ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1405/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 septembrie 1998

la Judecătoria Sibiu, P.I. în calitate de inventator, a chemat în judecată SC

S. SA Sibiu cerând ca în contradictoriu cu aceasta să se constate calitatea sa

de inventator asupra invențiilor brevetate sub nr. 93004/1987 și 101341/1990

conform hotărârilor OSIM și să fie obligată pârâta să procedeze la negocierea

drepturilor sale patrimoniale cuvenite ca urmare a aplicării și utilizării

invenției, în caz de refuz, hotărârea judecătorească să țină loc de negociere,

pârâta urmând să fie obligată la plata sumei de 1.061.098.240 lei reprezentând

suma negociată reactualizată la nivelul a 183.645.840 lei, diferențe de

impozite și dobânzi calculate până la 31 august 2000.

În cauză a formulat cerere de intervenție în

interesul reclamantului C.N.S.C. A. filiala Sibiu.

În motivarea acțiunii s-a susținut în esență că

deși pârâta utilizează invențiile menționate brevetate de OSIM numite

„dispozitiv de rectificat” și „dispozitiv universal de profilare” refuză să-i

pună la dispoziție datele necesare și să procedeze la negociere.

Prin întâmpinare, pârâta SC S. SA Sibiu a cerut

respingerea acțiunii ca prescrisă iar în subsidiar ca neîntemeiată întrucât nu

ar avea calitatea de titular al invențiilor reclamantului care ar fi fost

cesionate Statului Român.

Soluționând cauza în primă instanță prin

sentința civilă nr. 617 din 20 noiembrie 2000, Tribunalul Sibiu a admis în

parte acțiunea principală și cererea de intervenție, a constatat calitatea

reclamantului de autor al invențiilor brevetate de OSIM sub nr. 93004/1087 și

1011341/1990, și a obligat pe pârâtă să procedeze la negocierea drepturilor

patrimoniale cuvenite, având ca bază anexa 2 partea II din H.G. nr. 152/1992 la

suma de 81.491.370 lei, respectiv 183.645.800 lei la data de 31 august 2000.

S-a dispus totodată pentru cazul refuzului la

negociere, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 183.645.800

lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a respins

ca neîntemeiată excepția privind prescrierea dreptului la acțiune, reținând că

potrivit Capitolului V din H.G. nr. 152/1992 dat în aplicarea art. 66 alin. (2)

din Legea nr. 64/1991, în cazul invențiilor aplicate și nerecompensate sub

legea veche, obligațiile bănești restante sunt considerate ca restante datorită

neîndeplinirii lor de către stat prin unitățile titulare de brevet, cât și

faptul că în cazul neîntocmirii calculației, unitatea care a aplicat invenția

trebuie să întocmească acest postcalcul și să procedeze la negociere.

Instanța a reținut din dovezile cauzei, că deși

reclamantul și-a exercitat dreptul prin mai multe cereri de la cea înregistrată

sub nr. 15462 din 30 ianuarie 1992 până la 22 ianuarie 1998, pârâta nu a

procedat la negociere din culpa sa exclusivă, așa încât acțiunea a fost

introdusă în termen.

S-a constatat totodată că reclamantului nu i

s-au achitat drepturile patrimoniale deși invențiile au fost realizate în afara

atribuțiilor de serviciu, la cererea pârâtei.

Hotărârea instanței de fond a fost menținută

prin decizia civilă nr. 104 A din 24 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția civilă, prin respingerea recursurilor părților și a

intervenientei.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs

reclamantul, pârâta și intervenientul.

Prin recursul declarat de reclamantul P.I. s-a

invocat lipsa de temei legal a hotărârilor pronunțate în cauză, cât și

aplicarea greșită a legii cu privire la nereactualizarea și calcularea

drepturilor bănești cuvenite și a neacordării cheltuielilor de judecată.

Aceleași motive privind fondul cauzei au fost

invocate de intervenientă care prin declarația de recurs a trimis explicit la

motivele de netemeinicie formulate de reclamant.

Recurenta pârâtă SC S. SA, a criticat la rândul

său hotărârile menționate invocând soluționarea greșită a excepției prescrierii

dreptului la acțiune, cât și a dezlegării asupra fondului cauzei.

Având întâietate prin excepția invocată,

instanța urmează să examineze și să constate că recursul declarat de pârâtă

este întemeiat pentru considerentele de mai jos.

Cum s-a reținut corect prin hotărârile

pronunțate în cauză, acțiunea are ca obiect refuzul pârâtei de a negocia

cuantumul și respectiv de a plăti drepturile bănești la care se consideră

îndreptățit reclamantul pentru invenții brevetate și aplicate anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 64/1991.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 64/1991,

drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile brevetate anterior

intrării sale în vigoare, aplicate și nerecompensate total sau parțial, se

puteau negocia între părți (inventatorul și utilizatorul invenției) începând de

la valoarea maximă a drepturilor cuvenite potrivit legii în vigoare la data

înregistrării cererii de brevet.

Din probele administrate în cauză rezultă netăgăduit

că cele două invenții asupra cărora reclamantul are calitatea de coautor au

fost brevetate și aplicate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, și

fără acordarea vreunor recompense în conformitate cu Legea nr. 62/1974.

În aceste condiții, reclamantul era îndreptățit

să recurgă cum dealtfel a încercat, la procedura prevăzută de art. 66 din Legea

nr. 64/1991, în vederea negocierii drepturilor cuvenite cu scopul încasării

lor, în caz de neînțelegere, drepturile bănești urmând să fie stabilite și

acordate potrivit prevederilor art. 61, adică prin instanțele judecătorești

competente.

În lipsa unor norme speciale, termenul în care

se putea valorifica dreptul la acțiunea pentru obligarea la negociere și

respectiv plata drepturilor bănești, este termenul general de prescripție de 3

ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, care a început să curgă de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, în baza cărora s-au născut,

respectiv de la 21 ianuarie 1992, împlinindu-se la 21 ianuarie 1995.

Ori cum s-a arătat acțiunea la Judecătoria Sibiu

a fost formulată și înregistrată la 29 septembrie 1998, după împlinirea

termenului de prescripție, fără ca cererile repetate introduse pe cale

administrativă de reclamant anterior datei de 21 ianuarie 1995 să li se poată

atribui efectul întreruptiv al prescripției, limitat exclusiv de art. 16 din

Decretul nr. 167/1958 la recunoașterea dreptului de către debitor în folosul

creditorului, la introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de

arbitrare așadar cu caracter jurisdicțional, ori la actele începătoare de

executare.

Așa fiind recursul declarat de pârâtă se va

admite cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii

acțiunii ca prescrisă.

În raport de cele mai sus statuate, se impune și

respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de C.N.S.C. A., filiala

Sibiu, cât și a recursurilor acesteia și a reclamantului P.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC S. SA Sibiu

împotriva deciziei nr. 104/A din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

civilă.

Casează decizia, precum și sentința civilă nr. 617

din 20 noiembrie 2000 a Tribunalului Sibiu și respinge, ca prescrisă, acțiunea

formulată de reclamantul P.I.

Respinge cererea de intervenție accesorie

formulată de C.N.S.C. A., filiala Sibiu.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

reclamantul P.I. și de intervenienta filiala Cartel A. Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 februarie 2004.