ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1388/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1388/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2004,

reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta SC B.U. SA Ocna-Mureș,

actualmente SC G.U.R. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 25 182 dolari S.U.A., în lei

la data plății, reprezentând drepturi bănești datorate ca urmare a realizării

invențiilor „Procedeu de obținere a silicatului de sodiu lichid purificat” și

„Procedeu pentru obținerea silicatului de sodiu lichid cu caracteristici

tehnice speciale”; să o oblige pe pârâtă la plata de daune morale în valoare de

20 000 dolari S.U.A., în lei la data plății; să o oblige pe pârâtă la plata

dobânzii legale aferente sumelor de mai înainte, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că sunt autori ai celor două invenții, brevetate de O.S.I.M. sub

numerele 114587 din 3 decembrie 1996 și, respectiv, 114588 din 11 noiembrie

1996, titulară a brevetelor fiind pârâta, societate comercială la care

reclamanții erau salariați în momentul realizării invențiilor.

Potrivit art. 39 alin. (2) din Legea

nr. 64/1991, titularul brevetului este obligat să comunice inventatorului

intenția de renunțare la brevet, iar la cererea inventatorului titularul este

obligat să-i transmită acestuia dreptul asupra brevetului.

În speță, pârâta cu rea-credință nu

a comunicat reclamanților intenția de renunțare la brevete și a încetat plata

taxelor de menținere în vigoare a acestora, ceea ce a atras decăderea din

drepturi a pârâtei de către O.S.I.M.

Cum data de depozit a brevetelor s-a

situat în anul 1996, iar durata de protecție este potrivit art. 31 alin. (1)

din Legea nr. 64/1991 de 20 de ani, reclamanții consideră că producția totală

de silicat de sodiu cosmetic rezultată din aplicarea procedeelor inventate de

ei este pentru perioada 2000-2015, pentru care brevetele erau protejate prin

lege, de 2 880 tone, cu o valoare de 604 800 dolari S.U.A.

Reclamanții, în lipsa unui contract

încheiat între ei și pârâtă, solicită aplicarea unui procent de 10% din

valoarea producției marfă ca fiind procentul minim practicat în astfel de

cazuri, ceea ce reprezintă 25182 dolari SUA., adică suma solicitată prin

acțiune.

Prin lipsirea de posibilitatea de a

deveni titulari de brevet, reclamanților li s-a creat și un prejudiciu moral

major, pentru repararea căruia solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 20

000 dolari S.U.A.

Prin sentința nr. 327/CA din 17

iunie 2004, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamanților astfel cum a fost formulată și a obligat-o pe

pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10 000 000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 34, art.

40 și art. 47 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 republicată, pârâta a fost

decăzută din dreptul de titular al brevetelor de invenție înregistrate la

O.S.I.M. sub nr. 114587 din 3 decembrie 1996 și 114588 din 11 noiembrie 1996,

ca urmare a neachitării taxelor de menținere în vigoare a celor două brevete.

Apărarea pârâtei potrivit căreia

brevetele nu au fost aplicate în activitatea sa este irelevantă cât timp prin

definiție și conform prevederilor Legii nr. 64/1991, invenția presupune

aplicabilitate industrială și, deci, obținerea unor beneficii prin aplicarea

acesteia.

Din înscrisurile depuse la dosar tribunalul a reținut că SC U.R. SRL și

SC C.P. SRL au folosit și comercializat produsul al cărui autori sunt

reclamanții, însuși O.S.I.M. referindu-se în adresa din data de 14 ianuarie

2003 la aplicarea celor două brevete de invenție de către SC U. SRL.

După manifestarea intenției de

renunțare la calitatea de titular de brevet, pârâta i-a informat pe reclamanți

despre această intenție încălcând dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr.

64/1991 republicată și privându-i pe reclamanți de posibilitatea de a deveni

titulari ai brevetelor.

Formularea unor cereri pentru

revalidarea celor două brevete de invenție înregistrată la 19 martie 2004 la

OSIM este irelevantă, deoarece acțiunea a fost introdusă de aceștia anterior la

data de 12 martie 2004.

Cum pârâta nu a contestat valorile

despăgubirilor solicitate de reclamanți și modul de calcul al acestora,

tribunalul a obligat-o la plata sumelor de bani astfel cum au fost solicitate.

Prin decizia civilă nr. 274 din 5

noiembrie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă, a constatat nulă sentința și

a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Alba, secția civilă, reținând că în

mod nelegal pricina a fost soluționată de secția comercială a acestui tribunal.

Prin decizia nr. 297 din 1 iunie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

recursurile declarate de reclamant și de pârâtă, a casat decizia curții de apel

și a trimis cauza spre rejudecarea pe fond a apelului la aceeași instanță.

Înalta Curte a reținut că nu există

nicio normă legală care să prevadă o modalitate de stabilire a competenței pe

secții, a tribunalelor și curților de apel, repartizarea cauzelor către secția

civilă sau comercială constituind o problemă de administrare a activității

jurisdicționale.

Prin decizia civilă nr. 8 A din 26

ianuarie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios

administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței

tribunalului, a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit drepturile

bănești datorate de pârâtă la suma de 22 278 dolari S.U.A., convertibili în

monedă națională la data efectuării plății, cu dobânda legală aferentă acestei

sume de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data efectuării

plății, a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în sumă

de 20 000 dolari S.U.A. și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În concluziile scrise depuse de

reclamanți, aceștia au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22 278

dolari SUA, recompense bănești cuvenite ca urmare a invențiilor brevetate, dar

cu toate acestea, prima instanță a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 25 182

dolari SUA, acordând astfel un plus petita.

În ceea ce privește solicitarea

pârâtei de respingere în totalitate a acțiunii cu motivarea că cele două brevete

de invenție nu au fost aplicate, aceasta este nefondată deoarece din cuprinsul

interogatoriului luat pârâtei, rezultă că brevetele de invenție au fost

aplicate la stația-pilot, care desfășura activitate de microproducție, această

secție fiind închiriată ulterior către SC U.R. SRL

Cu toate că pârâta neagă faptul că a

exploatat brevetele, acest lucru nu are relevanță față de prevederile art. 33

din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora este irelevant dacă titularul de brevet

aplică efectiv invenția sau nu, ori dacă cesionează acest drept sub aspectul

drepturilor patrimoniale ale inventatorilor.

Daunele morale solicitate de

reclamanți nu pot fi acordate, deoarece prin hotărârea nr. 10 din 31 martie

2004, O.S.I.M. a revalidat brevetul de invenție nr. 114588, iar brevetul nr.

114587 este în curs de revalidare, astfel încât autorii invențiilor pot să

intre în posesia acestor brevete.

În ceea ce privește lipsa calității

procesuale active a reclamantului pentru drepturile defunctei C.A., aceasta a

fost respinsă ca nefondată, deoarece nu este vorba de o schimbare a titularului

brevetului de invenție, cum greșit susține pârâta.

Reclamantul C.I. este unicul

succesor al soției sale, reclamanta C.A. coautoare a brevetului de invenție.

În legătură cu excepția de

neconstituționalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2003 invocată de

pârâtă în fața primei instanțe, curtea de apel a arătat că aceasta a fost

corect respinsă prin încheierea din 15 aprilie 2005 ca inadmisibilă, câtă vreme

pârâta a beneficiat, la rândul său, de scutirea de plata taxei judiciare de

timbru, fiind astfel lipsită de interes în susținerea acestei excepții.

Împotriva deciziei au declarat

recurs atât reclamantul C.I. cât și pârâta.

1.Reclamantul invocă în motivarea recursului dispozițiile art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

invocate, recurentul-reclamant susține următoarele:

1.1.Curtea de apel a redus în mod greșit cuantumul pretențiilor bănești,

deoarece menționarea sumei de 22 278 dolari S.U.A. în cuprinsul concluziilor

scrise este consecința unei erori materiale și nu constituie o precizare de

acțiune în sensul micșorării pretențiilor solicitate inițial.

În atare situație, au fost aplicate

greșit dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cu atât mai mult

cu cât o astfel de micșorare a câtimii pretențiilor nu a fot motivată în nici

un mod.

1.2.Capătul de cerere privind daunele morale a fost greșit respins,

deoarece acțiunea a fost promovată înainte de introducerea cererilor pentru

revalidarea celor două brevete.

Numai unul din brevete a fost

revalidat dar cele două procedee brevetate nu pot fi utilizate decât împreună

în vederea obținerii produsului final.

După cum corect a reținut tribunalul, chiar dacă cererea de revalidare a

brevetelor ar fi admisă, aceasta nu poate avea niciun efect asupra conduitei

culpabile a pârâtei, care a încălcat prevederile imperative cuprinse în art. 39

din Legea nr. 64/1991.

Recurentul mai susține că a fost

grav prejudiciat prin imposibilitatea de a deveni titular al brevetelor de

invenție, chiar și pentru căderea în domeniul public pentru o scurtă perioadă

de timp a acestora, și de a obține venituri din exploatarea lor.

Recurentul solicită admiterea

recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată.

2.Pârâta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 C.

proc. civ.

2.1.În mod greșit instanța de apel și-a însușit punctul de vedere al

tribunalului în sensul că, excepția de neconstituționalitate invocată de pârâtă

este lipsită de interes, câtă vreme pârâta a beneficiat de scutirea de plată a

taxei de timbru în apel.

Pârâta susține că, urmare a

invocării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2)

din Legea nr. 203/2002, Tribunalul Alba era obligat să sesizeze Curtea

Constituțională, fără a avea posibilitatea de a soluționa el însuși această

excepție.

Posibilitatea unei instanțe

judecătorești de a se pronunța numai asupra admisibilității sau

inadmisibilității unei excepții de neconstituționalitate a fost instituită

ulterior datei la care excepția a fost invocată, prin Legea nr. 232/2004.

2.2.În mod greșit curtea de apel a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului C.I., deoarece inventatorii procedeelor

brevetate, au fost C.A., C.I., B.I., B.F., M.I. și G.O.

În aceste condiții, cererea de

valorificare a drepturilor bănești ar fi trebuit să fie formulată de toți

coinventatorii, cotele fiecăruia urmând a fi stabilite fie de aceștia, fie de

instanța de judecată.

Recurenta mai precizează că s-a

declanșat un alt litigiu referitor la cotele de contribuție ale coautorilor la

realizarea invențiilor, motiv pentru care s-a și solicitat curții de apel

suspendarea judecății prezentei cauze.

2.3.Pe fond, recurenta susține că în mod eronat a considerat curtea de

apel că o invenție protejată printr-un brevet trebuie să fie în mod obligatoriu

aplicată.

Chiar dacă o condiție de fond a

obținerii protecției printr-un brevet de invenție este susceptibilitatea de

aplicare industrială, din diferite considerente, invenția respectivă poate să

nu fie aplicată.

De asemenea, legea nu obligă pe

titularul de brevet să aplice invenția, exploatarea acesteia având un caracter

facultativ.

Instanța de apel a interpretat

greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 64/1991, adăugând pe cale

jurisprudențială condiția aplicării obligatorii a invenției.

Pe de altă parte, chiar dacă ar fi

aplicat invenția, din proprie inițiativă sau pentru că un eventual text de lege

ar fi obligat-o, această aplicare trebuia raportată la o perioadă de timp, în

speță la perioada de timp anterioară lunii septembrie 2001.

În continuare, referindu-se la

probele avute în vedere de instanțele anterioare, recurenta arată că, în

realitate nu se poate susține că a aplicat respectivele invenții.

Inclusiv SC U.R. SRL a comunicat

pârâtei prin adresa nr. 2 din 17 ianuarie 2006, că cele două procedee de

obținere a silicatului de sodiu nu au fost utilizate, adică aplicate.

Recursurile au fost inițial

înregistrate pe rolul secției comerciale a Înaltei Curți, care le-a trimis spre

soluționare secției civile și de proprietate intelectuală.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată următoarele:

1.Criticile formulate de reclamant

sunt în parte întemeiate.

1.1.Pentru a considera că

reclamantul și-a micșorat câtimea pretențiilor solicitate și a face aplicarea

art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. era necesar ca instanța să constate,

înainte de a declara închise dezbaterile, că există o manifestare de voință

neechivocă a reclamantului în acest sens.

Or, în speță o asemenea manifestare

de voință nu a avut loc. Pe tot parcursul procesului, inclusiv cu ocazia

dezbaterilor din ședința publică de la 10 iunie 2004, reclamantul a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 25 182 dolari S.U.A., despăgubiri pentru

prejudiciul material suferit.

Faptul că în concluziile scrise

depuse la dosar după închiderea dezbaterilor, la data de 16 iunie 2004,

reclamantul a menționat o altă sumă, 22 278,4 dolari S.U.A., nu putea fi luat în

considerare, deoarece principiul contradictorialității și oralității

dezbaterilor obligă instanța să pună în discuția părților orice aspect care ar

putea avea o înrâurire asupra soluției ce se va da în cauză.

Chiar dacă mărirea sau micșorarea

câtimii pretențiilor nu se socotește ca fiind o modificare a cererii de chemare

în judecată, acest incident procedural trebuie consemnat într-o încheierea de

ședință, conform art. 132 alin. (2) C. proc. civ.

Cum o astfel de consemnare nu a avut

loc, în mod corect tribunalul s-a pronunțat în limitele în care a fost învestit

prin cererea de chemare în judecată, hotărârea curții de apel cu privire la

acest capăt de cerere fiind nelegală.

1.2. În ceea ce privește

despăgubirile solicitate pentru prejudiciul moral, criticile recurentului

reclamant sunt nefondate.

Acesta a susținut în mod constant că

prejudiciul încercat de el a constatat în pierderea de către pârâtă a

protecției pentru cele două invenții coroborată cu imposibilitatea în care i-a

pus pe inventatori de a deveni ei înșiși titulari de brevet.

Or, curtea de apel a reținut că

împotriva acestei situații s-a apelat la remediul legal, acela al formulării de

către reclamant a unor cereri de revalidare a brevetelor, una din ele fiind

deja admisă.

Acest aspect nu este irelevant, așa

cum susține recurentul, pentru că revalidarea brevetelor înlătură neajunsurile

create prin decăderea din drepturi a pârâtei.

Pe de altă parte, deși vorbește

despre un prejudiciu moral, imposibilitatea de a beneficia de protecția

conferită invențiilor prin brevet și de a obține venituri din exploatarea

invențiilor, chiar pe o perioadă de timp limitată, este de natură să creeze un

prejudiciu material, a cărui întindere trebuie determinată după criterii

specifice, și nu prin apreciere, ca în situația daunelor morale.

de asemenea, fondat, în limitele ce se vor arăta:

2.1.Deși critică modul în care a

fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. II alin. (2) din Legea nr. 203/2002, recurenta

pârâtă nu arată care este impactul acestei soluții asupra deciziei pe care o

recurează ori asupra sentinței tribunalului.

De asemenea, deși cere suspendarea

judecării recursului și sesizarea Curții Constituționale, nici în această fază

procesuală nu se arată care este interesul, respectiv folosul practic urmărit

de pârâtă prin invocarea excepției, câtă vreme discriminarea pretins cauzată

prin textul de lege criticat nu s-a produs, toate părțile litigante fiind

considerate scutite de timbraj.

În atare situație, soluția de

respingere a cererii pârâtei apare ca fiind legală.

2.2. Nici în ceea ce privește

calitatea procesuală activă, critica pârâtei nu este întemeiată.

Faptul că reclamanții care au

declanșat procesul nu sunt singurii autori ai invențiilor nu face ca aceștia să

nu aibă calitate procesuală activă.

Pentru cota de contribuție a celor

doi reclamanți la realizarea invențiilor, între dreptul dedus judecății și

titularii acestuia există concordanță.

Cu privire la întinderea acestor

cote a existat și un litigiu separat, în care s-au pronunțat sentința civilă

nr. 529 din 10 mai 2006 a Tribunalului Alba și decizia nr. 293 din 19 octombrie

2006 a Curții de Apel Alba Iulia, depuse în copie la dosar.

Ca urmare a decesului reclamantei

C.A., acțiunea pornită de aceasta a fost continuată în temeiul art. 243 pct. 1

C. proc. civ. de moștenitorul acesteia C.I.

2.3.Cu privire la fondul cauzei,

critica de nelegalitate a pârâtei este întemeiată.

Reclamanții au solicitat, printr-un prim

capăt de cerere, plata de drepturi bănești cuvenite pentru invențiile brevetate

sub nr. 114587 și 114588 din 1996.

Cele două invenții au fost realizate

în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1991, adică de către

inventatori salariați, calitatea de titulară de brevet revenind pârâtei, aceste

aspecte nefiind contestate de niciuna din părți.

Potrivit textului de lege

menționat, în condițiile mai sus-arătate și lipsa unei prevederi contractuale

mai avantajoase acestuia, inventatorul beneficiază de o remunerație

suplimentară stabilită prin contract.

De asemenea, tot cu referire

invențiile realizate în condițiile art. 5 alin. (1), de data aceasta cu clauză

contrară, art. 37 prevede că inventatorul beneficiază de drepturi patrimoniale

stabilită pe bază de contract încheiat cu solicitantul sau, după caz, cu

titularul brevetului.

Mai departe, se arată că drepturile

patrimoniale se stabilesc în funcție de efectele economice și/sau sociale

rezultate din exploatarea brevetului sau în funcție de aportul economic al

invenției.

În speță nu s-a stabilit care sunt

exact raporturile dintre părți și s-a statuat în mod greșit că nu trebuie

determinat dacă invențiile au fost aplicate, respectiv perioada de aplicare a

acestora.

Pentru a statua astfel, curtea de

apel a interpretat greșit dispozițiile art. 7 din Legea nr. 64/1001.

Textul de lege menționat prevede

condițiile de brevetabilitate pe care trebuie să la îndeplinească o invenție,

una din aceste condiții fiind aceea ca produsul sau procedeul a cărui brevetare

se solicită să fie susceptibil de aplicare industrială.

A fi susceptibil de aplicare

industrială nu este însă totuna cu a fi aplicat industrial în mod efectiv.

În speță, prin acordarea brevetelor

nr. 114587/1996 și 114588/1996 O.S.I.M. atestă că cele două procedee inventate

de reclamanți sunt susceptibile de aplicabilitate industrială.

Dacă cele două brevete au fost sau

nu exploatate prezintă interes în ipoteza incidenței în cauză a dispozițiilor

art. 37 din lege, așa cum s-a arătat anterior, așa încât apărările pârâtei sub

acest aspect trebuiau verificate de instanță.

Tot în acest context trebuie să se

țină seama de faptul că exploatarea brevetului nu presupune exclusiv aplicarea

invenției de către titular, ci orice activitate prin care acesta obține

efectele economice și/sau sociale la care se referă legea.

Acordând reclamantului o sumă de bani pe care acesta a calculat-o

raportându-se la perioada de valabilitate a brevetelor de invenție, respectiv

până în anul 2015 inclusiv, fără a se preocupa să stabilească ce raporturi

contractuale s-au stabilit între părți, dacă s-au stabilit, cu privire la

drepturile bănești cuvenite autorilor invenției, dacă brevetele de invenție au

fost exploatate și pe ce perioadă de timp și care au fost rezultatele acestei exploatări,

curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală.

Cum Înalta Curte nu se află în

ipoteza de a putea aplica legea la o situație de fapt pe deplin stabilită,

conform art. 314 C. proc. civ., pentru considerentele și în limitele anterior

arătate va admite ambele recursuri, în baza art. 312 și art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași

curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de

trimitere va analiza și care sunt cotele de participare irevocabil stabilite în

favoarea reclamantului și a defunctei sale soții, precum și care este stadiul

cererilor de revalidare a brevetelor, respectiv care este situația actuală a

titularilor de brevet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul C.I. și pârâta SC G.H.C.L.U. S.A. Ocna Mureș împotriva deciziei nr.

8/A din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.