ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3587/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. - Prin sentința civilă nr. 2042/ COM

din data de 24 octombrie 2007, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea principală și conexă formulate de reclamanții A.P.,

B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., I.D., M.V., S.I., T.V., T.V., B.R.D., B.M., G.C.,

S.G. și a obligat pârâta SC M.S.R. SA să plătească reclamanților sumele de bani

menționate în dispozitivul hotărârii distinct pentru fiecare reclamant,

reținute necuvenit cu titlu de impozit și contribuții aferente veniturilor datorate

reclamanților ca urmare a transmiterii prin cesiune a dreptului la brevetul de

invenții.

Totodată, pârâta a fost obligată să

plătească reclamanților dobânda aferentă sumelor reținute nelegal începând cu

data reținerii sumelor și până la achitarea efectivă a debitelor, conform

legislației în vigoare pentru fiecare perioadă de timp în parte.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit contractului de cesiune nr. 1 din 23 mai 2001 încheiat

între reclamanți, în calitate de inventatori și societatea pârâtă i-a fost

cesionat acesteia dreptul la depunerea cererii de brevet de invenție, la

acordarea și eliberarea brevetului de invenție și dreptul la invocarea

priorității convenționale, societatea obligându-se conform clauzei contractuale

prevăzute în art. 9 la plata drepturilor patrimoniale de autor în cuantum de 10

% din eficiența anuală postcalculată, negociată și  statuată prin hotărârea

Consiliului de Administrație nr. 67 din 7 august 2001.

Constatând că veniturile obținute de

persoanele fizice în calitate de inventator sunt neimpozabile, conform art. 35

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2001 privind Codul fiscal

și art. 47 C. fisc., tribunalul a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la

restituirea sumelor reținute fără temei legal și la plata dobânzilor legale,

sume care nu sunt prescrise, deoarece având caracterul unor creanțe fiscale

sunt supuse regimului juridic derogator de la dreptul comun, respectiv

termenului de 5 ani prevăzut de art. 132 C. proc. fisc.

II. - Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta, a cărei denumire la data cererii se schimbase în SC A.T.P.R.

SA, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul prescripției

dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2002-2003

și al calculului corect în ce privește impozitul aferente sumelor plătite

reclamanților.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 26 din data

de 25 martie 2008, a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința

fondului și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Neamț, secția civilă.

Invocând din oficiu, ca motiv de ordine

publică necompetența materială a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios

administrativ, ca instanța comercială, în soluționarea cauzei, la termenul din

19 februarie 2008, excepție luată în dezbatere la data de 25 martie 2008,

pentru a da posibilitatea părților să-și pregătească punctele de vedere, curtea

de apel, apreciază că instanța competentă să soluționeze cauza este instanța

civilă, având în vedere obiectul acțiunii, restituirea unor sume de bani

decurgând din drepturile de proprietate intelectuală asupra unei invenții.

III. - Împotriva acestei decizii

reclamanții au declarat recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii

cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău pentru soluționarea apelului pe

fondul său.

În dezvoltarea recursului, recurenții

au susținut că soluția pronunțată este nelegală, urmare interpretării și

aplicării greșite a dispozițiilor legale privind fiscalitatea, sumele a căror

restituire se solicită reprezentând creanțe fiscale supuse dispozițiilor

codului de procedură fiscală sub aspectul prescripției și dispozițiilor Codului

Fiscal sub aspectul caracterului lor neimpozabil.

În raport de incidența dispozițiilor

legale susmenționate și de prezența în calitate de pârâtă a unei societăți

comerciale, recurenții consideră că în cauză prima instanță, Tribunalul Neamț, secția

comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost legal investită să

soluționeze cererea așa încât se impune desființarea hotărârii Curții de apel,

cu trimiterea cauzei pentru judecarea apelului pe fondul său.

IV. - Asupra recursului

formulate se impun câteva precizări:

Tribunalul Neamț, secția comercială și

de contencios administrativ, a soluționat cauza prin sentința civilă nr. 2042

din 24 octombrie 2007, ca instanță comercială, așa cum rezultă din indicativul

„COM” alăturat numărului sentinței, dar și din calea de atac specifică

litigiilor comerciale soluționate în primă instanță de tribunal.

La Curtea de Apel Bacău, apelul a fost

înregistrat ca litigiu comercial, pe rolul Secției comerciale de contencios

administrativ și fiscal, iar excepția pusă în discuție și soluționată prin Decizia

nr. 26/2008 a vizat necompetența tribunalului ca instanță comercială.

Din conținutul recursului redactat și semnat

de avocatul ales al reclamanților potrivit delegației atașate cererii de

recurs, ar rezulta că autoarea acestuia consideră că prima instanță a

soluționat cauza ca instanță de contencios administrativ, ceea ce nu este real

pentru considerentele de mai sus.

Pe de altă parte, prin notele de concluzii

depuse de recurenți la data de 7 noiembrie 2008, semnate personal potrivit tabelului

anexat, aceștia susțin că Tribunalul Neamț, ca instanță comercială a fost

competent material să soluționeze cauza de față solicitând menținerea hotărârii

pronunțate de această instanță.

Cum, hotărârea supusă recursului

pronunțată în apel a vizat excepția de necompetență materială a tribunalului ca

instanță comercială, urmează a examina criticile formulate din această

perspectivă.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Obiectul acțiunii principale și conexe

formulată de reclamanții recurenți îl constituie restituirea unor sume de bani

cuvenite acestora în calitate de inventatori ai invenției „Procedeu și

instalație autonomă de călire a țevilor”, drepturile patrimoniale cuvenite

acestora fiind stabilite prin contractul de cesiune nr. 1 din 23 mai 2001

încheiat cu pârâta.

Prezenta în litigiu a unei societăți

comerciale nu este de natură să atragă jurisdicția comercială întrucât

reglementările comerciale sunt rezervate actelor și faptelor de comerț

obiective, iar prezumția de comercialitate instituită de art. 4 din codul

comercial referitoare la faptele de comerț subiective, după persoana

comerciantului, este deasemeni inoperantă, față de condiția impusă de textul de

lege „dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși

actul”.

Or, raportul juridic dedus judecății

derivă din drepturile cuvenite inventatorilor, drepturi de natură civilă,

indiferent cine exploatează invenția.

Contractul de cesiune, invocat de

către recurenți ca fundament al raporturilor juridice stabilite cu societatea

pârâtă a fost  încheiat în baza art. 45 din Legea nr. 64/1991 republicată privind

brevetele de invenție.

Potrivit art. 63 din Legea nr. 64/1991

republicată „Litigiile cu privire la calitatea de inventator …. inclusiv

drepturile patrimoniale ale inventatorului  din contractele de cesiune ……. sunt

de competența instanțelor judecătorești.

Dispozițiile C. proc. civ., cuprinse

în Titlul I, Competențe după materie, stabilesc în art. 2 lit. b) competența

tribunalului, ca instanță civilă, în soluționarea proceselor și cererilor în

materie de creație intelectuală și proprietate industrială.

În sfârșit, mai trebuie subliniat că

aplicarea unor dispoziții din codul fiscal sau codul de procedură fiscală

pentru soluționarea pe fond a litigiului, nu este de natură să atragă

jurisdicția administrativă, deoarece contenciosul administrativ soluționează

litigiile în care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar

conflictul s-a născut prin emiterea sau încheierea unui act administrativ sau

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept .

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții A.P., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., I.D., M.V., S.I., T.V., B.R.D.,

B.M., G.C., S.G. și T.V., împotriva deciziei nr. 26 din  25 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială contencios administrativ și fiscal.