ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2341/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 160 din 23 februarie 2000, a admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul E.C. împotriva pârâtei E.M. Livezeni, pe care a obligat-o la plata sumei de 448.047.000 lei recompensă brută pentru invenția „Procedeu de dezechipare și reechipare a abatajelor cu complexe de susțineri mecanizate”. S-a reținut că, prin certificatul de inventar nr. 105410, eliberat de O.S.I.M. la 9 august 2001, reclamantului i s-a recunoscut calitatea de autor al invenției, titulară fiind E.M. Livezeni, care a realizat un profit suplimentar, din care se cuvine reclamantului, potrivit raportului de expertiză contabilă pentru perioada până la 31 octombrie 1999, o recompensă de 448.047.000 lei, conform art. 5 și 39, raportat la art. 66 din Legea nr. 64/1991.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 214 din 21 decembrie 2001, cu motivarea că plata drepturilor bănești de către E.M. Lupeni, unde reclamantul este angajat, nu exonerează de plată pe pârâtă, precum și că aceasta poate utiliza, la rândul său, invenția reclamantului, fără să-i plătească cota cuvenită din dreptul realizat, cu atât mai mult cu cât unitățile din subordinea C.N.H. Petroșani (cum este și pârâta) au capacitate civilă proprie prin delegarea de atribuțiuni, acordată prin actul nr. 4058 din 15 august 1991, iar sursele financiare pentru recompensarea autorilor de invenții provin din venituri proprii și nu din alocații bugetare, astfel că fiecare subunitate, ce aplică invenția, datorează reclamantului recompensa prevăzută de lege.

Pe fondul litigiului, la cele două expertize - tehnică și contabilă - care au stat la baza hotărârii de fond, pârâta nu a formulat obiecțiuni, deși i s-a pus în vedere acest lucru, iar expertizele administrate în faza de apel au fost înlăturate, deoarece s-au bazat pe date neverificate personal de experți, și pe datele stabilite de pârâtă în studiul întocmit de conducerea unității. Cu privire la susținerea că nu s-a verificat posibilitatea existenței, eventual, a unui contract de cesiune, de invenție, sau de licență, între reclamantă și E.M. Lupeni, s-a arătat că pârâta nu a făcut o asemenea dovadă și nici nu s-a apărat la fond, în acest fel, pentru a justifica critica adusă instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta E.M. Livezeni, care, invocând motivul de casare, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că: 1. Nu s-a făcut o corectă interpretare a art. 67 din Legea nr. 64/1991 și nu s-a luat în considerare expertiza contabilă dispusă în apel, după repunerea cauzei pe rol, nici una din expertizele efectuate în apel nefiind contestată de reclamant, iar studiul întocmit și pus la dispoziția experților s-a bazat pe o serie de documente tehnice și contabile, care nu puteau fi înlăturate. 2. În mod greșit, s-a întemeiat hotărârea pe expertiza contabilă efectuată la fond, deoarece avantajele economice ale unității titulare au fost preluate din dosarul nr. 1127/1994, în care parte a figurat E.M.

Lupeni, pe care le-a reactualizat numai potrivit indicelui de inflație, când trebuiau avute în vedere, potrivit art. 67 din Legea nr. 64/1991, rezultatele economice ale unității care a preluat invenția. La data de 17 iunie 2002, pârâta a mai depus motive de recurs, care sunt tardive, dar se constată că sunt identice cu acelea formulate în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Recursul este nefondat. 1. Instanțele nu au încălcat dispozițiile art. 67 din Legea nr. 64/1991, în stabilirea recompensei datorate reclamantei, deoarece o simplă lectură a celor două expertize arată că s-a avut în vedere atât articolele de mai sus, cât și regula nr. 53 din H.G. nr. 152/1992. Instanța de apel motivează pe larg și pertinent înlăturarea expertizei tehnice efectuată în apel și care a stat la baza expertizei contabile, spre deosebire de modul în care s-a efectuat aceasta la instanța de fond și de numărul de rotiri a complexului mecanizat la limite câmpului de abataj.

Explicația dată în recurs, cu privire la numărul rotirilor până la data efectuării expertizei tehnice din apel și a numărului de rotiri avut în vedere la stabilirea drepturilor bănești de expertiza contabilă din apel, vine în contradicție cu expertizele administrate la instanța de fond și necontestate de recurentă, dar și cu modul mai judicios și mai argumentat al acestora. 2. Așa cum s-a arătat deja, recurenta nu a făcut obiecțiuni la nici una din cele două expertize de la instanța de fond, deși s-au acordat numeroase termene în acest scop, adoptând o poziție procesuală pasivă, astfel că, avându-se în vedere și considerentele pentru care au fost înlăturate expertizele din apel, nu se mai justifică critica adusă expertizei contabile în recurs.

Această expertiză nu a făcut doar o reactualizare a sumelor stabilite în dosarul nr. 1127/1994, în care reclamanta s-a judecat cu E.M. Lupeni, ci, așa cum se arată în dosarul de fond, s-au luat ca bază datele din acel dosar, privind economiile realizate, economii la materiale metalice și lemnoase, și pentru că recurenta nu a prezentat o situație post calcul, conform regula nr. 53 din H.G. nr. 152/1992, s-a determinat, prin apreciere, avantajele economice și sociale, bazându-se expertul pe clauza lucrului judecat (sentința nr. 487/1995 și prevederilor din Regula nr. 53 la H.G. nr. 152/1992). Sumele rezultate astfel, au fost actualizate cu indicele de inflație. Pentru toate aceste considerente, motivul de casare invocat nu este incident în cauză și recursul urmează să fie respins.

De altfel, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat între părți la data de 24 mai 2002 (dosar recurs) și cum recunoaște și reclamantul-intimat, prin întâmpinare, întreaga sumă datorată de recurenta – pârâtă, în baza sentinței nr. 160/2000, a fost plătită prin ordine de plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta E.M. Livezeni, Petroșani împotriva deciziei nr. 214/A din 21 decembrie a 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2003.