor patrimoniale ale inventatorilor, pe baza avantajelor economice sau sociale obținute prin aplicarea invenției. b. Prin decizia atacată, instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.). Criteriile în baza cărora urma să se procedeze la cuantificarea drepturilor nu au fost explicit stabilite în conținutul legii ori al Regulamentului de aplicare aprobat prin H.G. nr. 152/1992, însă practica instanțelor a fost unanimă în sensul că drepturile bănești se evaluează în funcție de avantajele de natură economică, în acest sens fiind avute în vedere și dispozițiile Cap. 5 din Regulamentul de aplicare aprobat prin H.G. nr. 152 /1992. Prin H.G. nr. 499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 și abrogarea H.G. nr. 152/1992 s-a prevăzut că drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract și se acordă în funcție de efectele economice și/sau sociale rezultate în perioada de valabilitate a brevetului din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției și numai în perioada de exploatare a acestuia (regula nr. 79). Aceleași criterii au fost menținute și prin H.G. nr. 547/2008 (art. 91), respectarea acestora fiind obligatorie pentru instanța de judecată, învestită să suplinească negocierea părților în situația dezacordului între acestea. Instanța de apel nu a ținut cont de prevederile legale mai sus menționate și de probatoriul administrat în mod legal la instanța de fond, sumele acordate fiind rezultatul aprecierii subiective a instanței de apel, care a considerat ca fiind necesară despăgubirea reclamanților - intimați pentru utilizarea invenției brevetate, fără a observa faptul că nu a fost învestită cu soluționarea unui asemenea capăt de cerere. c. Decizia atacată este lipsită de temei legal și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, cu aplicarea art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. - Instanța de apel a dispus în cauză cu motivarea că, potrivit art. 39 din Legea nr. 64/1991, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorului se stabilesc pe bază de contract, reținând în mod greșit că din interpretarea acestui text de lege rezultă că inventatorul este îndreptățit la drepturi patrimoniale pentru faptul utilizării invenției sale, necondiționat de dovedirea eficienței economice a invenției respective, așa cum reține prima instanță. Într-adevăr dispozițiile art. 39 din Legea nr. 64/1991 prevăd negocierea drepturilor patrimoniale cuvenite inventatorului salariat, iar în lipsa acordului între unitate și salariat stabilirea cuantumului este în sarcina instanței de judecată. Lipsită de temei legal este însă interpretarea dată de către instanță acestui text, în sensul că inventatorul este îndreptățit la drepturi patrimoniale pentru faptul utilizării invenției sale necondiționat de dovedirea eficienței economice a invenției respective. Prin acțiunea formulată în temeiul Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, instanța de judecată a fost învestită să pronunțe o hotărâre care să suplinească negocierea părților cu privire la prețul contractului și nu cu o acțiune în răspundere civilă delictuală. În aceste condiții, instanța de apel avea obligația să țină seama de concluziile raportului de contraexpertiză, întrucât pentru stabilirea unui preț al contractului trebuie aplicate criterii obiective, în funcție de care să poată fi determinat cu certitudine cuantumul pretențiilor. Așa cum a reținut prima instanță, prin aplicarea procedeului brevetat nu se obțin beneficii sau reduceri comparativ cu alte metode, astfel că metoda nu aduce beneficii, nefiind astfel posibilă determinarea unor drepturi patrimoniale cuvenit reclamanților - intimați. Situația aceasta a fost confirmată și prin raportul de contraexpertiză, care relevă faptul că aplicarea procedeului brevetat conduce la pierderi considerabile, indiferent de datele luate în calcul.
CN H. SA Petroșani - E.M. Petrila. Instanța de apel s-a pronunțat în cauză cu aplicarea greșită a legii. - Deși se observă în mod corect că drepturile bănești solicitate de reclamanți se stabilesc pe bază de contract în conformitate cu art. 39 din Legea nr. 64/1991, iar în speță un asemenea contract nu există în mod greșit Curtea apreciază ca fiind justă și suficientă acordarea unei sume, dispoziție care nu are nicio justificare sau bază legală atât timp cât articolul menționat nu oferă niciun criteriu de cuantificare a drepturilor bănești Așa cum rezultă din raportul de contraexpertiză, eficiența economică susținută de reclamanți nu există. - Instanța a încuviințat proba cu martori împotriva și peste cuprinsul unui înscris, încălcând astfel dispozițiile art. 1191 alin. (2) C. civ.
E.M. Vulcan.
E.M. Paroșeni. 1. Instanța de apel nu a făcut o temeinică analiză a probelor dosarului și a luat în considerare doar acele probe care au avut caracter profund subiectiv. Peste contraexpertiza efectuată în cauză de către specialiști s-a admis dovada cu martori, ale căror declarații au avut o valoare probantă decisivă. 2. S-a creat o confuzie grava între metoda brevetată și metoda rezultată din contractul de cercetare încheiat de către E.M. Vulcan, cu același nume, aspect pe care instanța de fond nu l-a rezolvat. Nu s-a luat în considerare că din probele dosarului a rezultat faptul că procedeul de exploatare nu a fost utilizat ca urmare a brevetului ci ca urmare a contractului încheiat de către E.M. Vulcan cu SC I.C.P.M. SA Petroșani pentru întocmirea temei de cercetare cu titlul „Experimentări in condiții de mina a metodei de exploatare cu subminare a stratului 3 de la E.M. Vulcan ”. Reclamanții au făcut parte din conducerea E.M. Vulcan și în această calitate au semnat contractul de cercetare și au condus aplicarea metodei de exploatare, contractată și achitată din fondurile unității. 3. Deși era de notorietate că la E.M. Vulcan au avut loc două evenimente deosebit de tragice în luna august 2001 și luna mai 2002 soldate cu 24 salariați decedați la un front de lucru unde cărbunele era exploatat cu procedeul S.C.R.I.E., s-a considerat că reclamanților apelanți li se cuvin despăgubiri. Mai mult, prin contraexpertiza efectuată în cauză a rezultat că procedeul brevetat duce la pierderi considerabile, indiferent de datele luate în calcul. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele: 1. Atât timp cât reclamanții intimați sunt titularii unui brevet de invenție, nedesființat, aceștia sunt beneficiarii drepturilor conferite de brevet, care nu pot fi înlăturate de apărările recurenților-pârâți în sensul utilizării procedeului în temeiul unui contract de cercetare încheiat între EM Vulcan și Institutul de Cercetare și Proiectare Minieră Petroșani. Aspectele care țin de valabilitatea brevetului exced cadrul procesual al dosarului de față, aceasta făcând deja obiectul controlului de legalitate în fața instanței - cauză soluționată irevocabil prin decizia nr. 6269 din 2 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Se recunoaște incidența în cauză a art. 39 din Legea nr. 64/1991, dar se reclamă faptul că era necesar, potrivit acestuia, să existe un contract încheiat între părți, precum și faptul că norma legală nu prevede niciun criteriu de cuantificare a drepturilor bănești. Lipsa contractului nu face ca acțiunea reclamanților-intimați să nu poată fi primită, întrucât în dosar se urmărește tocmai sancționarea refuzului de încheiere a acestuia și folosirea unei invenții brevetate, fără respectarea drepturilor inventatorilor. Soluționând cauza de față instanța nu încalcă regula nr. 51 alin. (10) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 aprobat prin H.G. nr. 152/1992 (abrogat prin H.G. nr. 499/2003), așa cum a reclamat de recurenta-pârâtă CN H. SA Petroșani, deoarece a rticolul 61 din lege, la care se face trimitere prin regula menționată, confirmă competența instanței în soluționarea cauzei, iar părțile nu sunt oricum în ipoteza alin. ultim al regulii, indicată în critica de recurs. Neprevederea în art. 39 din lege, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, a criteriilor de cuantificare a drepturilor bănești ale inventatorilor este determinată de faptul că acestea se stabilesc prin negociere între părți. Aceasta nu împiedică însă stabilirea drepturilor care li se cuvin inventatorilor și care trebuie să fie determinate de eficiența invenției, respectiv avantajele economice, beneficiul obținut din aplicarea acesteia, iar un criteriu de stabilire a acesteia este cel indicat de către reclamanții-intimați, respectiv reducerea costurilor - neavând suport considerentul instanței de apel în sensul că se datorează drepturi bănești inventatorilor necondiționat de obținerea unei eficiențe economice. La avantajele economice obținute din aplicarea invențiilor se face referire și în regula nr. 53 din H.G. nr. 152/1992, chiar dacă referitor la dispozițiile art. 66 alin. (2) din lege, care reglementează drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate, aplicate, parțial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991. De altfel, în republicarea legii din octombrie 2002 se oferă anumite criterii de cuantificare a drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, conforme celor reținute mai sus, care puteau fi avute în vedere, orientativ, de către instanțe - în art. 37 se prevede că d repturile patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/ sau sociale rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al invenției; aceste criterii au fost menționate și în regulamentele de aplicare a Legii nr. 499/2003 (Regula nr. 79 alin. (3)) și nr. 547/2008 (regula nr. 91 alin. (3)). 2. În ceea ce privește drepturile solicitate de către reclamanții-intimați: Dispunerea instanței de apel în sensul acordării anumitor drepturi bănești nu încalcă dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ, în sensul imputat de recurenta-pârâtă CN H. SA Petroșani, nefiind atrasă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Prin acțiune s-a solicitat plata unui procent din profitul obținut din reducerea costurilor, iar prin decizie instanța a acordat o sumă apreciată ca fiind justă și eficientă, cu acest titlu, fără însă ca acesta să fie determinată în baza unei situații de fapt pe deplin stabilită. Astfel, cu referire și la cele avute în vedere de instanța de apel, reținem următoarele: - prin contraexpertiza efectuată în fața instanței de fond s-a relevat faptul că aplicarea procedeului brevetat de reclamanți duce la pierderi considerabile indiferent de datele luate în calcul, dar că unitățile miniere au aplicat și aplică procedeul din lipsa banilor pentru investiții, deși sunt conștiente că au pierderi mari atât financiare cât și de cărbune (fila 454 dosarul primei instanțe, Vol. II). Pentru întocmirea acesteia, la determinarea costurilor unitare, s-a plecat de la metoda cadru de exploatare și s-au evaluat elementele de cheltuieli atât pentru metoda SCRI (în discuție) cât și pentru metoda de exploatare cu front scurt – fila nr. 353 dos. primei instanțe, vol. I. S-a concluzionat că pentru metoda SCRI sunt necesari 1.347.921 lei / tonă, iar pentru metoda cu felii orizontale 875.645 lei/ tonă, rezultând o diferență de 472.276 lei/ tonă. Astfel, prin aplicarea procedeului brevetat nu se obțin beneficii sau reduceri de costuri, ci dimpotrivă, costurile acestuia sunt mai mari comparativ cu procedeul de exploatare cu felii orizontale și front scurt. Prin aceeași contraexpertiză, la obiectivele nr. 8 și 9 fixate de către reclamanții - intimați, s-a răspuns în sensul că metoda brevetată a fost utilizată de către exploatările miniere, situație determinată de necesitățile de producție și de zăcământ în anumite condiții. - la stabilirea drepturilor s-au avut în vedere declarația martorului F.A., care era angajat la E.M. Vulcan în calitate de contabil șef la acea dată, din care s-a reținut că metoda reclamanților era mai eficientă față de o altă metodă aplicată, cu 13 - 14 miliarde lei (fila 71), și declarația martorului M.I., inspector șef securitate minieră, din care s-a reținut că metoda brevetată asigura o productivitate de 2 – 3 ori mai mare decât metoda clasică aplicată, o mai mare siguranță a muncitorilor și costuri mai mici (fila 72). Încuviințarea probei cu martori nu încalcă dispozițiile 1191 alin. (2) C. civ., în forma în vigoare la data respectivă, așa cum se reclamă prin recursuri, deoarece aceste dispoziții legale nu au relevanță în speță atât timp cât vizează dovada unor acte juridice, iar recurenții le invocă relativ la raportul de contraexpertiză. - în punctul de vedere exprimat în Dosar de CN H. SA Petrila, nr. CG 223 din 19 aprilie 1999 (fila nr. 43 dos. primei instanțe, vol. I) se arată că în timp ce la unele exploatări miniere care au aplicat-o au rezultat beneficii, la alte exploatări miniere aceleași analize interne au pus în evidență pierderi. În această adresă se face referire la avantajele „de necontestat”, respectiv creșterea productivității muncii, reducerea unor consumuri specifice de materiale, reducerea costurilor de producție în general, dar și la dezavantajele folosirii metodei de exploatare brevetată pe numele reclamanților-intimați, indicându-se în acest sens: gradul de recuperare a rezervei exploatate este destul de scăzut, cu indicarea pierderilor de exploatare; înrăutățirea calității cărbunelui exploatat ca urmare a tehnologiei de exploatare care permite pătrunderea rocilor sterile din acoperișul surpat în masa cărbunelui; indicele de pregătire ridicat la nivelul unui subetaj de exploatare ( volumul mare de lucrări de pregătire - galerii direcționale, galerii transversale și suitori de presfărâmare - raportat la rezerva extrasă), care în final conduc la diluarea productivității muncii pe ansamblul metodei; numărul mare de focuri endogene, estimându-se că în perioada 1995-1998 s-au cheltuit pentru asanarea focurilor de mină la abatajele la care se aplică metoda de exploatare cu SCRI peste 12 miliarde lei. Din cele de mai sus rezultă că în vreme ce unele probe conduc la ideea unei eficiențe a procedeului brevetat de către reclamanții intimați, cu trimitere expresă la reducerea costurilor, chiar și pentru unele dintre exploatările miniere,prin raportul de contraexpertiză se apreciază că cel în discuție presupune costuri mult mai mari, făcându-se o analiză comparativă a două metode de exploatare. Folosirea invenției în cauză este confirmată astfel inclusiv în raportul de contraexpertiză, ceea ce face să nu fie primită critica aferentă din recursul formulat de către recurentele-pârâte E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni. În aprecierea eficienței economice a invenției, în sensul indicat de către reclamanții-intimați, instanța de apel nu a lămurit dacă în raport de procedeul folosit anterior celui brevetat de către reclamanții-intimați se poate discuta de reducerea costurilor. Prin această comparație se poate aprecia dacă aplicarea efectivă a invenției, prin înlocuirea metodei folosită anterior, le-a adus recurentelor-pârâte un avantaj economic, un profit. În egală măsură, trebuie lămurit și dacă procedeul considerat prin contraexpertiză ca angrenând cheltuieli mai mici este cel care a fost anterior folosit, în considerarea acelorași argumente de mai sus. Trebuie verificat însă și dacă o eventuală eficiență economică, în sensul reclamat în cauză, este afectată de posibile deficiențe ale aplicării invenției, în calculul final al beneficiului realizat, iar aceasta în raport de fiecare exploatare minieră, dată fiind și poziția exprimată în dosar de CN H. SA Petrila, mai sus reținută. Întrucât situația de fapt nu este pe deplin stabilită în cauză pentru ca Înalta Curte să facă aplicarea art. 314 C. proc. civ., urmează să se dispună casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele CN H. SA Petroșani - E.M. Livezeni, CN H. SA Petroșani - E.M. Lonea, CN H. SA Petroșani, CN H SA Petroșani - E.M. Petrila, E.M. Vulcan și E.M. Paroșeni împotriva deciziei civile nr. 90 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 iunie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.